Detectoare pentru Gazcromatografie

La ieşirea din coloana gascromatografice există condiţii optime de măsurare

pentru multe tipuri de detectoare deoarece aici ies pe rînd substanţe gazoase
pure cu o diluţie ideală realizată cu un gaz inert. Pentru identificări calitative
este indicată folosirea de spectrometre la ieşirea gazcromatografelor. Cele mai
utilizate combinaţii sînt: gazcromatograf- spectrometru de masă ( GC-MS) sau
gazcromatograf- spectrometru în infraroşu cu transformată Fourier (GC-FTIR).
Pentru analiza cantitativă a probelor ( probe a căror compoziţie calitativă este
deja cunoscută) s-au impus cîteva detectoare utilizate la ora actuală la scară
mare acestea se clasifică după principiul lor fizic în:

- Detectoare sensibile la variaţie de concentraţie

- Detectoare sensibile la variaţie de debit masic

La detectoarele sensibile la variaţie de concentraţie semnalul electric al

detectorului este proporţional cu concentraţia momentană a substanţei (i) din
volumul din imediata vecinătate a detectorului. La un detector sensibil la variaţie
de debit masic semnalul electric al detectorului este proporţional cu debitul
masic (Mi), adică cu masa de substanţă ce trece în unitatea de timp prin dreptul
detectorului. Detectoare sensibile la variaţia de concentraţie sînt influenţate de
debitul de gaz purtător motiv pentru care debitul de gaz purtător trebuie reglat
automat în vederea menţinerii constante a valorii lui. Influenţa debitului de gaz
purtător nu se manifestă la detectoarele sensibile la variaţie de debit masic.

Sensibilitatea S a detectorului reprezintă nivelul de conversie a

mărimii fizice neelectrice într-o mărime electrică proporţională. La detectoarele
sensibile la variaţie de concentraţie sensibilitatea detectorului este dată de
raportul dintre semnalul electric Ei şi concentraţia substanţei i din gazul purtător,
iar la detectoare sensibile la variaţie de debit masic sensibilitatea este dată de
raportul dintre semnalul electric Ei şi debitul masic Mi - masă în unitate de timp).
Prin înregistrarea semnalului electric al detectorului (potentialul electric E-mV
sau curentul electric I-mA) în funcţie de timp se obţine cromatograma. Un
detector nu dă numai un semnal electric util ci conţine şi componente
dăunătoare sau parazite precum: abateri, zgomot de fond , drift (plajă de
variaţie) , figura care pot duce la erori importante de măsurare. Abaterile
periodice îşi au originea în reglările periodice automate ale temperaturii şi
debitului gazului pe cînd oscilaţii neperiodice trebuie puse mai ales pe seama
coloanelor de separare incălzite

1
 Fig. Componente dăunătoare ale semnalului electric al detectoarelor

incomplet sau murdare. Zgomotul de fond are frecvenţă ridicată este specific
fiecărui detector şi electronicii sale aferente şi se manifestă mai ales atunci
cînd amplificarea electronică a semnalului este mare. Componentele
parazite din semnalul electric se determină în felul următor: din semnalul
înregistrat al detectorului în funcţie de timp se alege întimplîtor un interval
de 15 minute si se trasează pe ambele părţi ale liniei de bază a semnalului
două linii paralele în aşa fel încît aceste linii să atingă tangenţial intr-un
interval de cca 10 minute peak-urile (virfurile) a cele mai mari. Drift-ul ,
figura , este definit ca fiind înclinaţia celor două linii paralele faţă de abscisă.
Abaterile sînt definite ca distanţa între cele două linii. Pentru stabilirea
mărimii zgomotului de fond se alege intervalul de un minut care prezină
cel mai mare zgomot. Nivelul zgomotului de fond se determină prin mărimea
distanţei între cele două linii paralele ce unesc vîrfurile semnalului de
zgomot.

