Sunteți pe pagina 1din 20

27 mai 2019

Alegerile pentru Parlamentul European: Euroscepticii și-au consolidat poziția

(Gert Wilders, liderul Partidului Libertății Olandez, Matteo Salvini, șeful Ligii Italiene, și Marine
Le Pen, președinte al partidului Asociației Naționale Franceze.)

Partidele proeuropene au primit două treimi din locurile din noul Parlament European (PE), dar
eurocepticii au obținut de asemenea un mare succes, consolidându-și în mod semnificativ pozițiile,
relatează Reuters astăzi, 27 mai.

Partidele de extremă dreapta și naționaliste din Italia, Marea Britanie, Franța și Polonia au ocupat
primele locuri la alegerile naționale, dar nu au putut slăbi în mod semnificativ dominația blocului
pro-european în PE. Conform rezultatelor neconcludente, socialiștii, „verzii”, liberalii și
conservatorii au câștigat 506 din 751 de locuri în Parlamentul European.

Deși procesul decizional politic este probabil dificil din cauza prăbușirii „marii coaliții” a forțelor
de centru-dreapta și de centru-stânga, rezultatele alegerilor au protejat Uniunea Europeană de
încercările euro-scepticilor de a sparge cel mai mare bloc comercial din lume, notează Reuters.

Blocul partidului conservator al CDU-CSU al cancelarului german Angela Merkel a pierdut o parte
din voturi față de alegerile anterioare din 2014, pe fondul creșterii partidului de extremă dreaptă
pentru partidul din Germania. În același timp, blocul pro-european a fost susținut de „verdele”
german, care a ieșit pe locul doi.

În Marea Britanie, Nigel Faraj, Partidul Independenței Independente (UKIP), care susține ieșirea
din țară din UE (Brexit), a obținut primul loc. Observatorii locali au legat succesul
europarcepticilor britanici și al naționalistilor cu nemulțumirea alegătorilor cu privire la
incapacitatea actualului guvern britanic de a „divorța” Londra de Bruxelles.

Partidul centrist „Înainte, Republica” al președintelui francez, Emmanuel Macron, a ocupat locul
doi, pierzând în fața partidului euro-sceptic „Asociația Națională” condusă de Marine Le Pen.

„Liga” ultra-dreaptă italiană a ocupat primul loc, întărind poziția de lider - viceprim-ministru și
ministru de Interne, Matteo Salvini.

Partidul Eurosceptic de guvernământ Legea și Justiția din Polonia a obținut, de asemenea, primul
loc la alegerile naționale.

https://eadaily.com/ru/news/2019/05/27/vybory-v-evroparlament-evroskeptiki-ukrepili-pozicii

23-26 mai

Conform rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai, conservatorii
(Partidul Poporului European) și social-democrații (Alianța Progresistă a Socialiștilor și
Democraților) au pierdut majoritatea pe care o dețineau în această organizație împreună de la
primele alegeri din 1979. Cu toate acestea, forțele proeuropene, în ansamblu, și-au păstrat pozițiile
de conducere, deoarece locul așa-numitelor partide populare a fost luat de alte mișcări politice
centriste, în primul rând „verzi” și liberali. Partidele de extremă dreaptă și populiștii și-au
îmbunătățit rezultatele. Dar pentru a juca un rol mai serios, trebuie să se unească. Și nu va fi ușor.

O schimbare bruscă spre dreapta nu a avut loc

Un sul ascuțit la dreapta, de care se temeau mulți observatori, nu s-a întâmplat. Cu toate acestea,
de exemplu, în Italia, partidul din Liga vicepremierului Matteo Salvini a obținut 34,3% din voturi.
Ea a ocupat primul loc și i-a depășit pe social-democrații locali cu mai mult de 10 puncte
procentuale. În Franța, partidul de dreapta al Uniunii Naționale, condus de Marine Le Pen, a
înregistrat și cele mai mari rezultate, obținând 23,3% și depășind partidul președintelui Emmanuel
Macron (22,4%).

În Ungaria, conservatorul de dreapta FIDES - Uniunea civilă maghiară a premierului Viktor Orban
este probabil să primească majoritatea absolută.

Dar, în multe țări din UE, popularii și-au dezamăgit susținătorii. Astfel, Partidul de extremă dreapta
Libertatea Herth Wilders din Olanda a pierdut trei din patru locuri în Parlamentul European,
câștigând doar 4% ca urmare a votului. Într-o serie de țări, partidele de dreapta au arătat rezultate
bune, dar acestea erau sub previziuni.

În Germania, „Alternativa pentru Germania” a fost susținută de 11% dintre alegători. Acest lucru
este mai mult decât în alegerile pentru Parlamentul European din 2014, dar mai puțin decât în
ultimele alegeri Bundestag din 2017. În Austria, prognozele au promis Partidul Libertății din
Austria (APS) până la 24%, dar datorită recentului scandal cu fostul vice-cancelar și fost șef al
APS, Heinz-Christian Strahe a ieșit cu doar 17,5% (în 2014 - două procente punct mai mult).
Rezultatele dreptului din Danemarca și Finlanda s-au dovedit a fi mai mici decât se aștepta.

Câți eurocepticici vor fi în Parlamentul European

În noul parlament al UE, cel puțin două treimi din mandate vor fi acordate deputaților proeuropeni,
în timp ce eurocepticii în total nu câștigă un sfert din scaune: au 172 din 751 de locuri în
Parlamentul European. . Până acum au avut trei facțiuni.

În primul rând, este vorba despre asocierea menționată a populațiilor „Europa Națiunilor și
Libertăților” condusă de Ligă (până la 59 de mandate). A doua facțiune se construiește în jurul
partidului Brexit Nigel Faraj (maxim 56 de mandate). Curios, dar adevărat: împreună cu
democrații creștini din Germania, cel mai mare număr de mandate (29 de persoane) a fost câștigat
de partidul Faraj, care a respins însăși ideea UE.

Al treilea este fracțiunea dintre conservatorii și reformatorii europeni (până la 60 de mandate). Cu


toate acestea, ei se numesc nu euroceptici, ci euro-realiști. Conform rezultatelor alegerilor recente,
partidul de guvernământ din Polonia, Legea și Justiția lui Jaroslav Kaczynski, rămâne cea mai
mare putere a acestei facțiuni.

Încă nu este clar cum se va comporta partidul maghiar FIDES, membru al facțiunii centriste-
conservatoare, a cărui membru este înghețat. Se crede că ea poate intra în „Europa Națiunilor și
Libertății” de Salvini și Le Pen.

Pentru a conduce puțin, pentru o blocare poate fi suficientă


În ciuda rezultatelor mai bune, extrema dreaptă, populiștii și euroscepticii nu vor fi ușor să-și
folosească succesul. Cert este că au dezacorduri grave în Parlamentul European. Unificarea
subiectelor: critici puternice asupra birocrației de la Bruxelles, precum și a migrației și a politicii
de mediu a UE, cerința de a da mai multe puteri statelor membre ale UE.

Dar diferențele sunt semnificative. De exemplu, vicepremierul italian Salvini propune să distribuie
refugiații care sosesc în UE în întreaga uniune, partidele de guvernământ din Ungaria și Polonia
sunt categoric împotriva acestui lucru. O altă problemă controversată: cum să construim relații cu
Rusia (Salvini - pentru întărirea relațiilor cu Kremlinul, „Dreptul și Justiția” polonez - contra). În
cele din urmă, este necesară realizarea prăbușirii Uniunii Europene? Pentru extremiștii și popularii
europeni de extremă dreapta - această problemă nu mai este pe ordinea de zi, cu excepția, desigur,
a partidului Brexit, cu tema sa de a părăsi Marea Britanie din UE.

