„Eminescu trebuie

cunoscut întocmai
cum este:ca un mare
și inconfundabil poet al
omenirii.”

A efectuat elevul grupei „FB1710G”

Cortac Cristian
La moartea lui Eminescu chiar şi Codrul a vărsat lacrimi.
Dragi colegi , stimată profesoara, cu permisiunea dumneastra doresc sa va
povestesc de un mare și veșnic nume care a fost rastignit de veacul sau și care a
fost supranumit "luceafarul poeziei romanesti".:
“Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.”

Mircea Eliade

Mihai Eminescu este un creator pentru care poezia nu este un exercitiu exterior, ci un mod
profund de existenta.
În literatura universala s-au scurs mii de pagini închinate iubirii,începînd ,poate, cu “Cintarea
Cintarilor”din Biblie si-au strabatut veacurile pina la noi. Eminescu insa a facut din iubire un mit
pe care l-a proiectat pe ecranul eternitatii, l-a pus in relatie cu uranicul si a aruncat peste
frumosul vis neimplinit vălul diafan al melancoliei
Poeziile “Lacul”si “Craiasa din povesti”se inscriu in prima etapa a creatiei eminesciene la acest
capitol. Dar, e de mentionat ca pe linga imbinarea romantica acestei mari teme , Dragostea,
mai intilnim la Eminescu inca o mare tema , Natura.
Natura cunoaste la Eminescu doua ipostaze: una terestra si alta cosmica.El este unul dintre
marii poeti ai evocarii spatiului cosmic.Cosmosul se face partas la iubirile lui Eminescu care
contopeste cele doua finite intr-una singura redindu-le unitatea existentei primordiale.
Idealul său de femeie era o icoană de femeie, o icoană de lumină (Singurătate), femeie între
stele şi stea între femei (Din valurile vremii…), care să se apropie cât mai mult, prin bunătate şi
frumuseţe interioară, de arhetipul fminin, pe care Dumnezeu l-a arătat în Preacurata Sa Maică.
El a aşteptat să întâlnească în viaţă femeia pe care mie / Dumnezeu Sântul o-a destinat (Din lyra
spartă…).
Era o vreme cand iubirea era pura. O vreme cand verbul a iubi era folosit pentru a-ti presara
insuflet fericire si voie buna. De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, /Oceanul cel de gheata
mi-apare înainte: /Pe bolta alburie o stea nu se arata, /Departe doar luna cea galbena - o pata.
Nimic nu secompara cu asta: cu marturisirea sentimentelor intrun asemenea mod. Intre marile
teme,propriicreatiei lui Eminescu, alaturi de meditatia asupra artei,asupra vietii sociale sau
asupra existentei ingeneral, slavirea iubirii si a frumusetilor naturii ocupa un loc intru totul
deosebit.Izvorate dinsensibilitatea pura, exceptionala a poetului din melancolia lui structurala
si, deopotriva, din nepotolitalui sete de viata, de perfectiune, de absolut, iubirea si dragostea de
natura se ingemaneaza in poezia luiEminescu, constituind o tema unitara, care-i largeste si-i
intregeste universul liric, de o grandoare siautenticitate uimitoare si de o permanenta si
inalterabila actualitate estetica. In poezia Si daca, iubita este prezenta in ramura care bate in
geam, in plopii care se leagana, in stelele care licaresc in vant, pentru a descoperi luna deasupra
lacului: “Si daca ramuri bat in geam/ Si se cutremur plopii, /E ca in minte sa te am /Si-ncet sa te
apropii”.
In Ce te legeni,poetul da expresie sentimentului singuratatii, sentiment provocat de scurgerea
timpului, de trecerea vremii”. Si in Scrisoarea I se identifica o bivalenta a timpului: timpul
cosmic - simbolizat de “luna” - care deschide si inchide poemul:”Luna varsa peste toate
voluptoasa ei vapaie,/ iar din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate / De dureri, pe care insa
le simtim ca-n vis pe toate.// Intre ziduri, printre arbori ce se scutura in floare, / Cum revarsa
luna plina linistita ei splendoare !”.
Timpul muritor - simbolizat de “ceasornic”- deschide poemul : “Cand cu gene ostenite sara
suflu-n lumanare-/ Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare”.Ceea ce retine atentia in
mod deosebit in poem este nasterea si moartea cosmosului.
„Doina” lui Eminescu cuprinde valori naţionale multiple privind conştiinţa de neam, dragostea
de glie, de limbă, de obiceiuri.
“De la Nistru pân' la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strainul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au facut dusmanii cale,
Din Satmar pân' în Sacele
Numai vaduri ca acele…”