Limita de detectare(Ld) reprezintă o măsură a concentraţiei mg/l sau a

debitului masic g/s celor mai mici a substanţelor analizate încă detectabile de
un senzor cromatografic . Pentru descrierea capacităţii unui senzor folosit în
cromatografie se foloseşte exclusiv limita de detectabilitate şi nu sensibilitatea
lui. Limita de detectabilitate se determină din raportul dintre nivelul tuturor
semnalelor parazite (p), figura raportat la sensibilitate (S). Numai atunci cînd
diferenţa (E) între valoarea mărimii măsurate şi valoarea medie a unei analize
oarbe este de trei ori mai mare decît abaterea standard (s) ( cap ) a tuturor
semnalelor parazite (p) se poate susţine cu o siguranţă de 99% că că un punct
de măsurare oarecare (M) de pe cromatogramă reprezintă un punct a
semnalului util şi nu a componentelor parazite ale semnalului. La acest
raţionament se iau în calcul numai abaterile pozitive ale Peak-urilor de la
valoarea medie ( jumătatea semnalului de eroare).

2
 Fig. Limita de detectabilitate şi limita de determinare

Acest concept teoretic , dealtfel perfect valabil, este modificat în practica

cromatografică în sensul că se iau în considerare atît abaterile pozitive cît
şi cele negative , măsurătorea făcîndu-se ” vîrf – vîrf”. Din aceste măsurători
ar rezulta prin împărţire un factor (f) de f = 1,5 (în loc de 3) pentru distanţa
punctului de măsurare (P) de la valoarea mediană a semnalului de
Stoerpegels . de regulă pentru calculul limitei de detectabilitate (L d) se
fololoseşte un factor f =1,2 – 2:

Ld = (1,5/2) Stoerpegels/Si

În conformitate cu alte standarde sînt folosite şi alte valori pentru factorul (f) de
ex IUPAC recomandă f = 3.

Limita de determinare (Ldet) reclamă valori mai mari pentru (f) decît în
cadrul limitei de detectare, astfel valoarea acestuia trebuie să fie cuprinsă între
5-10 corespunzător cu siguranţa statistică cerută pentru rezultatul
măsurătorilor.

3
 Constanta de timp (τ) a unui detector cromatografic, inclusiv a electronicii
aferente, reprezintă timpul care trece din momentul iniţierii măsurătorii pînă în
momentul în care este indicat 63,2% a întregului semnal. După (5τ) se obţin
99,3 % a întregului semnal

Fig. Influenţa consatantei de timp  asupra timpul de răspuns t

Selectivitatea unui detector Si,j descrie sensibilităţile diferite pentru

două materiale diferite i şi j. Selectivitatea Si,j este indicată ca fiind raportul
sensibilităţii detectorului pentru cele două substanţe:

Sij= Si/Sj

Dacă sensibilitatea pentru substanţa j se apropie de valoarea unu detectorul

este specific pentru substanţa i, (Si = ∞)

Domeniul liniar al unui detector reprezintă domeniul unde sensibilitatea

Si este constantă . În partea de jos domeniul liniar este limitat prin limita de
detectabilitate Ld. În partea de sus prin o abatere tolerată de 5% de la dreapta
ideală de liniaritate. Pentru exemplificare grafică a domeniului liniar se reprezintă
în coordonate dublu logaritmice suprafaţa peak-ului Ai sau a semnalului
detectorului Ei în funcţie de cantitatea mi a probei, concentraţia Ci respectiv

4
Fig. Domeniul liniar şi domeniul dinamic al unui detector folosit în cromatografie

5
faţă de debitul masic Qmii, figura a., [BK 99] Intr-un alt tip de reprezentare
folosită se reprezintă sensibilitatea Si în funcţie de cantitatea de probă
folosită mi, în funcţie de concentraţia Ci sau în funcţie de debitul masic Qmii,
figura b. Valoric domeniul liniar se exprimă prin raportul dintre limita
superioară a domeniului liniar şi limita de detectabilitate, este obligatorie şi
indicarea naturii substanţei analizate i .

Domeniul dinamic al detectorului este plasat în continuarea domeniului liniar

şi reprezintă domeniul în care o modificare a concentraţiei sau a debitului
masic mai provoacă o modificare sensibilă şi posibil de calibrat a
semnalului detectorului, figura a,b.

