Evaluarea metodelor de evaluare

Introducere
Scopul acestei lucrari este Acela de a realiza o analiza comparative a metodelor de evaluare
modern si traditionale. În acest scop, vom prezenta principalele aspecte ce trebuie avute în vedere
în procesul de predare și învățare, criteriile de evaluare stabilite și utilizate în programele școlare,
evaluând apoi problemele, neajunsurile dar și aspectele pozitive ridicate de aceste metodele de
evaluare, și încercând totodată soluționarea anumitor probleme.

Aceste puncte de interes ale cercetării vor delimita și structura desfășurarea propriu-zisă a
prezentei lucrări: în capitolul întâi vom prezenta aspecte generale legate de noile tendințe și liniile
de ghidare în evaluarea procesului de învățare a filosofiei, iar ultima parte va conține analiza lor,
scotand in evidenta punctele tari si slabe ale celor doua paradigme.

Pentru a creinoa contextual evaluarii este necesar ca mai intai sa ne amintim care sunt principalele
aspecte vizate de predarea și învățarea unei discipline. Acestea pot fi enuntate in felul urmator:

-gândirea critică
-cunoaștere aparatului conceptual cu care opereză fiolosofia
-familiarizarea cu principalele teme și probleme de interes ale istoriei filosofiei
-cunoașterea marilor opere filosofice si întelegerea principalelor teorii filosofice
-dezvoltarea capacității de a citi un text filosofic
- dobândirea capacității de a analiza o anumită temă si de a forma păreri proprii

Este adevărat că întotdeaună și în orice context există diferențe considerabile între nivelele de
înțelegere ale elevilor pentru fiecare obiect de studiu. Cum vom putea verifica gândirea critică a
unui elev? Și care este nivelul la care va fi testată? În mod inevitabil, evaluarea elevilor va ridica
anumite probleme specifice disciplinei predate. De aceea, in cele ce urmeaza vom privi la
principalele metode de evaluare specifice disciplinelor.
Noi tendințe în evaluare
În Ghidul de evaluare a diferitor discipline din cadrul proiectului european ”Instrumente digitale
de ameliorale a calității evaluării în învățământul preuniversitar”, evaluarea este definită ca
examinare a gradului de ”corespondență între un ansamblu de informații privind învățarea de către
elev și un ansablu de criterii adecvate obiectivului fixat, în vederea luării unei decizii”1.

Bineînțeles, orice evaluare tinde spre obiectiv și spre criterii de evaluare cât mai obiective și
adecvate specificului conținutului de evaluat. În acest sens, a evalua presupune
-a verifica ceea ce a fost reținut în cadrul unui progres;
-a judeca efortul depus de elev în funcție de anumite reconmandări;
-a estima nivelul competenței unui elev;
-a situa elevul în raport cu posibilitățile sale sau cu ceilalți elevi;
- a reprezenta prin nota sau alte moduri gradul reusitei in funcție de anuite criterii
-a pronunța un verdict asupra cunoștiințelor sale;
-a stabili valoarea unei prestații a elevului.2
În cadrul evaluarii a avut loc o trecere progresivă de la evaluarea tradițională de tip calitativ la o
evaluare calitativă, bazată mai mult pe metodele alternative de predare, precum portofolii, proiecte,
investigația și autoevaluarea. Accentul se mută de la examinare la o cultură a evaluării, a evoluției
și progresului în învățare, competențele dezvolate fiind accentul principal și nu doar cunoștiințele
acumulate.

Bineînțeles, în funcție de scopul evaluării și de modul în care aceasta se face, putem distinge între
diferite tipuri de evaluare. Pentru scopul acestei lucrări, este relavant să amintim câteva:
Evaluarea inițială – aceasta urmărește diagnosticarea nivelului actual al elevilor în vederea
pregătirii programului de studiu cât mai conform si adaptat nevoilor studenților.
Evaluarea formativă – aceasta este evaluarea făcută pe parcursul predării prin observație
sistematică a împlicării elevilor și a gradului lor de înțelegere.

