BNR

A. Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României

1. Banca Naţională a României (BNR) este banca centrală a României, având personalitate
juridică. Aceasta este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul
Bucureşti şi poate avea sucursale şi agenţii atât în municipiul Bucureşti, cât şi în alte
localităţi din ţară.

2. Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Principalele atribuţii ale BNR sunt:

a. elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

b. autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea
şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
c. emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
d. stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e. administrarea rezervelor internaţionale ale României.

3. Conducerea BNR este asigurată de un Consiliu de administraţie, compus din nouă membri,
iar conducerea executivă a BNR se exercită de către guvernator, prim-viceguvernator şi de
cei doi viceguvernatori.

B. Macroeconomie și economie monetară

1. Principalele balanțe/conturi macroeconomice:
1.1 Sistemul conturilor este un algoritm combinatoriu de contabilitate, statistica și analiză
macroeconomică utilizat în sintezele economice ale țărilor cu economie de piață.

Principalele categorii macroeconomice masurate in toate sistemele de conturi sunt:

 (a) Produsul intern brut (PIB),

 (b) Consumul privat,
 (c) Consumul public (sau cheltuielile statului),
 (d) Formarea capitalului fix (sau investitiile),
 (e) Exporturile si importurile de bunuri si servicii, etc.

Conturile nationale:

 Contul de bunuri şi servicii;

 Contul de producţie;
 Contul de exploatare;
 Contul de capital;
 1.2 Balanța de plăți este un sistem de conturi care cuprinde sinteza tranzacțiilor economice și
financiare ale unei economii (de regulă, a unei țări) cu restul lumii, pe o anumită perioadă (de
regulă, un an).
Conform definiției propuse de către Fondul Monetar Internațional[3], balanța de plăți
cuprinde „Contul curent” și „Contul de capital și financiar”, cel din urmă uneori fiind reprezentat
ca două conturi diferite, respectiv „Contul de capital” și „Contul financiar”.

1.3 Bugetul de stat al României (sau bugetul public) este un document, un plan sau o balanță
în care se prevăd sumele de bani strânse la dispoziția statului, surse de proveniență a acestora
precum și direcțiile lor de utilizare.[1] Bugetul de stat, este o componentă de bază a bugetului
general consolidat și a finanțelor publice în general.

1.4 Situaţia monetară (SM) arată în ce mod economia, pornind de la baza monetară, îşi
procură mijloacele de plată care constituie ceea ce se cheamă „monedă”. Ea face să apară relaţiile
financiare între grupul de instituţii bancare (banca centrală, băncile comerciale) care furnizează
mijloace de plată în economie şi grupul celorlalte subiecte economice (agenţi economici, instituţii
publice, populaţie).

1.5 Corelatiile dintre 1.1 si 1.4.

2. Cererea și oferta de bani

2.1 Agregate monetare. Masa monetară, definită ca totalitate a mijloacelor bănești existente
în economia unei țări la un moment dat sau în medie pe o anumită perioadă. Componentele masei
monetare sunt studiate cu ajutorul agregatelor monetare. Agregatul cel mai larg din punctul de
vedere al Băncii Naționale Române este reprezentat de agregatul M3.

Banca Centrală Europeană definește agregatele monetare din Zona Euro:[1]

M1: Moneda în circulație + depozitele overnight

M2: M1 + depozite cu scadența convenită de până la 2 ani + depozite rambursabile la o

perioadă de preaviz de până la 3 luni.

M3: M2 + contracte de răscumpărare + acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară (FPM)

+ titluri de creanță până la 2 ani.

2.2 Teoria cantitativă a banilor reprezinta ideea că oferta de bani într-o economie determină
nivelul prețurilor, iar schimbările în oferta de bani au ca rezultat modificări proporționale ale
prețurilor. Cu alte cuvinte, teoria cantitativă a banilor arată că o anumită variație procentuală a
ofertei monetare are ca rezultat un nivel echivalent de inflație sau deflație.

M x V = P x Y; M- oferta de bani; V- viteza de bani; P- nivelul preturilor; Y- PIB real, nivel

productiei reale.

2.3 Cererea de bani, ca volum, structura și nivel al cerințelor de consum, se schimbă de la o

perioadă sau alta, având, deci, un caracter dinamic. Principalii factori de care depinde dinamica
cererii sunt: nevoile, venitul si prețul.