6
Detectorul de conductivitate termică (TCD)
Detectorul de conductivitate termică (engl. Thermal Conductivity Detector) este
unul din cele mai vechi detectoare folosite în cromatografie. El se bazează
pe măsurarea continuă a conductivităţii termice a amestecului de gaze
format dintr-un gaz purtător şi amestecul gazos de analizat. Conductivitatea
termică este o mărime fizică specifică naturii şi concentraţiei substanţelor.
Amestecuri de gaze de compoziţii şi concentraţii diferite ce scaldă cei patru
rezistori încălziţi ai punţii Wheatstone modifică proporţional cu natura şi cu
concentraţiilor substanţelor rezistenţa acestor rezistori ducînd la apariţia
unei tensiuni de dezechilibru a punţii.

Fig. Schema de principiu a unui detector de gaze bazat pe principiul punţii Wheatstone. 1-
amplificator electronic, 2- sistem electronic de achiziţie , prelucrare şi afişare, R 1,R2,
R3, R4 –rezistori din platină încălziţi electric

Detectorul este format dintr-un bloc metalic compact bine termostatat în care se
găsesc patru celule de gaz identice prevăzute cu filamente de platină sau
de wolfram , sub formă de sîrmă, legate electric într-o punte de tip
Wheatstone, figura . În detector se realizează o măsurare comparativă de
compensaţie. În acest scop prin două celule, situate pe două laturi opuse ale
braţelor punţii, trece gazul purtător pur, iar prin celelalte două braţe ale
punţii trece gazul purtător în amestec cu gazele pentru analizat. Toate
filamentele sînt parcurse de un curent electric care provoacă încălzirea
acestora prin efect Joule-Lenz. Temperatura sîrmelor şi prin aceasta şi
rezistenţa lor electrică depinde de conductivitatea termică a gazelor ce trec
prin celule. Modificări ale compoziţiei gazelor provoacă prin conductivităţile
lor termice specifice modificări corespunzătoare de temperatură şi prin
această modificări ale rezistenţei electrice a filamentelor de sîrmă.
Diferenţele de temperatură a filamentelor în celulele de măsurare şi în
celulele de referinţă duc la un dezechilibru electric măsurabil al punţii
Wheatstone. Timpul la care se produce acest dezechilibru este proporţional
cu natura substanţei care traversează la acel moment două braţe opuse

7
 ale punţii , iar valoarea dezechilibrului este proporţională cu concentraţia
acelei substanţe din amestecul de gaze. Detectorul de conductivitate
termică este un detector universal, utilizabil la aproape toate substanţele,
singurele îngrădiri sînt la substanţe puternic corozive care distrug
filamentele, dar are o sensibilitate destul de scăzută.

Detectorul de ionizare cu flacără ( FID)

Detectorul de ionizare cu flacără ( engl. Flame Ionisation Detector) este
un detector folosit pentru substanţe organice ( hidraţi de carbon) ce are
aplicaţia de bază la cromatografele de gaze deoarece îmbină o
sensibilitate ridicată cu robusteţea. Un detector de ionizare cu flacără este
de cca 1000 ori mai sensibil decît un detector de conductivitate termică. Alte
domenii de aplicare ale acestui detector sînt la supravegherea apelor
privind prezenţa de hidrocarburi volatile precum şi la supravegherea poluării
atmosferei şi a aerului din spaţii interioare cu hidrocarburi gazoase.
Principiul detectorului se bazează pe măsurarea conductivităţii electrice
unei flăcări de hidrogen plasată între doi electrozi. Substanţele de analizat
sînt transportate în flacără cu un gaz purtător unde sînt ionizate termic
datorită aportului de căldură din flacără. În felul acesta în cîmpul electric
dintre cei doi electrozi apare un curent ionic măsurabil care este înregistrat
în funcţie de timp de către înregistrator sub formă unor vîrfuri (Peak-uri) cu
aplicaţii în analiza chimică calitativă. Intensitatea semnalului electric al
detectorului (înălţimea maximă al Peak-ului) este liniară şi proporţională cu
conţinutul de hidrocarbură într-un domeniu foarte larg de concentraţie , cu
aplicaţii în analiză cantitativă. Din acest motiv concentraţia unei hidrocarburi
poate fi determinată direct din semnal fără a se folosi curbe de etalonare.
Unele substanţe organice ( de ex. Acidul formic, acetaldehida) au
detectabilitate slabă . Alte substanţe precum: gazele nobile, H 2 , N2, NO2 ,
CO, CO2 , H2O , CS2 , NH3 , 02 , CCl4 sau alte legături de halogen ,
halogenuri de siliciu

