Sunteți pe pagina 1din 19

1

1001 diferenţe
Dr. Alex Berca
Sumar: Pe scurt istoria Uniunii Europene
Diferenţele în domeniul economic între SUA şi UE
Diferenţele în domeniul calităţii vieţii între SUA şi UE
Locuinţa şi comfortul ei
Beneficiile destinate familiei
Diferenţele în spiritul religios şi în viaţa socială între SUA şi UE
Spiritul religios
Securitatea persoanală
Tehnologia informaţională, televiziunea şi filmele
Obiceiurile gastronomice

Oricine este dornic să audă sau să vadă o lume în care predomină pacea, prosperitatea
şi adevărata democraţie, Uniunea Europeană este unul dintre cele mai bune exemple.

Pe scurt istoria Uniunii Europene

Încercările unei uniri economice a Europei care s-o ajute în direcţia refacerii și
dezvoltării ei au început cu multe zeci de ani înainte și s-au rediscutat la scurt timp după
terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact în jurul anului 1950 prin crearea
unor comunităţi printre care cea a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) fondată prin Tratatul de
la Paris. Înțelegerea dintre Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda
și care avea drept scop partajarea resurselor de oţel şi cărbune ale statelor membre,
prevenind astfel un nou război european în vederea asigurării materiilor prime destinate
refacerii şi dezvoltării economice. Astfel s-a format aşa numitul „Grup al celor şase".
Planul acestei comunităţi internaţionale a fost creat şi dezvoltat de către economistul
francez Jean Monnet, şi anunţat în mod public întregii lumi de către ministru de externe
francez Robert Schuman (act care a rămas ca document istoric purtându-i numele:
Declaraţia Schuman).
Acesta a fost unul din momentele în care, Statele Unite şi-au manifestat interesul în
asigurarea consolidării zonei occidentale a Europei faţă de cealaltă parte a Europei de
Răsărit care intrase sub controlul Uniunii Sovietice şi care depunea toate eforturile de a se
consolida într-o evoluţie forțată pe un drum cunoscut mai mult din punct de vedere
politico-propagandistic decât al realității economice - drumul socialismului.
CECO a devenit baza Comunităţii Economice Europene (CEE) – omologul occidental al
blocului comunist CAER.
Comunitatea Economică Europeană, re-denumită ulterior Comunitatea Europeană, a
devenit în final Uniunea Europeană prin tratatul semnat (la 7 februarie 1992) de către
reprezentanţii ţărilor participante la conferinţa ţinută în localitatea Maastricht din Olanda.

1
2

Invenţia - să-i spunem aşa – de constituire a Uniunii Europene din multe naţiuni mici şi
într-un sistem care împiedeca crearea unei singure supraputeri în faţa celorlalte (pentru a
nu se crea un imperiu) a fost o formulă binevenită care a ajutat la dezvoltarea fiecărei ţări
în parte şi printr-o formă competiţională a ajutat la dezvoltarea unei tehnologii care tot
datorită competiţiei (cu blocul ţărilor din răsărit) şi a inteligenţei lăsată să se dezvolte în
mod liber (nu sub controlul organelor de partid, de stat şi de securitate) devenise la un
anumit moment dat, cea mai avansată tehnologie din lume.
În vederea refacerii statutului de prima-donă în lume, nu numai din punctul de vedere
tehnic, al culturii, artei şi al modei, dar mai ales din punct de vedere economic, s-a hotărât
unirea într-o variantă care să-i dea putere de competiţie în faţa altora ce se profilau la
orizonturile economice ale sfârşitului de secol 20 şi în perspectiva noului secol 21.
Oficial, cei mai mulţi dintre susținătorii acestei noi concepții considerau că pe această
cale va fi creată o nouă forţă economică şi social-politică.
Pe de altă parte unele documente confirmă că în spatele tuturor acestor idei exista un
plan gândit cu multe decenii înainte de către Richard von Coudenhove-Kalergi
Crearea Uniunii Europene, dorită de unii şi controversată de alţii, nu a fost un act anti-
american, aşa cum au apreciat-o unele mijloace ale mass-mediei internaţionale, din contra
a fost susţinută de americani şi poate, așa cum a fost prezentată de unele ziare din Statele
Unite, a fost încă una din pretinsele ”creaţii” americane.
Fără ajutorul primit prin Planul Marshall , fără a fi ani de zile sub controlul şi protecţia
forţei nucleare americane şi a unui suport financiar american dat la un anumit moment
dat, nu cred că s-ar fi înfăptuit o asemenea uniune.
E foarte greu de spus dacă ideea ca atare şi realizarea ei poate fi considerată ca o reuşită
deosebită politico-economică şi socială, sau nu.
Opozanţii din trecut sunt şi mai aprigi în argumentările lor în momentul de faţă
susţinându-şi punctul de vedere din care rezultă că membrii acestei uniuni sunt forţe
destul de mari, cu implicaţii puternice naţionaliste, cu un mod diferit de manifestare al
unor culturi şi al unor concepţii diferite de viaţă, cu economii ajunse la diferite grade de
dezvoltare.
“Locomotiva” care avea să tragă după ea acest gigant tren, cu vagoane diferite ca
dimensiuni, forme şi puteri, trebuia să fie de foarte mare putere şi cu un program foarte
clar de mişcare.
Mai mult decât atât, mulți dintre opozanți analizând imposibilitatea menținerii într-un
mod democratic a fostei Uniuni Sovietice formată din țări diferite, cu tot felul de forme
de manifestare a culturii și obiceiurilor și chiar unele dintre ele cu limbi diferite de limba
rusă, (impusă ca limbă obligatorie pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice și obligatoriu
de a fi învățată și în țările satelit-n.n.), au ajuns la o concluzie pe care o înțeleseseră dar
nu o puteau afirma în mod deschis, aceea că o asemenea ”Uniune” de tip Sovietic, nu
putea rezista decât prin și sub presiunea unor forțe deosebit de dure de coerciție (impuse
prin activitatea KGB - n.n.) .
După mai mult de 70 de ani, când sistemul comunist a căzut, multe dintre fostele
republici au reușit rapid să iasă de sub dominația ”steagului sovietic”, dominație impusă
tot prin forța armelor în întreaga pușcărie internațională în care au fost ținute, sărbătorind
momentele fericite ale asigurării independenței lor naționale.
Oare există vreo asemănare cu situația social-economică și politică din Uniunea
Europeană?
Cred că răspunsul ar putea fi: NU !
Venirea diverselor țări mai mari sau mai mici, la reuniunea Uniunii Europene nu a fost
hotârătă prin forța armelor ci a fost o decizie de bună voie și nesilită de nimeni. Din

