ALOCAREA RESURSELOR ÎN CADRUL PROIECTELOR DE INVESTIȚII

1. Scopul lucrării

Scopul lucrării este de a oferi studenţilor cunoştinţele necesare pentru programarea

unor activităţi care dispun de resurse limitate. Se urmăreşte obţinerea abilităţilor de aplicare a
lisajului şi nivelării în scopul optimizării programului de lucru.

2. Aspecte teoretice

2.1. Prezentarea generală a problemei

Programarea si conducerea a proiectelor prin resurse reprezintă o extensie a modelului
PERT - timp, prin luarea în considerare a resurselor alocate pentru realizarea proiectului.
Termenul “resursă’’ desemnează un mijloc necesar derulării şi îndeplinirii unei
activităţi. Iată câteva modele de resurse: o persoană, o echipă, un serviciu al întreprinderii, un
colaborator extern, o maşină sau instalaţie, un stoc de materii prime sau de semifabricate, un
buget etc. Orice resursă se reprezintă simbolic sub forma unui calendar. Termenul “calendar”
capătă aici un sens particular: descrierea eşalonată în timp a numărului de unităţi de lucru
(muncă) pe care resursa îl poate consacra activităţilor din proiect.
La programarea proiectelor prin resurse trebuie avută în vedere legătura dintre
activităţi. Pentru a evidenţia acest aspect se reprezintă activităţile prin linii, iar legatura printr-
o săgeată.
Lungimea segmentului nu depinde de durata activităţii. Această reprezentare nu este
un plan la scară ci un graf care marchează logica înlănţuirii activităţilor.
Legătura (dependenţa) dintre două activităţi este reprezentată cu o săgeată. Legătura
din figura 2.9 arată că activitatea B poate începe numai dacă activitatea A a fost terminată. În
cadrul acestei reprezentări activitatea A se numeşte predecesor, iar activitatea B succesor.
Practic există patru tipuri de legături.
Legătura tip S-Î. Semnificaţia acestei legături este următoarea: activitatea B poate
începe numai dacă activitatea A este terminată. Dar nu este obligatoriu ca B să înceapă îndată
ce A s-a terminat. Cu alte cuvinte, activitatea B poate debuta odată cu sfârşitul activităţii A sau
mai târziu (fig. 1).
Legătura tip Î-Î. Acest tip de legătură are următoarea semnificaţie: activitatea B poate
începe dacă activitatea A a început. Debutul activităţii B poate fi simultan cu debutul
activităţii A sau mai târziu. În acest caz predecesorul şi succesorul pot fi paralel (fig. 2).
Legătura tip S-S. Acest tip de legătură are următoarea semnificaţie: activitatea B se
poate termina numai dacă activitatea A a fost terminată. Cu alte cuvinte, B se poate termina
odată cu A sau mai târziu. Şi în acest caz predecesorul şi succesorul se pot găsi în paralel (fig.
3).
Legătura tip Î-S. Acest tip de legătură are următoarea semnificaţie: activitatea B se
poate termina dacă activitatea A a început. Cu alte cuvinte, B se termină odată cu începutul lui
A sau mai târziu. În acest caz, succesorul se poate situa cronologic înaintea predecesorului.

A A A A

B B B B

Fig.1 Fig.2 Fig.3 Fig.4

1
 Programarea proiectelor prin resurse se poate face după ce au fost calculate
momentele de început şi sfârşit cel mai devreme posibil ale activităţilor (numit în continuare
calcul CMD) şi marjele acestora.
Planurile de sarcini se obţin prin proiectarea activităţilor pe calendarele resurselor
corespunzătoare, poziţionate pe scara timpului conform calculului CMD.
Deoarece pot apare supraîncărcări ale resurselor se impune o deplasare a activităților
spre viitor, activitate numită lisajul planurilor de sarcini. Lisajul poate fi continuat cu o
nivelare a planurilor de sarcini, prin mărirea duratei unei activităţi şi diminuarea intensităţii
resursei.