8
Fig. Schema de principiu a detectorului gazcromatografic de tip FID. 1-arezător, 2-flacără de
hidrogen, 3,4- electrozi colectori de electroni, 5 – amplificator electronic, 6- sistem
electronic de prelucrare şi afişare

Sistemul cromatospectrometric prezentat in figura permite determinarea

concomitentă a compoziţiei calitative şi cantitative moleculare precum şi a celei
calitative şi cantitative atomice din amestecuri complexe de gaze. În acest scop
este folosit un gazcromatograf echipat cu detector FID dispozitivat cu o
structură spectrometrică modulară formată dintr-o sondă, compusă la rîndul ei
dintr-o lentilă colimatoare, o fibră optică, un spectrometru miniatural compact
echipat cu reţea de difracţie fixă , detector Diode- Aray, soft pentru prelucrare
informaţii spectrale de emisie atomică precum şi un sistem de procesare,
afişare şi tipărire spectre. Sonda se montează perpendicular pe direcţia de
ardere a flăcării de hidrogen şi valorifică emisia spectrală a atomilor
elementelor chimice excitate în flacăra de hidrogen la cca 3.000 0C. Informaţia
spectrală ajunge prin lentila colimatoare şi fibra optică pe reţeaua de difracţie a
unui spectrometru miniatural, iar după difracţie, pe un detector Diode-Array care
împreună cu microprocesorul spectrometrului furnizează spectrograma de
emisie atomică a speciilor chimice elementare (elemente chimice) prezente in
amestecul de gaze analizat.

9
Fig. Sistem combinat cromatospectrometric. 1-gazcromatograf, 2- detector de ionizare, 3-
sistem de adaptare pentru sonda optică, 4-flacără de hidrogen, 5-lentilă colimatoare din
sticlă de cuarţ, 6- fibră optică de transmisie, 7-spectrometru cu reţea de difracţie şi
detector Diode- Array, 8- sistem de procesare afişare şi tipărire spectre

Detectorul fotometric cu flacără (FPD)

Detectorul fotometric cu flacără (engl. Flame - Photometric - Detector) este un
detector de tip FID, sensibil pentru elementele fosfor şi sulf. La arderea
compuşilor eluaţi , ce conţin fosfor şi/sau sulf, într-o flacără de hidrogen ,
radiaţia spectrală de emisie a acestor două elemente filtrată la 394 nm pentru
sulf, respectiv la 526 nm pentru fosfor, este detectată de fotomultiplicator şi
transformată într-un fotocurent proporţional cu concentraţia acestor elemente în
gazele ce părăsesc coloana cromatografică . Schema de principiu a acestui
detector este redată în figura

Fig. Schema de principiu a detectorului fotometric cu flacără VARIAN 5-29

Sensibilitatea deosebită a acestui detector, conferită de fotomultiplicator, face

ca el să fie considerat la ora actuală ca fiind cel mai bun detector ai compuşilor
de sulf şi de fosfor.

