CUPRINS:

Introducere...............................................................................................................................2

Capitolul I. Aspecte teoretico-conceptuale privind fenomenul violenţei domestice asupra

femeii

1.1. Violența domestică: concepte definitorii si forme de manifestare a violentei domestice…8

1.2 Abordari teoretice privind violenta domestica asupra femeii……………………………..20

1.3. Amploarea fenomenului violentei domestice in Republica Moldova..................................28

Capitolul II. Protecţia socială a femeilor victime violenţei domestic

2.1. Analiza cadrului legislativ referitor la fenomenul violenței domestice în Republica

Moldova......................................................................................................................................34

2.2 Consecinţele violenţei domestice asupra femeii..................................................................41

2.3. Specificul intervenţiei socio-asistențiale în cazul femeilor victime ale violenței domestice in
cazul raionului Rezina................................................................................................................50

Concluzii şi recomandări..........................................................................................................62

Bibliografie.................................................................................................................................67

Ghid de interviu.........................................................................................................................69

1
 INTRODUCERE

Actualitatea temei
Dintre toate valorile universale cea mai de preţ este viaţa omului. Totuşi, ce se intamplă astăzi cu
societatea noastră? Una din problemele cu care se confruntă Republica Moldova la ora actuală
este nivelul înalt al violenţei, în special în rîndurile femeilor. Ea se datorează în primul rînd
geloziei şi consumului de alcool din partea agresorului. Violenţa domestică include totalitatea
acţiunilor violente apărute în cadrul unei familii între soţ şi soţie sau părinţi şi copii.
În 2010, violenţele în familie au reprezentat aproximativ 15% din totalul infracţiunilor comise
cu violenţă, condiţia favorizantă principală fiind consumul băuturilor alcoolice (~30% dintre
infracţiuni).

În urma unui studiu efectuat in anul 2010 de BNS privind ,,Violența față de femei în
Republica Moldova”, majoritatea respondenţilor/victimelor la acest studiu(63%) definesc
violenţa în familie ca fiind un abuz fizic, psihologic, verbal, economic, spiritual sau sexual din
partea unui membru al familiei asupra altui membru/membrii ai familiei care aduce anumite
daune. Alţi 27% din participanţi percep violenţa în familie ca abuz fizic din partea bărbatului
asupra femeii, ponderea cea mai mare deţinută de persoanele cu vîrstă trecută de 45 de ani.
Fiecare a opta persoană de pînă la 18 ani percepe fenomenul de violenţă în familie ca abuz
sexual din partea bărbatului asupra femeii. Cei mai mulţi corespondenţi care confirmă
actualitatea fenomenului de violenţă domestică în Republica Moldova locuiesc în municipiul
Chişinău, fiind urmaţi de locuitorii raionului Cahul (60% şi 47%). Vîrsta victimelor supuse
violenţei în familie este cuprinsă 15şi 65 de ani: 50/60 de ani-4%, 40/50ani-21%, 29/39 de ani-
34%, 18/28 de ani-41%, iar starea civilă al lor este: necăsătorite-17,02%, căsătorite-38,30%,
celibatare-21,28%, concubinaj-12,77%, divorţate-10,64%. Violenţa domestică cel mai des are
loc în familiile în care nu sunt copii, deci în familiile cu un copil-29,79%, cu 2 copii-10,64%, cu
3 copii-23,40%, cu 4 copii-4,26%, şi în familiile în care nu există copii-31,91%. Femeile victime
ale violenţei domestice preferă să se adreseze pentru ajutor la rude-72%, la poliţie-35%, la preot-
26%, la medic-7%, la Linia Ferbinte a Refugiul Casa Mărioarei-9%. Sau sunt cazuri că unelee
femei nu cer ajutor de la nimeni din cauza că le este ruşine-15%, le este frică-7%. Nu ştiu unde
să se adreseze-10% şi nu cred că cineva le poate ajuta-10%.1

Comform datelor Ministerului de Interne, în anul 2011 au fost înregistrate:

1
Studiul Evaluarea rapidă privind violenţa în familie în Republica Moldova, Centrul Internaţional pentru Protecţia
şi Promovarea Drepturilor Femeii ,,La Strada” ,Chişinău, 2007

2
 - 369 infracțiuni ce țin de violența în familie;
- 273 femei(dintre care 12 copii minori) și 96 bărbați au devenit victime ale acțiunilor
violente în cadrul familiei comise de către 334 bărbați si 35 femei agresori;
- 222 de ordonanțe de protecție au fost emise de către instanțele judecătorești și
supravegheate de către organele de poliție ca măsură preventivă de protecție a victimilor
violenței în familie.
- Actualmente organele de poliție desfășoara activități de prevenție pentru 4688 persoane,
care manifestă comportament violent în cadrul relațiilor familiale.

Același sondaj publicat de către BNS în 2010 arată că bărbaţii devin violenţi după cinci
ani de căsnicie, în timp ce 16% din cazuri aceştea devin violenţi chiar din primul an de căsnicie.
26% din femeile care sînt agresate nu au nici o măsură punitivă impotriva soţilor violenţi, 17%
se limitează să spere că lucrurile în viitorul apropiat se vor schimba, iar 14% au declarat că încă
nu sunt îndrăgostite de agresor.

Conform datelor statistice furnizate de Institul de Prevenire şi Psihologie din cadrul

Inspectoratului General al Poliţiei Române, în anul 2008 au fost soluţionate 3.595 cazuri de
violenţă în familie, cu 99 cazuri mai mult decât în anul precedent. Cele mai răspândite infracţiuni
săvârşite cu violenţă în anul 2008 au fost: infracţiunea de loviri sau alte violenţe - 3.224 cazuri,
omor - 115 cazuri, urmată de infracţiunea de viol - 51 cazuri. Dacă în anul 2007 au fost
soluţionate de poliţie 93 cazuri de violenţă în familie soldate cu omor, în anul 2008 numărul
acestora a înregistrat o creştere cu 22 cazuri, ajungând la cifra de 115 omoruri datorate violenţei
în familie. Datele colectate de APFR din România relevă o creştere cu aproximativ 20% a
numărului de cazuri de violenţă domestică preluate de serviciul de asistenţă socială şi cu peste
70% a numărului de cazuri preluate în perioada ianuarie-iulie 2009 la Institutul de Medicină
Legală. În anul 2009, 54,15% din cazuri de violenţă domestică se produc pe fondul consumului
de alcool de către agresor, 40,76% din cazuri pe fondul geloziei şi 31,21% din cazuri datorită
anturajului agresorului. Pentru Germania aprecierile sunt între 100000 şi 4 milioane de femei –
aproape a fiecare a treia femeie căsătorită/an. Studiile întreprinse în Finlanda arată că numărul
femeilor victime ale violenţei în familie este între 40000 şi 60000 în fiecare an.

Conform unui studiu privind opinia populaţiei despre violenţa în familie ,,Margenta
Corsuting” din iunie-iulie 2007, cauzele fenomenului de violenţă domestică sunt: alcoolismul-

3
79%, sărăcia-54%, nivelul scăzut de educaţie-48%, şomajul-46%, preluarea modelului de
autoritar în familie-17%, emanciparea femeii-8%, alte cauze-1%.2

Confor datelor de la ,,Telefonul de Încredere”, înființat la 2 noiembrie 2009 cele 1.099 de

apeluri parvenite pe parcursul unui an scoate în evidenta cîteva categorii: victime (796 apeluri),
membrii comunității (187 apeluri), grupuri profesionale (21 apeluri) și chiar agresori (2 apeluri).
Majoritatea victimelor sunt femei supuse diverselor abuzuri din partea soților sau foștilor soți,
concubinilor, precum și din partea mai multor membri ai familiei. Circa 45 la suta din apeluri
sunt de la victime ce provin din pături social vulnerabile – lipsa banilor, a suportului din partea
rudelor (părinți alcoolici, abuzatori) și a autorităților, lipsa unui cămin le fac să accepte rolul de
victimă. Unele recunosc că își varsă amarul asupra copiilor ca răspuns la violența soțului. În alte
40 la suta din apeluri victimele indică o stare materială satisfăcatoare, avînd surse ce provin din
salarii, bani caștigați la muncă peste hotare, ajutorul rudelor, ceea ce le asigură un trai decent, dar
numai în cazul cumulării veniturilor ambilor soți. Ceea ce-i mai ține împreună pe victimă și
agresor este averea comună (casa, mașina, cota de pămînt etc.), rușinea de „gura lumii”, existența
copiilor ce trebuie întreținuți. Alte 15 la suta din apeluri sunt de la beneficiarele Telefonului de
Incredere cu o stare financiară foarte bună (exclusiv femei, 80 la sută la cea mai frumoasă vîrstă
de 30-45 de ani), ceea ce denotă că și în aceste familii există violență între soti, doar că formele
de manifestare și perceperea fenomenului sunt diferite.
Conform datelor BNS, în 2010, s-a inregistrat: 7 din 10 femei din mediul rural, și 6 din 10 femei
din mediul urban au suferit de cel putin una din formele de violență din partea partenerului; 12 %
din numărul total au fost supuse tuturor formelor de violență.

În raionul Rezina, situaţia de asemenea este alarmantă. Astfel, în anul 2010 au fost
înregistraţi 96 de agresori, 39 de cazuri vătămare corporală şi 24 de cazuri de înjurături. În anul
2012 s-au înregistrat 203 cazuri de violenţă domestică, sporind şi numărul de agresori care au
atins cifra de 159. Prin urmare, putem afirma că violenţa domestică este o problemă stringentă
care cere fără întîrzieri soluţii şi o atenţie deosebită atît din partea societăţii, cît şi a statului. Este
foarte răspîndită pe tot teritoriu ţării şi duce la un impact negativ asupra stării de sănătate a
tuturor femeilor care sunt bătute de către partenerii lor. Nu putem trece cu vederea şi faptul că
violenţa duce la creşterea mortalităţii, a omorurilor sau chiar a sinuciderilor.

Deci, violenţa asupra femeii este un fenomen foarte alarmant ce cere soluţionat foarte
repede şi cu eficacitate, dar care cere şi o non-discriminare din partea bărbaţilor.

2
Studiu privind opinia populaţiei despre violenţa în familie „Margenta Corsuting”, Chişinău, Iunie-Iulie, 2007
4
Scopul şi obiectivele lucrării
Scopul lucrării constă în analiza şi studierea fenomenului violenţei domestice din raionul
Rezina.

Obiectivele lucrării sînt următoarele:

1. Definirea conceptuală şi analiza modalităţilor de manifestare a violenţei domestice asupra

femeii;

2. Evidenţierea formelor şi cauzelor violenţei domestice asupra femeii;

3. Analiza cadrului legislativ privind violența asupra femeilor;

4. Analiza efectelor violenţei domestice asupra femeii;

5. Identificarea rolului asistentului social în lucrul cu femeile supuse violenţei domestice;

6. Elucidarea metodelor și tehnicilor de lucru cu femeile supuse violenței domestice.

Gradul de investigare a temei

În facilitatea studierii fenomenului de violenţă domestică şi actualitatea acestuia au fost
folosite mai multe surse ştiinţifice. Tema dată a fost studiată de mai mulţi autori şi cercetători în
domeniu, ca de exemplu: Sorin Rădulescu, Dumitru Stan, Maria Bulgaru, George Neamţu,
cercetători ştiinţifici din Cadrul USM (Analele ştiinţifice). În lucrarea ,,Aspecte teoretice şi
practice ale Asistenţei Sociale” de Maria Bulgaru este studiată mai profund problema femeii
victimizate şi bărbatul-agresor. Sunt foarte bine descrise atît formele şi cauzele violenţei
domestice, cît şi etapele acestui fenomen. Această lucrare ne propune cîţiva paşi de intervenire în
cazurile de maltratare a femeii din partea psihologilor; sînt menţionate conduitele agresorului
faţă de femeie şi a femeii de agresor, care sînt reacţiile şi patologiile femeii în urma actului de
violenţă. În ,,Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova” sunt menţionate strategii
de prevenire a fenomenului, extinderea violenţei faţă de femei pe glob. Tot în această lucrare
sunt descrise unele sondaje efectuate în Republica Moldova în perioada anilor 2000-2002. Se
face o descriere mai îndetailat a factorilor ce favorizează manifestările de violenţă şi aspectele
de gender ale ei. O altă lucrare importantă este,, Tratatul de Asistenţă Socială” de George
Neamţu, în care violenţa este abordată din perspectivă sociologică, de miturile explicative ale ei.
Violenţa se tratează ca formă de tortură a femeii, care duce la suferinţe acute ale femeii şi
influenţa ei asupra copiilor şi dezvoltării lor. În lucrarea ,,Violenţa din perspectiva Gender”
violenţa se tratează din perstectiva gender, tipurile, cauzele şi efectele ei. Se dau explicaţii la
sondaje de opinii şi răspunsuri ale femeilor şi bărbaţilor privind violenţa în familie.
5
Baza teoretico-metodologică
Ca bază teoretico-metodologică în analiza fenomenului violenţei domestice asupra femeii au
servit următoarele teorii:

 teoria victimizării –cu ajutorul acestei teorie se determină cine este agresorul şi cine
este victima în cauză;
 teoria agresivităţii – explică impactul violenţei asupra psihicului şi fizicului femeii;
 teoria comportamentalistă – este importantă pentru explicarea tuturor
comportamentelor agresorului faţă de victima sa;
 teoria ataşamentului, fiind necesară pentru a explica ataşamentul victimei faţă de
agresor.
Metodele de investigare utilizate în lucrare sunt:

 Analiza şi sinteza cercetărilor ştiinţifice;

 Analiza datelor statistice;
 Metoda analitică;
 Comparaţia.

Inovaţia lucrării
În vederea realizarii obiectivelor lucrării date, a fost cercetat fenomenul violenţei
domestice la nivelul tuturor aspectelor posibile de la concepte, definiţii, aspecte
comparative pina la propuneri in materie de reintegrare a victimelor in societate. De
asemenea, prezinta interes baza metodologica a lucrarii realizata in raionul Rezina, grație
rezultatelor obtinute a fost posibila analiza nemijlocita a situatiei actuale referitoare la
fenomenul violentei domestice, precum si recomandarile oferite de autor in vederea
reintegrarii sociale a victimelor precum si diminuarea cazurilor de violenta familiala.

Structura lucrării
Lucrarea ,,Specificul socio-asistențial în lucrul cu femeilor supuse violenței domestice
(cazul raionului Rezina..)” este alcătuită din introducere, două capitole şi cu cîte a trei paragrafe,
concluzii şi recomandări. Capitolul 1 ,,Aspecte teoretico-conceptuale privind fenomenul
violenţei domestice asupra femeii” conţine noţiunile de bază ale fenomenului de violenţă
domestică şi modalităţile ei de manifestare, sunt reflectate formele şi cauzele apariţiei violenței
în familie, precum sunt evidenţiate și cele mai importante efecte ale violenţei asupra femeii. În
al -lea capitolul 2 ,, Protecţia socială a femeilor victime violenţei domestic” este reflectat cadrul
legisletiv referitor la fenomenul violenței domestice şi rolul asistentului social în lucrul cu
femeile supuse violenţei. Sunt succint evidenţiate reţeaua de asistenţă socială în domeniul
6
protecţiei femeii împotriva violenţei, care cuprinde serviciile sociale destinate femeilor supuse
violenţei domestice. De asemenea, sunt specificate metodele și tehnicile de lucru cu femeile
victime ale violenței domestice. Concluziile şi recomandările conţin o generalizare, adică o
opinie proprie vizavi de femomenul violenţei domestice în Republica Moldova şi unele
recomandări pentru ameliorarea şi combaterea acestui fenomen ce a cuprins ţara noastră deja de
cîţiva ani grei. Ghidul de interviu a fost aplicat specialiștilor în domeniu cu referire la părerea lor
despre fenomenul violenței domestice.

Cuvinte cheie
Violenţă, victimă, agresor, abuz fizic, abuz sexual, abuz psihologic, abuz emoţional,
izolare, vătămare corporală, dependenţă, stres, conflict, asistent social, interviu, consiliere,
psihoterapie, ajutor, susţinere, încurajare.

7
 Capitolul I. Aspecte teoretico-conceptuale privind fenomenul violenței domestice asupra
femeii

1.1. Violența domestică: concepte definitorii si forme de manifestare a violentei domestice.

Deşi violenţa domestică este un fenomen care a însoţit dintotdeauna construirea şi

dinamica familiei, intrarea ei în atenţia ştiinţelor juridice şi sociale este de dată recentă. Doar în
ultimii douăzeci de ani, ştiinţele sociale şi reglementările legale internaţionale fac referinţă la
violenţa domestică 3.

Prin violenţa domestică se are în vedere folosirea puterii fizice, a diferitor ameninţări sau a
altor metode de constrîngere pentru a menţine autoritatea şi controlul asupra altei persoane
(membru de familie) 4. Hărţuirea domestică se poate întîmpla oricui fără a ţine cont de vîrstă,
statutul ecomonic, rasă sau statutul educaţional. Violenţa domestică i se poate întîmpla oricui,
însă de cele mai multe ori, bărbaţii abuzează de partenerele lor de viaţă. Ei îşi cer scuze şi promit
că nu o să se mai repete, dar mînia izbucneşte cînd te aştepţi mai puţin, cuvinte dureroase sînt
aruncate la întîmplare, uneori fiind însoţite de agresiuni fizice.

O noţiune mai amplă este în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, care defineşte
violenţa: 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent. 2. Lipsă de stăpinire în vorbe sau în fapte;
vehemenţă, furie. 3. Faptul de a întrebuinţa forţa brutală; constrîngere, violentare; siluire;
încălcare a ordinii legale. Iar în Dicţionarul de psihologie (Bucureşti, 1997) este propusă
următoarea noţiune: violenţă – conduită şi atitudine, care constau în constîngerea fizică sau
psihică exercitată de unele persoane asupra altora pentru a le impune voinţa, agresîndu -le5. De
aici şi rezultă că violenţa reprezintă abuzul fizic, emoţional, verbal, psihic etc. Violenţa în
familie este considerată orice fel de act ce poate afecta fizic sau emoţional unul din membrii
familiei. Violenţa fizică este violenţa prin care sînt provocate leziuni corporale de orice fel.
Acest tip de violenţă se poate exercita între orice membru al familiei (exemplu:părinte-fiu, între
părinţi, fiu-părinte).

3
Ferreol G. (coord.), Neculau A., Violenţa. Aspecte psihosociale, Polirom, Iaşi, 2003, pag.139
4
Centrul de Asistenţă şi Protecţie a victimelor violenţei, Faţă în faţă, Gunivas, Chişinău, 2001, pag.8
5
Bodrug-Lungu V., Violenţa din perspective gender: abordări conceptuale//Analele ştiinţifice ale Universităţii de
Stat din Moldova, Seria Ştiinţe Socioumanistice, Volumul III, CE USM, Chişinău,2003, pag.324
8
 Prin urmare, cuvîntul violență a ajuns să desemneze aproape orice – orice ciocnire, orice
tensiune, orice raport de forțe, orice inegalitate, orice ierarhie. Astfel, din punct de vedere
teoretic, se impune diferențierea între două tipuri de violență 6:

- Violență reală, adică orice acțiune directă sau indirectă, precisă, îndreptată contra unei
persoane sau a unui bun și care are ca efect cauzarea de daune fizice sau materiale;
- Violența imaginară sau simbolică, plină de semnificații, strîns legată de mecanismele
psihosociale, colective, și care, deși fără prejudicii materiale aparente, impune o ordine
sau o dominație, un ,,arbitrar cultural”
Violenţa este o manifestare impulsivă, primară, necontrolată, a individului supus unei stări
emotive, explozive, la baza acesteia aflîndu-se o serie de factori naturi dintre cele mai diferite. În
antiteză cu cultura, violenţa presupune sălbăticie, iar cultura presupune îmblănzirea acesteia.cînd
se vorbeşte despre violenţă ne gîndim la lipsa de civilizaţie, la lipsa de educaţie: insulte şi
înjurii, nepoliteţe şi atitudini nerespectuoase.

În lucrările de ştiinţe sociale conceptul de violenţă apare în strînsă legătură cu

transgresarea normelor sociale, cu dezordinea, insecuritatea, definind comportamentul violent ca
fiind un comportament deviant ,,care se poate datora fie unor influenţe genetic formative, fie
socializatoare deficitare, sau unor experienţe traumatizante care au modificat dezvoltarea
personalităţii, fie incapacităţii de a face faţă situaţiilor de stres şi tensiunilor emoţionale”.

Pentru criminologi violenţa reprezintă o formă de manifestare a criminalităţii, o atitudine

antisocială care solicită aplicarea unor pedepse, ,,orice devianţă născîndu-se din transgresarea
unei norme, din depăşirea limitelor acesteia”7. Violenţa (cunoscută şi ca abuzul domestic,
abuzul soţilor sau violenţa partenerilor intimi) se întîmplă atunci cînd un membru al familiei
încearcă să domine fizic sau psihic celălalt partener. De asemenea, violenţa în familie constituie
împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale, astfel ea devenind doar
un obiect asupra căruia celălalt partener îşi varsă furia.