Este posibil ca toate cele trei fracțiuni să fie reformate în urma rezultatelor alegerilor. Observatorii
sugerează că, în total, extrema dreaptă se va încheia cu nu trei, ci două facțiuni. Dar chiar și în
acest caz, nu vor avea suficientă putere pentru a determina ordinea de zi a Parlamentului European
sau, după cum a spus Salvini, pentru a „schimba regulile în Europa”. Astfel, asociația Matteo
Salvini solicită doar 7,6% din locurile din Parlamentul European. Dar poate voturile lor vor fi
suficiente pentru a bloca unele inițiative legislative.
27 mai 2019

Naționaliștii euroceptici care pun sub semnul întrebării chiar ideea Uniunii Europene au primit un
procent semnificativ din voturi în Parlamentul European. Acest lucru le va permite să își
consolideze influența asupra proceselor din cadrul UE. Creșterea naționaliștilor, unii dintre ei
adăugând idei despre prăbușirea Uniunii Europene, are loc pe fundalul pierderii voturilor
„eurooptimiștilor” - acum vor trebui să creeze alianțe cu alte partide mai radicale, dar pro-
europene, pentru a limita influența populistilor și a susținătorilor noului „Brexit”.

Facțiunea naționalistă „Europa Națiunilor și Libertăților” și facțiunea conservatoare de dreapta


„Europa Libertății și Democrației Directe” primesc împreună 114 mandate, iar în total naționali
pot ocupa până la 200 din 750 de locuri.

Euroscepticii au primit cele mai mari procente în Belgia, Marea Britanie, Germania și Italia. Franța
se află aici, unde „Asociația Națională” din Marine Le Pen a fost capabilă, deși nu prea mult, să
ocolească partidul „Înainte, Republica!” De Emmanuel Macron. În ciuda faptului că avantajul lui
Le Pen față de Macron este de doar 1%, acest lucru, potrivit The New York Times, a fost o
„lovitură simbolică pentru tânărul președinte”.

Franța plânge, Italia se bucură

Primul ministru francez, Edouard Philippe, nu și-a putut ascunde dezamăgirea. „Vechile granițe
au dispărut, dar au apărut altele noi. Francezii au ridicat ultra-dreapta pe podium, iar aceasta nu
este prima dată ", a declarat premierul într-o declarație televizată în urma rezultatelor alegerilor.

Se știe că Le Pen și partidul ei au fost ajutați activ de fostul ideolog al campaniei prezidențiale a
lui Donald Trump, politicianul naționalist Stephen Bannon. În interviurile sale, el a numit alegerile
franceze ca parte a votului Parlamentului European „cel mai important” pentru unitatea europeană.

În Germania, partidul Alternativă naționalistă și euro-sceptică pentru Germania, care a stricat mult
sânge cancelarului Angela Merkel, a intrat pentru prima dată în parlamentul UE și a ocupat locul
patru - imediat după blocul Merkel și aliații săi din CDU / CSU, Verzii și Partidul Social Democrat
din Germania .

Cu toate acestea, acest rezultat i-a dezamăgit pe alegătorii naționaliștilor care au sperat la rezultate
mai bune. "Populiștii de dreapta germani nu au putut face o descoperire, lucru pe care liderii lor l-
au explicat deja prin recentul scandal în jurul fostului vice-cancelar Heinz-Christian Strache din
Austria"

Este de remarcat faptul că alegătorii germani au arătat o dezamăgire generală pentru politica
cancelarului german, acordând locul doi „verzi”, care anterior o criticaseră puternic pe Merkel și
aliații ei.

„Succesul Verzilor este ușor de explicat - majoritatea alegătorilor cu vârsta de peste 30 de ani și-
au exprimat voturile în Germania pentru acest partid. Verzii au reușit să efectueze o „campanie
digitală”, pariat pe sfera internetului, ceea ce toate celelalte părți nu au reușit până acum ”, a spus
Asakeeva.
În același timp, expertul notează că nu ar trebui „să fim prea fericiți de victoria Verzilor”, pe care
o caracterizează drept „nepoții” conservatorilor germani - creștin-democrații.

În Italia, partidul naționalist euro-sceptic Liga, condus de vicepremierul Matteo Salvini, a câștigat
și el locul I - a câștigat 30% din voturi. Și acest rezultat este cu cinci mai mult decât la alegerile
europene din 2014

Social-democrații de opoziție au ocupat locul doi, iar partenerii de coaliție ai Ligii, mișcarea
radicală de stânga Five Stars, au ocupat locul trei.

Victoria partidului Salvini este o importanță deosebită pentru naționaliști, din acest moment este
un rămas singur politician în favoarea partidelor, adera viziunile populare de stânga, nu există încă
puterea în țara sa.

În Marea Britanie, pe fondul crizei politice asociate cu viitoarea plecare a premierului Theresa
May, a câștigat noul partid Brexit, Nigel Faraj, care este un adversar dur al ideii de unitate
europeană.

Se presupune că reprezentanții Brexit vor avea 29 de locuri, adversarii lor - conservatorii


guvernanți - au fost zdrobiți, au doar patru mandate.

Adevărat, europenii nu vor trebui să îndure calmul european scandalos - Faraj și partidul său. După
ce Marea Britanie va părăsi UE, ceea ce este probabil să se întâmple toamna viitoare, locurile
parlamentare câștigate de această țară vor fi eliminate, iar deputații ei vor părăsi UE.

În același timp, amestecul rămas exploziv de naționaliști și eurocepticieni va fi suficient pentru a


resenta calmul instituțiilor europene în următorii cinci ani. Cea mai mare preocupare în rândul
elitei europene este Marine Le Pen, căreia parlamentul îi displace în mod deschis și a fost acuzat
anterior de fraudă financiară.

În 2017, Parlamentul European chiar l-a lipsit de imunitatea parlamentară pe politicianul


francez.

În plus, printre „eurocepticii” obișnuiți să vorbească la mitinguri, există mulți vorbitori


strălucitori care vor folosi tribuna parlamentului UE pentru a-și promova ideile la Bruxelles.
În mod ironic, naționaliștii au reușit să obțină mare succes în Belgia însăși - aici, pe locul doi,
partidul de interes flamand (aproximativ 20%), bazându-se pe eurocepticism.

Parlamentul European nu are dreptul de inițiativă legislativă, însă votează în favoarea


aprobării Comisiei Europene și a membrilor săi. Este posibil ca forțele combinate ale
naționaliștilor și ale eurocepticilor să își poată folosi forțele pentru a-și consolida opinia în
distribuirea posturilor. Parlamentul European este, de asemenea, responsabil pentru
politica comercială, agricultură, precum și politica monetară a țărilor din zona euro.

Toate aceste probleme sunt de o importanță deosebită pentru naționaliștii care consideră că
birocrația de la Bruxelles își privează țara de suveranitate în propriile afaceri. Pentru a ajuta
radicalii de dreapta în aceste probleme, aliații lor din partea partidului ungar Fides,
premierul Viktor Orbán și partidul polonez de drept și justiție Jaroslaw Kaczynski, care își
împărtășesc agenda și au obținut, de asemenea, primul loc la alegerile din țările lor, pot
merge.
După cum notează Kirill Petrov, analist al grupului de experți Minchenko Consulting, pe pagina
sa de Facebook, nu exclude că Orban, al cărui partid este membru al Partidului Poporului
European, o poate retrage din alianță, ceea ce va consolida și mai mult poziția „Euroscepticilor”.

Euro-optimiști ai tuturor țărilor, uniți-vă!

Partidele, care se ocupă de pozițiile unității europene, observă că întărirea naționaliștilor și a


eurocepticilor în parlament este o provocare serioasă. Politicianul german Manfred Weber,
reprezentând Partidul Poporului European, a declarat necesitatea de a uni eforturile tuturor celor
care „doresc să conducă Europa într-un viitor mai bun”.

