Sunteți pe pagina 1din 6

Kinetoterapia in boli degenerative si inflamatorii ale Sistemului Nervos.

Plan:
1.Scleroza laterala amiotrofica;
2. Scleroza Multipla: Evolutie si principii de tratament;
3. Poliradiculonevrite;
4. Mielite.
1. Scleroza laterala amiotrofa(SLA)
Este o boală ereditara caractenzată prin apariţia unui -proces degenerativ,
progresiv, afectind indeasebi celulele motorii din coarnele. ante-rioare ale măduvei, nucleii
motorii ai nervilor cranieni, fascicolul piramidal şi celulele piramidale de origine ale fascicului
piramidal.
Clinic, debutul este mai ales la adulti (media 40-50 de ani).
Semne clinice:
1. Atrofii musculare la extremitătile membrelor ajungând pănă ia aspectul
scheletic al mâinii, iar la picioare atrofiile duc la aspectul de mers stepat. Atrofille
progresează apoi spre rădăcinile membrelor. Ele afectează şi muşchii mimicii (facies
plângăreţ), maseterii, faringele (tulburări de deglutitie şi fonaţie).
2. Fasciculatii musculare apar ia nivelul muşchilor atrofiati,
evidenţiind că procesul distructiv are loc în celulele motorii din coarnele anterioare ale
măduvei spinării.
3. Semne de suferintă piramidală sunt prezente: ROT vii, Babinski. Nu
există tulburări de sensibilitate.
Exitusul este in mmedie, dupa 1-3 ani de la debut, prin tulburări respiratorii
Nu există un tratament eficace, se recomandă bolnaviior masaje şi
kinetoterapie (KT) de mică intensitate.
O formă de SLA este considerată poliomielita anterioară cronică,
deosebită de aceasta prin evoluţia mai prelungită 10-20 ani, absenţa semnelor
piramidale, deci sunt afectaţi în special motoneuronii din coarnele anterioare.
Poliomielita acută are ca etiologie virusul poliomielitei care apare în epidemii si
care a fost eradicat prin program de vaccinare. Virusul distruge neuronli motori din coarnele
anterioare, deci apare snmp, având drept consecinţă paralizii cu atrofii musculare, cu
întindere proportională cu gravitatea infectlei medulare. Paraliziile r e s p e c t i
v a t r o f i i l e m u s c u l a r e sin t
ireversibile