Din punct de vedere clinic, o definiţie larg acceptată a violenţei domestice, este aceea
formulată de Stark şi Flitcraft (1996) care afirmă că: ,,violenţa domestică este o ameninţare sau
provocare, petrecută în prezent sau în trecut, privind rănirea fizică în cadrul relaţiei dintre
partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi
însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; de distrugerea bunurilor care aparţin victimei; de
izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; de ameninţări făcute la adresa
6
Pleșca Ana Maria, Violența intrafamilială în contextual ex-sovetic: cazul Republicii Moldova//Violenţa. Aspecte
psihosociale, Polirom, Iaşi, 2003, pag.139
7
Rotariu N., Rotariu I., Violenţa domestică în dreptul penal român, Princeps Edit, Iaşi, 2005, pag.22
9
altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; de furturi; de controlul asupra
banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de
îngrijire şi protecţie” 8.

Violenţa domestică are, în definirea ei, apropieri sau suprapuneri cu alte două concepte:
Violenţa împotriva Femeii şi Violenţa în Familie sau Violenţa Intrafamiliară. Datorită faptului că
în violenţa domestică, din punct de vedere victimologic, femeia este suprareprezentă, în discursul
oficial despre violenţă domestică primează viziunea prin violenţa faţă de femei. Astfel, se fac
referiri frecvente la definiţia derivată din Declaraţia Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva
femeii (1003), prin care se precizează: ,,orice act de violenţă, bazat pe diferenţa de gen şi care are
ca rezultat o rănire sau o suferinţă fizică, sexuală sau psihologică, produsă femeii, incluzînd
ameninţări sau acţiuni de coerecţie, precum şi de privare arbitrară de libertate, fie că aceasta se
petrece în public, fie că se petrece în viaţa privată” 9.

Violenţa domestică este considerată de către Organizaţia Mondială Contra Torturii,o

formă de tortură. În articolul 1 al Convenţiei împortiva torturii şi altor dureri provocate şi
tratamente crude,inumane sau degradante, din 1984, tortura este definită ca: ,,orice act prin care
sunt produse intenţionant unei persoane o suferinţă acută, fizică sau mintală, cu scopul de a
obţine de la el sau de la o terţă persoană informaţii sau dovezi pentru a o pedepsi pentru un act pe
care persoana sau o persoană terţă la comezi sau se banuieşte doar că la comis, de oa o intimida
sau a face presiuni asupra ei sau a unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o
formă de descriminare, de orice fel, cînd aceasta durere sau suferinţă sunt provocate de un agent
al unei funcţii publice sau o persoană acţionînd în postură oficială sau la instigarea unei astfel de
persoane sau cu consemţămîntul ei expres sau tacit. 10

Violenţa împotriva femeii constituie, de fapt, expresia raportului de forţe inegale dintre
femei şi barbaţi, stabilit pe parcursul istoriei, care a determinat dominarea şi discriminarea femeii
de către bărbaţi şi impedică procesul de emancipare a femeilor în toate domeniile. Violenţa
împotriva femeii este un mecanism social fundamental care impune femeile să ocupe poziţii de
subordonare în comparaţie cu bărbaţii 11. Definiţia ONU a noţiunii ,,violenţa faţă de femei”
vizează orice act de violenţă comis pe bază de sex, care provoacă sau poate provoca prejudicii

8
Neamţu G. (coord.), Tratatul de Asistenţă Socială, Polirom, Iaşi, 2003, pag. 682
9
Liiceanu A., Sancan D. Ş., Micle M. I., Violenţa domestică şi criminalitatea femenină, Institutul Naţional de
Criminologie, Bucureşti, 2004, pag.8
10
Neamţu G. (coord.), Tratat de Asistenţă Socială , Polerom, Iaşi, 2003, pag. 682
11
Bodrug-Lungu V., Violenţa prin prisma Gender, CE USM, Chişinău, 2003, pag.18
10
fizice, sexuale ori psihologice, precum şi ameninţările cu astfel de acte, privaţiunea de libertate
forţată sau spontană, atît în viaţa socială, cît şi în cea particulară. 12

Recomandarea generală nr.19 a Comitetului ONU cu privire la lichidarea tuturor formelor

de discriminare faţă de femei, (sesiunea a 11-a din 1992) a proclamat că: ,,Violenţa după
indicatorul de sex- este violenţa faţă de femei, ceea ce înseamnă orice act de violenţă, săvîrşit în
baza indicelui de sex, care cauzează sau poate cauza daună şi suferinţe fizice, sexuale ori
psihologice, precum şi pericolul de săvîrşire a acţiunilor de aşa gen, constrîngere sau privaţiune
de libertate, fie în viaţa obştească sau cea personală. În 1995, la cea de-a IV-a Conferinţă
Mondială pe Problemele Femeilor (Beijing), violenţa împotriva femeilor a fost inclusă în lista
domeniilor prioritare. Această problemă şi-a găsit reflectare în Declaraţia de la Beijing şi în
Platforma de Acţiune, recunoscută de aproape două sute de reprezentanţi ai guvernelor statelor -
membre ale ONU, iar violenţa a fost caracterizată drept încălcare a drepturilor femeilor. 13

Violenţa impotriva femeii constituie:

- Un obstacol în calea realizării obiectivelor egalităţii, dezvoltării şi în

calea menţinerii păcii;
- O încălcare flagrantă a drepturilor umane şi a libertăţilor
fundamentale ale femeilor;
- O pierdere în prevalarea femeilor de aceste drepturi şi libertăţi.
Violenţa este un act de agresiune din partea soţului asupra femeii care produce consecinţe
din punct de vedere fizic, moral şi spiritual. Femeia este acea victimă care suportă toate
vătămările produse de soţ fiind în stare de furie, sub influenţa alcoolului sau din multe alte
motive care ar influenţa acest act de violenţă. Violenţa asupra femeii se manifestă în diferite
modalităţi.

Multe femei din toată lumea suportă ofense în fiecare zi, torturi şi alte forme de violenţă din
partea soţului sau a partenerului şi pretutindeni violenţa dată este considerată drept un domeniu
particular al vieţii omeneşti. Însă acţiunile cu caracter violent trebuie delimitate, întrucît o
evidenţiere tranşantă a acţiunilor interzise constituie cea mai bună modalitate de asigurare a
protecţiei femeii de actele de violenţă în familie, îndeosebi cînd este cazul de depăşire a unor
tradiţii care deseori nu sunt recunoscute ca acte de încălcare a drepturilor omului.

Formele sub care se manifestă violenţa în societatea contemporană sunt de cele mai multe
ori diferite de cele din societăţile anterioare încît o comparaţie a gradului de intensitate nu este
12
Declaraţia asupra eliminării violenţei împotriva femeilor, ONU 1993
13
Bodrug-Lungu V., Violenţa prin prisma Gender, CE USM, Chişinău, 2003, pag.18
11
posibilă. Astfel nu putem elabora o tipologie a violenţei caracteristică tuturor societăţilor.
Clasificarea violenţei poate lua un caracter dihotomic.
Putem identifica următoarele forme ale violenţei domestice:

 Violenţa directă şi indirectă – cea directă reprezintă forma în care agresorul se află în
contact direct cu victima sa, pe cînd cea indirectă presupune utilizarea unor obiecte în
exercitarea violenţei;
 Violenţa ofensivă şi defensivă – cea ofensivă reprezintă violenţa agresorului, iar cea
defensivă – contraviolenţa victimei;
 Violenţa personală şi structurală – cea personală este exercitată de un individ sau de un
grup mic, agenţii violenţei pot fi uşor şi direct identificaţi. Violenţa structurală este
impersonală şi este exercitată de grupuri mari, de instituţii şi organizaţii sociale. Agenţii
violenţei nu pot fi identificaţi în anumite persoane.
 Violenţa materială şi cea simbolică – primul tip este exercitat prin intermediul obiectelor şi
în primul rînd prin producerea unor bunuri materiale, ea acţionează prin luarea acestor bunuri
sau prin controlul producerii şi distribuţiei lor şi prin limitarea posibilităţilor unor indivizi de
a le utiliza. Violenţa simbolică acţionează prin intermediul simbolurilor care sunt produse de
anumite raporturi de forţă;
 Violenţa legală şi nelegală – prima este organizată şi exercitată conform unor coduri de către
instituţii şi forţe statale, cea nelegală este exercitată în afara acestor coduri sau împotriva
ordinii stabilite;
 Violenţa protestatară – reprezintă acţiuni violente întreprinse de grupurile minoritare ca
răspuns la un prejudiciu;
 Violenţa maritală sau familială – reprezintă ansamblul conflictelor din cadrul grupului
familial care au ca efect maltratarea partenerului sau copilului;
O altă delimitare necesară este aceea între caracterul instrumental şi caracterul ostil al
agresivităţii. Această delimitare pătrunde în profunzime, pînă la stipularea constelaţiei
motivaţionale a faptului agresiv. În cazul violenţei instrumentale, este vorba despre un
comportament violent cu scopul de a obţine un anumit rezultat, în timp ce violenţa ostilă are ca
scop provocarea suferinţei. De exemplu, violenţa exercitată de soţ asupra soţiei, în scopul
impunerii autorităţii masculine în familie, are un caracter instrumental. În schimb, atunci cînd
soţul are o conduită violentă faţă de soţie, doar pentru a-i provoca suferinţă (violenţa ca rău în
sine), comportamentul său are un caracter ostil.

Violenţa reprezintă exteriorizarea unor stări conflictuale dezvoltate latent şi se manifestă

pe diferite planuri de interacţiune, cu grade de intensitate diferite.
12
 Este utilă delimitarea noţională, în contextul utilizării interschimbabile a termenilor
agresiune, violenţă şi violenţă criminală, atunci cînd se procedează la definirea unor
comportamente violente. Pentru a distinge între aceşti trei termeni, putem defini agresivitatea ca
fiind un comportament comis în vederea vătămării sau obţinerii unor avantaje; violenţa, motivată
uneori de mânie sau intenţionalitate, implică folosirea forţei fizice, psihoemoţionale sau sexuale
împotriva altui individ; iar violenţa criminală se referă la acele comportamente de violenţă
sancţionate în mod explicit de lege.

În ceea ce priveşte delimitarea violenţei domestice din perspectiva politicilor sociale, se

vor avea în vedere următoarele elemente: tendinţa explicită de sancţionare a violenţei fizice, în
situaţii în care permit intervenţia instrumentelor de control social şi deci aprecierea prezenţei
actului violent, respectiv a potenţialului de vătămare pe care îl conţine.

În acest sens, se face distincţia între violenţa normală – în termenii acceptabilităţii sociale
a violenţei, în măsură moderată, ca instrument educaţional, şi violenţa abuzivă, care are un
potenţial crescut de vătămare a individului asupra căruia este îndreptată. Desigur, există anumite
societăţi şi anumite circumstanţe sociale în care violenţa abuzivă este normalizată, avînd în
vedere creşterea toleranţei sociale pentru violenţă – de exemplu, într-o situaţie de război, faptul
că soţul îşi bate soţia nu reprezintă decît un sîmbure al normalităţii în contextul violenţei
paroxistice implicate de un război. Acest aspect trebuie avut în vedere în momentul în care
măsurăm toleranţa socială faţă de actele violenta în relaţiile intrafamiliale. În contextul creşterii
ratelor violenţei în general, ceea ce se petrece în familie este asimilat normalităţii mediului ca
atare şi lipsei potenţialului de vătămare colectivă a actului violent.

În concepţia Iolandei Mitrofan există două forme de violenţă familială, cu consecinţe

medicale şi sociale importante 14:

a) Violenţa familială de durată (cronică), în registru moderat, disimulată – aceast constituie o

sursă importantă a tulburărilor psihogene (în special la femei), iar după un numar mare de ani
crează fundalul cauzal al clacării resurselor de activitate profesională, se asociauă, deseori, cu
violenţa psihologică (mai puţin observabilă şi mărturisită).
b) Violenţa familială explozivă, în registruacut, deconspirată prin impact medico-legal – dă
naştere la tensiuni şi situaţii umilitoare, care pot genera frecvente manifestări
psihopatologice, ca de exemplu: izolare, depresie, tentativă de suicid, abuzul de alcool etc. Se
asociază cu violenţa fizică.

14
Mitrofan I., Mitrofan N. Elemente de psihologie a cuplului. – Bucureşti, 1996, p. 127.
13
 Violenţa domestică se poate manifesta prin una sau o combinaţie de mai multe acţiuni,
dintre care cele mai importante sunt:

- Agresiune emoţională: umilirea în faţa familiei, a rudelor, a prietenilor şi chiar a străinilor,

punerea victimei în situaţii dificile.
- Agresiune prin intermediul copiilor: îndepărtarea copiilor de unul dintre părinţi, limitarea
accesului ţi întîlnirilor cu aceştia, ameninţări legate de copii.
- Agresiune prin control: interzicerea întîlnirilor cu prietenii, impiedicarea creării de noi
prietenii, verificarea agendei, a programului zilnic, a corespondenţei sau a jurnalului intim.
- Agresiune prin intimidare: observaţii cu privire la orice activitate, distrugerea anumitor
lucruri îndrăgite de victimă, ameninţări, achiziţionarea şi etalonarea în mod ameninţător a
unor arme.
- Agresiune prin status social: ameninţări legate de sex, rasă, clasă socială, vîrstă, ocupaţie,
sănătate, deficienţe fizice sau psihice etc.
- Agresiune financiară: limitarea dorinţei de a munci şi de a căpăta o independenţă financiară,
neconsultarea în problemele financiare ale familiei, controlul banilor şi al cheltuielilor etc.
- Agresiune prin învinovăţirea şi denigrarea victimei: nerecunoaşterea actulti de violenţă prin
învinovăţirea victimei, aducerea în discuţie a factorilor extrapersonali şi familiali (probleme
cu şefii, sărăcie, boală).
- Agresiune fizică: lovirea, bătaia, ameninţarea cu anumite obiecte etc.
Diversitatea acestor acţiuni se reduc la următoarele tipuri principale de violenţă:

Violenţa sau abuzul fizic: de orice formă – omorul, tentativa de omor, bătaia,
tortura, provocarea de leziuni corporale, aruncarea cu diverse obiecte, mutilarea genitală
feminină, infanticidul feminin, uciderea soţiei după moartea soţului. Se consideră că o persoană
este supusă unui abuz fizic şi atunci cînd e abandonată într-un loc periculos sau i se refuză orice
ajutor în caz de boală.

Violenţa psihologică sau emoţională: intimidări, agresiune verbală, umilirea

constantă, folosirea poreclelor, distrugerea demonstrativă a unor obiecte lovirea animalelor
domestice, confiscarea obiectelor personale. La aceasta se mai adaugă şi privaţiunea de libertate
ori ţinerea sub supraveghere a femeii împotriva dorinţei ei, controlul permanent al vieţii şi al
relaţiilor cu cei din jur, izolarea, interzicerea comunicării, urmărirea permanentă, înfricoşarea,
şantajul. Abuzul psihologic, de asemenea, presupune ameninţarea femeii cu sinuciderea în cazul
în care ea anunţă că îşi va părăsi partenerul. Exercită abuz psihologic şi persoana obsedată de
gelozie, de sentimentul posesiei, lipsind femeia de lucrurile de primă necesitate. Abuzul

14
emoţional include următoarele lucruri: aducerea de acuzaţii false, luarea în derîdere a fidelităţii
femeii, ignorarea necesităţilor ei, obligarea să fie martora maltratării propriilor copii, ascunderea
afecţiunii sau a laudei, insultarea familiei şi a prietenilor femeii, neîndeplinirea promisiunilor,
subminarea demnităţii ei. Prin acţiunile sale agresorul insuflă o teamă pentru securitatea
personală, pentru sănătatea copiilor şi apropiaţilor, ameninţă în ceea ce priveşte dreptul de tutelă
asupra copiilor. Violenţa psihologică include şi batjocura asupra trăsăturilor fizice şi însuşirilor
intelectuale ale femeii, limitarea neîntemeiată la averea comună şi a posibilităţilor de a dispune
de aceasta, lipsirea de posibilităţile de a se alimenta şi odihni corespunzător, obligarea la
avorturi şi graviditate forţată.

Violenţa economică: include controlul financiar şi limitările financiare, lipsirea

de mijloace de subzistenţă, refuzul de a contribui la susţinerea familiei, interzicerea în încadrarea
într-un anumit gen de muncă, interzicerea de a lucra în general, interzicerea de a învăţa ori de a
ridica calificarea, luarea cu forţa de catre partener a banilor câştigaţi de femeie, lipsirea femeii de
orice control asupra bugetului comun, interzicerea femeii să-şi controleze afacerile financiare,
forţarea să depindă de bărbat, chiar şi în asigurarea cu lucruri de primă necesitate, forţarea să
raporteze toate cheltuielile făcute. În acest tip de violenţă poate fi inclus şi abuzul asupra
proprietăţii, care cuprinde distrugerea ori ameninţarea cu distrugerea a proprietăţii femeii,
deposedarea de averea care îi aparţine, lipsirea de posibilităţile de a se folosi de propria avere.

Violenţa sexuală: presupune a forţa femeia să intre într-o relaţie sexuală (viol
marital), ori a forţa să facă acelaşi lucru fără metode contraceptive sau de protecţie contra bolilor
cu transmitere sexuală, a provoca dureri în timpul unui act sexual, uneori făcînd uz de diferite
obiecte, hărţuirea sexuală (uneori în prezenţa copiilor sau altor oameni), obligarea partenerei să
se prostituieze. În cadrul violenţei sexuale poate fi tratată şi violenţa sexuală verbală (hărţuirea
sexuală). Violul marital se referă la orice act sexual obţinut prin forţă, în cadrul relaţiei de cuplu
între soţ şi soţie. Prin act sexual înţelegem: contact sexual genital, contact sexual anal, contact
sexual oral şi orice stimulare sexuală a partenerului sau constrîngere a acestuia de a participa la
activităţi de această natură la care el nu doreşte să participe. Consimţământul la întreţinerea unui
act sexual poate fi viciat în următoarele situaţii, cum ar fi folosirea constrângerii şi a forţei
fizice; iniţierea unui contact sexual împotriva voinţei soţiei/soţului, prin administrarea unor
substanţe care scad capacitatea sa de decizie (de exemplu, ingerarea de alcool, droguri sau
anumite substanţe administrate în acest scop); obţinerea consimţămîntului prin ameninţare
directă sau indirectă (ameninţarea vieţii şi securităţii copiilor, în cazul unui refuz).

15
 Violenţa sexuală a fost întotdeauna o problemă aprig dezbătută de către mediile
feministe. În literatura de specialitate, violenţa sexuală îmbracă nenumărate forme, numărul
acestora creşte o date cu gradul de emancipare al femeilor, cu cît societate este mai democratică,
mai nediscriminatorie faţă de femei, cu atît creşte tendinţa de a multiplica acţiunile denumite
violente, la adresa acestora.

Aşadar, termenul de violenţă sexuală acoperă un areal mare de înţelesuri şi acţiuni,

mergînd de la priviri insinuante pînă la viol. Reflectare acestui fapt în legislaţie diferă de la o ţară
la alt, în funcţie de anumiţi factori: grad de democratizare, grad de modernitate/ conservatorism,
grad de emancipare a femeii etc. Violenţa sexuală nu ţine cont de vîrstă sau de statut, deşi cele
mai multe din actele de violenţă au drept victime femeile tinere, în special adolescente.

Există opinia potrivit căreia victima are cea mai mare responsabilitate pentru actul de
violenţă deoarece prin îmbrăcăminte sau prin comportament, ea „cere” să fie agresată,
sugerîndu-i agresorului că sunt disponibile pentru o relaţie sexuală cu el.

Diverse studii arată că, atît victimele, cît şi agresorii, provin din mediile socio-economice,
agresiunea sexuală fiind un tip de violenţă ce transcede orice graniţă rasială, socio-economică
etc. Astfel este de presupus că femeile care aparţin claselor sociale superioare, care au un
standard de viaţă ridicat sunt expuse într-o măsură mai mică agresiunilor sexuale decît femeile
care provin din clasele sociale medii sau inferioare.

Agresiunea telefonică sau prin scrisori poate reprezenta formă de abuz familial, în
condiţiile în care un cuplu se destramă prin părăsirea agresorului de către victimă.

Ceea ce diferenţiază sexul sub presiune de viol este faptul că, în cazul primului, femeile
nu mai opun rezistenţă de la un anumit punct, din diverse motive: altruism, teamă etc.

Sexul sub presiune este prezent în relaţiile de lungă durată (concubinaj, căsătorie), cînd
dispare pasiunea şi se instalează rutina sexuală, dar poate apărea şi în debutul unor relaţii de
parteneriat (femeia acceptă contactul sexual pentru a îmbunătăţi relaţia cu partenerul ori pentru
că se simte obligată faţă de un gest al bărbatului, cum ar fi o vacanţă la mare sau un week-end la
munte).

Este adevărat, însă, că bărbaţii găsesc că este dreptul lor de soţ, amant sau prieten, să aibă
contact sexual cu partenera atunci cînd doresc, drept refuzat femeilor din două motive:

 Motiv subiectiv generat în special de socializare (fetele sunt educate să-şi stăpînească şi să
nu-şi arate dorinţa sexuală, pentru a nu fi considerate uşuratice);
16
 Motiv obiectiv biologic (se referă la imposibilitatea erecţiei bărbatului neavînd în vedere
cazurile de afecţiuni fizice, ci pur şi simplu indispoziţie de a participa la actul sexual din
diferite motive: stress, oboseală).
Un alt tip de agresiune sexuală, care se poate solda cu urmări grave, este obligare femeii
la contactul sexual neprotejat. Agresorul poate fi soţul, amantul, prietenul sau un alt bărbat
cunoscut de puţin timp şi cu care femeia consimte să aibă contact sexual. Metodele prin care se
desfăşoară agresiunea exclud folosirea forţei, pentru că în acest caz s-ar transforma în viol.

