1.

Conceptul actual despre membrana

Este rezultatul cercetarilor biologice si biochimice de-a lungul generatiilor. Modelul mozaicului fluid este
valabil si pentru endomembrane si , de fapt, toate membranele biologice. Principiile organizarii
moleculare a unei membrane sunt : structura de baza ca un bistratic lipidic fluid bidimensional; prezenta
proteinelor pe fata externa, interna dar si in interiorul bistratului lipic; prezenta componentei glucidice

Membrana are trei componente:

Plasmalema: complexul lipoproteic, structura trilaminara

Glicocalix- componenta glucidica asezata pe fata externa a membranei, formata din lanturi de oligo si
polizaharide atasate de proteine sau lipide

Citoscheletul- retea de proteine pe fata interna a membrane

Trasaturile fundamentale ale membrane sunt:

Heterogenitatea

Asimetria foitelor membranare

Fluiditatea bidimensionala

Transportul restrictionat

2. Compozitia moleculara globala si functiile membranelor celulare

20-30% apa, 70-80% reziduu uscat dintre care:

1% substante minerale

99% substante organice- 40-50 lipide, 50-60 proteine, 1-10 glucide

La nivelul tecii de miela functia de bariera este esentiala celulelor schwann, prin urmare continutul de
lipide creste la 80%

Membrana are rolul de a separa doua medii hidrofile, ceea ce explica continutul redus in apa, precum si
continutul in lipide.

Lipide sunt dispuse sub forma unui bistrat fluid, proteinele se gasesc pe fata externa a bistratului, pe fata
interna a acestuia sau il pot strabate, iar glucidele doar pe fata externa, alcatuind glicocalixul.

Functiile membranei sunt: de bariera si metabolic (schimbul de informatii si substante cu mediul, in

ambele sensuri)

3. Lipidele membranare definitie clasificari

Lipidele reprezinta 40-50% din compozitia membranelor, fiind componenta structurala de baza a
acestora. In bistratul lipidic ele se dispun cu capatul hidrofil spre exterior si capatul hidrofob spre
interior. Lipidele membranare reprezinta o categorie larga de substante insolubile in apa dar solubile in
majoritatea solventilor organici, cu character amfifil si multe fiind esteri ai unor alcooli polihidroxilici si
acizi grasi. Datorita tendintei spontane de asociere repara leziuni ale bistratului si corecteaza defecte.
Sunt 2 categorii:

Lipide complexe fosfogliceride, sfingolipide

Lipide simple prostaglandine, steroizi

In membrana exista doar 2 tipuri de lipide:

Fosfolipide 70-75 – pot fi fosfogliceride/poliol glicerina sau fosfosfingozide/poliol sfingozina

Cholesterol20-25

Glicolipide1-10

Fosfogliceridele pot fi

Fosfatidilcoline PC

Fosfatidilinozitoli PI

Fosfatidiletanolamine PE

Fosfatidilserine PS

Acid fosfatidic PA

4. Fosfolipide membranare

Structura unui fosfoglicerid

Schelet de glicerina

La hidroxilii 1 si 2 lanturi alifatice =cozile hidrofobe

La hidroxilul 3 se leaga un compus x printr-o grupare fosfat (capul hidrofil)

Fosfolipidele tind sa se organizeze in monostrat, iar in concentratii mari se dispun sub forma de micelii

Tipuri speciale de fosfolipide: cardiolipine si plasmogene

Distributia lipidelor in bistrat este urmatoarea:

Pe foita interna- PE PI PS( PS in foita externa e semn de apoptoza)

Pe foita externa PC si sfingomielina

Intre foite- cholesterol

Fosfolipidele pot executa miscari

Intramolecularie- rotatie si flexie a cozilor hidrofobe

Intermoleculare translatie si flipflop

5. Rolul lipidelor membranare

Lipidele membranare reprezinta componenta de baza structurala a membranelor ce le confera
proprietarea de bariera selectiva si caracterul hidrofob necesar de a separa cele doua medii hidrofile.

74-75

Lizozomii sunt organite ale digestiei delimitati de o membrana fosfolipidica si contin enzime hidrolitice.
Membrana lizozomilor contine proteine inalt glicozilate, prin urmare aceasta avand o structura
lipoproteica mozaicata si asimetrica, asemanatoare cu plasmalema

Lizozomii se formeaza in aparatul Golgi. Proteinele membranei lizozomale sunt sintetizate in RE si apoi
sunt transportate aparatului Golgi pentru o glicozilare extensiva

Regiunea trans a complexului Golgi sorteaza enzimele primite prin regiunea cis. In regiunea cis
precursorului hidrolazelor lizozomale I se ataseaza, sub actiunea unei glicotransferaze, o grupare fosfat
la restul de manoza. Gruparea manozo-6-fosfat formeaza un semnal de sortare, si enzimele sunt
transmise regiunii trans Golgi unde se leaga de receptori pentru manozo-6-fosfat. Se formeaza vezicule
acoperite de clatrina care vor fuziona cu lizozomii in formare. Lizozomul are pe suprafata sa o pompa cu
rol in acidifierea interiorului, ducand la indepartarea gruparii fosfat si disocierea hidrolazei de pe
receptor. Receptorul va fi reciclat inapoi in aparatul Golgi.