2
3

contra, unele din țări care au dorit să intre în Uniunea Europeană au fost lăsate în
așteptare până s-au clarificat unele dintre cerințele ”stabilite” prin constituția UE.
Despre acest aspect vom discuta mai în detaliu mai departe, punându-l în directă
corelație cu multiplele avantaje și dezavantaje pe care le oferea sau din contra le cerea
intrarea în UE.
Mai mult ca sigur timpul va fi cel mai bun judecător istoric și va confirma sau
dimpotrivă va infirma dacă această idee a unei asemenea Uniuni, este valabilă și
avantajoasă în egală măsură pentru toate țările membre ale acestei Uniuni Europene.
Eforturile şi timpul acordat creării acestei uniuni, nu au fost nici uşoare şi poate nici
suficient pentru a pune toate ţările membre (cu enormele lor diferenţe, din toate punctele
de vedere), pe aceeaşi linie şi toate să participe după măsura şi posibilităţile fiecăreia la
planul comun de dezvoltare al Uniunii.
În aceeași măsură, planurile Statelor Unite care au sprijinit creerea acestei Uniuni, nu
au avut numai un caracter pur umanitar de a salva populațiile țărilor membre de la pieire
ci a fost un plan bine gândit și cu bătaie lungă deosebit de profitabil .
Investitorii americani care au urmărit în deaproape pregătirile și creerea UE, au știut
dela început în ce ramuri să investească și ce profituri vor obține. Știau că vor lucra cu
spiritul și disciplina germană, știau că vor lucra cu englezii care aveau resursele necesare
în fostele colonii pe care încă le posedau, știau și erau atrași de francezi care îi inspirau în
toate cele începând de la modă, la muzică și politică, ș.a.m.d.
Celelalte țări care au intrat treptat în UE când au reuși să iasă din pușcăria internațională
comunistă, au fost sigure că vor avea un suport și vor fi apărate împotriva unor acțiuni
agresive externe prin suportul NATO și al unor organizații similare și la rândul lor vor
putea folosi drept platoșe împotriva oricăror încercări din partea unui vechi și pretins
”prieten” – Rusia.
Cu toate acestea, din punctul de vedere al sistemului legislativ Uniunea Europeană
suferă de lipsa unei reale fundații a democrației. Constituția acestei Uniuni a fost supusă
votului numai în patru țări, în anul 2005.
Două dintre aceste țări: Franța și Olanda au respins această Constituție cu 54.9% din
voturi, fapt ce a determinat ca această constituție să fie respinsă. Ulterior ea a fost
strecurată și înlocuită cu așa numitul Tratat de la Lisabona.
Unitatea acestui pact a fost supusă unui referendum într-o singură țară: Irlanda, unde ea a
fost mai întâi respinsă în 2008 și apoi după un an de zile a fost aprobată.
O situație similară a avut loc și cu tratatul privind creerea monedei Euro.
Această lege a fost supusă votului numai în trei țări. În Franța a fost aprobată cu un
procent destul de subțire de 51.1 voturi,
în Danemarca, a fost respinsă, la un prim referendum și ulterior, după un an de zile a fost
aprobată. Numai în Irlanda a fost acceptată cu 68.7%.
În realitate moneda comună, euro, a fost creată fără să existe o politică financiară unică a
tuturor țărilor membre ale Uniunii.
opinia tuturor analiștilor economiști și geopoliticieni, este aceea după care Uniunea
Europeană este cea de a treia cea mai largă ”instituție economică și geopolitică” din lume,
cu cei peste 455 milioane de cetățeni și cu țările care acoperă un teritoriu cât jumătate din
continentul Americii de Nord.
În concordanță cu unele calcule economice mai recente economia noii Europe ar putea
fi considerată ca ”un model economic pentru restul lumii”. Așa după cum au afirmat mai
mulți autori printre care și Mark Leonard în lucrarea ”Why Europe will Run the 21st
Century” ,

