Sunteți pe pagina 1din 1

Fișă de lucru cu izvorul istoric

1. Reformele lui Solon


„(Solon) a luat de bază censul cetățrnilor și pe cetățrnii care făceau cinci sute de măsuri de grâu sau
de lichide, i-a pus în prima clasă (…). În a doua clasă a pus pe cei care puteau să crească un cal și să
facă trei sute de măsuri, și pe ei i-a numit cavaleri. Zeugiții au fost numiți cei din a treia clasă de cens,
care făceau două sute de măsuri de grâne și lichide. Toți ceilalți au fost numiți theți și lor nu le-a dat
să îndeplinească nici o slujbă, ci ei luau parte la conducerea cetății numai prin aceea că votau în
eclesia și la judecăți.” (Plutarh, Vieți paralele)

2. Reformele lui Clistine


„Mai întâi, Clistine a împărțit pe toți atenienii în zece triburi, în loc de patru, amestecând categoriile
sociale de mai înainte deoarece voia să fie părtați cât mai mulți oameni la drepturile cetățenești.
Apoi, el a rânduit ca sfatul să fie alcătuit din cinci sute de membri, în loc de patru sute, câte cincizeci
de fiecare trib (…). În felul acesta, Constituția ateniană ajunsese mai prielnică poporului decât pe
vremea lui Solon (…). Clistine a statornicit noi legi, ca să atragă mulțimea și, legea cu privire la
ostracism.” (Aristotel, Statul atenienilor).

Sarcini:
1. Utilizând izvoarele istorice de mai sus, elaborează un tabel în care să compari reformele lui Solon și
cele ale lui Clistine.

2. Apreciează prin argumente importanța reformelor lui Solon și Clistine.

3. Adevărat sau fals. Încercuiește răspunsul corect.


Oamenii liberi dintr-un oraș, care au drepturi politice depline, sunt numiți demos. A F
Clistine a împărțit populația pe criterii de avere. A F
Una dintre sursele robi era pirateria. A F
Solon a fost unul dintre primii poeți greci. A F

4. Exprimă-ți opinia. Care este deosebirea dintre plutovrație și democrație? Cum crezi, ce formă de
organizare și de conducere a societății avem în prezent? Argumentează.

S-ar putea să vă placă și