Violenţa economică: femeilor nu li se permite să se încadreze în cîmpul muncii, sunt

lipsite de bani, sunt impuse să ceară de la bărbat bani pentru a face cele mai necesare
cumpărături (hrană, îmbrăcăminte pentru sine şi copii).
Izolarea: limitează folosirea telefonului, i se interzice să comunice cu cei apropiaţi,
femeia este supravegheată în permanenţă: ce face, cu cine prieteneşte, cu cine se întîlneşte, ce
vorbeşte. Agresorii îşi aranjează cu traiul familiile în locuri puţin poluate, le îndepărtează
intenţionat de prieteni şi de rude.
O altă clasificare a actului de violenţă este puţin mai succintă, în următorul fel:

 Fizică activă – unui membru al familiei i se provoacă o serie de

vătămări;
 Fizică pasivă – victima este izolată (înţelegîndu-se şi interdicţia de a-şi
vizita copiii);
 Mintală pasivă – constă în întreruperea sau limitarea relaţiilor sociale
sau sexuale;
 Verbală – ameninţări, luare în derîdere, insulte etc.;
 Sexuală – impunerea relaţiilor sexuale contrar violenţei partenerului.
În Lexicon Feminist (Bucureşti,2002) sunt propuse următoarele caracteristici ale manifestărilor
de violenţă domestică:

o Abuz fizic, de orice formă, de la bătaie la omicidere, de la mutilarea genitală feminină la

uciderea soţiei după moarterea soţului sau infanticidul feminin;
o Abuzul sexual: viol marital, obligarea partenerei să se prostitueze;
o Abuz psihic şi emoţional: intimidări, ameninţări (inclusiv la adresa copiilor sau a altor
rude apropiate), agresiune verbală, umilire constantă, poreclirea, distrugerea
demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice,confiscarea obiectelor
personale, afişarea ostentativă a armelor,şantajul, izolarea de familie, prieteni;

17
 o Abuz economic: lipsirea de mijloace de subzistenţă (hrană, medicamente), refuzul de a
contribui la susţinerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze,
luarea cu forţa de către partener a banilor cîştigaţi de femeie, lipsirea femeii de orice
control asupra bugetului comun. 15
O altă clasificare a modalităţilor de manifestare a violenţei domestice este din punctul de
vedere a victimei şi a agresorului. Femeia agresată fizic, verbal sau uneori sexual se află în
situaţia de victimă. Abuzul bărbatului asupra femeii poate cunoaşte mai multe modalităţi de
manifestare:

 Violenţa cronică, în registrul moderat, disimulată în conformitate cu atitudinile

tradiţionale educaţionale (concepţii proprii atît mediilor sărace, muncitoreşti, cît şi
rurale); victimizarea femeii trebuie trecută cu vederea deoarece funcţionează
patternuri de genul: ,,Dacă te bate bărbatul, trebuie să suporţi, pentru că unde te
poţi duce? Cum să laşi copii fără tată, ce va spune lumea, de unde bani pentru
locuinţă?” sau ,, Mai bea şi el, dar nu am ce să-i fac, trebuie să suport”; explicaţia
trebuie dată de furnizarea a două modele de socializare specifice:
- femeia acceptă conform dogmei, cutumei şi normei prescrise autoritate
soţului, chiar dacă ia forma masochismului social;
- bărbatul simte nevoia de a-şi afirma autoritatea şi puterea în familie; de
multe ori comunicarea cu soţia se reduce doar la aspecte formale;
 Violenţa explozivă, în registru acut, deconspirată prin impact medico-legal, avînd
drept urmări: sechele neuropsihice sau psihotraumatice, comportament de
frustraţie şi vătămări (fizice, corporale, ale organele interne, arsuri).
Cumulînd cele două modele de manifestare a agresivităţii asupra femeii, se poate concluziona:
lipsa de control, frîna comportamentală asociată cu ostilitatea, minciuna de supravieţuire devin
comportamente simptomatice, ca o strategie de adaptare bazată pe confuzie, insecuritate şi
frustrare.16

În concluzie, se poate afirma că violenţa domestică, adică abuzul fizic, verbal sau sexual
al bărbatului asupra femeii este un act în care lipseşte stăpînire în vorbe şi în fapte, este o acţiune
ce ţine de tot ce este rău, brutal, care se înfăptuieşte cu intenţia de a provoca suferinţă partenerei,
de a impune putere şi control asupra acesteia, de a o izola atît de familie, cît şi de prietenii sau
rudele acesteia. Femeia se consideră a fi cea mai importantă victimă în familie, fiind supusă

15
Bodrug-Lungu V., Violenţa domestică: realităţi şi stategii de prevenire//Analele ştiinţifice ale Universităţii de
Stat din Moldova, Seria Ştiinţe Socioumanistice, Volumul III, CE USM, Chişinău,2003, pag.327
16
Neamţu G. (coord.), Stan Dumitru, Asistenţa socială. Studii şi aplicaţi, Editura Polirom, Iaşi, 2005
18
violenţei în familie de cel puţin o dată în săptămînă, ceea ce duce la înstrăinarea ei de către cei
din jur, ne putînd să se afişeze în faţa cuiva din cauza vînătăilor şi a altor consecinţe. De multe
ori, femeia este cea care suportă consecinţele lipsei de educaţie şi respect din partea soţului.
Violenţa împotriva femeii constituie un factor care reprezintă un obstacol în realizarea tuturor
drepturilor şi libertăţiilor femeii, şi menţinerea păcii în familie, o înţelegere între soţi, intre soţi şi
copii. Noţiunea de violenţă domestică este o noţiune suficient de largă şi de echivocă pentru a
include în conţinutul ei orice actcare apare ca urmare a lipsei culturii, valorilor familiale şi
sociale. Se observă că, dincolo de caracterul ei juridic, noţiunea de violenţă domestică are o
serie de semnificaţii biologice, psihologice şi sociale ce fac dificilă definirea ei precisă.

19
1.2 Abordări teoretice privind violența domestică asupra femeii

În cele mai multe comunităţi, ideologii atribuie masculului un rol autoritar, dominant şi plin
de putere. Luaţi individual, bărbaţii îşi îndeplinesc acest rol la diferite niveluri şi în diferite sfere
ale vieţii, în funcţie de ocupaţia lor, de interacţiunile sociale şi de activităţile în timpul liber.
Luarea deciziilor în problemele majore, în situaţiile importante revine în întregime bărbaţilor.
Această permisiune de a conduce este dată de instituţiile administrative şi de cultura societăţii
din care fac parte. De obicei, rolul masculin este jucat în relaţiile de cuplu de bărbaţii care vor să
stabilească poziţiile de putere şi controlul faţă de partenerele lor pe calea atacurilor beligerante,
emoţionale şi fizice.

Nici o femeie nu doreşte să fie abuzată de soţ. Întrucît abuzul reprezintă o încercare de a
dispune de o altă persoană prin utilizarea forţei, el poate priva femeile de obţiunea de a alege
cum vor să fie tratate într-o relaţie. Tragedia constă în aceea că conceptele pe care le învăţăm în
societate – concepte referitoare la rolul femeii într-o relaţie şi la calităţile care sunt atrăgătoare la
un bărbat – ne orbesc şi nu ne permit să observăm nuanţele care ne-ar indica tendinţele abuzive
ale viitorului partener. De asemenea, aceste concepte ne pot împiedica să recunoaştem abuzul
atunci cînd el are loc. El deseori obligă femeia să depună mult mai multe eforturi pentru a păstra
relaţia sau respectul abuzivului faţă de sine, decît pentru a-şi asigura propria siguranţă şi
sănătate.
Într-un proces de violenţă familială există două categorii de persoane: abuzatul (victima)
şi abuzivul (agresorul).
Abuzatul este persoana asupra căreia abuzivul îşi îndreaptă acţiunile. C.Bocancea
defineşte victima ca „orice persoană susceptibilă – în mod just sau nu – de a fi suferit un
prejudiciu corporal, psihologic sau material din partea unei alte persoane, cunoscute sau nu, a
unui grup, instituţii sau a unei societăţi şi care probează dificultăţi în a trece peste aceasta” 17.
Femeile deseori sunt victime ale violenţei în familie, din care cauză e necesar de a
preciza următoarele tipuri de comportamente feminine:
 Femeile care adoptă o orientare „masculină”. Preferă ocupaţiile rezervate bărbaţilor, manifestă
opoziţie faţă de relaţiile erotice, faţă de căsătorie. Dacă intră, totuşi, în asemenea relaţii le
perturbă prin străduinţa de a-şi impune dominaţia, de a fi superioare partenerului.
 Femeile care nu refuză rolul lor feminin, dar care conştientizează că sunt inferioare bărbaţilor,
osândite să joace un rol secundar. Ele îşi îndeplinesc rolul mai mult din obligaţie şi mereu
încearcă să schimbe cîte ceva, în lupta cu ele însele şi cu ceilalţi, nerenunţînd uşor, cu toate că
întâmpină dificultăţi.
17
Bocancea C., Neamţu G. Elemente de asistenţă socială. – Bucureşti, 1999, p. 209.
20
 Femeile care nu vor să-şi schimbe rolul, pentru că nici nu conştientizează că se poate acest
lucru. Ele îşi îndeplinesc rolul ştiut, convinse fiind că aceasta este menirea lor. În ceea ce fac
pun pasiune, valorizează, uneori excesiv, iubirea şi devotamentul.
Odată ce femeia îşi formează un ataşament faţă de abuziv, posedarea părerilor proprii şi
exercitarea alegerilor devine pentru ea mult mai dificilă, abuzivul ei are prea multe metode de a o
controla. Însă chiar şi în asemenea situaţii pentru unele femei este mai sigur de a trăi într-o
relaţie abuzivă, decît a încerca să evadeze din ea. Multe femei continuă căsnicii în care sunt
maltratate, pentru că consideră despărţirea o soluţie şi mai proastă. Ele se tem că odată răma se
singure, nu se vor mai putea întreţine, îşi vor pierde copiii, vor fi în continuare chinuite, ba chiar
îşi vor risca şi viaţa.
Există cîteva teorii care explică violenţa domestică. Dutton şi Painter au emis teoria că se
produce o legătură, pe care o numeau „legătura traumatică” în relaţia de violenţă domestică. 18
Există două caracteristici de bază ale structurii sociale în fiecare relaţie: mai întîi, un dezechilibru
de putere care face ca victima să se perceapă pe sine ca fiind dominată de către agresor, în al
doilea rînd, abuzul nu are loc continuu, ci mai degrabă intermitent. După incidentul de agresiune
acută, violenţa încetează, iar agresorul devine drăguţ şi amabil, plin de remuşcări şi acest
comportament face ca victima să spere că promisiunile de nonviolenţă. Această teorie se
potriveşte cu cea referitor la ciclul violenţei.
Graham, propune o altă teorie asemănînd situaţia femeilor molestate cu sindromul
Stockholm – adică unele dintre reacţiile psihologice ale femeilor abuzate ar putea fi explicate ca
rezultat al experienţei de a fi fost prinse în capcană în situaţii similare cu cea a ostaticilor iar
comportamentul acestor femei, inclusiv depresia poate fi considerat ca un mecanism de adaptare
şi supravieţuire normal. Printre semnele de manifestare a sindromului Stockholm se numără
faptul că victima este recunoscătoare pentru orice act de bunătate care i se arată, neagă abuzul,
este excesiv de vigilentă faţă de nevoile agresorului, este bănuitoare faţă de cei care încearcă s-o
ajute, îi este greu să părăsească agresorul şi se teme că acesta se va răzbuna.
Referitor la femeile care manifestă pasivitate în cazurile de violenţă, există teoria
„neajutorării învăţate”, ce presupune că agresiunile repetate produc o scădere a motivaţiei de a
reacţiona a victimei, femeia devine pasivă, nu crede că reacţia i-ar fi de vreun folos, crede că nu
are puterea să modifice situaţia, devenind şi mai predispusă la depresie şi anxietate. Această
teorie subliniază faptul că comportamentul victimei derivă firesc din experienţele anterioare.
O altă teorie este teoria „capcanei psihologice” – conform căreia victima cade în capcană
în timp ce se străduieşte să facă să funcţioneze relaţia abuzivă, ea continuă încercările pentru a-şi

18
Sherri L.Schornstein. Violenţa domestică şi asistenţa medicală. - Chişinău, 2003, p.123.
21
justifica eforturile anterioare, iar a renunţa ar însemna că a eşuat şi că toate eforturile ei au fost
zădarnice 19.
Multe femei învaţă că relaţia trebuie să fie condusă de interesul bărbatului. Bărbatul
deseori este învăţat că necesităţile lui au o importanţă mai mare. Astfel, femeile pot să nu
observe nuanţele care le-ar indica posibilitatea unui abuz în viitor şi ele pot considera acţiunile
silnice, violente ca fiind o parte normală a rolului partenerului. Odată ce abuzul s-a instalat, sunt
cîteva reguli sociale care conspiră pentru a ţine femeia în capcană.
Orice femeie şi de orice vîrstă se poate pomeni într-o relaţie în care să fie abuzată. Totuşi
există anumite variabile social-economice care se corelează pozitiv cu apariţia violenţei
domestice împotriva femeilor. Femeile cu un nivel mai scăzut de educaţie, cele din familii cu
venituri mici şi cu mai mulţi copii au probabilitatea mai mare de a fi fost victime ale violenţei
domestice. În orice caz, aceasta nu înseamnă că nu există victime ale violenţei domestice în
păturile sociale superioare, unde educaţia privelegiată, popularitatea sau averea nu constituie o
protecţie.
Cercetătorul american Walker a identificat 9 caracteristici comune ale femeilor care au
fost maltratate20:
 avea un respect de sine scăzut, o subestimare a capacităţii ei de a face ceva;
 credea toate miturile despre relaţiile violente;
 credea în rolul tradiţional al femeii în casă, îl considera pe bărbat capul familiei, credea cu
convingere în unitatea familiei şi în stereotipul rolului sexual feminin prescris prin care era
persuadată că era incapabilă de a avea grijă de ea însăşi şi trebuie să depindă de un bărbat;
 credea că el poate împiedica pe agresor să se înfurie şi accepta responsabilitatea pentru
acţiunile acestuia;
 suferea de vinovăţie, dar nega teroarea şi furia resimţită;
 prezenta lumii o înfăţişare pasivă, dar avea tăria de a-i manipula pe cei din jur, atît cît să
împiedice violenţa viitoare şi să fie ucisă;
 avea reacţii severe de stres cu suferinţe psihofiziologice;
 folosea sexul ca pe un mod de stabilire a intimităţii;
 credea că nimeni în afara ei însăşi nu ar putea să o ajute să-şi ducă soarta.
Numărul real al victimelor violenţei domestice este, în prezent, necunoscut din
următoarele motive:
 caracterul şocant şi umilitor al experienţei prin care au trecut;
 stigmatul ataşat victimelor şi familiilor lor, în urma unei asemenea experienţe;
19
Ibidem, p.136.
20
A se vedea: M.Spînu Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului. –Chişinău, 1998.
22
  miturile cu privire la violenţa domestică, care fac vinovată victima de circumstanţele
agresiunii;
 atitudinea de neîncredere a autorităţilor care, uneori, acuză chiar victima;
 momentele penibile prin care trebuie să treacă victima pentru a demonstra condiţiile în
care s-a produs agresiunea.
Referitor la agresor, de obicei acesta este partenerul femeii. Recunoaşterea
comportamentului abuziv necesită inteligenţă şi practică, iar mulţi abuzivi se comportă în cel mai
frumos mod pînă ce cîştigă dragostea femeii.
Deseori există o diferenţă mare între comportamentul public şi familial al abuzivului.
Modul în care o persoană contactează cu cei din afara familiei nu poate servi ca indicator al
acţiunilor ce au loc în casă. Abuzivii pot fi prietenoşi, călduroşi, primitori şi utili în comunităţile
lor sau printre prieteni şi colegi de lucru. Ei pot fi exemplari în astfel de funcţii ca: lucrători de
tineret, poliţişti sau judecători. Unii condamnă acţiunile altora pe care ei singuri le comit.
Teoriile psihologice şi psihiatrice, care pun accentul pe personalitatea agresorului,
încearcă să identifice caracteristici individuale ale acestuia, cum sunt: propensiunea spre
violenţă, tendinţa de dominare, sentimentul de ostilitate şi de dispreţ faţă de femei. Adeseori se
apelează la interpretarea psihopatologică, conform căreia agresorii ar fi persoane anormale,
definite de profunde perturbări psihice. În realitate, însă, numărul de abuzivi care se confruntă cu
probleme mentale reprezintă, în orice societate, o raritate statistică.
W. Reckless consideră că există două sisteme de control social care previn utilizarea
actelor violente: rezistenţa internă a individului faţă de presiunile şi impulsurile către violenţă şi
rezistenţa externă manifestată de familie, prieteni şi autorităţi. Probabilitatea ca o persoană să
devină violentă depinde de forţa celor două sisteme de control social. Dacă unul din ele este slab,
probabilitatea ca individul să devină agresor este foarte mare. 21
Potrivit teoriei sociale comportamentul agresiv este rezultatul asimilării, învăţării
modelului trăit în cadrul familiei de origine. Agresorul învaţă modelele de conduită violentă în
copilărie şi exercită forţa pentru a-şi impune controlul asupra victimei.
Violenţa parentală are, însă şi acest gen de efecte. Din această perspectivă teoria
asocierilor diferenţiate ne avertizează că , dacă intensitatea expunerii la modelele socializatorii
care promovează violenţa este mai mare decît cea a expunerii la modelele care promovează
pacifismul, atunci individul va adopta o conduită definită de agresivitate. Practic această teorie
ne spune că individul va deveni violent datorită excesului de agresivitate cu care este înconjurat,
comportamentul violent învăţîndu-se ca orice altul.

21
Ciupercă C. Cuplul modern – între emancipare şi disoluţie. – Alexandria, 2000, p.256.
23
 Comportamentul tradiţional masculin constă într-o constelaţie de caracteristici şi orientări
de scopuri, cum ar fi: competitivitate, agresivitate, încredere, aservitate. În modelul tradiţional,
soţul deţine autoritatea, el ia decizii privind bugetul şi alte chestiuni importante şi are forţa de a
impune soţiei şi copiilor respectul faţă de deciziile lui.
Cercetătorul american Walker a identificat, de asemenea 9 caracteristici comune ale
agresorilor 22:
- avea un respect de sine scăzut;
- credea toate miturile despre violenţa domestică;
- credea în tradiţia supremaţiei bărbatului şi în rolul sexual masculin stereotip în familie. Mulţi
dintre ei, în copilărie, asistaseră la maltratarea mamei de către tată sau fuseseră bătuţi ei
înşişi;
- dă vina pe alţii pentru acţiunile sale;
- era de o gelozie patologică;
- prezenta o personalitate dublă;
- avea reacţii severe la stres, în timpul cărora folosea băutura şi molestarea soţiei;
- folosea adesea sexul ca pe un act de agresiune pentru a-şi întări respectul de sine din teama
de scădere a virilităţii şi putea fi bisexual;
- nu credea că comportamentul său violent avea consecinţe negative.
Cercetătorii români I.Mihăilescu, Cr.Ciupercă, N.Mitrofan conturează anumite
comportamente violente manifestate de către agresor:
 critica distructivă şi/sau etichetarea – se manifestă prin învinuiri, înjosiri, intimidări prin
gesturi, fapte, priviri ameninţătoare, numirea cu cuvinte urîte a victimei;
 tactica de presiune - agresorul impune femeia să ia hotărări în grabă, să se autoacuze, îi
crează dispoziţie proastă, o ameninţă cu sinuciderea cu presiuni din punct de vedere material,
manipulează cu copiii etc.
 manifestarea nerespectului – poate să nu asculte şi să nu răspundă la ceea ce vorbeşte
victima, să o întrerupă în discuţii în formă brutală, o parafrazează şi o înjoseşte de faţă cu alte
persoane.
 manifestarea neîncrederii – ascunde lucruri importante, spune minciuni, manifestă gelozie
etc.
 încălcarea promisiunilor – manifestă iresponsabilitate, nu consideră necesar să respecte
cuvîntul pe care i l-a dat victimei, nu doreşte să participe la viaţa de familie, la educarea
copiilor;

22
A se vedea: M.Spînu Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului. –Chişinău, 1998.
24
 minimalizarea, negarea sau transferarea vinovăţiei – toată vina de cele întîmplate o atribuie
victimei, neagă că ar fi procedat într-un mod sau altul etc;
 izolarea nu permite victimei să aibă relaţii de prietenie, să comunice cu rudele, legînd victima
tot mai mult de sine şi de treburile casnice.
Deci, principiile culturii feminine încurajează supunerea, pasivitatea şi dependenţa de
bărbaţi. Pe scurt, bărbaţii sunt învăţaţi să fie agresivi, în timp ce femeile sunt învăţate să accepte
de bunăvoie agresivitatea masculină
Programele de intervenţie pentru bărbaţii agresivi au resurse limitate, se confruntă cu
probleme majore şi au o susţinere limitată.
Experienţa a arătat că iniţiatorii luptei pentru combaterea violenţei domestice de cele mai
multe ori sunt asociaţiile nonguvernamentale de femei, adică cel mai des iniţiativa vine de la
victimele violenţei.
Teoriile care explică violenţa asupra femeii sunt:

 Teoriile biologice;
 Teoriile sociale;
 Teoriilele psihologice şi psihopatologice;
 Teoria sistemică;
 Teoriile feministe.
Din perspectiva teoriilor biologice ale agresivităţii şi violenţei comportamentul agresiv se
focalizează pe originile genetice, congenitale sau organice. Gearan şi Ro sen bau m descoperă
că mulţi dintre bărbaţii abuzivi prezintă un istoric de traumă craniană; consecinţele unei traume,
conduc la scăderea capacităţii de control a impulsului, distorsiuni ale judecăţii, dificultăţi de
comunicare şi hipersensibilitate la alcool. În plus, schimbările de comportament şi personalitate
asociate cu asemenea traume ale creierului pot spori nivelul de stres din sistemul familial ceea ce
concurează la iniţierea actelor de violenţă, cu limite evidente (o asemenea abordare absolvă
agresorul de responsabilitatea actelor sale), abordarea rămâne în atenţia cercetătorilor datorită
nevoii de a elimina o astfel de ipoteză atunci când judecăm comportamentul unui agresor, sau de
a stabili măsura în care comportamentele sale sunt explicate de o astfel de traumă.

