Hemoleucograma completă constă din măsurarea următorilor parametrii:

 număr de leucocite;
 număr de eritrocite;
 concentraţia de hemoglobină;
 hematocrit;
 indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobină eritrocitară medie (HEM), concentratia
medie de hemoglobină (CHEM) si lărgimea distribuţiei eritrocitare (RDW);
 număr de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) şi lărgimea distribuţiei
trombocitare (PDW);
 formulă leucocitară;
 +/- număr de reticulocite.
Hemograma este un test screening de bază, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator,
reprezentând adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic şi diagnosticul diverselor afectiuni
hematologice şi nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici asociată uneori cu examinarea
frotiului de sânge aduce informaţii preţioase, orientând in continuare spre efectuarea altor teste specifice9.
Pregătire pacient
Hemograma se poate recolta à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (trebuie totuşi evitate mesele bogate
in lipide care pot interfera cu anumiţi parametri ai hemogramei).
Sexul, vârsta pacientului, precum şi anumite condiţii cum ar fi: starea de şoc, varsături incoercibile,
administrarea masivă de lichide i.v. etc., care pot duce la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea
pacientului, precum şi anumite tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
Este de preferat evitarea pe cât posibil a stresului in momentul recoltarii.
In cazul monitorizării regulate (zilnic sau la două zile) a anumitor parametrii, proba de sânge pentru
efectuarea hemogramei trebuie obţinută în acelaşi moment al zilei (datorită fluctuaţiilor fiziologice
circadiene ale unor parametri) 4;6;9;19.
Specimen recoltat, recipient şi cantitate recoltată – sânge venos recoltat pe anticoagulant: EDTA
tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz – K3 EDTA); la copii mici se poate
recolta sânge capilar din deget/călcâi pe heparină (microtainer).
Se amestecă continuţul prin inversiunea uşoară a tubului de circa 10 ori.
Tubul trebuie să fie umplut cel puţin trei sferturi pentru ca raportul sânge/anticoagulant să fie optim
(concentraţia recomandată de EDTA este de 1.2 – 2.0 mg/mL de sânge) 4;6;9;19.
Cauze de respingere a probei
 tub incorect;
 specimen coagulat;
 specimen hemolizat;
 cantitate insuficientă9.
Prelucrare necesară după recoltare – dacă proba nu este trimisă imediat la laborator trebuie refrigerată9.
Stabilitate probă – 36-48 ore la temperatura camerei (18-26°C) sau la frigider (2–8°C) – pentru
determinarea hemoglobinei şi numărătorilor de celule. Este recomandat ca probele să fie analizate în
primele 6 ore de la recoltare. Nu se recomandă depăşirea acestui interval pentru determinarea indicilor
eritrocitari şi hematocritului. Dacă proba a fost refrigerată, trebuie echilibrată la temperatura camerei
inainte de a fi analizată9.
Metodă de determinare – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu fluorescenta utilizând
LASER semiconductor şi focusare hidrodinamică9.
Numărul de eritrocite (numărul de celule roşii)

1
Numărul de eritrocite reprezintă testul de bază pentru evaluarea eritropoiezei. Eritrocitele sunt investigate
în continuare prin măsurarea concentraţiei de hemoglobină şi a hematocritului, iar pe baza lor analizorul
calculează indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM şi RDW, care caracterizează, din punct de vedere
calitativ, populaţia eritrocitară.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sânge, sunt anucleate, fiind necesare pentru respiraţia
tisulară. Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului, principala funcţie constând în
transportul 02 de la plămân la ţesuturi şi transferul CO2 de la ţesuturi la plămân. Acest lucru se realizează
prin intermediul hemoglobinei conţinute în eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav conferă raportul
volum/suprafaţă optim pentru schimbul de gaze şi le asigură acestora deformabilitatea în timpul traversării
microcirculaţiei.
Indicaţii – în combinaţie cu hematocritul şi concentraţia de hemoglobină, numărul de eritrocite este util
în detectarea şi monitorizarea anemiei şi eritrocitozei/policitemiei.
Metodă de determinare – eritrocitele sunt numărate de analizorul automat în timpul trecerii acestora
printr-un orificiu prin care sunt dirijate într-un singur rând prin metoda de focusare hidrodinamică4;6-
8;9;14;16;19
.
Valori de referinţă – valori diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa 7.1.1); se exprimă în număr de
eritrocite x106/μL (mm3) sau număr de eritrocite x1012/L9.
Semnificaţie clinică
Numărul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostică mică; o evaluare corectă a masei de
eritrocite a organismului poate fi obţinută doar în corelaţie cu hematocritul. Numărul de eritrocite este
influenţat de modificările volumului plasmatic, ca de exemplu în sarcină sau în tulburări ale echilibrului
hidro-electrolitic4;6;14.
1. Scăderea numărului de eritrocite: determină anemie. Anemia este definită din punct de vedere
funcţional printr-o masă eritrocitară insuficientă pentru asigurarea unei cantităţi adecvate de oxigen
ţesuturilor periferice. In practică, se consideră anemie atunci când concentraţia de hemoglobină,
hematocritul şi/sau numărul de eritrocite sunt sub valorile de referinţă7. Diagnosticul este dificil dacă doar
unul din parametri este sub valorile limită; în acest caz hemograma trebuie monitorizată în continuare
pentru stabilirea unui diagnostic corect.
In anemia acută datorată hemoragiei, numărul de eritrocite şi concentraţia de hemoglobină rămân
nemodificate în primele ore datorită pierderii concomitente de plasmă; ele încep să scadă pe măsură ce se
produce corecţia deficitului volumic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin creşterea compensatorie a volumului
plasmatic, iar numărul de eritrocite şi hematocritul sunt de obicei scăzute. Totuşi, în condiţiile asociate cu
microcitoza marcată (anemie feriprivă severă, talasemie), numărul de eritrocite poate rămâne în limite
normale sau poate fi chiar crescut.
Anemia relativă este o condiţie caracterizată prin masa normală de eritrocite, dar cu volum sanguin crescut
prin creşterea volumului plasmatic, ca de exemplu în sarcină, splenomegalie masivă. In această situaţie
proteinele totale plasmatice sunt la limita inferioară a normalului, spre deosebire de anemia cronică în care
proteinele totale sunt în limite normale19.
Pentru a identifica cauza anemiei, informaţiile privind istoricul bolii şi examinarea fizică trebuie integrate
cu câteva teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea numărului de reticulocite, indicilor eritrocitari,
examinarea frotiului de sânge colorat şi eventual a măduvei osoase. Prezenţa altor anomalii hematologice
(trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor) orientează diagnosticul spre o posibilă insuficienţă medulară
datorată anemiei aplastice, unei boli hematologice maligne sau dislocării măduvei osoase prin procese
patologice de cauza extrahematologică. Pancitopenia poate apărea şi ca urmare a distrucţiei periferice sau
sechestrării celulare prin hipersplenism.

2
 2. Creşterea numărului de eritrocite (concentraţiei de hemoglobină şi/sau hematocritului) determină
eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul creşterii masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza
absoluta) ori poate fi consecinţa reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza relativă/falsă)14.
Clasificarea eritrocitozei14
A. Eritrocitoza/policitemie relativă (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie; sindromul Gaisbőck.
B. Policitemie (eritrocitoză absolută)
1. Policitemie primară: policitemia vera; policitemia primară familială
2. Policitemie secundară:
 Secundară scăderii oxigenării tisulare (eritrocitoza fiziologică/hipoxică):
 eritrocitoză de altitudine;
 boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonară primară;
 boli congenitale de cord cianogene;
 sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolară primară; sindromul Pickwick; apneea de somn;
 hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente, substante chimice, fumat:
carboxihemoglobină);
 policitemia familială.
 Secundară producţiei aberante de eritropoietină (eritrocitoză nefiziologică):
 boli renale: carcinomul renal şi alte tumori renale; rinichiul polichistic; rinichiul in potcoavă; hidronefroză;
stenoză de arteră renală;
 carcinomul hepatocelular şi alte tumori hepatice;
 tumori vasculare cerebeloase;
 leiomiomul şi tumori fibroide uterine;
 boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar, tumori ovariene virilizante, sindrom Barter,
feocromocitom;
 medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;
 policitemia familială.
3. Policitemie idiopatică.
Interferenţe 4;6;8;16;19
1. Recoltarea cu pacientul in poziţie culcată determină scăderea numărului de eritrocite (şi hematocritului)
cu 5 – 10% (prin redistribuirea lichidului din spaţiul interstiţial spre circulaţie datorită modificării presiunii
hidrostatice la nivelul membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina creşterea numărului de eritrocite.
3. Staza venoasă prelungită >2 minute in timpul venopuncţiei determină creşterea numărului de eritrocite
cu ~10% (şi creşterea semnificativă a hematocritului). De asemenea, recoltarea după efort fizic
intens determină creşterea numărului de eritrocite cu până la 10% (ca şi creşterea concentraţiei de
hemoglobină). Toate acestea se datorează hemoconcentraţiei.
4. Deshidratarea cu hemoconcentraţie consecutivă (şoc, arsuri severe, obstrucţie intestinală,
vărsături/diaree persistente, abuz de diuretice) poate masca prezenţa anemiei. De
asemenea, hiperhidratarea pacientului (administrarea masivă de lichide i.v.) poate determina niveluri fals
scăzute ale numărului de eritrocite.
5. Prezenţa aglutininelor la rece in titru mare determină, dacă sângele este păstrat la temperatura camerei,
niveluri fals scăzute ale numărului de eritrocite şiun VEM fals crescut; în consecinţă hematocritul este fals
scăzut, iar HEM şi CHEM sunt crescute.
6. Prezenţa de crioglobuline în concentraţie mare poate interfera cu determinarea numărului de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esenţială) pot fi numărate ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina creşterea sau scăderea numărului de eritrocite:

3
 pot scădea numărul de eritrocite aproape toate clasele de medicamente;
 pot determina creşteri ale numărului de eritrocite: corticotropina, glucocorticoizii, danazolul,
eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida, pilocarpina, mycophenolatul6.
Hematocritul (volumul pachetului de celule)
Hematocritul măsoară raportul dintre volumul ocupat de eritrocite şi volumul sanguin total.
Indicaţii – detectarea şi monitorizarea anemiei şi policitemiei.
Metoda de determinare – analizorul automat calculează hematocritul prin determinarea numărului de
eritrocite/L de sange şi măsurarea amplitudinii impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate9.
Valori de referinţă – diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa 7.1.1). Hematocritul se exprimă ca
fracţie decimală/ca procent9.
Semnificaţie clinică
Hematocritul depinde de masa eritrocitară, volumul eritrocitar mediu şi volumul plasmatic.
De obicei, atunci cand hematiile sunt de mărime normală, modificările hematocritului le urmează pe cele
ale numărului de eritrocite. Totuşi în anemia micro-/macrocitară relaţia poate să nu se păstreze. De
exemplu, în talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupă un volum mai mic, în timp
ce numărul de eritrocite poate fi normal/crescut8;16.
1. Scăderea hematocritului:
– anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat – sever anemic
– creşterea volumului plasmatic (sarcină)
2. Creşterea hematocritului:
– eritrocitoză/policitemie
– hemoconcentratie (ex.: şoc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie etc.)8
Valori critice -un Hct <20% poate determina insuficienţă cardiacă şi deces
-un Hct >60% se asociază cu coagularea spontană a sângelui6
Interferenţe
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficientă de sânge) determină scăderea volumului eritrocitar şi
în consecinţă scăderea Hct determinat manual (efect mai pronunţat pentru K3-EDTA decât pentru K2-
EDTA).
2. In sângele arterial Hct este cu ~2% mai mare decât în sângele venos.
3. In reticulocitoză, leucocitoză marcată, prezenţa de crioglobuline sau macrotrombocite analizorul
automat poate determina valori fals crescute ale Hct (volumele mai mari ale reticulocitelor şi leucocitelor
intră in calculul Hct).
4. Valori fals scăzute ale Hct pot apărea în cazuri de hemoliza in vitro, autoaglutinare, microcitoză4;6;8;16;19.
Hemoglobina
Hemoglobina reprezintă componentul principal al eritrocitelor (95% din proteinele citoplasmatice
eritrocitare) şi serveşte ca vehicul pentru transportul O2 şi CO2. Hemoglobina este o proteină conjugată
constând dintr-un tetramer format din 2 perechi de lanţuri polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea
fiind conjugat cu un grup hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul roşu, porfirina, care conferă
sângelui culoarea roşie. Fiecare gram de hemoglobină poate transporta 1.34 mL O2 per 100 mL de sânge.
Hemoglobina serveşte de asemenea ca tampon în lichidul extracelular. In tesuturi, la pH scăzut, O2 se
disociază de Hb; Hb deoxigenată se leagă de ionii de hidrogen; în eritrocite anhidraza carbonică
converteşte CO2 în bicarbonat şi ioni de hidrogen. Pe măsura ce ionii de hidrogen se leagă de hemoglobină,
ionii bicarbonat părăsesc celula; pentru fiecare ion bicarbonat care părăseşte celula intră un ion de clor6.
Formele de hemoglobină prezente în mod normal în circulaţie includ: deoxihemoglobina (HHb),
oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina (COHb) şi methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind

4
determinate împreună în sângele total. In anumite situaţii clinice diferitele forme de Hb pot fi determinate
individual19.
Indicatii – împreună cu Hct şi numărul de eritrocite, este utilă pentru detectarea şi monitorizarea anemiei
şi policitemiei.
Metoda de determinare – Hb este determinată automat prin metoda fotometrică în urma conversiei în
SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate9.
Valori de referintă – diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa 7.1.1). Hb se exprimă în g/L sau g/dL.
In cazul exprimării ca şi concentraţie în mmol/L se utilizează următorii factori de conversie19:
mmol/L = g/L x 0.0621
mmol/L = g/dL x 0.621
g/dL= mmol/L x 1.61
g/L= mmol/L x 16.1
Numărul de eritrocite, Hb şi Hct pot fi analizate aplicand “regula lui trei”4: dacă eritrocitele sunt
normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.
Hematocritul poate fi estimat din hemoglobină utilizand următoarea formula:
Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3
Dacă există o deviere semnificativă de la această regulă trebuie verificată existenta de anomalii ale
indicilor eritrocitari şi aspectul frotiului de sange9.
Semnificatie clinică
1.Scăderea hemoglobinei sub nivelurile de referintă determină aparitia anemiei. Hb trebuie evaluată
impreună cu Hct, numărul de eritrocite, indicii eritrocitari şi morfologia celulară pe frotiu pentru
clasificarea anemiei. O valoare normală a concentratiei de Hb nu exclude anemia datorată hemoragiei
acute.
In sarcină concentratia de hemoglobină scade cu 2–3 g/dL datorită unei creşteri disproportionate a
volumului plasmatic fată de masa eritrocitară19.
La nou-născut masa eritrocitară este mai mare la naştere decat la adult şi scade continuu in prima
săptămană de viată, Hb putand ajunge pană la 9 g/dL in săptămanile 11–12 de viată (anemie fiziologică).
Scăderea apare mai precoce şi este mai pronuntată la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul
varstei de 14 ani; la varstnici apare o scădere graduală a concentratiei de hemoglobină.
2. Creşterea hemoglobinei apare in eritrocitoză/policitemie. După convietuirea un timp indelungat la
altitudine survine o creştere a Hb corespunzătoare la 1 g/dL pentru 2000 m.
Valori critice – la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiacă şi poate surveni decesul;
– o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a
hemoconcentratiei6.
Interferente
1. Turbiditatea serului
datorată hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/μL, trombocitozei >700000/μL
sau hiperproteinemiei determină valori fals crescute ale hemoglobinei.
2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea Hb (prin fenomenul de
floculare).
3. Efortul fizic intens poate determina creşterea Hb.
4. Interferente medicamentoase6
-numeroase medicamente pot scădea Hb;
-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa4;6;8;16;19.
Indici Eritrocitari

5
 Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului şi continutului in hemoglobină se realizează prin
măsurarea sau calcularea următorilor parametrii:
Volumul eritrocitar mediu (VEM) – reprezintă volumul ocupat de un singur eritrocit.
Metoda de determinare – VEM este calculat după următoarea formulă:
Hct (%) x 10
VEM = ——————–
Nr.Er.(x106/μL)
VEM este determinat prin impărtirea sumei volumelor eritrocitare la numărul de eritrocite9.
Valori de referintă – VEM se exprimă in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult este cuprins intre
80 – 100 fL (valori mai mari la nou-născuti, precum şi la varstnici; valori mai mici la copii pană la 18 ani
– vezi anexa 7.1.1)9.
Semnificatie clinică
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor şi poate sugera mecanismul fiziopatologic al afectării
eritrocitare. Impreună cu ceilalti indici eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor procese care
vor cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatică şi numărul diviziunilor eritrocitare.
1. VEM normal: anemie normocitară (dacă se asociază cu RDW <15).
Clasificarea anemiilor normocitare
I. Anemie asociată cu răspuns eritropoietic adecvat:
 Anemie posthemoragică
 Anemie hemolitică (poate fi şi uşor macrocitară)
II. Anemie asociată cu secretie scăzută de eritropoietină:
 Afectarea sursei de eritropoietină:
 Renală: anemia din insuficienta renală
 Hepatică: anemia din bolile hepatice
 Reducerea stimulului (scăderea nevoilor tisulare de oxigen):
 Anemia din insuficientele endocrine
 Malnutritia protein-calorică
 Anemia din bolile cronice (poate fi şi microcitară)7
III. Anemie asociată cu răspuns medular inadecvat:
 Aplazia eritroidă pură, anemia aplastică (pancitopenie)
 Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia mieloftizică)
 Anemii mielodisplazice
 Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietică congenitală tip II)
 Deficit de fier precoce
2. VEM scăzut (<80 fL): anemie microcitară. Majoritatea anemiilor microcitare se datorează sintezei
deficitare de hemoglobină, adesea asociată cu deficitul de fier sau cu alterarea utilizării fierului, precum
şi cu unele conditii ereditare. Datorită acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni
decat in mod normal, ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >157;19.
Clasificarea anemiilor microcitare
I. Afectiuni ale metabolismului fierului:
 Anemia feriprivă
 Anemia din bolile cornice
 Atransferinemia congenitală
 Anemia microcitară hipocromă congenitală cu supraincărcare cu fier (sindromul Shahidi-Nathan-
Diamond).
II. Boli ale sintezei moleculelor de globină:

