Mangalia-Movila Documaci

Localizare: jud. Constanța, mun. Mangalia, punct Movila Documaci; la 570 m

distanță vest de DJ391 Mangalia-Albești, parțial suprapus de valul poligonului militar.
Tip Sit: 212 - necropolă tumulară, 211 - necropolă plană, 9 – necunoscut
Încadrare cronologică: 313 - Epoca elenistică, 32 - Epoca romană, 9 - Neprecizat
Colectiv: Valeriu Sîrbu (responsabil de șantier), Maria-Magdalena Ștefan, Dan
Ștefan, Alexandra Teodor, Valentina Cetean, Alexandru Halbac, Călin Șuteu
(Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” București); Mihai Ionescu, Robert
Constantin (Muzeul Callatis Mangalia); colaboratori ai IAB: Florentina Marțiș,
Anișoara Sion, Ștefan Mariș, Teodor Bănică, Alexandra Florea; Parteneri: Institutul
de Arheologie din Rzeszów, Polonia (Thomas Bochnak); Academia Bulgară Științe
din Sofia - Institutul de Mineralogie și Cristalografie (Evghenia Tarassova, Mihail
Tarassov, Rositsa Titorenkova)
Nr. autorizație: nr. 51/ 20.04.2018
Cod RAN: 60491.04
Perioadă: 04-30 mai; 1-15 octombrie 2018

Movila Documaci a devenit, din 2018, obiectivul de cercetare al unui proiect

de săpătură arheologică sistematică. Cercetările s-au desfășurat în două campanii
de teren, finanțate prin proiectul de cercetare PN-III-P4-ID-PCE-2016-0621
‚,Explorarea interdisciplinară a peisajelor tumulare ale anticei Kallatida’1’ (2017-
2019). Primele săpături în tumul au avut loc în perioada 1993-1995, sub conducerea
lui Valeriu Cheluță-Georgescu, de la Muzeul ,,Callatis’’ din Mangalia. Rezultatele nu
ajuns niciodată să fie publicate, iar documentația rămasă este deficitară. În 2017,
actuala echipă de cercetare a reluat cercetările, efectuând o evaluare de teren și o
săpătură preventivă, ce a inițiat o investigație geofizică extinsă, un studiu de
arhitectură și o cercetare geologică. În urma acestor activități s-au obținut o serie de
informații importante privind proiectul constructiv al movilei și starea de conservare a
structurilor antice.

În 2018 s-au desfășurat săpături de amploare, atât în zone anterior

necercetate ale movilei, pentru verificarea rezultatelor investigațiilor geofizice și
înțelegerea în ansamblu a monumentului tumular, cât și în sectoare sondate prin
săpături mai vechi, pentru care nu există documentație suficientă, cu scopul de a
caracteriza mai coerent și integrat structurile de zidărie reperate din anii ’90. Toate
săpăturile au fost manuale, documentarea rezultatelor realizându-se atât prin
mijloace clasice (secțiunile stratigrafice au fost desenate de Florentina Marțiș), cât și
digital (măsurători cu stația totală referențiate cu GPS cu precizie centimetrică –
Alexandru Halbac și Alexandra Teodor; fotogrammetrie de proximitate cu ținte –
Călin Șuteu; fotogrammetrie pe baza imaginilor aeriene înregistrate la joasă
altitudine cu ajutorul UAV - Dan Ștefan). În paralel, s-a derulat un amplu studiu de
parament, în interiorul cavoului, însoțit de cartarea amănunțită a zonelor de tencuială
păstrată, a intervențiilor antropice (moderne și antice) asupra pereților, și a
degradărilor (aparente ori structurale). Studiile de arhitectură au fost coordonate de
Alexandra Teodor, căreia în campania din toamnă i s-au alăturat arh. Teodor Bănică
și Alexandra Florea, studentă la Facultatea de Arhitectură, Univ. ,,Ion Mincu’’
București, observații privind dinamica elementelor constructive și a efectelor forțelor
de descărcare fiind primite și din partea ing. geolog Valentina Cetean. Ca suport de

1
kalla.net4u.ro
bază al observațiilor realizate în teren în cadrul acestei cercetări s-au folosit:
releveele realizate, în 1994-1999, de arh. Anișoara Sion, precum și ortofotografiile și
modelele digitale ale pereților obținute pe baza prelucrărilor fotogrammetrice din
fotografii de mare rezoluție. Achiziția imaginilor in situ și prelucrările fotogrammetrice
au fost realizate, în mai 2018, de Călin Șuteu.
