The 12 Guideposts

From the book Audition by Michael Shurtleff

1. RELAŢIA:
Din punct de vedere obiectiv (mama, frate, coleg, prieten, sclav, etc.)
Din punct de vedere subiectiv. Adică sentimentele pe care le are personajul tau fata de
alte personaje. “Fiecare scenă e o scenă de iubire sau absenţa ei”

2. CONFLICT:
Pentru ce lupt în scena asta, ce vreau de la celălalt personaj.
Găsirea motivaţiei positive, nu trebuie niciodată să ştim că noi facem rău.
Plictiseala nu se poate reda ca stare.
Nu există scenă pasivă şi neimportantă oricît de mică şi neimprtantă ar părea.
Este foarte important să dai impuls într-o relaţie scenică dar şi să-l primeşti. Procesarea
impulsului: încasare-prelucrare-emisie.
Conflictul trebuie căutat, pe nimeni nu interesează momentele de armonie.
Cu cât gasim o strategie mai complex pentru a ne atinge scopul cu atât
personajul este mai viu, colorat.
Nu există un mod mai avantajos de a stabili o relaţie decât una conflictuală.
Clasificare a conflictelor: deschise(ceartă evidentă), conflicte închise (care produc
tensiuni nebănuite) conflicte născute din neînţelegere ( datorat faptului că modul de
comunicare este unul departe de perfecţiune)
Nu trăim din realitate ci din visele pe care le avem, aceste vise trebuie utilizate în confict

3. MOMENTUL DE DINAINTE:

Să ştii exact din ce context intrii în spaţiu scenei tale.

Să ştii exact şi amănunţit ce s-a întâmplat înainte.
O scenă începe la jumătatea poveştii.
Momentul de dinainte trebuie să ne de-a motivaţia si necesitatea de a intra în scenă.

4. UMORUL:

În orice scenă din teatru există umor la fel ca în orice situaţie de viaţă.
O scenă serioasă are nevoie de umor pentru a deveni verosimilă.
În drama umorul trebuie să potenţeze conflictul nu să-l atenueze.

5. OPOZIŢIA:
 Pentru orice te decizi într-o scenă, este la fel de arărat şi opusul. Adică un om nu poate fi
pe deplin rău, complet prost, numai frumos, pe deplin bun etc.
Astfel trebuie gândit personajul în opoziţii.
Opoziţiile extreme oferă personajului un spectru mare de sentimente.
6. DESCOPERIRILE:

Fiecare scenă trebuie să ofere lucruri noi de descoperit pentru personaj altfel scena
devine inutilă.
Înainte de orice scenă trebuie să îţi pui întrebările:
1. Ce e nou în această scenă?
2. Ce nu am ştiut până acum?
Cu cât se află mai multe lucruri noi, cu atât descoperim nevoia de celălalt personaj.
3. Ce nevoie am eu de celălalt?
4. Cu ce mă poate ajuta?
5. Cum îmi răspunde el?

7. COMUNICARE ŞI CONCURENŢĂ:

Nu ne interesează ce simte un actor dacă acesta nu ştie să comunice ceea ce ştie.

Sentimentul trebuie să se nască în mod natural în interiorul actorului, dar el trebuie să
fie susţinut active şi dramatic de nevoia unui personaj.
Nu contează comunicarea în sine, emiţătorul este responsabil că mesajul este receptat
optim.
Chiar şi atunci când personajele nu vorbesc, comunicarea trebuie să existe.
A recepta emoţii este mai important decât a emite. Aici e nevoie de altruism.
Comunicarea are loc prin dorinţa de a-l schimba pe celălalt, prin faptul că îl convingi de
ceea ce crezi tu. Ca să fii sigur că l-ai convins trebuie ca el să îţi confirme asta.

Concurenţă: toate relaţiile dramatice se bazează în mod fundamental pe concurenţa

dintre personaje.
Ca în viaţă, personajele trebuie să plece de la următoarele ipoteze:
1. Eu am dreptate şi tu nu.
2. Tu trebuie să te schimbi în ceea ce vreau eu să devii.
3. În viaţă luptăm pentru orice, concurenţa este firească pentru că suntem ca animalele
în jungle.
4. Un actor bun adoră, nu evită competiţia.

8. IMPORTANŢA:

Situaţiile, relaţiile, stările dintr-un spectacol e indicat să fie aparte, deosebite,

importante, imaginative, nu banale.
Importante pot fi şi lucrurile mărunte.
9. PUNCTELE DE COTITURĂ:

Important de găsit în text punctele de cotitură unde acţiunea ia o întorsătură

imprevizibilă.
Pragurile (trebuie conştientizate şi jucate) sunt acele puncte în care situaţia o ia într-o
direcţie imprevizibilă, acestea conferă evoluţie.

10. LOCUL:
Actorul crează, prin jocul său, spaţii.

11. JOCURI ŞI ROLURI:

Jocul nu trebuie să fie o prefăcătorie deşi teatrul este o prefăcătorie.

Trebuie să ai capacitatea de a-ţi înţelege rolul, în contextual în care te afli, foarte just.
Un om care nu îţi înţelege rolul devine ori antipatic ori ridicol ori amândouă.
Întodeauna flexibilitatea, versatilitatea, atrag simpatia şi sunt învingătoare pentru că
sunt asociate cu puterea şi inteligenţa.
Trebuie să ştim în ce context suntem pentru a şti ce joc abordăm.
Fiecare relaţie presupune alte reguli de jos. Un joc conflictual trebuie abordat ca un
meci, trebuie să fie clar cine câştigă. Fiecare situaţie este o rundă după care trebuie să
se ştie clar cine câştigă şi cine pierde.

12. MISTERUL:

Acel ceva pe care nu-l ştim dar îl intuim.