2.2. Etapele parcurse pentru alocarea resurselor

 Se studiază cu atenţie reţeaua care reprezintă interdependenţa activităţilor.
 Se analizează legăturile dintre activităţi.
 Se efectuează calculul avansat - calculul datelor cel mai devreme posibil (CMD).
Activităţile se reprezintă pe câte o linie separată, pe o scară a timpului, în funcţie de
duratele lor şi tipurile de legături. Reprezentarea se face de la stânga la dreapta, începând cu
prima activitate, poziţionând activităţile căt mai devreme posibil (cât mai la stânga).
 Se efectuează calcul întârziat – calcul datelor cel mai târziu posibil (CMT).
Activităţile se reprezintă pe câte o linie separată, pe o scară a timpului, în funcţie de
duratele lor şi tipurile de legături. Reprezentarea se face de la dreapta la stânga, începând cu
ultima activitate, poziţionând activităţile căt mai târziu posibil (cât mai la dreapta).
 Se pun în corespondenţă scărilor CMD şi CMT
 Se calculează marjele ca diferenţe între momentele de început ale activităţile
corespondente de pe cele două scări.
 Se identifică drumul critic - format din ansamblul activităţilor cu marjă nulă.
 Se elaborarează planurile de sarcini ale resurselor.
Planurile de sarcini se obţin prin proiectarea activităţilor poziţionate conform
calculului CMD pe calendarele celor două resurse. Fiecare activitate se reprezintă pe
calendarul resursei corespunzătoare, în dreptul poziţiei din diagrama CMD, sub forma unui
dreptunghi care are înălţimea proporţională cu valoarea intensităţii.
 Efectuarea lisajului planurilor de sarcini.
Lisajul planurilor de sarcini are drept scop eliminarea supraîncărcărilor resurselor.
Atingerea acestui scop se face prin deplasarea activităţilor spre viitor. Decalajul trebuie să fie
cât mai mic posibil pentru a nu prelungi prea mult durata de realizare a proiectului.
Deplasarea activităţilor spre viitor impune şi o deplasare a succesorilor acestora,
pentru a respecta legăturile din reţea. Decalarea succesorilor poate genera apariţia unor noi
încărcări suplimentare, ale resursei în cauză sau chiar ale altor resurse. De aceea lisajul trebuie
efectuat de la începutul proiectului (reţelei), pentru toate resursele şi nu pentru fiecare plan de
sarcini separat.
 Efectuarea nivelării planurilor de sarcini.
Nivelarea planurilor de sarcini este o formă particulară de lisaj. Prin nivelare, durata
unei activităţi este mărită, iar intensitatea resursei diminuată. Ca şi în cazul lisajului, nivelarea
trebuie efectuată de la începutul proiectului, spre viitor şi pentru toate resursele. Nivelarea
planurilor de sarcini se poate realiza împreună cu lisajul, în continuarea acestuia sau
independent.
 Elaborarea programului de lucru.
Programul de lucru, corespunzător ultimei nivelări, se obţine prin proiectarea
activităţilor din planurile de sarcini ale resurselor, pe o scară de timp cu originea în t0.

2
 2.3. Aplicaţie pentru metodologia de alocare a resurselor

APLICAŢIA 1

Exemplificarea aplicării metodologiei se face pe baza activităţilor prezentate în

reţeaua logică din fig. 1. Pe reţea sunt indicate simbolurile şi duratele activităţilor.
Se parcurg etapelele următoare:
 analiza legăturilor dintre activităţi;
 calculul avansat - calculul datelor cel mai devreme posibil (CMD);
 calcul întârziat – calcul datelor cel mai târziu posibil (CMT);
 punerea în corespondenţă a scărilor CMD şi CMT;
 calcul marjelor;
 identificarea drumului critic.
A Analiza legăturilor dintre activităţi.
Reţeaua este alcătuită din 10 activităţi şi pune în evidenţă următoarele tipurile de
legături:
- legătură sfărşit – început (începutul unei activităţi este condiţionat de sfărşitul altei
activităţi): A-C; A-D; C-F; F-I; etc.;
- legătură început – început (începutul unei activităţi este condiţionat de începutul altei
activităţi): A-B şi G-H;
- legătură sfârşit – sfârşit (sfârşitul unei activităţi este condiţionat de sfărşitul altei
activităţi): A-B şi J-I.
B Calculul datelor CMD.
Activităţile se reprezintă pe câte o linie separată, pe o scară a timpului, în funcţie de
duratele lor şi tipurile de legături, ca în fig. 2. Reprezentarea se face de la stânga la dreapta,
începând cu activitatea A, poziţionând activităţile căt mai devreme posibil (cât mai la stânga).
Observaţii:
 activitatea A începe la momentul t0=0;
 activitatea B începe după ce începe activitatea A (la limită, momentul 0 este cel mai
devreme posibil); se verifică dacă sfârşitul activităţii B este după sfârşitul activităţii A;
 activitatea H începe după ce începe activitatea G (la limită, începutul activităţii H
coincide cu momentul activităţii G);
 activitatea I se termină după ce se termină activitatea J (la limită, momentele de sfârşit
ale celor două activităţi coincid); se impune o deplasare spre dreapta a activităţii I;
 celelalte activităţi se programează normal (căt mai devreme posibil).
C Calculul datelor CMT.
Activităţile se reprezintă pe câte o linie separată, pe o scară a timpului, în funcţie de
duratele lor şi tipurile de legături, ca în fig. 3. Reprezentarea se face de la dreapta la stânga,
începând cu activitatea J, poziţionând activităţile căt mai târziu posibil (cât mai la dreapta).
Observaţii:
 activitatea J se termină la momentul tf=65 zile;
 activitatea I se termină după ce se termină activitatea J (la limită, momentul t f este cel
mai tărziu posibil);
 activitatea H se termină când începe activitatea J;
 activitatea G începe înaintea activităţii H (se impune deplasarea spre stânga astfel
încât momentele celor două activităţi să coincidă);
 activitatea A începe înaintea activităţii B (se impune deplasarea ei spre stânga până
când începuturile lor coincid); se verifică dacă sfârşitul activităţii B este după sfârşitul
activităţii A;
 celelalte activităţi se programează normal (căt mai tărziu posibil).

