Sunteți pe pagina 1din 5

Munti falnici

În comparație cu zecile de coloși ai Asiei, Moldoveanu nostru pare un pitic. Nici Europa nu stă prea bine,
fiind departe, departe, la mii de kilometri înalțime diferență de cel mai înalt multe al lumii,
Chomolungma. Da, este vorba despre Everest, ținta oricărui alpinist profesionist sau amator.

Clasamentul este întocmit pentru măsuratorile făcute având ca referință nivelul mării (altitudine 0).
Clasamentul cuprinde doar vârfuri ce aparțin Munților Himalaya și Karakorum. Lanțurile montane din
afara Asiei nu sunt reprezentate nici măcar în top 100. Cel mai înalt vârf, cu excepția celor aparținând
conglomeratului Himalaya, este Aconcagua din Argentina, cu 6962 metri și apartine Munților Anzi.

10. Annapurna I / 8.091 metri

Locul 10 cei mai înalți munți din lume - Annapurna I

Lanțul montan Annapurna

Copyright imagine: mariusz kluzniac - Flickr

În limba sanscrită, Annapurna înseamnă "plin de mâncare" - interpretat, în cazul nostru sub forma de
"Zeița recoltelor". Se găsește în preajma unui vârf ceva mai înalt, prezent și el în clasamentul nostru, Cho
Oyu. Peste 60 de încercări de a urca măreața culme s-au sfârșit cu moartea temerarilor alpiniști, situând
astfel Annapurna pe un loc fruntaș și la categoria celor mai periculoși munți ai lumii. Nepalul găzduiește
al zecelea cel mai înalt munte al lumii, laolaltă cu multe alte altitudini cu adevărat amețitoare (peste
8.000 de metri).

09. Nanga Parbat / 8.126 metri

Locul 9 cei mai înalți munți din lume - Nanga Parbat

Avalanșă pe Nanga Parbat

Copyright imagine: Alexander Rüsch - Flickr

Cel mai apropiat vârf de peste 8.000 de metri de Europa este situat la marginea apuseană a lanțului
Himalaya - Nanga Parbat. În traducere liberă "muntele dezgolit", silueta sa impresionantă tronează
peste regiunea Gilgit Baltistan din Pakistan. Este unul din puținele vârfuri montane care nu a fost până la
redactarea acestui articol cucerit în timpul iernii. Deși au fost făcute încercări de a-l cuceri încă din
secolul al XIX-lea, primul alpinist ce reușește acest lucru este Hermann Buhl, austriacul ce a reușit să
urce toți cei 8.126 metri în cadrul echipei formate laolaltă cu alți cățărători austrieci și germani.
08. Manaslu / 8.163 metri

Locul 8 cei mai înalți munți din lume - Manaslu

Ghețar pe Manaslu

Copyright imagine: Jan Zalud - Flickr

"Muntele spiritului", Manaslu sau Kutang se situează în masivul nepalez Mansiri Himal și a fost cucerit
pentru prima dată în 1956 de o echipă de alpiniști din Japonia. Este unul din munții incluși de unii tur-
operatori de aventură pe lista unor trasee de trekking bine definite, organizate, bineînțeles, în funcție de
starea vremii - destul de schimbătoare la astfel de altitudini. O caracteristică mai specială a vârfului
Manaslu este lista neobișnuit de mare de specii de animale și plante ce-l înconjoară, unele din ele pe
cale de dispariție.

07. Dhaulagiri I / 8.167 metri

Locul 7 cei mai înalți munți din lume - Dhaulagiri

Dhaulagiri deasupra norilor

Copyright imagine: Doug Letterman - Flickr

Între cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri ai lumii, pe locul 7 găsim muntele Dhaulagiri I din
Nepal - tradus din sanscrită sub numele de "Muntele Frumos (Orbitor)". Cel mai spectaculos detaliu
despre acest munte este faptul că în 1960 aici s-a reușit cea mai înaltă aterizare cu avionul - la 6.080
metri altitudine. Prima încercare de a-l cuceri a fost realizată de exploratorul și ofițerul britanic James
Owen Merion Roberts în anii '50, urmat de alte câteva echipe pe durata deceniului următor, culminând
cu expediția austriaco-elvețiano-nepaleză în 1960, primii ce au reușit să atingă cei 8.167 metri.

06. Cho Oyu / 8.188 metri

Locul 6 cei mai înalți munți din lume - Cho Oyu

La poalele Munților Cho Oyu

Copyright imagine: Erik Törner - Flickr

Al doilea cel mai "vizitat" vârf montan de peste 8.000 de metri, după Everest, Cho Oyu, este situat la
granița dintre Tibet și Nepal. A fost cucerit pentru prima dată în 1954, însă a fost adăugat pe harta
munților lumii de faimosul Edmund Hillary în 1952. Este considerat cel mai puțin periculos munte de
peste 8.000 de metri din totalul celor 14, toți situați în lanțul Himalaya.
05. Makalu / 8.485 metri

Locul 5 cei mai înalți munți din lume - Makalu

Vârful Makalu

Copyright imagine: Jari - Flickr

Silueta în formă de piramidă a muntelui Makalu răsare oarecum izolată, între celelalte două vârfuri
notabile adiacente, Chomo Lonzo și Makalu II, undeva la 19 kilometri sud-est de Everest, la granița
dintre Nepal și Tibet. Dacă vecinii săi nu au reușit să atingă pragul celor 8.000 de metri, Makalu este
considerat unul dintre cele mai dificil de abordat culmi montane ale lumii, fiind cucerit doar în 1955 de o
echipă de alpiniști francezi, în perioada de aur a escaladărilor deschisă de neozeelandezul Hillary.
Alexandru Găvan, tânărul alpinist român, a reușit să-l cucerească în 2008. Muntele se află în mijlocul
Parcului Național Makalu Barun, unul din cele mai frumoase ecosisteme montane ale lumii.