Una dintre principalele intrigi este cum va fi această uniune. Din cauza pierderii unei părți
semnificative a voturilor, centristi de dreapta din partea Partidului Popular European și socialiști
nu vor mai putea forma o coaliție în parlament.

Partidul Popular European și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților au păstrat primele


și a doua locuri.

Așa cum s-a menționat, partidele pentru prima dată în istorie au pierdut majoritatea comună a
mandatelor. În același timp, PPE a primit 178 de locuri, iar socialiștii au obținut 152 de locuri. Cei
trei lideri sunt închise de Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, care a primit 108
locuri în Parlamentul European.

„Anterior, pentru majoritatea din Parlamentul European, a existat suficient acord între centru-
dreapta și centru-stânga. Acum vor trebui să negocieze fie cu liberalii, fie cu Verzii. Pozițiile
liberalilor și „verzilor” s-au consolidat, în special tinerii votează pentru verzi și este mai profitabil
pentru centristi să negocieze cu aceștia decât să le ignore ”, spune șeful departamentului de evaluări
strategice al IMEMO RAS într-un interviu acordat„ Gazeta.Ru ” Serghei Utkin.

Motivul pierderii majorității de către alianța de centru-dreapta și socialiști, potrivit unor


observatori, a fost că forțele diferitelor ideologii s-au unit doar pentru a contracara tactic
„eurocepticele”, nevrând să observe profunzimea problemelor UE care au dus la situația cu Brexit
și criza migrației.

După cum a spus expertul de la Valday Club, profesor la Universitatea din Bari (Italia), Antonio
De Robertis, a menționat anterior într-un interviu cu Gazeta.ru, conservatorii moderate trebuie „să
schimbe politica apropierii cu social-democrații” și să revină la valorile „originalului european
proiect ".

Este posibil ca în lupta împotriva adversarilor lor din tabăra „Euroscepticilor”, susținătorii UE să
încerce să folosească propriile contradicții ideologice, politici față de Rusia, Statele Unite și multe
alte probleme europene.

Potrivit experților,

Este foarte puțin probabil ca eurocepticii să poată distruge UE, care există de mai mulți ani, dar
intrarea lor în parlament înseamnă o realitate nouă la care trebuie să fie luate în considerare.

În primul rând, acestea vor avea un impact semnificativ asupra stării de fapt în țările europene, de
unde provin: „În general, nu uitați că Parlamentul European este doar unul dintre elementele luării
deciziilor în UE, consensul dintre guvernele țărilor membre continuă să joace un rol crucial
Consiliul UE. „Chiar și un guvern euro-sceptic pentru UE este o problemă mai mare decât toți
euro-scepticii Parlamentului European”

25 mai 2019

În noua convocare a Parlamentului European, forțele euro-sceptice își vor consolida clar prezența,
cu toate acestea, este posibil ca acest lucru să nu schimbe în special politica UE, iar alte părți să-
și stabilească tonul.

Creșterea euro-sceptici

Neîncrederea din ce în ce mai mare a alegătorilor din țările UE față de partidele de guvernare și
politicile lor a dus la o creștere a prezenței forțelor euro-sceptice în parlamentele multor state din
vechea Europă. Așadar, potrivit rezultatelor alegerilor organizate în septembrie 2017, „Alternativa
pentru Germania” a devenit a treia forță politică cea mai mare din Bundestag de numărul de
deputați, deși înainte de aceasta nu a fost deloc reprezentată în acest organ legislativ.

După alegerile din martie 2017, Partidul Libertății Olandeze a devenit al doilea ca mărime din
Camera Reprezentanților, iar Vocea Spaniolă, fondată în urmă cu șase ani, a primit 10% din voturi
la alegerile recente ale congresului. De asemenea, democrații suedezi și-au consolidat pozițiile la
Rikstag, iar Liga Italiană după alegerile parlamentare din martie 2018 a devenit unul dintre
partidele aflate la guvernare, al căror lider Mateo Salvini a primit postul de viceprim-ministru și
ministru al afacerilor interne.

Partidul pentru libertatea austriacă a obținut și popularitate, care, după alegerea Consiliului
Național din octombrie 2017, a primit funcția de vice-cancelar și mai multe ministere cheie în
cabinet. În timp ce în Finlanda, „adevărații finlandezi”, care au decis să părăsească guvernul cu
prețul părăsirii tuturor miniștrilor, nu numai că nu au pierdut după alegerile recente, dar chiar,
dimpotrivă, au câștigat încă un loc, reușind să păstreze scheletul principal al componenților lor.

Și chiar și în Franța, unde alegătorii orientați la euro au învățat să voteze în mod competitiv
împotriva euro-scepticilor de la „Frontul Național”, redenumită acum Asociația Națională, în a
doua rundă a tuturor alegerilor, acest partid a crescut în continuare susținători. În ciuda faptului că
liderul său Marine Le Pen nu a devenit președinte în mai 2017, o lună mai târziu această forță
politică a trecut cu încredere la Adunarea Națională a Franței, iar în ianuarie 2019, un alt membru
al parlamentului s-a alăturat rândurilor - fostul ministru al Transporturilor în guvernul Sarkozy
Thierry Mariani.

Aștepți o schimbare?

Toate acestea indică faptul că, la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, aceste partide ar
trebui să își crească în mod clar reprezentarea, iar multe sondaje de opinie sociologice confirmă
acest lucru. Așadar, potrivit unui studiu Ifop realizat la jumătatea lunii mai, Asociația Națională se
află pe primul loc în Franța, iar 24% dintre francezii care decid cu privire la alegerea lor sunt gata
să voteze.
De asemenea, Liga italiană, pe care 31% erau gata să o susțină la începutul lunii mai, conduce cu
încredere partidele de vârf, cu aproape 10% înaintea adversarilor săi din Mișcarea 5 Stele și
socialiști. La rândul său, „Alternative for Germany” (AdG), potrivit INSA, își pierde oarecum
popularitatea, cedând nu numai CDU / CSU și SPD, ci și „Green”, care ocupă locul doi.

Este adevărat, ratingul ADG este de 12%, iar acest lucru le garantează aproximativ 12 mandate,
ceea ce este de 12 ori mai mare decât au avut-o acum în Parlamentul European.

Partidul Libertatea Olandeză și-a pierdut și popularitatea - la mijlocul lunii mai, potrivit Ipsos,
doar 6% dintre alegători l-au susținut. Cu toate acestea, a fost înlocuit cu o altă forță politică
euroceptică, Forumul pentru democrație, care a obținut cele mai multe mandate la alegerile
provinciale din 2019. Primul ministru Mark Rutte este sprijinit de 15,5% din olandezi, ceea ce
înseamnă cu aproximativ 1% mai puțin decât Partidul Poporului pentru Libertate și Democrație.

Poziția Partidului Libertății din Austria a fost ușor zguduită de recentul scandal,
care l-a obligat pe Heinz-Christian Strache să demisioneze din funcția de lider de partid și vice-
cancelar, după ce revistele germane Spiegel și Süddeutsche Zeitung au publicat o înregistrare video
în care discuta „sprijinul financiar la parlamentar” cu un „cetățean neidentificat”. Alegerile din
2017. Dacă la mijlocul lunii mai, potrivit unui sondaj realizat de Research Affairs, 23% dintre
alegători au susținut această forță politică, acum doar 18% - cam la fel cu cei care au votat în urmă
cu cinci ani.

Așadar, partidul austriac pentru libertate, se pare, își va menține reprezentarea în Parlamentul
European la nivelul anterior, dar, în general, eurocepticii vor crește cu siguranță. Conform
prognozelor Consiliului European pentru Relații Externe, facțiunea „Europa Națiunilor și
Libertăților”, care are acum 35 de membri, care include multe dintre părțile de mai sus, își poate
crește calitatea de membru de aproape trei ori. În total, deputații euro-sceptici pot reprezenta până
la o treime din total, ceea ce îi va face un grup destul de influent.