În cadrul unei vizite de lucru efectuate în octombrie 2018, partenerii de
cercetare de la Academia Bulgară de Științe au colectat o serie de probe de
tencuială, atât simple, cât și colorate, de pe pereții cavoului, din camera funerară și
din dromos-ul tencuit. Prelevarea s-a efectuat din zone marginale, în care tencuiala
era deja parțial desprinsă de peretele suport, pentru ca efectul intervenției invazive
să fie minim. Aceste probe urmează să fie analizate în laboratoarele de la Sofia
pentru a identifica pigmenții și elementele componente ale mortarelor.
Cercetarea geofizică prin metoda tomografiei de rezistivitate electrică (ERT)
3D (Dan Ștefan) a fost extinsă și la sud de segmentul de manta păstrat, în zona care
a avut cel mai mult de suferit de pe urma intervenției mecanizate ilegale din 1993. În
mod surprinzător, deși aici stratul antropic a fost practic ras cu excavatorul,
cercetarea geofizică a relevat că zidul perimetral al movilei a supraviețuit, măcar atât
cât să i se poată contura traseul general. Rezultatele studiului ERT nu indică un zid
continuu; motivele pentru întreruperi (datorate fie proiectului inițial de construcție fie
distrugerilor) nu pot fi elucidate fără săpătură. Astfel, ținând cont de rezultatele
investigațiilor geofizice și de săpăturile realizate până în prezent, se poate spune că
întreaga movilă, cu excepția unor zone de acces (identificate prin săpătură, de
exemplu în Sectorul de vest) a fost împrejmuită de un zid din piatră de cca 90 cm
lățime și cel puțin 1 m înălțime, perimetrul descris neformând un cerc perfect. Un
cerc cu raza de 27 m și un centru, aproximativ în mijlocul soclului (deplasat cu max.
80 cm NE), se potrivește bine cu segmentele nordice și vestice de zid, dar
depășește cu 1,5 m până la 3 m cele două segmente recent identificate prin ERT,
pe latura de sud a movilei. Diferența cea mai mare se înregistrează în sectorul ESE
al movilei, cel apropiat intrării, zonă în care se presupun și activități de completare a
mantalei într-o fază ulterioară construcției inițiale a movilei.
Săpăturile arheologice s-au derulat în următoarele puncte: a) Sectorul
,,Intrare’’ (S.1, S.8); b) Sectorul de Vest (S.2, S.4, S.5, S.7); c) Sectorul de Nord
(S.3); d) Sectorul ,,Interior’’ (S.9) – vezi Pl. I.
Sector Intrare: cuprinde zona intrării actuale în cavou, ce nu coincide, însă,
cu punctul de acces antic; dromos-ul, în extremitatea sa estică, a fost demantelat
încă din vechime, placa de beton armat fiind turnată în locul în care zidurile
coridorului acoperit cu lespezi așezate în două ape s-au păstrat în elevație completă.