2.4 Emisiunea monetara reprezinta acel drept a statelor de a bate moneda, reprezinta un
atribut al suveranitatii lor monetare, care pe plan international a fost recunoscut pentru prima data,
in mod oficial, in anul 1929 si care consta in urmatoarele operatiuni: crearea semnelor banesti,
adica tiparirea biletelor si baterea monedelor; stocarea de catre emitent a semnelor banesti, punerea
in circulatie a semnelor banesti create in acest scop, respectiv retragerea acestora.

2.5 Creditul este o relație bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică
(creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă
persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie,
împrumutul acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi).

2.6 Multiplicarea masei monetare. În cadrul sistemului bancar realizarea modificărilor în

masa monetară poate fi efectuată fie prin procesul de emisiune monetară (la nivelul băncii centrale),
fie prin crearea banilor de către celelalte bănci, prin multiplicarea creaţiei monetare iniţiale a băncii
centrale.

3. Piața monetară și politica monetară

3.1 Rata dobanzii este elementul principal in functie de care se calculeaza dobanda. Rata dobanzii
se exprima procentual, in format anual. De exemplu, o rata a dobanzii de 10%, inseamna ca pentru
a imprumuta, sa spunem 1.000 lei pe 1 an, clientul trebuie sa plateasca 10%.

3.2 Dobanda nominala si dobanda reala.

Rata nominală a dobânzii reprezintă rata convenită și plătită. De exemplu, aceasta este rata
pe care proprietarii de locuințe o plătesc pentru creditul lor ipotecar sau pe care deponenții o
primesc pentru depozitele lor. Debitorii plătesc rata nominală, iar deponenții o primesc.
Totuși, nu numai rata nominală plătită sau primită este importantă pentru debitori și
deponenți, ci și cantitatea de bunuri, servicii sau alte lucruri pe care le pot achiziționa cu banii
respectivi. Economiștii numesc acest concept „puterea de cumpărare a banilor”; de obicei, aceasta
scade în timp, pe fondul creșterii prețurilor ca urmare a inflației.
Debitorii și deponenții pot stabili rata reală a dobânzii pentru împrumuturile și economiile
lor scăzând această pierdere a puterii de cumpărare din rata nominală a dobânzii.

3.3 Tipuri de dobanzi si relatia cu rata infl.

Rata reală a dobânzii în forma aproximativă reprezintă diferenţa dintre rata nominală a
dobânzii şi rata inflaţiei. De exemplu, dacă rata nominală a dobânzii este de 5.0 la sută, iar rata
inflaţiei este de 4.0 la sută, atunci rata dobânzii reale este de 1.0 la sută.
Rata nominală a dobânzii poate avea valori doar pozitive, însă rata reală a dobânzii poate
avea atât valori pozitive, cât şi valori negative. Rata reală indică o valoare negativă când nivelul
ratei inflaţiei depăşeşte rata nominală a dobânzii.

3.4 Obiectivele si instrumentele politicii monetare.

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare
(banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul
ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea
realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice,
ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor).
Teoria politicii monetare, precum și practica internațională, cunoaște următoarele
tipuri de obiective finale:

 creșterea economică durabilă

 ocuparea deplină a forței de muncă
 stabilitatea prețurilor
 stabilitatea ratelor dobânzii
 stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar și sustenabilitatea balanței de plăți)
 stabilitatea sistemului financiar și alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare
Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt: Operațiuni pe
piață deschisă (open-market), Rata rezervelor obligatorii, Ratele dobânzii.

3.5 Mecanismul de transmisie a politicii monetare.

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori
provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei
agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi
revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă
totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică
monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

4. Cursul de schimb
4.1 Cursul de schimb nominal, real si efectiv.
Cursul de schimb sau cursul valutar reprezintă prețul unei unități monetare din moneda
unei țări, exprimat în unități monetare ale altei țări.
Cursul de schimb nominal efectiv (Nominal Effective Exchange Rate - NEER) cât și cel
real efectiv (eng. Real Effective Exchange Rate - REER) sunt cel mai des utilizați ca indicatori ai
competitivității externe. Cursul de schimb nominal efectiv se calculează ca o medie ponderată a
ratelor de schimb bilaterale nominale ale monedei naționale în raport cu valutele străine. În același
timp, conceptual, cursul de schimb real efectiv este definit ca o medie ponderată a monedei unei
țări în raport cu un coș de alte valute majore ajustat cu efectele inflației.
Un curs de schimb efectiv (REER) ajustează NEER la un nivel de prețuri străine adecvate.

