BNR

A. Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României

1. Banca Naţională a României (BNR) este banca centrală a României, având personalitate juridică.
Aceasta este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti şi poate
avea sucursale şi agenţii atât în municipiul Bucureşti, cât şi în alte localităţi din ţară.

2. Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Principalele

atribuţii ale BNR sunt:

a. elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

b. autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi
monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
c. emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
d. stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e. administrarea rezervelor internaţionale ale României.

3. Conducerea BNR este asigurată de un Consiliu de administraţie, compus din nouă membri, iar
conducerea executivă a BNR se exercită de către guvernator, prim-viceguvernator şi de cei doi
viceguvernatori.

B. Macroeconomie și economie monetară

1. Principalele balanțe/conturi macroeconomice:

1.1 Sistemul conturilor sau contabilității naționale (SCN) este un algoritm combinatoriu de
contabilitate, statistica și analiză macroeconomică utilizat în sintezele economice ale țărilor cu
economie de piață, în statisticile O.N.U. și ale altor organisme internaționale.

Principalele categorii macroeconomice masurate in toate sistemele de contabilitate nationala

sunt:

 (a) Produsul intern brut (PIB),

 (b) Consumul privat,
 (c) Consumul public (sau cheltuielile statului),
 (d) Formarea capitalului fix (sau investitiile),
 (e) Exporturile si importurile de bunuri si servicii, etc.

Conturile nationale:

 Contul de bunuri şi servicii;

 Contul de producţie;
 Contul de exploatare;
 Contul de distribuire primară a veniturilor;
 Contul de distribuire secundară a veniturilor;
 Contul de utilizare a venitului disponibil brut;
  Contul de redistribuire a veniturilor în natură;
 Contul de utilizare a venitului disponibil ajustat brut;
 Contul de capital;
 Conturile restului lumii.

1.2 Balanța de plăți este un sistem de conturi care cuprinde sinteza tranzacțiilor economice și
financiare ale unei economii (de regulă, a unei țări) cu restul lumii, pe o anumită perioadă (de
regulă, un an).
Conform definiției propuse de către Fondul Monetar Internațional[3], balanța de plăți
cuprinde „Contul curent” și „Contul de capital și financiar”, cel din urmă uneori fiind reprezentat
ca două conturi diferite, respectiv „Contul de capital” și „Contul financiar”.

1.3 Bugetul de stat al României (sau bugetul public) este un document, un plan sau o balanță
în care se prevăd sumele de bani strânse la dispoziția statului, surse de proveniență a acestora
precum și direcțiile lor de utilizare.[1] Bugetul de stat, este o componentă de bază a bugetului
general consolidat și a finanțelor publice în general.

1.4 Situaţia monetară (SM) arată în ce mod economia, pornind de la baza monetară, îşi
procură mijloacele de plată care constituie ceea ce se cheamă „monedă”. Ea face să apară relaţiile
financiare între grupul de instituţii bancare (banca centrală, băncile comerciale) care furnizează
mijloace de plată în economie şi grupul celorlalte subiecte economice (agenţi economici, instituţii
publice, populaţie).

1.5 Corelatiile dintre 1.1 si 1.4.

2. Cererea și oferta de bani

2.1 Agregate monetare. Masa monetară, definită ca totalitate a mijloacelor bănești existente
în economia unei țări la un moment dat sau în medie pe o anumită perioadă. Componentele masei
monetare sunt studiate cu ajutorul agregatelor monetare. Agregatul cel mai larg din punctul de
vedere al Băncii Naționale Române este reprezentat de agregatul M3.

Banca Centrală Europeană definește agregatele monetare din Zona Euro:[1]

M1: Moneda în circulație + depozitele overnight

M2: M1 + depozite cu scadența convenită de până la 2 ani + depozite rambursabile la o

perioadă de preaviz de până la 3 luni.

M3: M2 + contracte de răscumpărare + acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară (FPM)

+ titluri de creanță până la 2 ani.

2.2 Teoria cantitativă a banilor reprezinta ideea că oferta de bani într-o economie determină
nivelul prețurilor, iar schimbările în oferta de bani au ca rezultat modificări proporționale ale
prețurilor. Cu alte cuvinte, teoria cantitativă a banilor arată că o anumită variație procentuală a
ofertei monetare are ca rezultat un nivel echivalent de inflație sau deflație.

M x V = P x Y; M- oferta de bani; V- viteza de bani; P- nivelul preturilor; Y- PIB real, nivel

productiei reale.
 2.3 Cererea de bani, ca volum, structura și nivel al cerințelor de consum, se schimbă de la o
perioadă sau alta, având, deci, un caracter dinamic. Principalii factori de care depinde dinamica
cererii sunt: nevoile, venitul si prețul.

2.4 Emisiunea monetara reprezinta acel drept a statelor de a bate moneda, reprezinta un
atribut al suveranitatii lor monetare, care pe plan international a fost recunoscut pentru prima data,
in mod oficial, in anul 1929 si care consta in urmatoarele operatiuni: crearea semnelor banesti,
adica tiparirea biletelor si baterea monedelor; stocarea de catre emitent a semnelor banesti, punerea
in circulatie a semnelor banesti create in acest scop, respectiv retragerea acestora.