Detectorul pentru compuşi de azot şi fosfor (NPD)

Detectorul pentru azot şi fosfor (engl. Nitogen Phosphorus Detector) este un

detector modificat de tip FID care conţine o sursă alcalină de silicat sub
forma unei perle din sticlă sau ceramică dopată cu elemente alcaline, precum
K,Rb,Cs, ce eliberează uşor electroni. Perla alcalină este fixată pe o sîrmă de
platină între flacăra de hidrogen şi electrozii colectori de electroni ai
detectorului, figura fiind încălzită atît pe cale electrică prin sîrma de platină pusă

10
sub tensiune cît şi prin flacăra de hidrogen, în jurul ei formîndu-se un nor termic
plasmatic care prin norul de electroni emişi are totdeauna sarcina negativă faţă
de sarcina pozitivă a electrozilor colectori .
Detectorul NPD poate fi folosit în două moduri:
- ca detector de fosfor (P)
- ca detector de azot (NP)
în cazul utilizării lui ca detector de fosfor, figura a , flacăra de hidrogen arde ca
la detectorul FID deasupra arzătorului cu deosebirea că arzătorul este legat la
pămînt, figura, deoarece electronii rezultaţi din arderea unor componente ce
conţin atomi de carbon , electroni ce constituie semnalul electric la un detector
FID , sînt respinşi în acest caz de potenţialul negativ al perlei scurgîndu-se la
masă, în schimb electronii ce iau naştere pe suprafaţa perlei alcaline , al căror
număr este proporţional cu concentraţia de fosfor, ajung nestingheriţi la
electrozii colectori formînd semnalul electric al detectorului. În ce priveşte
mecanismul propriuzis de reacţie trebuie arătat că la început se formează în
flacără oxizi de fosfor cu un număr impar de electroni , prin fixarea a
electronului impar se formează în prima fază anionii diferiţilor acizi fosforici care
în flacără sînt oxidaţi în flacără cu radicali OH la acizi neutrii de fosfor , ocazie

a) b)

Fig. Schema de principiu a detectorului pentru: a- fosfor (P), b- azot şi fosfor (N-P). 1-
arzător, 2- flacără de hidrogen, 3,4 electrozi colectori de electroni, 5-perlă alcalină, 6-
plasmă, 7- amplificator electronic, 8-sistem electronic de prelucrare şi afişare

cu care electronul fixat este eliberat şi se constituie în semnalul electric al

detectorului. La folosirea detectorului pentru compuşi de azot mecanismul
este asemănător ca la fosfor deoarece şi şi azotul are un număr impar de
electroni care duce la formarea de oxizi numai că aceştia se descompun prea
repede şi nu reacţionează cu perla alcalină . Dacă în schimb se scade regimul
termic de încălzire al perlei se formează radicali cian care dau reacţie alcalină
specifică . Pentru a reduce regimul termic se micşorează debitul de hidrogen la
un nivel de cca 1-3 μl/min şi cel de aer la cca 100 μl/min, condiţii în care flacăra
de hidrogen se stinge iar aportul slab de hidrogen existent , ca urmare a
reducerii debitului acestuia, duce la aprinderea lui în jurul perlei sub forma unui
nor plasmatic slab . Radicalii cian formaţi prin piroliză termică fixează un
electron iar anionii CN- formaţi reacţionează cu hidrogenul respectiv cu

11
radicali OHo cu formare de compuşi neutrii de tip CO 2, H2O, N2 cu eliberarea unui
electron ce se constituie , aşa cum s-a mai arătat, în semnalul detectorului .
Detectorul azot - fosfor este un detector selectiv putînd fi folosit în
principiu pentru toate elementele care au un număr impar de electroni , inclusiv
pentru compuşi volatili de bor şi arsen , utilizarea lui de bază este totuşi cea
pentru compuşi fosfor şi azot în regimul de lucru N-P, figura b. În regimul de
lucru numai pentru fosfor (regimul P) detectorul este selectiv pentru compuşi de
fosfor dar are sensibilitatea mai redusă ca în regimul de lucru N-P. Un mod de
lucru numai pentru azot (regim de lucru de tip N) nu este posibil fiind indicate
alături de compuşi de azot totdeauna şi compuşi de fosfor , bineînţeles dacă
aceştia sînt prezenţi în amestecul de subsatanţe analizate

Detectorul cu capcană de electroni (ECD)