4.2 Teoria paritati de cumparare si teoria paritatii internationale a ratelor dobanzilor.

In esență, teoria parității puterilor de cumpărare exprimă faptul că variația cursului de
schimb este aproximativ egală cu variația prețurilor relative ale produselor în țările ale căror
monede se compară.
Teoria paritatii ratelor de dobanda stipulează că taxa de report (deport) a unei monede bază
reflectă diferențialul ratelor dobânzii dintre țările ale căror monede constituie raportul de schimb.

4.3 Relaţiile dintre cursul de schimb, competitivitate şi balanţa de plăţi

Informaţiile cuprinse în balanţă de plăţi prezintă un oarecare interes pentru explicarea
nivelului cursului de schimb, întrucât balanţa ilustrează situaţia relaţiilor economice ale unor ţări
cu restul lumii.
Deficitul sau excedentul unor solduri ale balanţei de plăţi pot explica nivelul cursului de
schimb, în baza unui dezechilibru asupra cererii şi ofertei de devize. Astfel, un deficit măreşte
cererea de devize, ceea ce determina reducerea valorii monedei naţionale pe piaţă. Tendinţa de
echilibrare a balanţei de plaţi este corectata de aprecierea monedei care poate să deterioreze
competitivitatea produselor.
 Pe termen lung, factorul determinant este competitivitatea economică, în care
productivitatea joacă un rol esenţial.
4.4 Regimuri de curs de schimb
Tipurile de regimuri de cursuri valutare practicate de-a lungul timpului la nivelul pieței
internaționale sunt:
- regimuri bazate pe cursuri de schimb fixe (engl. ”hard pegs regimes”);
- regimuri bazate pe cursuri de schimb flotante (engl. ”floating regimes”);
- regimuri intermediare (engl. ”intermediate regimes”);

a. Avantaje ale regimului de curs de schimb fix:

- previzionarea modificării ratei inflației comparativ cu rata inflației din țara de referință;
- eliminarea incertitudinilor referitoare la evoluția cursului de schimb (efect: impulsionarea
comerțului internațional);
- eliminarea costurilor implicate de protejarea la riscul valutar (efect: impulsionarea
comerțului internațional);
- disciplina fiscală.

a. Dezavantaje ale regimului de curs de schimb fix:

- pierderea independenței politicii monetare a băncii centrale;

- vulnerabilitate crescută față de șocurile macroeconomice care afectează țara de referință;
- costuri sporite determinate de volatilitatea macroeconomică.

b. Avantaje ale regimului de curs de schimb flotant:

- autonomia politicii monetare (banca centrală poate conduce politica monetară către
atingerea altor echilibre interne/externe și nu către menținerea cursului de schimb între
anumite limite de variație);
- vulnerabilitate mai mică față de fluctuațiile înregistrate de prețuri pe piețele externe;
- posibilitatea stabilirii unui nivel propriu al inflației pe termen lung;
- stabilizarea economică prin mecanismul cursului de schimb.

b. Dezavantaje ale regimului de curs de schimb flotant:

- lipsa unei discipline a băncii centrale (comparativ cu regimul cursului de schimb fix);
- posibilitatea destabilizăriieconomice ca urmare a fluctuațiilor accentuate ale cursului de
schimb;
- diminuarea relațiilor comerciale internaționale (comparativ cu regimul cursului de schimb
fix);
- iluzia unei autonomii monetare.
 5. Inflaţia
5.1 Inflația: cauze si efecte
Inflatia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o
creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei
naționale. Principalele cauze ale inflației sunt:

 inflație prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii;
 inflație prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;
 inflație prin costuri - creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată;
 inflația importată;
 inflația prin structuri.
Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației; redistribuirea
veniturilor și avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre
economisire; inflația avantajează debitorii (în moneda națională); rata dobânzii este influențată
de rata inflației.
Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei
sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.
5.2 Regimuri de politici macroeconomice bazate pe reguli versus regimuri discreţionare
În macroeconomie, politica discreționară este o politică economică bazată pe judecata ad
hoc a factorilor de decizie, spre deosebire de politica stabilită de reguli prestabilite.
Susținătorii utilizării politicii discreționare, inclusiv în special a keynesienilor, susțin că
înțelegerea noastră asupra funcționării economiei este suficient de astărită, iar accesibilitatea
datelor economice detaliate în timp real pentru factorii de decizie este suficient de mare, încât în
practică politica discreționară a fost stabilizator.

