BASCHET

1
INTRODUCERE
Jocurile sportive sunt definite ca reprezentând un complex de exerciţii fizice
practicate sub formă de joc cu un anumit obiect având dimensiuni specifice, prin care
două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare şi desfăşurare
standardizate. Practicarea jocurilor sportive urmăreşte: realizarea de performanţe
sportive în care caz constituie şi un spectacol; realizarea sarcinilor educaţiei fizice şi
sportive în care caz constituie un mijloc al acesteia; recrearea celor care îl practică în
afara formelor de organizare menţionate mai sus. Jocurile sportive fac parte din
categoria mijloacelor de perfecţionare a dezvoltării fizice şi a aptitudinilor de mişcare
ale oamenilor, reprezentând o formă de manifestare cu caracter ludic a exerciţiilor
fizice.
Incluse în sistemul de educaţie fizică ale fiecărei societăţi, jocurile sportive
reprezintă o activitate socială, istoriceşte statornicită, instrument prin care societatea
determină orientarea ce trebuie să corespundă cerinţelor formulate pentru întregul
proces al educaţiei fizice şi sportive. Jocurile sportive oferă condiţii deosebit de
favorabile pentru dezvoltarea complexă a deprinderilor şi capacităţilor motrice necesare
în viaţă. Fiind un domeniu al activităţilor corporale, ele înglobează acţiunile motrice ale
procesului educaţiei fizice şi sportive – mersul, alergarea, săriturile, aruncarea şi
prinderea într-o complexitatea variată.
Practicarea jocurilor sportive contribuie la formarea şi perfecţionarea unor mişcări
coordonate, la formarea capacităţii de angrenare rapidă în tempoul şi ritmul activităţilor
sociale, prin cumulul unor influenţe şi efecte pozitive cu caracter sanotrofic şi educativ.
La toate jocurile sportive, în procesul de instruire se recomandă, abordarea simultană a
acţiunilor de atac şi a celor de apărare, facilitând jocul bilateral. Pe parcursul instruirii se
vor preda treptat şi noţiuni teoretice şi noţiuni de regulamentul jocului. În predarea
elementelor tehnice din cadrul jocurilor sportive, perioada de exersare analitică a
procedeelor tehnice va fi cât mai scurtă, atenţia principală fiind acordată însuşirii
corecte a elementelor de primă importanţă: însuşirea procedeelor tehnico-tactice de bază
ale jocului respectiv, cu deosebire a procedeului de finalizare (aruncarea la coş,
aruncarea la poartă, şutul la poartă, atacul la fileu etc); formarea capacităţii de a aplica
procedeele tehnico-tactice de bază în joc cu efectiv redus şi reguli simplificate;
realizarea capacităţii de a desfăşura joc bilateral cu efectiv complet; respectarea
principalelor reguli de joc.

2
 Noțiuni de regulament

Jocul de baschet este un joc

sportiv de echipă inventat – decembrie
1891, la Colegiul Springfield din statul
Massachusetts (SUA) de către profesorul
James A. Naismith care căuta noi
mijloace prin care să determine studenţii
să participe cu entuziasm la lecţiile de educaţie fizică, din timpul iernii. Jocul de baschet
se desfăşoară după un regulament elaborat de Federaţia Internaţională de Baschet
Amator (FIBA), valabil pentru toate competiţiile cu caracter amator.