04. Lhotse / 8.516 metri

Locul 4 cei mai înalți munți din lume - Lhotse

Versanul sudic al Lhotse

Copyright imagine: twiga269 ॐ FEMEN - Flickr

În limba tibetană, Lhotse înseamna "piscul sudic" și prezintă cea mai lungă cățărare abruptă din lume -
versantul sudic se urcă după 3.200 de metri aproape verticali. Vârful principal a fost cucerit în 1956 de
elvețienii Ernst Reiss și Fritz Luchsinger, însă al doilea cel mai înalt vârf al muntelui, chiar dacă se situează
la o altitudine ceva mai mică - 8.414 metri - a rămas mult timp neatins de piciorul omului, fiind abordat
doar în 2001 de o echipă de cățărători din Rusia. Până în 2008, muntele a fost cucerit de peste 350
alpiniști.

03. Kangchenjunga / 8.586 metri

Locul 3 cei mai înalți munți din lume - Kangchenjunga

Kangchenjunga văzut din Darjeeling, India

Copyright imagine: Judith - Flickr

Cel mai înalt vârf montan al Indiei, Kangchenjunga se găsește la granița cu Nepalul în zona cunoscută sub
numele Kangchenjunga Himal. A fost cucerit pentru prima dată în 1955 de o echipă de alpiniști britanici
și tronează o regiune ce cuprinde alte 14 vârfuri montane de peste 7.000 de metri. În mitologia locală, se
spune că un demon similar lui Big Foot sălășluiește în Kangchenjunga, menționat pentru prima dată, ca o
creatură bipedă, în 1925. De altfel, se spune că muntele susține pe unul din versanții săi, o vale a
nemuririi, populară în religia și cultura budistă tibetană.

02. K2 / 8.611 metri

Locul 2 cei mai înalți munți din lume - K2

Apus de soare pe K2

Copyright imagine: Aamir Choudhry - Flickr

Unul din munții care nu au fost niciodată escaladați în timpul iernii, K2 sau Chhogori și-a dobândit
supranumele de Muntele Sălbatic, datorită ratei mari a fatalităților între alpiniștii curajoși ce au încercat
să-l cucerească. Se situează la granița dintre țările Pakistan și China, fiind ceva mai ușor de abordat
dinspre prima. Mult mai dificil de cățărat chiar și decât Everest, K2 a fost pentru prima dată cucerit în
1954 de o echipă de alpiniști italieni, urmați la 23 de ani de următoarea expediție victorioasă. Românul
Horia Colibășanu a reușit, la rându-i, o expediție de succes în 2004, împreuna cu un alpinist spaniol.

01. Everest / 8.848 metri

Locul 1 cei mai înalți munți din lume - Everest

Muntele Everest văzut de la mănăstirea Rongbuk

Copyright imagine: Göran Höglund - Flickr

Am ajuns la cea mai râvnită poziție din clasamentul nostru, ce încearcă să organizeze, prin text și
fotografii, cei mai înalți munți ai lumii. Cu toții știm că Everest sau Chomolungma ocupă primul loc în
acest clasament, munte cucerit de Sir Edmund Hillary din Noua Zeelandă și partenerul său, șerpașul
nepalez Tenzing Norgay, în 1953. Ca o curiozitate, Muntele Everest nu este primul vârf al lumii măsurat
de la bază, această distincție revenind vulcanului Mauna Kea din Hawaii - 10.200 de metri. În comparație
cu Olympus Mons, cel mai înalt munte de pe Marte, ce se ridică la aproape 22 de kilometri înățime,
Everestul nostru pare, totuși, o glumă a naturii. Nici Olympus Mons nu este cel mai înalt munte din
sistemul nostru solar, ci Rheasilvia (22 km), cea mai pronunțată proeminență de pe asteroidul gigantic
Vesta, descoperit la începutul secolului XIX.

Everest este totuși cel mai înalt munte atins vreodată de un om și cel mai dorit trofeu în materie de
alpinism. Marius Mărcuș este primul român care a reușit să cucerească primul munte de peste 8.000 de
metri - Dhaulagiri - în 1985, într-o vreme în care expedițiile în afara României păreau doar un vis.
Constantin Lăcătușu intră în scenă în 1992 când reușește să cucerească un alt masiv himalayan împreună
cu un grup de alpiniști americani - Broad Peak de 8.051 metri. La doar doi ani diferență Constantin
Lăcătușu are o încercare eșuată de a cuceri Chomolungma, însă în 1995 își îndeplinește visul, reușind să
atingă cel mai înalt munte din lume.

S-ar putea să vă placă și