Europa este o sinteză a energieie și libertății

3
4

care provin dintr-un liberalism cu o stabilitate


și un ajutor al oamenilor care provine dintr-o
formă de manifestare a unei reale democrații.

Din păcate unele dintre țările europene, în special cele care au fost zeci de ani sub
dominația sistemului comunist, nu s-au manifestat ca o lume cu preocupări serioase de ași
asigura o imagine națională prin ceea ce puteau produce și cu care se puteau impune în
ansamblul planului european și chiar în cel mondial.
Și înainte de crearea UE dar în special după apariția acestei noi ”Europe unite”, multe
dintre țările europene, în special cele foste comuniste așteptau cu mâna întinsă suporturi
financiare fără să-și dea seama că prin obținerea unor credite din partea unor țări
dezvoltate sau al unor organizații mondiale nu puteau ajunge la o dezvoltare economică
normală ci dincontra la o subjugare financiară din care cu greu puteau să iasă și ca atare
se mențineau an după an într-o stare similară cu cea din timpul ocupațiilor străine.
Aceste țări membre al UE care au o mare diferență în cultură și obiceiuri, cu grade
diferite ale dezvoltării economice nu pot afirma că au o participare activă egală la
evoluția și consolidarea ”Noii Europe”.
Uniunea Europeană creată cu sprijinul Statelor Unite avea scopul contracarării pe de o
parte a evoluției rapide a altei pretinse ”supraputeri”, (cum s-a considerat de către
futurologi că va fi China – n.n.) și totodată – pentru ași asigura un pied-à-terre în față
vechiului adversar din timpul războiului rece, Rusia Sovietică.
UE a fost și continuă să fie o coabitare a unor țări și popoare cu limbi diferite, cu
obiceiuri și culturi diferite, cu o enormă varietate a dezvoltărilor economice și cu multe
forme de manifestare a unor vechi conflicte, unele mocnite și cu înfruntări militare ce au
avut loc pe parcursul numai al unui singur secol (cum au fost de exemplu între Franța și
Germania).
Nu întâmplător au existat și continuă să existe tot felul de neînțelegeri atunci când se
discută la Bruxelles necesitatea stabilirii unor legi comune care să fie în interesul tuturor
țărilor europene și bineînțeles al celor circa 450 de milioane de oameni care trăiesc în
Europa. De asemeni nu este întâmplător că unele țări au fost de acord și au acceptat
moneda UE în timp ce englezii și suedezi , de exemplu, au preferat să rămână numai cu
monedele lor naționale, iar alte țări printre care și România folosesc ambele monede [leul
(ron) și €].
Deosebit de interesantă este și poziția unora dintre țări printre care și cea a Olandei
exprimată prin punctul de vedere al Regelui Willem-Alexander care se referea la viitorul
Europei ca la o zonă în care se va manifesta în viitor filozofia unei societăți participative,
în care :

”... cetățenii Europei vor trebuii să aibă grijă de ei însăși


sau cu alte cuvinte, să creeze soluții ce se vor aplica
la nivelul general al societății civile privind
asigurarea unora dintre beneficiile fundamentale
sociale cum ar fi de exemplu: ajutoarele de șomaj,
subsidiile pentru acoperirea cheltuielilor referitoare
la asistența medicală, fondurile destinate celor care
au ajuns la vârsta de pensionare, fondurile destinate
educației și sportului pentru tinerele generații
și încă alte sume destinate nevoilor sociale ...”

4
5

Asemenea idei confirmă opinia după care din punct de vedere geopolitic Europa va fi
locul în care se va manifesta în viitor o încetare a contractului social dintre diferitele țări
și cetățenii proprii care aveau drepturi egale, legale.
Un punct de vedere similar a fost susținut și de către Mario Draghi – Președintele
Băncii Centrale Europene care într-un interviu pe care l-a dat unui ziarist de la Wall
Street Journal, în 2012, afirma:

”... modelul socio-european este mort!”