2. Scleroza Multipla: Evolutia si principii de tratament.


Scleroza Multipla- este o afectiune caracterizata prin focare multiple de demielinizare
in substanta alba din sistemului nervos central.
Etiopatogeneza
Debutul este in general intre 20-40 ani. Exista doua ipoteze mai importante:
1. Ipoteza infectioasa. S-a emis ipoteza unei infectii virale. Frecventa este mare in
regiunile cu clima temperate intre paralele 47-60 grade. In tara noastra prevalent este de 30-40
cazuri la 100000 ceea ce prezinta un risc ridicat;
2. Ipoteza alergica autoimuna conform careia apar anticorpi impotriva tecii de
mielina a caii piramidale proprii. Au fost decelati anticorpi antiru jeolici in lichidul
cefalorahidian.
Simptomatologie:
Cele mai frecvente moduri de debut sunt:
a) Nevrita optică retrobulară manifestată prin: tulburări vizuale, scotom central,
incetoşarea privirii, care sunt în general rapid regresive, după mai mulţi ani apărând alte
localizări neurologice.
La examenul fundului de ochi papilla nervului optic apare palida constituind un semn
valoros pentru diagnosticul sclerozei multiple.
b) Semnele piramidale in special de tip parapareză spastică. Parapareza se însoţeşte des
de tulburări sfincteriene constănd din mictiuni urgente;;
c) Parestezii in special la extremităti, uneori parestezii în teritoriul trigeminal, alteori
nevralgii de trigernen.
d) Sindromul cerebelos tradus prin mers ataxic iar dacă este concomitent cu sindromul
pyramidal, printr-un mers ataxo-spasmodic. La proba indice-nas se constată o tremurătură
intenţională;
e) La flectarea gâtului apar senzatii de electrizare in lungul coloanei vertebrale si in
member constituind semnul Lhermitte.
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv se bazează pe constatarea a cel putin doua localizari separate in
spatiu sit imp (existenta unui interval de cel putin o luna intre apariţia simptomelor).
Există unele elemente care pledează impotriva sclerozei multiple, acestea fiind cu
totul excepţionale in cazul acesteia: demenţa care se dezvoltă rapid, afazia, epilepsia, semne
extrapiramidale, pierdere de auz, uveită, semne de neuron motor periferic, apariţia sub vârsta
de 10 ani sau peste 50 ani.
Dată fiind nesfârşita variabilitate a tablouribr diagnosticul se pune pe eliminarea altor
boli neurologice cu simptome comune.
Evolutia
Există mai multe forme de evoluţie de la uşoară până la rapid progresivă. Evoluţia se
face în puseuri la intervale variabile, ducind în 3-5 ani la o incapacitate motorie serioasă la
jumătate dintre bolnavi. Durata medie a bolii este de 20-30 de ani.
Cei mai mulţi pacienţi trăiesc 25 de ani de la debutui.
Există forme benigne în care după 20 ani prezintă un deficit minim şi forme majore
care după 2-4 ani duc la deces.
Principii de tratament
Obiective:
1.Creşterea şi/sau menţinerea mobilitătii în toate articulatiile;
2. Scăderea spasticităţii;
3. Imbunătătirea forţei musculare;
4. Imbunătătirea controlului motor;
5. Imbunătăţirea feedback-ului senzorial;
6. Imbunătătirea coordonării;
7. Imbunătătirea mersului;
8. Imbunătătirea funcţiilor ADL;
9. Adaptarea psihologică la boală.
- Mobilizările pasive a părtilor imobilizate trebuie efectuate de câteva ori pe zi de
către terapeut sau familie. Pacientul trebuie instruit în mobilizarile pasive şi autopasive.
Ortezele pot fi necesare pentru menţinerea unei poziţii funcţionale. Dacă s-au dezvoltat
redorile musculare, tehnicile FNP de hold-relax şi contractie-relaxare sunt utile pentru
creşterea mobilitatti.
Se pot folosi pentru contracturile severe, întinderi prelungite folosind greutati sau
posturi. Indinderea prelungita cu incarcare medie este mai eficienta in combaterea contracturii
deci intinderea de durata scurta manuala si cu greutate mare.
- Pacientii cu sensibilitate diminuata pot fi stimulati cu periaje riguroase si
repetate sau frectii, iar la pacientii cu sensibilitate proprioceptiva diminuata folosirea
indicatiilor verbale sau incurajarea ghidajului vizual al miscarii compenseaza deficitul.
Bio-feedback-ul cu electromiograful confera informatii vizuale si auditive putind fi
eficient pentru dezvoltarea sensibilitatii kinestezice.
- Aplicarea locala de gheaţă (pungi, infăşurări), masaj cu gheaţă, imersia apă
rece, reduc spasticitatea şi scad inflamatia -imbunătăţiod evoluţia.
- Exerciţiile trunchiului trebuie să includă rostogoliri efectuate în decubit lateral (d.1.) şi
ghemuit. Rotatiile trunchiului superior şi inferior se fac in posturi mai dificile: patrupedie, plantigrad
modificat, în şezând şi ortostatism.
- Trebuie evitate reflexele primitive cum sunt: reflexele tonice asimetrice ale gâtului şi
reflexele tonice labirintice, prin posturi în d.1, deoarece posturile d.d. sau d.v. activează reflexele
labirintice. Pozitia capului în hiperflexie, hiperextensie sau rotaţie activează reflexele tonice
asimetrice şi simetrice ale gâtului şi produce creşterea spasticităţii.
- Aplicarea pe antagoniştii muşchiului spastic, a unor tehnici FNP cum ar fi: tapotaj,
vibratii pot reduce tonusul în muşchiul spastic. Intinderile prelungite sau presiunea pe tendonul
muşchiului spastic pot. scădea spasticitatea. Stimularea vestibulara uşoară prin rostogoliri sau
balansări reduce de asemenea tonusul muscular.
- Exercitiile trebuie programate dimineaţa înainte de instalarea oboselii şi cu
pauze frecvente, trebuie alese judicios şi să atingă cât mai multe obiective într-un număr mic
de exerciţii. Dacă slăbiciunea musculară este minimă, sunt recomandate exerciţiile
izokinetice.
- Îmbunătăţirea ataxiei se poate face prin tehnici de cocontractie a musculaturii
proximale. Se folosesc posturi antigravitationale dupa secventa dezvoltarii ontogenetice (stind
pe coate, in sezind, patrupedie, in genunchi), tehnici car stimuleaza stabilitatea si cocontractiile
musculaturii proximale(stabilizare ritmica, izometrie alternanta).
La pacientul cu ataxie sernnificativă sunt benefice inversănie lente. Cind ataxia este
imbunătăţită se folosesc exercitii care solicită reacţii de posturare (de redresare, echilibru) cum
sunt: balansări lente, mobilizări în afara posturilor stabile. Căteodată mişcările ataxice ale
membrelor pot fi ajutate de aplicarea unor greutati, acestea crescind feedback-ul proproceptiv in
timpul unei activitati. În plus pentru diminuarea ataxiei se pot adăuga greutăţi la baston sau
cadru, astfel crescându-le stabilitatea. Trebuie adaptată locuinta prin montarea de bare de
susţinere la baie, toaletă, trapez deasupra patului, scaune înalte.
- Exerciţiiie Frenkel care datează din 1889, recomandate pentru probleme de
coordonare, ataxia cerebeloasă şi pierderea propriocepţiei ca la cei cu tabes dorsal, se aplică
frecvent pentru aceleaşi probleme şi la cei cu scleroză multiplă.
- Pacientul cu scleroză multiplă este restricţionat de oboseala musculară, de tulburările
de memorie, atenţie şi motivatie. Terapia fizică intensă care extenuează pacientul şi creşte
temperatura intemă va agrava simptomatologia. De asemenea băile termale calde peste 37 grade
Celsius sunt contraindicate.
- Se pot prescrie orteze pentru stabilitatea gleznei şi pot fi necesare bastoane, cărje,
cadre pentru mers şi chiar cărucioare (la mai mult de 40% din pacienţi).
- Unul din doi pacienţi are nevoie de ajutorul altei persoane.
- Educarea respiraţiei este esenţială şi obligatorie toate stadiile bolii.
- Problemele de deglutitie pot fi imbunătăţite printr-o postură în şezind corectă in
reclitudine şi flexie uşoară a capului.
- Reflexul de sugere şi producerea salivei pot fi stimulate folosind un cub de gheaţă.
Suptul cu rezistenţă printr-un pai poate antrena reflexul de deglutiţie. Scurte atingeri cu gheata a
limbii şi a zonei laringeale a gâtului poate stimula reflexul de inghiţre. Lichidele mai groase sunt
mai uşor de înghiţit
- Problemele psihologice cele mai frecvente sunt depresia, anxietatea, iar negarea este
comună în primele stadii. Orice relaţie de încredere şi de îngrijire este crucială pentru succesul
tratamentului. Terapia trebuie să îi ofere suport psihologic.

