INSTITUȚIA PUBLICĂ GIMNAZIUL RUBLENIȚA

CONSECINŢELE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

ASUPRA DEZVOLTĂRII COPIILOR

Realizat de:
Petcu Cristina
 2019
MOTTO: ”Viaţa poate fi şi altceva decât frică , durere, umilinţă”

Fiecare dintre noi ştie bine ce este violenţa. Ea este cea care ne evocă în minte torturare,
oprimare, moarte, iar într-un registru mai puţin dramatic ne gândim la lipsa de civilizaţie, insulte, înjurii,
atitudini nerespectoase.
Dicţionarul enciclopedic român defineşte violenţa ca fiind “un viciu de consinţământ, care
constă în constrângerea exercitată pe cale psihică asupra unei persoane spre a o determina să facă un
anumit act juridic”
Violenţa în familie este o problemă extrem de gravă, iar specialiştii o consideră o formă de
tortură datorită caracteristicilor sale. Impactul social al violenţei în familie este extins, deoarece acesta
afectează nu numai victimele, dar şi persoanele care sunt martore sau au cunoştinţă de situaţii de
violenţă în familie. De cele mai multe ori, actele de violenţă au loc în spatele uşilor închise şi sunt
ascunse de victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi de jenă faţă de societate.
Formele violenței în familie sunt
 abuzul verbal;
 refuzul accesului la resurse financiare;
 izolarea de prieteni şi familie;
 ameninţări;
 atacuri.
(în unele cazuri pot duce la decesul unuia dintre parteneri).

Persoanele violente manifestă o serie de comportamente agresive repetitive, în forma unor

combinaţii de acte coercitive şi de atac, de mai multe tipuri. Este un fenomen grav, o problemă
comunitară, socială şi de sănătate publică ce afectează în principal femeile. Violenţa în familie se
defineşte ca fiind orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei
asupra altui membru din cadrul acceleaşi familii,care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un
prejudiciu material.
Etapele violenței sunt:
1. Abuz
2. Regrete, păreri de rău
3. Creșterea tensiunilor
4. Evenimentul declanșator
Copiii care trăiesc într-o familie violentă ajung să dezvolte aceleaşi comportamente ca şi părinţii
lor. Indiferent de vârstă, copiii sunt învăţaţi că violenţa este o metoda eficientă de a controla alţi oameni.
Studiile au arătat că adolescenţii care trăiesc într-un mediu violent sunt următoarea generaţie de agresori
şi victime.
 Copiii din familiile violente învăţa că:
  este acceptabil ca un barbat să lovească o femeie;
 violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei;
 oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie;
 bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt bărbaţi adevăraţi;
 exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune;
 nu vorbi despre violenţă!
 nu avea încredere!
 nu simţi!
Funcţia principală a familiei ,creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice
consecinţe în viitor. Perturbarea acestei funcţii se acutizează în cadrul evenimentelor de violenţă în
familie. Cercetările de specialitate arată că trauma copiilor care trăiesc într-o atmosferă de violenţă, cu
toate că nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată ,
decât în cazul copiilor care sunt victime ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor. Când vorbim de
violenţă, nu ne referim doar la cea fizică, ci şi la cea verbală, care ia forma înjurăturilor, jignirilor,
ameninţărilor.
Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile de bază - nevoia
de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste – sunt profound încălcate, iar funcţiile parentale nu sunt
împlinite. O mamă victimă a violenţei este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare
copilului – hrană, igienă, haine - sau să-l protejeze pe acesta de răniri, pericole fizice sau sociale. Copilul
devine cel mai ades neglijat, expus pericolelor. Copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întâmplă, de
sentimentul eşecului, de autoacuzaţii, femeia nu mai este capabilă de a-şi juca rolul adevărat de mamă.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie care îi face uşor de
recunoscut. Ei prezintă:
- Identificare cu eroi negativi,
- Probleme şcolare –neîncredere, lipsă de concentrere, lipsa de maniere sociale,
- Probleme de comportament –agresivitate sau pasivitate la agresiuni, probleme cu somnul, fuga
de acasă, consum de droguri şi alcool,
- Probleme emoţionale şi mentale –anxietate mărită, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte,
- Probleme psihologice -neîncredere în sine, depresie,
- Probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afară, dezvoltare fizică
lentă.
 De asemenea, copilul poate:
 să aibă coşmaruri;
 să aibă ticuri;
  să aibă frici nejustificate, fără un motiv evident;
 să fie trist, fără chef de joacă;
 să fie tăcut;
 să fie săritor în sprijinul unuia dintre părinţi;
 să se comporte ca un mic adult.
o Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi plâng, refuză mâncarea sau
se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de privarea emoţională. Sunt foarte vulnerabili.
o Copii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona cauzele de emoţii;
prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine
scăzuta şi probleme sociale la gradiniţa cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri. La acest stadiu apar
diferenţele de gen.
o La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat de ei. Dacă
sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede ca ei le-au provocat. Unele studii au arătat că băietii
preşcolari au cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă de alte grupe
de vârstă.
o Copiii de şcoala primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe ca violenţa este calea
cea mai potrivita pentru a rezolva conflictele într-o relaţie. Deseori au probleme la teme iar la fetele din
această grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi depresie.
o Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părintilor lor şi deseori consideră victima ca
fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă asupra dezvoltării adolescentilor şi a
comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al delincvenţei violente.

