Pr.Prof.Dr.Nicolae Neaga nascut la 26.07.

1902,Rahau,judetul Alba,fiind unul dintre cei mai evidentiati

in domeniul Teologiei dintre teologii romani,apartinind generatiei de aur a mitropolitului Nicolae Balan.
Urmind sa finiseze cu succes unile dintre facultatile de Teologie,precum ar fi cea de la Cernauti unde isi
sustine si dizertatia de doctorat,ca mai apoi sa apsolveze si facultatile din Atena si din Starobourg.Dtorita
acestor asimilari de cunostinte stralucite in domeniul ”Teologiei Pastorale”,in anul 2004 la Cluj-Napoca cu
binecuvintarea I.P.S.Bartolomeu Valeriu Anania,Arhiepiscopul Vadului,Feleacului si Clujului da spre
tiparire una dintre lucrarile sale intitulata ”Hristos in Vechiul Testament”
In aceasta lucrare parintele face mai intii o explicare a cartii Facerea,ducindu-ne astfel in cel mai din
urma inceput al Vechiului Testament,de unde si isi ia inceput perioada Vachiului Testament,anume cu
aparitia sau mai bine vorbind in stilul teologic ”crearea”(Fac.cap.1,26-27),a protoparintilor nostri
”Adam”si ”Eva”(Fac.cap.3,20).Tot in aceasta lucrare parintele da si o explicare mai ampla a cuvintului
”Logos”(din limba Graca)citez:(…Conceotul de Logos este asadar uzitat in mod fragmentar si divizat in
cosmologia cabalistica.El apare uneori concretizat ca gindire,ratiune,iar alteori ca si cuvint propriu zis. ,,
Meritul cosmologiei cbalistice fundamentate pe Pentateuh este acela de a ancora creatia in
Logos:(Cuvintul resit,inceputul,desemneaza Incelepciunea care a prezidat la crearea lumii dar acest cuvint
semnifica si :<verb>.Beresit bara Elohim,prin Verb a creat Dumnezeu cerurile si pamintul.Verbul este
numit <inceput>-afitma Zoharul-caci el<era la inceputul creatiei>)(Pag.5-6).
In continuare voi enumera citeva dintre cele mai evidentiate sim ai frapante fragmente din scrierile
parintelui despre Logos si armoniea lui cu Dumnezeu cu omul: Crearea omului dup[ Chipul lui Dumnezeu
se reflectd in insugirile acestuia. Astfel,daca acest Chip al lui Dumnezeu este identificat cu Logosul, iar
Logosul este gindit ca Persoana, este necesar ca si omul sa fie persoanl - subiect de comuniune:
,,Subiectul uman e ratiunea personala ganditoare, creata intr-o corespondenta cu lucrurile gandite de
Logosul Dumnezeiesc dinainte de a le crea. Logosul nu creeaza numai niste subiecte gandite, ci si niste
subiecte aduse la existenta dupa Chipul Sau, ca subiecte pe care sa le gandeasca int-un dialog ca El ". De
asemenea, daca Logosul este cugetat ca Persoana Care ispostasiaza o Fiinta, atunci si omul trebuie sa
respecte aceeasi structura. De aceea,,Omul este in acelasi timp persoana si natura sau, mai exact,
persoana care concretizeaza si reveleaza natura, pentru ca el este Chip al Fiului, care reprezinta un ipostas
personal distinct al Fiintei Unice Si indivizibile, comuna Tatalui, Fiului Si Sfintului Duh".(Pag.9-10)
,,Prezenta lui Hristos in creatie, prin puterea Duhului, este singurul mijloc prin care lumea a fost
deschisa si prin care se poate deschide din nou catre Dumnezeu".Omul este pretuit si inaltat, el este
,,Chipul lui Dumnezeu", egal in cinste, drepturi si datorii cu toti semenii sai. Omul e menit sa creasca pina
la dimensiunile staturii lui Hristos; omul este o fiinta sociala, el nu poate tali astfel izolat, ci in comunitatea
celorlalti.Inca de la inceput, adica de la facerea lumii, se observa impreuna lucrarea Porumbelului divin si
a Cuvantului, datorita caruia toate s-au zidit, lucrare care se continua in veacul veacurilor. Din aceastia
perspectiva, se poate afirma ca Logosul a imprimat creatiei caracterul de rationalitate, creand ratiunile
lucrurilor, modele exemplare sau arhetipuri dupa care a zidit universul sensibil. Cuvintul a devenit
ipostasul acestui trup, astfel incind natura umana si cea divina au primit un centru unic.Creatia in sine
(natura si omul) nu ne poate comunica viata vesnici a lui Dumnezeu,dupa ce noi am pierdut-o prin cadere.
,,De aceea S-a intrupat Dumnezeu ca om, pentru ca lnsusi Dumnezeu izvorul vietii vesnice sa ni se faca
prin mijlocirea umana si prin natura legata de om, mijloc de comunicare al acestei vieti".(Pag.13)