Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema. 9 Contabilitatea Capitalului Propriu
Tema. 9 Contabilitatea Capitalului Propriu
1
Conform art.40 alin.(2) din Legea privind societăţile pe acţiuni.
2
Conform art.69 din Regulamentul societăţilor economice din Republica Moldova.
1
Elemente care formează
capitalul propriu
1
Este de menţionat că în componenţa creditelor bancare pe termen scurt se reflectă şi creditele pe termen lung primite,
trecute apoi în categoria celor pe termen scurt, în conformitate cu termenul de rambursare stabilit în contractul de credit.
Micşorarea valorii nominale a acţiunilor societăţii pe acţiuni, ca şi micşorarea valorii părţilor
sociale ale asociaţilor societăţii cu răspundere limitată, se efectuează, de obicei, în scopul acoperirii
pierderilor entității. În aceste cazuri se întocmeşte următoarea formulă contabilă:
Dt 311 „Capital social”
Ct 332 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenţi”.
De exemplu, această operaţiune economică poate fi efectuată în cazul când valoarea activelor
nete a societăţii pe acţiuni la finele anului este mai mică decât mărimea capitalului social. În acest caz
adunarea generală, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, poate lua decizia cu privire la reducerea
capitalului social.
1
Este de menţionat că denumirea mai adecvată a contului nominalizat ar fi „Subvenţii de stat”.