Empatia - Invatarea Prin Cooperare

Proiect: Profesionalizarea carierei didactic-PROF
Beneficiar: Ministerul Educației

POCU/904/6/25/Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587
Empatia . Învățarea prin cooperare

Dr. Brené Brown în lucrarea „Am crezut că era vina mea dar nu era”, vorbește despre faptul
că empatia se poate învăța. „Theresa Wiseman, specialistă în domeniul îngrijirii din statul
England, a identificat patru caracteristici definitorii ale empatiei. Acestea sunt:
- a fi capabil să vezi lumea așa cum o văd alții (să încercăm să-i înțelegem pe
ceilalți, să-i vedem din perspectiva lor);
- să nu judeci (criticăm pentru a ne motiva și susține propriile idei, valori, credințe);
- să înțelegi sentimentele unei alte persoane (pentru aceasta este foarte important să
ne cunoaștem propriile trăiri și emoții și astfel să putem să identificăm la ceilalți
ceea ce trăiesc și le putem veni în ajutor);
- să arăți că înțelegi sentimentele persoanei respective”.
Autoarea mai spune un lucru foarte important „Lupta constantă pentru a ne simți
acceptați și valoroși este una dură. Investim o grămadă de timp și energie pentru a ne asigura
că ne ridicăm la așteptările celor din jur și păsându-ne de ceea ce gândesc ceilalți despre noi,
astfel încât sfârșim prin a fi nervoși, plini de regrete și de teamă.”
Să ne gândim că aceeași situație, de a fi validați, este și pentru noi ca profesori; ”lupta”
noastră de a demonstra că suntem buni, că suntem pregătiți științific ne poate întinde capcana
de a preda prea mult, prea condensat și fără încărcătura emoțională care să-i atragă pe
formabili.
Poate unele conflicte dintre formabili și profesori apar și din această luptă invizibilă
între ceea ce se dorește să fie validat la un moment dat de cei implicați. De exemplu, este
important să studiem stilurile de învățare ale celui pe care îl mentorăm dar și să ni le
identificăm pe ale noastre, tocmai pentru a porni de la autocunoaștere și a ajunge la o
raportare obiectivă la nevoile celuilalt.
Referitor la învățarea prin cooperare ”... în literatura de specialitate sunt prezentate mai
multe modele, deosebind în special:
A) Sarcina de tip disjunctiv, în care grupul trebuie să facă o selecție a răspunsurilor și
contribuțiilor unui singur membru, cea mai bună soluție fiind identificată;
B) Sarcina de tip conjunctiv se regăsește în tehnicile TGT și STAD și presupune că
productivitatea grupului este strict legată de eficiența tuturor membrilor săi, deci și a celui mai
slab dintre aceștia (analogia folosită este aceea a echipelor care urcă pe munte, membrii fiind
Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
legați unii de alții prin corzi, iar echipa neputând să înainteze mai repede decât ritmul celui
mai încet membru);
C) Sarcina de tip aditiv presupune că rezultatul activității grupului este suma contribuțiilor
tuturor membrilor;
D) Sarcina de tip discreționar presupune că membrii grupului pot combina opțiunile
individuale în orice manieră doresc, neexistând paternitatea soluției exprimate, aceasta din
urmă fiind rezultatul contribuției participanților.”
ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată a grupurilor
mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al
grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea
performanţelor celorlalţi membri ai grupului. (Johnson R., Johnson D., Holubec E., 1994)
Învăţarea prin cooperare răspunde diferitelor obiective. Ea poate servi aprofundării
conceptelor deja cunoscute, introducerii unor noi concepte, perfecţionării abilităţilor, trezirii
unor interese etc.
„Învățarea prin cooperare are loc atunci când elevii lucrează împreună, uneori în perechi,
alteori în grupuri mici, pentru realizarea unui obiectiv comun: rezolvarea unei probleme,
explorarea unei teme, producerea/crearea unor idei și soluții noi într-o situație dată“. (Dumitru
I., 2000)
Teoria învăţării prin cooperare se inspiră din teoria privind interdependenţa socială, care apare
atunci când oamenii au obiective comune şi când rezultatele fiecărui individ influenţează
acţiunile celorlalţi. Interacţiunea dintre oameni este, practic, esenţială pentru supravieţuire.
Învăţarea prin cooperare implică ipoteza că modul în care sunt planificate activităţile
determină calitatea interacţiunii dintre elevi, rezultatele activităţilor fiind consecinţe ale
interacţiunii dintre elevi. Astfel, unul dintre elementele principale care trebuie creat în clasă
este interdependenţa pozitivă sau cooperarea.
Morton Deutsch este cel care a definit şi încadrat într-o teorie învăţarea prin cooperare.
El a conceptualizat trei tipuri de interdependenţă socială: pozitivă, negativă şi inexistentă.
Prima încurajează interacţiunea dintre persoanele care lucrează împreună, fiind denumită
„interacţiune bazată pe cooperare şi stimulare“; a doua se caracterizează prin obstrucţionarea
reciprocă a membrilor unui grup de a atinge un ţel, fiind denumită „interacţiune bazată pe
opoziţie şi competiţie“; interacţiunea este inexistentă atunci când membrii unui grup lucrează
independent.
Dacă, până nu de mult, şcoala românească promova competiţia şi individualismul, încurajând
reuşita personală, acum, în contextul unui învăţământ orientat spre „modernitate“, ea şi-a
schimbat strategia şi abordează ideea cooperării prin:
– Simularea interacţiunii dintre copii;

