Sunteți pe pagina 1din 2

R E G U LA M E N T U L

de acordare a bursei „ Profesor Grigore Ciortea”


studenților doctoranzi
începând cu anul universitar 2018-2019

I. Preambul

Art. 1. În anul Centenarului României, la iniţiativa Doamnei dr. Gabriela Livia Ieremia,
se instituie bursa lunară de cercetare pentru doctoranzii Facultăţii de Istorie şi Filosofie (Şcolile
Doctorale: „Istorie. Civilizaţie. Cultură”, „Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate”, „Studii
de Populaţie şi Istoria Minorităţilor”), înmatriculați la doctorat în domeniul Istorie, pe locurile
bugetate (fără bursă) sau cu taxă, în anul universitar 2018-2019. Bursa este acordată în
amintirea profesorului de istorie Grigore Ciortea, cu scopul de a stimula interesul pentru
cercetarea și cunoașterea istoriei Transilvaniei în rândurile doctoranzilor Facultății de Istorie și
Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Art. 2. Bursa „Grigore Ciortea” reprezintă o recompensă morală și materială pentru
doctoranzii care realizează o cercetare originală, referitoare la istoria Transilvaniei.

II. Depunerea candidaturilor şi procedura de evaluare

Art. 3. Bursa „Profesor Grigore Ciortea”, în valoare de 1500 lei, se acordă lunar, timp
de 3 ani, pe baza unui proces de selecţie, unui student doctorand al Facultății de Istorie și
Filosofie a UBB, înmatriculat în anul I la 01.10.2018, care se încadrează în prevederile legale
privind studiile de doctorat. Competiţia pentru acordarea bursei va fi organizată de către
Facultatea de Istorie și Filosofie.
Art. 4. Înscrierea în competiția de acordare a bursei se face prin depunerea unui dosar de
candidatură la Facultatea de Istorie și Filosofie, în intervalul 7-18 ianuarie 2019.
Art. 5. La competiție pot participa doctoranzi de la Facultatea de Istorie și Filosofie,
domeniul de doctorat Istorie, înmatriculați pe locurile bugetate (fără bursă) sau cu taxă, în
anul universitar 2018-2019, a căror cercetare, pentru a fi eligibilă, trebuie să întrunească
următoarele condiții:
a) Să se înscrie sub aspect tematic în istoria Transilvaniei.
b) Originalitatea demersului (așa cum rezultă din proiectul de cercetare cu care s-a
înscris la doctorat).
c) Să facă dovada unei activităţi ştiinţifice (participări la conferinţe, publicaţii).
Art. 6. Dosarele vor fi evaluate de către un juriu (format din cinci membri) numit de
Decanul Facultății de Istorie și Filosofie la propunerea Directorilor Şcolilor Doctorale. Nu pot
face parte din juriu cadre didactice sau cercetători care coordonează cercetări înscrise în
competiție.
Art. 7. În vederea evaluării, candidații vor depune la secretariatul Facultății de Istorie și
Filosofie un dosar cu următoarele documente:
- Scrisoare de intenție privind participarea la concurs;
- Curriculum Vitae;
- Adeverință de student doctorand, eliberată de Institutul de Studii Doctorale;
- Proiectul de cercetare cu care s-a înscris la doctorat.

III. Obligațiile beneficiarului bursei

Art. 8. Să-și îndeplinească obligațiile prevăzute în Regulamentul studiilor doctorale,


pentru a beneficia de bursă în anul următor.
Art. 9. La finalul fiecărui an de doctorat, să facă dovada acceptării spre publicare a unui
studiu științific în domeniul temei studiate pentru care a primit bursa.
Art. 10. La finalul fiecărui an de doctorat, să facă dovada unei mobilități în vederea
documentării necesare realizării lucrării de doctorat.
Art. 11. Periodic va informa sponsorul sau reprezentantul acestuia, despre activitatea
desfășurată în scopul realizării lucrării de doctorat.

IV. Calendarul de desfășurare a competiției și conferirea bursei

Art. 12. Desfășurarea competiției va avea loc după următorul calendar:


- 7-18 ianuarie 2019: depunerea dosarelor;
- 21-31 ianuarie 2019: evaluarea dosarelor;
- 1 februarie 2019: afișarea rezultatelor;
- 4-5 februarie 2019: depunerea contestațiilor;
- 6 februarie 2019: afișarea rezultatelor finale.
Art. 13. Numele câştigătorului bursei va fi afișat pe site-ul Facultății de Istorie și
Filosofie.
Art. 14. Prima bursă de studii „Profesor Grigore Ciortea”, în valoare de 1500 de lei, i se
înmânează oficial câștigătorului la Decanatul Facultății de Istorie și Filosofie, în prezența
sponsorului sau a unui reprezentant al acestuia.

S-ar putea să vă placă și