6
 Alfa- şi beta- talasemia
 Sindroamele de hemoglobină E (AE, EE, E-beta-talasemia)
 Sindroamele de hemoglobină C (AC, CC).
 Hemoglobinele instabile
III. Boli ale sintezei de hem şi porfirină:
 Anemia sideroblastică ereditară (X-linkata, autosomala)
 Anemia sideroblastică dobandită (anemia sideroblastică idiopatică cu sideroblasti inelari, anemia
sideroblastică asociată cu boli mieloproliferative sau alte boli maligne)
 Anemia sideroblastică dobandită reversibilă (din alcoolism, indusă de medicamente: izoniazida,
cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb – de obicei normocitară)
Cea mai frecventă cauză este deficitul de fier, anemia feriprivă fiind cea mai intalnită formă de anemie de
pe glob7.
3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitară. Pe baza criteriilor biochimice şi morfologice anemiile
macrocitare se pot imparti in două grupuri: anemii megaloblastice şi non-megaloblastice3.
In anemiile megaloblastice3 marca morfologică este reprezentată de prezenta precursorilor eritroizi
anormali in măduva osoasă, caracterizati prin dimensiuni crescute şi alterări specifice in aspectul
cromatinei nucleare. Aceste celule distincte reprezintă expresia morfologică a unei anomalii biochimice,
respectiv intarzierea sintezei de ADN. Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectată
in timp ce rata diviziunilor celulare este redusă, in consecintă componentele citoplasmatice, in special Hb
sunt sintetizate in exces in timpul intarzierii intre diviziunile celulare, ducand la formarea unor eritrocite
de dimensiuni crescute. Cele două modificări caracteristice de pe frotiul de sange care permit diferentierea
anemiilor megaloblastice sunt prezenta macroovalocitelor şi a neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In
anemia megaloblastică VEM este de obicei >110 fL (110 – 130 fL, chiar pană la 160 fL).
Clasificarea patogenică a anemiilor megaloblastice
I. Deficitul de vitamină B12
A. Dieta deficitară (rară: vegetarianismul strict, de lungă durată, fără ouă şi produse lactate; mai frecventă
la copiii născuti din mame strict vegetariene sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
B. Malabsorbtie de vitamină B12:
 Anemia pernicioasă (boala autoimună caracterizată prin atrofie gastrică şi pierderea factorului intrinsec)
 Deficienta ereditară de factor intrinsec (anemia pernicioasă ereditară)
 Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrică, pacienti cu gastrită şi aclorhidrie, infectia cu
Helicobacter Pylori)
 Insuficientă pancreatică
 Sindromul Zollinger-Ellison
 Competitia biologică pentru vitamina B12: proliferarea bacteriană a intestinului subtire (anomalii
structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarbă sau ale motilitatii: disfunctia autonomă din diabet);
infestarea cu Diphyllobothrium Latum
 Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiacă, rezectii ileale, by-pass jejuno-ileal
pentru obezitate, radioterapia cu afectarea ileonului, boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).
 Malabsorbtia familială selectivă a vitaminei B12 (Sindromul Imerslund-Gräsbeck)
 Malabsorbtia vitaminei B12 indusă de toxice si medicamente: alcool, colchicina, metformin, neomicina,
colestiramina, acid paraaminosalicilic
C. Defecte in tranportul şi metabolismul intracelular al vitaminei B12:
 Boli genetice: mutatii genetice care afectează metabolismul intracelular al cobalaminei (aciduria
metilmalonica şi hiperhomocisteinemia); deficienta de transcobalamina II
 Toxicitatea oxidului nitros3;7

7
 II. Deficitul de folati
A. Dieta deficitară (prematuri, dieta exclusiv lactată la sugari fără suplimentare cu folati, dieta restrictivă
din fenilcetonurie, abuzul de alcool)
B. Nevoi crescute: sarcină, alăptare, copii in perioada de crestere, anemia hemolitica cronică, boli
neoplazice, hipertiroidism
C. Pierderi crescute: dializă cronică
D. Malabsorbtie de folati:
 Boli intestinale: sprue tropical, boala celiacă, boli intestinale inflamatorii, rezectii jejunale
 Dermatita herpetiformă
 Aclorhidria endogenă sau iatrogenică
 Insuficienta pancreatică in care se administrează terapie de substitutie orală
E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina, anticonvulsivante (in
special hidantoinele; acidul valproic), antifolati (metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina),
contraceptivele orale.
F. Defecte mostenite ale transportului şi metabolismului:
 Deficitul de tetradidrofolat reductaza
 Malabsorbtia ereditară de folat
III. Boli moştenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-Nyhan, anemia
megaloblastică responsivă la tiamină
IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:
 Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina)
 Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida)
 Hidroxiuree
 Agenti alchilanti (ciclofosfamida)
 Zidovudina (AZT)
 Arsenic
V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acută mieloida, sindrom mielodisplazic3;7
Anemiile macrocitare non-megaloblastice7 nu au un mecanism patogenic comun; ele reprezintă anemiile
macrocitare in care precursorii eritroizi medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectată; VEM este
de obicei, uşor crescut (100 – 110 fL).
Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice7
I. Asociate cu eritropoieza accelerată: anemia hemolitică şi posthemoragică
II. Alcoolism (creşterea medie este ~5 fL, adică 5-10% peste valoarea medie a subiectilor de control;
normalizarea VEM se produce dupa 3-4 săptămani de abstinentă); VEM reprezintă un test screening util
pentru depistarea alcoolismului ocult.
III. Boli hepatice
IV. Sindroame mielodisplazice
V. Anemia mieloftizică
VI. Anemia aplastică
VII. Anemia sideroblastică dobandită
VIII. Anemia diseritropoietică ereditară (tipurile I şi III)
IX. Anemia Diamond-Blackfan
X. Hipotiroidism
Interferente
1. Prezenta de dublă populatie eritrocitară (micro- şi macrocitară, cand se asociază anemia feriprivă cu
anemia megaloblastică) poate determina un VEM normal. In această situatie RDW este >15, pe

8
histograma efectuată de analizorul automat se observă aspectul caracteristic de “curbă cu două cocoaşe”,
iar confirmarea prezentei dublei populatii eritrocitare se face prin examinarea frotiului de sange. Dubla
populatie este caracteristică pentru anemiile sideroblastice (o populatie microcitară hipocromă şi una
relativ normocitară) şi anemiei feriprive după inceperea terapiei de substitutie cu fier.
2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcată (>50%), leucocitoza marcată
(>50000/µL) hiperglicemie marcată (>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la rece, intoxicatia
cu metanol (şi, in consecintă creşte Hct, iar CHEM scade).
3. VEM fals scăzut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite fragmentate, excesul de EDTA.
4. Dacă pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM mai mare deoarece
eritrocitele mai mici nu sunt măsurate, iar dacă pragul superior este prea mare sunt măsurate şi leucocitele,
iar VEM este crescut4;6;8;15;18.
Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) – este o măsura a continutului mediu de hemoglobină pe
eritrocit
Metoda de determinare – HEM este calculat de analizorul automat conform formulei:
Hb(g/dL) x 10
HEM = ——————–
Nr.Er.(x106/μL)
Valori de referintă – HEM se exprimă in picograme (pg/10-12g). Valorile normale la adult sunt 26–34 pg
sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-născut; vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinică – in majoritatea anemiilor HEM se corelează cu VEM, astfel anemiile microcitare
sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei
normocrome, iar conditiile care cresc HEM determină in general, dacă nu intotdeauna, VEM crescut,
deoarece continutul eritrocitar normal de Hb este ~95% din concentratia de Hb maxim posibilă (anemiile
macrocitare, anemia regenerativa observată de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei feriprive,
la nou-născut)
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/μL determină HEM fals crescut (Hb fals crescută)
2. Concentratie crescută de heparină determină HEM fals crescut
3. Prezenta aglutininelor la rece determină HEM fals crescut4;6;8;15;18
Concentratia eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM) – măsoară concentratia medie de Hb dintr-
un volum dat de eritrocite (sau raportul dintre masă de Hb şi volumul de eritrocite)
Metoda de determinare – CHEM este calculat de analizorul automat conform formulei9:
Hb (g/dL) x 100
CHEM = ——————–
Hct (%)
Valori de referintă – CHEM se exprimă in g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36 g/dL (320-360
g/L) (vezi anexa 7.1.1)9.
Semnificatie clinică – VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea anemiilor, dar HEM şi
CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii relevante clinic. Totuşi, au un rol important in controlul de
calitate al laboratorului, deoarece aceşti indici variază foarte putin de la o zi la alta pentru un specimen
dat, dacă pacientul nu este transfuzat.
Datorită comportamentului similar al volumului eritrocitar şi continutului in Hb al fiecărui eritrocit in
parte, CHEM rămane constant in multe afectiuni hematopoietice4;6;8;16;19.
1. CHEM scăzut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feriprivă, unele talasemii)
2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare şi a unor cazuri homozigote de siclemie şi
hemoglobina C, CHEM nu depaşeste valoarea de 37 g/dL; această valoare este aproape de nivelul de

9
solubilitate a Hb şi creşterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea ei. Acuratetea
determinării CHEM depinde de factorii care afectează măsurarea fie a Hct, fie a Hb.
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in titru mare, prezenta
de rulouri
2. In hiperglicemia marcată (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scăzut (VEM si Hct fals crescute) 4;6;8;16;19
Lărgimea distributiei eritrocitare (RDW) – este un indice eritrocitar care cuantifică heterogenitatea
volumului celular (gradului de anizocitoză)
Metoda de determinare – RDW este calculat de analizorul automat in functie de prezenta de anomalii ale
frecventei relative la anumite niveluri de discriminare, existenta a două sau a mai multor “peak”-uri şi
lărgime de distributie anormală. Distributia VEM intr-o proba este prezentată sub forma unui grafic in
care pe abscisa se proiectează volumul eritrocitar, iar pe ordonată frecventa relativă9.
Deviatia standard a mărimii eritrocitelor x 100
RDW (CV%) = ————————————————————-
VEM
Valori de referintă – 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului eritrocitar9
Semnificatie clinică
RDW este util in caracterizarea initială a anemiilor, in particular a anemiei microcitare, deşi alte teste sunt
de obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei
minore necomplicate, in care VEM este scăzut, iar RDW normal de anemia feriprivă, in care VEM este
scăzut, iar RDW crescut (creşterea RDW este un semn precoce in deficitul de fier)7. RDW este usor crescut
in beta-talasemia minoră cu anemie uşoară4 . Unele studii au arătat că RDW nu diferentiază beta-talasemia
minoră de anemia feriprivă decat dacă este utilizat un cut-off mai mare (17%)4. De asemenea permite
diferentierea intre anemia din bolile cronice (VEM normal/scăzut, RDW normal) şi anemia feriprivă
incipientă (VEM normal/scăzut, RDW crescut)7;16.
RDW crescut: anemia feriprivă, anemia megaloblastică, diferite hemoglobinopatii (S, S-C, S-β-
talasemia), anemia hemolitică imună, reticulocitoza marcată, prezenta de fragmente eritrocitare,
aglutinare, dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru deficiente
nutritionale)
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia hemoragică acută, anemia
aplastică, sferocitoza ereditară, boala cu Hb E, siclemia
Nu există o cauză cunoscută pentru RDW scăzut4;6;8;16;19.
Interferente:
1. Alcoolismul creşte RDW
2. Prezenta aglutininelor la rece4;6;8;16
Reticulocitele
Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi nucleici reziduali (ARN). După
expulzarea nucleului eritrocitele răman in măduvă pană la 4 zile, timp in care are loc o scădere continuă a
numărului de poliribozomi (care contin ARN) şi a sintezei de hemoglobină. Aceste eritrocite tinere se
maturizează complet in circulatia periferică in circa 1-2 zile după ce părăsesc măduva osoasă, timp in care
pierd complet capacitatea de sinteză proteică (respectiv poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb
incetează. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule policromatofile (materialul
nucleic reticular se colorează in albastru-gri) de volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature.
Materialul reticular se colorează cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen. In
mod normal, in absenta anemiei, un număr mic de reticulocite este prezent in circulatie (in fiecare zi ~1%
din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere eliberate din măduvă). Determinarea numărului de