Cursul este neschimbat

Cu toate acestea, potrivit deputatului Parlamentului European din Letonia, Miroslav Mitrofanov,
consolidarea acestor partide nu înseamnă schimbări cardinale în politica Uniunii Europene.

„Desigur, nu se poate nega că, conform rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European, într-
adevăr, vor veni mai mulți reprezentanți ai partidelor antisistem, dar partidele de sistem vor avea
în continuare majoritatea pentru a continua politica care a fost caracteristică Parlamentului
European în ultimele decenii”, a spus el.

În opinia sa, influența fracțiilor medii și mici, care aparțin majorității sistemice, ar trebui să crească
vizibil.
„De fapt, în Parlamentul European se poate forma un„ parlament ”din partidele clasice de dreapta
și de stânga, care vor coordona acțiunile între ele înainte de a pune ceva în discuție cu minoritatea
antisistem - Euroscepticii. Deci, influența liberalilor, a comuniștilor și a „verzilor” va crește, iar
rolul narodnikilor și social-democraților va scădea oarecum ”, a sugerat Mitrofanov.

Desigur, acum, când rezultatele votării sunt încă necunoscute, nu este ușor să prezicem cum se va
comporta noua compoziție a Parlamentului European și care sunt consecințele pentru Uniunea
Europeană. Cu toate acestea, este evident că, ca și până acum, singurele două mari fracțiuni ale
Parlamentului European - Narodniks și social-democrații - nu vor mai putea gestiona. În mod
evident, aceștia vor trebui să își împărtășească influența și, se pare, partenerii lor sunt cei care vor
determina în mare parte dezvoltarea ulterioară a Uniunii Europene.

Euroscepticismul, extremismul și erodarea încrederii în valorile europene

Alegerile legislative naționale din ultimii ani în multe țări europene, precum și cele mai recente
alegeri pentru Parlamentul European (PE) au reflectat ascensiunea unor actori politici care se
opun ideii de Uniune Europeană (UE) și valorilor promovate de aceasta. Deși vizibilitatea
discursului lor coincide cu ceea ce mass-media a denumit, în mod general, „criza refugiaților”,
fenomenul nu este nou și, de mai bine de trei decenii, studiile de specialitate și observațiile
jurnalistice identifică în aproape toate statele membre ale UE existența unor astfel de poziții
critice. Genul eterogen de partide, mișcări sau lideri asociat unui discurs eurosceptic este departe
de a fi un element periferic cu vizibilitate temporară. Într-un studiu recent pe care l-am realizat
sub egida Insttitutului European din România, am analizat afinitățile dintre elementele
argumentative eurosceptice și extremiste (oferta partidelor) și preferințele cetățenilor (cererea
publică) la nivel european și național. Rândurile de mai jos reprezintă o sinteză a acestei analize.
Termenul de euroscepticism nu beneficiază de o definiție consensuală în literatura de specialitate,
fiind adesea încadrat în grupul conceptelor eluzive și contestabile. Clasificările sau tipologiile
propuse de literatura de specialitate nu sunt aplicate în mod uniform și integrează în același grup
partide politice (de guvern sau în opoziție, de tip mainstream sau periferice), mișcări sau asociații,
dar și atitudini și comportamente individuale. Conceptul este utilizat pentru a caracteriza partide
situate de literatură la extremele continuum-lui dreapta/stânga; regăsim astfel partide precum
Syriza în Grecia (extrema stângă), dar și Partidul Popular Danez (extrema dreaptă). Elemente
eurosceptice sunt identificate însă și în cazul unor partide mainstream precum Conservatorii
britanici, Fidesz în Ungaria sau Partidul Civic Democrat în Republica Cehă. Nu există o familie
ideologică omogenă și nu putem identifica o opoziție binară bine definită: poziții în favoarea UE
vs. poziții contrarii. La baza discursurilor eurosceptice regăsim adesea un spectru argumentativ
amplu care nu se reduce la refuzul integrării europene. Dificultăți conceptuale similare există și
în ceea ce privește extremismul, însă, spre deosebire de euroscepticism, acesta este asociat unor
forme de opoziție violentă și virulentă față de status quo-ul democratic.
Definirea UE prin prisma unei identități culturale comune, bazată pe moștenirea culturală,
religioasă și umanistă a Europei se regăsește în centrul discursurilor utilizate de numeroase
partide și formațiuni politice extremiste. Apărarea identității europene este echivalată cu
apărarea identității naționale și a laicității; pe acest fundal apar adesea teorii conspiraționiste
care asociază imigranții cu un virus programat să distruge identitățile naționale și să faciliteze
supunerea față de interese străine. Din punct de vedere social-economic, critica modelului
european se deplasează de la argumentele care denunțau sistemul consensual-corporativist bazat
pe compromisul social-democrat din anii ’80 și ’90, către o critică a derivelor liberale cauzate de
capitularea în fața marilor interese economice. Câteva elemente sporesc popularitatea si succesul
electoral al unor astfel de actori. În paralel cu lipsa de încredere și satisfacție politică, în
perioadele de criză apar sentimente de excludere a tot ceea ce este perceput ca o amenințare
pentru comunitatea de referință. Studii recente au identificat în atitudinea față de imigrație
principala motivație la baza votului pentru partide extremiste. Prevalența valorilor de tip
autoritar este, la rândul său, considerată un indicator important în dinamica votului pentru aceste
partide. Pe scurt, dezmembrarea frontierelor, creșterea numărului de imigranți, multiplicarea
diferențelor culturale sau religioase, criza sistemului tradițional de protecție socială sunt o parte
din elementele folosite de retorica eurosceptică. Acestora li se adaugă aspecte tehnice precum
efectele dezechilibrului accentuat între statele puternice din punct de vedere economic și/sau
demografic și statele sărace sau mici. Argumentele se referă și la critici legate de
responsabilitatea și legitimitatea limitată a instituțiilor europene, în special ale Comisiei
Europene sau Consiliului UE. O analiză a partidelor politice cu discurs eurosceptic și accente
extremiste din PE după alegerile din mai 2014 permite ilustrarea unor asemănări discursive
importante. Unul dintre principalele puncte de convergență este discursul anti-establishment. Cu
mici excepții, naționalismul este un alt element ideologic de bază. Extremele populiste sunt
identificabile prin stilul retoric, limbajul direct și simplu și structura argumentativă maniheistă.
În România, echivalarea integrării UE cu obiectivul prioritar al politicii externe de-a lungul
perioadei postcomuniste a uniformizat pozițiile politice ale partidelor și, astfel, a redus
dimensiunea discursului eurosceptic autohton.