– Depunerea unui efort sporit de către copii în procesul de învăţare;

– Generarea sentimentelor de acceptare şi simpatie;
– Dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
– Încurajarea comportamentelor de facilitare a succesului celorlalţi;
– Dezvoltarea gândirii critice.
Până acum, profesorul era considerat principala sursă de informaţii pentru o anumită
disciplină. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al profesorului se reduce
dramatic, el devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul
tradiţionalei „transmiteri de cunoştinţe“, veritabile „experienţe de învăţare“.
ROLUL PROFESORULUI ÎN ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE

Formează grupurile:
,,Formarea grupurilor reprezintă una dintre sarcinile importante ale profesorului în crearea
situaţiilor de învăţare prin cooperare, considerându-se deosebit de importante următoarele trei
elemente: motivaţia, comunicarea şi acceptarea reciprocă“ (A., Nicu, E.-R., Conţiu, 2010, p.
42);
· Stabileşte criteriul de grupare şi dimensiunea grupului:
· Există mai multe taxonomii ale grupurilor, după cum urmează:
Un aspect important în formarea grupurilor îl constituie mărimea acestora, numărul de
membri aflaţi într-un grup. „În învăţarea prin cooperare, numărul ideal de elevi pentru
formarea unei echipe este de patru pentru că permite maximum de interacţiuni.
Stabileşte regulile de lucru (se vorbeşte pe rând, nu se atacă persoana, ci opinia sa, se consultă
între ei, nu se monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, se lucrează cu culori
diferite etc.);
Explică foarte clar obiectivele activităţii, specifică timpul pe care îl au copiii la dispoziţie.
ELEMENTELE ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Interdependenţa pozitivă
– Membrii grupului trebuie să se bazeze pe ceilalţi pentru a-şi îndeplini scopurile.
Interacţiunea faţă în faţă
– Schimburile interpersonale directe sunt vitale pentru a ajuta pe copii să se sprijine, să
încurajeze, să laude şi să se stimuleze unii pe alţii.
Responsabilitatea individuală