10
 reticulocite oferă informatii despre capacitatea medulară de a sintetiza celule rosii ca răspuns la o
suprasolicitare fiziologică, cum este anemia4;6-8;16;19.
Indicatii:
1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative şi regenerative/hiper-regenerative
2. Monitorizarea răspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid folic/vitamina B12
3. Evaluarea eritropoiezei după transplant medular, in anemia aplastică indusă de medicamente
citotoxice/sau in tratamentul cu eritropoietină
Metoda de determinare
1. Metoda manuală – numărare microscopică
2. Numărarea automată – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu fluorescentă şi LASER
semiconductor
Valori de referintă
Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.
Nou-născut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a doua săptămană de viată)
Nr. absolut = 30-120 x 103/μL sau x 109/L.
In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand se raportează la nr. scăzut de
Er al pacientului anemic5;7:
` %Rt x Hct pacientului
% Rt corectat = —————————————-
45
In continuare trebuie făcută o corectie suplimentară deoarece Rt eliberate sub stimularea intensă a
eritropoietinei răman in circulatie un timp aproximativ dublu fată de timpul de supravietuire al Rt normale
(aproximativ o zi). Se calculează astfel indicele de productie reticulocitară (IPR)5 din %Rt corectat şi un
factor de corectie care depinde de Hct pacientului:
Hct (%) Factor de corectie
40-45 1.0
35-39 1.5
25-34 2.0
15-24 2.5
<15 3.0
IPR = % Rt corectat/factorul de corectie
Un IPR <2 indică un răspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2 sugerează că măduva osoasă
răspunde adecvat gradului de anemie5.
Semnificatie clinică – determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezintă un indicator important al
activitătii eritropoietice medulare, furnizand o apreciere initială dacă anemia se datorează alterării
productiei eritrocitare sau pierderii de eritrocite in circulatie (prin sangerare sau hemoliză) 1;4;5.
1. Număr crescut de reticulocite (reticulocitoza): este indicator de eritropoieză regenerativă (cresterea
productiei eritrocitare medulare sub actiunea eritropoietinei; sub stimulare maximă măduva poate produce
eritrocite de 6-8 ori mai mult fată de rata normală).
 Hemoragia acută: debutul şi gradul reticulocitozei depind de cantitatea de sange pierdută; de obicei,
reticulocitoza apare in a 2a – a 3a zi şi ajunge pană la 5-15%
 Anemia hemolitică: anemia hemolitică imună (test Coombs +) idiopatică sau secundară, transfuzii de
sange incompatibil, boli hemolitice ereditare (defecte membranare eritrocitare: sferocitoză ereditară,
eliptocitoză ereditară etc.; defecte enzimatice: deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, deficit de piruvat
kinază etc.), hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice etc.), anemii hemolitice dobandite (anemia
hemolitică microangiopatică; infectii: malarie, clostridii; agenti chimici si medicamente

11
 oxidante/neoxidante; hemodializă; veninuri; hemoglobinuria paroxistica nocturnă; anemia hemolitică cu
acantocite din bolile hepatice)
Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de Hb şi reticulocitoză de 2-5%.
Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoză de >50%.
In hipersplenism este prezentă o anemie hemolitică uşoară cu număr de Rt uşor crescut.
 Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor deficitare in aceşti factori:
regenerarea eritropoiezei este marcată intr-o săptămană de tratament de creşterea numărului de Rt, iar o
reticulocitoză maximă de 10-20% apare după 2-4 săptămani de tratament
 Tratamentul cu eritropoietină: o creştere uşoară a nr. de Rt apare după 24 ore (cu eliberarea din măduvă
de Rt imature, mari, cu continut mare de ARN), nivelul maxim este atins după 4-6 zile, iar normalizarea
survine după 8-10 zile
 Aplazia medulară indusă de medicamente citotoxice: o creştere a nr. de Rt poate precede alti parametrii
hematologici cu cateva zile
2. Număr scăzut de reticulocite (reticulocitopenia): apare in anemii non-regenerative, cum ar fi deficitul
de fier/folat/vitamina B12, aplazia medulară (deficitul persistent de Rt sugerează un prognostic prost),
anemia din bolile cronice, insuficienta medulară (anemia mieloftizica).
Determinarea numărului de Rt are importantă in special in anemia normocitară. Anemia microcitară cu
feritină şi saturatie a transferinei normale şi nr. de Rt crescut sugerează o hemoglobinopatie.
Reticulocitoza in combinatie cu anemia macrocitară sugerează deficit de folat/vitamina B12 partial tratat,
iar anemia hemolitică poate fi uşor macrocitară4;5.
Unele analizoare furnizează un parametru suplimentar: fractia reticulocitelor imature (IRF). Stabilirea
indexului de maturitate a reticulocitelor furnizează informatii complementare numărului de reticulocite in
evaluarea activitătii eritropoietice.
IFR reprezintă procentul de reticulocite care au un continut crescut sau intermediar de ARN.
Valorile de referintă specifice metodei de lucru a laboratorului nostru sunt diferite in functie de sex:
bărbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.
Studiile efectuate au arătat faptul că IRF constituie un indicator mai sensibil şi mai specific decat numărul
de reticulocite determinat izolat, in următoarele situatii clinice:
 monitorizarea regenerării medulare post transplant sau chimioterapie (ex. IRF scade la 2-3 zile după
incheierea chimioterapiei şi creşte inainte de o noua cură);
 monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de eritropoietina);
 monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 şi folati;
 monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu insuficientă renală cronică, sindrom
mielodisplazic, SIDA;
 monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;
 evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;
 diagnosticul şi monitorizarea anemiilor aplastice;
 detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;
 stabilirea momentului prelevării de celule stem după tratamentul cu factori de creştere sau chimioterapie;
 detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice compensate;
 estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii cianogene (este indusă o activitate
eritropoietică crescută);
 clasificarea anemiilor.
Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modificările numărului absolut de
reticulocite şi al FRI in diverse tipuri de anemie:

12
 Conditii clinice Numar reticulocite Fractia reticulocitelor
imature
Aplazie medulara, criza ↓ ↓
aplastica in anemii
hemolitice
Anemii hipoplazice ↓ ↓
Regenerare medulara ↓ ↑ sau N
Boli cronice ↓ sau N ↓
Deficit de fier ↓ sau N ↑
Deficit de folat sau vit. B12 ↓ sau N ↑
Talasemii N sau ↑ N sau ↑
Mielodisplazii Variabil N sau ↑
Anemii hemolitice ↑ ↑
Hemoragie sau anoxie N sau ↑ ↑
In concluzie, IRF corelat cu numărul de reticulocite constituie un indicator util al activitătii eritropoietice,
furnizand informatii similare cu indicele productiei reticulocitare (IPR), care fiind insă un parametru
calculat şi nu un rezultat al măsurării directe poate fi inlocuit de acestea9.
Numarul de trombocite (numarul de plachete)
Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule, rotund-ovalare, plate, in formă
de disc, cu diametrul de 2-4μ. Trombopoieza are loc in măduva osoasă incepand cu celula progenitoare
multipotentă, continuă cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitară şimaturarea
megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, două treimi din trombocite se găsesc in
circulatie, iar o treime sunt stocate in splină. Trombocitele sunt implicate in hemostază şi in initierea
proceselor de reparare tisulară şi vasoconstrictie după injuria vasculară şi in timpul proceselor inflamatorii,
aderarea şi agregarea plachetară avand ca rezultat formarea trombusului plachetar care astupă rupturile
din peretii vaselor mici.
Indicatii
 investigarea unei sangerări neexplicate, unei boli hemoragice sau a unei boli trombotice
 in cadrul unui profil de coagulare
 monitorizarea bolilor asociate cu insuficientă medulară
 monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulară (iradiere, chimioterapie
etc.) 4;6;8;10;12-14;16;17;19
Metoda de determinare – trombocitele sunt numărate de analizorul automat prin aceeaşi metodă ca
eritrocitele, in timpul directionării lor intr-un singur rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare
hidrodinamică9.
O estimare a numărului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat constituie un control valoros al
numărului de trombocite determinat prin metoda automată. In general, cand frotiul este examinat cu
obiectivul de 100x fiecare trombocit observat/camp reprezintă ~10000 Tr x106/L. In consecintă, un frotiu
normal trebuie să prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp15.