5.3 Problema inconsistentei dinamice a politicilor

Problema „inconsistenţei dinamice” a politicii monetare:

– comportamentul agenţilor economici depinde de aşteptările pe care le au în legătură cu

politica monetară din viitor

Existenþa inconsistenþei dinamice în politica monetarã derivã dintr-o multitudine de

motivaþii. Cele mai frecvent menþionate se referã la: dorinþa autoritãþii monetare (sau presiunile
în acest sens din partea guvernului) de sporire a nivelului ocupãrii forþei de muncã sau, într-o
perspectivã mai generalã, a nivelului activitãþii economice (argumentatã de regulã prin existenþa
unor distorsiuni la nivelul pieþelor factorilor – de exemplu, impozitarea distorsionantã a muncii.

6. Ţintirea directă a inflaţiei

6.1 Caracteristicile strategiei de ţintire directă a inflaţiei

Strategia de ţintire directă a inflaţiei adoptată de BNR se caracterizează prin:

A. exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de

consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator şi nevoia de a asigura
transparenţa şi credibilitatea deciziilor de politică monetară;
 B. stabilirea ţintei ca punct central încadrat de un interval de variaţie (+/-1 punct
procentual) în scopul ancorării eficace a anticipaţiilor inflaţioniste;

D. continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;

F. stabilirea ţintei de inflaţie de către BNR în consultare cu guvernul.

6.2 Strategia de politică monetară a BNR este ţintirea directă a inflaţiei.

Aceasta a fost adoptată în august 2005, după finalizarea unui proces de pregătire, a cărei
ultimă etapă a constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză economică şi de
decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a inflaţiei.
Concomitent au fost satisfăcute şi celelalte cerinţe şi criterii care condiţionează eficacitatea
acestei strategii:

A. coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;

B. acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;

E. relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de

vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;

F. însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;

7.Integrarea economică şi monetara

7.1 Convergenţa nominală şi reală în procesul integrării europene

Convergenţa nominală şi cea reală se susţin reciproc:

Convergenţa nominală asigură mediul macroeconomic stabil care facilitează

convergenţa reală.

Convergenţa reală creează premisele sustenabilităţii convergenţei nominale prin

reducerea expunerii economiei la şocuri asimetrice şi prin limitarea diferenţelor în procesul de
transmitere a şocurilor simetrice.

România este statul UE cu cea mai mare disparitate între regiuni.

7.2 Mecanismul cursului de schimb ERM II.

Mecanismul European al Ratelor de Schimb (European Exchange Rate Mechanism -

ERM-) a fost un sistem introdus de către Comunitatea Europeană în martie 1979, ca parte a
Sistemului Monetar European (EMS), pentru a reduce variabilitatea cursului de schimb și pentru
a atinge stabilitatea monetară în Europa, în pregătirea pentru Uniunea Economică și Monetară
precum și introducerea unei monede unice, euro, care a avut loc la 1 ianuarie 1999. După adoptarea
monedei euro, atenția a fost schimbată către legătura dintre monedele țărilor din afara zonei euro
și euro (având ca un punct central moneda comună). Scopul a fost de a îmbunătăți stabilitatea a
acestor monede, precum și de a obține un mecanism de evaluare pentru potențialii membri ai zonei
euro. Acest mecanism este cunoscut sub numele de ERM II. În prezent, există o singură monedă
în ERM II, coroana daneza.
 Definitie: Mecanismul Cursului de Schimb II. Aranjment pentru cursul de schimb in care
o moneda are o paritate centrala fata de euro, iar cursul de schimb nu poate fluctua fata de aceasta
paritate cu mai mult de 15%, in sus sau in jos.
Participarea la acest mecanism pentru o perioada minima de doi ani este unul din criteriile
ce trebuie indeplinite pentru a putea intra in zona euro.