Săpăturile în acest sector le-au continuat și extins pe cele din 2017, urmărindu-se
punerea în relație stratigrafică a structurii cavoului cu singurul segment de manta
păstrat în elevație - în apropierea intrării, la sud de aceasta. Aici, într-un spațiu
disponibil săpăturii arheologice pe un perimetru foarte restrâns (din cauza
construcției moderne a poligonului militar, ce suprapune parțial mantaua movilei), s-a
considerat că ar exista șanse de a se surprinde în succesiune stratigrafică toate
etapele de construcție și intervenție ulterioară asupra construcției tumulare: 1 -
extinderea dromos-ului cu segmentul acoperit cu lespezi așezate în două ape, într-o
fază presupus ulterioară construcției dromos-ului acoperit cu boltă semicilindrică; 2 -
etapa de acoperire/umplere a intrării în cavou, petrecută în antichitate, posterioară
celei de construcție a dromos-ului din faza 2 și, evident, ulterioară realizării
înmormântării; 3 – intervențiile, demantelările și, cel mai probabil, locuirea în
interiorul și în zona intrării cavoului în perioadă romană târzie (sec. IV-VI p. Chr.); 4 –
eventuale urme ale unei locuiri din perioada secolelor IX-XI p. Chr., atestată prin
prezența unei seriei de graffiti tipice perioadei, zgâriate pe pereții dromos-ului din
faza 1; 5 - distrugerile din vremea ridicării poligonului militar, ce a inclus și o nivelare
a locului și folosirea pământului din mantaua tumulului; 6 - distrugerile din 1993 când
movila a fost săpată parțial cu excavatorul de persoane neautorizate; 7 – modificările
terenului și mutarea de sol și pietre cauzate de săpăturile din 1993-1995, parțial
documentate; 8 - intervențiile în scopul conservării monumentului (instalare ușă
metalică, instalare placă și ușă de beton, îmbrăcarea cu ciment a unor zone de
ziduri) rămase nedocumentate.
S.1, trasată în 2017, pe 12 m lungime, la nord de placa de beton, a fost
prelungită în două etape, corespunzătoare celor două campanii ale lui 2018, cu un
total de 7,5 m spre SSV, pentru a explora posibilitatea continuării pereților dromos-
ului, pe sub placa de beton și, implicit, pentru a documenta modul și perioadele în
care dromos-ul a fost distrus. Săpăturile din acest sector au pus în evidență faptul că
pereții dromos-ului, atât cel de nord, cât și cel de sud, mai continuă pe o lungime de
cca 1,75 m față de interiorul plăcii de beton. Extremitățile estice păstrate ale celor doi
pereți coincid, ca linie generală (Pl. IIb). Peretele de nord, evident afectat de
săpătura din 1993-1994 și de lucrările de instalare a plăcii de beton, s-a mai păstrat
intact doar pe prima asiză, așezată peste o plintă. Prima asiză, de 47 cm înălțime,
este reprezentată de un bloc masiv, paralelipipedic, lucrat îngrijit pe fețele de contact
și de expunere. Asiza a doua a fost găsită deplasată din poziția sa originală, în sus și
aparent rotită, fiind așezată peste o umplutură modernă. Peretele de sud se
păstrează pe o asiză formată din două blocuri, așezate peste o plintă. Cota absolută
a nivelului pe care s-ar fi călcat în dromos-ul din faza 2 este de 43,59 m (peretele de
nord), plinta peretelui de sud fiind ușor scufundată (cu 3 cm) – posibil datorită tasării
generale a întregului perete de sud – situație observată și în zonele păstrate în
elevație completă. Cota nivelului de călcare în camera funerară este de 43,56 m.
În cazul peretelui de nord s-a observat că acesta a fost așezat într-un șanț de
fundare săpat într-o amenajare inițială de tip manta, formată din mai multe straturi
succesive de sol cu caracteristici diferite (culoare, textură), intenționat compactate.
Șanțul de fundare, săpat pe cca 1,15 m lățime (N-S), a fost umplut cu piatră spartă și
lut galben; el are max. 20 cm adâncime, dar sub plintă este de doar 2-3 cm. În șanț
au fost așezate plinta, prima asiză și pietrele cu care s-a umplut șanțul pe exterior.
Șanțul corespunzător peretelui de nord a fost observat cum continuă spre est încă
107 cm, intrând în malul estic al săpăturii, ceea ce poate fi considerat un indiciu că și
peretele dromos-ului putea să fi fost mai lung, dar a fost demantelat, fără ca
distrugerea să meargă mai jos de nivelul plintei.