13
 Valori de referintă9 – 150-450 x 103/μL.
Semnificatie clinică
1. Creşterea numărului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
A. Trombocitoza tranzitorie – se datorează mobilizării trombocitelor din pool-ul extravascular: efort fizic,
naştere, administrare de epinefrina
B. Trombocitoza primară:
 Trombocitemia ereditară (rară; autosomal dominantă; mutatie a genei trombopoietinei de pe cromozomul
3)
 Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonală): trombocitemia esentială, policitemia vera,
leucemia mieloidă cronică, metaplazia mieloidă cu mielofibroză
C. Trombocitoza secundară/reactivă (productia persistentă a unuia sau mai multor factori trombopoietici,
in special interleukina 6, care actionează asupra megakariocitelor):
 boli infectioase
 boli inflamatorii
 boli maligne
 regenerarea rapidă după hemoragie/anemie hemolitică
 rebound după refacerea post-trombocitopenie
 asplenia anatomică (splenectomie)/functională (de exemplu din siclemie)
 deficitul de fier
 postchirurgical13
In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecventă şi poate constitui un mecanism
fiziopatologic important in producerea hemoragiei şi trombozei. Trombocitele circulante sunt mari,
dismorfice şi anormale functional. Pacientii cu trombocitoza reactivă pot avea valori ale trombocitelor la
fel de mari ca in bolile mieloproliferative (de ordinul milioanelor), dar hemoragia şi tromboza sunt
neobisnuite. Trombocitele circulante sunt mari, rotunde, normale functional4;13.
2. Scăderea numărului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai frecventă cauză de sangerare.
Trombocitopenia poate apărea prin mecanisme diferite:
A. Distructie accelerată a trombocitelor: este cea mai frecventă cauză de trombocitopenie; aceasta
determină stimularea trombopoiezei ducand la cresterea numărului, mărimii şi maturatiei megakariocitelor
medulare
 Datorată unor procese imunologice:
 autoimune: idiopatică/secundară (infectii, sarcină, boli vasculare de colagen, boli limfoproliferative,
tumori solide, medicamente etc.); mecanismul este reprezentat de prezenta de autoanticorpi anti-
trombocitari de tip IgG şi/sau IgA, mai rar IgM, care activează complementul şi determină scurtarea
duratei de viată a trombocitelor prin indepărtarea din circulatie de către sistemul fagocitic mononuclear
splenic
 aloimune: trombocitopenie neonatală; purpura posttransfuzională
 Datorată unor procese non-imunologice:
 microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara diseminată, purpura trombotică trombocitopenică,
sindrom hemolitic uremic, sindromul HELLP din sarcină (hemoliza/eclampsie, cresterea enzimelor
hepatice şi scăderea trombocitelor)
 alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale (valvulopatii, ateroscleroză extensivă, proteze
vasculare, catetere, circulatie extracorporeală etc.)
 infectii: virusuri (rubeolă/oreion neonatal, citomegalovirus, parvovirus B19, vaccinuri), bacterii
(septicemie, meningococemie, boala Lyme), Mycoplasma pneumoniae, protozoare (malarie)
B. Productie scăzută de trombocite:

14
 Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti alchilanti, antimetaboliti, medicamente
citotoxice), radiatii ionizante, anemie aplastică, boli medulare infiltrative, medicamente care produc
hipoplazie medulară prin mecanism idiosincrazic (cloramfenicol), substante care supresează selectiv
megakariocitele (clorotiazide, estrogeni, etanol)
 Trombopoieză ineficientă: anemia megaloblastică
 Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de trombopoietină; trombocitopenia ciclică
 Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara congenitală, trombocitopenia cu absenta
radiusului, anomalia May-Hegglin, sindromul Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia X-linkata),
macrotrombocitopenia X-linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-Soulier, sindromul plachetelor gri
etc.
 Purpura trombocitopenică amegakariocitara pură dobandită (rară)
C. Distributie anormală a trombocitelor:
 Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de obicei trombocitopenie uşoară = 50-
100×103/μL
 Hipotermia
 Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive
Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imună. Cele mai comune medicamente
incriminate sunt: heparina (1% din pacienti), quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol,
danazol, metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociază clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii, purpura, gingivoragii,
epistaxis, pană la sangerari gastrointestinale, pulmonare şi genitourinare. Sangerările spontane sunt rare
la >60×103Tr/μL (pot apărea sangerări posttraumatice, postoperatorii) 12;17.
Valori critice
1. Trombocitoza >1.5×109/μL, precum şi trombocitoza la pacienti varstnici şi/sau cu boli cardiovasculare
prezintă risc de tromboză, mai rar de hemoragie6
2. Trombocitopenia <20×103/μL se asociază cu risc de sangerări spontane interne/externe (risc 1% de
hemoragii intracraniene)6
Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, după efort fizic intens, traume
2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei şi in sarcină
3. O falsă trombocitopenie poate fi indicată de analizorul automat şi se datorează unei erori de numărare:
 formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie) induse de anticoagulantul EDTA
– se datoreaza prezentei de aglutinine (autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip IgG, IgA/IgM şi
care induc aglutinarea in vitro a trombocitelor dependente de anticoagulant (care induce expunerea unor
situsuri antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista nici o asociere cunoscuta cu vreo
boala/medicament; este cea mai frecventa cauza de falsa trombocitopenie. Frotiul de sange periferic
evidentiaza agregatele trombocitare; pentru o numaratoare exacta a trombocitelor se recomanda recoltarea
unei picaturi de sange din pulpa degetului şi folosirea modulului capilar al analizorului
 prezenta de trombocite gigante
 satelitismul plachetar (absorbtia trombocitelor pe suprafata neutrofilelor segmentate)
 prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare independenta de EDTA
4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente leucocitare (fragmente nucleare şi
citoplasmatice limfocitare in leucemia limfoida cronica) poate determina niveluri fals crescute ale
trombocitelor4;6;8;16;17;19.
5. Interferente medicamentoase:

15
 Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol, diltiazem, dipiridamol, epoetin alfa,
eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil, glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-2a,
isotretinoin, lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem, metilprednisolon, metoprolol,
miconazol, moxalactam, netilmicina, ofloxacina, contraceptive orale, penicilamina, propranolol, steroizi,
ticlopidina, zalcitabina, zidovudina6.
 Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida, albendazol, albuterol, alemtuzumab,
alopurinol, acid aminocaproic, aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B,
ampicilina, amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de arseniu, asparaginaza,
aspirina, aur, azatioprina, azitromicina, barbiturice, vaccin BCG, benazepril, betaxolol, subsalicilat de
bismut, bleomicina, candesartan, capecitabina, captopril, carbamazepin, carbenicilin, carmustina,
carvedilol, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim, clorambucil, cloramfenicol,
clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida, clorfeniramin, clorpromazina, clorpropamid, cimetidina,
cladribina, clindamicina, clofibrat, clonazepam, clopidogrel, cotrimoxazol, codeina, colchicina,
ciclofosfamida, citarabina, dacarbazina, dalteparin, danazol, diazoxid, diclofenac, didanozina,
dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem, difenhidramina, disopiramida, docetaxel, doxepin,
doxorubicin, doxiciclina, enalapril, epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid
etacrinic, etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina, fenoprofen, flecainida,
fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil, flufenazin, fluvastatin, fondaparinux, furosemid,
gabapentin, ganciclovir, gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid, granisetron, vaccin antihepatita
B, hidralazina, hidroclorotiazida, hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicina, ifosfamida,
imatinib, imipenem, imipramina, imunoglobulina, indinavir, indometacin, infliximab, interferon alfa-2a,
interleukina-2, irinotecan, isoniazida, isosorbid, isotretinoin, itroconazol, ketoprofen, lamivudina,
lansoprazol, lepirudin, levamizol, levodopa, lisinopril, lomefloxacin, lomustin, lovastatin, loxapin, vaccin
antirubeolic, vaccin antirujeolic, mecloretamina, acid mefenamic, meloxicam, melfalan, meprobamat, 6-
mercaptopurina, meropenem, mesalamina, metformin, metazolamida, meticilina, metotrexat, metsuximid,
metildopa, metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona, mitoxantrona, moricizina, morfina,
moxalactam, micofenolat, acid nalidixic, naproxen, netilmicina, nicardipina, nitrofurantoin,
nitroglicerina, nizatidina, norfloxacin, nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat,
penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital, fenotiazine, indolol,
piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison, probenecid, procainamida, procarbazina, promazina,
prometazina, propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida, pirimetamina, raloxifen, ramipril,
rezerpina, rifampicina, vaccin antirubeolic, sargramostin, spironolactona, stavudin, streptomicin,
sulfametoxazol, sulfasalazina, sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina, tiabendazol,
tiazide, tioguanina, tioridazina, tiotepa, ticarcilina, ticlopidina, timolol, tinzaparin, tobramicina, tocainida,
tolbutamid, tolmentin, topotecan, trimetoprim, vaccin antiurlian, acid valproic, vancomicina, vinblastina,
vincristina, vinorelbina, zidovudina6.
Volumul trombocitar mediu (VTM)4;6;16;17 – indică uniformitatea de mărime a populatiei trombocitare.
Este util in diagnosticul diferential al trombocitopeniei4;6;16;17
Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat după următoarea formulă:
PCT (Plachetocrit) (%)
VTM (fL) = ————————————- x1000
Nr. trombocite (x103/μL)
De asemenea, analizorul automat calculează lărgimea distributiei trombocitare (PDW) asemănător cu
calcularea lărgimii distributiei eritrocitare9
Valori de referintă – VTM = 7.4-13 fL sau μm3
PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar9