2.5 Creditul este o relație bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică
(creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă
persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie,
împrumutul acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi).

2.6 Multiplicarea masei monetare. În cadrul sistemului bancar realizarea modificărilor în

masa monetară poate fi efectuată fie prin procesul de emisiune monetară (la nivelul băncii centrale),
fie prin crearea banilor de către celelalte bănci, prin multiplicarea creaţiei monetare iniţiale a băncii
centrale.

3. Piața monetară și politica monetară

3.1 Rata dobanzii este elementul principal in functie de care se calculeaza dobanda. Rata dobanzii
se exprima procentual, in format anual. De exemplu, o rata a dobanzii de 10%, inseamna ca pentru
a imprumuta, sa spunem 1.000 lei pe 1 an, clientul trebuie sa plateasca 10%.

3.2 Dobanda nominala si dobanda reala.

Rata nominală a dobânzii reprezintă rata convenită și plătită. De exemplu, aceasta este rata
pe care proprietarii de locuințe o plătesc pentru creditul lor ipotecar sau pe care deponenții o
primesc pentru depozitele lor. Debitorii plătesc rata nominală, iar deponenții o primesc.
Totuși, nu numai rata nominală plătită sau primită este importantă pentru debitori și
deponenți, ci și cantitatea de bunuri, servicii sau alte lucruri pe care le pot achiziționa cu banii
respectivi. Economiștii numesc acest concept „puterea de cumpărare a banilor”; de obicei, aceasta
scade în timp, pe fondul creșterii prețurilor ca urmare a inflației.
Debitorii și deponenții pot stabili rata reală a dobânzii pentru împrumuturile și economiile
lor scăzând această pierdere a puterii de cumpărare din rata nominală a dobânzii.

3.3 Tipuri de dobanzi si relatia cu rata infl.

Rata reală a dobânzii în forma aproximativă reprezintă diferenţa dintre rata nominală a
dobânzii şi rata inflaţiei. De exemplu, dacă rata nominală a dobânzii este de 5.0 la sută, iar rata
inflaţiei este de 4.0 la sută, atunci rata dobânzii reale este de 1.0 la sută.
Rata nominală a dobânzii poate avea valori doar pozitive, însă rata reală a dobânzii poate
avea atât valori pozitive, cât şi valori negative. Rata reală indică o valoare negativă când nivelul
ratei inflaţiei depăşeşte rata nominală a dobânzii.

3.4 Obiectivele si instrumentele politicii monetare.

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare
(banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul
ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea
realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice,
ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.).
Teoria politicii monetare, precum și practica internațională, cunoaște următoarele
tipuri de obiective finale:

 creșterea economică durabilă

 ocuparea deplină a forței de muncă
 stabilitatea prețurilor
 stabilitatea ratelor dobânzii
 stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar și sustenabilitatea balanței de plăți)
 stabilitatea sistemului financiar și alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare
Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt: Operațiuni pe
piață deschisă (open-market), Rata rezervelor obligatorii, Ratele dobânzii.

3.5 Mecanismul de transmisie a politicii monetare.

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori
provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei
agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi
revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă
totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică
monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

4. Cursul de schimb
4.1 Cursul de schimb nominal, real si efectiv.
Cursul de schimb sau cursul valutar reprezintă prețul unei unități monetare din moneda
unei țări, exprimat în unități monetare ale altei țări.
Un curs de schimb efectiv nominal (NEER) este ponderat cu inversul ponderilor
comerciale asimptotice. Un curs de schimb efectiv (REER) ajustează NEER la un nivel de prețuri
străine adecvate și se deflamentează la nivelul prețurilor țării de origine[3]. Comparativ cu NEER,
un curs de schimb efectiv ponderat de PIB ar putea fi mai adecvat, având în vedere fenomenul
investițional global.
Cursul de schimb nominal efectiv (Nominal Effective Exchange Rate - NEER) cât și cel
real efectiv (eng. Real Effective Exchange Rate - REER) sunt cel mai des utilizați ca indicatori ai
competitivității externe. Cursul de schimb nominal efectiv se calculează ca o medie ponderată a
ratelor de schimb bilaterale nominale ale monedei naționale în raport cu valutele străine. În același
timp, conceptual, cursul de schimb real efectiv este definit ca o medie ponderată a monedei unei
țări în raport cu un coș de alte valute majore ajustat cu efectele inflației.

4.2 Teoria paritati de cumparare si teoria paritatii internationale a ratelor dobanzilor.

In esență, teoria parității puterilor de cumpărare exprimă faptul că variația cursului de
schimb este aproximativ egală cu variația prețurilor relative ale produselor în țările ale căror
monede se compară.
Teoria paritatii ratelor de dobanda stipulează că taxa de report (deport) a unei monede bază
reflectă diferențialul ratelor dobânzii dintre țările ale căror monede constituie raportul de schimb.

4.3 Relaţiile dintre cursul de schimb, competitivitate şi balanţa de plăţi