Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, familia nu mai reprezintă o instituţie

conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii, democratică şi

deschisă. Familia este tot mai integrată în dinamica societăţii, tot mai mult condiţionată de
schimbările economice şi sociale, influenţând, la rândul ei, evoluţia de ansamblu. Schimbările din
ultimele decenii din societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în faţa unei noi civilizaţii,
diferită de cea industrială şi denumită postindustrială

Potrivit unui studiu recent , in românia cea mai marte parte din banii locuiitoril din tara este alocata
produselor alimentare. În ciuda reducerii TVA-ului la alimente și a creșterii salariilor, 30% din
cheltuielile unei familii se duc pe mâncare şi sucuri. Dacă adăugăm şi carburanţii, pentru că sunt
puţini cei renunţă la mersul cu maşina la muncă, şi taxele, rezultatul este că românilor le rămân
puţini bani după o lună de muncă.

APRECIEREA CALITĂŢII VIEŢII DE FAMILIE

Satisfacţia faţă de viaţa de familie este foarte ridicată în România şi relativ constantă în timp. Peste
85% din populaţie se declară mulţumită şi foarte mulţumită de viaţa de familie, categoriile celor
nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi abia însumând 5% în fiecare an.

Ca model general, satisfacţia indivizilor este în creştere, în ultimii ani, cu excepţia celei legate de locul
de muncă şi profesie (grafic 2). Comparativ cu celelalte sfere ale vieţii, viaţa de familie oferă cea mai
mare mulţumire. Locul de muncă şi realizările din viaţă sunt celelalte domenii care oferă în mod
constant o satisfacţie ridicată. Aflată într-o uşoară tendinţă descendentă în ultimii ani, satisfacţia faţă
de locul de muncă a ajuns în 2006 să fie mai scăzută faţă de cea privind realizările din viaţă. După un
uşor declin până la sfârşitul anilor 1990, mulţumirea faţă de petrecerea timpului liber şi veniturile
personale, ca şi cele faţă de relaţiile dintre oameni în societate se află în creştere, în ultimii ani, însă
la diferenţă considerabilă de primele aspecte comentate.
Diviziunea muncii în cadrul familiei

Membrii familiei își împart timpul între munca în gospodărie și piața muncii. Familia ca unitate poate
să decidă ce sarcină să îndeplinească fiecare membru al familiei. Munca în gospodărie poate fi
divizată în funcție de numărul membrilor (întreaga familie sau doar unii membri) care beneficiază de
pe urma acesteia. Unii numesc "munca în gospodărie" ca fiind activitățile de care beneficiază întreaga
familie, cum ar fi spălarea hainelor sau curățenia și activitățile "de îngrijire", care sunt făcute în mod
special pentru un alt membru al gospodăriei, de obicei pentru că acel membru nu este capabil să facă
acest lucru pentru el însuși[35].

Luarea deciziilor în familie[modificare | modificare sursă]

Economiștii au diferite modele de luare a deciziilor în ceea ce privește repartizarea forței de muncă în
gospodărie. Câțiva dintre ei presupun că există doar un singur factor decizional în
gospodărie. [53] Dacă capul familiei este altruist, atunci el va lua cu plăcere o decizie ținând cont și
de beneficiile altor membri din gospodărie. Gray Becker argumentează faptul că altruismul factorului
decizional în gospodărie aduce beneficii și altor membri ai gospodăriei, deoarece, ca rezultat al
altruismului, capul familiei va lua decizii ținând cont și de beneficiile altor membri.[54][55] Făcând
acest lucru, el îi va face să nu părăsească gospodăria și va spori dorința lor de a contribui mai mult în
cadrul familiei. De asemenea, conform teoremei copilului neascultător (rotten kid)a lui Becker, chiar
dacă unul din membri va avea tendința să neîndreptățească un alt membru contribuind mai puțin în
cadrul familiei, decizia altruistă ar putea împiedica acel membru să îl rănească pe celălalt. În acest
caz, decizia altruistă poate organiza distribuția în cadrul gospodăriei în așa fel încât utilitatea
teoremei copilului neascultător obținută din creșterea venitului familial să fie mai mare decât
utilitatea obținută din scăderea venitului familial din cauza membrului care contribuie mai puțin
asupra familiei[35]. Modelele de luare a deciziilor nu țin cont de posibilele conflicte create pentru
ceilalți membri în urma deciziei luate de unul din membrii gospodăriei, precum modelul altruist a lui
Becker.

Modelele de negociere sunt modelele ce se concentrează asupra modului în care procesul de luare a
deciziilor ar putea continua atunci când se iau în considerare astfel de conflicte.[53] Prin aceste
modele se consideră că deciziile din gospodărie sunt făcute printr-un proces de negociere. Acestea se
aplică la negocierea dintre soț și soție, sau dintre părinte și copil. Conflictele apar atunci când
rezultatul unei decizii acordă mai multă utilitate unei părți, în timp ce decizia alternativă este mai
avantajoasă pentru cealaltă parte. Conform lui Amartya Sen în unele cazuri, negociatorii pot să nu
aibă percepții complete nici asupra contribuțiilor economice pentru gospodărie, nici pentru
interesele lor. Bazat pe această posibilitate, el mai adaugă doi factori, care, conform teoriei sale, va
afecta rezultale negocierilor: "percepția contribuției" și "percepția interesului propriu". De
asemenea, dacă o persoană are un sentiment mai bun asupra valorii contribuției sale în familie,
puterea lui/ei în procesul de negociere va crește.[53] Conform lui Sen, când femeile își desfășoară
activitatea pe piață, puterea lor de negociere se va îmbunătăți, datorită percepțiilor mai bune privind
contribuția și interesul propriu. Ca rezultat, deciziile luate vor aduce mai multe beneficii femeilor.
Spre exemplu, Sen a aplicat această negociere pentru a explica de ce nu sunt destul de multe femei
în unele părți ale lumii (problema "femeilor dispărute"): [53] având în vedere participarea limitată la
munca plătită, femeile au o putere de negociere mai slabă în gospodărie, acces mai limitat la resurse
(accesul la mâncare, îngrijire, sănătate) în cadrul gospodăriei în raport cu bărbații. Prin urmare, este
mai puțin probabil să supraviețuiască decât în alte părți ale lumii unde femeile participă mai mult la
munca de pe piață.
Alții încă mai consideră membrii gospodăriei ca factori independenți de luare a deciziilor care au luat
eventual decizii înainte ca gospodăria să fie formată.