3. POLIRADICULONEVRITE
Poliradiculonevrita (Guillan-Barré) este o boala ce afecteaza sistemul nervos
periferic, in fapt o polineuropatie inflamatorie acuta demielinizanta, caracterizata prin deficite
motorii, senzitive si vegetative. In forma sa obisnuita sunt afectate teaca de mielina a nervilor
periferici si celulele Schwan, dar exista si boli pur axonale, acestea din urma avand letalitate
crescuta.
Cauza apariţiei este necunoscută, în jumătate din cazuri fiind precedată cu 1-3
săptămâni de o infecţie respiratorie sau gastro-intestinală. Mai pot apărea după intervenţii
chirurgicale, vaccinuri, colagenoze etc.
Simptomatologia are ca fond snmp cu următoarele particularităţi: deficttul motor care
cuprinde atit musculatura proximala si distala a membrelor cât şi a trunchlutui, De obicei are o
succesiune ascendentă (forma Landry), paralizia incepând cu M1 apoi MS si ulterior nervii
cranieni.
Exista tulburări de sensibilitate minimă sau pot să fie absente: subiectIve (parestezii),
provocate (probele de elongaţie radiculară pozitive ca de exemplu Laseque ), tulburări de
senstbilitate obiectivă (hipoestezie tactilă, mio-artro-kinetică şi vibratorie).
Tulburările de sensibilitate pot fi absente, poltradiculonevrita fiind o neuropatie
predominant motorie.
Evoluţia ascendentă poate dura 2-3 săptămâni, iar remisiunea simptomelor se face în
succesiune inversă ca cea a instalării, ultimele segmente recuperate flind cele distale la membre.
Este periculoasa dacă atinge.nervii cranieni, datorită tulburărilor respiratorii.
Se recuperează total 75% din cazuri, iar un număr mic rămăn cu invaliditate mare.
Recuperarea se face in câteva săptămâni sau luni de zile, uneori 16-18 luni.
Tratamentui in faza acută constă in asistare respiratorie eventual antibiotice cortizon, iar
după oprirea ascensiunii paraliziei odată cu atingerea nervilor cranieni (diplegia facială)
tratamentul este fizio-kineto-terapeutic.

4. MIELITE
Mielita este inflamaţia măduvei instalată acut datorită unui grup eterogen,de factori
etiopatogenici (infectii, intoxicatii, alergii etc.).
Clinic, ciasic este tabloul realizat de mielita acută transversă, interesând intreaga
suprafată de secţiune a măduvei, o adevărată secţiune fiziologică a măduvei.
In general începe prin dureri sub formă de rahialgii la nivelul focarului mielitic şi
radiculalgii in centură, paralizie sub formă de para sau tetrapIegie (în raport cu inăltimea
leziunii), flască (cu hipotonie muculara), ROT abolite, semnul Babinski poate apare
precoce.
In perioada de stare precoce se instalează spasticitatea, ROT devin vii, vezica
urinară se goleşte reflex, sunt prezente reflexele medulare de tripla flexie.
Complicaţille frecvente sunt escarele şi infecţlile urinare.
Tratamentul constă în antibiotic dacă este o cauză microbiană, cortizonic în doze
mari, vitamina B şi C, prevenirea complicatiilor, KT aplicata din faza flască.
La mielita acută transversă din punct de vedere motor prognosticul este
nesatisfăcător.