Tipuri de lizozomi

Lizozomi secretori

Lizozomi conventionali

Lizozomii secretori sunt gasiti in celule ale sistemului imun precum limfocitele T. Ei sunt o combinatie
intre lizozomii conventionali si granulele secretoare. Lizozomii secretori contin un produs de secretie
specific tipului de celule in care se afla. Lizozomii maturi se deplaseaza catre periferia celulei in
apropierea plasmalemei unde raman in stand-by pana cand limfocitul T, spre exemplu, este perfect
aliniat cu celula tinta. Atunci, secretiile sunt eliberate si activate de factori de mediu.

Lizozomii conventionali

Fiecare celula fiica primeste un anumit numar de lizozomi. Legat de modul de actiune al lizozomilor se
stiu urmatoarele:

-sediul proteolizei nu este in lizozomi ci intr-un organit care seamana cu un endozom secundar si contine
20% hidrolaze

-lizozomii contin aprox 80% din enzimele necesare digestiei

-lizozomii sunt probabil organite care stocheaza hidrolaze in forma inactiva la un ph de 5

-Ei nu actioneaza ca organite de sine statatoare si in colaborare cu endozomii secundari, actionand ca un

system endolizozomal.

Modele de actiune intre lizozomi si endozomi:

Kiss and run- scurt contact intre endozomul secundar si lizozom, in care schimba intre ei continutul
chimic
Modelul de fuziune- sustine fuziunea completa dintr-un endozom secundar si un lizozom, rezultand un
organit hybrid. In timpul acesteia are loc dezasamblarea moleculara a continutului endocitat. Dupa
procesele de reciclare, continutul organitului se condenseaza si se reformeaza lizozomul

Modele de maturare lizozomala

Modelul maturarii

Modelul transportului vezicular

Digestia lizozomala

1. Endocitoza, inclusive pinocitoza- prin invaginarea membrane sunt formate niste vezicule cu
lichid sau particule mici acoperite de protein (clatrina) ce se vor dezvolta formand un endozom
primar si apoi secundar
2. Prin fagocitoza se pot introduce particulare mari, inclusiv bacterii
3. Autofagozomii sunt responsabili de indepartarea unor structuri imbatranite precum mitocondrii
sau ribozom. In jurul acestora se afla o membrana ce formeaza autofagozomul care fuzioneaza
cu lizozomul pentru a forma un organit hybrid

Actiunea digestive poate fi sintetizata astfel

Autofagia- materialul are origine intracelulara

1. Macroautofagie- organitul este inconjurat de o membrana REN ce va fuziona cu lizozomul

primar formand autofagozomul
2. Microautofagie-

Autoliza- Distrugerea interna a intregii celule fie ca parte a apoptozei sau intr-un process de eliminare a
celulelor bolnave

Heterofagia-material de origine extracelulara

1. Fagocitoza- sunt incorporate particule straine formand fagozomi ce fuzioneaza cu lizozomii

primari
2. Pinocitoza

Crinofagia- digestia produsilor de secretie in celulele endocrine

21. Aquaporine

Aquaporinele sunt proteine transmembranare ce faciliteaza trecerea apei prin membrane

Ele permit desfasurarea normala a functiilor fiziologice si repararea unor dezechilibre osmotice. Sunt
ubicuitare la organismele multicelulare si se gasesc in anumite cantitati in toate tipurile de celule. In
organismul uman s-au identificat 13 compusi din familia aquaporinelor.

Aquaporinele sunt proteine multipas cu masa moleculara de 30 KDa, cu 6 trece in alfa helix prin bistratul
lipidic si cu capetele c-terminal si n-terminal in endodomeniu (fata citoplasmatica)
In membrane monomerii sunt organizati sub forma homotetramerilor, iar acestia se pot asocial in retele
octogonale. Apa poate trece prin canalele aquaporinelor in ambele sensuri, in functie de presiunea
coloidosmotica de pe ambele fete ale membranei.

Aquaporinele joaca un rol important in urmatoarele fenomene fiziologice: absorbtia adecvata la nivelul
cailor urinare, proliferare celulara, semnalizare neuronala, motilitate celulara, hidratarea pielii,
metabolismul lipidic prin implicarea aquagliceroporinelor, aquaporine cu rol dual de transport al apei si
glicerinei. Prin urmare, deficienta de aquaporine poate induce sau insoti diverse patologii: cataracta,
diabet insipid, edem cerebral, obezitate.