16
Semnificatie clinică – VTM poate fi utilizat impreună cu PDW pentru distingerea conditiilor asociate cu
productie scazută de trombocite de cele asociate cu distructie plachetară crescută.
1. VTM crescut:
In general VTM variază invers proportional cu numărul de trombocite, cu volume plachetare mai mari
observate la pacientii trombocitopenici la care trombocitele sunt scăzute datorită distructiei periferice si
unui turn-over plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenică idiopatică)16.
VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism şi in bolile mieloproliferative 4;16.
In trombocitopoieza ineficientă asociată cu hematopoieza megaloblastică din deficitul de vitamina B12
şi/sau acid folic trombocitele circulante sunt anormal de mari.
VTM poate fi crescut după splenectomie; este crescut in pre-eclampsie, la fumătorii
aterosclerotici (cresterea VTM la fumători a fost propusă ca factor de risc pentru ateroscleroză)4.
Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare după trombocitopenia indusă de alcool4. Există cateva
forme de trombocitopenie ereditară caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30
fL): sindromul Bernard-Soulier şi macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal
dominantă (sindroamele Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein)16;19.
In trombocitoză, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative (asociat cu morfologie anormală)
şi normal in trombocitozele reactive (infectii, tumori, boli inflamatorii etc.)13.
2. VTM scăzut:
Numărul de trombocite şi VTM sunt de obicei scăzute in conditiile asociate cu alterarea productiei de
trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia aplastică, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia
septică4;16;17. Odată cu ameliorarea tabloului clinic şi refacerea după chimioterapie, VTM creste inaintea
cresterii numărului de trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel mărimea trombocitelor poate
servi ca mijloc pentru diferentierea intre trombocitopenia cauzată de distructia imunologică a plachetelor
fată de sindroamele cu splenomegalie4;16.
Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu VTM scăzut4.
Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-Aldrich şi trombocitopenia X-linkată se asociază cu
microcitoza trombocitară (VTM ~jumătate fată de valorile normale)10;19.
Există dovezi că VTM se corelează cu tendinta de sangerare la pacientii trombocitopenici: la VTM >6.4
fL scade semnificativ frecventa sangerarilor; astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitătii
administrării de transfuzii de trombocite4.
Interferente
Plachetele tind să se măreasca in primele două ore in EDTA, micsorandu-se din nou o dată cu prelungirea
stocării probei, făcand dificilă standardizarea măsurătorilor. De aceea interpretarea VTM şi PDW trebuie
facută cu precautie16. VTM şi PDW pot avea valori false dacă numărul de Tr este <10000/µL4.
Numărul de leucocite (numărul de celule albe) şi formula leucocitară
Leucocitele se impart in două grupe principale: granulocite şi a-/non-granulocite. Granulocitele sunt
denumite astfel datorită prezentei in citoplasmă de granulatii distincte şi se identifică trei tipuri de
granulocite in functie de afinitătile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile, eozinofile şi
bazofile. De asemenea, aceste celule sunt denumite şi leucocite polimorfonucleare datorită nucleului
multilobulat. Nongranulocitele care constau din limfocite şi monocite nu contin in general granulatii
citoplasmatice distincte şi au nucleul nonlobulat, fiind denumite şi leucocite mononucleare2;4;6;8;12;16;18-20.
Indicatii – evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor, alergiilor, bolilor
mieloproliferative şi limfoproliferative acute şi cronice, tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere,
medicamente citotoxice, imunosupresoare, antitiroidiene etc.)6;8;12.

17
 Metoda de determinare – leucocitele sunt determinate de analizorul automat (după ce hematiile sunt
lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o substantă fluorescentă cu afinitate pentru acizii nucleici) prin
metoda de citometrie in flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt efectuate
două scatergrame bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezintă intensitatea luminii dispersate
lateral (respectiv complexitatea internă a celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale (respectiv
continutul de acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare şi grupul de umbre eritrocitare,
precum şi anumite semnale de avertizare. In scatergrama WBC/BASO axa x reprezintă intensitatea
luminii dispersate lateral, iar axa y intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv mărimea celulelor) şi
sunt proiectate trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de bazofile şi grupul de alte
leucocite9.
Valori de referintă – la adult = 4000-10000/µL sau 4-10×109/L
– la copii valori mai mari, diferite in functie de varstă (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinică
1. Variatii fiziologice ale leucocitelor
 cresterea şi dezvoltarea: la nou-născuti şi copii numărul de leucocite este crescut, cu scăderea treptată a
valorilor, cu atingerea valorilor de la adult intre 18-21 ani
 variatii rasiale: la negrii din Africa numărul de neutrofile şi monocite este mai mic, iar numărul de
eozinofile mai mare
 fluctuatii diurne şi de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea activitatea obişnuită determină
valori mai mari ale leucocitelor după-amiază, dar care tind să rămană in limite normale
 variatii climatice şi sezoniere: căldura şi radiatiile solare intense ar determina leucocitoză, iar rezidenta
prelungită in Antarctica determină leucopenie; lumina artificială şi ultravioletă determină limfocitoza
 anoxia acută determină neutrofilie
 in primele zile de rezidentă la altitudine crescută apare leucocitoza asociată cu limfopenie şi eozinopenie,
urmate de limfocitoză şi eozinofilie usoare
 exercitiile fizice intense determină leucocitoza marcată, de obicei pe seama neutrofilelor segmentate (se
datorează trecerii neutrofilelor marginate in circulatie), dar poate fi prezenta şi limfocitoza; normalizarea
survine in mai putin de o oră; gradul leucocitozei se corelează cu intensitatea efortului fizic şi nu cu durata
sa
 crizele convulsive determină creşterea numărului de leucocite
 injectiile cu epinefrină determină leucocitoză, in special neutrofilie
 atacurile de tahicardie paroxistică pot determina leucocitoza
 durerea, greata, varsăturile, anxietatea pot determina leucocitoza in absenta infectiei, prin redistribuirea
celulelor marginate spre circulatie
 anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de obicei scade numarul de
leucocite;
 in perioada ovulatorie poate apărea leucocitoza usoară şi eozinopenie
 in sarcină apare leucocitoza usoară, iar neutrofilia se accentuează odată cu apropierea termenului; de
asemenea, in timpul travaliului apare neutrofilie uneori pronuntată, cu normalizarea valorilor după 4-5
zile şi asociată cu eozinopenie
Majoritatea variatiilor fiziologice se explică prin stimularea cortexului adrenal. Administrarea de cortizon
si hidrocortizon se asociază cu neutrofilie (datorată probabil scăderii refluxului din sange şi creşterii
eliberării medulare), urmată de eozinopenie şi limfopenie18.
2. Leucocitoza: L >10000/µL sau >10×109/L – se datorează de obicei unei creşteri a numărului de
neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determină creşterea numărului absolut de
leucocite. O creştere proportională a tuturor tipurilor de leucocite se datorează hemoconcentratiei.

18
 a. Infectiile reprezintă cauza majoră de leucocitoză. O infectie acută tipică se caracterizează printr-o fază
de atac neutrofilică, o fază reactivă monocitică şi o fază de recuperare limfocitico-eozinofilică. In infectiile
cronice poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile virale şi unele infectii bacteriene (febra tifoidă)
nu urmează in mod normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de severitatea infectiei, varsta şi
rezistenta pacientului, precum şi de rezerva medulară.
 b. Alte cauze de leucocitoză:
 hemopatii maligne
 traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii chirurgicale, necroze tisulare
 tumori maligne (in special carcinomul bronsic)
 toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza
 medicamente: cloroform, chinina, factori de creştere etc.
 hemoliza acută
 hemoragie acută
 postsplenectomie18
3. Leucopenie: <4000/µL sau <4×109/L (valorile cuprinse intre 2500-4000/µL sunt considerate
borderline, in timp ce valorile <2500/µL sunt cert anormale) se poate datora următoarelor cauze:
 infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe
 hipersplenism
 depresie medulară produsă de intoxicatie cu metale grele, benzen, radiatii ionizante, medicamente:
chimioterapice, barbiturice, antibiotice, antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic,
diuretice, analgezice si antiinflamatorii
 boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastică, sindroame mielodisplazice,
anemie aplastică, boli congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenitală)
 boli medulare secundare: granuloame, metastaze18
Interferente
1. Număr fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la nou-născuti, reticulocitoza),
prezenta de eritroblasti circulanti in număr mare, trombocitele gigante (pot fi numărate ca leucocite),
prezenta de crioglobuline (la temperatura camerei se formează cristale proteice care sunt numărate ca
leucocite; dispar după incălzirea probei la 37°C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.
2. Număr fals scăzut de leucocite: prezenta de leucocite alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse
in numărătoare4;6;8;19.
Valori critice – număr de leucocite <500/µL, respectiv >30000/µL6.
Formula leucocitară constă in diferentierea numărului total de leucocite circulante in cele cinci tipuri de
leucocite, exprimate procentual şi respectiv in număr absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie
specifică. Actualmente este de preferat raportarea fiecărui tip de leucocite in valori absolute. Formula
leucocitară este efectuată automat de către analizor. Există anumite situatii insă in care este necesară
efectuarea manuală a formulei leucocitare: număr de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule
anormale semnalizată de analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar esecul analizorului de a indica
formula leucocitară. In aceste cazuri se efectuează numărătoarea microscopică: frotiu de sange venos
(recoltat pe EDTA; heparina poate produce deformări ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar9.
Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) – cel mai numeros tip de leucocite, joacă un
rol major in apărarea antiinfectioasă primară a organismului prin fagocitarea şi digestia
microorganismelor, iar activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale
organismului prin eliberarea de enzime şi agenti piogeni. In momentul aparitiei infectiei sunt produsi
agenti chemotactici care determină migrarea neutrofilelor la locul infectiei şi activarea functiilor defensive
ale acestora, cu fagocitarea agentului respectiv, urmată de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoză

19
 şi distrugerea agentului infectios. Acest efect este adesea asociat cu cresterea productiei şi eliberarii
neutrofilelor din măduva osoasă.
Granulopoieza are loc la nivelul măduvei osoase, considerandu-se ca granulocitele neutrofile, eozinofile
si bazofile urmează acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezintă compartimentul mitotic, celulele fiind capabile de replicare, iar
metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezintă compartimentul
postmitotic/de diferentiere. In afara măduvei osoase, granulocitele neutrofile se găsesc in tesuturi,
circulante la nivelul vaselor de sange si marginate care aderă la endoteliul vascular. Cresterea neutrofilelor
circulante se datorează fie eliberării din măduva osoasă, fie mobilizării neutrofilelor marginate. In cazul
unei stimulări puternice metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele periferic18.
Valori de referintă: – la adult = 2000-8000/µL sau 2-8×109/L; 45-80% din leucocite
– la copii valori mai mici in functie de varstă9 (vezi anexa 7.1.1)
Semnificatie clinică
1. Neutrofilia: >8000/µL sau 8×109/L:
 Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe seama neutrofilelor marginate): efort
fizic intens, stres (plansul la copii), travaliu, menstruatie
 Infectii bacteriene acute localizate şi generalizate: neutrofilie pana la 15000-20000/µL, foarte rar chiar
pana la 50000/µL; pot aparea granulatii toxice şi devierea la stanga a formulei leucocitare, cu creşterea
procentului de neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul unui stimul puternic cu
eliberarea de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In infectii foarte severe poate aparea deviere
la stanga degenerativa cu cresterea formelor imature fara leucocitoza (prognostic nefavorabil) sau reactie
leucemoida (leucocite >25000/µL, devierea formulei leucocitare, uneori pana la mieloblast)
 Infectii virale, fungice şi parazitare: de obicei, neutrofilia este uşoara şi este prezenta doar in faza initiala
 Sepsis neonatal
 Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita, dermatita, pielonefrita, pancreatita
 Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul acut de guta, eclampsia,
tireotoxicoza
 Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic
 Toxice şi medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de carbon, digitala, veninuri
 Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3a-a 5a zi), proceduri chirurgicale majore, anemia
hemolitica, postsplenectomie
 Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar): neutrofilia apare ca urmare a reactiei
inflamatorii, necrozei tumorale, producerii de factori de crestere granulopoietici de catre tumora
 Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia vera, trombocitemia esentiala,
metaplazia mieloida cu mielofibroza)4,6;8;18;19
2. Neutropenia: se clasifica in uşoara (1000-1500/µL), moderata (500-1000/µL) şi severa (<500/µL);
agranulocitoza reprezinta o forma severa de neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante.
Neutropenia severa se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita),
cutaneo-mucoasa (piele, perirectal, genital), iar in neutropenia prelungita infectii sistemice (pulmonare,
gastrointestinale, hematogene). Cauze de neutropenie:
A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de la recoltare, prezenta
paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor, marginarea neutrofilelor.
B. Neutropenia dobandita:
 Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram negative; infectii virale: neutropenia
survine in primele 1-2 zile şi persista 3-7 zile, de obicei fara semnificatie clinica; neutropenie prelungita

