ZAHARIA(FLORE)ANA VICTORITA

3C-AMG(BUGET) MAI 2019

ADOLESCENTA,TRANZITIA, DELA COPILARIE LA MATURITATE

Adolescența a fost definită relativ recent ca etapă a evoluției umane care se

situează între copilărie și vârsta adultă. Până la începutul secolului XX această
perioadă nu era considerată stadiu specific de dezvoltare. Copilăria era urmată de
pubertate care era definită mai degrabă prin prisma transformărilor fiziologice decât a
modificărilor psihologice, iar etapa următoare era una de ”învățare” a abilităților
necesare unei relații specifice vârstei mature.
Adolescența debutează în jurul vârstei de 12-13 ani și se finalizează în jurul vârstei de
20 ani. Ea presupune o serie de modificări fizice cum ar fi: creșterea în greutate și în
înălțime și maturizarea sexuală. Dacă adolescența este marcată preponderent de
modificări fizice, maturitatea este marcată preponderent de transformări cognitive și
afective care permit asumarea statutului de persoană independentă. Astfel, maturitatea
semnifică:
- din punct de vedere cognitiv - finalizarea capacității de a raționa abstract (J. Piaget);
- din punct de vedere sociologic - posibilitatea de a se susține singur, capacitatea de a
face o opțiune profesională, capacitatea de a întreține o relație de cuplu stabilă;
- din punct de vedere psihologic - definitivarea și conștientizarea propriei identități,
independența față de părinți (financiară și afectivă), dezvoltarea unui sistem coerent de
valori, ca și capacitatea de a întreține relații mature, atât în grupul restrâns al familiei,
cât și la nivel mai larg, social.
Unul din primele semne ale pubertății este dezvoltarea fizică (schelet și sistem
muscular) care este condiționată, pe de o parte, de datele genetice, iar pe de altă parte
de condițiile de viață în care se dezvoltă copilul. Dezvoltarea fizică are o serie de efecte
în plan psihologic. Datorită egocentrismului, ca formulă cognitivă specifică vârstei,
adolescenții sunt convinși că reprezintă un constant punct de interes pentru cei din jur.
Sentimentul că ”sunt pe o scenă” se însoțește de conștientizarea faptului că în corpul
lor au loc o serie de modificări al căror efecte nu le pot controla (de exemplu, la băieți,
vocea, iar la fete, acnea) ceea ce se asociază cu sentimente de frustrare care pot
genera trăiri conflictuale și într-o variantă extremă, stări de depresie. Pe de altă parte,
ritmul dezvoltării fizice nu este același la băieți și la fete, ceea ce creează probleme de
relaționare. Dacă înainte de pubertate diferențele nu erau semnificative, nu același lucru
se poate spune și la sfârșitul acestei perioade.
La adolescenți, maturizarea fizică precoce este asociată în plan psihic cu o stare de
bine, de relaxare, cu încredere în sine, autocontrol al impulsurilor. Ca urmare, relațiile
sociale sunt mai naturale, neconflictuale, ceea ce le aduce popularitate și
recunoașterea grupului, situație care rezolvă paradoxul vârstei. Paradoxul este un
rezultat al conflictului dintre trebuința de a fi unic, cu o identitate bine individualizată
simultan cu trebuința, la fel de puternică, de a fi asemănător cu cei de aceeași vârstă.
Maturizarea fiziologică târzie înseamnă, din punct de vedere psihologic, dependență
de familie, de grup, ceea ce se reflectă în special în comportamentul adolescenților prin
dominanță, agresivitate, rebeliune în raport cu părinții, lipsa de preocupare față de sine
și în același timp nesiguranță și lipsă de încredere în sine.
Atât maturizarea mai tărzie cât și cea precoce prezintă o serie de avantaje și de
dezavantaje. În cazul adolescenților maturizarea fizică rapidă determină o relaționare
socială mai bună, deoarece se asociază cu creșterea încrederii în sine. Pe de altă
parte, ei se simt obligați să acționeze în conformitate cu așteptările grupului, adică să se
comporte matur. În majoritatea cazurilor, maturizarea fizică rapidă nu este asociată cu o
maturizare cognitivă și afectivă similară ca ritm. Maturizarea târzie poate reprezenta un
avantaj deoarece adolescenții din această categorie acționează conform standardelor
copilăriei și beneficiază de toate atributele acestui statut și ca urmare, expectanțele
grupului față de ei nu sunt atât de mari și ei se pot adapta mai flexibil, fără ca această
adaptare să genereze frustrări. În cazul adolescentelor, o maturizare fizică rapidă se
asociază în plan psihologic cu sociabilitate scăzută, introversie, timiditate, iar pe de altă
parte cu reacții de expansivitate comportamentală. În ceea ce privește maturizarea
fizică întârziată nu se constată diferențe în plan psihologic între cele două sexe. Cei mai
mulți adolescenți sunt interesați în special de prezența lor fizică și cel mai frecvent sunt
dezamăgiți de imaginea proprie. La această vârstă, reprezentarea propriei dezvoltări
corporale, indiferent de gradul de maturizare, este negativă și poate determina trăiri
frustrante de o mai mare sau mai mică intensitate. Adolescentele sunt cele care acordă
o mai mare importanță aspectului fizic, deoarece acesta este considerat important în
stabilirea relațiilor interpersonale și se asociază cu un comportament adaptat și consum
minim de stres.