COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE CAUZĂ
Complementul circumstanțial de cauză este partea secundară de propoziție care arată
cauza unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri.
Complementul circumstanțial de cauză determină:
un verb: Tremura de emoție.
o locuțiune verbală: Nu și-a dat seama de greșeală din cauza neatenției.
un adjectiv: Era roșu din pricina furiei.
Complementul circumstanțial de cauză se exprimă prin:
substantiv în cazul:
a. Acuzativ – cu prepozițiile de, din, dintru, pentru: Am spart paharul dintr-o
greșeală.
- cu locuțiunile prepoziționale din cauză de, din pricină de: Nu s-a îngrijit din
cauză de neglijare a propriei persoane.
b. Genitiv cu locuțiunile prepoziționale din cauza, din pricina: A întârziat din
cauza ploii.
pronume în cazul
a. Acuzativ cu prepoziție: Nu moare din asta.
b. Genitiv cu locuțiune prepozițională: Din pricina lui, am necazuri.
numeral cu valoare substantivală în cazul
a. Acuzativ cu prepoziție: Pentru cei doi te-a pedepsit.
b. Genitiv cu locuțiune prepozițională: Am pierdut din pricina amândurora.
Adjectiv cu prepoziție sau locuțiune prepozițională:
a. propriu-zis: A plâns de bucuros.
b. provenit din participiu: I-a venit rău de nemâncat.
c. pronominal posesiv: Am pierdut meciul din cauza voastră.
Verb la modul gerunziu: Începând vântul, ne-am întors acasă.
Este nerecomandabilă exprimarea acestui complement prin verb la infinitiv
perfect: A fost pedepsit pentru a nu- (și) fi făcut exercițiul.
Adverb precedat de prepoziție: De bine ce trăiește, n-are nici haine.
Locuțiune adverbială de cauză: Plouă și de aceea stau acasă.