3
 D Punerea în corespondenţă a scărilor CMD şi CMT.
Punerea în corespondenţă a scărilor CMD şi CMT este prezentată în fig. 4. Această
corespondenţă conduce la relaţia:
tf= t0+65
Datele CMT pot fi exprimate în funcţie de t0.
E Identificarea drumului critic.
Drumul critic este format din ansamblul activităţilor cu marjă nulă.

ALOCAREA RESURSELOR

Pentru exemplificarea alocării resurselor se utilizează activităţile prezentate în reţeaua

logică din fig. 1, completată cu două resurse, R1 şi R2. Cele două resurse sunt alocate
activităţilor din proiect cu intensităţi de 100% şi 50%.
Programarea proiectelor prin resurse se efectuează după programarea proiectelor prin
durate.
Se parcurg în continuare etapelele următoare:
 elaborarea planurilor de sarcini ale resurselor;
 lisajul planurilor de sarcini;
 nivelarea planurilor de sarcini;
 elaborarea programului de lucru;

A Elaborarea planurilor de sarcini ale resurselor.

Planurile de sarcini se obţin prin proiectarea activităţilor poziţionate conform
calculului CMD pe calendarele celor două resurse. Fiecare activitate se reprezintă pe
calendarul resursei corespunzătoare, în dreptul poziţiei din diagrama CMD, sub forma unui
dreptunghi care are înălţimea proporţională cu valoarea intensităţii.
Calculul datelor CMD şi planurile de sarcini ale resurselor corespund reprezentării din
fig. 6. Se constată următoarele:
- resursa R1 are o supraâncărcare de 50% în perioada t0+25 până la t0+30;
- resursa R1 nu este utilizată în perioada t0+45 până la t0+55;
- resursa R2 are o supraâncărcare de 100% în perioada t0+10 până la t0+15;
- resursa R2 are o supraâncărcare de 50% în perioada t0+45 până la t0+50;
- resursa R2 are o subâncărcare de 50% în perioada t0+15 până la t0+455.

B Lisajul planurilor de sarcini.

Lisajul planurilor de sarcini are drept scop eliminarea supraîncărcărilor resurselor.
Atingerea acestui scop se face prin deplasarea activităţilor spre viitor. Decalajul trebuie să fie
cât mai mic posibil pentru a nu prelungi prea mult durata de realizare a proiectului.
Deplasarea activităţilor spre viitor impune şi o deplasare a succesorilor acestora,
pentru a respecta legăturile din reţea. Decalarea succesorilor poate genera apariţia unor noi
încărcări suplimentare, ale resursei în cauză sau chiar ale altor resurse. De aceea lisajul trebuie
efectuat de la începutul proiectului (reţelei), pentru toate resursele şi nu pentru fiecare plan de
sarcini separat.
Pentru reţeaua analizată se pot obţine, succesiv, următoarele variante de planuri de
sarcini :
 Prima supraâncărcare apare pe planul de sarcini al resursei R2: activităţile B şi D,
prima cu marjă nulă, iar cea de-a doua cu o marjă de 10 zile. Aceste activităţi ocupă
resursa R2 cu o intensitate de 100%.
Decalarea activităţii D este mai convenabilă, decât decalarea activităţii B. Analizând
tipurile de legături din reţea, se poate observa ca decalarea activităţii D se poate face în două

