ANALIZA POLUARII TRAFICULUI DIN

BUCURESTI

I.Poluarea atmosferica
Aerul atmosferic reprezinta un element important pentru
menţinerea veţii pe Terra, de aceea de calitatea lui depinde şi
calitatea vieţii în ansamblu. Aerul este unul din elementele de
bază ale mediului înconjurător şi participă în toate procesele care
au loc la suprafaţa scoarţei terestre şi în interiorul acesteea. Prin
funcţiile sale aerul participă la procesele geologice, ecologice, de
reglare termică, de protecţie, obţinere a resurselor energetice,
necesităţi tehnice şi auxiliare, şi este un component al proceselor
de producere cu importanţă vitală directă şi hotărâtoare asupra
sănătăţii şi capacităţii de muncă a omului, activităţii vitale a
plantelor şi lumii animale, climei, stării şi integrităţii valorilor
materiale. Importanţa aerului pentru activitatea normală a
organismului este una primordiala .
Deşi societatea umană se afla într-o continuă dezvoltare prin
rogres tehnologic prea putin se constientizeaza de impactul
tehnologic produs asupra mediului ambiant, şi anume prin modul
de poluare cu aceşti poluanti care este unul dezstruos .
Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul
proporţiei dintre constituenţii săi sau prin apariţia unor noi
constituenţi cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi
biotopului. Poluarea aerului poate fi provocată de diverse surse
de poluare cum ar fi.
-după origine (naturale, artificiale);
– după formă (de volum , liniare, de suprafaţă , punctate);
-după înălţime (la sol, joase ,medii, înalte, foarte înalte);
-după regim de funcţionare (continuă, intermitente, instantanee);
-după mobilitate (fixe , mobile).
Sursele de poluare, principalii poluanţii şi acţiunea lor.
Din punct de vedere al acţiunii substanţelor poluante în
atmosferă asupra organismelor şi mediului pot fi: cu efect direct
şi efect indirect.

 Poluanţii care au efectele directe- se caracterizează prin

modificări promte ale morbidităţii şi mortalităţii organismelor
(monoxidul de carbon, dioxidul de sulf oxizii de azot,
hidrogenul sulfurat, metalele grele ).
 Poluanţii care au efecte indirecte- se caracterizează prin
influienţă indirectă asupra mobirdităţii şi mortalităţii
organismelor (efectul de seră, ploile acide, distrugerea
stratului de ozon).

Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a

atmosferei (60%) este produsǎ de gazele de eşapament a
autovehicolelor. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este
produsǎ în primele 2 minute de funcţionare a motorului şi
reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament .Totuşi în
prezent vehiculele polueazǎ de 8-10 ori mai puţin decât cele care
au existat în circulaţie acum 30 de ani dat fiind faptul că s-au
intensificat preocupǎrile privind diminuarea poluǎrii produse de
motoarele autovehiculelor şi s-a realizat optimizarea procedeului
de ardere şi prin utilizare a dispozitivelor antipoluante.
În oraşele mari, poluarea este cauzată de transport, în categoria
căruia intră: transportul rutier, feroviar, naval, aeriantre, datoritǎ
numǎrului foarte mare al acestora. Şi deoarece majoritatea
autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (aprox. 90%),
se poate înţelege rolul lor deosebit de important în poluarea
oraşelor.
În ultimul deceniu ca şi în alte oraşe din Europa în Republica
Moldova transportul auto, a devenit şi continuă sa ramîna
sursa principala de poluare a bazinului aerian în prezent
ponderea lui constituie 159, 0 mii tone (gaze de
esapament) sau 92% din emisiile sumare.
I.Gaze de eşapament.
Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două mari
particularităţi
1.În primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapt
care duce la realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte
mici, chiar pentru gazele cu densitate mică şi mare capacitate de
difuziune în atmosferă.
2.În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a
localităţii, diferenţele de concentraţii depinzănd de intensitatea
traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii.
Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute)
de substanţe, pe primul rând se situează gazele de eşapament.
Volumul, natura, şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul
de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice
de funcţionare.
Compoziţia gazelor de eşapament.
a) CO – monoxidul de carbon;
b) CHx- hidrocarburi
c) SO₂- dioxidul de sulf;
d) NOx- oxizii de azot;
e) compuşi organici volatili (benenul);
f) funigine, azbest.
II.Efectele negative asupra sănătaţii organismelor
şi mediului.
Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o
pondere din ce în ce mai mare printre poluanţii devastatori.
Monoxidul de carbon este un compus al gazului natural se
formează în urma arderii combustibilului, în mod natural în
urma metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor
plante. El se răspandeşte în atmosferă sau se formează în
stratosferă sub efectul razelor UV. O cantitate echivalentă de
CO se formează prin acţiunea omului în momentul
combustiei carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de
la vehicule, combustia carora nefiind complete decât dacă
motoarele merg în plină viteză.
Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei
. Monoxidul de carbon este un gaz toxic pentru oameni şi
animale. El pătrunde în organism prin plamâni şi blochează
fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al
hemoglobinei puterea sa de fixare este de 240 de ori mai
importantă decât cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de
saturaţia sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul
respirat. Monoxidul de carbon este toxic, dar în condiţii
atmosferice se leagă repede cu oxigenul atmosferic şi formează
CO2 , CHx şi oxizii toxici emişi în atmosferă participă la aş
anumitul efect de seră.
Bioxidulde carbon întalnit în atmosferă în proporţie de 0,03%
nu produce tulburări manifestate decât în situaţiile în care este
împiedicată trecerea gazului din sângele venos în
alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt
fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a
CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea
acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge , mai
puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită
autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte concentraţia în
aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină
datorită presiunii parţiale crescute; la autointoxicare se asociază
intoxicaţia exogenă .Primele tulburări apar în jurul concentraţiei
de0,05 % manifestată prin tulburări respiratorii(accelerarea
respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi
circulatorii însoţite de fenomene legate de disfuncţia SN central.
Aditivii din combustibili sedimentează pe suprafaţa solului, ca apoi
, cu hrană, să se depoziteze în organism.
Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui
dar prezent şi în emisiile motoarelor diesel, se combină cu apa
din atmosferă şi provoacă ploile acide care distrug vegetaţia şi
clădirile.
Azotul – compuşii azotului contribuie constant la poluarea
atmosferei, bioxidul de azot NO2 este unul din cei mai
periculoşipoluanţi.
Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere in
ternă, în special a automobilelor. NO2
se formează la temperatură ridicată din ţevile de eşapament. Cant
ităţi importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor. În
afară de faptul că NO2 este toxic ca atare la anumite concentraţii,
el contribuie nemijlocitla formarea smogului – fotochimic, un
produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi avândca
substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide
din atmosferă).Sub influenţa razelor solare mai ales ultraviolete