– Fiecare membru al grupului este responsabil pentru munca lui şi pentru îndeplinirea sarci-
nilor aferente poziţiei deţinute. Copiii pot fi responsabilizaţi prin mai multe metode, cum ar fi
examinarea orală la întâmplare a copiilor, observarea fiecărui grup şi înregistrarea contribuţiei
individuale etc.
Abilităţi interpersonale şi de grup mic
– Printre abilităţile de care copiii au nevoie pentru a lucra cu succes în grupuri mici se
numără: încrederea, capacitatea de a conduce, luarea de decizii, comunicarea şi abilităţi de
management al situaţiilor de conflict.
Procesarea în grup: evaluarea, în grup a performanțelor realizate: îndeplinirea sarcinilor,
eficiența membrilor grupului.
Profesorul monitorizează activitatea grupurilor și oferă feedback atât grupului, cât și întregii
clase despre modul de lucru și rezultate.
AVANTAJELE ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Practica învățării prin cooperare creează premisele constituirii unei adevarate comunități de
învățare/de cercetare educaționale, în care:
 Ambianța este constructivă, de încredere și întrajutorare reciprocă;
 Elevii se simt respectați, valorizați și utili dobândind astfel încredere în forțele proprii
pentru că toți participă la luarea deciziilor;
 Membrii grupului conștientizează că performanțele bune ale acestuia se datorează
contribuțiilor lor individuale și invers, performanțele individuale pot fi evidențiate
numai dacă performanțele grupului ca întreg sunt bune.
 Se impune depăşirea restricţiei autoimpuse de a interacţiona cu copii cu fond cultural
asemănător;
 Apar idei mai multe şi mai bune;
 Elevii învaţă unul de la altul, nu doar de la cadrul didactic;
 Încurajează contribuţia personală;
 Aprecierea diversităţii;
 Elevul intră în contact cu alte opinii decât ale sale, acestea obligându-l să ţina seama
de ele;
 Se valorifică informaţiile colegilor în construirea cunoaşterii proprii;
 Ajută copilul să accepte schimbarea şi cooperarea pentru identificarea unor soluţii la
problemele cu care se confrunta el sau echipa sa;
 Dezvoltarea socială, dobândirea competenţelor sociale: respectul de sine, simţul
identităţii şi capacitatea de a rezista în condiţii de stres şi în situaţii de adversitate;
 Dezvoltarea unor relaţii interpersonale mai bune: relaţii colegiale, solidaritate, grijă şi
devotament, sprijin personal;

 Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o functie corectivă,

ameliorativă. Evaluarea se realizează prin raportarea la progresul individual, dar are în
vedere atât participarea fiecărui copil la procesul elaborării în comun cât şi rezultatul
echipei.
Dezavantajele învăţării prin cooperare:
 Impunerea lucrului în echipă nu va reuşi întotdeauna să integreze copiii timizi şi cu
deficienţe majore de comunicare;
 Productivitatea unor copii poate scădea uneori, atunci când sunt obligaţi să colaboreze
cu alţi copii;
 Cadrul didactic se confruntă cu necesitatea realizării unui compromis între eficienţă şi
performanţă;
 Unii copii pot domina grupul;
 Se poate pierde din vedere obiectivul final, de învăţare, acordând foarte mare atenţie
relaţiilor intragrup.
Cele mai des întâlnite strategii ale învăţării prin cooperare în activitatea didactică sunt:
„Turul galeriei“, „Mozaicul“, „Cercul lui Robin“, „Caruselul“, „Cerc interior – cerc exterior“,
„Amestecă, îngheaţă, formează perechi“, „Co-op, co-op“, „Chip-urile vorbitoare“, „Explozia
stelară“, „Bula dublă“, „Ciorchinele“, „Experimentul“ .
STRATEGII DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE
1. Predarea reciprocă„Predarea reciprocă” este o strategie prin care elevii pot experimenta
rolul învăţătorului şi al elevului, ştiut fiind faptul că, predând, înveţi cel mai bine. Numărul
elevilor din grupuri poate fi de la patru până la şapte, fiecare dintre ei având la îndemână
acelaşi text, împărţit, dacă este cazul, în fragmente, de către învăţător. Pentru ca fiecare elev
să poată juca acest rol de mare responsabilitate, ar fi bine ca numărul fragmentelor
(paragrafelor) textului să determine numărul membrilor grupului de lucru.Fiecare elev care
joacă acest rol trebuie să realizeze următoarele demersuri:
• rezumă ceea ce a citit;
• pune o întrebare despre text, la care ceilalţi trebuie să răspundă; întrebarea trebuie să se
refere la problema esenţială a acelui fragment, prezentată în text explicit sau implicit;
• clarifică lucrurile neclare pentru ceilalţi;
• fac predicţii asupra fragmentului care urmează, vor urmări dacă ea se va adeveri pe
parcursul fragmentului următor;
• cere celorlalţi să citească fragmentul următor, precizând care este acesta.
2. Mai multe capete la un loc
Momentele aplicării acestei strategii sunt:

• constituirea grupurilor din 3-4 elevi;
• atribuirea unui număr fiecărui membru al grupului;
• enunţarea unei întrebări sau prezentarea unei probleme;
• formularea, în mod individual, a unui răspuns sau identificarea unei soluţii;
• se discută, în grup, răspunsul fiecăruia şi se formulează un răspuns al grupului;
• învăţătorul spune un număr, iar elevul care posedă acel număr va prezenta clasei discuţiille
din grupul lui.
3. Colţurile
Lectura unui text în clasă, o prelegere, vizionarea unui film, enunţarea unei teme pentru acasă
care solicită opinia elevilor pot fi urmate de „colţuri”, aceasta fiind o activitate prin colaborare
menită să genereze dezbateri. După alegerea temei, elevii vor reflecta asupra ei pentru a
formula în final o concluzie. Fiecare elev va exprima un anumit punct de vedere pe care îl va
scrie, deopotrivă cu argumentele care i se par cele mai convingătoare. Învăţătorul va realiza o
listă care va sumariza toate aceste opinii. Elevii se vor orienta fizic în favoarea unei opinii,
formând grupuri şi schimbând argumente. Un grup va ocupa un colţ al încăperii, altul un alt
colţ etc. Fiecare grup va întocmi o listă cu cele mai tari argumente, reprezentativă pentru grup
şi va alege unul sau doi purtători de cuvânt, care vor reprezenta grupul la dezbateri. Scopul
dezbaterii este de a oferi fiecărui participant posibilitatea de a-şi găsi grupul a cărui poziţie o
împărtăşeşte. Dezbaterea propriu-zisă va fi urmată de o rezumare a punctelor de vedere şi a
argumentelor de către fiecare grup. În final, fiecare elev îşi va exprima, în scris, poziţia şi
argumentele.
4. Metoda piramidei (metoda bulgărelui de zăpadă)
„Metoda piramidei” stimulează învăţarea prin cooperare şi dezvoltă capacitatea de a produce
soluţii alternative şi originale. Această metodă se poate utiliza după ce elevii au audiat un
material, au văzut un film, au citit un număr de articole legate de o anume problematică, sau
poate marca introducerea într-o activitate sau lecţie.
Etape:
• prezentarea problemei;
• individual, se elaborează soluţii şi se scriu întrebările care au apărut în acest timp;
• elevii formează perechi, prezintă, reciproc, soluţiile elaborate, răspund la întrebări şi notează
noile întrebări care au apărut în cursul activităţii în perechi;
• perechile formează două grupuri mari, în care se discută soluţiile existente şi se răspunde la
întrebările nesoluţionate;