Aceste teorii încearcă să ne demonstreze că agresivitatea masculină şi tendinţa de atacare

a partenerei este un comportament ce a evoluat ca şi tactică de amenţine fidelitatea sexuală a
partenerei, asigurînd astfel controlul reproductiv asupra partenerei.

Teorii sociale vin să ne arate că atitudinea faţă de violenţa domestică fizică şi nonfizică şi
apariţia violenţei în cadrul relaţiilor intime a fost pusă în evidenţă atît de cercetători de orientare

25
feministă, cît şi de cei de orientare socio-culturală sau de cei orientaţi spre teoria învăţării
sociale. Stith şi Farley (1993) arată de pildă că gradul de aprobare a violenţei maritale este un
factor important, alături de alţii precum stresul marital şi egalitate de rol sexual, în procesul de
mediere a episoadelor severe de violenţă maritală.
Russel şi Hulson (1992) constată că principalul motiv pentru care soţii sunt abuzivi este
acela că ei cred că acest fapt este acceptabil. De asemenea există şi alţi factori, precum violenţa
experienţiată în cadrul familiei de origine, clasa socială de apartenenţă, puterea negociată la
nivel de relaţie, statutul marital sau consumul de alcool joacă aşadar un rol mult mai puţin
important faţă de atitudini.
Teoriile psihologice susţin că violenţa în familie este o deviere a comportamentului
autodistructiv dinspre sine spre altă persoană. De exemplu, bărbaţii care se simt frustraţi îşi pot
exterioriza sentimentele negative asupra soţiei şi a copiilor, comportamentul violent fiind de fapt
o formă de apărare împotriva dependenţei faţă de partener.

Dutton şi Golant sugerează că indivizii cu pesonalitate antisocială sau borderline au un

accentuat sentiment personal de neîncredere, cu trimitere în copilărie la experienţele trăite atunci,
reale sau imaginare, de abandon sau ataşament ambivalent sau de mînie. Aceste experienţe din
frageda copilărie crează un adolescent mînios şi detaşat, marcat de un sentiment general de
inferioritate. Un asemenea adolescent, dacă este apoi expus mediului social care-l poate modela,
poate căpăta un comportament abuziv faţă de femei şi o atitudine stereotipică de contrazicere
,,masculină” şi de ineriorizare a sentimentelor, iar iar prin comportamentul pe care îl manifestă
fie acasă, fie în comunitate poate fi considerat un potenţial abuzator.

Susţinătorii teoriei sistemelor explică violenţa împotriva partenerului ca rezltat al acţiunii

sistemului familial. În cadrul acestui model, familia este văzută ca un sistem cu o structură
dinamică, avînd anumite componente interdependente, care interacţionează reciproc.

Aceste teorii ne demonstrează faptul că dacă în viaţa romantică există violenţă, atunci
există un tipar de comunicare unde ambii indivizi încearcă să-şi exercite controlul în cadrul
relaţiei. Coexistenţa agresiunii psihice şi a insatisfacţiei maritale în cadrul cuplului este asociată
cu niveluri înalte de aversiune, reciproce comportamentului negativ, şi cu replici de furie,
ostilitate făţişă, defensivitate, cu posibilităţi slabe de rezolvare a problemelor şi modele de
,,pretenţie-renunţare” din partea ambilor indivizi.

Din perspectiva abordării feministe violenţa domestică este o consecinţă directă a

organizării de tip patriarhal ce a dominat şi continuă să domine societatea contemporană.
Bărbaţii menţin o poziţie privilegiată şi domină femeia, monopolizînd instituţiile sociale.
26
Specific acestei abordări este conceptul de control coercitiv al femeii de către bărbat prin
intermediul a diverse tactici, precum intimidarea, abuzul emoţional, izolarea, minimalizarea,
negarea şi blamarea, folosirea copiilor, acolo unde cazul, instaurarea unor privilegii masculine,
abuzul economic şi folosirea coerciţiei şi ameninţărilor.

Pentru a putea explica profundul ataşament pe care unele persoane abuzate îl resimt faţă
de agresor, au fost propuse mai mute teorii. Cercetătorii canadieni D. Dutton şi S. Painter au
propus teoria legăturii traumatice, care susţine că victimele au experimentat în cursul copilăriei
lor acte de violenţă, crescînd într-un mediu familial dominat de violenţă, motiv pentru care
violenţa li se pare normală.

O teorie aparte a fost elaborată de sociologul Lonore Walker, teoria neajutorării

învăţate, care subliniază că reacţia victimei derivă firesc din experienţele anterioare. Astfel, dacă
o persoană, femeie sau bărbat, învaţă din experienţa trecută că nu are nici un control asupra unui
mediu sau acea situaţie, adoptînd o atitudine pasivă. Teoria susţine că neajutorarea învăţată se
aplică la toate situaţiile cu care se confruntă victima.

Femeia constituie unul principalul obiect al violenţei care se manifestă în diverse forme,
pe cercetătorii le relevă din punctul de vedere a mai mulţi factori, dintre care: etnia, mediul
cultural şi cel religios, situaţia economică a familiei, nivelul de educaţie, etc. Violenţa domestică
se poate răsfrînge şi asupra bărbaţilor, însă cel mai frecvent este asupra femeilor, care o suportă
pe tot parcursul căsniciei. "Violenţa în familie" este orice act vătămător, fizic sau emoţional care
are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul
verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri
care în unele cazuri o pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Experţii care cercetează această
problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspîndit, mult mai răspîndit decît arată
sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor.

27
 1.3. Amploarea fenomenului violentei domestice in Republica Moldova

Fapte şi comportări violente au persistat în relaţiile dintre oameni încă din cele mai vechi
timpuri, chiar de la apariţia umanităţii. Manifestările agresive au rădăcini adînci în tradiţiile
culturale şi religioase, de multe ori fiind justificate, încurajate, ba chiar legalizate într-un şir de
societăţi, unde bărbaţilor li se „încredinţa grija faţă de femei”, prin aceasta oferinduli-se, de fapt,
privelegiul nelimitat de a predomina, de a asupri, ba chiar şi de a stăpîni femeia. În ultimele
decenii ale sec. XX violenţa a luat proporţii îngrijorătoare. Astăzi femeile din majoritate ţărilor
sunt supuse unei violenţe cvasi permanente – atît în familie cît şi în societate, la serviciu.
Traficul cu femei şi prostituţia forţată reprezintă în fond forme moderne de violare gravă a
drepturilor persoanelor de gen feminin. Într-o stare deplorabilă se află femeile din categoriile
vulnerabile, iar cele din zonele de conflict sunt supuse celor mai odioase forme de violenţă. Cu
toate că forţa brutală aplicată femeilor a devenit o problemă globală, în multe societăţi continuă
să se manifeste o atitudine tolerantă faţă de violenţă în general, iar crimele comise împotriva
genului feminin sunt trecute sub tăcere. Dreptul la libertate de violenţă reprezintă unul dintre
drepturile fundamentale ale omului. Naţiunile Unite au început să recunoască problema violenţei
împotriva femeii în contextul decadei ONU pentru femei. La toate cele trei conferinţe mondiale
ale femeilor din această perioadă – Mexico City (1975), Copenhaga (1980), Nairobi (1985),
precum şi în forurile guvernamentale paralele, s-au depus eforturi susţinute pentru ca acestui
flagel să i se acorde atenţie specială pentru că discriminarea căreia femeia este supusă în raport
cu bărbatul să fie eliminată. La fel ca alte ţări, Republica Moldova a ratificat convenţiile
internaţionale de apărare a drepturilor, astfel asumîndu-şi responsabilitatea privitor la protecţia
femeilor împotriva violenţei în familie. Perioada de tranziţie pe care o traversează Republica
Moldova, ca şi celelalte ţări din estul Europei, se caracterizează prin creşterea nivelului de
agresivitate şi violenţă în societate. În parte, acest fenomen este cauzat de sărăcia şi mizeria ce
afectează societatea postsovietică şi posttotalitară; totodată, transparenţa a scos la iveală multe
vicii şi tradiţii dăunătoare care în trecut erau bine camuflate de către creatorii imaginii „pozitive”
a „socialismului dezvoltat”. Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea
şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Ca şi orice tip de violenţă,
violenţa domestică constituie lezarea drepturilor şi libertăţilor omului, drepturilor şi libertăţilor
femeilor prevăzute de Constituţie. Pînă nu demult o mare parte din ţări tratau violenţa în familie
drept un caz “privat”, produs de persoane neoficiale, pentru al căror comportament statul nu
poartă nici o răspundere. Statul nu acordă femeii posibilităţile necesare de protecţie şi încurajare
deoarece conform Constituţiei Republicii Moldova, articolul 28, statul respectă şi ocroteşte viaţa

28
intimă , familială şi privată. Răspunderea pentru violenţă este prevăzută de articolele Codului
Penal. Pînă nu demult nu existau legi referitoare nemijlocit la violenţa domestică, articolele
prevedeau sancţionarea violenţei în general, adică: sancţiuni pentru vătămarea corporală (gravă
sau mai puţin gravă), pentru omor (premeditat sau săvîrşit în stare de afect), pentru bătaie,
tortură, viol, alte acţiuni violente. Însă recentele modificări ale Codului Penal conţin articole cu
privire la violenţa în familie, la capitolul “Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei”.
Articolul 151 se referă la “vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
săvîrşită asupra soţului/soţiei sau a unei rude apropiate prin schingiuire” şi se pedepseşte cu
privaţiune de libertate de la 6 la 12 ani. De asemenea articolul 154 se referă la “maltratarea
intenţionată sau alte acte de violenţă” care sunt săvîrşite asupra soţului/soţiei sau altor rude,
sancţiunea în astfel de cazuri constituind o amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi
convenţionale, sau de la 3 la 6 luni privaţiune de libertate. Dreptul penal nu prevede întotdeauna
că victimele pot să aspire la păstrarea relaţiilor familiale. Sancţiunile formulate pentru agresor
pot fi considerate de femeia-victimă ca fiind destul de aspre ca să fie aplicate în raport cu soţul
său, deci este necesară o flexibilitate cînd sunt fixate măsurile de pedepsire.
Totodată, legile nu au capacitatea de a asigura securitatea fizică pentru femei şi pentru copii.
Protecţia femeii ar putea fi asigurată de mandatele excepţionale de restricţie temporară ori de
mandatele penale care ar fi interzis violenţa în continuare în raport cu victima.

Un obiectiv primordial al statului este să întreprindă diverse măsuri pentru a anihila violenţa
în familie. Acest obiectiv include: perfecţionarea legilor, extinderea asigurării legislative a
drepturilor femeilor, supravegherea privind executarea legilor. Se impune, de asemenea,
elaborarea unor proceduri de cercetare a fenomenului pentru a putea fi proiectat sistemul de
sancţiuni. De asemenea, se încearcă a instrui reprezentanţii organelor de poliţie, juriştii, medicii
cu privire la problema dată, modalităţile de acţiune pentru a putea reacţiona competent la
solicitările victimei ori la punerea în fapt a drepturilor ei. Statul încearcă să susţină adecvat,
inclusiv financiar, organele şi organizaţiile care oferă ajutor victimelor.
Un rol important în acordarea ajutorului îl are poliţia, care preia responsabilităţile pentru
adoptarea hotărîrilor referitor la violenţa în familie. Poliţia colectează probe şi dacă este nevoie îl
reţine pe agresor, ea are dreptul să solicite medicul şi să întocmească proces-verbal.
Colaboratorii de poliţie care se deplasează la apelurile de violenţă domestică au deja un model
special de protocol pentru astfel de cazuri, în care este înscrisă informaţia necesară şi întrebările
care vor fi puse agresorului. Ei frecventează treninguri speciale în care li se informează cum
trebuie să se comporte, cum să înţeleagă corect situaţia actelor de violenţă în familie, unele
cunoştinţe medicale speciale suficiente pentru evaluarea stării victimei şi pentru luarea de decizii

29
privind necesitatea asistenţei medicale. Dacă este nevoie poliţiştii pot transporta victima într-un
loc sigur, o pot însoţi la locuinţa sa ca să-şi ia lucrurile. De asemenea, ei trebuie să o
familiarizeze cu drepturile sale şi să-i explice importanţa fixării probelor. Alte instituţii
împuternicite cu aplanarea violenţei în familie sunt procuratura şi judecătoria, care trebuie să
interpreteze cu toată seriozitatea cazurile de violenţă domestică. Dosarele privind aplicarea
vătămărilor corporale trebuie să fie investigate cu scrupulozitate şi cercetate în ordine penală. O
responsabilitate mare o au şi cadrele medicale care acordă asistenţă medicală victimei. Pe lângă
ajutorul medical nemijlocit, medicii trebuie să aibă abilităţi pentru a purta o discuţie profesională
şi convingătoare, trebuie să poată determina gradul prejudiciilor produse. Dacă au fost
evidenţiate semne ale vătămărilor corporale, arsuri suspecte, utilizări sexuale, cadrele medicale
pot informa organele de drept.
Vorbind despre numărul femeilor afectate de violenţa domestică, vom preciza că nu există o
statistică unică (nemaivorbind de una la nivel naţional), fiecare organizaţie făcând trimitere fie la
cifrele proprii (având ca sistem de referinţă beneficiarele cărora le-au acordat asistenţă), fie la
unele rapoarte/sondaje de opinie. De exemplu, un studiu realizat de Winrock International în
Moldova – „Femeile în situaţii de risc din Republica Moldova” – menţionează că circa 41% din
femei au fost afectate de violenţă în familie cel puţin o dată în viaţă sau fiecare a patra femeie
suferă de violenţă; 20% din femei nu pot lua nici o decizie fără voia/acceptul bărbatului. Acelaşi
studiu precizează că rata globală a violenţei în familie, estimată pe durata întregii vieţi, este
semnificativ ridicată pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani. Rata violenţei este,
de asemenea, mai ridicată pentru femeile cu studii neterminate, precum şi pentru femeile din
zonele de nord şi de sud ale republicii, adică din zonele rurale. Ponderea femeilor cu copii
afectate de violenţă în familie este mai înaltă decât cea a femeilor fără copii. Este important de
menţionat că cea mai răspândită formă de violenţă domestică în Moldova este violenţa
psihologică, însoţită de toate celelalte forme de violenţă enumerate. 39% dintre femei care s-au
declarat victime ale violenţei, au menţionat că violenţa psihologică este cea mai dureroasă. De
asemenea, UNICEF a realizat un studiu care se referă mai mult la abuzarea copilului în familie şi
în şcoală (un studiu demografic şi de sănătate, realizat în 2007). Iată câteva date din studiul
privind violenţa faţă de copii, care a cuprins un eşantion de 1.620 copii cu vârsta între 10-18 ani
(adică elevi) şi 630 de părinţi, fiind unul reprezentativ atât din punct de vedere geografic, cât şi
ca vârstă şi sex. 20% dintre copiii intervievaţi spun că suferă de violenţă verbală, 10% dintre
părinţi recunosc că îşi abuzează emoţional şi psihologic copii; 25% din numărul copiilor
participanţi la sondaj mărturisesc că sunt abuzaţi fizic sau bătuţi de către părinţi, 7% dintre
părinţi recunosc că-şi pălmuiesc copii, iar alte 4% – că îi şi bat des. Dintre elevii intervievaţi
10% spun că sunt nevoiţi să lipsească de la şcoală 1-2 săptămâni pe an pentru că părinţii „îi pun
30
la lucru în gospodărie”, fapt care constituie o încălcare a drepturilor copiilor. Acest lucru li se
întâmplă de 2 ori mai des băieţilor decât fetelor, se mai arată în studiul realizat de UNICEF. Cât
despre abuzul sexual, 10% dintre copii au mărturisit că au fost supuşi diferitelor forme de
agresiune sexuală (fie că au fost impuşi să privească filme porno, fie că au fost molestaţi). Circa
10% dintre cei supuşi agresiunii sexuale au menţionat că au avut o asemenea experienţă nu o
singură dată. În sfârşit, fiecare al zecelea copil este pedepsit cel puţin cu o palmă de mai multe
ori pe an.

Raionul Rezina, la fel ca şi celelalte localităţi ale R.M se confruntă nemijlocit cu fenomenul
violenţei domestice.
Potrivit datelor oferite de Comisarul de Poliție pe parcursul anului 2010 în oraşul Rezina s-au
înregistrat 98 de cazuri de violenţă familială. În anul 2011, s-a înregistrat o uşoară creştere, astfel
numărul cazurilor de violeţă domestică find de 115 dintre care 5 persoane s-au ales cu leziuni
corporale uşoare iar 2cu leziuni corporale grave. Numărul cazurilor de violenţă familială a
continuat să crească uşor astfel pe parcursul anului 2012 pe teritoriul oraşului Rezina au fost
înregistrate 127 cazuri de violelnţă domestică dintre care o persoană s-a sinucis, 6 s-au ales cu
lezuini corporale grave. Conform datelor prezentate observăm,că fenomenul violenţei domestice
este într-o continuă creştere, iar consecinţele lui devin mai grave pe an ce trece.
În societatea noastră violenţa împotriva femeilor este tolerată şi chiar încurajată. Pentru unele
femei din mediul rural şi acum ,, a lua bătaie de la soţ’’ este ceva normal.
(Am trăit foarte greu, de două ori am alungat soțul.Era foarte violent. M-a lovit cu toporul în
cap. Am stat în spital. De multe ori a intervenit poliția, dar fără nici un rezultat.)
(Raportarea cazurilor de violență de către femeile victim- Nina 51 ani, lucrător pe cont propriu
în agricultură, mediul rural.)
Conform datelor oferite de specialiști putem menșiona faptul că modalitățile de manifestare a
violenței asupra femeii cel mai des sunt:stres,frică,afectarea emoțională,discriminarea.
Majoritatea specialiștilor menționează că violența domestică presupune un fenomen antisocial
însoțit de folosirea puterii fizice,diverse amenințări sau alte metode de constrîngere în scopul
dea menține autoritate și control asupra unei persoane.
Studiul demografic şi de sănătate (realizat în 2005) denotă că aproximativ una din patru femei
(27%) a trecut prin violenţă de la vârsta de 15 ani şi circa 13% au suferit de violenţă în ultimele
12 luni, precedente studiului. Cel mai des în calitate de agresor este soţul (69%) şi mai rar
tatăl/tatăl vitreg (14%) ori mama/mama vitrega (7%). În acelaşi timp, acest studiu a reliefat doar
fenomenul de violenţă asupra copiilor, şi nu a abordat sub nici o formă calitatea sau tipurile
serviciilor prestate şi sistemul de referinţă a cazurilor de violenţă în familie. Unii experţi care au

31
fost intervievaţi au făcut, de asemenea, trimiteri la statistica pe care o înregistrează MAI, şi
anume a cazurilor de omoruri, vătămări corporale grave, infracţiuni săvârşite în cadrul familiei,
cauzarea vătămărilor corporale uşoare şi familii cu scandalagii. Cifre, care nici pe departe nu
reflectă situaţia reală din considerentul că nu toate cazurile de violenţă fizică nimeresc în vizorul
organelor de drept, nemaivorbind de violenţa psihologică, economică sau verbală. Altminteri,
bazîndu-ne pe răspunsurile intervievaţilor, putem concluziona că singura structură de stat care
ţine o evidenţă statistică permanentă a cazurilor de violenţă în familie este Ministerul Afacerilor
Interne. Dar ea, această statistică, se reduce la cifrele din rapoartel anuale/trimestriale/semestriale
(de regulă, comparativ cu anul precedent, indicându-se creşterea sau descreşterea) privind
omoruri, vătămări grave intenţionate, la numărul apelurilor către poliţie, evidenţa persoanelor
care provoacă scandaluri în familie etc. Ca să avem o reprezentare mai clară, vom da ca exemplu
cifrele dintr-un raport pentru anul 2011: în cadrul familiilor au fost săvârşite omoruri – 20,
vătămări corporale grave – 30; total săvârşite infracţiuni în cadrul familiei – 50; au fost întocmite
procese verbale în baza art. 47 CCA „Cauzarea vătămărilor corporale uşoare” – 2.121; familii cu
scandalagiii aflate în vizorul poliţiei – 5.345. Aşadar, problema violenţei în familie, fiind una
care ţine de aspectul intern al familiei, este foarte greu de estimat sau de colectat date despre
situaţia reală referitor la câte femei/copii suferă de violenţă în familie.
Până în prezent, în Republica Moldova nu există date centralizate cu privire la fenomenul
violenţei în familie. Fragmentar, date cu privire la violenţa în familie sunt colectate de Ministerul
Afacerilor Interne. Aceste informaţii, însă se referă doar la cazurile de violenţă fizică şi sexuală.
Astfel, pe parcursul a 4 luni 2010, în sfera relaţiilor familiale au fost săvârşite 14 infracţiuni,
dintre care 8 omoruri (+14,3%) şi 6 vătămări intenţionate grave (-33,3%). De asemenea, la
evidenţa organelor de poliţie în această perioadă se aflau 4364 scandalagii familiali.
La 9 septembrie 2009, Guvernul Republicii Moldova a aprobat prin Hotărârea nr. 544 Conceptul
şi Planul de acţiuni pentru elaborarea şi implementarea Sistemului informaţional automatizat
„Registrul de stat al cazurilor de violenţă în familie”. Acest sistem va furniza date importante cu
privire la incidenţa şi caracteristicile violenţei în familie la nivel naţional. Utilizarea Sistemului
informaţional automatizat la scară naţională, însă, va fi posibila odată cu elaborarea unui soft
specializat şi alocarea mijloacelor necesare pentru menţinerea permanentă a acestuia.
Analizînd situația actuală a țării noastre ,și rezultatele ghidului de interviu, constatăm ,cu
părere de rău, că numărul cazurilor de violenţă familială în raionul Rezina este într-o continuă
creştere iar consecinţele devin mai grave pe an ce trece. De asemenea am remarcat faptul că
organele responsabile de prevenirea si combaterea violenței în familie nu depun maxim efort
petru diminuarea acestu fenomen, fapt care favorizează răspîndirea rapidă a acestuia.