Atitudinile critice ale cetățenilor din statele membre față de UE și instituțiile sale sunt cele care
favorizează popularitatea partidelor eurosceptice și extremiste. Analiza datelor de la nivel
individual din două sondaje de opinie publică (Eurobarometru din 2013 și 2014) indică un grad
mare de nemulțumire la nivelul celor mai multe state membre. Majoritatea cetățenilor europeni
este critică sau foarte critică la adresa UE. De asemenea, procentele celor nemulțumiți sunt foarte
mari atunci când este vorba despre direcția în care se îndreaptă UE și susținerea față de UE în
ansamblu sau față de instituțile sale. În particular, cetățenii din țările cu probleme financiare
majore (de exemplu, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania) sunt foarte critici la adresa UE.
Numeroasele obstacole apărute în procesul de construcție europeană, prevalența intereselor
naționale în fața celor comune europene, ineficiența instituțiilor UE în abordarea unor probleme
economice sau sociale stringente au permis sporirea nemulțumirilor populației față de
dezvoltările de pe plan european. În acest context, partidele eurosceptice și extremiste, care au
apărut deseori într-o zonă de marginalitate politică, au avut posibilitatea să exploateze aceste
nemulțumiri și să schițeze mesaje eurosceptice din ce în ce mai elaborate și substanțiale. Mesajele
eurosceptice și extremiste prezente din ce în ce mai mult pe scena politică europeană vin în
întâmpinarea unei cereri existente la nivelul populației. Critica și lipsa de încredere a cetățenilor
față de ideile, valorile și instituțiile europene a evoluat în timp și sunt alimentate de acest gen de
partide. Limitarea și prevenirea extinderii unor astfel de atitudini în rândurile cetățenilor
europeni pot stopa ascensiunea actorilor politici eurosceptici și/sau extremiști. La nivel european
au existat câteva abordări pentru combaterea euroscepticismului încă de la jumătatea anilor ’70.
Campaniile de promovare și, în general, strategia de prezentare și comunicare a UE au plecat, de
la bun început, de la premisa că cetățenii europeni trebuie convinși de raționalitatea procesului
de integrare, fiind ignorate sau chiar intenționat reprimate componentele pasionale și emoționale
ale unui posibil atașament european. Odată cu sporirea graduală a componentelor emoționale,
astfel de mesaje au devenit, în ultimii ani, ineficiente. Capacitatea UE de a implementa politici
prin care să facă față provocărilor contemporane este cea care îi poate convinge pe cetățeni de
contrariul celor afirmate de partidele eurosceptice. Însă implementarea și efectele unor astfel de
politici – odată stabilite – sunt pe termen mediu și lung.
http://www.convorbirieuropene.ro/euroscepticismul-extremismul-si-erodarea-increderii-in-
valorile-europene/
http://www.europuls.ro/2018/03/01/ue-castiga-de-pe-urma-alegerilor-legislative-din-italia/

Ce cred partidele eurosceptice despre UE


Partidul britanic UKIP a devenit un model pentru toți cei care vor să părăsească Uniunea
Europeană. Există însă diferențe majore între partidele de dreapta eurosceptice din statele
europene.

Germania - AfD

AfD îi mai dă Uniunii Europene un termen de grație. În ochii acestui partid, UE trebuie să renunțe
la o mare parte a prerogativelor ei în favoarea statelor naționale. Dacă nu se întâmplă acest lucru,
partidul Alternativa pentru Germania cere consecințe drastice în programul său electoral pentru
alegerile europene din mai: atunci "considerăm că sunt necesare - ca ultimă opțiune - ieșirea
Germaniei din UE" (deci un Dexit) "sau dizolvarea ordonată a Uniunii Europene și fondarea unei
noi comunități economice și de interese la nivel european." AfD consideră că Parlamentul
European și moneda euro sunt inutile, iar Germania ar trebui să se întoarcă la fosta ei monedă,
marca germană. În interiorul partidului au existat mai ales certuri privind viteza cu care UE trebuie
să se reformeze. Inițial era vorba de o perioadă legislativă (europeană) de cinci ani, acum
formularea e vagă: "într-o perioadă rezonabilă".

Marea Britanie - UKIP

UK Indepence Party își vede misiunea cea mai importantă aproape finalizată: ieșirea Marii Britanii
din UE. Dar acesta e și motivul pentru care popularitatea partidului UKIP a scăzut după
referendumul privind Brexitul din 2016: De ce să mai voteze susținătorii Brexitului cu UKIP, dacă
și ambele partide mari, conservatorii și laburiștii, vor părăsirea Uniunii Europene? Cu toate
acestea, UKIP se teme că Brexitul va fi prea "soft" sau că, în final, poate nici nu va mai avea loc.
Un astfel de scenariu i-ar da partidului un nou avânt.
La nivel european, UKIP e un model pentru toți cei care vor să părăsească UE, având un statut
aproape eroic.
Franța - Adunarea Națională, fostul Front National
Pro-europeanul Emmanuel Macron și-a învins rivala eurosceptică, pe Marine Le Pen, în turul al
doilea al scrutinului prezidențial. Dar protestele Vestelor Galbene au încurajat-o pe Le Pen, care a
învățat multe din înfrângerea de la alegerile prezidențiale. Se pare că a pierdut multe voturi în 2017
din cauza solicitării ca Franța să renunțe la moneda euro. De atunci, poziția ei a devenit mai
moderată. Le Pen nu vrea o dizolvarea a Uniunii Europene, ci o "Europă a națiunilor". Pentru
partidul ei contează foarte mult controlul granițelor naționale, pentru a opri migrația ilegală. Din
acest motiv, Le Pen respinge acordul Schengen în forma sa actuală.
Austria - FPÖ
Până în anii 70, partidul "Freiheitliche Partei Österreichs" era încă un promotor al integrării
Austriei în structurile premergătoare ale Uniunii Europene. Cel târziu după preluarea conducerii
partidului de către Jörg Haider în anii 80, FPÖ a devenit un partid eurosceptic. Pentru a nu-i dăuna
partenerului de coaliție mai puternic ÖVP, condus de cancelarul Sebastian Kurz, FPÖ se prezintă,
în prezent, ca partid ceva mai moderat. Încă în timpul campaniei electorale, Kurz le-a cerut
politicienilor de la FPÖ să nu mai vorbească despre o ieșire a Austriei din UE, aceasta fiind una
dintre condițiile pentru crearea unei coaliții. De atunci, FPÖ nu cere decât o reformare a UE și mai
multe drepturi pentru națiunile europene - ceea ce solicită, de fapt, și Kurz, dar într-o variantă
atenuată. În special în politica de migrație, cele două partide sunt atât de apropiate încât diferențele
au devenit aproape imperceptibile.
Olanda - PVV
Migrația și islamul sunt temele mari ale Partidului pentru Libertate. În politica europeană, PVV
pare mai puțin energic, având cam aceleași poziții ca "mainstream-ul" partidelor populiste de
dreapta din Europa: reducerea influenței Uniunii Europene și întărirea statelor naționale. Ca
Alterniva pentru Germania (AfD), și PVV e de părere că Parlamentul European trebuie desființat,
mergând încă un pas mai departe și cerând și dizolvarea Comisiei Europene. Din perspectiva PVV,
cooperarea europeană trebuie să funcționeze doar prin statele membre. Partidul nu pledează pentru
o renunțare la moneda unică. PVV vrea ca cetățenii să hotărască prin referendum dacă Olanda să
iasă din UE sau nu.
Polonia - PiS
Există o diferență majoră între PiS (Dreptate și Adevăr) în Polonia și partidele naționaliste de
dreapta din alte state europene: PiS e singur la guvernare, are deci mai multă putere decât FPO
care e partener de coaliție, sau partidele naționaliste din alte țări europene care sunt în opoziție.
Relația partidului PiS cu UE e ambivalentă: pe de-o parte, Uniunea e considerată prea liberală,
globalizată și prietenoasă față de refugiați, pe de altă parte, politicienii de la PiS știu că bunăstarea
Poloniei depinde în mare măsură de apartenența la UE și de fondurile alocate de Bruxelles. Mai
mult, Polonia are nevoie de partenerii europeni pentru a ține Rusia la distanță, Varșovia vrea mai
multă cooperare cu UE în domeniul securității. În consecință, pentru PiS nici nu poate fi vorba de
o părăsire a Uniunii Europene, ci doar de respingerea amestecului Bruxelles-ului în treburile
interne ale Poloniei, de la distribuirea refugiaților până la erodarea statului de drept.
Ungaria - Fidesz
Există multe asemănări la nivel politic între Ungaria și Polonia: partidul Fidesz guvernează singur,
la fel ca PiS în Polonia, nefiind, deci, nevoit să țină cont de niciun partener. Premierul Viktor
Orban încearcă, la fel ca PiS, să-și subordoneze statul de drept. La obiecțiile din partea Comisiei
Europene reacționează doar atâta cât e necesar pentru a nu pierde fondurile europene pentru țara
sa. Orban își dorește din motive economice ca Ungaria să rămână neapărat în UE. O diferență
majoră față de Polonia: în timp ce partidul PiS vede în UE și în NATO o garanție de securitate
împotriva Rusiei, solicitând sancțiuni cât mai puternice, Orban îl admiră pe Putin și e în relații
bune cu președintele rus.
Italia - Lega
Lega e un caz particular. Inițial, se numea Lega Nord și era un partid regional al nordului mai
bogat al Italiei, care pleda multă vreme pentru o separare de restul țării.
În contextul acestei tradiții, Lega era înainte un partid pro-european, care vedea în UE cadrul
potrivit pentru dezvoltarea unor regiuni puternice. Astăzi, formațiunea politică se umește Lega, și-
a extins influența asupra întregii Italii și face parte dintr-un guvern populist. Liderul ei, ministrul
de interne Matteo Salvini, nu scapă nicio ocazie de a vitupera împotriva unui amestec prea mare
al Comisiei Europene, spre exemplu în politica bugetară. Înainte, Salvini pleda chiar pentru
desființarea monedei euro, dar a devenit mai reținut în privința acestui subiect. E o ironie a politicii
că tocmai un critic al UE ca Salvini s-ar putea să intre în discuție ca posibil președinte al Comisiei
Europene în cazul în care partidele populiste de dreapta ar deveni cel mai mare sau al doilea grup
parlamentar din Parlamentul European în urma alegerilor din mai. "Mă roagă prietenii din mai
multe țări europene", a spus Salvini în noiembrie într-un interviu."Să vedem, mă mai gândesc."
https://www.dw.com/ro/ce-cred-partidele-eurosceptice-despre-ue/a-47092603
Harta populismului și extremei drepte în UE. Cum a transformat imigrația peisajul politic
din Europa
Suedia a devenit duminică trecută cea mai recentă țară europeană în care ordinea politică
stabilită de decenii a primit o lovitură puternică, după ce alegătorii au dat un impuls important
partidului populist anti-imigrație Democrații Suedezi (SD) și au sancționat formațiunile
tradiționale. SD, o formațiune naționalistă considerată de extremă-dreapta, a strâns 17.6% din
sufragiile alegătorilor suedezi, față de 13% în 2014, pentru a termina cursa electorală pe locul
trei. Este o tendință care se extinde treptat în Europa, unde formațiunile populiste devin din ce în
ce mai influente, în timp ce partidele de centru, cele de stânga și liberale pierd încrederea
electoratului.
Chiar dacă rezultatele SD au fost mai slabe decât cele așteptate de analiști (unele sondaje pre-
electorale vorbeau chiar de 25-28% din voturi), Sverigedemokraterna a continuat tendința de a-și
mări cota de vot la fiecare alegeri și va avea un cuvânt greu de spus pe scena politică din țara
nordică. Și deși partidul nu va intra la guvernare, deoarece restul formațiunilor politice, atât de
stânga, cât și de dreapta, refuză să lucreze cu ei, rezultatele SD sunt importante și dintr-un alt
motiv: ele reflectă felul profund în care Suedia, o țară renumită pentru politicile sale progresiste,
este transformată de imigrație.
După alegerile de duminică – primele după criza refugiaților din 2015 – situația politică din
Suedia nu este deloc una clară. Coaliția de guvernământ, alcătuită din Social-Democraţii conduşi
de Ștefan Löfven, Partidul Verde și Stânga, a obținut circa 40% din voturi, la fel ca alianța de
centru-dreapta, alcătuită din Partidul Moderat, Partidul Centru, Liberali şi Creştin-Democrați.
Comentatorii consideră că, până la formarea unui nou guvern, vor urma săptămâni de
incertitudine și negocieri dificile, în care SD ar putea să aibă cuvântul decisiv.
Scrutinul de duminică trecută a avut ca subiect principal imigrația. Analiștii consideră că
ascensiunea dramatică a Democraților Suedezi a fost amplificată de criza refugiaților din 2015
din Europa, când Suedia a primit un număr record de 163.000 de solicitanți de azil, al doilea
număr de azilanți de pe continent raportat la numărul de locuitori (după Germania). Până în acel
moment, țara de 10.1 milioane de persoane a fost o redută a liberalismului în Europa, având o
politică deschisă față de refugiați.
Situația a devenit însa atât de delicată încât guvernul minoritar suedez a schimbat tonul, punând
controale temporare la frontieră și înăsprind normele pentru viitorii imigranți. Acest lucru, deși a
contribuit la reducerea numărului de solicitanți de azil, a afectat serios credibilitatea coaliției de
guvernare formată din Social-Democrați și Partidul Verde. Aproape peste noapte, imigranții –
cei mai mulți musulmani din Africa și Orientul Mijlociu – a devenit o chestiune majoră pentru
suedezi.