Jocul se desfăşoară între două echipe formate, fiecare, din 5 jucători în teren
(efectiv complet 10 – 12 jucători); regulamentul permite schimbarea jucătorilor din
teren cu cei de pe banca de rezerve; durata de joc constă din patru perioade (sferturi)
a câte 10 minute fiecare; există o pauza de doua minute între perioadele (sferturile) 1
– 2 şi 3 – 4 şi înaintea fiecărei prelungiri; intervalul (pauza) dintre reprize (între sfertul 2
şi 3) va fi de 15 minute. Dacă scorul este egal la terminarea celei de-a patra perioade,
jocul va continua cu o prelungire de cinci minute, sau cu atâtea prelungiri câte sunt
necesare pentru a decide un învingător. Echipele vor continua să joace şi să arunce de-
a lungul tuturor prelungirilor la aceleaşi coşuri la care au jucat în cea de-a patra
perioada. Echipele trebuie să schimbe terenul pentru a treia perioada de joc; jocul nu
poate începe dacă una dintre echipe nu are în teren cinci jucători, gata de joc. Jocul
începe oficial prin angajarea mingii între doi, în cercul central, atunci când mingea este
atinsă regulamentar de unul dintre participanţii la angajare.
Terenul de joc – de dimensiuni reduse, reprezintă o suprafaţă plană şi netedă
care are dimensiunile de 26 x 14 m, cu toleranţe de ± 2 m în lungime şi ± 1 m în lăţime,
proporţional; suprafaţa de joc, pentru sală, poate fi din diferite materiale (lemn,
parchet sau plastic) iar pentru terenurile descoperite, din asfalt, tartan sau podiumuri
de lemn sau plastic. Terenul de joc este demarcat de liniile lungi ale terenului,
denumite ,,liniile laterale”, cele care marchează lăţimea terenului, ,,liniile de fund” şi
,,linia de centru” care împarte terenul în două jumătăţi egale.
Panourile – sunt aşezate vertical faţă de sol, cu o proiecţie de 120 cm, în
interiorul terenului; pot fi confecţionate din material lemnos, plastic sau cristal şi

3
 trebuie să aibă marginile marcate în negru şi înscris, la
30 cm de marginea lor inferioară, un dreptunghi ale
cărui dimensiuni sunt 59/45 cm; marginea inferioară a
panoului se află la 2,75 m faţă de sol; pe fiecare panou
este fixat câte un coş de baschet, compus dintr-un inel,
cu diametrul interior de 45 cm şi o plasă lungă de 40 cm;
fiecare coş va fi fixat de panoul său la distanţa de 15 cm
şi la 3,05 m faţă de suprafaţa de joc.
Suprafaţa terenului prezintă două zone de
interdicţie (de formă trapezoidală, cu dimensiunile de 6 m – baza mare, 3,60 m – baza
mică şi 5,80 m – distanţa dintre baze), situate sub cele două panouri şi trei cercuri cu
diametrul de 3,60 m, unul la centrul terenului şi două cercuri situate în mijlocul linie de
aruncări libere, formând semicercul bazelor mici ale zonei de interdicţie; de la fiecare
linie de fund este trasat un semicerc, cu raza de 6,25 m.
Mingea de baschet – ca obiect de joc, este produsă din material plastic sau
materiale sintetice cu o greutate de 600 –650 grame şi circumferinţa între 75 –78 cm.
În esenţă, jocul de baschet constă din confruntarea dintre cele două echipe, care
prin deplasări, cu şi fără minge, prin pase între ei, urmăresc să introducă mingea în
coşul echipei adverse, punctându-se în felul următor: 1 punct pentru coş din aruncare
liberă, executată de la linia bazei mici (5,80 m) a zonei de interdicţie; 2 puncte pentru
coş marcat din acţiune, din interiorul semicercului de 6,25 m; 3 puncte pentru coş
marcat din acţiune, din exteriorul semicercului de 6,25 m.
Jucători unei echipe de baschet – sunt plasaţi în teren, în atac şi în apărare, după
posturile pe care acţionează şi sarcinile de joc pe care trebuie să le îndeplinească (un
rol important îl are înălţimea corpului şi tehnica de joc individuală), şi anume:
 pivot – este jucătorul care în desfăşoară acţiunile în apropierea panoului
advers şi este, de regulă, cel mai înalt jucător;
 centru – este jucătorul care îşi desfăşoară acţiunile pe cercul de la panoul
advers (baschetbalist înalt şi puternic);
 extrema – este jucătorul care acţionează pe părţile laterale ale terenului
de joc, sunt cei mai buni aruncători de la distanţă;
 conducătorul de joc – este jucătorul care coordonează şi organizează jocul
echipei atât în atac cât şi în apărare, din punct de vedere tehnic este cel
mai complet jucător.