Detectorul cu capcană de electroni (engl : Electron Capture Detector),
este un detector specific pentru gazcromatografie folosit în analiza substanţelor
sulfuroase, substanţelor cu azot şi a substanţelor halogenate ( ex. PCB, Lindan,
etc). Aplicaţiile de bază sînt în analiza urmelor şi în chimia mediului. Detectorul
este format dintr-o cameră de ionizare ce conţine un catod şi un anod şi un flux
continuu de gaz. Pentru ionizare sînt folosite radiaţii (ß) emise de o sursă
radioactivă sub forma unei folii foarte subţiri al izotopului Ni 63, sursa de radiaţii
constituie totodată şi catodul. Descompunerea radiaţiei (ß) duce la emisia de
electroni primari care se ciocnesc cu moleculele (N 2) ale gazului purtător şi ca
urmare iau naştere ioni N2+ încărcaţi pozitiv şi electroni secundari liberi. Prin
aplicarea unei tensiuni între cei doi electrozi apare un cîmp electric prin care
electronii secundari liberi se deplasează spre anod unde produc un curent
electric de cîţiva nanoamperi numit curent de ionizare de bază. Dacă în
amestecul de gaze este un gaz cu afinitate mare faţă de electroni atunci
această substanţă colectează o mare parte din electronii liberi ceea ce duce la
micşorarea curentului de ionizare de bază. Această micşorare afectează
proporţional curentul de bază şi reprezintă semnalul util al detectorului.

12
 Fig. Schema de principiu a detectorului gazcromatografic de tip ECD.

Detectorul cu capcană de electroni reacţionează la substanţe cu afinitate

de electroni cum sînt de exemplu substanţe halogenate precum şi anumite
pesticide. Sistemul clasic cu măsurarea curentului de ionizare de bază, descris
mai sus, are dezavantajul unui domeniu liniar redus, motiv pentru care în
aparate moderne se foloseşte alt sistem de lucru. Astfel se aplică un impuls de
tensiune cu frecvenţă variabilă . În momentul în care există semnalul de tensiune
(0,5 pînă la 1μs), electronii care nu au reacţionat cu substanţele amestecului de
gaze din gazul purtător sînt colectaţi de anod. Timpii de pulsare a semnalului
electric se aleg aşa de scurţi pentru ca ionii grei, rezultaţi ca urmare a absorbţiei
de electroni, să nu poată ajunge la anod. Frecvenţa semnalelor electrice aplicate
nu este constantă ci modificată continuu în sensul asigurării unei intensităţi de
curent constante. Dacă în detector intră prin amestecul de gaze un număr
mare de molecule electrofile pentru compensarea scăderii sub limită a curentului
(ca urmare a scăderii numărului de electroni) se măreşte frecvenţa curentului.
La acest mod de lucru semnalul util al detectorului nu-l mai reprezintă micşorarea
curentului de ionizare de bază ci modificarea frecvenţei tensiunii aplicate în
scopul menţinerii constante a intensităţii curentului , frecvenţa semnalului fiind
proporţională cu concentraţia moleculelor captoare de electroni. Prin timpul de
pauză între semnale se asigură în limite largi un număr de electroni liberi
constant , ceea ce însemnă că şi la concentraţii mari ale substanţei de analizat
sînt suficienţi electroni la dispoziţie pentru ionizare. Numărul de electoni se
adaptează concentraţiei substanţei de analizat prin acesta extinzîndu-se sensibil
şi domeniul liniar.

Tab. Sensibilitatea relativă a detectorului ECD pentru diferite clase de

compuşi organici
Gruparea chimică Sensibilitatea relativă

13
 Hidrocarburi 1
eteri, esteri 10
Alcoli alifatici, cetone, amine 102
Legături mono-Cl- şi mono-F-, mono-Br-, legături di-Cl şi di-F 103
Aldehide şi legături tri-Cl 104
Legături mono-J-, di-Br- şi legături nitro 105
Legături di-J-, tri-Br-, legături poly-Cl şi poly-F 106

Valorile din tabel sînt valori aproximative dar corecte din punct de vedere al
ierarhizării. Sensibilitatea variază destul de mult chiar în cadrul aceleiaşi grupări
chimice deoarece ea depinde de structura legăturilor .