Mario Draghi și-a susținut afirmația după care Europa încă se mai găsea în situația de
ași permite anumite acțiuni pe care cu greu și le poate permite în prezent. El se referea la
opinia economistului german Rudi Dornbusch (1942-2002), care în diferite lucrări
publicate - fiind un prolific autor, afirmase:

”... europenii sunt atât de bogați încât își pot permite


să plătească oamenii ca să nu muncească:”

Dornbusch, specializat pe analiza evoluției Europei, și lucrând în Statele Unite, lansase


o asemenea opinie, care făcea posibilă un asemenea fapt, dar care în prezent este ca o fata
morgana fiind deosebit de departe de realitate.
Ceea ce spun în prezent unii analiști despre Epoca de aur a Europei este că această
epoca și-a încheiat sezonul, iar ceea ce părea ca fiind normal din punctul de vedere al
beneficiilor economice pe care le aveau toți salariații indiferent că lucrau pentru
întreprinderi de stat sau particulare s-au redus drastic sau chiar s-au anulat (mă refer în
mod special la ajutoarele de familie, accesul gratuit la serviciile medicale, concediile
plătite și alte beneficii).
Astăzi în multe dintre țările Europei există un număr mare al populațiilor care trăiesc la
limitele sau chiar sub limitele sărăciei. Unele date statistice internaționale (prezentate de
către diverse organizații mondiale cum ar fi World Bank sau CIA –Departamentul
populației) și prelucrate de către autor se prezintă după cum urmează:

Uniunea Europeană a fost şi este o unitate a 27 de ţări mici, independente şi tot odată
o comunitate ce îşi conduce destinele prin folosirea unor legi şi principii comune ce
asigură o cooperare şi dezvoltare economică.
Încă în 1943 când economistul francez Jean Monnet1, a lansat pentru prima oară ideia
acestei comunităţi, el a spus:
"nu va exista pace în Europa, dacă statele vor fi reconstituite
numai pe baza suveranităţii naţionale; ţările europene sunt
prea mici pentru a garanta popoarelor lor prosperitatea
necesară şi a dezvoltării sociale.
Statele europene trebuie să se constituie într-o federaţie".

După terminarea celui de al Doilea Război Mondial şi până la moartea sa Monnet şi-a
consacrat timpul şi toate eforturile pentru realizarea acestei comunităţi.
În 1948, la Congresul Europei, Winston Churchill referindu-se la viitorul continentului
european spunea:
„ Aş vrea să ajung să văd o Europă în care fiecare fiinţă omenească
să simtă că este europeană chiar dacă aparţine uneia dintre ţările
1
Jean Monnet (1888-1979) .

5
6

în care s-a născut; şi oriunde s-ar duce să simtă şi să spună -


Aici sunt acasă!”.
Creerea acestei Uniuni nu a fost nici simplă şi nici nu s-a realizat în scurt timp.
Calendarul acestui eveniment a cuprins ani în şir.
Iată foarte pe scurt evoluția acestui calendar:
1957/1958 prin Tratatul dela Roma s-a creat Comunitatea Economică
Europeană (CEE),
1960 s-a creat OECD
1960 s-a creat Comunitatea Europeană
1973 Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca au devenit membre
1981 Grecia s-a raliat ca membră
1986 Spania şi Portugalia au devenit membre
1991 s-a lichidat CAER
În fine, în 1992 fosta Comunitate Economică Europeană (CEE) s-a transformat în
actuala Uniune Europeană.
În tot acest interval de timp în întreaga Europă au avut loc tot felul de evenimente
unele mai dramatice decât altele:
- țările europene au trebuit să se refacă de pe urmă celui de al Doilea Război
Mondial;
- a avut loc lichidarea comunismului în Rusia şi în fostele ţări satelite;
- a trebuit să înceteze prigoana şi furtul bogăţiilor solului şi subsolului din
ţările cărora li se impuseseră prin forţă regimuri totalitare coordonate direct
dela Moscova.
- a trebuit să înceteze războiul rece dintre occident şi fosta lume comunistă
- a început un proces de consolidarea a unor relaţii economice şi politice între
cele două lumi şi celelalte ţări care au început să-şi manifeste prezenţa
printr- o forţă umană şi economică în continuă creştere.
După 1992, an de an membrii Uniunii Europene şi-au consolidat poziţiile economice şi
au început să se manifeste ca un tot unitar pe piaţa internaţională.
An de an au existat din ce în ce mai multe ţări care şi-au exprimat dorinţa de adeziune la
uniune şi de a devenii membre ale Uniunii Europene.
Ulterior au început să se audă din ce în ce mai multe voci care susţineau dorinţa Canadei
de a devenii membră a Uniunii Europene întrucât se simțea mult mai apropiată de Europa
decât de Statele Unite.
Europa a fost şi continuă să fie – aşa cum au remarcat o mulţime de oameni de ştiinţă,
politologi și analişti din diverse domenii de activitate:
un adevârat caleidoscop al unei largi şi deosebit de diversificate
culturi şi tradiţii.
Cu toată această enormă diversitate a zecilor de naţionalităţi, a diverselor religii, a
diverselor tradiţii şi obiceiuri specifice fiecărui popor, unde se vorbesc peste 80 de limbi şi
dialecte, toţi cei peste 455 milioane de locuitori fac parte dintr-o singură familie: familia
europeană.
Pe parcursul a zeci de ani au existat şi încă au loc tot felul de fricţiuni şi adversităţi între
diferite grupuri etnice şi religioase. Acestea au fost şi încă sunt întreţinute de anumite
interese minore ale unor pretinşi „politicieni” care de fapt urmăresc numai anumite interese
personale şi mai puţin ale întregii naţiuni.
Naţiunile membre ale Uniunii Europene au lungi istorii împotriva a tot felul de ocupanţi
şi împotriva celor ce le impusese cu forţa diverse forme ale unor dictaturi.
Întotdeauna spiritul de libertate, egalitate şi fraternitate i-au dus spre victorii şi astfel au
putut spravieţuii mii de ani.

