Cursul 1

1. Introducere

1.1. Scurt istoric

Cuvântul “energie” provine din grecescul “energeia”, însemnând “lucru”.
Energia se naşte în Univers în urmă cu 17 miliarde de ani, odată cu acesta, în urma
exploziei gigantice Big Bang (conform celei mai probabile teorii). La început, tot
Universul era doar energie la temperaturi uriaşe. Pe măsură ce Universul expandează şi se
răceşte, o parte din energie devine materie.
Omul controlează focul începând cam cu 1 milion de ani ÎC, îl foloseşte la prepararea
hranei, pentru a se încălzi şi a se proteja împotriva animalelor.
Începând cu mii de ani în urmă, omul învaţă să folosească vântul ca sursă de energie.
Ce este vântul şi de ce apare? Apare datorită încălzirii neuniforme a pământului
(respectiv uscat/apă), ducând la presiuni diferite ale maselor de aer, astfel încât apare
vântul ca tendinţă de egalizare a presiunilor. La început vântul este utilizat pentru
propulsia corăbiilor cu pânze, mult mai târziu este folosit pentru măcinarea grăunţelor.
Energia electrică este descoperită de filozoful grec Thales din Millet, cu aproximativ
2500 de ani în urmă. Prin frecarea unei mărgele de chihlimbar cu o bucată de lână, acesta
evidenţiază forţa electrostatică, observând că praful şi alte particule sunt atrase de bila de
chihlimbar. Mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea , fizicianul francez Charles Coulomb
determină expresia forţei electrostatice, prin legea care îi poartă numele.
Cărbunele este descoperit ca şi combustibil de către chinezi în jurul anului 1000 (ÎC).
Faţă de lemn, cărbunele arde mai încet, mai mult timp şi eliberează o cantitate mai
ridicată de căldură. Prin urmare cărbunele începe să fie utilizat extensiv. În anul 1275,
geograful Marco Polo, la întoarcerea din China, introduce cărbunele în Europa ca sursă
de încălzire.
Anii 1600 (secolul al XVII-lea) se caracterizează prin descoperirea primelor rezerve
de cărbune în Europa, respectiv în Ţările de Jos prima dată. Cărbunele este exportat în
ţările vecine, printre care şi Anglia. În curând se descoperă şi în Anglia rezerve
importante de cărbune, şi aceasta începe să-şi utilizeze sursele proprii. În acelaşi secol
europenii descoperă serele (utilizarea energiei solare într-un spaţiu închis din sticlă)
pentru a cultiva şi creşte plante şi în anotimpurile reci.
Anii 1700 (secolul al XVIII-lea) sunt anii Revoluţiei Industriale, se inventează
motorul cu aburi (a treia variantă apare în anul 1770, invenţia îi aparţine lui James Watt).
Prima utilizare a motorului cu aburi a fost aceea de a pompa apa din mine.
În secolul al XIX-lea Revoluţia Industrială din Anglia se extinde şi în restul Europei,
America de Nord şi în celelalte părţi ale lumii. Cerinţa de energie creşte semnificativ
datorită producţiei de masă şi noilor mijloace de tranport bazate pe motorul cu aburi
(1807- vaporul cu aburi, 1804 – locomotiva cu aburi). Apar cercetări legate de motoare cu
randament mai bun şi posibilitatea de a utiliza surse de energie mai ieftine. Cărbunele se
utilizează extensiv în secolul al XIX-lea şi unii dintre oamenii de ştiinţă devin deja
îngrijoraţi de resursele epuizabile ale cărbunelui. Aşa apare interesul şi pentru alte surse
de energie, respectiv energia solară, hidroenergia sau energia geotermală.
 Energia solară este dezvoltată prima dată de Mouchout (Franţa-1860), acesta
realizând un motor solar bazat pe concentrarea radiaţiei solare. Ulterior apar şi alte
variante, îmbunătăţite, dar nu câştigă teren în faţa cărbunelui (care era şi mai ieftin).
Morile de vânt, folosite în Evul Mediu pentru măcinarea seminţelor, sunt utilzate
prima dată în anul 1854 pentru pomparea apei (SUA). Energia geotermală începe să fie
utilizată pentru a încălzi casele şi ulterior, la sfărşitul secolului, pentru a produce