Spațiul cuprins între pereții dromos-ului, în sectorul cercetat, a conținut o
cantitate mare de piatră, fragmente neprelucrate și neorganizat depuse, dar și
numeroase fragmente ceramice din perioada secolelor IV-VI p. Chr. Acest ,,depozit”
pare a fi rezultatul unui proces de sedimentare petrecut într-un interval mai lung. În
interiorul coridorului de acces, pe toată lățimea secțiunii, din mal în mal, deci pe
direcția E-V, a fost identificată o succesiune de cel puțin 2 niveluri de piatră măruntă,
așezată compact, separate de lentile de sol lutos de culoare cărămizie, cel mai târziu
dintre acestea aflându-se la cota de 44,27 m. Pentru moment interpretăm aceste
suprafețe de piatră ca reprezentând niveluri de călcare din perioada romană-târzie,
folosite în timpul în care în interiorul cavoului s-a locuit sau au avut loc alte activități,
în mod repetat. Săpătura în S.1 nu este încheiată.
Sectorul de Vest: În acest sector secțiunile din campania precedentă au fost
continuate și extinse, în special S.2, care a ajuns la finalul lunii mai 2018 să măsoare
18 x 3 m (Pl. IIa). Ea a fost prelungită în așa fel încât să asigure, prin profilul
peretelui său nordic, completarea informațiilor privind extremitatea vestică a profilului
stratigrafic magistral prin latura sudică a mantalei – rezultată în urma intervențiilor
mecanizate ilegale din 1993 – profil ce se dorește a fi la un moment dat descris
complet. Datorită condițiilor specifice de timp și resurse, acest profil nu va putea fi
cercetat într-o singură campanie. Împărțirea pe carouri (2 m lungime) a secțiunilor
din acest sector a avut ca referință generală caroiajul secțiunii S.2 (care pornește cu
1 din capătul vestic)
Dintre rezultatele înregistrate în Sectorul Vest, în campania 2018, amintim
următoarele:
 Zidul 1/zidul ring al movilei/krepis, măsoară cca 90 cm grosime și s-a păstrat pe
înălțimi variabile, între 30 și 95 cm; modul în care se prezintă fețele sale
sugerează cu nu a fost construit unitar, deși tehnica este similară, dar nu
interpretăm acest lucru prin prisma unor diferențe cronologice cât mai degrabă,
ca rezultatul unor echipe diferite de constructori; luând în considerare dărâmătura
zidului din acest sector, nu credem că zidul a fost cu mult mai înalt; acesta a fost
ridicat fără fundație, direct pe nivelul de construcție – bine bătătorit, reprezentat
de un strat de sol brun-negru, compactat, cel mai probabil adus. Cota absolută
pentru talpa zidului ring (Z1) în S.2 este de 44,86 m, în S.5 - 44,93 m (cu 70-80
cm mai sus decât Zidul 1 în sectorul de Nord). Este un zid plin de piatră, cu
pietrele bine potrivite la fețe. Segmentul din S.2, vizibil pe fața sa interioară, este
deosebit de îngrijit lucrat din lespezi subțiri, foarte bine potrivite.
 Zidul ring al movilei (Z1) nu a fost continuu; întreruperea zidului observată pe
datele geofizice (3D ERT), începând cu S.5 spre nord, s-a confirmat prin
săpătură; interpretarea cea mai probabilă a acestei situații este aceea a
existenței unui spațiu de acces, orientat vest-est (dinspre drumul antic spre
centrul movilei, poate spre monumentul din vârf) - amenajat în mod special și
parte a proiectului constructiv inițial, cu ziduri de o parte și de alta, adosate
zidului ring. Dacă zidul ce formează latura sudică a acestui spațiu de acces (a
cărui structură de ansamblu nu este încă clară) a fost identificat prin săpătură
(Z2), în S.7, latura nordică este, pentru moment, doar presupusă pe baza
cercetărilor geofizice. Datele geofizice indică un spațiu de acces, cu o deschidere
de 13,6 m pe arcul ringului. În S.5 s-a identificat colțul interior al zidului Z1 cu
zidul Z2. Colțul exterior nu s-a mai păstrat. Faptul că dărâmătura zidului Z2 a fost
descoperită strict pe o latură a acestuia (în S.7, spre nord) este principalul
argument că a existat un spațiu gol, neocupat de manta. Practic, zidul Z2 placa
mantaua movilei, pe partea de sud a spațiului liber – ceea ce explică de ce nicio
piatră din zidul Z2 nu a căzut ”în spate”, spre sud. Nivelul de amenajare a zidului
Z2 este foarte apropiat cu cel al zidului ring (Z1) din sectorul vest (cota 44,93 m)
– fiind marcat de o lentilă subțire de piatră spartă (resturi de cioplire) și pământ
galben.
