Metode alternative de evaluare

Metodele complementare pun în valoare o serie de capacităţi sau

comportamente cum ar fi: calităţile imaginaţiei; atitudinele de
responsabilitate; predispoziţiile pentru creaţie; stăpânirea anumitor
operaţii; aptitudinele de organizare; comunicare sau relaţii într-un grup;
posibilităţile de dezvoltare personală sau socială; fineţea estetică sau
toate formele de bun simţ şi de experienţă.

Metodele complementare de evaluare asigură o alternativă la metodele

tradiţionale, a căror prezenţă este preponderentă, oferind alte opţiuni
instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă.

A. Stoica (2003), referindu-se la metodele complementare de evaluare,

utilizează termenul de evaluare autentică. Acesta este un concept ce se
referă la evaluarea performanțelor elevilor prin sarcini de lucru
complexe, care necesită rezolvare și în clasă și acasă, iar perioada de
timp este flexibilă: de la câteva ore/zile până la câteva luni (în cazul
portofoliului).

Valenţe formative ale acestor metode alternative de evaluare:

 stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai

conştienţi de responsabilitatea ce şi-o asumă;
 asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersarea
priceperilor şi capacităţilor în variate contexte şi situaţii;
 asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a
cunoştinţelor asimilate în sistemul noţional, devenind astfel
operaţionale;
 asigură un demers interactiv al actelor de predare-evaluare, adaptat
nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev,
valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea
acestuia;
 descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar pentru
notă;
 reduce factorul stres.
Avantajele pe care le prezintă utilizarea metodelor alternative de
evaluare sunt mai multe decât dezavantajele. Printre acestea s-ar afla
următoarele:

 prezintă atractivitatea pentru cadrele didactice creative şi cu

disponibilitate pentru experienţe noi;
 permit o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării elevilor;
 oferă posibilitatea de a evalua cunoştinţe, dar mai ales capacităţi,
atitudini şi interese;
 permit formularea de judecăţi de valoare,opinii, adaptări
atitudinale şi comportamentale;
 determină un nivel crescut de implicare şi de motivare al elevului;
 permit valorizarea muncii individuale a elevului acţionând ca
factor de dezvoltare a personalităţii;
 oferă posibilitatea modulării acţiunilor de evaluare în funcţie de
răspunsurile elevului;
 urmăresc formarea unor tehnici de lucru în grup şi individual,
precum şi a atitudinii elevilor implicaţi în rezolvarea sarcinii;
 unele metode, precum investigaţia solicită elevul în îndeplinirea
unei sarcini de lucru precise, prin care îşi poate demnostra în
practică, un întreg complex de cunoştinţe şi de capacităţi;
 intervenţia factorilor emoţionali este atenuată de timp;
 promovează interrelaţiile în grup şi stimulează capacitatea de a
lucra în comun, dorinţa şi priceperea de colaborare;
 formează competenţe de comunicare şi de afirmare a liderilor;
 fiecare metodă este adeseori însoţită de aprecierea verbală asupra
activităţilor elevilor.

Dezavantajele metodelor alternative de evaluare sunt:

 au o pondere scăzută în practica pedagogică, deoarece prezintă

noutate şi nu intră în obişnuinţa cadrelor didactice.
 adeseori rezultatele evaluării nu se obţin imediat, deoarece
evaluarea se face pe o perioadă mai mare de timp;
 unele forme precum portofoliul, presupun un volum de muncă
sporit, inclusiv activitate individuală în afara clasei.

„Caracterul complementar implică faptul că acestea completează

arsenalul instrumentar tradițional (metode orale, scrise, practice) şi că
se pot utiliza simultan în procesul evaluative” (Cucoş, 2008, p.133).
Principalele metode complementare de evaluare, al căror potenţial
formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul
acordat elevului sunt:

Observarea sistematică a activităţii școlare şi comportamentului

elevilor față de învățare
Observarea este o practică din ce în ce mai folosită deoarece oferă
informații care privesc abilitățile motrice, obiceiurile și personalitatea
elevilor, atitudinile sociale sau comportamentul în public
-fişa de evaluare (calitativă);
-scara de clasificare;
-lista de control/verificare;

Portofoliul ,,se prezintă ca o metodă de evaluare complexă,

longitudinală, proiectată într-o secvență mai lungă de timp, care oferă
posibilitatea de a se emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu
de rezultate” (C. Cucoș, 2008, p.140).
Scopul portofoliului este acela de a confirma că ceea ce este cuprins în
obiectivele învăţării reprezintă şi ceea ce ştiu şi sunt capabili să facă
elevii.
După C.Cucoș (2008) există mai multe ipostaze ale portofoliului:
Portofoliu de prezentare – cuprinde acele piese alese doar de elev și
considerate reprezentative pentru activitatea sa.
Portofoliu de evaluare – constă în strângerea unor elemente ce redau
performanțele elevilor după o etapă de învățare.
Portofoliu ca sursă de învățare – cuprinde lucrări care scot în evidență
progresele elevilor precum și reflecții ale elevilor asupra acestora.

Investigaţia „constă în solicitarea de a rezolva o problem teoretică sau

de a realiza o activitate practică pentru care elevul este nevoit să
întreprindă o investigație(documentare, observarea unor fenomene
experimentare etc pe un interval stabilit” (I.T.Radu, 2008, p. 189).
Aceasta metodă presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni
precise, întelegerea acesteia de către elevi înainte de a trece la rezolvarea
propriu-zisă, prin care elevul demonstrează şi exersează totodată, o
gamă largă de cunoştinţe şi capacităţi aplicate în mod creative, în
contexte variate.

Proiectul presupune un demers evaluativ mult mai amplu decât

investigaţia.
Etapele realizării unui proiect sunt: colectarea datelor şi realizarea
produsului. Pentru realizarea proiectului este obligatoriu ca elevii să
dispună de anumite precondiţii:
-să prezinte interes pentru subiectul respectiv;
-să cunoască dinainte unde îşi vor găsi resursele materiale;
-să fie nerăbdători în a crea un produs de care să fie mândri;
– să nu urmeze rutina din clasă;
-să trezească interesul părinţilor sperând astfel la ajutorul şi înţelegerea
lor.
Proiectul ca instrument de evaluare poate lua forma unei sarcini de lucru
individuale sau de grup, ţinând cont şi de faptul că o bună parte a
activitaţii propuse de acesta poate fi realizată şi în afara orelor de curs.

Autoevaluarea și interevaluarea au un rol esenţial în întregirea imaginii

elevului. Aceștia au nevoie să ştie cât mai multe lucruri despre ei înşişi,
despre dimensiunile personalităţii lor şi despre manifestările lor
comportamentale şi de aceea este utilă formarea şi exersarea la elevi a
capacităţii de autoevaluare și interevaluare.
Pentru formarea acestei capacităţi trebuie respectate o serie de condiţii:
► prezentarea obiectivelor curriculare şi de evaluare pe care trebuie să
le atingă elevii încă de la începutul activităţii sau unei sarcini de lucru;
► încurajarea elevilor pentru a-şi pune întrebări legate de modul de
rezolvare a unei sarcini de lucru;
► stimularea evaluării în cadrul grupului;
► completarea la finele sarcinii de lucru, a unui chestionar sau a unor
scale de clasificare permițând astfel elevilor să-și determine eficiența
activităților realizate.