• întreaga clasă analizează soluţiile şi răspunde la întrebările nerezolvate până în această fază;
• se optează pentru cea mai bună soluţie;
• analiza procesului (Ce dificultăţi au apărut? De ce? Cum au fost soluţionate? Ce au învăţat
din activitate?)
5. Răspunsul prin rotaţie
„Răspunsul prin rotaţie” este un instrument eficient de evaluare, în condiţiile în care
învăţătorul doreşte, cu adevărat, să cunoască ceea ce au învăţat elevii în cursul unei activităţi.
Etapele aplicării sunt simple şi practicabile în orice sală de clasă:
• învăţătorul scrie câteva întrebări pe foi de hârtie care se lipesc pe pereţi; numărul foilor de
hârtie cu sarcini determină numărul grupurilor care trebuie formate;
• se constituie grupurile de lucru;
• la un semnal al învăţătorului, grupul merge la fişa cu numărul său, citeşte sarcina de lucru şi
elaborează un răspuns pe care îl scrie;
• la un semnal al învăţătorului, grupul se mută la cealaltă întrebare; citeşte ce au scris colegii
din grupul precedent; elaborează un răspuns al grupului. Procedeul se repetă, până când
fiecare grup ajunge la fişa iniţială.
6. Metoda FRISCO
„Metoda FRISCO” propune elevilor abordarea unei probleme sau subiect din mai multe
perspective şi pe baza unui rol specific, prin care să se acopere o anumită dimensiune a
personalităţii (sociabilitate, impulsivitate, activitate, vioiciune, excitabilitate).
Aplicabilitatea metodei FRISCO trece prin următoarele etape:
• distribuirea rolurilor;
• stabilirea ordinii în care se va discuta iniţial;
• după debutul dezbaterilor, ordinea continuării acestora va fi dictată de evoluţia lor.
7. Metoda „6-3-5” (brainwriting)
Însuşi numele metodei (6-3-5) explică desfăşurarea şi organizarea activităţii: elevii sunt
grupaţi câte şase, fiecare scrie timp de cinci minute trei soluţii la problema propusă, apoi
transmite foaia, într-un sens prestabilit (de la stânga la dreapta), fiecăruia dintre cei cinci
colegi din grup. Aceştia preiau ideile colegului, îmbunătăţindu-le, modificându-le din
perspectivă proprie, în fapt, deschizând colegului lor noi perspective, ajutându-l să-şi
îmbunătăţească viziunea personală printr-un punct de vedere exterior lui. După ce fiecare
foaie a trecut pe la fiecare din cei şase membri ai grupului, care preiau fiecare cele trei idei
iniţiale, urmează să se realizeze evaluarea ideilor obţinute.
Exemple: trei modalităţi de schimbare a utilităţii unui obiect, trei soluţii pentru înlocuirea ...,
trei recomandări pentru ……. etc.
Etape:
• împărţirea clasei în grupe de câte 6 membri fiecare;
• formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru.
8. Lotus de grup
Tehnica florii de lotus presupune identificarea conexiunilor dintre concepte şi idei pornind de
la o temă care generează opt idei secundare. Fiecare idee, concept secundar va genera la
rândul
său alte opt idei secundare.
Etape:
• anunţarea temei centrale;
• constituirea grupului central format din opt elevi care vor stabili cele opt idei secundare ale
temei centrale;
• fiecare din opt elevi îşi constituie grupul de lucru în aşa fel încât fiecare elev din clasă să
aparţină doar unui singur grup;
• fiecare grup va lucra la elaborarea a altor opt idei secundare legate de ideile secundare
elaborate de grupul central;
• liderul grupului comunică ideile elaborate de grupul pe care îl reprezintă;
• evaluarea activităţii grupurilor.
9. Strategia „Mozaicul”
1. Sunt formate grupuri de câte 4 sau 6 copii.
2. Fiecare membru al grupului descoperă materialul atribuit, după care, membrii din diferite
grupuri, care trebuie să studieze aceleaşi sarcini se întâlnesc în grupurile de experţi pentru a
discuta materialul lor.
3. Aceste grupuri de experţi decid ce este important şi cum să înveţe.
4. După aplicare, membrii grupului de experţi se întorc în grupurile lor şi fiecare învaţă grupul
ceea ce a învăţat el în grupul său de experţi.
5. Toţi copiii sunt evaluaţi din toate aspectele subiectului (din conţinutul întregului material).
Prin toate acestea se culeg diferite informaţii, se învaţă un material nou, se dezvoltă
responsabilităţile individuale, interdependenţa, ascultarea activă, echilibrarea situaţiei.
Exemplu (activitate practică): „Pădurea toamna” (machetă) Strategia “Amestecă – Îngheaţă –