(UV) între aceşti compuşi se produc reacţii secundare şi terţiare
din care iau naştere alte substanţe, ca ozon, acroleina,
formaldehida, peroxiacetilnitraţi, etc. Dintre acestea PAN
şi ozonul au efecte toxice deosebit de puternice. Bioxidul de azot
sub acţiunea razelor UV reacţionează şi dă oxid de azot şi oxigen
atomic. O parte din acesta se combină cu oxidul de
azot regenerând NO2, proces ce duce la menţinerea NO2
înatmosferă. Altă parte a oxigenului atomic se combină cu O2 şi
dă ozonul, foarte reactiv şi puternic oxidant. În rezultatul măririi
concentraţilor de noxe eliminate în atmosferă duc la
formarea dezechilibrului ecologic sau problemele ecologice
mondiale cu care se confrunta omenirea în sec. XXI.
III.Ploile acide.
Ploaia acidă este un tip de poluare atmosferică, formată când
oxizii de sulf şi cei de azot se combină cu vaporii de apă din
atmosferă, rezultând acizi sulfurici şi acizi azotici, care pot fi
transportaţi la distanţe mari de locul originar producerii, şi care pot
precipita sub formă de ploaie.
Ploaia acidă este în prezent un important subiect de controversă
datorită acţiunii sale pe areale largişi posibilităţii de a se răspândi
şi în alte zone decât cele iniţiale formării. Între interacţiunile sale
dăunătoare se numără: erodarea structurilor, distrugerea culturilor
agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea speciilor de
animale terestre dar şi acvatice, deoarece puţine specii potrezista
unor astfel de condiţii, deci în general distrugerea ecosistemelor.
Problema poluării acide îşi are începuturile în timpul Revoluţiei
Industriale, şi efectele acesteia continuă să crească din ce în ce
mai mult. Severitatea efectelor poluării acide a fost de mult
recunoscută pe plan local, exemplificată fiind de smog-
urile acide din zonele puternic industrializate, dar problema s-a
ridicat şi în plan global. Oricum, efectele distructive pe areale
încontinuă creştere a ploii acide au crescut mai mult în ultimele
decenii.
IV.Intensificarea efectului de seră.
Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este
inofensiv şi aduce carbonul pentru fotosinteză. CO2, sub formă
de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare
în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pământului,
ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, efectul de seră.
Creşterea pe scară mondială a consumului de petrol şi cărbune
încă din anii’40 au condus la creşteri substanţiale de dioxid de
carbon. Efectul de seră ce rezultă din această creştere de CO2,
ce permite energiei solare să pătrundă în atmosferă dar reduce
reemisia de razeinfraroşii de la nivelul Pământului, poate influenţa
tendinţa de încălzire a atmosferei, şi poate afecta climatul global.
Pe Venus, într-o atmosferă foarte bogată în CO2, temperatura
atinge 470°C
Principalii poluanţi care produc efectul de seră şi care sunt emişi î
n mare parte deautovehicule sunt dioxidul de carbon (CO2),
oxidul azotos (N2O), metanul (NH4) alături de alţicompuşi chimici
care provin din alte surse, în special industriale. Consecinţele cele
mai importante vor fi transferurile zonelor climatice cu lărgirea
regiunilor aride, restrângerea zonelor subtropicale cu ploi
hibernale şi reducerea precipitaţiilor în latitudinile mediane cu
consecinţe catastrofice pentru aprovizionarea cu apă a
ţărilor industrializate. Rezultatul efectului de seră este creşterea
temperaturii planetei care duce la schimbăriclimatice şi de relief,
datorită în primul rând topirii calotelor glaciare de la poli. O
posibilă mărire a păturii de nori sau o mărire a absorbţiei
excesului de CO2 de cătreOceanul Planetar, ar putea stopa
parţial efectul de seră, înainte ca el să ajungă în stadiul de topire
acalotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA,
eliberate în anii ’80 indică faptul că efectulde seră este în creştere
şi ca naţiunile lumii ar trebui să facă ceva în această privinţă
V.Punerea în pericol a sănătăţii populaţiei.
Poluarea aerului exercită o acţiune negativă asupra sănătăţii
omului, cauzând boli ale căilor respiratorii, cum sunt anghina,
faringita, pneumonia, bronşita, emfizemul, tuberculoza.
Rezultă din aceste date importanţa pentru sănătate a compoziţiei
aerului atmosferic, la care se adaugă şi faptul că bariera
pulmonară reţine numai în mica măsură substanţele pătrunse
până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat. Din punct de
vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin
compoziţia sa chimică,cât şi prin proprietăţile sale fizice
(temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii, presiune). În ceea
ce priveşte compoziţia chimică distingem influenţa exercitată
asupra sănătăţii de variaţii în concentraţia componenţilor normali,
cât şi acţiunea pe care o exercită prezenţa în aer aunor compuşi
străini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în
starea de sănătate a populaţiei ca urmare a expunerii la agenţi
poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravitaţiei
prin: creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor
simptome sau modificări fizio-patologice, apariţia unor modificări
fiziologice directe şi/sau încărcarea organismului cu agentul sau
agenţii poluanţi.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor
fenomene patologice în urma expunerii prelungite la poluanţii
atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanţilor în
organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (Pb, F etc.), până când
încărcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificările
patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului
nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă
durată apar după intervale lungi de timp de expunere care pot fi
de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot
îmbrăca aspecte
specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene algerice, efecte
carcinogene, mutagene ) sau pot fi caracterizate prin apariţia
unor îmbolnăviri cu etimologie multiplă, în care poluanţii să
reprezinte unul dintre agenţii etimologici determinanţi sau
agravanţi (boli respiratoriiacute şi cronice, anemii etc.). Poluanţii
iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi
îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră
pulberile netoxice, precum şi o suma de gaze şi vapouri ca
bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante,
clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constitue cea mai
răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând
din procesele de ardere a combustibilului, dar şi de celelalte surse
de poluări. Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la
nivelul aparatului respirator. Printre cei mai răspândiţi sunt
bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier, la care
se adaugă compuşii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi
în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice care
sunt excepţionale în condiţii de poluare a aerului. Totuşi poluarea
intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Există foarte mari dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor atmosf
erici ca factori etiologici ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei
cancerului în deosebi în mediul urban, a impus luarea în
considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili,
cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer
substanţe cert carcinogene. Putem clasifica substanţele
cancerigene prezente în aer în substanţe organice şi substanţe
anorganice.
Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi su
nt hidrocarburile poli ciclice aromatice
ca enzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc.
Cel mai răspândit este benzoopirenul, provenind din procese de
combustie atât fixe cât şi mobile. Ia naştere în timpul arderii, se
volatilizează la temperatură ridicată şi condensează rapid pe
elementele în suspensie. Substanţa cancerigenă este cunoscută
de multă vreme, iar prezenţa în aer indică un risc crescut
decancer pulmonar. Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai
periculos decât se presupunea cu câţiva ani înurmă şi a cărui
prezenţă a fost demonstrată atât în atmosfera urbană cât şi în
plămâni unui procent apreciabil din populaţia urbană neexpusă
profesional. CO este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El
pătrunde în organism prin plămâni şi blochează fixarea oxigenului
prin atomul central de Fe al hemoglobinei , puterea sa defixare
este de 240 de ori mai importantă decât cea al oxigenului. Nivelul
de otrăvire depinde de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO
din aer şi volumul respirat.
Meteorologia şi efectele asupra sănătăţii.
Produse poluante sunt reduse chimic de amestecurile moleculare
din atmosferă de multe ori modificănd concentratia ei în zona
dată, şi depind de condiţiile atmosferice, ca de exemplu
temperatura, viteza vântului şi mişcările sistemelor, aceste
inversiuni termice pot surveni sub un front atmosferic staţionar
de presiune ridicată cuplat cu viteze scăzute ale vântului.
Perioade de numai trei zile cu astfel de condiţii pot duce la
apariţia unor concentraţii periculoase de materiale poluante, în
arealele în care există un grad ridicat de poluare şi, în condiţi
severe pot rezulta maladii sau chiar moartea .Cei mai expuşi
pericolului unei îmbolnăviri din cauza poluării sunt cei
foarte tineri, bătrânii, fumătorii, cei care muncesc într-un mediu în
care sunt expuşi direct la materialele poluante,
şi mai ales persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare. Alte
efecte negative ale poluării sunt deteriorarea culturilor agricole şi
chiar îmbolnăvirea animalelor.
VI.Masurile de prevenire şi ameliorare.
Utilizarea catalizatorilor purificării oxidative asigură o
micşorare considerabilă a cantităţi I componenţilor arderii
incomplete a combustibililor şi CO în gazele de eşapament.
Metode de reducere a cantităţii emisiilor toxice de la motoarele cu
ardere internă sunt următoarele.
Utilizarea combustibililor gazoşi (H2,CH4) previne formarea
unor compuşi toxici în gazelle de eşapament iar utilizarea
metanului conduce la reducerea emisiilor toxice în atmosferă.
Utilizarea acestor gaze este eficientă pentru transportul auto din
raza urbană.
Folosirea amestecurilor de combustibili spre exemplu, de
gaze-benzină, această metodă permite de a reduce emisiile
toxice la funcţionrea motorului în regim staţionr, deorece în acest
caz ard doar gazele combustibile – fenomen important pentru
exploatarea transportului auto în zonele urbane.
Curăţirea catalitică a gazelor de eşapament. Măsurile pentru
tratarea catalitică a gazelor de eşapament sunt necesare pentru
respectarea valorilor limită ale emisiilor de noxe la arderea în
motor ,impuse de către legislaţia referitoarela gazele
de eşapament. Înaite de a ajunge în aer liber, gazele
de ardere trec printr-un catalizator montat pe traseul destinat
acestor gaze. În catalizator, anumite straturi adecvate fac ca
