Structura familiei în Romania din punct de vedere

economic

Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, familia nu mai reprezintă o instituţie
conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii, democratică şi
deschisă. Familia este tot mai integrată în dinamica societăţii, tot mai mult condiţionată de
schimbările economice şi sociale, influenţând, la rândul ei, evoluţia de ansamblu. Schimbările din
ultimele decenii din societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în faţa unei noi civilizaţii,
diferită de cea industrială şi denumită postindustrială

Potrivit unui studiu recent , in românia cea mai marte parte din banii locuiitoril din tara este alocata
produselor alimentare. În ciuda reducerii TVA-ului la alimente și a creșterii salariilor, 30% din
cheltuielile unei familii se duc pe mâncare şi sucuri. Dacă adăugăm şi carburanţii, pentru că sunt
puţini cei renunţă la mersul cu maşina la muncă, şi taxele, rezultatul este că românilor le rămân
puţini bani după o lună de muncă.

APRECIEREA CALITĂŢII VIEŢII DE FAMILIE

Satisfacţia faţă de viaţa de familie este foarte ridicată în România şi relativ constantă în timp. Peste
85% din populaţie se declară mulţumită şi foarte mulţumită de viaţa de familie, categoriile celor
nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi abia însumând 5% în fiecare an.

Ca model general, satisfacţia indivizilor este în creştere, în ultimii ani, cu excepţia celei legate de locul
de muncă şi profesie (grafic 2). Comparativ cu celelalte sfere ale vieţii, viaţa de familie oferă cea mai
mare mulţumire. Locul de muncă şi realizările din viaţă sunt celelalte domenii care oferă în mod
constant o satisfacţie ridicată. Aflată într-o uşoară tendinţă descendentă în ultimii ani, satisfacţia faţă
de locul de muncă a ajuns în 2006 să fie mai scăzută faţă de cea privind realizările din viaţă. După un
Ocupare şi şomaj
O analiză extinsă a situaţiei ocupării şi şomajului este prezentată în analizele socioeconomice
pregătite de Grupurile de Lucru Tehnic privind ocuparea şi îmbătrânirea activă (din cadrul MMFPS).
În acest document, sunt prezentate succint doar câteva dintre elementele principale care să ajute la
o bună înţelegere a contextului în care se are în vedere dezvoltarea economiei sociale. În România, în
anul 2011, populaţia ocupată totală număra circa 9,14 milioane persoane. La nivelul populaţiei în
vârstă de muncă (15-64 ani) rata de ocupare a fost de 58,5% faţă de media UE-27 de 64,3%. Prin
urmare, rata de ocupare în România are un nivel redus prin comparaţie cu media europeană, este în
scădere în contextul crizei globale şi este încă departe de ţinţa naţională de 70% asumată în contextul
strategiei Europa 2020

uşor declin până la sfârşitul anilor 1990, mulţumirea faţă de petrecerea timpului liber şi veniturile
personale, ca şi cele faţă de relaţiile dintre oameni în societate se află în creştere, în ultimii ani, însă
la diferenţă considerabilă de primele aspecte comentate.

Modelul de ocupare este de asemenea foarte diferit în România prin comparaţie cu celelalte state
membre ale Uniunii Europene. Ponderea salariaţilor este foarte redusă, doar în jur de 65-67% (faţă
de 80% şi peste în majoritatea ţărilor UE), cu diferenţe majore între mediul urban şi cel rural;
salariaţii reprezintă numai 36% din populaţia ocupată din mediul rural. Corelat, proporţia lucrătorilor
pe cont propriu (inclusiv lucrătorii familiali neremuneraţi) este deosebit de mare în România: 33-35%
din populaţia ocupată totală (cu un maxim de peste 64% în mediul rural) faţă de 15-16% media UE-
27. Această structură este asociată cu importanţa ocupării în sectorul agricol, mai ales în mediul rural
(33% în România comparativ cu 5% în UE-27, în 2011).4 Ca şi la nivel european, în România, rata
ocupării femeilor este semnificativ mai mică decât în cazul bărbaţilor (pentru persoanele de vârstă
activă 15-64 ani, 52% faţă de 65%, în 2011). Formele flexibile de ocupare rămân deosebit de slab
reprezentate pe piaţa muncii din România, în ciuda noului Cod al Muncii (2010).5 Ocuparea informală
este foarte răspândită. În 2011, un studiu6 POSDRU implementat de Blocul Naţional Sindical a arătat
că 31% din populaţia ocupată totală, inclusiv cei din agricultura de subzistenţă, lucrează în sectorul
informal. Deşi majoritatea o constituie ocuparea în sectorul gospodăriilor individuale, aproape 1,2
milioane persoane lucrează ca salariaţi în baza unui acord verbal, fără contract de muncă, sau sunt
angajaţi în unităţi economice neînregistrate. Ca şi în alte ţări, o proporţie consistentă de gospodării
combină agricultura de subzistenţă cu muncile ocazionale neoficiale (cel mai adesea zilier în
agricultură). Veniturile informale băneşti adâncesc inegalitatea, astfel că în sectorul informal cei
bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci abia supravieţuiesc.
În perioada de criză, rata totală a ocupării forţei de muncă s-a redus cu o valoare relativ scăzută în
context european.10 Situaţia apare însă mai gravă dacă ne concentrăm exclusiv asupra salariaţilor
care reprezintă majoritatea forţei de muncă non-agricole în România. Figura 2 arată că numărul
salariaţilor a scăzut cu peste -15%, cu alte cuvinte cu circa 730 de mii de persoane.11 Situaţia ocupării
a început să se redreseze doar din primăvara anului 2011. Prin urmare, în România, scăderea ratei
ocupării forţei de muncă în sectorul nonagricol (al salariaţilor) a fost mult mai accentuată decât
declinul înregistrat de PIB. În plus, reducerea locurilor de muncă non-agricole a fost mult mai mare
decât media celor 27 de state membre ale UE (-2,5% din locurile de muncă non-agricole).