 Pe exteriorul zidului-ring (Z1), la 5 m sud de colțul spațiului de acces, a fost
alipita, pe latura sa scurtă, o platformă rectangulară (Z3, 6 x 4,5 m) plină, din
piatră, cu fețe lucrate relativ îngrijit sub forma unor paramente; latura vestică a
fost, parțial, distrusă de lucrări agricole moderne; cea sudică s-a prăbușit, tot
parțial, într-un șanț, probabil săpat încă din Antichitate, așa cum sugerează
materialul amforic descoperit la baza șanțului; platforma putea să reprezinte o
bază pentru un element decorativ sau comemorativ (statuie, altar) expus la
marginea movilei, lângă zona de acces spre monumentul din vârf. Elevația
 maximă (60 cm) s-a păstrat în colțul său de NE, pe latura vestică ajungând la sub
10 cm.
 Șanțul în care s-a prăbușit latura de sud a platformei Z3 a fost săpat paralel cu
zidul Z1, măsoară în partea superioară 4,70 m. Pe fundul său, la adâncimea de 2
m de la nivelul actual de călcare, și cu 80 cm mai jos față de nivelul de
construcție a zidului Z1, s-au identificat două lespezi de piatră, așezate una lângă
alta, ca un pavaj. Prăbușirea laturii de sud a platformei (Z3) în acest șanț s-a
petrecut dintr-o dată, poate datorită slăbirii stabilității zidului, în condițiile
existenței în apropiere a acestei cavități; deși spațiul disponibil observațiilor a fost
restrâns, în S.2 (în dreptul carourilor 6 și 5 din S.2), preliminar considerăm că
șanțul a fost săpat în mod intenționat de la nivelul de amenajare zero al movilei.
Scopul și dimensiunile sale nu sunt încă clare.
 La 4 m est de zidul ring Z1, spre interiorul movilei, în S.2, a fost identificat atât
geofizic, cât și prin săpătură, zidul Z4, construit din piatră, în tehnică mai puțin
îngrijită decât Z1; traseul acestuia nu este paralel cu zidul centură; el măsoară 70
cm lățime și a fost construit direct pe nivelul de amenajare a movilei (44,80 m),
păstrându-se pe o înălțime de 1,80 m; de o parte și de alta a sa au fost depuse
straturile de pământ ale mantalei, orientate în direcții opuse, cu zidul ca punct
central; preliminar, el poate fi considerat ca o structură de ranforsare a mantalei.
Din cercetările geofizice și imaginile păstrate din săpăturile vechi știm că
mantaua a conținut mai multe astfel de ziduri.

Bibliografie
Ionescu, M., Georgescu, N., 1997, Cercetări perieghetice în teritoriul callatian,
SCIVA 48 (2), p. 155-175; Ștefan, M.-V. Sîrbu, Ștefan D. 2017, Tumuli, roads and
plots. Decoding the monumental funerary space of the 4th-3rd centuries BC Kallatis,
JAHA 4 (1) 2017, p. 52-84; Ștefan, M., Sîrbu, V. 2016, Early-Hellenistic Barrel-
Vaulted Tombs from Kallatis. În F. Coimbra, D. Delfino, V. Sîrbu, Cr. Schuster (eds.)
The emergence of warrior societies and its economic, social and environmental
consequences - Proceedings of the UISPP Congress in Burgos 2014, BAR,
Archaeopress.

English abstract

Starting with 2018, the tumulus Movila Documaci has become the objective of
a systematic excavation plan with funds received in the national research project PN-
III-P4-ID-PCE-2016-0621 ’The Interdisciplinary Exploration of tumuli landscapes of
ancient Kallatis’ (2017-2019)2. The initial researches were undertaken, during 1993-
1995, under the supervision of Valeriu Cheluță-Georgescu, by ‘Callatis’ Museum in
Mangalia, but the results have never been published and the surviving
documentation can be considered insufficient. In 2017 the present research team
has reopened the excavations, first by organising a survey, then a rescue dig based
on an extended geophysical assessment, a geologic study and an architectural
analysis3. As a result, significant data regarding the construction of the mound and
the conservation state of its inner structures were obtained.
