ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,SĂLCUŢA”

STRUCTURA MÂRZA

FENOMENUL VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ ŞI ÎN AFARA EI

Motto: ,,Violenţa este ultimul refugiu al incopetenţei” I. Asimov

Institutor: Drăguţ Virginia

Violenţa a devenit o problemă gravă şi îngrijorătoare. Întâlnim violenţă acolo unde ar
trebui să fie înţelegere şi armonie, adică în familie; în şcoală unde ar trebui să existe educaţie,
vedem violenţă, pe stradă şi în societate la fel.
Tot mai des în ultimul timp parinţii se plâng de copii lor, deoarece aceştia sunt mai
agitaţi, mai greu de stăpânit, vorbesc urât, stau ore în şir în faţa televizorului şi a
calculatorului.
În ciuda multiplicării actelor de violenţă în ultimul timp, ea este totuşi un fenomen
mai vechi, a cărui evoluţie se leagă strâns atât de esenţa umană, cât şi de modul de funcţionare
a grupurilor şi societăţii umane în general.
Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal sau
social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii ce poate fi: fizică, materială sau
psihică.
Se identifică trei tipuri de violenţă: violenţă fizică, violenţă economică şi violenţă
morală. Sub eticheta „violenţă”, descoperim o diversitate de forme de conduită cum ar fi:
poreclirea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a acorda ajutor, bruscarea,
lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea sau mai simplu, violenţa fizică şi violenţa
verbală.
Violenţa perturbă grav mediul şcolar. Ea conduce la o deteriorare a climatului în
şcoală, afectează raporturile elev-elev şi elev-profesor şi generează sentimente de insecuritate,
de teamă, de angoasă care influenţează negativ dezvoltarea normală a elevului. Şcoala este un
loc unde elevii se instruiesc, învaţă dar este şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează
modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului.
Agresivitatea este un comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte
sau spre sine. (Popescu - Neveanu)
1
 Pentru a găsi soluţia în vederea rezolvării acestei probleme trebuie identificate mai
întâi cauzele comportamentului violent. Frustrarea rămâne una dintre cele mai importante
surse ale agresivităţii. Agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării şi orice frustrare
antrenează o formă de agresivitate.
Conform cercetărilor psihologice există trei factori care stau la baza manifestărilor
agresive: ereditatea biologică (violenţa poate fi o tendinţă spontană moştenită), experienţa
individuală a organismului şi influenţa externă sau frustrările. La aceştia se adaugă factori
socio-economici, precum: discriminarea sau inechitatea socială, sărăcia sau incapacitatea de a
atinge un anumit nivel material, marginalizarea socială, şomajul, divorţurile etc.
Fenomenul agresivităţii, al violenţei, manifestat în diverse circumstanţe (la şcoală, pe
stradă, la serviciu, în famillie etc.) a devenit o problemă socială pentru a cărei soluţionare ar
trebui implicaţi mai mulţi factori: poliţia, justiţia, administraţia, dar şi opinia publică.
De prea multe ori condiţiile familiale, violenţa casnică duc la creşterea frecvenţei şi
intensităţii comportamentelor agresive, furiei, urii. Lipsurile materiale, nivelul scăzut de trai al
familiei, oboseala fizică şi psihică, nemulţumirea permanentă a părinţilor, lezarea constantă a
mândriei, abuzul fizic asupra copilului, promiscuitatea şi traiul în comun al mai multor
generaţii sau ramuri ale familiei, produc adesea un sentiment de ruşine tinerilor, şi aşa imaturi
afectiv, şi determină reacţii furioase, ostile, agresive.
În interiorul familiei abuzurile pot avea diferite forme de manifestare: abuzul verbal,
ameninţarea, refuzul accesului la resurse financiare, atacuri fizice etc.
Din familiile în care copiii sunt expuşi la riscuri fizice sau sunt neglijaţi, în care nu
există o anumită stabilitate, un echilibru, o armonie între membrii familiei, în care
responsabilităţile copiilor depăşesc capacităţile lor, provin cei mai mulţi copii analfabeţi sau
cu abandon şcolar.
Din nefericire, deseori şi mass-media oferă false modele prin programele de
televiziune impregnate de comportamente şi situaţii violente, prin jocuri video, filme sau
programe muzicale care stimulează prin imitaţie agresivitatea, comportamentul antisocial,
violenţa.
Imagini şocante sau situaţii violente în care sunt implicaţi elevi apar în ultimul timp
din ce în ce mai des şi în şcoli. Din dorinţa de a obţine putere şi control, de a nu se lăsa umiliţi
şi având ca model legea străzii, „autoritatea ciomagului”, de foarte multe ori aceşti tineri
dezvoltă comportamente agresive, de la ofensă, ţipete, îmbrânceală, până la palmă, pumn,
briceag, bâtă sau chiar asasinat. Un număr mare de ciocniri violente există, paradoxal, şi între

