Stresul----Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig,

căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă

a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra
organismului ființelor de un factor de mediu.

● După cum remarcă majoritatea autorilor, ideea de stres este foarte veche, încă din
Antichitate. Cel mai important precursor al teorie stresului fiind Hipocrate. Contribuţii
importante în problematica stresului le aduc Pavlov, Canon, Sigmund Freud, dar
lansarea în limbajul medical a conceptului de stres are loc în anul 1936 şi aparţine
fiziologului canadian Hans Selye, care formulează teoria SGA Sindromul general de
adaptare.
 ● Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye în anul El defineşte stresul ca un
“sindrom general de adaptare” pentru a desemna un ansamblu de reacţii adaptative ale
organismului la acţiunea nespecifică a unor “agresori fizici”.Diferiţi agenţi stresori
produc nu numai un efect specific (leziuni, arsuri, reacţii imunitare, maladii
infecţioase etc) ci şi un efect nespecific, comun tuturor acestor agenţi: starea de stres

Toţi vorbim despre stres, însă foarte puţini îl înţelegem în toatăcomplexitatea lui. De fapt,
nici oamenii de ştiinţă n-au ajuns încă la unconsens absolut. Aceasta se datorează în primul
rând faptului că stresuleste realmente un fenomen deosebit de complex, cu multe aspecte greu
desurprins şi studiat.Un alt motiv de confuzie este chiar denumirea de „stres" în
sine.Termenul de stres, folosit iniţial în domeniul fizicii, a fost preluat şi introdus în biologie
şi medicină de către Hans Selye, faimosul savant canadian de origine au-stro-ungară. Datorită
dificultăţilor de traducere, cuvântul englezesc„stress", a patrunsîn majoritatea limbilor ca
neologism. Paul Rosch, unapropiatal iui Selye, relatează că, atunci când a făcut această
alegere,„părintele stresului" n-a fost conştient de faptul că termenul respectivfusese folosit
anterior în domeniul fizicii cu un înţeles diferit. După ce şi-adat seama de inconvenientele
ridicate de termenul propus, Selye şi-aexprimat de multe ori nemulţumirea, recunoscând că
nu a fost prea inspiratatunci când s-a oprit la acest termen. De altfel, el a continuat să caute
până la sfârşitul vieţii o definiţieacceptabilă a stresului.
Hans Selye — părintele stresului
De tânăr, Hans Selye a demonstrat o înclinaţie deosebită spre activitatea de
cercetareştiinţifică. După absolvire i s-a încredinţat postul de asistent universitar în cadrul
Institutuluide Patologie Experimentală al Universităţii din Praga. în anul 1931, a obţinut titlul
de Doctor în Ştiinţe şi a plecat în SUA, undeşi-a continuat studiile de biochimie beneficiind
de o bursăRockefeller la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Din anul 1932, Selye s-
a stabilit laMontreal ca profesor la catedra de biochimie a Universităţii McGill.
într-unui dintre experimentele f ăcute la începutul carierei sale, el a injectat extracte dediverse
organe în corpulşoarecilor de laborator. La disecţie, animalele prezentau modificăriextrem de
interesante ale unor glande endocrine ca timusulşi glanda suprarenală. Selye eraentuziasmat
de observaţiile saleşi, pentru o vreme, a nutrit speranţa că va descoperi un nouhormon.
Ulterior, a realizat că introducerea oricărei substanţe iritante în organismul anima-lelor de
laborator declanşa un mănunchi de simptome asemănătoare, indiferent de naturaextractului
injectat. învăţând din propriile greşeli, Selye a ar ătat rolul glandelor suprarenale înreacţia de
stresşi a descris aşa-numitul„sindrom general de adaptare".Rodul studiilor sale asupra
cauzelor şi consecinţelor stresului s-a concretizat în publicareaa 39 de cărţi şi a peste 1700 de
articole de specialitate. Printre cele mai cunoscute titlurisemnate de Hans Selye se numără:
„Stres f ără distres" (1974),„De la vis la descoperire"(1964)şi „Stresul vieţii" (1956).
Selye a obţinut trei doctorateşi a fost onorat cu titluri onorifice de către numeroase uni-
versităţi din diverseţări. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel de 10 ori. Prin cercetările |
şioperele scrise, el a popularizat unul dintre cele mai fecunde concepte din istoria medicinei
imoderne: stresul.
Stresul este o reacție psihologică și fizică a organismului la un factor extern de agresiune
care ne perturbă bunăstarea mentală și fizică. Corpul uman reacţioneză prin mecanismul
"luptă sau fugi", prin activarea sistemului nervos și a hormonilor specifici. Asemenea
căprioarei care la vederea lupului se mobilizează şi fuge de el, şi organismal uman se
adapteză la situaţia din mediu prin mobilizarea unei cascade de hormoni.
Hipotalamusul trimite semnale glandelor suprarenale pentru a produce adrenalinǎ și cortizol,
iar aceștia sunt eliberați ȋn sȃnge. Acești hormoni accelereazǎ ritmul cardiac, respirația,
tensiunea arterială și metabolismul. În rezultat, are loc trimiterea unui flux de sȃnge mai mare
cǎtre grupele musculare mari. De asemenea, ficatul elibereazǎ o parte din glucoză stocatǎ
pentru a crește energia corpului, iar transpirația este produsǎ pentru răcirea organismului.