Lucrurile au fost complicate și de ceea ce unii comentatori au indicat a fi legătura dintre refugiați
și solicitanții de azil și creșterea ratei criminalității. Statisticile indică că rata șomajului printre
cei născuți în afara Suediei a ajuns la 15.3% (comparativ cu 4.4% printre suedezi), iar numărul
crimelor prin împușcare a urcat la 43 în 2017, cel mai mare nivel din ultimii 11 ani.

Crima organizată și violențele au devenit o problemă în suburbiile marilor orașe, unde locuiesc
cu precădere imigranți. Aceste zone au cunoscut, în ultimele luni, o creștere a atacurilor cu
grenade de mână și a incidentelor cu mașini incendiate. Nu este astfel de mirare că, după fiecare
mașină incendiată, Democrații Suedezi au afirmat că guvernul “a pierdut controlul suburbiilor,”
acuzând multiculturalismul pentru creșterea violențelor și a insecurității.

âștigurile electorale ale celor din SD mai demonstrează însa un lucru: pentru prima dată în ultimele
decenii, suedezii vorbesc deschis despre imigrație și cât de dificile este integrarea africanilor și
arabilor. Asta declara într-un interviu pentru G4Media.ro și Alina Mușătoiu, o româncă stabilită
în Suedia: „Dacă înainte nu se recunoștea în public că susții SD (deși la alegerile din 2014 au ieșit
pe locul 3 la nivel național), acum se vorbește pe față despre asta. Oamenii au devenit mult mai
vocali, își exprimă nemulțumirea și furia la adresa refugiaților în mod direct, ceea ce e total atipic
pentru cultura suedeză (să spui pe față că te deranjează ceva)… Oamenii sunt foarte nemulțumiți
de măsurile luate de social-democrați în ultimii patru ani, în special de primirea fluxului de
refugiați din 2015 încoace. Probleme în sistem existau și înainte (lipsa de personal în școli, în
sănătate, în sistemul social, în poliție), iar valul de imigranți nu a făcut decât să „spargă buba,”
adică să scoată și mai mult în evidență aceste probleme care existau deja. Însă puțini gândesc așa.
Există această atitudine conform căreia Suedia era perfectă „înainte,” iar acum totul merge prost
din cauza acestor țapi ispășitori, imigranții. „Nu ne-am implicat în războaie de sute de ani, iar acum
suntem cuceriți,” mi-a zis săptămâna trecută un suedez care a votat cu Alternativ för Sverige
(Alternativă pentru Suedia – un partid de extremă-dreapta nou înființat). Rezumă destul de bine
atmosfera.”
O hartă modificată. Alegerile din Suedia au venit în contextul în care, de câțiva ani, partidele
populiste și anti-imigranți au obținut câștiguri semnificative în Germania, Austria sau Italia, adică
în țările care au cunoscut cel mai mare număr de imigranți fugiți de conflicte sau cautând pur și
simplu o viață mai bună pe continentul european. În ultima perioadă, ascensiunea partidelor de
extremă-dreapta a modificat radical harta politică a Europei, iar refugiații și solicitanții de azil au
devenit un subiect fierbinte pentru alegătorii europeni.
Formațiunile naționaliste și aflată la dreapta extremă a eșichierului politic sunt în plin avânt nu
doar în multe state europene occidentale, dar și din centrul și estul continentului. Fie că au reușit
să câștige mandate importante, fie că au devenit principalele partide de opoziție, aceste formațiuni
stabilesc deja agenda politică în multe țări și au forțat partidele tradiționale să își reconsidere
pozițiile pe care le aveau de decenii.

