Dezvăluirea provocărilor și oportunităților includerii copiilor

cu deficiențe de vedere în școala de masă

Acest studiu s-a realizat în Bristol, Marea Britanie. După statistica din 2015, în Marea Britanie
sunt peste 25.000 de copii cu deficiență de vedere, dintre care aproximativ 70% sunt educați în școala
de masă. Deși politica incluzivă este bine pusă la punct, în practică, studii recente au demonstrat că
participarea copiilor cu CES în clasele incluzive nu sunt optime. Este timpul să se examineze cum poate
contribui tehnologia la dezvoltarea incluziunii copiilor cu deficiență de vedere. În acest studiu este
prezentată examinarea practicilor incluzive în școlile de masă prin intermediul interviurilor cu
practicanții șiprin intermediul observării sesiunilor de învățare cu scopul de a înțelege provocările și
oportunitățile pentru suportul incluziunii copiilor cu cecitate sau cu deficiențe de vedere în școlile de
masă.

Pentru efectuarea acestui studiu s-a realizat un parteneriat cu Serviciile de Suport a Educației
Speciale(SEN Suport Services). 25 de specialiști au participat la studiu în trei școli (nouă profesori
calificați pe deficiență de vedere; trei coordonatori ai educației speciale; șapte profesori de sprijin și șase
profesorii cu experiență de la 8 la 20 de ani) . S-a folosit un interviu semi-structurat ce urmărea
percepția incluziunii în practică, dispozițiile în ceea ce privește resursele și provocările pe care le-au
întâmpinat copiii și profesorii. Mai apoi s-au observat sesiunile de învățare la șapte materii: engleză,
matematică, tehnologia design-ului(design technologu), istorie, economie, științe și informatică. Când au
fost posibile, observațiile au fost precedate de o discuție informală cu profesorii și copiii. Au fost
observați șase copiii cu vârste între 7 și 16 ani dintre care doi aveau deficiență de vedere, unul vedere
degenerativă și trei cecitate.

Interviurile au fost înregistrate, mai apoi fiind transcrise electronic. În urma analizării tuturor
datelor (grilele de observație și mai ales interviurile), a rezultat o listă de 15 categorii inițiale de
provocări și oportunități ce au fost rafinate în șase mari categorii: prima categorie este cea a Experienței
de învățare ce cuprinde la rândul ei trei subcategorii ce se referă la mediul înconjurător și deficiența
senzorială, dependența de profesorul de sprijin și lucrul în echipă. Cea de-a doua categorie este a
Angajamentelor sociale ce cuprinde instrucțiunile și suportul venit de la colegi, profesorul de sprijin ca
barieră socială și timpul de joacă. Următoarea categorie se referă la mobilitate, atât în, cât și în afara
clasei. A patra categorie este cea a obiectelor,materialelor și instrumentelor ce este și ea împărțită în
două subcategori: rolul obiectelor și materialelor tactile și cum au numit-o cercetătorii cultura
producătorilor, referindu-se la profesorii ce trebuie să adapteze, să utilizeze și reutilizeze(refolosească)
diverse materiale pentru a construi suporturi pentru elevii cu deficiență de vedere. A cincea categorie a
fost denumită Curriculum extins și se referă atât la prioritizarea și extinderea curriculum-ului, cât și la
înțelegerea conceptelor. Și ultima categorie se referă la coordonare și planificare.