Detectorul de emisie atomica (AED)

Detectorul de emisie atomică (engl. Atomic Emission Detector) reprezintă
o realizare relativ recentă fiind legat în principal de evoluţia detectorului de tip
Diode- Array. Excitaţia termică realizată cu plasmă de înaltă energie este mult
mai avansată decît cea realizată cu flacără în cazul Detectorului fotometric cu
flacără (FPD) ceea ce permite analiza unui număr mare de specii atomice.
Eluatul ce părăseşte colana cromatografică, figura , este introdus într-o
plasmă termică de heliu generată într-un cuptor cu microunde . Temperatura
înaltă a plasmei , de citeva mii de grade Celsius, atomizează toate elementele
din probă şi le aduce în stare energetică excitată. In timpul procesului de
relaxare energia de excitare este eliberată sub formă de radiaţie
electromagnetică rezultînd spectre de emisie . Prin decompunerea radiaţiei

14
rezultate cu o reţea de difracţie rezultă spectrul atomic al probei care este
preluat de un detector Diode – Array. Lungime de undă a liniilor spectrale este
specifică elementelor chimice prezente în probă şi iar intensitatea lor este
proporţională cu concentraţia acestor elemente în probă. Marele avantaj al
acestui tip de detector este analiza multiplă prin ea fiind posibilă detectarea
mai multor elemente în acelaşi timp. Trebuie specificat că această analiză este
deosebit de selectivă. Detecorul Diode Array oferă analiza calitativă şi cantitativă
printr-un spectru “instantaneu ” pentru toate speciile atomice prezente într-un
component care eluează în acel moment prin plasma de microunde. Domeniul

Fig. Schema de principiu a detectorului de emisie atomică. 1-cameră cu plasmă termică dată
de microunde, 2- plasmă termică, 3-oglindă plană de reflexie, 4- retea de difracţie, 5-detector
Diode-Array, 6-amplificator electronic, 7- sistem electronic de achiziţie , prelucrare şi afişare

spectral acoperit de un detector de emisie atomică acoperă lungimile de undă

de la 170 nm la 840 nm , iar limita de detecţie, dependentă de matrice, ajunge la
0,2 picograme/secundă. Profitînd de prezenţa unei plasme de înaltă energie,
deja existentă la spectrometrele clasice cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS),
vezi şi cap. , la ora actuală se realizează combinaţii deosebit de performante
între gazcromatografe şi spectrometre cu plasmă cuplate inductiv (GC -ICP-MS)
precum şi între între cromatografe HPLC şi spectrometrele cu plasmă cuplate
inductiv (HPLC-ICP-MS) şi. Aceste combinaţii sînt avantajoase ca preţ de cost
deoarece un cromatograf clasic , existent ]n laborator , beneficiază de o plasmă
termică deosebit de performantă generată de un alt aparat si el prezent in
laborator dar cu alta functie de baza.

Detectorul cu fotoionizare

Folosirea fdetectorului cu fotoionizare în cromatografia de gaze se datorează atît

selectivităţii cît şi sensibilităţii sale ridicate la detectarea hidrocarburilor
aromatice sau a speciilor organice cu heteroatomi . Acest tip de detector
utilizeză ionizarea cu radiaţii ultraviolete a compuşilor ce părăsesc coloana
cromatografică după următorul model:

15
 R  hν  R   e 

Doi electrozi colectează electronii formaţi ca urmare a ionizării, electroni ce

formează de fapt semnalul electric al detectorului. Nivelul acestui semnal este
proporţional cu gradul de ionizare , iar gradul de ionizare la rîndul lui este
proportional cu concentraţia specieiei anlizate ce se găseşte în acel moment în
camera de ionizare. Mecanismul de fotoionizare este următorul:

Fig. Schema de principiu a detectorului cu fotoionizare. 1-cameră de ionizare cu radiaţii

ultraviolete, 2,3- electrozi, 4- lampă de ultraviolete, 5- amplificator electronic, 6- sistem
electronic de prelucrare şi afişare

electrolytic conductivity detector

16
17