Studiu de caz ce vizeaza comportamentele deviante ale cadrelor

medicale

Prin comportament deviant se înţelege orice abatere a comportamentului de la

normelegenerale de convieţuire, de la normele morale, culturale, juridice ale
societăţii. Comportamentuldeviant al adolescentului cunoaşte cauze bio-psiho-
sociogene. U n c o m p o r t a m e n t d e v i a n t e s t e u n c o m p o r t a m e n t „ a t i p i c ” d i f e r i t
d e p o z i ţ i a s t a n d a r d ş i transgresează normele şi valorile acceptate şi recunoscute de către
un sistem social. D e v i a n ţ a c u p r i n d e ş i d e l i n c v e n ţ a s a u c r i m i n a l i t a t e a , a c ţ i u n e
d e d i s t r u g e r e a v a l o r i l o r ş i relaţiilor sociale protejate de normele juridice penale,
sancţionată în mod organizat de către agenţis p e c i a l i z a ţ i a i c o n t r o l u l u i s o c i a l .

De-a lungul timpului, s-a putut observa un fenomen pe care

as putea sa il caracterizez drept tipic, de stransa legatura intre
comportamentul deviant al cadrului medical,care iese din tiparele
obisnuite ale culturii medicale si inevitabil, fara doar si poate,
duce cu siguranta catre malpraxis

In statele europene, problema malpraxis-ului medical este reglementata la nivel national,

intre legislatiile statelor existand diferente semnificative. In ultimii ani, numarul de cazuri de
malpraxis medical care au ajuns in fata justitiei a crescut, iar o data cu el si valoarea daunelor
solicitate. In Romania, dimpotriva, sunt putine cazurile in care justitia sau Colegiul Medicilor a
luat masuri severe fata de medicii vinovati.

Majoritatea statelor europene nu au o legislatie speciala pentru cazurile de malpraxis

medical, fiind aplicate prevederile Codului Civil sau Codului Penal. In general, occidentalii
prefera sa se ocupe mai mult de despagubirea pacientului decat de "pedepsirea" cadrelor
medicale care au gresit. In statele scandinave mai ales, aceasta abordare a imbracat aspectul unui
intreg sistem - no fault system, in care despagubirile nu sunt conditionate de existenta unei erori
medicale. Olanda a fost primul stat care au fost introduse prevederi speciale pentru serviciile
medicale in Codul Civil. Aceasta solutie a fost considerata necesara din cauza caracteristicilor
proprii ale sanatatii, cum ar fi necesitatea de a pastra fisele medicale, solicitarea
consimtamantului, utilizarea datelor pacientilor in cercetare. In Olanda, se poate vorbi de
malpraxis daca pacientul nu a fost informat sau a fost informat necorespunzator, daca au existat
erori in tratament, daca echipamentul utilizat avea defectiuni sau daca au fost erori de organizare.
In majoritatea statelor europene, malpraxis nu inseamna doar nerespectarea standardelor
profesionale. Tot malparxis este si atunci cand medicul nu ii explica pacientului in mod
corespunzator in ce va consta operatia, cum vor fi facute analize, care sunt efectele, daca exista
alte metode, ce se intampla daca nu face operatia. In Spania aceste cazuri sunt tratate in justitie
ca si crime. Daca nu ii aduce la cunostinta toate aceste aspecte, pacientul isi poate actiona in
instanta drepturile si are sanse foarte mari sa obtina despagubiri chiar daca operatia a fost
efectuata dupa standardele stiintifice si nu exista o alta metoda alternativa. Nici chiar
consimtamantul pacientului nu este o dovada suficienta pentru a scapa medicul de raspundere. In
Elvetia, Belgia, Austria, Olanda, consimtamantul este important, dar spitalul trebuie sa poata
dovedi ca pacientul a inteles informatiile care i-au fost aduse la cunostinta.