4
moduri: între activităţile E şi G (scenariul 1) sau între activităţile B şi E (scenariul 2).
Scenariul 1 conduce la rezultatul intermediar prezentat în fig. 7. Decalarea activităţii D
conduce şi la şi la dispariţia supraîncărcării resursei R1 la t1+25 zile.
 După prima operaţie de lisaj se menţine încă supraîncărcarea resursei R2 la data t 0+50
zile. Această supraîncărcare provine din derularea, în paralel, pe durata a 5 zile, a
activităţilor G (cu intensitate 50%) şi J (cu intensitate 100%).
Decalarea activităţii J conduce la rezultatul prezentat în fig. 8. Se observă că
activitatea I de pe calendarul resursei R1 trebuie decalată pentru a respecata legătura tip S-S
cu activitatea J.
C Nivelarea planurilor de sarcini.
Nivelarea planurilor de sarcini este o formă particulară de lisaj. Prin nivelare, durata
unei activităţi este mărită, iar intensitatea resursei diminuată. Ca şi în cazul lisajului, nivelarea
trebuie efectuată de la începutul proiectului, spre viitor şi pentru toate resursele. Nivelarea
planurilor de sarcini se poate realiza împreună cu lisajul, în continuarea acestuia sau
independent.
Pentru reţeaua analizată se pot obţine, succesiv, următoarele variante de planuri de
sarcini:\
 Pentru cazul considerat în fig. 6, nivelarea primei supraîncărcări, care apare la data
t0+10 zile pe planul de sarcini al resursei R2, poate fi efectuată păstrând datele de
început ale activităţilor B şi D, dar diminuând intensitatea resursei, ca în fig. 9.
 Se constată că supraîncărcarea resursei R2, la data t0+50 zile, se conservă. Nivelarea se
poate realiza decalând activitatea J spre viitor cu 2,5 zile (fig. 10).
 Se poate observa că planurile de sarcini ale resurselor conţin subâncărcări care, în
parte pot fi eliminate.
Data de sfârşit a proiectului este determinată de activitatea J, care influenţează
activitatea I, prin legătura de tip S-S. Activitatea J este influenţată de activitatea H, predecesor
de care depinde prin legătura de tip S-I.
Activitatea H ar putea fi plasată mai devreme, reducând intensitatea resursei R1 asupra
activităţii C. Deplasarea activităţii H impune şi deplasarea activităţii G, din cauza legăturii de
tip I-I dintre acestea.
Începutul activităţii G depinde de sfârşitul activităţilor D şi E.
Ţinând cont de acestea, se poate găsi o altă modalitate de eliminare a supraâncărcării
resursei R1, la data t0+25 zile (fig. 11).
 Supraâncarcarea resursei R2, la data t0+45 zile, poate fi eliminată prin reorganizarea
activităţii J (fig. 12). Această variantă de nivelare conduce la o durată de realizare a
proiectului mai scurtă cu o săptămână, în comparaţie cu scenariul anterior.
D Elaborarea programului de lucru.
Programul de lucru, corespunzător ultimei nivelări, se obţine prin proiectarea
activităţilor din planurile de sarcini ale resurselor (fig. 12), pe o scară de timp cu originea în t 0
(fig. 13).

3. Desfăşurarea lucrării
 Se studiază cu atenţie reţeaua care reprezintă interdependenţa activităţilor.
 Se analizează legăturile dintre activităţi.
 Se efectuează calculul avansat - calculul datelor cel mai devreme posibil (CMD).
 Se efectuează calcul întârziat – calcul datelor cel mai târziu posibil (CMT).
 Se pun în corespondenţă scărilor CMD şi CMT
 Se calculează marjele ca diferenţe între momentele de început ale activităţile
corespondente de pe cele două scări.
 Se identifică drumul critic - format din ansamblul activităţilor cu marjă nulă.

5
 Se elaborarează planurile de sarcini ale resurselor.
 Efectuarea lisajului planurilor de sarcini.
 Efectuarea nivelării planurilor de sarcini.
 Elaborarea programului de lucru.