În contextul unui mediu familial violent, putem întâlni copilul-simptom şi copilul –victimă.
Copilul-simptom este cel care exprimă şi trăieşte suferinţele părinţilor, în locul lor. Părinţii nu recunosc
că sunt în dificultate pentru că li se pare că toate acestea sunt în contradicţie cu statutul de adult şi de
părinte. Nu au ezitat să ceară copilului mai mult decât ei pot da ,să aibă pretenţii nemăsurate, să
pedepsească şi să ameninţe. EI reuşesc doar să arate prin simptomul său ceea ceei se străduie să uite.
Copilul-victimă e într-o situaţie mai grea pentru că părinţii săi nu vin niciodată să ceară ajutor. El este cel
care suportă mânia şi furia lor. El poate ajunge doar în adolescenţă să ceară ajutor dacă nu cumva şi
atunci este împiedicat de agresorii săi. Părintele care a fost abuzat în cipilărie şi care face acelaşi lucru la
rândul său, care nu pote opri repetarea situaţiei traumatice îşi transformă partenerul şi copilul în victime.
E greu de conceput că produce copiilor săi aceleaşi suferinţe pe care le-a îndurat când era mic.
Traumele din copilărie pot atrage după ele o multitudine de probleme de dezvoltare, simptome,
diagnostice. În acest caz, sarcina terapeutică constă într-un proces în care copilului îi devine posibilă
elaborarea şi integrarea experienţei traumatice. Jocul are un rol important, acela de a ajuta copilul să
retrăiască experienţa prin care a trecut şi să o exprime. Pentru aceasta, terapia trebuie să ofere un cadru
sigur, protector în care se poate desfăşura fantezia creatoare a copiilor.
Important este ca toate persoanele care ajung victime ale violenţei în familie să-şi cunoască
drepturile şi să apeleze cu încredere la instituţiile şi persoanele care îi pot ajuta: Poliţie, centre de adăpost,
avocat, medic, psiholog, familie, prieteni.
Conform legii, aceste cazuri de violenţa in familie trebuie supuse medierii la cererea părţilor,
mediere realizată de către persoane specializate, prin consiliul de familie format din rude sau de către
mediatori autorizati. Această mediere însă nu opreşte desfăşurarea procesului penal sau aplicarea de
sancţiuni pentru cei care au săvârşit abuzuri.
De asemenea, legea prevede şi susținerea de Centre pentru adăpostirea victimelor violenţei în
familie, care sunt unităţi de asistenţă socială ce asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere
victimelor violenţei in familie, nevoite să fugă de acasă. În acelaşi timp, este interzis accesul în incinta
adăpostului a agresorului, acestă izolare a victimelor se face cu consimţământul acestora.
Adăposturile publice sau private asigură gratuit atât victimei, cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea
acesteia: protecţie împotriva agresorului, îngrijire medicală, hrană, cazare, asistentă psihologică şi
consiliere juridică, pe o perioadă determinată, până la rezolvarea situaţiei familiale. În cazul persoanelor
care nu îşi pot asigura singure cazarea şi hrană, acestea vor avea drept de sedere în adăpost până la
rezolvarea acestor probleme de către stat sau de către organizaţiile neguvernamentale, prin cursuri de
calificare profesională.
La primirea în adăpost, victima este ajutată din punct de vedere legal să-şi protejeze bunurile
rămase la agresor. Acest ajutor este gratuit, la fel ca si ingrijirea medicală şi psihiatrică, oferită victimei
pentru a o ajuta sa treacă peste şocul si trauma unei astfel de violenţe.
Însă, în acelaşi timp cu adăpostirea şi protejarea victimei, se poate începe urmarirea penală şi
judecarea in instanţă, la cererea victimei sau din oficiu, ori de câte ori există probe sau indicii temeinice
care dovedesc că un membru al familiei a savârşit un act de violentă cauzator de suferinţe fizice sau
psihice asupra unui alt membru.
Din studiul situaţiei violenţei in familie, majoritatea infracţiunilor săvârşite între membrii
familiei le constituie cele de omor, tentativă de omor, loviri cauzatoare de moarte, pruncucidere, vătămare
corporală gravă, vătămare corporală, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală,
incest, tâlhărie, abandon de familie - art. 305 Cod penal (numai litera "a" - părasirea, alungarea sau
lăsarea fără ajutor, prin expunerea la suferinţe fizice sau morale, rele tratamente aplicate minorului şi
punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji.
Astfel infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prin care acesta este pus în primejdie
gravă de către părinţi sau de orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.
 Dacă privim familia ca spaţiu al satisfacerii nevoilor existenţiale ale tuturor membrilor ei, e
evidentă nevoia unei morale bazate pe cunoaştere şi dragoste care să regleze relaţiile între membrii
familiei. În absenţa acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici,
al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilaţii comportamentale.

o Dacă cunoaşteţi o persoană care a fost victima violenţei în familie:

 Evitaţi implicarea fizică în aplanarea violenţei; riscaţi să deveniţi o victimă.
 Apelaţi la ajutorul poliţiei.
 Credeţi ceea ce vă spune victima fără să o judecaţi.
 Întrebaţi persoana cu ce îi puteţi fi de folos.
 Încurajaţi conversaţia, dar fără să o monopolizaţi.
 Ajutaţi victima să decidă ce trebuie făcut.

O gândire morală cu principii clare, cunoaşterea şi respectarea nevoilor umane pot garanta
calitatea vieţii familiei.