Și dacă în cazul animalelelor, cascada fenomenelor ce se petrec în organism revine la

normalitate imdediat după dispariţia stresorului, la oameni revenirea la parmetrii normali de
funcţionare are loc mult mai încet. Pe termen lungul, omul tinde să transforme reacţiile
emoţionale în emoții negative care, dacă nu sunt eliberate, ţin organismul sub tensiune timp
îndelungat, care îşi consumă resursele energetice, totul culminînd cu oboseală, stare de apatie,
anxietate, depresie cu declanșarea bolilor cardiovasculare, a sistemului imun şi a sistemului
musculo-scheletal.
Stresul prelungit se caracterizează prin pierderea echilibrului dintre componența simpatică şi
cea parasimpatică a sistemului nervos vegetativ, care controlează buna funcţionare a tuturor
oraganelor noastre, producerea de hormoni ce are loc în timpul somnului adânc (REM) şi
care este mediată de către sistemul nervos parasimpatic.
Fără un management corect al stresului, de multe ori corpul rǎmȃne în alertă ceea ce, ȋn timp,
afecteazǎ organismul ȋn numeroase moduri: hipertensiunea arterială, boli de inimă, obezitatea
sau diabetul sau mai grav infarct miocardic.
Mai nou se poate măsura stresul prin măsurarea HRV (heart rate variabily) variabiltatea
ritmului cardiac care evaluează diferențele dintre ciclurile (intevalul dintre două bătăi)
cardiace succesive controlate de nodul sinoatrial prin sistemul nervos simpatic şi
parasimpatic.

● Cum combatem stresul:

Exerciţiile respiratorii. Expirul este foarte important fiindca el activează sistemul

nervos parasimpatic prin urmare el trebuie sa fie unul prelungit. Inspirul activizeză
sistemul srimpatic prin urmare el trebuie sa fie unul scurt insă puternic. Qui Qong şi
Tai Chi, Yoga şînt bazate foarte mult pe respiraţie şi scopul lor în final este stimularea
parasimpatcului sau mai simplu relaxarea orangismului.
Somnul este foarte important, însă doar acel profund, în faza REM, atunci când se
produc hormonii. Foarte des auzim oameni care se trezesc dimineaţa obosiţi şi aceasta
datorită hiperexictării sitemului ortosimpatic. Astfel, sistemul parasimpatic nu este
suficient de activ încât să poată relaxa organismul.
Este foarte la modă alcalinizarea organismului cu sodă sau apa caldă cu lămîe. Însă
trebuie înţeles că acolo unde ţesuturile nu mişcă bine, nu au o mobilitate, acolo se vor
forma ioni acizi şi se va accentua stresul oxidativ.
Modalitate cea mai fiziologică de a reduce stresul oxidativ este să restabilim
mobiltatea acolo unde aceasta lipseşte ceea ce va activiză circulaţia şi odată cu ea şi
 aportul de O2. Mişcarea e viaţă. Este valabil atât la macroorganism, cât şi la fiecare
ţesut în parte.
● Sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă
de stresul prelungit, în general la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului
dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție profesională.