Formează perechi” Metoda poate fi folosită atât pentru grupuri aleatorii, cât şi pentru grupuri
făcute prin selecţie precisă şi presupune trei etape: • Copiii se mişcă liber prin sala de grupă; •
Când educatoarea spune Îngheaţă, copiii se opresc; • La comanda Formează perechi,
preşcolarii se întorc spre persoana cea mai apropiată, se prind de mâini şi discută despre tema
primită. Exemplu (activitate matematică): „Gruparea unei mulţimi cu cifra care îi indică
numărul de elemente” Jumătate din numărul de copii primesc jetoane cu cifre, iar cealaltă
jumătate primesc jetoane cu mulţimi. Copiii se mişcă liber prin sala de grupă, la comanda
Îngheaţă se opresc, iar când educatoarea spune Formează perechi copilul care are jetonul cu
cifra corespunzătoare numărului de elemente ale mulţimi formează pereche cu copilul care are
jetonul cu mulţimea corespunzătoare.
10.Strategia „Cercul lui Robin” Această strategie este versiunea orală a strategiei numite
„Masa rotundă”. Este o strategie care în mod efectiv poate fi folosită la copiii foarte mici sau
la cei care nu pot să scrie bine. • Educatoarea lansează o întrebare sau face o afirmaţie fiecărui
grup. • Copiii îşi împărtăşesc ideile sau răspunsurile, pe rând, în cadrul grupului. • Procesarea
ideilor este supravegheată la sfârşitul activităţii de educatoare sau de raportorul grupului. Prin
acestea se doreşte exprimarea ideilor şi a opiniilor, crearea de poveşti, împărtăşirea
cunoştinţelor, participarea egală a colegilor de echipă, ascultarea activă. Exemlu (cunoaşterea
mediului): “Mijloace de transport terestre, aeriene şi pe apă”.
Variante ale învățării prin cooperare
Structura Descriere
Fiecare cursant împărtășește ceva din cele discutate cu colegul său de

Turneul
echipă
Fiecare cursant se mută într-un colț al încăperii reprezentând

perspective/alternative ale problemei. Aici cursanți discută cu colegii
Colțurile
care au aceeași opinie, apoi parafrazează ideile propuse de cei din
celelalte colțuri.
Instructorul pune o întrebare, cursanții se consultă pentru a fi siguri că

Răspunsul colectiv toată lumea cunoaște răspunsul, apoi un cursant este numit pentru a da
acest răspuns.
Echipele de control Colectivul se împarte în grupuri de câte patru. Aceste grupuri se divid
la rândul lor în echipe de câte doi, dintre care – în mod alternativ –
unul reprezintă ,,jucătorul” cel care rezolvă problema, iar celălalt
este ,,antrenorul” acestuia. După fiecare două probleme rezolvate,
echipa de doi se verifică cu cealaltă echipă de doi în privința modului
în care au răspuns.
Interviul în trei pași Cursanții se intervievează unii pe ceilalți în echipe de câte două
persoane. La pasul al treilea, fiecare cursant împărtășește întregului
grup informațiile pe care le-a aflat în decursul interviului.
Rețeaua conceptelor (o Cursanții notează simultan pe o filă de flip-chart ideile centrale

variantă a mind- învățate, dezvoltând apoi și podurile (relațiile) ce pot fi stabilite între
maping-ului) acestea. În final este construit un poster al conținutului ce trebuie
învățat.
Turul de masă Fiecărui cursant i se cere să ofere un răspuns la o întrebare pe o foaie

care este trimisă apoi, pe rând, fiecărui membru al grupului. Există și
un tur de masă desfășurat simultan, în care toți cursanții notează
răspunsul propriu la întrebare pe foile primite.
Tehnica Co-Op Cursanții lucrează în grupuri pentru a construi un produs specific al

grupului respectiv, produs pe care trebuie să-l împărtășească întregului
colectiv...partea de inedit față de celelalte metode constând în aceea că
fiecare cursant trebuie, la rândul său, să aducă o contribuție specifică
la producția grupului.”
Etapele invatarii cooperative/prin cooperare

