Cel mai renumit in studiul dizabilitatilor este Gall Joseph Franz, un fizician

vienez .El este cel care a numit acest studiu ‚”learning disabilities” , adica deficient de
invatare.

In 1802 Widel Holt descrie idea lui Gall si publica o teorie construita in
activitatiile specific creierului pe anumite parti ale creierului.Gall a lucrat cu adulti
care aveau rani pe creier rezultate dintr-o varietate de cauze .Dupa ranile observate
pe creier, pacientii dezvoltau o vorbire tulburenta, Gall a crezut ca poate sa
remedieze aceste parti ale creierului distruse, numind acest studiu “aphasia”.

El a descris pacienti care dupa, ce creierul lor a fost afectat, nu mai puteau exprima
in vorbire ideile lor si ceea ce simt.

Cumva mai tarziu Gall a ramas conectat cu “phrenology”(un system prin care
cunostea carcaterele preturbatorii ale craniului)si din cauza aceasta a fost foarte
curand compromis.Ca urmare,el si-a pierdut influenta in domeniul dar cu
siguranta,datorita discipolilor lui,studiul sau a fost dus mai departe cu foarte multa
grija(Head 1926).

Din 1900,eforturile lui Gall si a discipolilor sai s-au centrat spre a conduce la un
studiu care analiza diferite functii ale celor 2 parti ale creierului,extinderea unei
trauma pe creier care avea ca urmare o disfunctie a limbajului cat si alte subiecte.In
loc sa accepte idea ca fiecare e capabil sa invete normal sau ca unii au un anumit
grad de deficient mintala,el acum de fapt intelege,de exemplu,ca unele leziunii ale
creierului,specific in anumite parti pot cauza pierderi predictibile ale functionarii
specific creierului.Acestea cat si eforturile relatate au dus la ceea ce este considerat
baza in a recunoaste deficienta mintala.

Cateva dintre cercetari care au relatat ca deficienta mintala continua sa o ia in

jos,cele mai multe generalizari subnormal ale functionarii mintale.Alte cercetarii au
avut scopul de a intelege traumele creierului ,o cale care eventual,precursorii zilelor
noastre au facut mari eforturi in acest studio al dizabilitatiilor.

Studiul dizabilitatiilor a fost tema multor mari cercetatori renumiti,jucand un rol

important in dezvoltarea educational.

In una din clinicile “University of California” din Los Angeles,Grace Fernald a initiat
o apropiere multisenzoriala care inca se mai foloseste si in zilele noastre.De fapt a
fost initiate pentru a servii eleviilor cu multe problem sau dizabilitati.Acesta ar putea fi
chiar primul program din Statele Unite(poate chiar din lumea intreaga)care se ocupa
cu studiul dizabilitatiilor chiar daca in timpul acela nu se folosea acest termen.
 O alta mare personalitate in studiul copiilor cu deficient de invatare a fost doctoral
Samuel Orton care era professor in psihiatrie,in scoala medicala din cadrul
Universitatii din Iowa.

In 1925 a fost implicat in a organiza un experiment in igiena mental mobile pentru a

servii inrtegii comunitati.

In prima sa incercare a intalnit un baiat de 16 ani pe care l-a numit M.P.Acest baiat
nu a putut niciodata invata sa citeasca cu toate ca era sufficient de intelligent.In
pararel cu MP,doctoral Samuel Orton a gasit si alti student care aveau tocmai
aceasta dificultate de invatare.A descoperit cca o parte din acesti student aveau
dificultati de invatare deoarece confundau sau inversau cuvintele(de
exemplu:citeau”saw” in loc de “was”,confundau B cu D)si alte probleme cu
simbolurile vizuale.Samuel Orton a devenit interest in acest studio si dupa ceva timp
a stabilit ipoteze relatate in ambele metodologii ale citirii.

De asemenea Gillingham,Stillman si Monroe au avut un important punct in comun:

asociatia lor cu Samuel Orton.

Monroe a lucrat cu Samuel Orton studiind mobilitatea mintala sanatoasa care facea
eforturi sa invete.

Helmer Myklebust a devenit membru in studiul dizabiliatiilor in ceea ce priveste

educarea surdo-mutilor.In anul 1960 el a observant ca un numar mare de copii din
centrul sau “Child Study Center”au deficient de auz in disturbarea
emotional(aphasia)sau deficient mintale,dar atunci cand I se aplicau metode speciale
de diagnosticare aveau o acuitate normal de a auzi.Interesul sau in problemele cu
dezvoltarea limbii si eventual aphasia l-au adus in zona dificultatilor de invatare.A
lucrat impreuna cu Doris Johnson la cartea “Learning Disabilities :Educational
Principles and Practices” in 1967,aceasta carte fiind inca o resursa importanta a
metodelor in studiul dizabilitatiilor.

Un alt doctor renumit a fost Samuel Kirk,el a lucrat cu elevii care aveau dificultati
de invatare care a facut numeroase studii in a descoperii un tratament cu scopul de
a-I ajuta pe acesti copii.

