Creativitatea – scurtă introducere teoretică

Perspectiva psihologică

Definirea creativității

Fiind un proces complex și greu de analizat, definirea creativității, din perspectivă

psihologică, s-a înscris într-un proces evolutiv, plecându-se de la definiții ce au fost
îmbunătățite ulterior, pe măsură ce înțelegerea sa a fost completată și de aportul altor ramuri
ale științei. Una dintre primele definiții ale creativității, ce a cunoscut o mare popularitate, este
cea oferită de Guilford, în 1950. El considera că putem defini creativitatea folosind două criterii:
originalitatea (sau noutatea) și
utilitatea (adaptarea sau relevanța
pentru sarcină). Cele două
caracteristici sunt folosite și astăzi în
definirea creativității, deși utilitatea a
fost înlocuită de valoare, cel de-al
doilea concept având valențe mai
profunde și care surprind mai bine
trăsăturile creațiilor – rezultate ale
procesului creativ. Pe lângă aceste
criterii, unii autori au mai adăugat, în
definirea creativității, surpriza sau
calitatea. Creativitatea a mai fost
văzută și ca un sindrom, o abilitate
cognitivă sau o trăsătură de personalitate. Probabil însă, nu există nicio definiție care să poată
surprinde exhaustiv complexitatea conceptului de creativitate.

Caracteristici ale creativității:

Creativitatea este frecvent descrisă prin intermediul celor patru P:
- Produs;
- Proces;
- Persoană;
- Poziționare.

Produs: este cel care este evaluat ca fiind sau nu creativ (produsul poate fi orice: o idee,
un lucru, un proces, un comportament) și este aspectul vizibil al procesului creativ.
Concentrarea asupra identificării celor mai precise metode și criterii de evaluare a gradului de
creativitate a produselor este extrem de mare. Cel mai frecvent se utilizează cele două criterii
menționate anterior: originalitatea și valoarea, însă, deși par simple și ușor de estimat, lucrurile
nu stau așa. Originalitatea și valoarea depind de contextul personal, social, cultural și istoric în
care se face evaluarea. Un produs original își poate pierde sau căpăta originalitatea în funcție
de momentul în care se realizează evaluarea. Pentru a limita aceste neajunsuri, cercetătorii au
propus introducerea unor criterii obiective. De exemplu, pentru evaluarea originalității, se poate
utiliza raritatea (sub 1% înseamnă extrem de original). Însă dificultatea acestui tip de evaluare
este dată de imposibilitatea, uneori, de a avea acces la întreg materialul produs, astfel încât să
se poată stabili gradul de raritate. Situația este și mai complicată atunci când produsul este
analizat în cadrul unui anumit domeniu (de exemplu în artă, versus bunuri de larg consum).
Pe lângă evaluarea bazată pe criterii, un produs poate fi evaluat și din perspectivă
globală, cu ajutorul experților. Această tehnică, în care li se solicită unor experți evaluarea
gradului de creativitate a unui produs, fără ca aceștia să explice metoda sau criteriile folosite
pentru evaluare, a fost utilizată cu numeroase ocazii și s-a dovedit o procedură validă de
măsurare a creativității unui produs.
Proces: vizează modul în care se ajunge la produsul creativ. O mare atenție a fost
acordată proceselor cognitive implicate în procesul creativ și rezolvarea problemelor. Modelul
lui Wallas (1926) în patru etape este în continuare cel mai cunoscut și utilizat pentru a explica
procesul creativ: pregătirea, incubarea, iluminarea, verificarea.
Pregătirea presupune analiza preliminară a unei probleme, definirea acesteia, și
formularea problemei. Implică multă muncă conștientă și se bazează puternic pe educația,
abilitățile analitice și de rezolvare a problemelor a persoanei implicate.
Incubarea presupune etapa latentă a procesului creativ. Munca nu mai este conștientă,
persoana în cauză nu se mai concentrează conștient pentru a rezolva problema, însă
inconștientul lucrează și formează asocieri neașteptate între elementele acumulate în etapa
anterioară.
Iluminarea este etapa în care apare idea/soluția
creativă. Este cunoscută sub numele de momentul
”Aha!”.
Ulterior etapei de iluminare începe etapa de
verificare în cadrul căreia idea produsă în etapa
anterioară este analizată, rafinată, evaluată. În cadrul
unui proces creativ, oricare din etapele anterioare poate
fi reluată de câte ori este nevoie.
Un alt model extrem de cunoscut este
Geneplore care presupune două etape ale procesului
creativ: etapă generatoare de idei și etapa
exploratorie. În etapa generatoare de idei persoana
construiește diverse reprezentări mentale legate de
problema analizată. În această etapa sunt implicate
numeroase procese cognitive: gândirea asociativă, combinarea, sinteza, transformarea,
transferul analogic. Ulterior etapei de generare a ideilor, în etapa exploratorie, individul
utilizează o serie de procese cognitive și meta-cognitive pentru a căuta soluții și a lua decizii
practice.
Persoana: încearcă să caracterizeze persoana creativă. Putem distinge două abordări:
una concentrată pe trăsăturile de personalitate și caracteristicile individului creativ și una axata
pe aspectele motivaționale. În ceea ce privește trăsăturile de personalitate, majoritatea s-au
concentrat fie asupra personalității creative (din populația generală) sau asupra personalității
marilor inventatori. Anumite trăsături au fost identificate ca fiind importante pentru procesul
de creație: deschiderea, echilibru emoțional, conștiinciozitatea, etc. Unele dintre acestea par a
favoriza creativitatea în unele domenii, în timp ce în altele joacă un rol mai puțin important. În
ceea ce privește motivația, motivația intrinsecă contribuie la creșterea creativității (individului
să îi facă plăcere ceea ce face, să fie capabil să depună efort o durată îndelungată). Deși inițial
s-a considerat că motivația extrinsecă (obținerea unei recompense pentru realizarea
comportamentului) poate inhiba procesul creativ, acest lucru s-a dovedit a fi incorect în unele
cazuri.
Poziționare (engl. place): face referire la mediul în care individul se regăsește. Cuprinde
elemente de la infrastructură, dezvoltare economică, la norme și valori culturale, experiențe
individuale (istorie personală). Poziționarea geografică și mediul în care individul se află
reprezintă sursele imediate de influență în timp ce cultura, poziționarea istorică, reprezintă
sursele distale de influență.

Tipuri de creativitate:
Big C - se referă la creativitatea istorică, cea care devine cunoscută de un număr mare de
persoane și influențează viețile mai multor oameni
Little C – se referă la creativitatea personală, de zi cu zi.

Pentru scorarea probei de creativitate

Originalitate: Din documentul ”Capitolul III” – Utilizarea bateriei, căutați, în ordine alfabetică,
scorurile pentru răspunsul dumneavoastră. Adunați acele scoruri, iar suma obținută este scorul dvs
la Originalitate.
Flexibilitatea: Constă în capacitatea schimbării spontane a direcției, a domeniului de referință.
Numărați din câte domenii diferite ați oferit răspunsuri, scădeți 1 și obțineți scorul dvs la
flexibilitate.
Fluența: Constă în totalul răspunsurilor distincte. Numărul de răspunsuri diferite reprezintă scorul
dvs la fluență.