32
 Evaluînd întreg capitolul ajungem la concluzia că: Prin amploarea şi formele grave în care se
manifestă violenţa domestică ,pune în pericol existenţa famliei ca grup social.

33
Capitolul II. Protecţia socială a femeilor victime violenţei domestic

2.1 Analiza cadrului legislativ referitor la fenomenul violenței domestice în Republica

Moldova

Violența față de femei, fie în viața publică, fie în cea privată, constituie o problemă a
drepturilor umane. Lichidarea violenței apropie femeile de egalitatea genurilor. Femeile pot
folosi dreptul la viață, dreptul la echitate, dreptul la libertatea personală și securitate, dreptul la
protecție egală din partea justiției, dreptul la protecție de toate formele de discriminare, dreptul la
sănătate și dreptul la libertate de totură și alta acțiuni umilitoare și credite pentru a se proteja de
violență.

Hotărîrea Sesiunii Speciale a Adunării Generale a ONU ,,Femeia 2000 – egalitatea

genurilor, dezvoltare și pace” (iunie 2000):23

 A elabora, a revedea și a realiza legi și proceduri în scopul interzicerii și eliminării

tuturor formelor de discriminare a femeilor și fetelor.

 A califica toate formele de violență față de femeii și fete de toate vîrstele drept
crimă penală, pedepsită prin lege, inclusiv violența cauzată de formele de
discriminare.

 A elabora, a aplica și a consolida acțiuni eficiente de luptă împotriva tuturor

formelor de trafic cu femei pînă la extirparea lui. A examina chestiunea cu privire
la creșterea și consolidarea unui mecanism coordonator național cu participarea
societății civile, inclusiv a ONG-urilor, în scopul susținerii schimbului de
informație și întocmirii rapoartelor despre situația, motivele principale, factorii și
tendințele referitoare la violența față de femei, inclusiv la traficul cu femei.

Problema violenței domestice ține de mai multe domenii: de legislație, de sistemul

judiciar și de poliție, de sistemul educațional, de mass-media, de serviciile de asistență socială și
de sănătate. Astfel, pentru a înțelege problema dată sunt importante noțiunile pe care le dau
documentele internaționale. Drept bază avem standartele internaționale în domeniul drepturilor
omului, care tratează violența față de femei drept încălcare a drepturilor omului. Printre
documentele internaționale care vizează fenomenul violenței domestice trebuie menționate
următoarele:

23
Bodrug V., Saca S., Poustovan I. ,,Gender și Eucație. Note de curs.”, Chiținău: USM, 2001, 93 pag.
34
 Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (1979)24,
prevede că discriminarea față de femei violează principiile egalității în drepturi și respectului
demnității umane, că ea împiedică participarea femeilor la aceleați condiții ca și bărbații la viața
politică, socială, economică și culturală din țară, crează obstacole creșterii bunăstării societății și
familiei și împiedică femeile să-și servească țara și omenirea în deplinătatea posibilității lor. În
prezenta Convenție este formulată definiția ,,discriminare față de femei”, care ,,vizează orice
diferențiere, excludere sau restricție bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită
ori să anihileze recunoașterea, beneficiul și exercitarea de către femei, indiferent de starea lor
matrimonială, pe baza egalității dintre bărbat și fremeie, a drepturilor omului și libertăților
fundamentale, în domeniile politic, economic, social, cultural și civil sau în orice alt domeniu”
(art.1). Statele părți vor lua măsuri corespunzătoare pentru eliminarea discriminării față de femei,
în scopul de a le asigura drepturi egale cu cele ale bărbatului în ceea ce privește educația,
ocupația profesională, studii etc. (art.10), se angajează să ia toate măsurile corespunzătoare
pentru eliminarea discriminării față de femei în domeniul angajării în muncă (art.11), în
domeniul sănătății (art.12).

Violența este definită și într-un asemenea document strategic internațional, cum este
Declarația asupra eliminării violenței împotriva femeii, adoptată de către Adunarea Generală
a ONU în 1993. Conform Declarației (art. 2), violența împotriva femeilor include următoarele
cazuri, dar nu se limitează numai la ele:

a) Violența fizică, sexuală și psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătaia, abuzul sexual
al fetelor în acel domiciliu, violența legată de zestre, violul marital, mutilarea genitală și
alte practici tradiționale dăunătoare femeilor, precum și violența din partea altor persoane
decît soțul, legate de exploatare;

b) Violența fizică, sexuală și psihologică ce are loc în societate, inclusiv violul, abuzul
sexual, hărțuirea sexuală și intimidarea la locul de muncă, în instituțiile educaționale sau
în altă parte, traficul de femei și prostituția forțată;

Așadar, violența cuprinde un larg spectru de acțiuni, care pot fi, în conformitate cu articolul 2 din
Declarația ONU, clasificate pe trei niveluri:

- Violența în familie sau violența ,,domestică”

- Violența la locul de muncă sau în societate

24
Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, Chișinău, 1979
35
 - Violența din partea statului.

Conform art. 4 al prezentei legi, statele sunt obligate: să se abțină de la aplicarea violenței
împotriva femeii; să acorde atenția cuvenită problemelor cu referință la prevenirea, anchetarea și
condamnarea actelor de violență împotriva femeii în conformitate cu legislația națională; să
elaboreze sancțiuni administrative, penale, civile și de muncă pentru a penaliza infracțiunile și a
restitui pagubele aduse femeilor supuse violenței; să elaboreze metodepreventive și diverse
măsuri cu caracter juridic, politic, administrativ și cultural, care ar contribui la protejarea
femeilor împotriva tuturor formelor de violebță; să asigure femeilor și dacă e nevoie – copiilor
acestora, ajutor specializat de reabilitare, de îngrijire și de întreținere a copilului, de consultare și
tratament medical, asistență socială; să elaboreze măsuri speciale în vederea eliminării violenței
împotriva femeilor din grupurile vulnerabile.

Declarația asupra eliminării violenței împotriva femeii afirmă că violența împotriva

femeilor reprezintă încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale femeii și, de asemenea,
reduce posibilitățile femeilor de a se prevala de aceste drepturi și libertăți; fiind îngrijorată de
incapacitatea de a asigura pe parcursul unei lungi perioade protecția și promovarea acestor
drepturi în condiții de aplicare a violenței față de femei (dreptul la viață, dreptul la egalitate,
dreptul libertate și securitatea personală, dreptul la apărare egală, dreptul de a nu fi supusă
torturii etc.) 25.

Legea Nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în

familie 26, stipulează consolidarea, ocrotirea și sprijinirea familiei, asigurarea respectării
principiilor fundamentale ale legislației referitor la familie, egalitatea șanselor între femei și
bărbați în realizarea dreptului lor uman la viață fără violență.

Prezenta lege stabilește bazele juridiceși organizatorice ale activității de prevenire și de

combatere a violenței în familie, autoritățile și instituțiile abilitate cu funcții de prevenire și de
combatere a violenței în familie, mecanismul de sesizare și soluționare a cazurilor de violență
(art. 1). În sensul prezentei legi, violența în familie este ,,orice acțiune sau inacțiune intenționată,
cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau
verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu
material sau moral, comisă de un membru al familiei contra unor alți membri de familie, inclusiv
contra copiilor, precum și contra proprietății comune sau personale (art.2).

25
Declarația asupra eliminării violenței împotriva femeii, ONU, 1993
26
Legea Nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, Chișinău, 2007
36
 Principiile prin care se efectuează prevenirea și combaterea violenței sunt următoarele:

a) Legalitatea;

b) Egalitatea;

c) Confidențialitatea;

d) Accesul la justiție;

e) Protecția și securitatea victimei;

f) Cooperarea autorităților administrației publice cu societatea civilă și cu

organizațiile internaționale.

Centrele de reabilitare a victimelor violenței în familie este o instituție specializată care oferă
cazare, hrană, asistență juridică, socială, psihologică și medicală de urgență, pază și protecție,
precum și asistență pentru contactarea rudelor (art.10). Conform articolului 15, a prezentei legi,
măsurile de protecție a victimelor de violență domestică sunt: obligarea agresorului de a părăsi
locuința comună sau de a sta departe de locuința victimei, obligarea de a plăti cheltuielile și
daunele cauzate prin actele sale de violență, inclusiv cheltuielile medicale, obligarea de a
participa la un program special de tratament sau de consiliere ca fiind necesar pentru reducerea
violenței sau dispariția ei etc.

Declarația Universală a drepturilor omului (1948) 27, care proclamă că toate ființele
umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi(art.1), și că fiecare se poate prevala de toate
drepturile și libertățile proclamate în Declarație fără nici o deosebire, în special de rasă, de
culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie publică etc. (art. 2). De asemenea prevede că orice
fiinta umana are dreptul la viata, la libertate și la securitatea persoanei sale (art.3). conform art. 5,
nici o persoană nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inu mane sau
degrandante. Unul dintre scopurile principale ale Declarației este de a asigura drepturi egale
pentru bărbați și femei și că au hotărit să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor
de viață în cadrul unei libertăți mai mari.

Recent, a fost adoptată de Parlament, în anul 2006, Legea cu privire la asigurarea

egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi 28, menită să elimine orice forme de discriminare pe
criteriu de sex. Aceasta este o dovadă a proiectului de lege anti-discriminare care a fost elaborat
strict pentru a oferi privelegii minorităţilor sexuale şi nu pentru a proteja împotriva discriminării
celelalte categorii de persoane, care deja sunt bine tratate de Constituţie. Scopul prezentei legi
27
Declarația Universală a drepturilor omului, 1948
28
Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi barbate, Chișinău, 2006
37
constă în asigurarea exercitării drepturilor lor egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică,
economică, socială, culturală, în alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii
Moldova, în vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de
sex. În prezenta lege sunt definite conceptele care definesc violența domestică, și anume prin
,,egalitate între femei şi bărbaţi” se înțelege egalitatea în drepturi, şanse egale în exercitarea
drepturilor, participare egală în toate sferele vieţii, tratare egală a femeilor şi bărbaţilor, iar
,,hărţuire sexuală” - orice formă de comportament fizic, verbal sau nonverbal, de natură sexuală,
care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,
umilitoare sau insultătoare (art.2). Pentru încălcarea prevederilor legislaţiei în materie de
egalitate între femei şi bărbaţi, subiectele raporturilor juridice care au comis acţiuni de
discriminare după criteriul de sex poartă răspundere conform legislaţiei (art.24).

Recomandarea generală nr. 19 a Comitetului ONU cu privire la lichidarea tuturor

formelor de discriminare față de femei 29, (sesiunea a 11-a din 1992) stipuleazăcă: violența
după criteriul de sex - este violența față de femei, ceea ce înseamnă orice act de violență, săvîrșit
în baza indicelui de sex, care cauzează daună și suferințe fizice, sexuale ori psihologice, precum
și pericolul de săvîrșire a acțiunilor de așa gen, constrîngere sau privațiune de libertate, fie în
viața obștească sau cea personală.

În Declarația de la Beijing și în Platforma de Acțiune 30 (Conferința a IV-a Mondială

pe problemele femeilor,1995) violența împotriva femeilor a fost caracterizată drept încălcare
flagrantă a drepturilor umane și a libertăților fundamentale ale femeilor.

Încă din anul 1991, în Republica Moldova au fost întreprinse măsuri concrete în vederea
încorporării dimensiunii de gen în documente și acțiuni strategice, eliminării asimetriilor de gen
din societate. Legislația Republicii Moldova, astfel, la etapa actuală nu prevede elemente
discriminatorii față de femeii, fiindu-le asigurate drepturi și libertăți egale în plan economic,
social, politic, civil și cultural.

Potrivit articolului 16 (2) al Constituției Republicii Moldova 31, ,,toți cetățenii Republicii
Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate,
orogine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență etnică, avere sau origine socoală.”

29
Recomandarea generală nr. 19 a Comitetului ONU cu privire la lichidarea tuturor formelor de discriminare față
de femei, 1992
30
Declarația de la Beijing și în Platforma de Acțiune,1995
31
Constituția Republicii Moldova, Chișinău, 1994
38
 Legea Nr. 45-XVI din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie, stipulează consolidarea, ocrotirea şi sprijinirea familiei, asigurarea respectării
principiilor fundamentale ale legislaţiei referitor la familie, egalitatea şanselor între femei şi
bărbaţi în realizarea dreptului lor uman la viaţă fără violenţă. 32

Prin prezenta lege se stabileşte bazele juridice şi organizatorice ale activităţii de prevenire
şi de combatere a violenţei în familie, autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi
de combatere a violenţei în familie, mecanismul de sesizare şi soluţionare a cazurilor de violenţă
(art. 1). În sensul prezentei legi, violenţa în familie este ,,orice acţiune sau inacţiune intenţionată,
cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau
verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu
material sau moral, comisă de un membru al familiei contra unor alţi membri de familie, inclusiv
contra copiilor, precum şi contra proprietăţii comune sau personale (art.2). Principiile prin care
se efectuează prevenirea şi combaterea violenţei sunt următoarele: egalitatea; confidenţialitatea;
accesul la justiţie; protecţia şi securitatea victimei; cooperarea autorităţilor administraţiei publice
cu societatea civilă şi cu organizaţiile internaţionale.

Centrele de reabilitare a victimelor violenţei în familie este o instituţie specializată care oferă
cazare, hrană, asistenţă juridică, socială, psihologică şi medicală de urgenţă, pază şi protecţie,
precum şi asistenţă pentru contactarea rudelor (art.10). Conform articolului 15, a prezentei legi,
măsurile de protecţie a victimelor de violenţă domestică sunt: obligarea agresorului de a părăsi
locuinţa comună sau de a sta departe de locuinţa victimei, obligarea de a plăti cheltuielile şi
daunele cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuielile medicale, obligarea de a
participa la un program special de tratament sau de consiliere ca fiind necesar pentru reducerea
violenţei sau dispariţia ei etc.

Potrivit articolului 16 (2) al Constituţiei Republicii Moldova, ,,toţi cetăţenii Republicii

Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
orogine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă etnică, avere sau origine socoală.” 33

În Codul de procedură administrativă al Republicii Moldova, art.47 prevede tragerea

la răspundere pentru pricinuirea premeditată a leziunilor corporale de diferit grad. Drept măsuri
de pedeapsă sunt prevăzute amenda sau arestul administrativ, judecarea infractorilor. Asemenea
prevederi avem şi în art.145, art.151, art.152 şi art. 154.

32
Legea Nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Chişinău, 2007
33
Constituţia Republicii Moldova, Chişinău, 1994
39
 În Codul Penal al Republicii Moldova 34, violența domestică este pedepsită cu
închisoarea, astfel în baza art. 145, al. 3, lit „h” „Omor intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime,
precum şi din motive sadice se pedepseşte cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune
pe viaţă”. Conform art. 146 ,,Omorul săvîrşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată
de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă
aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui, se
pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.”

Un alt act determinativ care prevede fenomenul violenței asupra femeii este Codul
Familiei al Republicii Moldova35, care prevede în art.5 ,,toate persoanele căsătorite au drepturi
și obligații egale în relațiile familiale, indiferent de sex, vîrstă, rasă, naționalitate, origine etnică,
limbă, religie,opinie, apartenență politică, avere și origine socială”. ,,Realizarea drepturilor și
îndeplinirea obligațiilor familiale nu trebuie să lezeze drepturile, obligațiile, libertățile și
interesele legitime ale altor membri ai familiei și ale altor cetățeni”. Astfel vedem că femeia este
în mare parteare dreptul să-și apere demnitatea și benebiciezede liniște și protecțiedin partea
membrilor familiei.

Combaterea violenţei în familie continuă să fie prioritatea Ministerului Afacerilor Interne

şi a subdiviziunilor sale specializate. Consumul abuziv de alcool, narcomania, sărăcia,
degradarea valorilor morale sunt calificate drept principalele mobile ale multor crime comise în
cadrul familiei. Din aceste considerente, eradicarea acestor vicii sociale constituie una dintre
sarcinile principale ale poliţiei, inclusiv făcând parte din activitatea cotidiană a inspectorilor de
sector.

34
Codul penal al Republicii Moldova, Chișinău
35
Codul Familiei al Republicii Moldova, Chișinău, 2004
40
2.2 Consecinţele violenţei domestice asupra femeii

Victimele violenţei nu au, de cele mai multe ori, nici măcar sprijinul familiei sau al
prietenilor, care cunosc de obicei ambii parteneri şi se feresc să ia parte vreunuia dintre ei. De
asemenea, se feresc să apeleze la autorităţi, teama invocată fiind inspirată de comportamentul
acestora, de atitudinea lor ironic. Consecinţele unui climat conflictual asupra membrilor familiei
sunt evidente, începînd cu acumularea de agresivitate, de insatisfacţii, de resentimente, de lipsa
de încredere în persoana şi în ceilalâi membrii ai familiei, de anxietate, suspiciuni, tensiuni şi
conflicte interpersonale, alterarea generală a relaţiilor de familieşi, nu în ultimul rind,
finalizîndu-se prin ieşirea din latent acestor acumulări, prin manifestări de violenţă.

Asupra femeii victime, amprentele violenţei suportate apar în cîteva trăsături mai mult
sau mai puţin persistente, în funcţie de durata relaţiei şi, în acelaşi timp, de fragilitatea psihică pe
care a dobîndit-o în propria copilărie: pierderea încrederii în sine, a valorii de sine şi a simţului
de control; distrugere psihică; neglijenţă personală – igienă şi nutriţie; stres ridicat şi frică –
putîndu-se declanşa boli psihosomatice (ulcer, migrene etc.) se pot agrava bolile cornice (astm,
bolile coronariene etc.); creşte consumul de droguri şi alcool; poate apărea comportamentul de
deplasare a furiei pe copii, devenind violentă cu aceştia. 36

Profilul psihosocial al femeilor agresate de partenerii de cuplu a fost identificat şi de alţi

specialişti canadieni:

 Dureri cornice ce demonstrează o proastă stare de sănătate;

 Vizite frecvente la medic;
 Grad scăzut de autoprotecţie;
 Experimentarea unor episoade de violenţă în timpul copilăriei;
 Dependenţa emoţională faţă de partener;
 Respectful acordat trebuinţelor partenerului; asumarea responsabilităţii pentru conduit
acestuia;
 Folosirea tranchilizantelor şi/sau abuzul de alcool;
 Existenţa unor idei sau acte suicidare;
 Posibilitatea ca, în calitate de mamă, să-şi maltrateze copilul;
 Tulburări nocturne: insomnia, coşmaruri violente;
 Agitaţie severă, anxietate, stare de nevrozitate permanent;
 Gîndire confuză, incapacitate de a lua decizii, lipsă de concentrare;

36
Neamţu G. (coord.), Tratatul de Asistenţă Socială, Polirom, Iaşi, 2003, pag. 682
41
  Opinii rigide cu privire la rolul femeii şi al bărbatului. 37

Din discuţiile purtate cu specialiştii referitor la profilul victimei violenţei domestic, am

constatat că femeii îi este frică de agresor, are frica de a pleca de acasă, însă totuşi continuă să
creadă că soţul o mai iubeşte. Se supune agresorului, se închide în sine, încearcă să ,,evadeze”
din coşmarul pe care îl trăieşte, de multe ori încearcă să aplaneze conflictele şi se resemnează
cu agresivitatea partenerului. Cel mai frecvent femeile victimizate refuză să facă public
problema cu care se confruntă, nu apelează după ajutor şi se închide în sine.”