electricitate.
Colonelul Edwin Drake reuşeşte să foreze şi să extragă ţiţei în Pennsylvania. La
început petrolul este utilizat pentru iluminat, apoi ca şi combustibil pentru locomotive.
Odată cu inventarea motorului cu combustie internă montat pe automobil, petrolul începe
să domine cărbunele.
Secolul XX este fără îndoială cel mai prolific din punct de vedere al invenţiilor şi
utilizării surselor de energie. Ne-am născut în acest secol şi unii dintre noi am fost şi
martori ai problemelor şi crizei energetice.
Lenoir (inventator francez), introduce motorul cu combustie internă, care utilizează
benzina ca şi combustibil. Daimler şi Benz (inventatori germani) inventează primul
automobil prin montarea motorului pe o structură cu patru roţi. Henry Ford introduce
primul producţia de masă a automobilului şi astfel maşina devine mijloc uzual de
transport. Fraţii Wright inventează primul avion cu motor pe bază de benzină.
Secolul XX este şi secolul invenţiilor legate de energia nucleară. Din păcate ea a fost
utilizată în timpul celui de-al II-lea Război Mondial cu consecinţe catastrofale. Energia
nucleară este controversată. Poate fi utilizată în scopuri paşnice, pentru a produce energie
electrică, dar problema deşeurilor nucleare este în continuare de mare actualitate.
Dezastrul nuclear de la Cernobîl (1986) a lăsat o pată urâtă în istoricul centralelor
nucleare... Se caută în prezent soluţiile cele mai sigure legate de proiectarea centralelor
nucleare, se au în vedere cele mai sumbre scenarii posibile. În ultimii ani aceste centrale
nucleare au revenit oarecum în actaulitate, unele ţări dorind să investească în continuare
în această sursă energetică. România se aliniază şi ea acestei tendinţe. Catastrofa de la
Fukushima (11.03.2011) a determinat mai multe ţări să-şi oprească o parte din centralele
nucleare, mai vechi, si in general interesul pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte a
scăzut dramatic.
Istoric vorbind, în anul 1938, Otto Hahn descoperă reacţia de fisiune nucleară
(utilizată în centralele nucleare), în anul 1942 Enrico Fermi face prima demonstraţie
legată de reacţia de fisiune nucleară. În anul 1957, în Shippingport, Pennsylvania, se
produce prima dată energie electrică utilizând fisiunea nucleară. Primul reactor rapid de
1200 MW apare în Franţa, centrala nucleară fiind conectată la Sistemul Energetic al
Franţei (Electricite de France).
Ar mai fi de notat şi anul 1939, când J.Ackeret şi C.Keller introduc turbina pe gaz în
ciclu închis pentru a produce energie electrică.
Crizele petroliere ale ultimelor decenii, epuizarea inevitabilă a combustibililor fosili
în următorii două sute de ani, impactul negativ al combustibililor fosili asupra mediului
(poluare, încălzirea globală) au făcut ca rolul surselor regenerabile de energie să capete o
tot mai mare importanţă în ultimii 30 de ani. Făcând o scurtă clasificare a surselor de
energie, acestea pot fi:
a) convenţionale: combustibili fosili (cărbune, gaz, petrol) sau combustibil nuclear
 b) neconvenvenţionale: solară, eoliană, hidroenergie, energia valurilor, geotermală
sau bazată pe biomasă.
În ţara noastră, pondere însemnată în producerea de energie electrică din surse
regenerabile E-SRE o au (capacităţi pentru care s-au primit Certificate verzi la sfârşitul
anului 2013, sursaTranselectrica, în total 4418 MW):
- energia eoliană: 2783 MW,
- energia fotovoltaică: 1022 MW,
- energia hidro de mică putere: 530 MW,
- energia provenită din biomasă: 83 MW.
La sfârşitul anului 2015, capacitatea totala instalata de SRE a fost de 5127 MW, din care:
- energia eoliană: 3129 MW,
- energia fotovoltaică: 1312 MW,
- energia hidro de mică putere: 583 MW,
- energia provenită din biomasă: 103 MW.