Invatarea prin cooperare presupune o munca dinamica, ale carei etape, care se
interconditioneaza si, intr-o anumita masura, se intrepatrund, ar putea fi cele de mai jos:
Realizarea de destructurari cognitive, etapa in care membrii grupului se confrunta cu sarcinile
cooperative, accepta formularea diferitelor idei, descompunerea, disecarea si confruntarea
lor, dezbaterea, pentru a face posibila circulatia si confruntarea valorilor.
Reflectia si tatonarea, etapa care consta in luarea initiativei de catre membrii grupului, care se
angajeaza intr-un proces de reflectie, cautare, tatonare, cercetare si invatare, cu toate
cunostintele de care dispun(este necesar ca acestea sa nu le permita sa rezolve problema
imediat, altfel, interactiunea nu isi are sensul).
Realizarea de interactiuni si schimburi verbale intre membrii grupului si intre acestia si
profesor pentru sedimentarea ideilor, in cadul unei dezbateri colective; in aceasta etapa de
interactiuni, ideile elevilor sunt exprimate pentru a fi punctate insuficientelor lor, pentru a fi
confruntate cu certitudinile lor.Calitatea invatarii prin cooperare depinde de calitatea
dezbaterii democratice instaurate intre elevi prin dubla exigenta a rigorii intelectuale si a eticii
comunicationale( a asculta si a respecta partenerul, a cauta sa-i intelegi opiniile, modul de a
gandii, a avea nevoie de pareri si puncte de vedere diverse pentru a-ti construi propria
gandire).Astfel, este recomandabil ca sarcina de lucru sa pretinda explicitarea punctelor de

vedere ale partenerilor si verbalizarea ideilor intr-un plan rational, evitandu-se productiile
prea algoritmice.
Structurarea/constructia colectiva a noii cunoasteri in cadrul unei dezbateri-colective si a
unui bilant colectiv, susceptibile de a contribui la introducerea de noi achizitii-cunostinte,
competente, comportamente, asupra carora se va putea purta un dialog plurirelational si
rational, in vederea organizarii, sistematizarii si consolidarii noului.
Invatarea prin cooperare presupune actiuni conjugate ale membrilor binomului
educational(elevi si profesori) in atingerea scopurilor comune prin influente de care
beneficiaza toti cei implicati.Colaborarea se axeaza pe sarcini , iar cooperarea pe procesul de
realizare a sarcinii.Cooperarea este o forma de interactiune superioara in cadrul invatarii,
incluzand colaborarea.
Bibliografie
Vasile Fluieraş. Teoria şi practica învăţării prin cooperare. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj
Napoca, 2017.
Oprea Crenguţă Lăcrămioara. Strategii didactice interactive - repere teoretice şi practice.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009.
Bocoş, M., (2017), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Ed. a II-a, Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj Napoca.
Bocoş, M., Catalano, H., Avram, I., Someşan, E., (2019), Pedagogia învăţământului
preşcolar, Instrumente didactice, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Bocoş, M., Catalano, H., (2018), Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Cercetări,
acţiune, Vol. 1, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2017), Metode interactive de grup, Ghid
metodic, Editura Arves, Craiova.
Cerghit, I., (2015), Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6. Chiş, V., (2022), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca.
7. Chiş, V., Stan, C., Bocoş, M., Albulescu, I., (2016), Tradiţii valori şi perpective în
pedagogia învăţământului preşcolar”. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.


Empatia - Invatarea Prin Cooperare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Empatia - Invatarea Prin Cooperare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect: Profesionalizarea carierei didactic-PROF

Beneficiar: Ministerul Educației

Empatia . Învățarea prin cooperare

- să nu judeci (criticăm pentru a ne motiva și susține propriile idei, valori, credințe);

- să arăți că înțelegi sentimentele persoanei respective”.

Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

– Depunerea unui efort sporit de către copii în procesul de învăţare;

ROLUL PROFESORULUI ÎN ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE

Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

 Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o functie corectivă,

Momentele aplicării acestei strategii sunt:

Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

Exemplu (activitate practică): „Pădurea toamna” (machetă) Strategia “Amestecă – Îngheaţă –

Variante ale învățării prin cooperare

Fiecare cursant împărtășește ceva din cele discutate cu colegul său de

Fiecare cursant se mută într-un colț al încăperii reprezentând

Instructorul pune o întrebare, cursanții se consultă pentru a fi siguri că

Rețeaua conceptelor (o Cursanții notează simultan pe o filă de flip-chart ideile centrale

Turul de masă Fiecărui cursant i se cere să ofere un răspuns la o întrebare pe o foaie

Tehnica Co-Op Cursanții lucrează în grupuri pentru a construi un produs specific al

Etapele invatarii cooperative/prin cooperare

gandire).Astfel, este recomandabil ca sarcina de lucru sa pretinda explicitarea punctelor de

Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587

S-ar putea să vă placă și