4
 Regulamentul jocului de baschet – prevede următoarele abateri, greşeli şi reguli
ce trebuiesc respectate şi aplicate pe terenul de joc:
 nereguli – care nu se trec în foaia de arbitraj;
 greşelile personale şi tehnice – ce se înscriu în foaia de arbitraj şi care la
un cumul de cinci greşeli ale unui jucător, acesta nu mai poate participa la
joc, fiind înlocuit; dacă greşeala personală se face asupra unui adversar
care aruncă la coş, ea se poate sancţiona şi cu două aruncări libere; dacă
jucătorul a fost faultat, dar a marcat se acordă punctele şi o aruncare
liberă;
 cumulul a şapte greşeli personale – ale unei echipe pe fiecare repriză, din
acel moment toate greşelile personale ale jucătorilor săi se sancţionează
cu aruncări libere;
 ,,regula paşilor” – deplasarea cu mingea în mână mai mult de doi paşi este
considerată abatere şi se sancţionează cu repunerea mingii din lateral, de
către echipa adversă;
 ,,greşeala picior” – mingea nu se poate lovi cu piciorul, abaterea se
sancţionează cu repunerea mingii din lateral, de către echipa adversă;
 ,,dublu dribling” – continuarea deplasării după oprirea din dribling, se
sancţionează cu repunerea mingii din lateral, de către echipa adversă;
 ,,regula celor 24 secunde” – reprezintă timpul acordat echipei aflată în
posesia mingii şi care trebuie să-l finalizeze prin aruncare la coş, în caz
contrar mingia este acordată adversarilor;
 ,,regula celor 3 secunde” –un jucător al echipei în atac nu poate rămâne
pentru mai mult de 3 secunde consecutive în zona de interdicţie adversă;
pentru a fi considerat în afara zonei de interdicţie un jucător trebuie să fie
cu ambele picioare în contact cu terenul din afara zonei restrictive;
 ,,regula celor 8 secunde” – jucătorul aflat în posesia mingii în terenul
propriu, trebuie, împreună cu partenerii din echipa sa, să treacă mingea în
terenul echipei adverse într-un interval de 8 secunde; terenul propriu al
unei echipe cuprinde coşul propriu, faţa dinspre teren a panoului şi
suprafaţa de teren situată între linia de fund din spatele propriului coş,
liniile laterale şi linia de centru; un jucător aflat în terenul advers nu poate
pasa unui coechipier aflat în terenul propriu;
 ,,regula driblingului” – un dribling începe în momentul când un jucător
care are controlul mingii pe teren, o aruncă, o loveşte, o rostogoleşte sau

