Viața ca o pradă

de Marin Preda

„ Profesorul nostru de istorie de la Cristur-Odorhei, unde fusesem transferat în urma desfiinţării

şcolii normale din Abrud, era un om mic de statură, chiar foarte mic, la limita dintre un pitic şi un om
normal, cu toate acestea nu se întâmplă nimic rău între el şi noi, reuşi să ne impună respect fără să fie
silit să ne determine să ne fie frică de puterea pe care o avea, ca orice profesor, de a ne da note
pedepsitoare sau subiecte grele la teze. Pentru un om pândit de complexul staturii sale, desigur că
asta era o victorie pe care o apreciam doar cu instinctul, ţinând la el în mod nejustiiicat, deşi în privinţa
notelor era la fel de sever ca orice profesor care nu doreşte să aibă în clasa lui corigenţi. Nici măcar
nu-mi amintesc să-mi fi dat seama că până la ora aceea ar fi ştiut atâta istorie încât să ne facă la orele
lui să-l ascultăm cu răsuflarea tăiată. Şi într-o zi intră în clasă un necunoscut însoţit de directorul şcolii,
un domn ale cărui picioare păreau mai înalte decât profesorul nostru întreg. Directorul s-a retras şi
acest necunoscut s-a urcat la catedră şi a început să urmărească tăcut desfăşurarea orei. Era,
desigur, un inspector. Micul nostru profesor începu să se plimbe liniştit printre bănci, deşi de obicei se
ferea, fruntea lui abia se zărea dintre noi. Cu un glas al cărui timbru mă atinse ca o surpriză niciodată
trăită de mine, îmi rosti, în tăcerea care se lăsase, numele. Glasul său era aproape frăţesc, părea să-
mi spună: "Uite, tot ce gândeşti şi simţi tu, eu ştiu de mult, dar te-am lăsat şi nu ţi-am dat note mari
fiindcă mi-am dat seama că dacă te turbur poate că nu vei mai iubi atât de mult istoria, care e secretul
lecturilor tale, dar acum am nevoie de tine şi trebuie să-mi spui ce ştii"
(Marin Preda, Viața ca o pradă)

Fragmentul din romanul,, Viața ca o pradă”este o scriere memoralistică(memoriile sunt scrieri care
înregistrează o experiență proprie, acțiunile trăite de autorul însuși,scriitorul îmbină plăcerea de a
povesti cu cea de a-și aminti faptele relatate)și descrie reflecțiile autorului-narator care-și amintește un
capitol din viața de elev-o oră de istorie.
Profesorul de istorie al cărui nume nu este dezvăluit,dar amintit cu simpatie și nostalgie prin
adjectivul posesiv,,nostru” – arată o relaţie de apropiere față de omul care era simțit alături de clasă. În
prezentarea personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă.
Caracterizarea directă este făcută direct de autorul-narator cu ochii elevului de odinioară,
zâmbind îl revede situându-l între,,un pitic și un om normal”,naratorul detaliază aspectul fizic. Îl
privește și peste ani cu seninătate,nu i-a fost impusă,,frica”notelor sau a subiectelor dificile,,la
teze”.Impresionant este momentul de afecțiune discretă,chiar dacă notele reflectau severitatea
profesorului.Peste ani îl înțelege pe profesorul său,fără a-și aminti multe despre ,,atâta istorie”știută
sau nu prea.O singură amintire îi revine în memorie:vizita unui ,,necunoscut”(am mai citit o întâmplare
asemănătoare în povestirea,,Domnul Trandafir”).În antiteză apare o ușoară descriere a străinului,un
om înalt,probabil,,un inspector”.Netulburat,calm ,fără a fi surprins,plin de hotărâre, profesorul se
comportă normal și cu un,,timbru”neobișnuit,surprinzător,dar afectuos îi rostește numele elevului-
narator.Acesta improvizează,închipuindu-și cuvintele spuse de ,,micul nostru profesor”,de parcă
acesta pătrunsese în gândurile sale ca un magician,știindu-i plăcerea de a citi lecturi istorice,îi aude
rugămintea sufletului de a spune ce știe.Sufletele lor sunt pe aceeași undă.
Caracterizarea indirectă a personajului reiese din comportamentul şi relaţia cu elevii :se comportă
impunând respect,deși se observă că este nefericit din pricina,,staturii”sale,sever,este totuși plăcut. Pe
parcursul narațiunii naratorul se confesează prin scrierea la persoana I,,noi,ne”și adjectivul
,,nostru”,pentru a arăta afecțiune și nostalgie pentru anii ce au trecut,devenind propriul sau
personaj,identificându-se cu naratorul și cu personajul principal. Perspectiva naratorului este
subiectivă,naratorul ilustrează figura profesorului prin tehnica evocării cu recunoștință,respect,
admirație.,astfel autorul-narator trăiește o aventură a conștiinței. Scrie din amintire, retrăindu-și,
recreându-și copilăria și adolescența.