Termenul de “burnout” a fost introdus în anul 1970 de către psihologul american

Herbert Freudenberger. Acesta îl definea ca fiind caracteristic pentru angajații din
domeniile de lucru cu oamenii, adică medici, asistente, profesori și asistenți sociali,
profesii în care ar fi prezent un sentiment de sacrificiu pentru ceilalți.

În prezent se consideră că sindromul burnout nu se restrânge la anumite categorii

profesionale ci poate afecta orice persoană expusă la un stres de lungă durată. Apare
la angajații din orice domeniu, însă este cel mai răspândit în domeniul medical, mai
ales la începutul carierei și chiar la studenții la medicină. Mai poate afecta frecvent:
profesorii, asistenții sociali, terapeuții, avocații, jurnaliștii, dar și pesoanele care sunt
nevoite să îngrijească permanent alți membrii ai familiei.Sunt 3 dimensiuni ale
sindromului burnout
● Epuizarea emoțională
Persoana afectată se simte permanent obosită, epuizată, lipsită de energie, simte că
activitatea depusă a suprasolicitat-o și a rămas fără resurse.
● Detașarea
Persoanele devin în timp pesimiste, cinice, resimt frustrare în legătură cu activitatea lor,
atitudinea lor pare indiferentă, detașată, uneori tind să se izoleze sau să fugă de
responsabilități.
● Scăderea performanței
Scade stima de sine, încrederea în propriile capacități și realizări, subiecții simt că
ceea ce fac este neapreciat și nesemnificativ, scade capacitatea de concentrare a
atenției, creativitatea și spontaneitatea.
Deși clasificările internaționale ale maladiilor nu includ sindromul burnout în
categoria afecțiunilor psihice, acesta este un fenomen recunoscut de experți și foarte
răspândit în societatea actuală.
Cauzele sindromului burnout
Putem nota cauze care țin de mediul profesional unde vorbim de:
Suprasolicitare și volum mare de muncă
Presiunea timpului și programul de lucru prelungit
Evenimente cu impact emoțional negativ (de exemplu moartea unui pacient în cazul
personalului medical)
Lipsa de apreciere, mediul de lucru ostil și relațiile nesatisfăcătoare cu colegii
Cauze care țin de personalitate:
Perfecționismul și nevoia excesivă de a deține controlul
Așteptarea de recompense imediate, entuziasm și așteptări exagerate la începutul carierei
Stabilitatea emoțională scăzută, capacitatea slabă de adaptare și rezistență la stres
Neîncrederea în sine
Iar când ne referim la cauze care țin de stilul de viață putem vorbi de:
Insuficiența timpului liber
Insuficiența implicării în activități relaxante și în activități sociale
Lipsa suportului social și familial
Nerespectarea timpului necesar de somn
Simptome frecvente:
Epuizare emoțională și lipsa energiei
Oboseală permanentă și lipsa motivației
Pesimism, frustrare, cinism și resemnare
Iritabilitate și izolare socială
Concentrare și productivitate scăzută
Scăderea capacității de a lua decizii și de a rezolva probleme
Neglijarea propriei stări de sănătate
Refugiere în obiceiuri nesănătoase: alimentare, consum de alcool, droguri
Tulburări ale somnului
Incapacitatea de a se detașa de problemele profesionale inclusiv în timpul liber
Simptome fizice ca durerile de cap, tensiunea musculară, durerile de spate, manifestări
digestive