5
 o driblează pe sol, după care o atinge din nou înainte ca ea să fie atinsă de
alt jucător; un dribling se termina în momentul în care un jucător atinge
simultan mingea cu ambele mâini sau când reţine mingea cu una sau cu
ambele mâini; în timpul unui dribling mingea poate fi aruncată în aer, dar
ea trebuie să atingă solul înainte de a fi din nou atinsă cu mâna de
jucătorul care driblează; numărul paşilor pe care un jucător îl poate face
când mingea nu este în contact cu mâinile sale este nelimitat; pierderea
accidentală şi apoi recâştigarea controlului unei mingii aflate în joc pe
teren de către un jucător este considerată control slab;
Următoarele acţiuni nu sunt considerate driblinguri: aruncările succesive la coş;
controlul slab al mingii la începutul sau la sfârşitul unui dribling; încercările de a obţine
controlul mingii, lovind mingea pentru a o îndepărta de jucătorii care şi-o dispută;
atingerea mingii în scopul de a deposeda un jucător care o controlează; devierea unei
pase şi recuperarea/prinderea mingii; pasarea mingii dintr-o mâna în alta şi ţinerea ei
înainte ca ea să atingă podeaua, cu condiţia ca să nu se comită o abatere de la regula
paşilor.
Un jucător nu poate dribla a doua oară după ce a terminat primul dribling, doar
dacă a pierdut controlul unei mingii aflate în joc pe teren, ca urmare: a unei aruncări la
coş din acţiune; a lovirii mingii de către un adversar; a unui control slab sau a unei
pase, când mingea atinge sau a fost atinsa de un alt jucător.
Pentru ca aruncarea la coş să fie considerată corectă, trebuie îndeplinite
următoarele condiţii: mingea trebuie să părăsească mâna/mâinile jucătorului înainte
ca semnalul sonor al aparatului de 24 secunde să intre în funcţiune; după ce mingea a
părăsit mâna/mâinile jucătorului, ea trebuie să atingă inelul înainte ca semnalul sonor
al aparatului de 24 secunde să intre în funcţiune.
Baschetul, ca joc sportiv, poate fi practicat de copii şi tineri de ambele sexe, de
bărbaţi şi femei şi chiar de oameni în vârstă mai înaintată, atât în scop competiţional
dar şi ca activitate fizică recreativă, de întreţinere sau ludică.
Poziţia iniţială – jucătorul se orientează cu faţa, linia umerilorspre direcţia de
unde vine mingea, braţele întinse cu degetele depărate, palmele sunt orientate
întotdeauna cu degetele către direcţia de venire a mingii, cu faţa palmară uşor spre
minge.
Poziţia intermediară – în momentul de contact degetele se încordează pentru a
amortiza prinderea mingii, articulaţiile pumnilor cedează spre înapoi, braţele se
îndoaie din coate, realizând amortizarea şi ducerea mingii la piept.

6
 Poziţia finală – jucătorul, în poziţie fundamentală, cu mingea la piept, braţele cu
coatele flexate, uşor depărate de corp, într-o poziţie cât mai relaxată. Prinderea mingii
se realizează prin ,,ieşirea în întâmpinarea mingii” constând din efectuarea a 1 – 2 paşi
spre direcţia de transmitere a mingii.
Pasarea mingii se poate efectua de pe loc, din alergare, din săritură şi cu
pământul.

Picioarele cu tălpile paralele şi una puţin înaintea celeilalte, sunt depărtate cât
lăţimea umerilor, genunchii şi gleznele semiflexate, trunchiul puţin aplecat spre
înainte, cu braţele îndoite şi coatele apropiate de corp, cu articulaţiile pumnilor în
flexie dorsală pentru priza activă în ţinerea mingii; execuţia începe prin impulsul
picioarelor concomitent cu ridicarea corpului şi ducerea mingii, prin dreptul feţei, în
sus şi spre înainte, braţele se întind din coate şi mingea părăseşte mâinile cât mai
repede posibil datorită mişcării de ,,biciuire” executată din articulaţiile pumnilor.
În final, corpul este întins cu braţele orientate oblic în sus, palmele spre în jos şi
puţin în afară, degetele întinse şi desfăcute; în timpul aruncării, privirea nu părăseşte
ţinta.