Vă voi prezenta câteva exemple concrete de situații cu care s-au confruntat elevii, dar și
profesorii pe timpul studiului. Referitor la mediul înconjurător, contează foarte mult amplasarea și
aranjarea obiectelor în spațiu (în special a băncilor sau a materialelor utile celui nevăzător). Spre
exemplu, profesorul de sprijin a povestit că la un moment dat elevul avea nevoie de o informație de pe
un poster pus pe perete, dar din cauza mai multor obiecte ce erau puse în cale elevul nu a putut ajunge,
așa că profesorul de sprijin a fost nevoit să facă o poză și să îi citească elevului, prin acest fapt
demonstrându-se că în anumite momente elevul cu deficiență de vedere este într-adevăr dependent de
profesorul de sprijin. O altă provocare pentru copiii cu deficiență de vedere este faptul că profesorii tind
să foloseasca foarte multe materiale vizuale (poze, planșe, videoclipuri), acest lucru ar putea fi îndreptat
dacă profesorii ar explica exact ce se vede în imagini sau ce se va întampla exact în continuare pentru a
facilita învățarea elevului cu deficiență de vedere. Din interviurile cu profesorii de la clasă, aceștia
recunosc că uneori lasă sarcina învățării copilului cu deficiență de vedere pe seama profesorului de
sprijin astfel formându-se o oarecare bula în care rămân doar elevul cu deficiență și profesorul de sprijin.

Această “bulă” denumită de cercetători are la bază trei factori: primul, deconectarea verbală ce
începe cu faptul că profesorul de la clasă nu explică ceea ce este scris la tablă, așa că îi revine
profesorului de sprijin această sarcină, astfel copilul nefiind atent la profesorul de la clasă. Al doilea
factor este cel a deconectării spațiale, din cauza faptului că trebuie să îi explice suplimentar copilului,
elevul si profesorul de sprijin sunt poziționați în spatele clasei penru a nu îi deranja pe ceilalți elevi, iar
cel de-al treilea, deconectarea materialelor, profesorul de sprijin trebuie să adapteze materialele dacă
acest lucru nu a fost făcut de către profesorul de la clasă. În cadrul lucrului în echipă s-au observat
dificultăți în menținerea ritmului activității de grup, dificultăți în înțelegerea anumitor elemente
ambigue, ce aveau legătură cu ceva prezentat vizual (poze, video) în timpul lecției sau anterior.

Deși jocurile pe calculator sunt un subiect foarte discutat în rândul elevilor, copiii cu deficiență
de vedere nu pot lua parte la aceste discuții, într-adevăr există și jocuri audio pentru ei, dar nu sunt
jocurile tipice pe care le joacă colegii lor. Tot în acest studiu s-a observat și rolul obiectelor și
materialelor de invatare tactile, aceste obiecte tactile fac accesibilă materia de învățare (exemplu sunt
mapele tactile ce îi ajută pe elevii cu deficiență de vedere să înțeleagă conceptele legate de geografie),
totodată aceste materiale cresc interesul pentru anumite activități de învățare.

Pentru a facilita incluziunea în mediile școlare din Marea Britanie trebuie să existe o coordonare
strânsă între profesori, echipa de suport a școlii și autoritățile locale. Interacțiunea dintre copilul cu
deficiență de vedere și profesorul de sprijin este crucială pentru învățarea în incluziunea școlară, dar
acest studiu a arătat că prezența unui adult în mijlocul copiilor pe lângă profesorul de la clasă poate
duce uneori la izolare, fiind o barieră în incluziune. S-a mai observat și că pe lângă colegii văzători, copiii
cu deficineță de vedere deseori suferă și de o deficiență de stimulare senzorială prin inaccesibilitatea
suporturilor vizuale, decorațiilor sau informațiilor de pe pereți și de pe coridoare, metodele
predominant vizuale de predare (planșe). În aceste cazuri, profesorul de sprijin compensează aceste
lipsuri, stimulând senzorial elevul pentru a învăța mai usor.

În concluzie, acest studiu calitativ a avut ca scop înțelegerea provocărilor întâmpinate în

incluziunea în școala de masă a elevilor cu deficiență de vedere și din pacate deși în titlu este prezent
cuvântul “oportunitate” pe parcursul studiului au fost prezentate doar greutățile prin care trec elevii cu
deficiență de vedere cu scopul ca pe viitor acestea sa fie îndreptate.