1.2. Caracterizarea surselor primare de energie şi clasificarea acestora.

Sistemele de producere a energiei electrice diferă în funcţie de:
• sursa primară de energie,
• dacă sunt autonome sau legate la reţea,
• gradul de întrerupere,
• calitatea şi costul energiei electrice,
• producerea energiei electrice se bazează pe elemente statice sau în mişcare de
rotaţie.
Majoritatea surselor de energie din lume depind de generatoare rotative:
hidroenergia, energia eoliană, energia furnizată de combustibii fosili (motoare electrice
sau termice). Conversia fotovoltaică şi pilele de combustie reprezintă surse statice care
depind doar de sisteme electronice pentru a fi convertite în energie electrică.
Indiferent de tipul sursei primare de energie, ea este disponibilă în natură sub formă
brută şi trebuie captată şi transformată în electricitate într-o formă utilă şi eficientă.
Procesul de conversie a energiei primare poate fi împărţit în trei etape:
1. energia primară,
2. sistemul de conversie al energiei,
3. sarcina electrică.

Fig.1.1. Etapele procesului de conversie a energiei primare

Clasificarea surselor primare de energie poate fi realizată în funcţie de natura

acestora, în două mari grupe:
A. Surse convenţionale de energie
1. Energia termică (arderea combustibilului fosil),
 2. Energia nucleară (reacţia de fisiune nucleară).

B. Surse neconvenţionale de energie

1. Energia hidraulică (energia apei),
2. Energia eoliană (energia maselor de aer),
3. Energia solară,
4. Energia gazelor şi biomasei generate din descompunerea plantelor şi animalelor,
sau arderea de materie organică,
5. Energia chimică (pile de combustie, acumulatoare).

1.3. Principii ale conversiei electrice

Conversia energiei electrice este directă sau indirectă. Energia primară este
considerată a fi convertită direct dacă este transformată în energie electrică fără a trece
prin orice alte forme intermediare de energie. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
panourile solare (fotovoltaice), care prin expunere la radiaţia solară generează direct
energie electrică (curent continuu). Conversia directă este de obicei statică şi surprinzător,
nu este cea mai eficientă.
Spre deosebire de conversia directă, conversia indirectă presupune unul sau mai
multe procese intermediare pentru a obţine energie electrică. Ca exemple se pot da
centralele eoliene, hidraulice etc.
Conversiile directe de energie sunt cele mai de dorit, în primul rând datorită lanţului
mai scurt necesar conversiei energiei, şi apoi deoarece nu poluează şi sunt silenţioase. Au
totuşi două mari neajunsuri: preţul de cost mai ridicat şi randamentul scăzut.
În continuare se prezintă formele de energii primare care pot fi transformate direct
în energie electrică:
1. Energia chimică: baterii şi pile de combustie = doi electrozi separaţi printr-o
soluţie de electrolit (de ex. la pila de combustie H2+O2→energie +H2O ↔
elemente de stocare);
2. Energia electromagnetică (solară) ↔ panouri fotovoltaice. Celulele
fotovoltaice au la bază material semiconductor, respectiv joncţiunea pn, cuanta
de lumină (foton) generează curent electric în materialul semiconductor. Au
randament scăzut, în jur de 17% şi costuri ridicate.
3. Energia mecanică ↔ generatoare electrice de curent continuu şi curent
alternativ;
4. Energia termică ↔ generatoare termoelectrice ↔ generează tensiune prin
aplicarea unei temperaturi perechii de două metale diferite → se utilizează
pentru aplicaţii de foarte mică putere (mV), cu randament cuprins între 5 şi
10%.

1.4. Energie şi lucru mecanic. Unităţi de măsură. Energie cinetică. Energie

potenţială.
Energia şi lucrul mecanic ocupă o parte importantă a vieţii de zi cu zi , şi reprezintă
unele dintre cele mai importante capitole din fizică.
 Lucrul mecanic L [J] este efectuat când un obiect este deplasat sub acţiunea forţei
aplicate F pe o distanţă x:
x2 
L   F  dx (1.1)
x1

Energia reprezintă capacitatea unui obiect de a efectua lucru mecanic.

Cele mai importante tipuri de energie sunt energia potenţială şi energia cinetică.
Energia potenţială reprezintă energia acumulată într-un corp şi care are “potenţial”
pentru a face lucru mecanic. Poate fi de mai multe tipuri:
1. Energie gravitaţională – datorată acceleraţiei gravitaţionale g,
2. Energie chimică – datorită materiei corpului, prezentă în celula electrică,etc,
3. Energie elastică (ex. resort comprimat sau întins, coeficient de elasticitate k),
4. Energie nucleară – acumulată în nucleul atomului, datorată forţelor nucleare.
Energia cinetică

v2
Ec  m (1.2)
2

Poate reprezenta energia generată de deplasarea undelor electromagnetice, a

electronilor, atomilor, moleculelor, substanţei, obiectelor, etc.

1.4.1. Analizarea randamentului global al unui sistem de producere a energiei electrice

bazat pe turbină eoliană şi microhidrocentrală

Qbh
Pet

v
GS MA Qth
P0 CV Q0(t)
Pompa
Turbina
eoliana

GS Ps

Fig.1.2. Schema lanţului de conversie energetică pentru modelul considerat

În modelul analizat turbina eoliană este utilizată exclusiv pentru pomparea apei în
bazinul superior al centralei hidroelectrice.
Sistemul analizat, pornind de la volumul de aer care antrenează turbina eoliană şi
terminând cu generatorul electric antrenat de turbina hidraulică, este alcătuit din trei
subsisteme:
- turbina eoliană cu generatorul sincron,
- motorul asincron cu pompa centrifugă, sistemul de conducte al apei pompate şi
bazinul superior de acumulare,
- sistemul de ţevi, turbina hidraulică şi generatorul electric.