Profilul psihosocial al femeii victime mai este completat şi de consecinţele/efectele care

apar în urma actelor de violenţă repetate, care se instalează pe termen îndelungat atît a supra
sănătăţii psihice, cît şi a sănătăţii fizice. Cu toate acestea, violenţa domestică are efecte
dezastruase asupra femeilor 38: sănătatea fizică şi psihică afectată, productivitatea muncii redusă,
calitatea vieţii scăzută etc. Specialiştii OMS au evidenţiat următoarele consecinţe ale violenţei
partenerului intim:

 sănătatea fizică: traumatism, disabilităţi a sistemului funcţional, disabilitate precară,

disabilitate permanentă, sindromului intestinului iritabil, obezitate severă, disfuncţii gastro-
intestinale, complicaţii somatice etc.
 sănătatea sexual-reproductivă: disfuncţii ginecologice, infertilitate, disfuncţii sexuale,
inflamaţii pelviene, sarcină cu complicaţii/avort spontan, sarcină nedorită, ITS, HIV, avort ne
protejat;
 sănătatea psihologică şi comportamentală: stresspost-traumatic, depresie, anxietate,
fobie/panică, disfuncţii ale somnului şi digestiei, stimă de sine joasă, disfuncţii
psihosomatice, fumatul, abuzul de alcool şi droguri, comportament suicidal şi autoumilire,
comportament sezual de risc;
 consecinţe fatale: omucidere, suicide, mortalitate maternă, SIDA.

Toţi specialiştii intervievaţi susţin părerea că violenţa domestică afectează calitatea vieţii
cuplului în întregime (reducerea bugetului, creşterea cheltuielilor medicale etc.). Ca orice
fenomen de ordin social ea implică nişte ,,costuri” morale (afectarea relaţiilor dintre parteneri,
destrămarea familiilor, dezorganizarea relaţiilor părinţi.copii, scăderea mortalităţii, creşterea
criminalităţii în societate etc.) şi ,,costuri” social-economice( creşterea numărului concediilor şi
pensiilor medicale, scăderea productivităţii muncii, creşterea mortalităţii, mărirea cheltuielilor
37
Correctional Service Canada, Breaking The Cycle Of Family Violence, Ottava, Ontario:Bonnie Hunchinson
Entreprises Inc., 1988, pag.37
38
Bodrug-Lungu V., Zmuncila L., Violenţa domestică: aspecte sociale şi legislative, Chişinău, CEP USM, 2005,
pag.14
42
pentru pedepsirea agresorilor şi reabilitarea victemelor, întreţinerae copiilor instituţionalizaţi
după moartea mamei etc.).”

În urma actelor de violenţă asupra femeilor, femeia, deseori îşi pierde încredera în sine şi
sentimental că deţine control asupra situaţiei, deseori este absentă de la serviciu din cauza
vătămărilor corporale. Deseori este într-o stare de stres foarte ridicat şi anxietate, care poate duce
la îmbolnăvirea femeii de diverse boli cronice. Starea de anxietate 39 este dominantă, combinată
cu o o anumită incapacitate de-a se concentra, ceea ce îngreunează găsirea unei soluţii.
Coşmarurile şi visurile lor, după cum menţionează psihiatrii, sunt violente şi neputinţă de a
acţiona, inertia, domină viaţa acestor femei. În cele mai multe cazuri, se simtobosite, epuizate şi
indiferente din punct de vedere emotional. Ele consideră că toate acestease întîmplă pentru că nu
sunt demne şi nu sunt iubite, ceea ce face să se perceapă ca incapabile de a face o schimbare în
viaţa lor. Din cauza stresului femeia începe să consume alcool, droguri, medicamente psihotrope
sau diverse substanţe care ar ajuta-o să îndepărteze starea psihică pe care o trăieşte la moment.
Fregvent întîlnim femei cu caracter slab, care nu rezistă la tensiunile din familie şi atunci ea
încearcă să părăsească familia, copii, casa sau să se suicidă. Alteori ea îşi găseşte consolarea tot
în cadrul familiei, preferînd să stea în casă, practice să nu iasă de loc din casă, să nu lucreze,
adică se izolează total de rude, prieteni şi cei din jur. Pentru femeile care au fost bătute cel mai
greu este de a depăşi urmările violenţei. În urma actelor agresive (fizice, sexuale), fiindu -i
distrusă demnitatea, autopercepţia, femeia continuă să se îndoiască în puterile şi emoţiile proprii.
Autoaprecierea adecvată şi pozitivă a persoanei se distruge treptat prin influenţa voluntară a
agresorului asupra sistemului de valori a victimei şi asupra emoţiilor ei. Agresorul utilizează
diverse metode cu scopul de a înjosi şi a intimida victima pentru a menţine controlul şi puterea
asupra ei.

Asupra femeii, amprentele violenţei suportate apar în cîteva trăsături mai mult sau mai
puţin persistente, în dependenţă de durata relaţiei de familie. Femeia crede că înebuneşte, că nu
mai este acea persoană ca dinainte, încetează să-şi poarte de grijă, neglijează în mare măsură
propria ei igienă, cît şi nutriţia, nu mai are poftă de mîncare, nu se alimentează la timp, poate
chiar să nu mănînce toată ziua întreagă, la fel îşi neglijează şi copii. Deseori nu-şi îndeplineşte
funcţiile de mamă: empatie, acceptarea copilului cu imaturitate specifică vîrstei, dragostea şi
capacitatea de-al răsplăti pentru ceea ce face, de a-l face să se simptă voloros, important.

39
Mîndrilă G., Violenţa în familie. Cauze şi consecinţe //Analele ştiinţifice ale Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi,
volumul VII-VIII, ,,Sociologie şi politologie, Iaşi, Editura Universităţii Al. I. Cuza, 2003-2004, pag. 541
43
 Dacă am privi efectele şi cauzele violenţei din mai multe puncte de vedere: din punct de
vedere al sănătăţii fizice, al sănătăţii mintale, profesional şi economic şi social, efectele sunt
negative sau foarte grave:

Din punct de vedere al sănătăţii fizice, victima poate suferi o serie de vătămări de la
unele care necesită mai puţine zile de îngrijire medicală, la unele care necesită mult mai multe
(de la ruperi de oase, răniri, ruperi de organe interne, pierderi de sarcină, boli transmisibile, boli
ale aparatului digestive, cardiac şi locomotor, traumatisme cranice, pînă la afecţiuni invalidante
de tip locomotor sau organic, mutilări, hemoragii interne, pierderi de organe, lovirea splinei,
ficatului) pentru cauzele de violenţă fizică cu sau fără arme.

Din punct de vedere al sănătăţii mintale, victimele pot suferi, datorită abuzurilor, o serie
de tulburări tranzitorii sau definitive în sfera emoţională (depresii acute sau cornice, anxietate,
stress post-traumatic, fobii, atacuri de panică, coşmaruri, insomnii), tulburări de personalitate şi
uneori comportamentale, tulburări alimentare, tentative suicidare, efecte datorate consumului de
tranchilizante.

Din punct de vedere profesional şi economic, pot fi: lipsite de o slujbă permanentă, în
special datorită interdicţiilor sau scenelor de gelozie pe care i le face partenerul; dacă au o slujbă,
au probleme în menţinerea ei, mai ales datorită absentismului pe baza de concedii medicale pe
care este nevoită să le ia, ca urmare a agresiunilor suferite (femeile lipsesc de trei ori mai mult de
la serviciu decît bărbaţii); veniturile insuficiente sau absente creează o dependenţă financiară
extreme de puternică vis-a-vis de agresor, mai ales în lipsa resurselor alternative de sprijin, mai
gravă fiind situaţia în care există copii minori de crescut, atunci cînd ea este lipsită de bani şi
soţul nu-i dă bani pentru a procura necesarul pentru copii. Unele din ele, cuprinse rigid din
rolurile familiale, nu dezvoltă nici un fel de carieră şi autonomie, care să le permită ieşirea din
situaţia de violenţă în care ar fi decise să o facă (de exemplu: multe femei doresc ca să aibă banii
ei şi să nu ceară mai mereu bani de la soţ pentru toate nimicurile sau să poată să întreţină şi ea
familia dintr-un mic salariu pe care al avea, numai să nu-I reproşeze soţul că nu face nimic
pentru copii, pentru casă). Celor care au o profesie şi carieră le este dificilă concentrarea pe
performanţă, fiind sabotate în permanenţă de trăcăsările la care agresorii le supun.

Din punct de vedere social, sunt izolate treptat sau radical de familia de origine, de grupul
de prieteni, de colegii de serviciu, de serviciile de suport social. Aceasta datorită în special
dinamicii relaţiei de violenţă, în care agresorul îi interzice să comunice cu anumite persoane sau
să se întîlnească, o ameninţă, face crize de gelozie, o bate cînd ea încearcă să păstreze legăturile

44
cu cei din afară. Pretextele lor pot fi de tipul: ,,de ce ai colegi bărbaţi, la serviciu; nu te duci
nicăieri; tu trebuie să stai acasă să ai grijă de copii şi se mine; de ce are nevoie o femeie de bani
cînd bărbatul poate aduce sufficient pentru traiul zilnic; de ce te duci la un stomatolog bărbat, nu
ai găsit un dentist femeie; părinţii tăi nu m-au suferit niciodată, mă enervează să-i văd; alege ori
ei, ori eu, altfel nu se toate; casa nu trebuie să nu o ştie nimeni etc.” Izolarea socială a victimei
constituie unul dintre cei mai severi factori de eşec în încercarea de ieşire din această
dependenţă. Voilenţa de acest tip are o dinamică specială, în sensul că aceasta nu se manifestă cu
brutalitate de la începutul relaţiei, ci treptat. Dacă abuzurile au început, conflictul şi violenţele
escaladează, sunt aplicate sistematic, acolo unde se produc agesiuni fizice putem întîlni agresori
care nu comit niciodată un act extreme de grav, iar alţii care folosesc agresiuni extreme, cu un
grad maxim de pericol, care nu depinde ori se pot solda cu moartea partenerei, riscul de a fi
omorîte este de zece ori mai mare decît la bărbaţi. Tot din acest punct de vedere are loc o
dependenţă tot mai mare a victimei faţă de agresor. În situaţii extreme victima poate declanşa
doua şi severe tipuri de sindroame: sindromul de stress post-traumatic şi sindromul de ataşament
paradoxal. Sindromul de ataşament paradoxal este specific persoanelor ţinute în captivitate şi
ameninţate cu moartea şi terorizate prin forţă şi brutalitate. Acest sindrom presupune dezvoltarea
unui ataşament paradoxal emoţional într-o relaţie de interdependenţă întresoţ şi soţie (captive şi
capturator). Consecinţele stresului post-traumatic sunt: trăire directă unui eveniment care victima
compară ameninţarea cu moartea sau moartea cuiva apropiat, vătămare serioasă, frică intensă,
hipervigelia, neputinţă sau oroare, scăderea performanţelor, status economic scăzut etc.

Consultarea literaturii ştiinţifice ce abordează fenomenul violenţei domestice şi efectele

ei asupra femeii a permis identificarea unor reacţii generale conturate în comportamentul
femeilor victimizate:

Vinovăţie: că a greşit, că a încălcat normele religioase şi cultural.

Furie: faţă de sine pentru faptul că a ,,permis să se întîmple”; faţă de alţii care nu au
ocrotit-o; faţă de societate; faţă de soţ.

Ruşine: se simte că este ,,murdară”; consideră că alţii pot afla ce s-a întîmplat doar numai
uitîndu-se la ea.

Trădare: din partea lui Dumnezeu; din partea Statului; din partea soţului; din partea
familiei.

Neîncredere: în sine; în propriile capacităţi de a aprecia oamenii şi evenimentele; faţă de

oameni, chiar faţă de cei care nu au ,,trădat-o”.
45
 Neputinţă: e gîndeşte ,,că niciodată nu va mai fi bine”; că nu-şi poate dirija propria viaţă;
că a fi femeie înseamnă a fi în permanenţă abuzată.

Îndoială: ,,oare într-adevăr aceasta s-a întîmplat?”; ,,de ce aceasta s-a întîmplat cu mine?”

Şoc: a rămas frapată, însă nu poate plînge.

Dezorientare: nu-şi găseşte locul; încurcă zilele; slab memorizează.

Frica: de a rămîne singură; că va fi găsită şi pedepsită de cel ce a abuzat-o; că se va afla ce

s-a întîmplat cu ea; de propria-i frică. 40

Atunci cînd femeile nu doresc să tolereze asemenea situaţii (de violenţă), de regulă, se
ajunge la destrămarea familiei. Aceasta nu este o decizie unilaterală, pur şi simplu. Trebuie să
credem că ele recurg la această soluţie din motiv că în Moldova nu există servicii pentru agresor,
prin intermediul cărora agresorii ar fi cel puţin educaţi cum să-şi gestioneze accesele de furie,
cum să prevină conflictul aşa încît să se încerce toate posibilităţile de redresare a situaţiei înainte
de a recurge la divorţ.

Femeile sunt cel mai afectate în urma aplicării violenţei, unele se închid în sine, nu
comunică cu cei din jur, se învinuiesc de toate cele întîmplate, şi chiar uneori pot să ajungă să
comită suicidul sau omorul agresorului. Femeile victimizate se caracterizează prin lipsa de
respect faţă de sine, neajutorare, nesiguranţă şi frică de sexul masculin.

Efectele violentei domestice asupra victimelor femei

 Efecte in plan fizic / fiziologic

- leziuni - palpitatii

- contuzii - afectiuni medicale permanente

- fracturi - tulburari de alimentatie

- dinti sparti - tulburari de somn

- probleme de auz - oboseală cronică

- probleme ginecologice

 Efecte in plan psihologic

40
Bulgaru M.(coord.), Aspecte teoretice şi practice ale Asistenţei Sociale, Chişinău, CE USM, 2003, pag.317
46
nivelul emotional

- nesiguranta - singuratate

- anxietate crescuta - neputinta, neajutorare

- teama, spaima, atacuri de panica - pasivitate extremă

- autodevalorizare - tristete

- neincredere in sine si in ceilalti - deprimare

- suspiciune - lipsa de speranta

- autoculpabilizare - iritabilitate, nervozitate

- rusine - furie, agresivitate

nivelul cognitiv

- anticipare exagerata a pericolului - confuzie

- distorsiuni cognitive - incapacitatea de a identifica alternative ale situaţiei sale

- ganduri negative, irationale - dificultăţi în luarea deciziilor

- stima de sine extrem de scazuta - se gandeste ca nu mai poate indura

- ginduri devalorizante despre sine - pierderea sensului vietii

- crede ca este urata, lipsita de valoare,

slaba, proasta, rea, nebuna

- persistenţa memoriei traumatice şi a

flashback-urilor

- anticipare a reactiilor partenerului - ganduri suicidare

- se considera vinovata - obsesii

nivelul comportamental

- incercarea de a tine sub control evenimentele

- scaderea capacitatii de concentrare a atentie

47
- pierderea respectului fata de sine

- lipsa atentiei si a ingrijirii fata de sine

- cauta sa previna izbucnirile violente ale partenerului

- comportament autodistructiv

- izolare- piederea relatiilor importante

- perturbarea capacitatii de indeplinire a sarcinilor cotidiene

- comportament dependent

- scaderea randamentului, pierderea locului de munca

- tentative de suicid

- diminuarea capacitatii de adaptare

- scaderea capacitatii de autocontrol

- reactii violente indreptate asupra copiilor, asupra agresorului

 Efecte in plan relational

relatia cu partenerul

- foarte atenta la schimbarile de dispozitie ale partenerului

- tinde sa-i dea intotdeauna dreptate

- prefera sa taca

- cauta sa preintimpine izbucnirea unui nou episod violent

- ascunde lucruri fata de el

- minte ca se se protejeze pe ea si pe copii

- distantare afectiva

- isi pierde interesul sexual pentru el

relatia cu proprii copii

- nevoia de a-i proteja (ii apara in fata tatalui)

48
- sentimente de inadecvare ca mama

- neajutorare

- vinovatie

- diminuarea autocontrolului

- comportamente violente fata de copii

- o pot determina fie sa ramina intr-o relatie abuziva, fie sa paraseasca relatia

relatiile cu persoanele de suport (membri ai familiei, prieteni)

- izolare

- pierderea relatiilor semnificative

- teama ca va fi rejectata

- teama ca fi invinovatita, judecata

- frica de blamul social

- rusine

În concluzie, putem mentiona inca o dată că femeile sunt cel mai afectate în urma aplicării
violenţei, unele se închid în sine, nu comunică cu cei din jur, se învinuiesc de toate cele întîmplate, şi
chiar uneori pot să ajungă să comită suicidul sau omorul agresorului. Femeile victimizate se
caracterizează prin lipsa de respect faţă de sine, neajutorare, nesiguranţă şi frică de sexul masculin.

49
 2.3. Specificul intervenţiei socio-asistențiale în cazul femeilor victime ale violenței
domestice in cazul raionului Rezina

Orice persoană supusă abuzului şi violenţei în familie – fie ea copil sau adult – necesită
suport şi ajutor, acesta implicând sprijin medical, social şi legal. Multe victime nu primesc
suportul de care, de fapt, au nevoie şi acesta de multe ori se datorează faptului că ele nu sunt
predispuse să vorbească deschis despre violenţa care are loc în căminul familial. Un alt motiv ar
fi că deseori victimele nu deţin informaţii cu privire la instituţiile care le-ar putea oferi consiliere
atît juridică cît şi psihologică, iar instituţiile medicale la care acestea apelează sunt foarte des
duse în eroare de declaraţiile false ale victimei privind cauzele traumei.
Asistenţa psihosocială a femeii victime a violenţei domestice se realizează în cadrul
diferitor instituţii sociale de asistenţă şi protecţie a femeii- victime, centre de sănătate a femeilor,
acestea în majoritatea cazurilor constituind organizaţii nonguvernamentale.
Strategiile care stau la baza dezvoltării unor programe şi servicii centrate pe problematica
violenţei domestice sunt determinate de tendinţele actuale în politicile sociale interne şi
internaţionale. Modelele de abordare ale violenţei domestice urmează doua tendinţe majore:
1. promovarea modelului drepturilor omului şi
2. redefinirea violenţei domestice ca problemă de sănătate publică,
În baza primului model menţionat, serviciile şi programele vor fi centrate pe intervenţia
imediată în vederea tratării traumelor individuale şi sociale create de violenţa domestică.
Serviciile dezvoltate în acest context vor fi :
- servicii de intervenţii şi crize – servicii sociale care oferă victimelor violenţei domestice
consiliere în criză, suport imediat şi informaţiile necesare contractării altor servicii după
depăşirea fazei acute a crizei;
- servicii de protecţie socială - adăpost de urgenţă; protecţia legii (prin intervenţia serviciilor
de poliţie): servicii de protecţie şi plasament de urgenţă, pentru copiii afectaţi de violenţa
domestică;
- consiliere pe termen lung – servicii terapeutice pentru victime şi pentru familii şi grupuri de
suport;
- sfat juridic;
- servicii de lobby/pledare a cauzei – organizate de şi pentru victimele violenţei domestice,
în vederea conştientizării factorului politic şi decizional asupra extinderii şi gravităţii
problemei.
Cel de-al doilea model se centrează pe prevenire şi dezvoltă, în acest scop, următoarele
tipuri de servicii:

50
- servicii de informare şi mediatizare cu privire la caracteristicile violenţei domestice,
cauzele fenomenului şi serviciile care abordează această problematică;
- servicii de educare a tinerilor şi familiilor (educaţii pentru viaţă, seminarii privind
simptomele unei relaţii violente);
- consiliere premaritală.
Violenţa domestică face subiectul muncii specialiştilor din domeniul ştiinţelor sociale,
psihologi, sociologi, asistenţi sociali, medici, personal medical şi educatori. Un rol deosebit în
intervenţia imediată îl au serviciile de poliţie, care necesită programe de instruire ţinute de
problematica violenţei domestice, dinamica fenomenului, modul de intervenţie etc.
Instituţiile care se ocupă cu asistenţa şi protecţia victimelor se conduc după următoarele
principii: respectarea drepturilor persoanei; apărarea drepturilor femeii la integritate şi sănătate
fizică şi psihică; apărarea drepturilor femeii de a nu constitui obiectul maltratării în familie;
respectarea demnităţii persoanei; apărarea drepturilor femeii de a nu fi discriminată pe bază de
sex, egalitate între sexe; tratare şi asistenţă individuală; oferirea ajutorului tuturor femeilor care
au nevoie indifernt de vîrstă, apartenenţă etnică sau religioasă; atitudine de nonacuzare a
victimei, înţelegere, sprijin, stimă; confidenţialitate.
Trebuie menţionat şi rolul asistentului social în identificarea şi diminuarea acestui fenomen. În
asistenţa socială pentru identificarea violenţei se utilizează teoria ciclului violenţei sau teoria
ciclicităţii violenţei, care reprezintă această problemă structurată pe trei etape:

 Iniţial, se ,,construeşte” relaţia tensionată. În această perioadă, care poate dura zile sau luni,
apar incidente minore pe care femeia le suportă încercînd să-şi calmeze partenerul. Dacă sunt
experimentate cel puţin două incidente succesive, sentimentele negative ale femeii vor spori
concomitent cu conştientizarea dificultăţilor prevenirii unor alte forme de violenţă. Unele
dintre victime încearcă să iniţieze o confruntare fizică cu partenerul, tocmai pentru că
anticipează o maximizare a tensiunii.
 În a doua fază violenţa se acutizează. Victima poate fi agresată fizic, psihic şi sexual timp de
mai multe zile. Această fază se caracterizează prin declanşarea necontenită a tensiunilor
acumulate în prima fază. Lipsa controlului asupra comportamentului este indicată de
intervenţia celei de-a treia părţi (poliţie, vecini, prieteni, rude).
 A treia fază se caracterizează prin calmarea celor două părţi implicate în relaţia violentă şi
prin comportament tandru din partea agresorului: acesta devine iubitor, atent, poate oferi
daruri, poate forma scuze şi promisiuni şi poate încerca satisfacţii sexuale.
Însă nu întotdeauna se trece prin aceste faze, de aceea intervenţia nu are efectele aşteptate.