6
7

Creerea Uniunii Europene a fost suţinută de către Statele Unite ale Americii care
considera această nouă Uniune ca un puternic suport şi un partener deosebit în planurile de
extindere a democraţiei şi a dezvoltării economice a întregii Europe.
Numai comparând potenţialităţile „bătânului” continent şi cele ale „noii lumi” se pot
remarca enormele disponibilităţi şi realizări ale Europei şi multiplele diferenţe între
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
Europa prin această Uniune este începutul unei noi călătorii în istoria lumii şi nici
decum o destinaţie deja atinsă.
A fost un timp când în general europenii în dorinţa de a cunoaşte noile extinderi ale
lumii şi de a le domina, porneau în lungi aventuri peste oceane şi au ajuns să descopere şi
să comunice cu populaţiile din noile teritorii.
În ultimile zeci de decenii, Europa nu îşi mai manifestă nici un fel de tendinţe de
dominare şi de posesiuni de noi teritorii.
Astăzi mai mult ca oricând europenii sunt dornici să-şi asigure relaţii cu restul lumii pe
căi amiabile şi diplomatice folosind cooperarea în locul armelor.
Europa în geneal şi Uniunea Europeană în mod special nu este interesată în conceptul
clasic al geopoliticii atunci când îşi pregăteşte sau negociază anumite relaţii cu diverse
ţări.
Spre deosebire de Statele Unite care intenţionează să schimbe diversele societăţi cum
ar fi cea afgană şi s-o plaseze pe o hartă a unei lumi noi democratice prin forţa armelor,
Europa nu are asemenea tendinţe şi nici nu este dispusă să folosească forţa armelor.
Europa este un suport al democraţiei; este dispusă să sprijine planurile Statelor Unite,
participând la coaliţii internaţionale dar nu va acţiona din proprie iniţiativă la acţiuni
militare împotriva altor ţări indiferent de sistemul lor politic şi social.
Ceea ce a reuşit Uniunea Europeană în cadrul propriilor graniţe este să schimbe o veche
concepţie ce se manifestase zeci de ani în Polonia, de exemplu, împotriva minorităţilor
naţionale.
Europa unită nu a intenţionat să invadeze o ţară şi s-o ţină sub dominaţie zeci de ani
pentru a-i schimba concepţia economică, politică sau socială. Chiar şi în cazul Serbiei
unde s-a pus cu foarte multă seriozitate schimbarea unor principii şi obiceiuri de viaţă
precum şi reonstrucţia unei noi societăţi, nu s-a procedat la invadarea şi ocuparea acestei
ţări pentru ani de zile.
Aplicarea unor principii privind protejarea libertăţii naţionale a fiecărei ţări stă la baza
liberalismului, a stabilităţii şi a dezvoltării unei reale democraţii social-politice.
Asemenea concepţii au permis aducerea la masa tratativelor şi la o reală colaborare
economică a Germaniei şi Franţei între care au existat multiple animozităţi timp de sute
de ani.

Diferenţele în domeniul economic între SUA şi UE

Puterea economică a Statelor unite care a plasat-o pe primul loc în lume în anii 1950 şi
a menţinut-o în această poziţie peste cinci decade s-a bazat pe o creştere impresionată a
Produsului Naţional Brut (PNB) care era de cel puţin două ori mai mare decât al Europei
occidentale şi de peste cinci ori mai mare decât al Japoniei.
După opinia unor economiști analiști, astăzi, situaţia s-a schimbat în mod dramatic.
PNB al Statelor Unite este la acelaş nivel sau chiar mai mic decât al UE şi mai puţin de
jumătate decât al Japoniei.
Prognozele economice pentru un viitor nu prea îndepârtat confirmă că s-ar putea să
asistăm la o cădere şi mai mare a acestui indicator economic dacă producţia naţională se

7
8

va reduce datorită folosirii sistemului outsourcing (de trimitere peste hotare a producţiei
diverselor bunuri de consum de uz curent sau de folosinţă îndelungată).
De asemeni venitul naţional va dovedi o creştere masivă a deficitului bugetar dacă el se
va compara cu marile cheltuieli naţionale şi în special internaţionale legate de războiul
din Irak şi Afganistan şi de cheltuielile de refacere a Irakului.
Numai în acel moment, poate, arhitecţii acestui război vor realiza că le-au lipsit
simplele calcule de apreciere a ceea ce urma să se cheltuiască şi ceea ce urma să se obţină
în urma acestor războaie.
O comparaţie a PNB a ţărilor din cadul UE şi unele state americane, similare ca mărime
şi putere economică ne permite să remarcăm diferenţele ce existăm între acestea:

(miliarde dolari SUA)


Ţara europeană PNB Statul american PNB
Marea Britanie 1.4 trilioane New York state 799 miliarde
Germania 1.866 trilioane Californiaa 1.344 trilioane
Franţa 1.3 trilioane Texas 742 miliarde
Italia 1.0 trilion Florida 472 miliarde
Spania 560 miliarde Illinois 467 miliarde

O situaţie similară rezultă şi din comparaţia PNB per capita între diverse ţări europene
şi unele state americane apropiate ca dimensiuni:

(mii dolari SUA anual)


Ţara europeană PNB per capita Statul american PNB per capita
Olanda 48.2 Florida 37.7
Suedia 47.3 Carolina de Nord 34.4
Belgia 43.7 Ohio 35.3
Danemarca 36.3 Maryland 48.2
Finlanda 44.6 Montana 34.0
Grecia 29.0 Louisiana 35.5
Austria 43.7 Carolina de Sud 32.0
Polonia 12.5 California 42.3

În urmă cu peste 100 de ani şi chiar mai recent, a avut loc un adevărat miracol ce
înflăcăra minţile multor oameni care visau şi doreau să-şi încerce norocul şi să scape de
sărăcie, de persecuţiile religiase, politice sau cele cu caracter economic.
Fiecare dintre cei ce emigrau spre America se gândeau că îşi vor putea asigura un
viitor fericit pentru ei şi copiii lor.
Astfel a avut loc o adevărată emoragie a forţei de muncă cu diferite calificări.
Emigranţii erau plini de optimism dar în aceeaşi măsură plini de incertitudini dar
dornici să-şi încerce puterile şi norocul.
Astăzi cei mai mulţi emigranţi din diverse ţări membre ale Uniunii Europene preferă
emigrarea spre alte ţări din Europa în schimbul emigrării spre Statele Unite ale Americii.
O asemenea preferinţă este determinată de apropierea faţă de ţara de unde emigrează şi
faptul că în Europa se simt „mai acasă” dar şi din cauza multiplelor bariere şi dificultăţi
birocratice impuse de S.U.A. imigranţilor.

8
9

Un studiu efectuat de către Luxembourg Income Study (LIS)2 arată că S.U.A.se clasează
pe locul 24 între naţiunile dezvoltate din lume şi unde se manifestă o mare discrepanţă şi
inechitate în retribuţi muncii.
Acelaş studiu amintea că numai în Rusia şi în Mexic există o situaţie mai dificilă decât
cea existentă în S.U.A.
18 dintre cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere economic din cadrul UE cunosc
de asemeni discrepanţe în retribuţii dar ele sunt cu mult mai mici decâtunele dintre statele
americane.
De asemeni studiul amintit, confirmă că raportul între veniturile unei persoane cu un
venit mare şi una cu un venit mic, în S.U.A este de circa 6 la 1, în timp ce acest raport în
ţările Europei de Nord este de numai 3 la 1, iar în Europa centrală acest raport este
aproape nesemnificativ.
Astăzi America nu mai este ceea ce visau cei veniţi în urmă cu 100 de ani sau chiar cu
50 de ani în urmă.
Realitatea evidenţează un fenomen deadreptul paradoxal.
Oportunităţi au existat şi continuă să existe şi în prezent; ele sunt egale pentru oricine
vine în această ţară, dar nu este o garanţie a unor rezultate egale.
America este astăzi o lume a oportunităţilor pentru un segment destul de mic de oameni
care reuşesc după un anumit timp să aibă venituri mari.
Pentru cei mai mulţi America nu mai oferă prea multe perspective.
Astăzi sunt cu mult mai mulţi cei ce trăiesc în sărăcie în America decât în multe ţări
europene.
În 2002, de exemplu, 8% din populaţia albă trăia în sărăcie şi peste 24% dintre afro-
americani.
Date statistice oficiale confirmă că în prezent în America 1 din 6 persoane sunt săraci.
Nici Europa nu se poate lăuda că a rezolvat problema sărăciei, dar proporţia este mult
mai mică.
Unele statistici din 2002 prezentau următoarele procente ale sărăciei din statele
europene (majoritatea datelor erau stabilite pe baza recensămintelor din anul 2000):