noxele existente în gazele de eşapament să fie supuse unor
reacţii chimice care să le transforme în substanţe netoxice.
Sondele sa aiba utilaje adecvate să măsoară conţinutul rezidual
de oxigen din gazele de eşapament. În acest fel, amestecul aer-
combustibil poate fi reglat astfel încât catalizatorul să aibă un
randament cât mai bun. De-a lungul timpului s-au folosit diverse
principii de convertire catalitică a noxelor.
Catalizatorul de oxidare. Catalizatorul de oxidare tranformă
hidrocarburile şi monoxidul de carbon, din gazele de eşapament
în vapori de apă şi dioxid de carbon.
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice
implică metode ce reduc, colectează, captează sau reţin poluanţii
inainte ca ei să intre în atmosferă. Din punct de vedere ecologic,
reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic
şi prin măsuri de conservare, precum arderea de mai puţin
combustibil este strategia preferată. Reducerea emisiilor de gaze
din arderea combustibililor folosişi de către automobile este
posibilă şi prin realizarea unei combustii cât mai complete a
carburantului sau prin recircularea gazelor provenitede la
rezervor, carburator şi motor, dar şi prin descompunerea gazelor
în elemente puţin poluante cu ajutorul proceselor catalitice.
VII.Principalele măsuri de conservare a calităţii aerului sunt.
– implementarea unui sistem eficient de monitoring
(supraveghere);
– folosirea mijloacelor tehnice de combatere a poluării şi a
emisiilor de poluanţi, care presupune utilarea întreprinderilor cu
instalaţii antipoluante de reţinere şi captare a pulberilor
(separatoare, precipitoare electrostatice, scrubere, filtre), a
gazelor şi vaporilor toxici (dispozitive de neutralizare, comprimare,
lichefiere etc.);
– perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, trecerea lor la
combustibili mai puţin poluanţi (de exemplu: metan, hidrogen
etc.);
– utilizarea ca agent tehnic a gazelor naturale, a energiei
electrice;
– amenajarea zonelor verzi;
– reglementarea traficului rutier în vederea evitării aglomeraţiilor
de auto-vehicule.
VIII.Alte probleme legate de poluare.
Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele
dezvoltate ar trebui sa lucreze alaturi de statele in curs de
dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor ţări să
nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare.
Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe
scara mondiala, si oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca
la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se
sacrifica insa confortul. Cu alte cuvinte, avand la dispozitie
tehnologia actuala, distrugerea globala a mediului inconjurator ar
putea fi stopata.
Diminuarea poluării aerului atmosferic cu substanţe nocive.
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice
implică metode ce reduc,colectează, captează sau reţin poluanţii
inainte ca ei să intre în atmosferă. Din punct de vedere ecologic,
reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic
şi prin măsuri de conservare a combustibilului mai superior se
efectuiază prin anumite mijloace de protecţie .
Mijloacele generale de protecţie a aerului atmospheric
urmaresc 3 principii.
1.Reducerea emisiilor poluante prin mijloace şi tehnici cît mai
eficient; 2. Neutralizarea diverselor substanţe cu potenţial
poluant; 3. Respectarea legilor în domeniul protecţie atmosferii.
Înrtu respectatrea strategiilor de control a poluaării aerului
atmosferic este nevoie de implimentat (elaborate )măsuri socio-
economice de prevenire cit şi măsuri individuale de protecţie a
aerului.
Măsurile socio-economice de prevenire a poluarii atmosferii.
 1. Stabilirea normelor şi standertelor privind calitetea aerului;
2. Normarea emisiilor emise de la sursele staţionare cît şi cele
mobile de poluare;
3. Metode decontrolare a poluării atmosferei ce include şi
îndepărtează materialele poluante direct din produsul brut,
înainte ca acesta să fie folosit sau imediat dupa ce s-a
format;
4. Respectarea principiului “Poluatorul plăteşte “;
5. Tratarea prealabilă a combustibilului folosit sau a unor
materii prime pentru reducerea concentraţiei de poluanţi;
6. Înlocuirea combustibililor inferior cu cel superior ,mai puţin
poluant ;
7. Reducerea emisiilor SO2, NOx CO2 prin instalarea
echipamentelor de poluare a gazelor provenite din
termocentrale;
8. Conservarea energiei electrice şi termice prin îmbunătaţirea
izolaţiilor termice a călduriişi energiei;
9. Supravegherea calităţii aerului, proceduri de prelevare şi
analiză, amplasarea punctelor şi instrumentelor pentru
probare şi analiză, frecvenţa măsurătorilorşi altele;
10. introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru
reţinereapoluanţilor la sursă.

Măsuri individuale de protecţie a aerului.

1. Producerea energiei netradiţionale prin aplicarea

procedeelor nepoluant(solar, eolian);
2. Interzicerea fumatului în locurile publice ;
3. Menţinerea în stare optimă dispozitivile de încălzire şi de
condiţionare a aerului;
4. Utilizarea cit mai rară a spraiurilor ;
5. Plantare aşi îngrijirea arborilor;
6. Folosirea transportul în comun în locul autovehiculelor perso
nale ajută de asemenea la îmbunătăţirea calităţii aerului
urban;
 7. Evitare ambuteiajelor şi ambalare amotorului maşinelor in
stare de stopare.

Efectele poluării atmosferei pot periclita sănătatea oamenilor, a

animalelor şi a plantelor, astfel epuizînd stratul de ozon, aducînd
ploaia acidă, creînd smogul şi efectul de seră.