51
 Activitatea asistenţială se va desfăşura cu succes în cazul în care cei ce realizează
intervenţia cunosc nevoile femeii victime ale abuzului domestic. Cercetările constată că femeia
victimă a violenţei are nevoie de:

o Susţinerea şi acceptarea sentimentelor şi hotărîrilor lor;

o Atenţie;
o Preocupări de sănătatea ei;
o Un adăpost sigur pentru ea şi copii ei;
o Informaţii clare despre drepturile sale;
o Recăpătarea sentimentului de control asupra vieţii personale.
În caz de agresiune sexuală şi violenţă conjugală asistentul social poate acorda ajutor dacă
dispune de informaţii primare: numele, adresa, telefonul, vîrsta, numărul de copii (vîrstele lor),
starea civilă, detalii de agresiune (data, ora producerii agresiunii), tipul agresiunii etc. Astfel,
asistentul social poate acorda sprijin persoanei afectate de violenţă, colaborînd cu psihologul şi
cu juristul. Lucrul în echipă conduce spre atingerea obiectivelor stabilite la începutul intervenţiei,
la ameliorarea condiţiei victimei şi la identificarea celor mai bune strategii care să conducă la
diminuarea violenţei. 41

Criteriile de performanţă care se aşteaptă de la asistentul social ce pot fi numite în cazul

abuzului sunt”:

• evaluarea iniţială a cazului şi stabilirea caracteristicilor cazului;

• evaluarea factorilor de risc prezenţi şi elaborarea unui plan pentru asigurarea siguranţei
copilului;

• evaluarea familiei din punct de vedere al riscurilor repetării abuzului;

• identificarea necesităţilor psihice şi fizice ale copilului;

• acordarea ajutorului de urgenţă pentru copil şi familie;

• identificarea nevoilor copilului şi familiei;

• identificarea modalităţilor de intervenţie şi serviciilor ce pot interveni pentru reducerea

factorilor de risc ai abuzului;

41
Dilion M., Rolul asistentului social în diminuarea violenţei asupra femeilor//Asistenţa socială în perioada de
tranziţie: probleme şi modalităţi de soluţionare, Chişinău, USM, 2003, pag.111
52
• dezvoltarea, împreună cu familia, a planurilor de intervenţie pentru reducerea efectelor
abuzului şi a eliminării/diminuării factorilor de risc;

• stabilirea de acorduri cu familia pentru reducerea factorilor de risc;

• evaluarea permanentă a situaţiei şi a evoluţiei intervenţiei;

• hotărârea momentului închiderii cazului. 42

În caz de lucrează în parteneriat cu membrii echipei multidisciplinară, asistentul social

are menirea ca să-şi dezvolte un şir de abilităţi, pe care trebuie să le aplice atunci cînd lucrează
cu clienţii (victimele violenţei):

Modalităţi de iniţiere a discuţiei: „violenţa şi atitudinea crudă au devenit atît de răspîndite în

viaţa femeii, încît eu discut cu mulţi despre aceasta”; „dat fiind faptul că relaţiile interpersonale
şi viaţa de familie afectează sănătatea oamenilor, eu discut frecvent despre aceasta”.

Formularea întrebărilor simple: „bătaia, obida, ameninţarea sunt specifice relaţiilor stabilite
între dumevoastră şi partener (soţ)?”; „aveţi frică de partener? cum decurg relaţiile
dumnevoastră?”; „între parteneri există uneori conflicte. ce se întîmplă între dumnevoastră şi
partener cînd vă certaţi sau vă contraziceţi?”

Exteriorizarea reacţiilor consilierului: vă compătimesc; este un lucru inadmisibil; dacă aveţi

ajutor vă putem ajuta.

Formularea clară a mesajelor: mă îngrijorează faptul că nu sunteţi în securitate; mă îngrijorează

faptul că copiii dumnevoastră nu sunt în securitate; sunt gata să vă ajut; dumnevoastră meritaţi să
fiţi stimată; vom elabora împreună un plan de securitate pentru Dumnevoastră. 43

Rolul asistentului social este acela de a apăra drepturile persoanelor afectate de violenţa
în familie şi de a promova modalităţi concrete care să asigure accesul facil la servicii
specializate de protecţie şi asistare. Pentru o intervenţie eficientă, asistenţii sociali trebiue să
identifice şi ţină evidenţa familiilor în care apar conflicte ce pot cauza violenţe; să urmărească
desfăşurarea activităţii de prevenire a violenţei în familie; să identifice soluţii neviolente prin
legatura cu persoanele în cauza; să solicite sprijinul unor persoane fizice sau juridice pentru
rezolvarea situaţiilor care generează violenţa în familie; şi să monitorizeze respectarea
drepturilor persoanelor nevoite să recurgă la serviciile adăposturilor.

42
M. Ancuţa, A. Cănilă, M. Constantin, G. Moisii, M. Tătărăşanu, C. Toma, ,,Stop violenţa în familie”, Autoritatea
Naţională pentru Tineret, Direcţia Judeţeană pentru Tineret, Iaşi, 2008, pag.24
43
Bulgaru M. (coord.), Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale, Chişinău, CE USM, 2003, pag.344
53
 O metodă importantă pe care o foloseşte asistentul social în lucrul cu victimele violenţei
intra-familiale este interviul. În cazul dat este important ca să se pună întrebări ambelor părţi în
parte (victimei şi agresorului) pentru a primi răspunsuri reale, care ar permite posibilitatea de a le
oferi sprijin. Astfel, asistentul social trebuie să-şi facă timp pentru a se întîlni cu părţile implicate
în conflict faţă în faţă. O importanţă deosebită în această metodăe este ca să nu fie definită
situaţia partenerilor ca una fiind ,,abuzivă” sau ,,situaţie de violenţă în familie”. De obicei,
asistentul social trebuie să întrebe: Ce se întîmplă atunci cînd nu vă înţelegeţi cu soţia? Cît de des
vă intimidează partenerul? V-a lovit soţul vreodată? etc. Nu se recomanda ca să fie puse întrebări
,,De ce?”, pentru că victima poate să se simtă acuzată. De aceea se pun întrebări care vor ajuta să
se afle strategii utile şi resurse pentru ca persoana să se descurce singură în viaţă. De asemenea,
asistentul social trebuie să-i insufle încredere victimei, pentru a putea comunica despre situaţia
ei, să o ajute să-şi determine nevoile. Dacă consideră că victima se află în situaţie de risc, trebuie
să întocmească un plan de intervenţie, pentru a elimina riscul unui nou abuz şi a asigura
securitate adecvată pentru femeia şi copii acesteia.

Deseori acest interviu se face împreună cu un psiholog. De aceea, strategiile unui interviu
simultant , conform literaturii de specialitate sunt următoarele:

 Se acordă o grijă considerabilă de la început pentru a stabili o conlucrare cu ambii parteneri.

Deşi ar fi mai uşor să se acorde ajutor unuia în parte (femeii). Cînd vin la prima întîlnire
foatre tensionaţi şi ostili, consultantul îi salută călduros şi păstrează un contact vizual egal cu
ei în cazul cînd vorbesc. Se adresează direct şi este atent să nu se refere nici o dată la ei la
persoana a treia.
 De asemenea trebuie să aibă grijă să negocieze pentru prima întîlnire o discuţie care să fie
acceptată de ambii şi apoi să se structureze întîlnirea astfel ca ea să aibă loc.
 Nivelul tensionat al emoţiei la prima întîlnire este contracarat în cîteva feluri:
a. prin aranjarea scaunelor sub formă de triunghi, orientate spre centru, astfel ca partenerii
să nu se confrunte unul pe altul cu privirea, iar psihologul să-i poată privi pe ambii.
b. Prin stabilirea regulii că fiecare dintre ei are o posibilitate egală de a vorbi şi nimănui nu-i
este permis sa-l întrerupă.
c. Prin sublinierea faptului că deşi, ca soţ şi soţie, aceştia pot fi total diferiţi, ei sunt încă
părinţi copii şi au responsabilitatea comună de a renunţa la atitudinea violentă.
d. Prin stabilirea unor limite de timp precise care redau ultimul sfert de oră pentru
rezumarea şi pentru confirmarea paşilor următori care trebuie făcuţi.
 Să-şi concentreze atenţia asupra faptelor din prezent, fără ca să fie ignorate
sentimentele profunde ce au fost recunoscute. Recunoaşterea problemei, obiectivelor
54
 şi percepţiilor conflictuale ce diminuează încordarea emoţională şi previne o explozie.
Trebuie să fie concretizate problemele imediate, care cer o rezovare urgentă.
 Confidenţialitatea este o problemă importantă atunci cînd se depun plîngeri de ordin
personal. Clientul are nevoie să se convingă că taina personală va fi păstrată.
Cu toate ecestea, interviurile nu se desfăşoară conform unor norme, deoarece se i-a în
consideraţie gradul de implicare a victimei la interviu, sinceritatea acestora, libertatea în modul
de exprimare etc. Deoarece, femeile sunt închise în cazurile date, se parcurge la diferite
modalităţi de a desfăşura interviul.

Pentru ca un interviu să aibă succes, specialistul care lucrează cu victima trebiue să ţină
cont de faptul că femeia-victimă a violenţei are nevoie de: susţinerea; acceptarea sentimentului şi
hotărîrilor ei; atitudinea atentă faţă de ea; protejarea sănătăţii; un adăpost sigur pentru ea şi copii
ei; informaţii clare despre drepturile ei; recăpătarea sentimentului de control asupra vieţii
personale; ascultare empatică; discutarea acţiunilor pe care victima intenţionează să le realizeze
şi, în caz de necesitate, orientarea la servicii sau programe ce corespund nevoilor lor; păstrarea
tainelor lor.

In anul 2011 , în raionul Rezina , au beneficiat de servicii de consiliere psihologică din

partea asistenților sociali și psihologilor- 47 victime ale violenței domestice.

În desfăşurarea activităţii de intervenţie în caz de violenţă domestică asistentul social este

acel care investighează şi intervine în cazurile de violenţă familială, astfel el face un studiu de
caz .

Din discuţia cu specialiştii, s-a ajuns la concluzia că asistentul social, împreună cu echipa
multidisciplinară, poartă responsabilitatea de a restabili legăturile dintre victimă şi sistemele de
protecţie, deoarece aceste legături îi poate deschide noi posibilităţi de a-şi forma o viaţă mai
bună, mai fericită, lipsită de durere şi cuvinte necenzurate. Un lucru important este că contribuie
să ajute ca femeia să înţeleagă ce este mai bine pentru ea şi să o scoată din starea de depresie,
teamă, umilinţă pe care agresorul cu forţa i-a stabilit-o.

Rolul asistentului social pe parcursul elaborarii intervenţiei este ,,de a comunica cu

victima şi de a găsi cauzele apariţiei violenţei şi căutarea unor soluţii eficiente pentru a ajuta
femeia abuzată. El este cel care contribuie la reintegrarea victimei în cadrul familie, rudelor,
cercul de prieteni, societate. O ajută să scape de frica agresorului, de coşmaruri, de fobii, de
anxietate etc. O susţine în formarea sistem de protecţie cu forţele proprii ale femeii, adică o

55
ajută ca să-şi dezvolte abilităţi de apărare de actele agresorului. Aceste metode sunt eficiente în
dependenţă de dorinţa implicării victimei, cu familia extinsă, specialiştii de resort.”

Ca exemplu la desfăşurarea activităţii socio-asistenţiale se va prezenta următorul studiu de

caz, datele de identitate ale femeii şi familiei sale, sunt confidenţiale:

Studiu de caz

Doamna X, în vîrstă de 38 ani, localnică a orașului Rezina, a a avut o relaţie de

concubinaj cu Domnul Y, cetăţean al orașului Rezina care a durat timp de 4 ani, în urma cărei
relaţii s-a născut Z . Relaţia acestora s-a destrămat din cauza abuzului de alcool. La moment
este în relaţie de concubinaj de 5 ani, cu un alt bărbat H, originar din satul Echimăuți. Familia
locuieşte într-o casă cu 2 camere, proprietate personală. Situaţia materiala a familiei este
precară: soţia este casnică (nu a lucrat niciodată şi nu are nici o calificare profesională), soţul
lucrează în sat la păscutul vitelor şi salariul este de aproximativ 4000 de lei lunar; însă în
perioada rece a anului nu are de lucru, de aceea datoriile la întreţinere au ajuns de 3000 de lei,
ceea ce a condus la faptul că soţul a început să consume băuturi alcoolice şi să o agreseze fizic.
Soţia susţine că a încercat de multe ori să-şi găsească un loc de muncă, dar nu a reuşit. În
aproape fiecare zi, soţul consumă alcool în cîmp, după care merge cu prietenii la magazin şi mai
consumă în companie, astfel ajunge foarte tîrziu acasă. În fiecare seara îi reproşează soţiei că
nu lucrează şi că stă degeaba acasă, iar el trebuie să-i întreţină copilul ei, care măcar nici nu-l
ascultă. Astfel se declanşează scandalul. Rare ori sunt zilele cînd este liniște în familie. Copilul
încerca de fiecare dată să îi ia apararea mamei şi sfîrşeşte prin a fi lovit şi el de tată. În
antecedent, soţul a fost sancţionat cu o amendă şi un avertisment pentru agresarea soţiei. Dar
datoria a trebuit să fie plătită tot din banii familiei. De atunci, soţia a preferat să îndure injuriile
şi bătăile, pentru a nu mai fi nevoită să plătească amenzi. Acest ultim incident a fost mult mai
grav, a fost lovită cu palma peste faţă de nenumărate ori, lovită cu făraşul, soţia alegîndu-se cu
vătămări corporale. Soţia este descumpănită întrucît nu vrea să-şi părăsească soţul şi locuința,
ci îşi doreşte reabilitarea soţului.

Puncte tari ale beneficiarului:

 Acceptarea situaţiei de către mamă şi eforturile de depăşire a acestora;

 Sprijin din partea prietenelor şi persoanelor apropiate;
 Dorinţa de găsire a unui loc de muncă;
 Susţinere din partea copilului.

Puncte slabe ale beneficiarului:

56
  Relaţia conflictuală cu concubinul;
 Găsirea cu greutate a unui loc de muncă datorită lipsei de experienţă a mamei;
 Refuzul de a merge la un centru de protecţie a victimilor violenţei domestice;
 Situaţia financiară precară.

Cercetarea intervenţiei:

a) Scopul beneficiarului şi al asistentului social: eliminarea violenţei domestice din cadrul

familiei.

b) Obiectivele asistentului social şi al beneficiarilor:

 Susţinerea financiară a familiei;

 Asistenţă socială;
 Oferirea suportului juridic victimei;
 Consiliere psihologică a femeii victimizate.

Planul de intervenţie:

Obiectiv Acţiuni Responsabil

Asistenţă - identificarea inventarului de nevoi al cuplului Primăria
financiară
- acoperirea nevoilor de bază

Asistenţă socială - suport în procesul decizional Asistentul social

- însoţirea mamei la discuţia cu agresorul pentru

identificare unei căi de reconciliere

- însoţirea mamei la CNOFM în vederea găsirii

unui loc de muncă
Suport juridic - informarea mamei cu privire la drepturile sale şi Asistentul social
posibilitatea de acţiune în instanţă Poliţistul

- însoţirea mamei pe tot parcursul demersului juridic

(daca este cazul)
Consiliere - insuflarea sentimentului de putere şi control Asistentul social
psihologică
- conştientizarea propriilor valori şi resurse

- revitalizarea stimei de sine

57
Evaluarea planului, desiminarea rezultatelor:

În urma aplicării planului de intervenţie, doamna Vera a încetat să îndure violenţa care i-o
aplica concubinul din nici un motiv serios, însă nu doreşte să-l părăsească sub nici o formă,
deoarece, susţine ea, că el îi este toată viaţa sa.

D-mna a hotărît să se angajeze împreună cu concubinul la păscutul vitelor, astfel ca ea să

poată observa comportamentul concubinului şi să poată evita consumul de băuturi alcoolice, ceea
ce v-a şi ameliora comportamentul agresiv.

Concubinul a fost amendat şi i s-a interzis apropierea de familie pe o perioadă de o

jumătate de an, însă acesta continuă să locuiască împreună. Dacă vor aapărea pe viitor probleme,
doamna îşi asumă toată responsabilitatea şi nu v-a cere nimănui ajutor, deoarece refuză
despărţirea de concubin şi părăsirea locuinţei de către acesta.
Sora,
Valentina Ecomapa familiei Genograma familiei
Sora,
Zinaida

Y X H
Nico
Fratele
v Vecinii,
prietenii

Asftfel, Adina Karner-huţuleac ne oferă 3 modele psihoterapeutice de intervenţie în

cazuri de violenţă domestică, şi anume 44:

 Un model de psihoterapie sistemică în domeniul violenţei fizice din cadrul

cuplurilor (Lawick şi Groen, 1998)
Modelul se corelează foarte bine cu metoda externalizării problemei, unde nimeni nu este
învinovăţit, toţi responsabili în mod egal în a face tot posibilul pentru a dobindi un control asupra
violenţei. Acest model se bazează pe planul time-out, care presupune ca dacă una din părţi simte
că ,,situaţia scapă de sub control” trebuie să ia o pauză pentru a se calma, astfel conflictul nu se
agravează.

44
Turliuc M. N., Karner-Huţuleac A., Dănilă O., Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice,
Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2009, pag.141-217
58
 Un alt aspect important al planului time-out-ului este acela de a-i învăţa pe clienţi să se
calmeze pe ei înşişi şi pe ceilalţi înainte ca lucrurile să scape de sub control. Rezolvarea poate
veni de la acţiunile verbale şi non-verbale, cum ar fi reglarea tonului şi alegerea unor cuvinte
potrivite, scuzele, consolarea, atingerea, mîngîierea sau auto-calmarea prin părăsirea camerei,
înainte de izbucnirea conflictului. Restabilirea contactului după părăsirea camerei creşte şansa de
succes a împăcării. Planul time-out ajută clienţii (victima şi agresorul) să scadă curba tensiunii,
creînd un spaţiu pentru dezvoltarea unor conexiuni neuronale ce pot influenţa pozitiv
comportamentul.

Datorită acestui model, clienţii pot învăţa să-şi regleze mai bine emoţiile şi impulsurile,
ceea ce le creşte posibilitatea de a-şi crea o imagine de sine pozitivă şi mai coerentă.

 Un model de inervenţie psihoterapeutică centrată pe afect-ACT (Omaha, 2004)

Modelul respectiv are la bază trainingul de dezvoltare a abilităţilor de management al
afectelor (AMST) care presupune folosirea unor imagini, senzaţii şi cogniţii pentru a construi
abilităţi reglatorii proprii cilentului, care să-i dea putere de a-şi atenua sau intensifica afectele
trăite. AMST utilizează reprezentările şi amintirile clientului pentru a destructura emoţia
clientului şi a scoate în evidenţă afectul sau afectele de bază, iar acestea sunt cele care se
reglează. Cînd clientul îşi va însuşi aceste abilităţi de management al afectelor, el v-a putea să-şi
reglezenemoţiile, deoarece afectele sunt trunchiul emoţiilor.

 Un model psihoterapeutic feminist-sistemic de intervenţie în cazurile cuplurilor

violente (Goldner et al., 1990)
Terapia grupurilor de agresori şi a grupurilor de suport pentru victimele violenţei
conjugale reprezintă cea mai indicată strategie terapeutică. Totuşi, psihoterapia de cuplu este
posibilă, dacă sunt depăşite cîteva aspecte sensibile ridicate de terapia cazurilor de violenţă
domestică:

- Depăşirea viziunii reducţioniste a circularităţii disfuncţionale a cuplului violent în care

agresorul/bărbatul este considerat un tiran fără scurpule iar femeia maltratată, o victimă
masochină;
- Modul de definire a problemei: există o problemă comună care necesită a fi rezolvată şi
aproape inevitabil trimite către o responsabilizare mutuală a celor doi parteneri;
- Acceptatea contractului terapeutic prin care violenţa fizică este total interzisă în timpul
procesului terapeutic;
- Clarificarea relaţiei de semi-confidenţialitate;

59
- Elucidarea posibilelor mesaje contradictorii pe care partenerii le-ar putea primi cu privire la
procesul terapeutic;
- Invitarea în terapie a familiei de origine;
- Separarea femeii fictime de partenerul agresor, atunci cînd considerăm că acest lucru se
impune în vederea protejării sale şi eficientizării procesului terapeutic.
Dincolo de explicaţiile teoretice cu privire la diferenţele de gen, normele culturale şi poziţia
bărbatului în faţa femeii care îl îndreptăţesc să facă din partenera sa o victimă a abuzului fizic,
psihic, emoţional şi chiar uneori sexual, modelul lui Goldner et al. (1990) aduce în atenţie o serie
de aspecte legate de explicaţia psihologică a manifestărilor agresive, o explicaţie a motivaţiilor în
virtutea cărora femeile preferă să rămînă în asemenea relaţii care le distrug, viziunea terapeutică
asupra problemei în cauză precum şi anumite propuneri şi idei intervenţie.