1
Eugen Stoica (ed.), Ghid de evaluare: disciplinele socio-umane, proiect cofinanțat POS DRU/1/1.1/S/3 2007-
2013, pp.5, disponibil la https://insam.softwin.ro/fisiere/GHID%20DE%20EVAL_SOCIO_UMANE2.pdf; vizitat
în data de 20 mai 2013.
2
idem, pp. 5-6.
 Evaluarea sumativă sau certificativă este un alt mod de evaluare utilizat adesea. Acesta este
adesea folosită pentru a examina rezultatele activității de predare învățare și nu procesele învățării.
Se axează pe cunoștiințe și de obicei este tipul de evaluare întrebuințat la sfarșitul unui capitol sau
semestru sau ciclu de studii prin teze, lucrări și examene.
Un al treilea mod de evaluare este evaluarea axată pe competențe. Tendințele actuale sunt
de a pune tot mai mult accent pe acest tip de învățare și evaluare.
Competenţa scolară, așa cum este definită în ghid poate fi considerată ca ”o disponibilitate
acţională a elevului, bazată pe resurse bine precizate, dar şi pe experienţa prealabilă, suficientă şi
semnificativ organizată. Se materializează în performanţe ale elevului, predictibile în mare măsură
pe baza prestaţiilor anterioare”3. În acest sens, importante nu mai sunt doar cunoștiințele
acumulate, ci capacitatea elevului de a folosi aceste cunoștiințe cât și altele acumulate pe parcursul
școlarizării pentru a obține rezultate noi sau pentru a îndeplini anumite sarcini și cerințe ce vizează
mai mult decât doar redarea unor informații pasive. Astfel, procesul învățării și strategiile folosite
de elev devin mai importante decât cunoștiințele acumulate; rezultatele nu se mai măsoară în
obiective măsurabile și cunatificabile ci în performanțe calitative.
În acest sens, metodele de evaluare tradiționale, precum evaluarea scrisă, orală și testele
docimologice și probe practice, sunt parțial înlocuite de metodele alternative de evaluare:
observarea sistematică a comportamentului elevului față de activitatea școlară, portofoliul,
investigația, proiectul, autoevaluarea, etc.4 Relația de dorit dintre aceste două metode de evaluare
este aceea de complementaritate, ajutându-se reciproc la depășirea limitelor fiecăreia. În funcție
de elementele ce se doresc a fi evaluate, pot fi folosite diferite categorii de itemi in funcție de
libertatea și flexibilitatea care se dorește a fi lăsată elevului. In acest sens se disting trei categorii
de itemi:
1. Itemi obiectivi – aceștia sunt concretizați în tipuri de întrebări cu alegere multiplă, duală
sau pereche.
2. Itemi semiobiectivi – care constau în exerciții sau întrebări cu răspunsuri scurte.
Metodele folosite în acest sens sunt întrebări clasice cu răspuns scurt, interviuri
structurate, textul perforat sau lacunar, etc.

3
idem, pp. 18.
4
idem, pp. 22.
 3. Itemi subiectivi – aceștia permit elevului să își construiască singur răspunsul, să îl
dezvolte în stil propriu și să îl elaboreze conform cu propriile sale considerații. Acești
itemi pot oscila de la itemi cu răspuns scurt și puțin elaborat, la eseuri și itemi cu
răspunsuri dezvoltate și complexe5.

In concluzie, toate aceste categorii sunt utilizabile în evaluarea disciplinelor predate, în funcție de
obiectivele și competențele ce se urmăresc a fi verificate și analizate de către profesor. Bineînțeles,
ele pot fi categorisite și după alte criterii decât cel al obiectivității, dar am ales această structurare
deoarece ea pare relavantă în mod special în evaluarea procesului de predare- învătare a
disciplinelor tehnice, disciplină ce ridică dificultăți în ceea ce privește găsirea echilibrului optim
între aportul subiectiv și obiectiv al elevului.

Bibliografie
Eugen Stoica (ed.) Ghid de evaluare: disciplinele socio-umane, proiect cofinanțat POS
DRU/1/1.1/S/3 2007-2013, disponibil la
https://insam.softwin.ro/fisiere/GHID%20DE%20EVAL_SOCIO_UMANE2.pdf; vizitat
în data de 20 mai 2013.

5
idem, pp 22-23.