Managementul competiţiilor

Conf.univ.dr. Adrian Nagel

 Organizarea competiţiilor
 pentru o organizare eficientă a competiţiilor
asociaţiei, clubului sau organizaţiei sportive este
necesar constituirea unui comitet care să
structureze un sistem de organizare cu
organigramă scrisă, bine concepută şi eficace.
 Un eveniment sportiv care să se bucure de
succes nu se întâmplă pur şi simplu.
 Aceasta presupune un proces elaborat de
planificare cu grijă, cu atenţie la cele mai mici
detalii având în vedere în acelaşi timp o
preocupare majoră pentru aspecte legate de
exemplu de:
 transport,
 Cazare
 Masă ş.a.
 Organizând o competiţie
sportivă
 Înainte de a aplica pentru
sau a prelua un eveniment
sportiv trebuie:
 Să fi desemnat
organizatorul unui
eveniment sportiv
 Crearea unui program
logic
 Informaţii către şi pentru
participanţi
 Înainte de a aplica pentru sau a
prelua un eveniment sportiv

 Este organizaţia mea capabilă să organizeze un eveniment

sportiv?
 Avem:
 baza materială corespunzătoare sau putem avea acces la o
bază corespunzătoare?
 resursele financiare necesare pentru a realiza un astfel de
proiect?
 resursele umane necesare?
 dorinţa necesară?
 cunoştinţele şi experienţa necesară?
 timpul necesar?
 un climat şi mediu favorabil?
 Locaţia aleasă pentru eveniment?
– Sunt oamenii din
zonă intersaţi de
sport?
– Sunt aceştia de
obicei susţinători ai
unor evenimente
sportive?
– Presa locală va fi
ineresată de
eveniment?
Istoricul evenimentului sportiv

 Ce alte evenimente
sportive similare au mai
fost organizate?
 Cât de reuşite au fost
ele?
 Ce factori au contribuit
la succesul
evenimentelor?
 Pot fi repetaţi acei
factori sau îmbunătăţiţi
dacă vom organiza noi
evenimentul sportiv?
 Problemele manageriale de rezolvat
sunt:
 programarea concursurilor, a competiţiei în sine;
 planificarea şi invitarea oficialilor;
 amenajarea terenului, a sălii, a pistelor;
 asigurarea parcării;
 sistemul de comunicare cu publicul;
 comunicarea cu mass-media, adversarii;
 transportul echipelor;
 limitarea numărului de spectatori sau vânzarea biletelor;
 pregătirea şi programul majoretelor;
 personalul care asigură funcţionarea terenurilor, duşurilor şi
vestiarelor;
 consolidarea regulilor de conduită şi a regulamentelor;
 activităţile organizate de după meci – festivitate de premiere,
comunicat de presă, banchet etc.;
 modul de acordare a sancţiunilor, dacă este cazul.
 Controlul publicului
 Lipsa de control asupra publicului poate
duce la:
 injurii,
 bătăi,
 accidentări,
 cazuri mortale,
 procese.
 Factori manageriali care pot
determina incidente:

 aşezarea unor grupuri mari împreună, în loc să fie

dispersate;
 vinderea unor băuturi alcoolice;
 permiterea aşezării publicului în mod înghesuit;
 lipsa unor secţiuni în tribune;
 lipsa unor bariere care să ţină fanii departe de zona de
joc sau care să împiedice căderea de pe margini;
 plasatori insuficienţi sau insuficiente forţe de
securitate;
 permiterea unui comportament din partea antrenorilor
care să incite mulţimea;
 programarea unor competiţii plictisitoare.
 Strategii manageriale specifice care
au fost utilizate cu eficienţă pentru a
reduce problemele de control a
publicului sunt:
 promovarea unor legi împotriva introducerii băuturilor alcoolice
la meciuri sau competiţii;
 pregătirea plasatorilor şi forţele de ordine în aşa fel încât să
facă faţă mulţimii şi să disperseze situaţiile tensionate;
 comunicarea clară a regulilor de comportament prin mass-
media şi mijloace audio proprii;
 utilizarea unor tehnici de dinamică de grup, cum ar fi nivelul de
volum al muzicii, intensitatea luminilor şi culorilor;
 repararea şi întreţinerea problemelor fizice şi de structură ale
dotărilor – tribune, terenuri, terenuri de încălzire etc.
 Modele manageriale în
organizarea competiţiilor
sportive
 Sistemul cu eliminări
simple: folosirea acestui
model oferă posibilitatea
unui număr mai mare de
sportivi sau echipe să
participe la întreceri,
necesită un timp mai
scurt pentru disputare şi
măreşte interesul pentru
întrecere, fiecare
întâlnire fiind decisivă.
Sistemul eliminatoriu dublu:
 reprezintă unul dintre cele mai
corecte modele de turnee,
pentru că toţi participanţii
trebuie să piardă de două ori
înainte de a ieşi din competiţie.
 când echipele călătoresc pe
distanţe lungi, încât trebuie să
rămână peste noapte, după
meci, acesta este tipul favorit de
turneu, pentru că fiecărei echipe
i se garantează, cel puţin, două
meciuri.
 dezavantajul modelului de
organizare este perioada mai
lungă de timp pentru a încheia
turneul, numărul de terenuri
necesare şi unele dificultăţi de a
preciza ora la care participanţii
vor juca.
Sistemul eliminatoriu cu recalificare
– consolare
 Sistemul turneu
Pentru 6 echipe – număr par:

Runda 1 Runda 2 Runda 3 Runda 4 Runda 5

1–6 2–6 3–6 4–6 5–6
2–5 3–1 4–2 5–3 1–4
3–4 4–5 5–1 1–2 2–3

Pentru 5 echipe – număr impar:

Runda 1 Runda 2 Runda 3 Runda 4 Runda 5

1 stă 2 stă 3 stă 4 stă 5 stă

2–5 3–1 4–2 5–3 1–4

3–4 4–5 5–1 1–2 2–3

Turnee de întreceri: competiţia organizată cu acest model continuă
pe o perioadă de timp determinată.
• Participanţii încearcă să urce pe scara ierarhică a valorilor prin întreceri
cu sportivii aflaţi într-o poziţie superioară.
• Această formă de organizare este eficientă pentru sporturile
individuale.
• Frecvent, cei care se întrec se înţeleg asupra locului, orei şi datei de
desfăşurare.
• Cele mai cunoscute modele sunt scara, piramida şi furnalul.

Turneul scară pentru 5 echipe:

 1 _____________________
 2 _____________________
 3 _____________________
 4 _____________________
 5 _____________________
piramida furnalul