20
 poate aparea in infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii cu protozoare (malarie),
fungi, rickettsii.
 Substante chimice, toxice şi medicamente:
 Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene, aur, quinidina.
 Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice β-lactamice, carbamazepina, acid valproic.
 Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor mieloizi de catre medicament sau metabolitii
acestuia.
 Medicamente care pot produce neutropenie:
 Metale grele: aur, arseniu, mercur
 Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona, indometacin, ibuprofen, acid acetilsalicilic,
barbiturice, mesalazina, quinina
 Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin, desipramin, diazepam, clordiazepoxid,
meprobamat, haloperidol
 Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid, carbamazepin, lamotrigin
 Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol, carbimazol, perclorat de potasiu, tiocianat
 Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril, propranolol, hidralazina, metildopa, diazoxid,
nifedipin, propafenona, ticlopidina, enalapril, amiodarona, quinidina
 Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina
 Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina, cloramfenicol, gentamicina, clindamicina,
doxiciclina, flucitozina, nitrofurantoin, griseofulvin, metronidazol, rifampicina, izoniazida, streptomicina,
mebendazol, pirimetamina, levamisol, sulfonamide, etambutol, ciprofloxacin, trimetoprim, imipenem
 Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin, dapsona
 Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin
 Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid
 Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide, spironolactona
 Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen, penicilamina, acid retinoic, metoclopramid,
Rauwolfia, etanol, imunoglobuline intravenoase, omeprazol, levodopa
 Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa, deficit de vitamina B12 si folat,
deficit de cupru
 Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile)
 Neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an; neutropenia autoimuna cronica
idiopatica) sau secundara (lupus eritematos sistemic, granulomatoza Wegener, artrita reumatoida, hepatita
cronica, limfocitoza T-γ, transplant medular, transfuzii)
 Neutropenia isoimuna neonatala
 Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie şi neutropenie
 Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea sangelui la membrane artificiale (dializa,
afereza, by-pass cardiopulmonar), anafilaxie. Are loc agregarea şi aderarea neutrofilelor la endoteliul
vascular, in special pulmonar
 Hipersplenism
 Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita reumatoida
 Radiatii ionizante
 Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.
C. Neutropenia congenitala şi cronica:
 Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann)
 Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la neutropenie severa <200/µL la
niveluri aproape normale): ereditara sau dobandita

21
 Neutropenia benigna cronica: familiala şi nonfamiliala
 Neutropenia idiopatica cronica severa
 Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia X-linkata, sindromul de hiper-
IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienta de IgA, hipo-gamaglobulinemia familiala
 Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie, agamaglobulinemie şi absenta imunitatii mediate
celular)
 Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul Shwachman, hipoplazia cartilaj-par, diskeratoza
congenitala, sindromul Barth, sindromul Chédiak-Higashi
 Mielokathexis
 Sindromul leucocitelor “lenese”
 Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia1
Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia şi pseudoneutropenia.
Valori critice – numar de neutrofile <200/µL sau agranulocitoza – risc de infectii sistemice fatale.

Limfocitele – reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie de origine, durata de viata,
localizare la nivelul organelor limfoide şi functie. Deşi unele caracteristici morfologice ca: marimea,
granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu
ofera indicii privind tipul şi functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt mici, deşi sunt comune şi
forme mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care contin granulatii azurofile in citoplasma.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule natural killer (NK) (celulele
NK sunt morfologic distincte, unele dintre acestea fiind identice cu limfocitele mari granulare). Numai
2% din limfocite sunt prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele
limfoide primare sunt maduva osoasa şi timusul, unde are loc diferentierea antigen-independenta a
limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se matureaza in maduva, iar limfocitele T in timus unde
migreaza de la nivel medular). Dupa acest stadiu precoce de diferentiere, limfocitele imunocompetente
sunt eliberate şi se localizeaza in arii specifice din organele limfoide secundare: splina, ganglionii
limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului şi inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-
dependent al diferentierii limfocitare şi distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a produşilor
acestora spre alte zone ale organismului.
Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma abundenta, intens bazofila, uneori
granulara şi nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatina densa cu aspect de “spite de roata”.
Plasmocitele nu sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule intermediare
(limfoplasmocite), ca in infectiile virale, inclusiv mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu
hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici antigenului ofensator. Celulele
B cu memorie au durata lunga de viata şi nu produc anticorpi pana in momentul restimularii antigenice,
cand raspund la doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal şi produc o cantitate de anticorpi de 7-
10 ori mai mare decat celule B neexperimentate antigenic.
Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular şi includ celulele T helper CD4 +, celulele T
supresor CD8+ şi celulele T citotoxice6;15;19.
Valori de referinta – adult: 1000-4000/µL sau 1-4×109/L; 20-55% din leucocite;
– la copii valori mai mari in functie de varsta9 (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinica
1. Limfocitoza: >4000/µL:
A. Cauze benigne:
 Infectii virale

22
 Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii)
 Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr, afecteaza in special adolescentii şi adultii
tineri, produce un tablou hematologic caracteristic cu limfo-monocitoza şi prezenta pe frotiul de sange de
limfocite atipice, activate (celulele Downey)
 Alte infectii virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii cu citomegalovirus, rujeola,
oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie acuta cu HIV
 Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva, toxoplasmoza, febra tifoida, bruceloza
 Numarul de limfocite poate depaşi 15000/µL in limfocitoza infectioasa, mononucleoza infectioasa, tusea
convulsiva
 Boala Crohn, colita ulcerativa
 Boala Addison
 Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa
 Vasculite
 Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care afecteaza tipic femei fumatoare de varsta
mijlocie, cu tendinta familiala, cu prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma abundenta)
 Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie
B. Cauze maligne:
 Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu celula B, leucemia cu celule
paroase, faza leucemica din limfoamele nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenström
 Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu celula T al adultului, sindromul
Sézary, leucemia cu limfocite mari granulare
2. Limfopenie: <1000/µL:
 Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata
 Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4+)
 Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina – produc scaderea marcata a
celulelor CD4+, care poate persista ani de zile), radioterapia, medicatia imunosupresoare
 Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care produc liza complement mediata a
limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv; dermatomiozita
 Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4+
 Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei)
 Boala Hodgkin şi alte malignitati
 Anemia aplastica
 Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de ACTH; boala Cushing
 Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului limfatic: tumori, boala Whipple,
limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii intestinale
 Uremia
 Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante severe, muşcaturi de şarpe, arsuri,
anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass cardiopulmonar
3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:
 Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite
 Cancer: ficat, san, prostata
 Ciroza
 Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic
 Boala serului
 Unele infectii bacteriene, virale, parazitare4;6;8;15;19

23
 Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul, menstruatia pot produce
limfocitoza.
Interferente medicamentoase6:
 Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil, clorpropamid, dexametazona,
gabapentin, G-CSF, griseofulvin, haloperidol, levodopa, narcotice, ofloxacin, propiltiouracil, quazepam,
spironolactona, triazolam, acid valproic.
 Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine, ceftriaxon, clorambucil, ciclosporina,
dexametazona, eprosartan, fludarabina, acid folic, furosemid, hidrocortizon, ibuprofen, irinotecan,
levofloxacin, litiu, mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3, nelfinavir, ofloxacin, olsalazina,
pamidronat, pentostatin, fenitoin, quazepam, terbinafina, tiamina, trastuzumab, triazolam
Valori critice – numar de limfocite <500/µL creşte riscul de infectii, in special virale6
Numar de celule CD4+ sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii oportuniste18
Monocitele – sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul fagocitic
mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage şi precursorii lor medulari. Monocitele
sunt eliberate in sange şi, dupa un scurt timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau
specific, ca raspuns la diferiti factori chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se
diferentiaza in macrofage tisulare, cu calitati morfologice si functionale caracteristice, proces care a fost
denumit activare şi care este reversibil (“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt
foarte primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o varietate larga de functii
importante in organism, incluzand indepartarea particulelor straine şi celulelor senescente, moarte sau
alterate, reglarea functiilor altor celule, procesarea şi prezentarea de antigene in reactiile imune,
participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor şi celulelor tumorale. Monocitele şi
macrofagele produc numerosi factori bioactivi: enzime, factori ai complementului, factori de coagulare,
specii reactive de oxigen şi azot, factori angiogenetici, proteine de legare (transferina, transcobalamina II,
fibronectina, apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai acidului arahidonic), factori chemotactici,
citokine şi factori de creştere (IFN α şi γ, IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF) 1;6;16.
Valori de referinta – 0-1000/µL sau 0-1×109/L; 0-15% din leucocite9.
Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/µL:
 Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriana subacuta, sifilisul,
bruceloza
 Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli mieloproliferative cronice
 Carcinoame: stomac, san, ovar
 Boala Hodgkin, limfoame
 Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn favorabil)
 Tezaurismoze (boala Gaucher)
 Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infectii micotice
 Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue, ciroza hepatica
 Boli de colagen, sarcoidoza
 Postchirurgical, postsplenectomie
 Reactii medicamentoase
 Intoxicatie cu tetracloretan
 Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari
2. Monocitopenie: <100/µL (conditie extrem de rara):
 Tratament cu prednison (tranzitoriu)
 Leucemia cu celule paroase

24
 Infectii severe care determina si neutropenie
 Infectie HIV
 Anemie aplastica1;4;8;19
Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.
Interferente medicamentoase:
Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina, griseofulvin, haloperidol,
lomefloxacin, metsuximid, penicilamina, piperacilina, prednison, propiltiouracil, quazepam.
Scad monocitele: alprazolam, triazolam6.