7
 Driblingul – reprezintă elementul tehnic
ce permite deplasarea jucătorului în teren fără
să se abată de la ,,regula paşilor”. Driblingul se
poate realiza prin împingerea în sol, prin
rostogolirea sau lovirea mingii.
Driblingul poate fi clasificat în: dribling
înalt sau dribling jos, executat pe loc sau din
deplasare şi este determinat de situaţia tactică
impusă de joc, având: dribling pentru protecţia
mingii sau de aşteptare; dribling de trecere din terenul de apărare în cel de atac;
dribling de depăşirea adversarului. Structura motrică a elementului tehnic, dribling –
de pe loc sau din deplasare, este asemănătoare, cu deosebirea că unghiul sub care este
impulsionată mingea spre sol este determinat de viteza de deplasare a jucătorului –
driblingul de pe loc, de aşteptare, impulsia imprimată mingii va fi pe verticală, iar în
cazul driblingului din deplasare, impulsia va fi înapoia axului vertical al mingii, pe
partea dinspre jucător. Palma cu degetele desfăcute formează o cupă concavă, ia
contact cu mingea încă pe traiectoria ascendentă; prin flexarea braţului din articulaţia
cotului şi a mâinii din cea a pumnului, se amortizează forţa ascensională a mingii care
este totodată controlată; palma imprimă mingii o nouă impulsie spre sol, printr-o
mişcare a antebraţului din articulaţia cotului, a pumnului şi degetelor ce conduce
mingea pe traiectoria descendentă.
Impulsul dat mingii spre sol va fi orientat puţin lateral, oblic şi înainte faţă de
jucător, unghiul de contact al mingii cu solul depinde de viteza de deplasare a
jucătorului. Sensul impulsiei este controlat de lucrul din articulaţiile pumnului şi
degetelor – acest ansamblu de mişcării este cunoscut ca fiind ,,mişcarea de pompare”.
Pe perioada execuţiei corpul este uşor aplecat, echilibrat, nu se balansează, lucrul
braţelor fiind independent de mişcările celorlalte părţi ale corpului; braţul opus celui
care execută driblingul, este uşor îndoit din cot şi are rolul de a proteja mingea din
lateral; capul este ridicat, cu privirea cuprinzând tot câmpul de joc.
Marcajul – este acţiunea tactică individuală de apărare prin care apărătorul caută să
anihileze prin diverse procedee tehnice, acţiunile de demarcaj ale atacantului.
Respectarea de către apărător a regulilor de bază ale marcajului, şi anume: să se
plaseze între adversar şi coş; distanţa de marcaj este în funcţie de gradul de
periculozitate al adversarului; adoptarea unei poziţii fundamentale joase; privirea

8
 apărătorului va fi pe mijlocul adversarului,
privirea periferică supraveghează mişcarea
picioarelor şi locul unde se află mingea;
alegerea celui mai scurt drum în efectuarea
deplasărilor.
Acţiunea presupune adoptarea unei poziţii
fundamentale joase, cu picioarele şi coatele mai
depărtate pentru realizarea blocajului defensiv
şi de elan pentru săritura de recuperare a
mingii. Săritura trebuie efectuată cu corpul şi
braţele uşor aplecate spre înainte şi picioarele
uşor depărtate, aterizarea se face pe ambele picioare, cu umerii pe direcţia pasării
mingii.

DE RETINUT !!
Practicarea jocurilor sportive contribuie la formarea şi perfecţionarea unor mişcări
coordonate, la formarea capacităţii de angrenare rapidă în tempoul şi ritmul activităţilor
sociale, prin cumulul unor influenţe şi efecte pozitive cu caracter sanotrofic şi educativ.
La toate jocurile sportive, în procesul de instruire se recomandă, abordarea simultană a
acţiunilor de atac şi a celor de apărare, facilitând jocul bilateral; pe parcursul instruirii se
vor preda treptat şi noţiuni teoretice şi noţiuni de regulamentul jocului. În predarea
elementelor tehnice din cadrul jocurilor sportive, perioada de exersare analitică a
procedeelor tehnice va fi cât mai scurtă, atenţia principală fiind acordată însuşirii
corecte a elementelor de primă importanţă. Însuşirea procedeelor tehnico-tactice de bază
ale jocului respectiv, cu deosebire a procedeului de finalizare (aruncarea la coş,
aruncarea la poartă, şutul la poartă, atacul la fileu etc); formarea capacităţii de a aplica
procedeele tehnico-tactice de bază în joc cu efectiv redus şi reguli simplificate;
realizarea capacităţii de a desfăşura joc bilateral cu efectiv complet.

9
 BIBLIOGRAFIE
 Cursul de educație fizică aferent anului I, semestrul I al domnului profesor
Vaida Marius .

10