Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
In primul rand: Nu spun ca nu trebuie sa ajutam si sa incurajam, sau sa nu-i facem pe copii sa se
simta iubiti. Dar de cate ori nu ne trezim ca spunem „ce treaba buna!” unui copil de 4 ani care si-
a curatat creioanele dupa ce a desenat? Sau unuia de 8 ani care si-a terminat de mancat broccoli?
Laudand cu prea mare usurinta un copil pentru ceea ce oricum trebuie sa faca, il invatam ca este
laudat pentru simplul fapt ca exista. Mai tarziu le spunem ca sunt frumosi si destepti si
extraordinari jucatori de fotbal inainte chiar de a merita toate astea – sau de a sti ce inseamna de
fapt. Cresc masurandu-si propria valoare in lauda: daca nu mi se spune ca sunt frumoasa, va
incepe sa creada ca nici nu este.
Studiile pe copii si familii ne-au aratat ca, intr-adevar, lauda are efectul opus celui intentionat.
Nu-i face pe copii sa munceasca mai mult, sau mai bine. De fapt, copiii carora li se spune ca
sunt straluciti si talentati se descurajeaza usor atunci cand ceva este „prea greu”; cei care nu sunt
laudati in acest mod sunt mai motivati sa munceasca mai mult sau sa-si asume provocari mai
mari. Cei care nu sunt laudati, dimpotriva, dau dovada de nivele de incredere mai mari, in timp
ce cei laudati prea mult sunt predispusi sa minta pentru a-si face propriile performante sa sune
mai bine. Lauda devine ca un drog: de indata ce o au, au nevoie de ea, o vor, sunt neputinciosi
fara ea.
Sa ne uitam la Mihai, 6 ani. Un atlet innascut, Mihai a fost coplesit de laude de la o varsta
frageda pentru abilitatile sale de a juca fotbal. De indata ce a devenit destul de mare ca sa se
joace cu alti copii, a observat, pentru prima oara, ca este bun – dar nu neaparat cel mai bun. Ce s-
a intamplat atunci? In jocurile sportive pentru Liga juniorilor, se poticnea, se uita in mod
constant in urma cautand incurajare din partea parintilor si uitand sa stea cu ochii pe minge. Se
supara daca nu primea aplauze pentru cel mai mic dintre eforturile pe care le facea – dar astfel de
aplauze nu-l ajutau sa joace mai bine. Protejat de aripa unei laude constante in curtea din spatele
1
casei cu tatal sau, Mihai era un pachet de nervi in viata reala.
Iata cum vedem, de asemenea, ca laudarea copiilor ii pregateste pentru o lume care nu este
aproape niciodata la fel de generoasa. Pentru acei copii care si-au petrecut intreaga viata fiind
ridicati in slavi pentru simplul fapt ca si-au legat sireturile, de exemplu, esecul poate fi
devastator. Intr-un articol recent dintr-o revista din New York, Lael Goodman de 27 de ani
spunea ca „Cel mai rau lucru este ca mereu mi-am apreciat valoarea prin prisma rezultatelor, mai
ales a notelor bune. Acum, insa, faptul ca nu reusesc sa gasesc un loc de munca ma face sa ma
simt lipsita de valoare.” Si acesta este un adult. Este mult mai rau pentru un copil. Mai mult,
concentrandu-ne prea mult pe felul in care sa construim in copiii nostri incredere de sine si o
constiinta a propriei valori, pierdem din vedere sa-i invatam ce inseamna, de fapt, adevarata
realizare – si ii privam de a cunoaste sentimentul satisfactiei de a-si stabili un scop inalt, de a
munci din greu si de a-l atinge. Cand punem mai mult accent pe rasplata si nu pe procesul de
invatare sau actiune – fie ca este vorba despre o problema la algebra sau de lovirea unei mingi –
multi copii se vor concentra inevitabil pe rasplata. Nu mai invata sa scrie corect pentru ca este o
piatra de temelie pentru invatare (si e necesar); o fac pentru trofeul si petrecerea cu inghetata care
urmeaza.