In societatea contemporana preocuparea pentru individual deficient mintal se

regaseste in domenii foarte variate si este analizata din perspective tot mai
diverse.Medicul,pediatrul,lucratorii in domeniul asistentei sociale ,organizatii din
invatamant si sanatate,cadrele didactice din invatamantul de masa sic el special cat
si numerosi parinti au fost pusi in fata deficientului mintal trebuind sa resolve,fiecare
din punctual lor de vedere,problem uneori complexe si dificile.Astfel s-au facut studii
si cercetari pentru rezolvarea problemelor de scolarizare,pregatire profesionala,de
asistenta sociala si medicala generata de deficienta mintala,presupunea colaborarea
dintre medici,psihologi,psihopedagogi speciali care,pentru finalizarea actiuniilor
practice au nevoie de o definire unitara a deficientilor mintale,care sa serveasca
drept fundament theoretic in organizarea si derularea activitatii de recapitulare a
deficitui mintal.

Intrucat deficient mintala resemneaza o realitate complexa,un fenomen bio-

psihosocial foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor,de gradul diferit de
manifestare si de tulburariiile associate.Termenul de deficient mintala nu se refera la
o entitate sau la un tablou clinic unitar si deci nu ii corespunde o unitate de ordin
structural,functional,biologic sau psihologic.Din aceste considerente este dificil de
oferit un profil general al deficientui mintal.Termenul de deficient mintala este doar o
notiune care include variate forme si titluri care au in comun insuficienta mintala si
care confirma idea unitatii in diversitate si in acest domeniu(R
Zazzo,1973,M.S.Pevrzner,1975;M. Rosca,1967).

R. Zazzo(1979) afirma ca singura modalitate de elaborare a unei definitii sintetice

si cuprinzatoare a deficientei mintale este posibila prin coordonarea punctelor de
vedere a planurilor diferite de abordare a acesteia.Deci,in definitia si clasificarea
deficientelor mintale trebuie sa ia in considerare aspectele medicale
,psihologice,pedagogice si sociale ale acestui fenomen complex.

De asemenea H.Z. Zamiski(1975) credea ca in definirea si conturarea tabloului

deficientilor mintale trebuiau luate in considerare,in principal,aspect de natura
biologica,psihologica si sociala.

Psihopedagogia specială a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta,

nuanţa şi adapta experienţa altor ştiinţe
(psihologie, pedagogie, medicină, sociologie, etc.) in vederea
explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale (mai ales a celor
cu dizabilităţi) pentru a se realiza adaptarea şcolară, profesională şi
socială avand ca reper permanent creşterea calităţii vieţii tuturor
membrilor societăţii.
Astfel, Psihopedagogia specială devine o ştiinţă
interdisciplinară, aflată la intersecţia mai multor ştiinţe, după
cum reise şi din definiţiile propuse de-a lungul timpului:
“Psihopedagogia specială sau defectologia este o ştiinţă ce
se ocupă de persoanele handicapate, de studiul particularităţilor
psihice, de instrucţia şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea lor
psihică, de modalităţile corectiv-recuperative, pentru valorificarea
potenţialului uman existent şi formarea personalităţii acestora, in
vederea integrării socio-profesionale cat mai adecvată”.
(E. Verza, 1995)
“Psihopedagogia speciala este o ştiinţă de sinteza, care
utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie,
neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie,
ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie,
sociologie, ştiinţe juridice, in studierea dinamică a personalităţii
tuturor formelor de handicap prin deficienţă şi inadaptare …”.
(C-tin Păunescu, I. Muşu, 1997)
Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a
formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea
persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor
compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.
Psihopedagogia specială ar fi, după unii autori, denumirea
“imblanzită” a vechiului termen de “defectologie”

In concluzie, psihopedagogia speciala este o ştiinţă

interdisciplinară la confluenţa dintre psihologie, pedagogie,
medicină şi sociologie, care se ocupă de cunoaşterea sistemului
psihic al persoanelor considerate anormale sau neadaptate /
inadaptate pentru a intreprinde acţiuni cu caracter formativ
(educativ sau reeducativ) şi corectiv – terapeutic pentru o inserţie /
reinserţie psihosociala eficientă.
Prin extensie, psihopedagogia specială este ştiinţa cunoaşterii şi
normalizării persoanelor cu nevoi speciale.
Simplificand la maxim definiţia psihopedagogiei speciale şi
plecand de la etimologia sintagmei „psiho-pedagogie specială” dar
şi a caracterului aplicativ, rezultă că:
Psihopedagogia specială este ştiinţa cunoaşterii dezvoltării
psihice (psihologie specială) pentru a se realiza educaţia terapeutică
(pedagogie specială) adaptată prezenţei şi manifestării unei forme
de dizabilitate.
Domeniul (ramurile) Psihopedagogiei speciale:
psihopedagogia deficienţilor de intelect
psihopedagogia deficienţilor de auz
psihopedagogia deficienţilor de văz
psihopedagogia deficienţilor fizic şi psihoneuromotori
23
logopedia
psihopedagogia persoanelor cu tulburări psihice
psihopedagogia persoanelor cu tulburări socio-afective şi de
comportament
psihopedagogia elevilor cu tulburări de invăţare (datorate sau nu
deficienţelor)
psihopedagogia diversităţilor etnice, culturale şi lingvistice
psihopedagogia celor cu abilităţi, talente şi a creativilor
(supradotaţi)