In 2018 the team undertook extensive excavations, in both previously un-
researched areas of the mound (for verification of the geophysics results and gaining
2
More about the project at web address: kalla.net4u.ro
3
See the CCAR Report for 2017 Campaign
insight in the overall construction design of the tumulus), and inside old trenches
(with the purpose of producing relevant and coherent documentation for the already
identified structures). All the excavations were conducted through manual means,
and documented by both traditional and digital methods (including UAV
photogrammetry and total station measurements). In parallel a team of architects
mapped the anthropic interventions observable on the tomb walls (ancient and
modern) and the de plasters’ and stone blocks’ degraded areas. Their work, besides
field observations, was based on the study of high resolution orthophotographs and
digital terrain model of the walls obtained through photogrammetric study and use of
Structured Light Imaging.
The team partners from Bulgarian Science Academy collected several
samples of plasters for further analysis concerning the identification of pigments and
composition of building and decorative materials.
The geophysical survey by 3D electrical resistivity tomography was extended
on the southern sector of the mound – in the area which was the most destroyed by
heavy machines’ illegal activity during 1993. Surprisingly, the results revealed that
the ring wall survived in two fragments also in this part of the mound. Taking in
consideration the geophysics and excavation results we can say that, with the
exception of certain areas used as access passages, the mound was surrounded by
a dry stone wall, around 90 cm thick, at least 1 m high, built without foundation
directly on an initial levelling, with slightly worked blocks arranged in rows. The
described shape of this krepis does not resemble a perfect circle. A circle with a
radius of 27 m and a centre placed roughly in the middle of the base for the exterior
statue includes well the wall segments on the north and western sectors but fails to
reach the SSE ones, which stand, as concerns the ERT, with 3 m on the ‘outside’.
Excavation sector ‘Entrance’: includes the area surrounding the present
access point into the tomb which does not correspond with the ancient one – it is
merely the place where the walls of the latest phase of the dromos were preserved in
complete elevation and were blocked with a modern wall of concrete. The eastern
part of the funerary corridor was dismantled at least since the Late Roman period.
The 2018 excavations revealed that the dromos walls continue underneath the
concrete wall foundation for at least 1.75 m, but their initial length could had been
even longer as the foundation ditch for the northern wall was identified to extend
towards east for another 1,07 m – until the S.1 trench margin. This small ditch, 20
cm deep, 1,15 m wide, was filled with yellow clay and smashed limestone. It was
excavated in a previously built structure resembling an embankment sequence. The
material found in the area where the dromos walls were dismantled dated generally
in the period 4th-6th c. AD. The appearance of the deposit here suggest a long and
repeated use of the area (tomb and its entrance) for various activities, possible even
habitation.
Excavation sector West main results:
 the ring wall (Z1) in this sector was preserved on variable elevations ranging from
90 to 30 cm; even if the building technique is in its main principles the same, the
aspect of the preserved wall exhibits certain differences regarding the care of
treating (selecting and fitting) the stone blocks which we interpret not as
chronological variations, but as proofs for simultaneous building by several
working teams. The absolute elevation for the wall base is in this sector 44,86 m,
with 70 cm higher than in its northern sector.
 the mound walled enclosure was not continuous; the interruption observed first
on the ERT results, as beginning from S.5 towards north, was confirmed during
 excavation. A second wall (Z2), adjoined to the ring wall (Z1), was built in a
similar technique and on the same elevation/building level on a west-east
direction, bordering on the southern side a 13,6 m wide empty space (not
covered with an embankment). In this empty space we found now the stone
debris of the partially collapsed wall. The southern face of the wall stands
however very well preserved being covered by the embankment. As a general
direction, this passage connected the ancient road to which the mound was
connected (in its western side) with the centre of the mound where the monument
was exhibited.
 on the exterior of the walled enclosure, at 5 m south from the corner of the
access passage, a rectangular solid stone platform was attached on its shorter
side (6 x 4.5 m). It could had functioned as a base for a statue or altar placed on
the periphery of the mound in the vicinity of the road and ‘access passage’.