Sunt multe de spus în ceea ce privește cauzele ascensiunii lor semnificative. Analiștii cred că e
vorba de un cumul de factori, între care revolta cetățenilor obișnuiți împotriva clasei politice în
contextul crizei financiare care a afectat continentul, influxul de refugiați, la care se adaugă
temerile legate de globalizare și o diluare a identității naționale.

Nici liderii din UE nu par să aibă o opinie comună legată de cauzele ascensiunii extremei drepte,
ceea ce face mai dificilă identificarea problemelor și soluționarea lor. Dacă ministrul german de
Interne, Horst Seehofer, a afirmat că imigrația este „mama tuturor problemelor,” premierul grec
Alexis Tsipras a spus că lipsa democrației din Uniunea Europeană a alimentat creșterea mișcărilor
de extremă dreapta de pe continent.

„A existat și există încă un deficit democratic care reprezintă, împreună cu fetișismul fiscal, o
abordare economică neoliberală a gestionării crizelor, principalele motive pentru care Europa a
încetat să mai fie atractivă pentru cetățenii săi și principala cauză a creșterii extremei dreapta,” a
declarat Tsipras.

Deși aceste partide acoperă un spectru politic larg, există câteva teme comune pe care le au
îmbrățișat, cum ar fi ostilitatea față de imigrație, retorica anti-islamică și euroscepticismul. Un
ghid al acestor partide ne arată cât de extinsă este în prezent mișcarea naționalistă, populistă și de
extremă dreapta din Europa.

Italia. Alegerile fără un câștigător clar și lunile de incertitudine care au urmat au culminat cu
formarea unui guvern de coaliție de către două partide populiste – Mișcarea 5 Stele și Liga,
câştigătoare ale alegerilor parlamentare din 4 martie. Ascensiunea acestora s-a produs într-o țară
puternic afectată de criza financiară din 2008 și care a devenit apoi destinația principală pentru
imigranții din Africa de Nord.
Programul lor de guvernare include planuri pentru deportarea în masă a imigranților fără acte, în
concordanță cu poziția anti-imigrație agresivă a liderului Ligii, Matteo Salvini (actualul ministru
de Interne), care a spus că Sicilia trebuie să înceteze să devină „tabăra refugiaților din
Europa.”Ambele partide au criticat constant euro și nu este exclus ca italienii să ceară un
referendum legat de Uniunea Europeană, lucru care ar provoca o nouă criză în blocul european. E
posibil un Italexit? Rămâne de văzut.
Germania. Apărută în urmă cu doar cinci ani, formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru
Germania (AfD) a intrat în parlamentul federal în 2017, cu 12.6% din voturi. De la începuturile
sale ca partid anti-euro, AfD a solicitat politici stricte împotriva imigranților și a atras alegători
mizând pe îngrijorările acestora cu privire la influența islamului în societatea germană. Liderii
partidului au fost acuzați că au minimalizat atrocitățile naziste. Succesul AfD este interpretat de
analiști ca un semn de nemulțumire a germanilor obișnuiți față de politica deschisă a cancelarului
Angela Merkel privind cei peste un milion de refugiați, cei mai mulți musulmani din Siria, Irak și
Afganistan, care au fost primiți în Germania în 2015. Nu e de mirare că alegerile federale din 2017
i-au adus lui Merkel o victorie a la Pirus. Deşi a reuşit într-un final să închege o coaliţie de
guvernare între alianţa conservatoare CDU-CSU şi social-democraţii din SPD, Merkel a ieşit cu
imaginea şifonată din acest episod traumatizant. Au fost şase luni de negocieri şi discuţii frustrante,
în care Merkel nu a reuşit iniţial să se înţeleagă cu Verzii şi Partidul Liber Democrat, pentru ca, în
final, să rezulte o alianţă fragilă ce nu se bucură de entuziasmul popular şi care a fost pusă pe
picioare doar pentru că partenerii de guvernare s-au temut de alegeri anticipate. Ca să pună capăt
nesiguranţei politice, Merkel a fost nevoită să cedeze social-democraţilor câteva ministere
importante, între care Ministerul de Finanţe şi cel al Afacerilor Externe. AfD a devenit cel mai
mare partid de opoziție.
Austria. Partidul Libertății (FPÖ), considerat de extremă-dreapta, a devenit anul trecut partener
într-o coaliție cu guvernul cancelarului conservator Sebastian Kurz. Conservatorii, alături de
social-democrații de centru-stânga, au dominat mult timp politica austriacă. Ascensiunea FPÖ a
fost evidentă încă din timpul alegerilor prezidențiale din 2016, când candidatul formațiunii,
Norbert Hofer, a fost învins pe ultima sută de metri de Alexander Van der Bellen, din partea
Verzilor. Candidații din partea conservatorilor și social-democraților nici măcar nu au ajuns în
turul doi. La fel ca și în Germania, criza imigranților este văzută ca fiind crucială pentru succesul
lor, acesta fiind de altfel și un subiect pe care ei l-au abordat constant în campaniile electorale. La
rândul său, Kurz a promis o linie fermă privind imigrația. După alegeri, au existat propuneri de
interzicere în școli a baticurilor pentru fetele cu vârsta sub 10 ani și planuri de confiscare a
telefoanelor imigranților.
Suedia. Democrații Suedezi au înregistrat câștiguri semnificative la scrutinul de la începutul
acestei luni. Formațiunea nationalistă anti-imigraţie, fondată de foşti naziști și condusă în prezent
de Jimmy Åkesson, a intrat prima dată în Riksdag, legislatura naţională, în 2010. SD se opune
multiculturalismului și vrea controale stricte ale imigrației.
Franța. Marine Le Pen, lidera mișcării de extremă-dreapta Frontul Național (FN), a fost învinsă de
Emmanuel Macron în alegerile prezidențiale din mai 2017, însă opiniile sale anti-UE, împotriva
euro și a imigrației în masă au atras susținerea multor francezi. Spre exemplu, în 2010, Le Pen a
declarat că imaginea musulmanilor care se roagă pe străzi este similară cu ocupația nazistă din
timpul celui de-al Doilea Război Mondial.După înfrângerea de la scrutinul prezidențial, FN a
înregistrat rezultate slabe și la alegerile parlamentare. Recent, formațiunea și-a schimbat numele
în Rassemblement national, iar Le Pen a declarat că va căuta să câștige puterea prin formarea de
coaliții cu aliații.

Ungaria. În aprilie, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, și-a asigurat un al treilea mandat în
funcție după o victorie categorică în alegerile dominate de subiectul imigrației. Victoria, a spus el
la momentul respectiv, le-a oferit maghiarilor „ocazia de a se apăra și de a apăra Ungaria”. Orban
s-a descris de multă vreme ca apărătorul Ungariei și al Europei împotriva imigranților musulmani,
avertizând la un moment dat despre amenințarea „unei Europe cu o populație mixtă și nici un sens
al identității,” comentarii în urma cărora a fost calificat drept rasist. Premierul Orban este, fără
îndoială, cea mai importantă voce din grupul țărilor de la Vișegrad – Ungaria, Polonia, Cehia și
Slovacia – care se opun planurilor UE de a obliga statele europene să accepte imigranții în
conformitate cu un sistem de cote. Miercuri, Parlamentul European a votat cu peste două treimi
declanșarea procedurilor de sancționare a Ungariei pentru derapajele de la statul de drept și va
începe procedurile pentru acționarea Articolului 7 din Tratatul UE, care prevede suspendarea
dreptului de vot a țării. Principalele acuzații la adresa guvernului Ungariei sunt că a îndepărtat din
funcții judecătorii independenți, a redus la tăcere presa liberă și a luat la țintă societatea civilă.