Ţara Total populaţie % populaţiei


(mil. locuitori) sărace
Finlanda 4.009 5.1
Suedia 7.014 6,6
Germania 67.376 7.5
Franţa 41.829 8.0
Olanda 16.149 8.2
Belgia 8.639 10.1
Spania 28.009 11.1
Irlanda 2.969 14.2
Italia 47.104 14.2
Sursa: Jesuit, David and Timothy, Smeeding – Poverty Levels
2
Luxembourg Income Study (LIS) - organizaţie care nu se bazează pe obţinerea de profituri şi al cărui scop
este producerea de informaţii statistice destinate studiilor sociale. Organizaţia a fost creată în 1983 şi are
sediul central în Luxemburg.
În 2006 a creat documentări statistice pentru 30 de ţări din patru continente.Dintre ţările analizate în ultimii
ani fac parte: Australia, Austria, Belgia, Canada, Republica Cehă, Denmarca, Elveţia, Estonia, Finlanda,
Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irelanda, Israel, Italia, Luxembourg, Marea Britanie, Mexic, Olanda,
Norvegia, ţările memebre ale OECD, Polonia, Taivan, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia,
şi Statele Unite ale Americii.

9
10

in the Developed World, Maxwell School of


Citizenship and Public Affairs, Syracuse University,
Syracuse, NY, 2002, pag. 8, 9.

Diversele sondaje de opinie efectuate de institute din domenii socio-economice au


evidenţiat diversele puncte de vederi al celor intervievaţi din Statele Unite şi din diverse
ţări europene despre problema cauzelor sărăciei.
În unele ţări europene printre care se numără Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Romînia
ş.a. cei intervievaţi au considerat că în general succesul într-un anumit domeniu de
activitate depinde în special de factori externi, mult mai mult decât de individul respectiv.
Din contra, 2/3 dintre americani considerau că succesul unei persoane în activitatea ce
o desfăşoară este sub conrolul oricărei persoane.
Peste 64% dintre americani, care ar putea fi consideraţi ca fiind optimişti, corelează
ideia succesului unei persoane cu cea a :
- asumării la un anumit moment data a unui anumit risc,
- desfăşurării pe un timp mai îndelungat a unei activităţi într-un mod
deosebit de conştiincios şi perseverent,
- folosirii în mod permanent a unor iniţiative utile în activitatea ce o
desfăşoară.
Impresia americanilor despre succesul în activitate se bazează şi pe ideia folosirii
propriilor forţe, a propriilor resurse şi a unei reale etici a muncii.
Asemenea idei au însoţit în general activitatea desfăşurată de către multe dintre
generaţiile de muncitori sau profesionişti mai în vârstă, care au emigrat din Anglia,
Germania, Grecia şi Irlanda şi care prin munca şi experienţa lor au dus la ridicarea
prestigiului muncii şi a rezultatelor ei în America secolelor precedente.
Foarte puţini dintre generaţiile tinere născute în America sau venite mai recent în
această lume nouă, mai cred cu adevărat în ceea ce se numeşte etica muncii.
Pentru majoritatea acestor tineri America şi succesul se bazează pe „noroc”.
Peste 70% dintre tinerii americani sunt convinşi că lucrând pentru o anumită
întreprindere au o infimă şansă de a fi promovaţi în diverse funcţii mai înalte şi cu atât
mai puţin de a se îmbogăţii.
Cei mai mulţi tineri pe care am putea să-i considerăm ca fiind pesimişti afirmă că
succesul unei persoane şi asigurarea unui standard de viaţă ridicat se datoreşte în cea mai
mare parte:
- lipsei de noroc,
- ne aprecierii eforturilor depuse şi a capacităţii profesionale pe care o
au şi care de cele mai multe ori se transformă într-o profundă invidie din
partea colegilor şi care mai mult le dăunează în loc să-i ajute în
promovări.
Astăzi mai mult ca oricând întrebând un tănâr despre locul lui de muncă şi activitatea ce
o desfăşoară îţi oferă un răspuns simplu, sec şi deloc entuziasmant: „este un job”, iar
întreprinderea în care lucrează nu are nimic deosebit de altele şi nimic excepţional nici
din punctul de vedere al produselor pe care le fabrică şi nici din punctul de vedere al
tehnicii folosite.
Chiar dacă unii din generaţiile mijlocii continuă să mai aibă o impresie mai bună despre
calitatea muncii americanilor, aceasta are un caracter relativ şi destul de limitat.
Cînd este vorba despre calitatea produselor destinate satisfacerii unor necesităţi cum ar
fi de exemplu automobilele, aceştia ca şi cei tineri preferă automobilele străine în
schimbul celor fabricate în Statele Unite.