Uneori, medicii au tendinta sa fie partinitori, gandindu-se ca s-ar putea sa fie si ei in

aceeasi situatie. Prin urmare in foarte multe state europene s-au constituit institutii independente,
care sa vegheze la respectarea intereselor pacientilor. In Suedia o astfel de institutie este
Consiliul de Raspundere Medicala, organism format din opt membri dintre care doar unul este
medic. Ceilalti provin din randul asociatiilor de pacienti, institutiilor de stat locale,
parlamentului. Presedintele Consiliului trebuie sa aiba pregatire juridica si experienta ca si
judecator, avand dreptul sa decida singur in unele cazuri. Consiliul atribuie investigatia unui
medic din acelasi domeniu ca si cel acuzat. Concluziile expertului sunt foarte importante, dar
deciziile sunt luate in mod unanim tocmai pentru ca cetatenii sa fie siguri ca deciziile sunt
impartiale. Opinia expertului da greutate si valabilitate. Colegiul poate da mustrari, avertismente
si poate chiar solicita retragerea licentei. Numarul de plangeri depuse anual variaza. De la 2417
in 1994 el a crescut pana la 3250 in 2001. Avertismentele sunt luate foarte in serios de catre
cadrele medicale, existand cazul unui medic care s-a sinucis din cauza primirii unui avertisment.
Retragerea licentei unui medic intr-unul din statele UE inseamna ca medicul respectiv nu mai are
dreptul sa practice in nici un alt stat al Uniunii. Pacientii austrieci se pot adresa panelelor de
mediere care servesc ca prim forum de audiere a cazului, iar deciziile lor sunt urmate adesea,
reducand numarul de cazuri ajunse in instanta. Tot in Austria exista institutia Avocatul
Pacientului al carui scop este de a-l asista pe pacient in formularea si prezentarea reclamatiei
impotriva medicului sau institutiei medicale si care solutioneaza multe cazuri in fiecare an.
Pacientii sunt despagubiti pentru daunele materiale, adica pierderea venitului, pierderea
veniturilor viitoare, costurile tratamentului, costul pierderii sansei la un alt rezultat medical, dar
si daunele morale. Acestea nu ajung la cuantumul sumelor spectaculoase din SUA, dar in ultimii
ani valoarea lor a crescut si in Europa foarte mult, putand ajunge pana la cateva sute de mii de
euro. Solutionarea plangerii se face in mod traditional prin tribunal, cale pe care europenii o
iubesc aproape la fel de mult ca si in Romania. In Anglia, costurile cu avocatii pentru un singur
caz ajunge la aproximativ 15.000 euro pentru fiecare parte implicata. In total 30.000 de euro,
indiferent de despagubirea pe care pacientul urmeaza sa o primeasca. Statele scandinave sunt
privilegiate din acest punct de vedere. Sistemul "no fault" in care pacientii isi primesc
compensatiile indiferent de eroarea medicala, are ca principal atu faptul ca a redus numarul de
reclamatii solutionate in instanta. Daca in Malta procentul cazuri ajunse in tribunal este de 98%,
in Portugalia 100%, in Suedia si Finlanda procentele sunt de 0.1, respective 0,3%, iar in
Danemarca sub 1%. In statele scandinave in schimb, costurile administrative sunt de aproximativ
700 de euro/caz. Un mod interesant de abordare a problemei marunte de malpraxis a fost realizat
in Olanda prin introducerea asa-numitelor comitete pentru dispute din cadrul spitalelor. Consiliul
de arbitrare se ocupa de cazurile in care sunt solicitate despagubiri de pana la 4.500 euro si se
aplica legislatia delictuala. "Asociatia Pacientilor Asigurati" din Danemarca este impartiala, are
ca membri medici si experti juristi care analizeaza cazul in locul pacientului pentru ca acesta sa
nu mai cheltuiasca bani cu asistenta juridica sau sa inceapa o investigatie pe cont propriu.

"Multe state europene nu au o legislatie specifica pentru eroarea medicala, dar asta si
pentru ca nici nu este neaparat necesara. Bineinteles ca lucrurile pot sta si mai bine. In general
este considerat malpraxis medical fie practica profesionala gresita, fie tratarea pacientului fara
consimtamant lui sau fara ca el sa stie exact in ce consta operatia sau tratamentul. Legislastia
referitoare la raspundere trebuie sa tina seama in primul rand de interesele victimei, dar si de cele
ale invinuitului. Medicii nu fac in general erori din rea-vointa, ci pur si simplu din neglijenta,
uneori oboseala, uneori din graba.