Considerăm ca şi putere de intrare cea a volumului de aer Va, care se deplasează cu

viteza W şi care antrenează turbina eoliană având aria efectivă AR:

P0  AR  3w (1.3)
2

Puterea generată de turbină diferă de puterea

P0 prin coeficientul de

performanţă c P :

PW  c p  ,   AR W
3
(1.4)
2
unde:
P0 - puterea masei de aer (W)
PW - puterea turbinei eoliene (W);
 - densitatea aerului (1,225 kg/m3);
c P - coeficientul de performanţă;
A - aria acoperită de pale (m2)
W - viteza vântului (m/s).

Coeficientul de performanţă Cp depinde de raportul variaţiei vitezei  şi de unghiului de

inclinare al palei în raport cu axa rotorului  .
Raportul variaţiei vitezei  este dat de formula:

P R  R
  (1.5)
W W
unde:
 P - viteza periferică a palelor turbinei (m/s),
W - viteza vântului (m/s),
 R - turaţia la arborele primar al turbinei eoliene (rot/min),
R -raza palei turbinei (m).

Variaţia coeficientului de performanţă CP în funcţie de  şi având pe  ca parametru,

este prezentată în fig.1.3.
 Fig.1.3. Caracteristica Cp=f(  ) pentru diferite valori a lui 

Conform [], valoarea maximă a lui Cp este 0,593 dar din cauza pierderilor aerodinamice
care diferă în funcţie de construcţia rotorului, valoarea obtinută în practică pentru Cp este
mai mică, fiind cuprinsă între 0,4 şi 0,5 pentru turbinele eoliene cu trei pale.

Pentru turbina eoliană de 3 kW vom adopta Cp=0,4.

Arborele rotoric al generatorului sincron este cuplat la turbina eoliană prin intermediul
cutiei de viteze, pentru se consideră un randament de CV =0,98.

Se adoptă pentru randamentul generatorului sincron (cu putere mai mică de 10 kV)
valoarea de GS =0,85.

În acest caz puterea generată la bornele generatorului sincron, ţinând cont de

randamentele elementelor lanţului de conversie energetică, va fi:

Pet  c p CV GS P0 (1.6)

unde:

Pet- puterea electrică la arborele generatorului sincron (W),

c P - coeficientul de performanţă,
CV - randamentul cutiei de viteze,
GS - randamentul generatorului sincron,
P0 - puterea masei de aer (W).

Pet  0,4  0,98  0,85  P0  0,33  P0 (1.7)

Ţinând cont că turaţia maximă a pompei centrifuge este de 360 rot/min, se va alege un
motor asincron cu patru perechi de poli, având un randament  MAS cuprins între 82 % şi
84 %, valoarea minimă obţinându-se la funcţionarea la sarcini parţiale.

La turaţia nominală, randamentul pompei centrifuge este  PC =80 %.

Dacă considerăm randamentul sistemului de transmisie al apei prin conducte  ST =80 %,

atunci puterea necesară pompării apei în bazin PBH este dată de relaţia:

PBH   MAS   PC   ST  Pet (1.8)

În conformitate cu relaţia (.4), expresia finală pentru puterea necesară pompării apei în
bazin este:
PBH  c p CV GS  MAS   PC   ST  P0 (1.9)

Randamentul lanţului conversiei energetice necesar pompării apei în bazinul superior

este dat de relaţia:

PBH
 BH   100 [%] (1.10)
P0

Înlocuind cu valorile corespunzătoare se obţine valoarea:

 BH  0,4  0,98  0,85  0,82  0,8  0,8  100  0,17  100  17 % (1.11)

Dacă considerăm în continuare şi transformarea energiei hidraulice în energie electrică în

cadrul centralei hidroelectrice, şi dacă considerăm că debitul apei turbinate este acelaşi cu
cel al apei pompate, rezultă puterea la consumator PS:

PS  TH GE PBH (1.12)

unde:

TH - randamentul turbinei hidraulice,

GE - randamentul generatorului electric.

PS
Randamentul total T   100  c p CV GS  MAS  PC  ST TH GE 100 [%] (1.13)
P0
Considerând pentru turbina hidraulică un randament de 80 % şi pentru generatorul
electric un randament de 85 %, rezultă că randamentul total este de:
 T  0,4  0,98  0,85  0,82  0,8  0,8  0,8  0,85  100  12 % (1.14)

Deşi s-a arătat că soluţia bazată pe turbină eoliană utilizată exclusiv pentru pomparea apei
în bazinul superior al centralei hidroelectrice poate fi viabilă din punct de vedere tehnic,
randamentul total al sistemului hibrid este mic, de numai 12 %, ceea ce arată ineficienţa
unei astfel de soluţii.