Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

Obiceiuri la pahar

”Băutura e ca să facă veselie, să meargă totul cu voie bună, cu dragoste din partea
tuturora.
Dacă se se încheie vreo nuntă, când s-a hotărât cuvântul, trebuie să se bea și atunci
tocmeala e gata.
Când se face o vânzare, numaidecât trebuie să beie aldămaș, ca să le fie voia
amândurora deplină, să nu-i pară rău unuia după marfă și altuia după bani și să le meargă pe
urmă rău.
La popor nu se zice că ”beau”, dar ”cinstesc”, numai boii beau, omul cinstește.
Dacă i se dă cuiva de băut, se zice că ”l-a cinstit”, iar dacă beau câțiva împreună, se
cheamă că se ”cinstesc”împreună.
La nunți, la cumetrii, când masa e încheiată, se cinstesc unii pe alții nu după rând, dar
după rangul de înrudire ce-l ocupă între ei, sau și după vază, or după dragostea pe care o au
pentru cineva.
La orișice ocazii, auzi: ”Să trăiești cumătre, să trăiască finul; sughiț dulce la cumătra”
(dacă nu se află cumătra acolo). ”Să trăiești și dumneata la mulți ani, cu bine!”. ”Să te audă
Dumnezeu!”, ”Închin la cinstita fața dumitale ca la codru verde!”
Să trăiești din fin în fin,
Să-ți fie voia deplin.
Când îl mai nimerește pe vreunul de la capăt, ce a așteptat mult, acela răspunde:
”Să te vadă Dumnezeu cu darul,
Cum m-ai văzut pe mine cu paharul!”
Mai toarnă și pe pământ, să bea și morții. La nunți, la cumătrii, aruncă ce rămâne în
pahar în podea, ca să picure, să fie începutul cu ploaie, cu mană, cu noroc. Cu un pahar în
mână, cine știe cât stau și se urează, fac veselie, cântă; tocmai când l-au băut tot, se cheamă că
l-au băut ”de bine”.
 Fata să nu se șteargă de poalele cămeșei, să nu se umple de apă pe poale, că-i va fi
bărbatul bețiv.
În ziua de Spolocane – cea întâi zi din postul mare – , femeile toată ziua beu și joacă, ca
să li se facă cânepa. Aduc pe cineva nalt în casă, să fie cânepa subțire și înaltă.
Fata să nu mânânce sare din lingură spartă, că i-i bărbatul bețiv.
Despre băutură, se zice că: ”Nime nu duce la ureche!”

Vinul. Păcatele
Frunză verde poamă coarnă,
Leliță Ioană.
De-aș ajunge pân'la toamnă
Leliță Ioană.
Să beu vin, să mănânc poamă,
Să-mi zică lumea cucoană.
Zice lumea, zic și eu
Că n-a mai fost neam de-al meu,
Numai singurică eu,
Să mă duc la mănăstire,
Să plătesc o liturghie,
Să-mi mai iaie din păcate,
Că eu n-am multe păcate,
Numai cinci care-ncărcate
Ș-al șeselea jumătate.”

Elena Niculiță–Voronca, Datinile și credințele poporului român,

Ed. Polirom, Iași, 1998 pg. 276