Slovenia. Deși nu a câștigat majoritatea, Partidul Democrat (SDS), anti-imigrant, a obținut cele
mai multe mandate la alegerile generale din acest an. Partidul este condus de fostul prim-ministru
Janez Jansa, care se opune cotelor de imigranți și a declarat că dorește ca Slovenia să devină „o
țară care va pune pe primul loc bunăstarea și securitatea slovenilor.” În timpul campaniei
electorale, Jansa a împrumutat tactica lui Orban de a alimenta temerile legate de imigranți, deși
țara sa a acceptat doar 150 de refugiați anul trecut.
Polonia. Un alt partid care a condamnat modul în care UE a gestionat criza imigranților a fost
Partidul Legii și Justiției din Polonia, o formațiune conservatoare care a obținut o victorie
importantă în alegerile din 2015 (38% din voturi). Unele dintre cele mai importante politici ale
partidului, cum ar fi preluarea controlului asupra mijloacelor de informare de stat și reformele
judiciare care permit guvernului să-i concedieze și să numească judecători, au alarmat liderii
Uniunii Europene. Formațiunea a promovat, de asemenea, o lege controversată care susține că e
ilegal să acuzi națiunea sau statul polonez de complicitate în Holocaustul nazist. Criticii au
considerat legea drept o încercare de a mușamaliza rolul unor indivizi în atrocitățile naziste.
Polonia și Ungaria și-au oferit sprijin politic reciproc, cum ar fi de exemplu în chestiunea cotelor
de imigranți, iar Viktor Orban și-a exprimat „solidaritatea” cu Polonia în ceea ce privește
modificările din justiție. Varșovia a anunțat de asemenea că va bloca încercarile UE de a sancționa
Ungaria.
Danemarca. Legile privind imigrația în țara nordică sunt printre cele mai dure din Europa,
reflectând puterea Partidului Popular Danez, de extremă-dreapta, care este al doilea partid din
parlament (21% la alegerile din 2015). De exemplu, polițiștii au dreptul să confiște bunurile
imigranților ca să plătească pentru întreținerea lor, iar guvernul de la Copenhaga s-a angajat să
sporească ajutorul contraceptiv acordat țărilor în curs de dezvoltare pentru a „limita presiunea
imigrației.”
Cehia. Noul premier Andrej Babis a afirmat că alegerile recente din Slovenia și Italia arată că
poziția Republicii Cehe, Poloniei, Ungariei și Slovaciei privind imigrația se răspândește pe
continentul european.
Finlanda. În urma alegerilor generale din 2015, populiștii din Partidul Finlandezilor au devenit cel
de-al doilea partid din țară. În acest an, candidatul său la alegerile prezidențiale (Laura Huhtasaari)
a câștigat doar 6.9% din voturi.
Olanda. Formațiunea anti-imigrație Partidul Libertății (PW), condusă de Geert Wilders, a fost
creditată cu câștigarea scrutinului parlamentar de anul trecut din Olanda, însă până la la urmă a
obținut doar 13.1% din voturi, clasându-se pe locul al doilea. PW a reușit însa să strângă 20 de
mandate, mai multe cu cinci față de alegerile precedente, în timp ce partidul premierului Mark
Rutte a pierdut 8 mandate.
Câteva explicații
Scrutinul din Suedia confirmă tendința actuală din Europa, începuta în urmă cu câțiva ani, în care
partidele de dreapta extremă obțin câștiguri importante. În urma celor mai recente alegeri generale
din țările UE, partidele anti-imigranți au câștigat în medie 12% din voturile alegătorilor. Sprijinul
acordat partidelor anti-imigrante din 13 țări europene s-a dublat de la 12.5% în ianuarie 2013 la
25% astăzi, iar tendința este în urcare în Germania, Italia sau Polonia.

Așa cum remarcau analiștii de la Pew Center, alegerile generale de duminică din Suedia au
accentuat cele două tendințe care sunt proeminente în prezent în Europa de Vest: ascensiunea
partidelor populiste de dreapta și declinul partidelor de centru-stânga, care se află într-o postură
mult mai slăbită decât în urmă cu două decenii. În acest moment, doar două state occidentale
europene mai sunt conduse de centru-stânga: Spania și Portugalia.

Acest lucru se petrece în contextul mai larg în care partidele tradiționale de pe continent sunt
abandonate treptat de alegători. Fenomenul este vizibil nu doar în Suedia, unde social-democrații
și formațiunile de centru-dreapta nu se mai bucură de susținerea de odinioară. La fel se întâmplă
în Germania sau Italia, care au cunoscut luni de instabilitate politică după alegeri.

Populismul este în ascensiune nu doar în țări afectate de probleme economice, ci și în state prospere
și progresive, așa cum este Suedia. Democrații Suedezi au îmbrățișat de altfel o doctrină ce
combină poziția anti-imigranți cu susținerea sistemului actual de asistență socială, cunoscut ca
fiind generos. Acest lucru a făcut ca partidul să atragă voturi din întregul spectru politic și social-
economic, dar mai ales din categoria suedezilor cu venituri mici și a celor care nu mai votaseră
până recent. Analiștii afirmă că populiștii au exploatat nemulțumirile acestora față de schimbările
economice și sociale și eșecurile partidelor tradiționale de a le rezolva.

Din punct de vedere economic, Suedia are o creștere economică importantă, șomajul este scăzut,
iar țara este în mod constant clasată printre cele mai competitive și inovatoare din lume.
Inegalitatea dintre cei bogați și săraci, scăderea calității unora dintre serviciile sociale sau
schimbarea demografică a țării (Suedia are un procent mai mare decât Statele Unite de cetățeni
născuți în străinătate, raportat la numărul de locuitori) i-au afectat însă pe mulți, iar aceste
probleme au fost puse de SD pe seama imigranților. Până de curând, partidele tradiționale nu au
abordat aceste probleme, permițând SD să avertizeze constant că imigranții afectează sistemul de
asistență socială din țară.

Ascensiunea partidelor populiste provoacă temeri majore în rândul liderilor UE. Cancelarul
german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat
miercuri, în discursuri separate, că intensificarea populismului și a extremei dreapta reprezintă o
amenințare existențială la adresa viitorului Uniunii Europene. Merkel și Juncker au avertizat și în
legătură cu efectele pe care acestea le pot avea asupra coeziunii UE, în contextul în care refugiații
continuă să ajungă în Europa.
Cancelarul german, criticată în țara sa pentru politicile de imigrație, a spus că imigrația ilegală a
devenit problema definitorie a întregului continent. În ultima perioada, Germania a devenit tot mai
divizată de temerile că își va pierde identitatea națională. În plus, o serie de incidente în care au
fost implicați refugiați – acuzați de uciderea unor germani – au provocat confruntări violente în
orașe din Germania.

În opinia lui Merkel, alegerile europarlamentare de anul viitor vor avea în centrul lor discuțiile pe
tema imigrației, iar efectele asupra coeziunii blocului comunitar vor fi mai importante chiar și
decât criza din zona euro. Lipsa de solidaritate a UE în chestiunea imigrației este „călcâiul lui
Ahile” pentru Europa, a recunoscut Merkel. Iar soluțiile par, deocamdată, să lipsească, ceea ce va
face ca influența naționaliștilor și a populiștilor pe bătrânul continent să crească constant.

Surse: BBC, Los Angeles Times, The Economist, SBS, The Washington
Post, Pew Research, Politico, Euronews, AP
https://www.g4media.ro/harta-populismului-si-extremei-drepte-in-ue-cum-a-transformat-
imigratia-peisajul-politic-din-europa.htmln