Eozinofilele (granulocitele eozinofile)6;9;18– au fost initial descrise pentru granulatiile lor

intracitoplasmatice caracteristice care manifesta afinitate crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina,
şi care apar colorate roşu-stralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in
maduva osoasa, urmand acelaşi model de proliferare, diferentiere, maturare şi eliberare in sange ca şi
granulocitele neutrofile; nucleul lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observati şi trei sau mai multi
lobi.
La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante in sange şi tesuturi in
asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii şi
mucoasa intestinala, numarul cat şi starea lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgE-
dependente cat şi IgE-independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul imunologic şi importanta
eozinofilului in patogeneza astmului nu sunt pe deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci tipuri
diferite de granulatii intracitoplasmatice; granulatiile cristaloide contin cea mai mare parte a proteinelor
cationice cu incarcatura mare, incluzand proteina bazica majora, peroxidaza, proteina cationica
eozinofilica si neurotoxina derivata din eozinofil, implicate in alterarile tisulare observate in astm şi alte
boli alergice. Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T şi este mediata de
citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce şi stocheaza pana la 29 de mediatori
cunoscuti, citokine, chemokine şi factori de creştere, importante in reactiile inflamatorii in care este
implicata aceasta celula (produşi ai acidului arahidonic, interleukine 1α-6, 8, 9-13, 16, IFNγ, TNF, TGFα,
TGFβ1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1α, RANTES).
Valori de referinta: 0-700/µL sau 0-0.7×109/L (0-7% din leucocite); valori mai mici la copiii pana la 1
an (vezi anexa 1).
Semnificatie clinica 4;6;8;9;18
1. Eozinofilia >700/µL:
 Boli alergice:
 Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica şi gradul eozinofiliei; biopsia bronsica
identifica prezenta eozinofilelor in caile respiratorii; in astmul intrinsec/nonatopic in care lipseste
dependenta de un raspuns imun dependent de IgE, exista o creştere similara a eozinofilelor in caile aeriene
 Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea la aspirina, alergii medicamentoase
(trimetoprim-sulfametoxazol, penicilina, tetraciclina, nitrofurantoin), febra fanului
 Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la alimente), gastroenterita eozinofilica, proctocolita
eozinofilica (asociata cu alergia la laptele de vaca, deşi poate aparea şi la copii hraniti cu formule de soia
sau alimentati la san).
 Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:
 Sindromul Löffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu) – se poate asocia cu infestarea cu specii de
Ascaris
 Angeita alergica şi granulomatoasa (sindromul Churg-Strauss – tablou astmatiform, eozinofilie şi
vasculita sistemica)

25
 Vasculita de hipersensibilizare
 Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza printr-un tablou de astm, test cutanat pozitiv la
aspergilus şi prezenta de anticorpi precipitanti anti-aspergilus)
 Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara: filariaza)
In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic şi infestatiile parazitare se pot asocia cu
eozinofilie si infiltrate pulmonare
 Boli neoplazice:
 Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati (B:F=9:1), eozinofilie pana la 50000/µL,
diferentiat de leucemia eozinofilica prin absenta blastilor, determina afectare organica multipla, alterare
nervoasa centrala şi deces de obicei prin disfunctie cardiaca
 Leucemia eozinofilica
 Boala Hodgkin si limfoamele maligne
 Bolile mieloproliferative cronice
 Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5)
 Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa
 Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente, reactiei la trimetoprim-sulfametoxazol
utilizat pentru tratamentul infectiei cu Pneumocystis carinii
 Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic, schistosomiaza, fascioloza,
toxocaroza – “larva migrans” viscerala, cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare tisulara
 Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem exsudativ multiform
 Boli infectioase (febra roşie), in convalescenta dupa alte infectii
 Eozinofilia familiala (rara)
 Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea de GM-CSF, rejetul alogrefei
 Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan, potential fatal (polineuropatie
ascendenta Guillain-Barré-like)
 Rinita eozinofilica nonalergica
!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/µL) apar in sindromul hipereozinofilic
idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita herpetiforma6;18.
2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi, care acompaniaza majoritatea
conditiilor de stres şi se asociaza cu:
 Sindromul Cushing
 Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine
 Infectii acute
Interferente 4;6;8: vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.
1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata şi creşte de la pranz pana dupa miezul
noptii
2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile
3. Interferente medicamentoase:
 Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic, amoxicilina, amfotericina B, ampicilina,
aztreonam, benazepril, captopril, carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim,
ceftriaxon, cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin, clindamicina, clofibrat, clonazepam,
danazol, dapsona, desipramina, diazoxid, diclofenac, doxepin, doxorubicina, doxiciclina, enalapril,
etosuximid, flucitozina, fluorouracil, flufenazina, furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina,
haloperidol, vaccin anti-hepatita A, ibuprofen, imipenem, isoniazida, lamotrigin, lansoprazol, levodopa,
acid mefenamic, mefenitoin, metsuximid, metisergid, moxalactam, naproxen, nitrofurantoin, nizatidina,
norfloxacina, ofloxacina, penicilinamina, pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina,

26
 propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona, streptomicina, sulfametoxazol,
sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina, tobramicina, triazolam, trifluoperazina,
trimipramina, trovafloxacin, acid valproic, zalcitabina6.
 Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin, corticotropin, desipramina, etosuximid,
indometacin, nortriptilina, olsalazina, procainamida, rifampicina, sulfametoxazol, triazolam6.
Bazofilele (granulocitele bazofile) şi mastocitele – sunt doua populatii de leucocite bazofile care
prezinta multe asemanari, dar şi unele diferente. Ambele tipuri de celule contin granulatii
intracitoplasmatice care se coloreaza metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe
suprafata lor o isoforma tetramerica (αβγ2) a receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor
cu afinitate mare este legat de alergenul sensibilizant sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat şi
mastocitele sunt activate, fiind indusa sinteza şi secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele şi
mastocitele sunt factori importanti in inflamatiile alergice şi alte fenomene imune şi inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica şi istoria naturala a granulocitelor, care se matureaza in maduva,
circula in sange şi retin anumite trasaturi ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul
proceselor inflamatorii şi imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu exista evidente
convingatoare ca bazofilele se metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obişnuit in afara maduvei osoase sau circulatiei – in general in tesutul
conjunctiv şi cavitatile seroase. Exista anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din
circulatie poate fi crescut.
Bazofilele şi mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de suprafata, forma şi structura
nucleului; bazofilele au in general mai putine granule şi o morfologie mai omogena decat mastocitele.
Exista, de asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati şi cei nou sintetizati dupa activare.
Ambele celule contin histamina, PAF şi metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in
patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi astmul. O distinctie majora consta in proteinazele care sunt
continute in cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule produc citokine, spre exemplu bazofilele
produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul mastocitelor include un spectru larg de
citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si Th2 (cum ar fi TNF).
De asemenea, rolul bazofilelor şi mastocitelor in inflamatiile alergice difera in functie de stimulii care
activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare raspund la unele neuropeptide, iar asocierea
anatomica stransa dintre mastocite şi nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente de
mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau prin alti stimuli cum ar fi
componente ale complementului. Degranularea anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea
granulelor. Dar in numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara şi bazofilica, cum ar
fi hipersensibilitatea cutanata intarziata, poate aparea o degranulare şi secretie de mediatori mult mai putin
exploziva (“piecemeal degranulation”). Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca şi sa
functioneze din nou2.
Valori de referinta – bazofile = 0-200/µL sau 0-0.2×109/L (0-2% din leucocite)9.
Semnificatie clinica
1. Bazofilia: >200/µL:
 Numarul de bazofile şi precursori mastocitari este crescut in boli alergice: rinita alergica, polipoza nazala,
sinuzita cronica, astm, dermatita atopica, alergii medicamentoase
 In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista diferentiere bazofilica (care poate
include mastocitele) din progenitorii leucemici
 Leucemia mieloida cronica şi alte sindroame mieloproliferative cronice (policitemia vera, metaplazia
mieloida cu mielofibroza). Nivelul bazofiliei are valoare prognostica, iar criza bazofilica anunta faza

27
 blastica terminala din leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din leucemia mieloida cronica şi
celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu numarul şi turn-overul bazofilelor (posibil şi al
mastocitelor)
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica de proliferare mastocitara limitata, cu
localizare cutanata) – numar crescut de bazofile şi precursori mastocitari in sange
 Leucemie bazofilica
 Boala Hodgkin
 Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie
 Postradiatii ionizante
 Infectii: tuberculoza, varicela, gripa
 Injectarea de particule straine
 Hipotiroidism
2. Bazopenia: <20/µL:
 Infectii in faza acuta
 Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic)
 Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere
 Absenta ereditara a bazofilelor
 Febra reumatica acuta la copii
 Hipertiroidism
3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:
 Urticarie, astm
 Soc anafilactic
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu mastocite
 Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara
 Insuficienta corticosuprarenaliana
 Boli hepatice si renale cronice
 Osteoporoza 4;6;8;19
Interferente medicamentoase:
 Creşteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin, triazolam
 Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental6

28