Diviziunea muncii în cadrul familiei

Membrii familiei își împart timpul între munca în gospodărie și piața muncii. Familia ca unitate
poate să decidă ce sarcină să îndeplinească fiecare membru al familiei. Munca în gospodărie poate fi
divizată în funcție de numărul membrilor (întreaga familie sau doar unii membri) care beneficiază de
pe urma acesteia. Unii numesc "munca în gospodărie" ca fiind activitățile de care beneficiază întreaga
familie, cum ar fi spălarea hainelor sau curățenia și activitățile "de îngrijire", care sunt făcute în mod
special pentru un alt membru al gospodăriei, de obicei pentru că acel membru nu este capabil să facă
acest lucru pentru el însuși[35].
 În cadrul structurii de autoritate, forma egalitară, democratică, în care nu contează cine conduce şi
deciziile sunt luate în comun, este preferată de majoritatea indivizilor. Modelul este susţinut mai
puternic de către femei, de persoanele mai educate şi de cei din mediul urban. Tradiţionala diviziune
a muncii în familie este în proces de modificare, observându-se o mai mare flexibilitate între
parteneri. Pe lângă implicarea crescută în treburile casnice, femeia are şi o putere de decizie uşor mai
ridicată în administrarea acestor sarcini. Femeia este „stăpâna casei”: nu numai că face mai multe în
casă şi în privinţa copiilor, dar ea şi decide într-o mai mare măsură ce trebuie făcut. Satisfacţia faţă de
viaţa de familie este foarte ridicată în România şi constantă în timp. Mulţumirea faţă de resursele
imateriale ale familiei este ridicată, în timp ce faţă de resursele materiale este mai degrabă scăzută.
Modelul satisfacţiei este unul în care relaţiile din interiorul familiei dar şi cele din exterior, cu vecinii,
sunt foarte bune, în care locuinţa este satisfăcătoare, dar în care veniturile familiei sunt apreciate
mai degrabă negativ. Familia reprezintă cea mai importantă valoare a românilor şi suportul
fundamental al vieţii lor.

Economia la nivel de familie

Economia familiei este o disciplină care folosește concepte economice de bază, precum producția,
diviziunea muncii, distribuția și luarea deciziilor, cu scopul de a studia familia. Prin folosirea analizei
economice se încearcă explicarea unor rezultate excusiv familiale - cum ar fi căsătoria, decizia de a
avea copii, fertilitatea, poligamia, timpul acordat producției interne și plata pentru zestre.

Deși a fost recunoscută ca o structură fundamentală de către Adam Smith, familia a fost prea puțin
tratată în mod sistematic în domeniul economiei înainte de anii 1960. Excepții importante fac
Thomas Robert Malthus cu modelul său de creștere a populației și Friedrich Engels, care a deschis
drumul în ceea ce privește studiul structurii familiale, cea din urmă fiind adesea menționată în
economia marxistă și îneconomia feministă. Încă din anii 1960, economia familiei s-a dezvoltat în
contextul economiei de bază, care a fost stimulată de economia gospodăriei moderne, inițiată de
către Gary Becker, Jacob Mincer și studenții lor. Structura standard a familiei include:

• fertilitatea și dorința de a avea copii atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare

• sănătatea copiilor și mortalitatea

• interrelațiile și compromisul dintre 'cantitate' și 'calitate' în creșterea copiilor prin investirea

timpului și altor resurse parentale

• altruismul în familie, incluzând teorema copilului neascultător (rotten kid)

• diviziunea muncii în funcție de sex, negocierile din cadrul familiei, și funcția de producție casnică

• selectarea partenerului, costurile căutării, căsătoria, divorțul, și conceptul de informație imperfectă

• organizarea familială, background-ul, și oportunitățile pentru copii

• mobilitatea internațională și inegalitatea, incluzând motivul obiectelor lăsate prin testament.

• capitalul uman, securitatea socială și prosperitatea sau decăderea familiei

• macroeconomia familiei