Orbitali atomici

Orbitalii reprezintă serii de funcţii de undă sau distribuţii ale probabilităţilor de existenţă a electronilor,
rezultate în urma rezolvării ecuaţiei lui Schrödinger. Orbitalii au energie şi formă (distribuţie) diferite.
Orbitalii de tip s apar de la n ≥ 1 şi se caracterizează prin l = 0, m = 0. Orbitalii s au simetrie sferică.

În fiecare strat electronic va exista câte un orbital s cu diametru din ce în ce mai mare:
• n = 1, l = 0, m = 0 este orbitalul 1s;
• n = 2, l = 0, m = 0 este orbitalul 2s;
• n = 3, l = 0, m = 0 este orbitalul 3s etc.

Orbitali de tip p apar la n ≥ 2 şi sunt caracterizaţi de l = 1 şi m = ±1,0.

În fiecare strat electronic există 3 orbitali p cu simetrie bilobară. Cei doi lobi ai fiecărui orbital p, care
reprezintă regiunile de probabilitate maximă de prezenţă a electronului, sunt situaţi de o parte şi de
alta a nucleului având, prin urmare, un singur plan nodal. Convenţional, orbitalii p se notează în
funcţie de sistemul de axe x, y, z de-a lungul cărora se dirijează lobii.
Orbitalii de tip d apar la n ≥ 3 ; sunt caracterizaţi de l = 2 şi m = ± 1, ±2, 0, fiind în număr de 5. Orbitalii d
au două planuri nodale care împart norul de electroni în patru secţiuni şi ca urmare prezintă structură
tetralobară. Trei orbitali d sunt aşezaţi sub unghiuri de 45o faţă de axele de coordonate şi sunt notaţi dyz,
dxz, dxy.
În cazul celorlalţi doi orbitali, probabilitatea de existenţă a electronilor este de-a lungul axelor de coordonate.
Orbitalul dx2-y2 are probabilitatea de existenţă a electronilor de-a lungul axelor x şi y iar orbitalul dz 2de-a
lungul axei z.

Orbitalii f apar la n ≥ 4; sunt caracterizaţi de l = 3 şi m = ±1, ±2, ±3, 0, fiind în număr de şapte [fxyz, fx(z2-
y2), fy(x2-z2), fz(x2-y2), fx3, fy3, fz3]. Structura lor este complicată deoarece aceşti orbitali au trei planuri
nodale care trec prin nucleu şi au formă octalobară.
Ocuparea cu electroni a orbitalilor atomici - se realizează cu respectarea anumitor reguli:

Principiul ocupării succesive a orbitalilor cu electroni - orbitalii se ocupă cu electroni succesiv, în

ordinea crescătoare a energiei.
Stabilirea structurii electronice a elementelor nu ar pune probleme dacă succesiunea energetică a
substraturilor ar fi aceeaşi cu ordinea lor normală 1s 2s 2p 3s 3p etc. (aplicabilă pentru primele 3
perioade).
Pentru nivelurile energetice superioare are loc o Întrepătrundere a substratelor din diferite straturi,
proces care conduce la o succesiune diferită faţă de cea normală deoarece E4sE3d; E5sE4d,
E6sE5d şi 4f, astfel încât ordinea devine:

1s 2s 2p 3s 3p 4s 3d 4p 5s 4d 5p 6s 4f 5d 6p 7s 5f 6d 7p ….

În general, un atom cu număr atomic Z are o configuraţie electronică identică

cu a elementului cu numărul atomic Z-1 de care diferă prin locul electronului
adăugat ulterior numit electron distinctiv.

Principiul de excludere al lui Pauli - stabileşte repartiţia electronilor pe orbitali. Doi electroni dintr-un
atom nu pot avea toate numerele cuantice identice (n, l, m, ms). Într-un orbital pot exista
maximum 2 electroni cu spin opus care se numesc electroni cuplaţi.

Regula lui Hund se referă la modul de completare cu electroni a orbitalilor atomici. Fiecare orbital
este ocupat succesiv mai întâi de un singur electron după care este completat cu cel de-al
doilea electron.
Ocuparea cu electroni a orbitalilor atomici se realizează în aşa fel încât energia întregului sistem să fie