În raionul Rezina nu există nici o instituţie care ar putea să ofere servicii sociale femeilor
victimizate. Cazurile de violenţă domestică care sunt depistate, sunt cercetae, analizate şi
rezolvate de către asistenţii sociali comunitari. Atunci cînd situaţia este foarte alarmantă, atunci
femeile abuzate sunt plasate în diverse centre din oraşul Chişinău. Deoarece, Direcţia de
Asistenţă Socială a raionului Rezina nu dispune de un psiholog, se apelează la psihologii şcolari
pentru ajutorarea victimelor. Cu toate acestea, în opinia tuturor specialiştilor victimele violenţei
intrafamiliale beneficiază de consiliere psihologică, care o acordă asistenţii sociali comunitari
din diferite localităţi împreună cu psihologii şcolari, ordonanţă de protecţie şi asistenţă medicală.
Pentru aceasta sunt implicaţi asistentul social, poliţistul, psihologul şi medicul, aceştia alcătuind
echipa multidisciplinară. Însă pentru toate aceste este necesar identificarea victimilor, care se
efectuiază prin intermediul adresării personale, comunităţii, rudelor şi a ofiţerului operativ de
poliţie. Femeile victime ale violenţei intrafamiliale, se adresează după ajutor la ofiţerul operativ
de sector, asistent social, Comisariatul de Poliţie şi primar, astfel ele se implică în rezolvarea
problemelor lor numai atunci cînd se adresează personal, însă acest lucru se întîmplă de foarte
puţine ori, iar dacă se întîmplă, ele aşteaptă ca specialiştii să le rezolve problema, ele preferă
păstrarea confidenţialităţii lor. O dată ce o femeie-victimă a violenţei domestice s-a adresat la
asistentul social după ajutor, ea beneficiază de consiliere psihologică. În acest caz asistentul
social devine consilierul victimei. În concluzie, asistentul social intervine în cele mai dificile
situaţii şi încearcă să clarifice conflictele şi împăcarea partenerilor, însă pentru această el
foloseşte mai multe metode pentru ca intervenţia să fie eficientă. Rolul asistentului social este de
a asculta problemele cuplurilor şi să aducă modele de soluţionare a acestora. Aceste modele au
un succes foarte mare în ajutorarea atît a victimelor, cît şi a agresorilor, avînd un final al
intervenţiei eficient, însă, cu toate acestea, în raionul Rezina ele nu sunt utilizate din lipsa de

60
cunoaştere a acestora de către asistenţii sociali şi imposibilitatea de a le practica. Lipsa de
experienţă a asistenţilor social duc la o intervenţie bazată doar pe managementul de caz şi
consilierea victimelor.

61
 Concluzii şi recomandări

Violenţa domestică este un construct socio-cultural, determinând reacţii diferite de la un

mediu social la altul. Lipsa unei condamnări clare a violenţei domestice şi păstrarea familiei în
afara zonei publice, politice, prin promovarea principiului nonintervenţiei, devin elemente ale
controlului social, favorizînd dezvoltarea unor conduite violente în interiorul familiei. Aşa cum
familia constituie cea mai consistentă şi funcţională formă de comunitate umană, ea prin funcţiile
sale extrem de importante contribuie la întărirea spiritului de solidaritate socială a membrilor
oricărei societăţi. În mod evident funcţionalitatea grupului familial depinde de funcţionalitatea
sferei sociale, pe care o poate influienţa la rîndul său. De aceea, orice problemă mai importantă
cu care se confruntă familia este dependentă de problemele societăţii globale. În esenţă violenţa
familială constituie un model sistematic de comportamente abuzive, desfăşurate pe o perioadă de
timp, putînd deveni mai frecvente şi mai grave, aplicate în scopul controlului, dominării şi/sau
coerciţiei. Violenţa în familie se manifestă prin mai multe forme, care pot fi reduse la abuz fizic,
psihologic şi emoţional, abuz sexual şi economic. Cauzele violenţei în familie sunt plasate în
zona economicului, patologiei medicale, derutei axiologice – anomiei sociale, în mod
excepţional legate de gen ori de sfera drepturilor umane.
Violenţa domestică este un fenomen ciclic, adică parcurge unele etape care de fiecare dată devin
din ce în ce mai grave şi mai periculoase. Natura violenţei domestice rezidă din faptul că deseori
femeia este tratată inferior bărbatului, imagine menţinută şi propagată de mentalitate şi tradiţie.
Rolul principal în investigarea şi intervenţia cazurilor de violenţă domestică îi revine instituţiilor
de asistenţă socială, instituţiilor şi organizaţiilor care se ocupă nemijlocit de problema dată, adică
de protecţia şi asistenţa victimelor, acestea fiind atît la nivel statal cît şi ONG-uri. Serviciile
acordate de aceste instituţii includ o multitudine de aspecte, precum consiliere juridică,
psihologică, sprijin material (dacă organizaţia dispune de resurse), ajutor medical etc. Este clară
necesitatea efectuării mai multor cercetări asupra legăturii dintre drepturile omului, drepturile
juridice şi economice şi consecinţele violenţei asupra sănătăţii publice. Creşterea rapidă a
numărului de mărturii arată că actele de violenţă suportate de femei au urmări directe nu numai
asupra bunăstării lor, dar şi asupra familiilor şi comunităţilor. Pe lîngă leziuni corporale, arsuri şi
fracturi, abuzul poate avea urmări mintale de lungă durată, inclusiv depresii, încercări de
sinucidere şi afecţiuni posttraumatice. Violenţa provocată de agresarea sexuală poate de
asemenea cauza boli venerice transmisibile, sarcini nedorite şi alte probleme sexuale sau de
reproductibilitate.

62
 Violenţa împotriva femeilor poate avea în viitor şi repercursiuni de alt ordin. De exemplu,
băieţii care asistă la maltratarea mamelor de către partenerii acestora recurg, cînd se maturizează,
mult mai des decît alţi băieţi la violenţă atunci cînd au au de rezolvat nişte probleme. Fetele la
rîndul lor se implică mai des în relaţii în care partenerii se dedau la abuzuri. Prin urmare violenţa
are tendinţa de a se transmite de la o generaţie la alta.
În baza celor expuse anterior se propun următoarele recomandări în vedere diminuării
fenomenului violenţei în familie:
 Din punct de vedere social este necesar de favorizat constituirea centrelor şi serviciilor
specializate pentru victimele violenţei domestice, în cadrul cărora victimele să beneficieze de
consiliere juridică, psihologică, asistenţă medicală şi, dacă este necesar de adăpost temporar.
Consilierea este necesară, deoarece în multe cazuri femeile agresate nu conştientizează
faptul că situaţia în care se află este nefavorabilă pentru sănătatea fizică şi psihică a lor şi a
copiilor. De multe ori victimele sunt convinse că ceea ce se întîmplă cu ele nu are soluţii şi sunt
condamnate să locuiască împreună cu agresorii, care continuă maltratările şi abuzul.
De asemenea, trebuie susţinute şi încurajate proiectele de intervenţie comunitară,
deoarece deseori comunitatea nu reacţionează în cazurile de violenţă domestică, probabil din
cauza că familia este percepută ca instituţie privată care nu necesită amestec din exterior.
E necesară desfăşurarea de acţiuni de instruire şi iluminare a mass-media, care vor
exercita influenţă asupra schimbării opiniilor publice, ridicarea nivelului de informare prin
intermediul programelor speciale de prevenire a violenţei în familie. Se recomandă înfiinţarea şi
sprijinirea serviciile nonguvernamentale pentru protecţia femeilor împotriva violenţei şi
asigurarea unei colaborări între ele.

Pentru sănătatea publică ar fi potrivită elaborarea unor programe de prevenire a violenţei

şi crearea unor servicii de asistenţă socială şi juridică bine coordonate.

 Din punct de vedere al politicilor sociale este recomandabil să se întocmească politici

sociale (ce reprezintă prerogativa statutului) care să protejeze victima contra abuzului. În cadrul
instituţiilor statale (medicale, de poliţie, de servicii sociale etc) trebuie să se susţină o instruire
specială şi să se perfecţioneze modalităţile de acţionare în cazurile de violenţă în familie. Trebuie
efectuate cercetări sociologice aprofundate şi sistematice a problemei violenţei în familie şi
monitorizarea datelor obţinute.
 Din punct de vedere economic ar fi binevenită intervenţia pentru reducerea sărăciei,
deoarece una din principalele cauze ale violenţei în familie în Republica Moldova este sărăcia,
cu toate consecinţele ei (şomajul, alcoolismul, narcomania, etc.), sprijinirea familiilor aflate în

63
situaţii de risc pentru a le îmbunătăţi situaţia. Aceasta poate fi realizat prin intermediul
programelor de stat, dar şi a celor comunitare.
Dacă vor fi realizate aceste obiective, lucrurile vor cunoaşte un anumit progres. Deci,
pentru îmbunătăţirea situaţiei în ţara noastră se impun măsuri practice reale în toate domeniile:
legislativ, procedural, instructiv etc. Totuşi pentru a diminua violenţa, pentru a acorda asistenţă
victimelor, este important să se lucreze în parteneriat.
În Republica Moldova fenomenul de violenţă domestică este foarte frecvent întîlnit,
deoarece nu există o egalitate între sexe, nu sunt condiţii pentru o viaţă decentă, nu sunt centre în
care bărbaţii să fie educaţi etc. Conform studiilor făcute de către Centrele de apărare a
Drepturilor Femeilor s-a constatat că a cincea femeie din zece este supusă actelor de violenţă, şi
nici una din ele nu cere ajutor din partea statului, asistenţilor sociali din cauză ruşinei faţă de
societate, că vor fi discriminate.

În raionul Rezina serviciile sociale acordate victimelor violenţei domestice sunt slab
dezvoltate, fiind acordate doar la nivel de comunitate, ceea ce duce la o susţinere a femeilor cu
dificultate, rezumînd la recedivă din partea agresorilor.

De aceea propun următoarele recomandări:

La nivel de stat:

- Informarea femeilor şi a bărbaţilor cu privire la aspectele violenţei care duce la suferinţa nu

numai a femeii, cît şi a copiilor;

- Dezvoltarea unei politici menite de a preveni şi controla violenţa;

- Dezvoltarea unor sisteme de servicii de susţinere, consiliere, reabilitare şi reintegrare a femeilor

supuse actelor violente;

- Asigurarea egalităţii dintre sexe;

- Dezvoltarea mai multor centre în care femeile ar putea să se adăpostească de către agresor şi ar
primi ajutor;

- Perfecţionarea cadrului legislativ privind protecţia victimelor violenţei domestice;

- Îndrumarea femeilor de a se adresa la serviciul de Linie fierbinte, Casa Mărioarei, La Strada

etc.;

- Identificarea nevoilor femeilor bătute/agresate;

64
- Încurajarea victimelor să acceseze serviciile de sănătate, medicale, de sprijin şi cele legale;

- Eliminarea discriminării în sfera criminalizării şi victimizării;

- Promovarea unei vieţi sigure, libere de violenţă, a culturii nonviolenţă;

- Crearea, dezvoltarea unui cadru legisletiv adecvat privind fenomenul violenţei domestice;

- Înfiinţarea organizaţiilor naţionale pentru protecţia victimelor;

La nivel de ONG-uri:

- Elaborarea programelor educative de prevenire a fenomenuluio de violenţă domestică;

- Sensibilizarea opiniei publice privind fenomenul violenţei domestice;

- Formarea unei campanii de susţinere a femeilor supuse violenţei în cadrul familie;

- Formarea programelor de consliere în grup a femeilor victimizate;

- Ameliorarea sentimentului de izolare a victimei;

- Dezvoltarea serviciilor sociale adresate victimelor violenţei domestice;

La nivel local:

- Aplicarea unor constrîngeri mai aspre bărbaţilor care au comportamente violente;

- Femeile, cît şi partenerii lor să fie consultaţi mai frecvent de către psihologi, cu scopul de a
ameliora starea de tensiune din familie;

- Intervenţia poliţiei în caz de abuz a femeii;

- Dezvoltarea serviciilor de împăcare a partenerilor între care se aplică violenţă;

- Aducerea la cunoştinţă a ambelor părţi de consecinţele violenţei;

- Informarea victimelor despre serviciile disponibile;

- Să se dezvolte abilitatea victemelor de a vorbi despre ei, de a elabora un discurs personal în

care el să fie subiectul.

Analizînd cele spuse anterior constatăm că doar prin implicarea noastră, a tuturor numărul
persoanelor abuzate în familie dar şi cel al agresorilor ar putea descreşte. În ceea ce priveşte
stoparea definitivă a fenomenului, consider ca fiind imposibilă (posibilă este doar micşorarea

65
numărului cazurilor de violenţă domestică). Aruncînd o privire în Istoria Antică vedem că chiar
şi în Biblie femeia a fost considerată inferioară bărbatului, fiind descrisă ca o seducătoare care l-a
făcut pe Adam să cadă în păcat. Prin urmare modelele istorice iudeo-creştine nu au putut fi
ştirbite definitiv, o parte din ele fiind păstrate şi preluate de societatea noastră. De aici rezultă că
avem de-a face cu o problemă veche, bine conturată şi consolidată în timp şi nu face altceva decît
să creeze un dezechilibru în societate şi să ne înstrăineze unii de alţii.
Este foarte important să percepem violenţa în familie ca un rău care trebuie tratat nu ascuns sau
neglijat deoarece astfel contribuim la înflorirea şi transmiterea lui următoarei generaţii- copiilor
noştri căci după cum a spus Huxley,, Faptele care nu se văd şi sînt ignorate continuă să existe’’.

66
 Bibliografie:

1. Action for gender equality and the advancement of woman. – New York, 2000.
2. Abric Jean-Claude. Psihologia comunicării. – Bucureşti, 2000.
3. Bocancea C., Neamţu G. Elemente de asistenţă socială. – Bucureşti, 1999.
4. Ciupercă C. Cuplul modern – între emancipare şi disiluţie. – Alexandria, 2000.
5. Convention on the elimination of all forms of discrimination against women.- United
Nations, 2000.
6. Dragomir O., Miroiu M. Lexicon feminist. – Bucureşti, 2002.
7. Drepturile femeilor. Documente internaţionale şi interne. – Chişinău, 2001.
8. Duck Steve. Relaţiile interpersonale. – Bucureşti, 2000.
9. Evaluarea raportului Republicii Moldova din partea Comitetului pentru Eliminarea
Discriminării faţă de femei. – Chişinău, 2000.
10. Familia – element natural şi fundamental al societăţii. – Chişinău, 1995.

11. Gender in transition: five years of UNPD projects in Eastern and Central Europe and CIS.
– Vilnius, New York, 1999.
12. Ghidul studiilor despre genuri şi al studiilor despre femei. – Chişinău, 1999.

13. Hedlung Eva, Gotheberg Marianne. Rape and sexual abuse. – Sweden, 1998.
14. Iluţ P. Sociologia familiei. – Cluj, 1993.
15. Killen K. Copilul maltratat. – Oradea, 1998.
16. Mihăilescu I. (coord.) Povara unui deceniu de tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei în
România. – Bucureşti, 2000.

17. Mihailescu I. Familia în societăţile europene. – Bucureşti, 1999.

18. Mitrofan I. Cuplul conjugal. – Bucureşti, 1989.
19. Mitrofan I., Buzducea D. Psihologia pierderii şi terapia durerii. – Bucureşti, 1999.
20. Mitrofan I., Mitrofan N. Elemente de psihologie a cuplului – Bucureşti, 1996.
21. Mitrofan I., Ciupercă C. Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei. –
Bucureşti, 1998.
22. Declaraţia asupra eliminării violenţei asupra femeilor, Chişinău, ONU, 1993
23. Legea Nr.45-XVI din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie Nr. 1552-IV , publicată la 18.03.2008 în Monitorul official Nr.55-56 atr.178
24. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, adoptată de
Adunarea Generală a ONU, 1979, ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova
conform Hotărîrii nr.87-XII din 1994
67
25. Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, Chişinău, 2006
26. Prevenirea violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane. – Chişinău, 2002.

27. Priţcan V. Femeia victimă а violenţei domestice: elemente de asistenţă psiho-socială //

Bulgaru M. coord. Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale. – Chişinău, 2003.
28. Raport naţional “Situaţia mamei şi a copilului în Republuca Moldova”. – Chişinău,
1995.

29. Rădulescu Sorin. Sociologia violenţei (intra)familiale. – Bucureşti, 2001.

30. Report on the development and improvement of gender statistics. – UNPD, Bucureşti,
2001.

31. Shepard M. F., Pence E. L. Coordonarea reacţiilor comunitare faţă de violenţa

domestică. – Chişinău, 2003.
32. Sherri L. Schornstein. Violenţa domestică şi asistenţa medicală. – Chişinău, 2003.
33. Smalley Gary. Cum să-ţi înţelegi soţul. – Curtea Veche, 2000.
34. Spînu M. Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului. –
Chişinău,1998.
35. Stănciulescu E. Sociologia educaţiei familiale. – Bucureşti, 1998.

36. Sunt femeie. Cine mă apără?. – Chişinău, 1999.

37. The status of women. – English UNESCO, Paris, 1991
38. Voinea M. Sociologia familiei. – Bucureşti, 1989.
39. Violenţa în familie – aspecte multidisciplinare. – Chişinău,1999.
40. Zagler Zig. Secretul căsniciei fericite. – Curtea veche, 2000.
41. Zamfir E. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. – Bucureşti, 2000.
42. www.lastrada.md

68
ANEXE

69
 Anexa 1

Ghid de interviu

Cu specialiştii care lucrează în domeniul violenţei domestice

Date socio-demografice

Numele, Prenumele:

Sex:

Vîrsta:

Stagiul de muncă:

Domeniul de activitate:

Blocul A. Opinii generale privind violenţa asupra femeii

1. Cum credeţi, ce este violenţa domestică?

2. Care sunt cele mai frecvente manifestari de violenţă asupra femeii?
3. Care sunt cele mai importante tipuri de violenţă domestică care sunt aplicate femeii?
4. Care sunt motivele determinării violenţei bărbatului asupra femeii?
5. Care sun cauzele apariţiei violenţei în familie?
6. Cum influenţează violenţa asupra femeii?
7. Cum reacţionează la agresivitate femeia?
8. Cine din membrii familiei suferă în urma violenţei? De ce?
Blocul B. Metode şi tehnici de lucru cu femeile supuse violenţei domestice

9. Cu ce acte legislative lucraţi cu victimele violenţei în familie?

10. Cum este identificată victima?
11. De ce servicii pot beneficia femeile abuzate?
12. Cum aţi putea ajuta o femeie supusă violenţei domestice?
13. Care sunt specialiştii care se implică în ajutorarea victimelor?
14. Cînd se adresează femeile după ajutor?
15. Care sunt drepturile femeii victimizate?
16. Cum primesc ele ajutorul pe care îl acordaţi?
17. Care sunt metodele de lucru pe care le aplicaţi în munca cu femeile victime?
18. Cum infuenţează metodele pe care le folosiţi în munca cu femeile victimizate?
19. În ce mod participă şi ele (femeile) la rezolvarea problemelor lor?
Blocul C. Recomandări privind eliminarea violenţei domestice asupra femeii

20. Unde se pot adresa femeile după ajutor?

21. Cum convingeţi victima să denunţe agresorul?
22. Cum ar putea fi pedepsiţi agresorii?
23. Ce se interprinde în folosul victimelor?
24. Victimele benefeciază de metode de protejare?
70
25. Care sunt măsurile de protecţie a femeilor agresate din partea statului?
26. Ce aţi recomanda pentru a elimina violenţa domestică asupra femeii?

27. În caz de retragere a plîngerii din partea victimei asupra agresorului ce se interprinde în
acest caz?
28. Copiii sunt primii din familie care suferă în urma violenţei domestice, ce măsuri de
protejare se iau în prevenirea violenţei şi asupra acestora?

71
 Anexa 2

Nr Nume, Sex Vîrsta Stagiul Domeniul Adresa Telefon

. Prenume de de
De muncă activitate
o/
d
1. Duca Svetlana femenin 42 ani 8 ani Psiholog L.T. Alexandru 025424310
şcolar cel
Bun,or.Rezina
2. Rusu Lilia femenin 38 12 ani Medic de Or. Rezina, str. 069085168
ani familie Sciusev
3. Albu Rodica femenin 44 ani 6ani Asistent Primăria 025426610
social or. Rezina
comunitar
4. Popa Anatolie masculin 32 ani 7 ani Poliţist de Comisariatul 025421597
sector de Poliţie
Rezina,
str.1Mai 32

72