Capodoperele eminesciene Scrisoarea I, Glossa si Luceafarul pun in valoare marea capacitate

de sinteza filozofica si de creatie, ceea ce a determinat variate analize, unele exhaustive, altele
partial. Poemul Luceafărul este considerat apogeul creaţiei eminesciene, Călinescu afirmând că
dacă printr-un accident s-ar fi pierdut toate producţiile poetului, acest text ar fi fost suficient
pentru a-i conferi calitatea de poet naţional.
Criticii literari văd în Luceafărul o cheie de boltă a universului poetic eminescian. Întâlnim toate
marile teme, motive ale creaţiei marelui poet: geniul, dragostea, natura, demonul, titanul,
filozofia, cadrul nopturn, elementul neptunic. Luceafărul este un domn al nopţii înstelate, este
înger, este o fiinţă neptunică, este o fiinţă uranică, este chip de demon, este un titan romantic,
este o frumuseţe ce impresionează şi înspăimântă în acelaşi timp. Numele lui Hyperion duce
iarăşi la izvoarele mitologiei: Hyperion este unul din cei şase titani, are ca mamă pe Gaia
(Pământul) şi ca tată pe Uranus (Cerul). După Paracelsius este un archeu, o entitate
nemuritoare, unul din spiritele eterne care participă alături de spiritul universal întruchipat în
poem de Demiurg, la crearea Universului.
După Hesiod, Hyperion, divinitate subolimpică, este un alt fiu al Cerului, tatăl Soarelui şi al Lunii,
un titan ucis din invidie de alţi titani – După Homer şi alţi poeţi, Hyperion este Soarele însuşi –
În poem, Luceafărul întruchipează genialitatea absolută.
D. Popovici observă, circumspect, că „în poezia lui Eminescu personajul titanian nu se realizează
decât rareori, schemele ei titaniene funcţionează însă frecvent“.
O tendinta a meditatiei eminesciene, aceea de a visa asupra viitorului: al neamului, al
individului (“Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie!”, “Scrisoarea I”, “Glossa”, “Oda (in metru
antic)” etc.). Sub acest aspect aproape toate poeziile lui Eminescu sunt meditatii in care visul
prospecteaza sansa omului de a dobandi fericirea si de a-si cunoaste semnificatia in univers.

Luceafărul Privea în zare cum pe mări

Răsare şi străluce,
A fost odată ca-n poveşti, Pe mişcătoarele cărări
A fost ca niciodată. Corăbii negre duce.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată. Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
Şi era una la părinţi El iar, privind de săptămâni,
Şi mândră-n toate cele, Îi cade draga fată.
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele. Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
Din umbra falnicelor bolţi De dorul lui şi inima
Ea pasul şi-l îndreaptă Şi sufletu-i se împle.
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă. Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.

...
Sta ore-n sir si astepta
Poate acum o vede?
Dar ea nu venea,In zadar el astepta
Si se intristase tare.
In concluzie, pot spune ca Dragostea si Natura sunt teme romantice, permanente in creatia lui
Eminescu. Ingemanate mereu, natura si iubirea se constituie intr-o singura tema in care spatiul
poetic primeste valoare filosofica si este caracterizat de emotii puternice si sentimente
profunde. Desi sunt aproape inseparabile, fiecare dintre aceste doua teme comporta o suita de
motive, semnificatii si ipostaze proprii. Cultivarea cu predilectie a simbolurilor iubirii si naturii
este unul dintre elementele decisive in integrarea liricii eminesciene in curentul romantic
literar.
 IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE
CATEDRA ADIMINISTRAREA AFACERILOR

Discurs
La unitatea de curs ”Limba si literatura romana”
Tema: ,, Eminescu trebuie cunoscut întocmai cum este:ca un
mare și inconfundabil poet al omenirii.”

Elaborat: elevul gr.1710G (anul III),

Cristian Cortac
Verificat:Rotaru Valentina

Chișinău 2019