Ador

Adrian Stănilă
Petală, vis de alinare,
Pe mări de aur lucitor
Mă pierzi în zare ca să zbor,
Aprinsă lampă peste care.

Îmi sorbi privirea printre maluri

De râu aprins cu ochi senini
Și torci albastru printre spini
Cămașă aruncată-n valuri.

Mă-mbrățișezi cu lacrimi calde

Pe pat de patimi licărind
Și bei luminile pălind
Sub bolta stelei care cade.

În infinit mă scalzi cu patimi

De dor adânc și nemișcat.
Aprinzi amarul înnecat
În dulci săruturi și în lacrimi.

Și pierd pe marea amăgirii

Albastră stea și o îngrop
În fulgi de ceară și sirop
Adânc în palma nemuririi.

Și îmi aprind iubiri și stele

Sub cerul cald și tremurând
Îmi beau albastru nor arzând
Tăcut în patimile grele.
 Inimă de aur
Adrian Stănilă

Inimă de aur, plină de iubire,

Arc de fericire în privirea mea,
Alinare pură, simplă fericire,
Inocența unui dulce fulg de nea.

Ma alint în palma arsă ce mă ține

Lângă tine, aspră patimă de dor.
Te petrec cu ochii firii și îmi vine
Să te-nnec în umbre care nu mai mor.

Visul tău, copilă, păru-ți de safire

Mă îmbrățișează ca un vârcolac
Și mă duce-n calea albă de zefire
Nuferilor poartă, undă pe un lac.

Dantela de stele, albastra putere,

A iubirii strajă peste infinit
Mă frământă-n buze și aprins îmi cere
Să culeg în mine lavă de granit.

Dar aprinsa ceață, dulcea ta visare

Azi mă-nbrățișează ca suav izvor
Și întins în lunca inimii de sare
Simt îmbrățișarea patimii de dor.
 Femeia înger
Adrian Stănilă

Daca îngerii ar striga uneori

de drag sau de plăcere,
de frică sau deznădejde,
cum ar suna un astfel de strigăt?
Sunetul lor ar lua forma unui trup de femeie
ale cărei plete mângaie cerul.
Ar fi un strigăt care ar sfâșia inimi,
ar provoca lacrimi si le-ar șterge cu plete de vânt,
ar mângaia apoi tăcerea care mai rămâne
și te-ai trezi cântând.
Oare cum s-o traduce strigătul unui înger?
 Îmi amintesc…
Adrian Stănilă

Îmi amintesc fiecare pas prin capitala

unui imperiu al prostiei,
strazi stramte ale disperarii,
fantani ale credibilitatii si ...
parcurile eliberarii.
Imi amintesc cum si cu cine paseam agale,
fiecare gest, fiecare strigare,
fiecare fum de tigara,
fiecare sarut si fiecare soapta.
Cantecele se transformau in plete,
versurile in zori,
iar nurii ei in flori si parfumuri.
Extenzio extraordinario!
E doar o pictura, un final de tablou,
o Gioconda atarnata cu capul in jos.
Totusi, oricat ar fi de rezistenta,
rama se crapa si sangereaza.