2
fete care îşi pierd astfel feminitatea, gingăşia, delicateţea fizică şi sufletească. Totul porneşte
uneori de la mici tachinări care se transformă treptat în insulte, injurii, îmbrânceli, „păruieli”,
palme sau lovituri violente.
Tinerii nu au cum să nu fie o oglindă a societăţii din care provin. În definitiv de acolo
îşi extrag modelele comportamentale, atitudinile şi trăirile. Ei nu sunt izolaţi de societate şi
societatea manifestă constant o presiune informaţională asupra lor. De aceea ei preiau şi se
transformă într-o copie nefastă a tot ce este mai rău, mai violent, mai trist în lumea care îi
înconjoară. Dacă parvenirea unuia sau altuia din jurul lor, prin mijloace necinstite îi va
conveni tânărului, atunci în mod cert acesta va da la o parte orice altă metodă şi va încerca să
facă la fel, să parvină în mod necinstit. Dacă autoritatea liderului găştii va fi impusă prin
violenţă, atunci i se va părea normal tânărului să fie la rândul lui violent pentru a se impune.
Dacă a crescut înconjurat de violenţă familială, atunci i se va părea normal să fie violent cu
cei din jur.
Există un nivel de indisciplină inerent în şcoli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o
vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un
comportament violent. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violenţă
şi indisciplină pot influenţa comportamentul elevilor, aceştia putând fi tentaţi să imite
acţiunile văzute la televizor. Violenţa este din păcate pentru mijloacele de informare în masă o
afacere rentabilă, iar formele dramatizării şi exagerării atrage publicitatea dorită, rating-ul. În
mass-media se pune accentul pe ideea că nu este nevoie să ai multă şcoală pentru a avea
succes în viaţă şi că succesul se măsoară în primul rând prin bani. Aceste modele sunt
perpetuate şi în familie, şi pe stradă, iar şcoala are puţine şanse de a schimba mentalitatea
elevilor în condiţiile în care toate celelalte surse de informare spun contrariul. Copiii sunt în
şcoală şase sau şapte ore pe zi. În rest sunt acasă, pe stradă, se uită la televizor. Tot ce învaţă
în şcoală – cum să vorbească, cum să se poarte – este contrazis de ce văd în rest. Părinţii nu se
implică suficient. Tema „violenţa” invită din păcate şi la respingerea vinovăţiei şi a
răspunderii. Şcoala singură nu poate să reziste tendinţei actuale. Este nevoie de o politică
hotărâtă de combatere a violenţei sociale şi de educare a adulţilor.

3
 Bibliografie:

Banciu, D., Radulescu, S.M., Voicu, M., Introducere în sociologia devianţei, Bucureşti, Editura
Ştiintifica şi Enciclopedica, 1985.
Chelcea, S., Iluţ, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura Economica,
2003.
Ilut, P., Valori atitudini şi comportamente sociale – Teme actuale de psihosociologie, Iaşi,
editura Polirom, 2004, p.107-122.
Liiceanu, A., Violenţa umana: o nelinişte a societăţii contemporane, în Ferreol, G., Neculau, A.
(coord.), Violenţa – Aspecte psihosociale, Iaşi, editura Polirom, 2003, p.47-57.
Mitrofan, N., Agresivitatea, în Neculau, A.(coord.), Psihologie socială, Iaşi, Editura Polirom,
1996, p. 427-437.
Salavastru, D., Violeţa în mediul şcolar, în Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenţa – Aspecte
psihosociale, Iaşi, editura Polirom, 2003, p.119-137.