Extracția dentară: indicații

Extracția dentară este o procedură ce presupune îndepărtarea unui dinte sau a unei
porțiuni din acesta, folosind tehnici și instrumente adecvate, din patul osos care îl
găzduiește. Extracția dentară este efectuată în clinica de stomatologie, iar principala
cauză este caria dentară. Extracțiile pot fi recomandate din mai multe motive, dar
principala cauză este caria dentară care a distrus structura suficientă a dinților pentru a
nu-l restabili. Extracția dinților este de obicei relativ simplă, iar marea majoritate poate
fi efectuată de obicei rapid, în timp ce persoana este trează prin utilizarea injecțiilor
anestezice locale pentru a elimina senzațiile dureroase. Anestezicul local blochează
durerea, dar forțele mecanice sunt încă resimțite. Unii dinți sunt mai greu de îndepărtat
din mai multe motive, în special legați de poziția dintelui, de forma rădăcinilor dintelui și
de integritatea dintelui.

Extracţia unui dinte are un răsunet psihologic remarcabil asupra pacientului. Femeile,
în particular, consideră pierderea unui dinte ca o desfigurare serioasă. Dinţii reflectă
personalitatea și individualitatea. Extracţia acestora, indiferent de motiv, frecvent,
determină o stare de jenă şi disconfort psihic. Deoarece extracţia dentară nu este o
urgenţă, unii medici o consideră un act operator „minor”, dar pentru a preveni eventualele
complicaţii este necesar un examen local şi general minuţios, pregătiri preoperatorii
corespunzătoare, tehnica corectă, îngrijiri postoperatorii atente.

Indicaţii în extracţia dentară

Un principiu de bază în îndepărtarea dinţilor este cunoaşterea indicaţiilor de extracţie.

Orice dinte care nu-şi îndeplineşte rolul funcţional pe arcada dentară trebuie
extras.

Consecinţele locale ale extracţiei dentare sunt reprezentate de:

 migrarea dinţilor vecini breşei edentare;

 deplasarea tuturor dinţilor, ceea ce antrenează și modificarea punctelor de contact;
 traumatizarea papilelor interdentare;
 masticaţie unilaterală, ceea ce determină și o igienă bucală defectuoasă;
 are loc o diminuare a înălţimii, lungimii şi lăţimii crestelor alveolare edentate;
 extracţiile multiple determină tulburări de masticaţie, fonaţie, fizionomie, și
psihice;

În primele trei decenii de viaţă, cele mai frecvente indicaţii de extracţie le reprezintă
complicaţiile cariilor dentare, iar după decada a patra, parodontopatiile
marginale severe.

Se apelează la extracţie în următoarele situaţii:

 resturi radiculare nerecuperabile;

  dinţi cu leziuni odontale corono-radiculare întinse care nu mai beneficiază de
restaurare protetică;
 dinţi devitalizați la care tratamentul radicular nu este posibil (imposibilitatea
identificării canalului radicular sau obliterări ale acestuia);
 dinţi cu parodontopatie marginală cronică (forme avansate): dinţi fără valoare
funcţională ce determină tulburări în masticaţie, fonaţie, fizionomie;
 dinţi cu anomalii de formă, poziţie (erupţi în afara arcadei şi care nu pot fi
aliniaţi prin terapie ortodontică), număr (dinţi supranumerari erupţi ce
deformează arcada).

Din raţionamente chirurgicale, extracţia dentară este indicată în următoarele situaţii:

 dinţi anclavaţi la care nu mai există posibilitatea de a erupe normal pe arcadă;

 dinţi cu leziuni traumatice dento-parodontale ce nu mai pot fi recuperaţi;
 dinţi din focarul de fractură a mandibulei şi maxilarelor care se opun reducerii
corecte a fragmentelor, nu beneficiază de un tratament conservator sau au
determinat supuraţii;
 dinţi care au determinat leziuni inflamatorii (parodontite apicale acute, supuraţii
ale părţilor moi, adenite acute şi cronice, sinuzite maxilare cronice, osteomielite);
 dinţi în raport cu chisturi odontogene, tumori de granulaţie, alte tumori benigne;
 dinţi aflaţi în zonele de iradiere la bolnavii cu leziuni maligne oro-maxilo-faciale;
 dinţi în malpoziţie ce determină leziuni traumatice ale mucoasei jugale sau
linguale;
 dinţi ce determină nevralgii persistente ale feţei.

Indicaţii generale ale extracției dentare:

1. dinţi ce întreţin boli de focar;

2. afecţiuni psihice

3. Motivatii sociale.