10
11

O asenea concepţie se reflectă şi printr-unul din indicatorii economici – productivitatea


muncii unui muncitor.
Între 1950 şi 1973, productivitatea muncii în Europa crescuse cu 4.44% în timp ce în
Statele Unite acest indicator a avut o creştere de numai 2.68%.
Ulterior, între 1974 şi 2000 productivitatea muncitorilor europeni crescuse cu 2.4% în
timp ce în S.U.A. a crescut numai cu 1.37%.
Numai după anul 2000 productivitatea raportată de către întreprinderile manufacturiere
americane crescuse la 1.9% în timp ce în Europa crescuse numai cu 1.3%.
Mai mult ca sigur că foarte puţini analişti care studiau diferiţii indicatori economici
legaţi de evoluţia muncii productive nu au luat în consideraţie că această creştere a
productivităţii muncii în America se putea datora producţiei realizate peste oceane şi
raportată ca produse vîndute pe piaţa americană, deci luându-se ca unitate de măsură
volumul produselor (vîndute, indiferent unde au fost produse).
Dacă însă se ia în consideraţie media orară a productivităţii pe un muncitor, atunci se
poate remarca diferenţa care există între această productivitate orară în statele UE şi a
celei din Statele Unite.
Din punctul de vedere al productivităţii orare, Franţa de exemplu, se clasează pe locul
al treilea după Norvegia şi Belgia.
Alte cinci ţări europene, cum ar fi: Danemarca, Austria, Italia, Elveţia şi Finlanda
sunt la un nivel relativ apropiat de cel al Statelor Unite, fără a se ţine seama de efectul
producţiei prin sistemul outsourcing (produse realizate în alte ţări de peste hotare unde
preţul forţei de muncă este mult mai mic decât în ţările autohtone).

Ţara Productivitatea exprimată


în dolari pe oră
Norvegia 45.55
Franţa 41.85
Germania 39.39
S.U.A. 38.83

Pentru oricine poate fi destul de clar că această productivitate orară mai redusă în
Statele Unite, nu este rezultatul creşterii productivităţii muncii unui muncitor ci al
remunerării mai mici a muncitorilor care au produs produsele respective în întreprinderile
de peste oceane.
Mulţi dintre analişti au încercat să explice diferenţa dintre situaţia din S.U.A şi cea din
ţările UE prin creşterea numărului de ore de muncă efectuate în Europa faţă de Statele
Unite.
Mai mult ca sigur că explicaţia acestor analişti s-a bazat pe unele informaţii eronate
întrucât după datele oficiale prezentate de Eurostar, orele de lucru oficiale din Europa
s-au redus în ultimile decade la sub 40 de ore pe săptămână.
În Franţa ca şi în alte ţări europene, muncitorii au optat pentru dreptul de a avea mai
mult timp liber decât pentru mai multe ore de lucru chiar şi în cazul acordării unor plăţi
suplimentare.
Încă din 1999 guvernnul francez a instituit programul naţional de 35 ore săptămânal.
Soluţia preconizată a avut un dublu scop:
- pe de o pate de a satisface dorinţele salariaţilor de a avea mai mult timp
liber şi
- pe de altă parte se referea la reducerea şomajului naţional.

11
12

Tot odată guvernul francez a comunicat oficial că va ajuta întreprinderile la


suplimentarea contribuţiei pentru sistemul de pensii prin social security.
În acelaş timp guvernul francez este dispus să acorde subvenţii întreprinderilor care
crează noi locuri de muncă şi angajează mai mulţi salariaţi.
Toate sumele destinate acestor planuri şi care se ridică la circa 10.6 miliarde dolari vor
fi asigurate prin creşterea taxelor pe ţigări şi alcool.
Faţă de S.U.A în care salariaţii lucrează cel puţin 1.877 ore anual (sau în cele mai multe
cazuri cu mult peste 2000 de ore – n.n.) în cele mai multe ţări din UE numărul orelor de
lucru ajunge la 1.562 ore anual.
Chiar şi Japonia care este recunoscută în întreaga lume pentru numărul mare de ore
prelungite de lucru, nu se lucrează mai mult de 1.840 ore anual.
De asemenea trebuie amintit că în Europa nu numai că se lucrează mai puţine ore anual
dar cea mai mare parte a salariaţilor au programe de lucru mult mai flexibile decât în
S.U.A.
În Belgia, de exemplu, a fost introdus de mai mulţi ani sistemul numit „credit time”
prin care se oferă o balanţă deosebit de avantajoasă pentru ambii parteneri de lucru
(întreprindere şi salariat). Prin acest program salariaţii îşi pot lua maximum un an liber de
la lucru în întreaga lor viaţă de salariat sau îşi pot întrerupe activitatea fără să-şi piardă
beneficiile, în special cele legate de sistemul de pensii prin social security.
Din acest punct de vedere filozofia europenilor are un caracter mult mai uman atunci
când îşi pun întrebarea: „dece avem nevoie de mai mulţi bani când nu avem timp liber să
ne bucurăm şi să cheltuim banii pe care îi avem”?
Sloganul europeniilor este: „Nu trăim ca să muncim, ci muncim ca să trăim!”
O mulţime de studii referitoare la efectele negative pe care le provoacă orele prelungite
de muncă, dovedesc apariţia şi manifestarea unor grave maladii asupra stării sănătăţii
oamenilor.
Studiile efectuate confirmă creşterea masivă a diverselor accidente vasculare, a
cancerului şi a altor afecţiuni datorită netratării la timp, a lipsei asigurărilor medicale sau
a costului foarte ridicat al acestor asigurări şi care nu pot fi suportate din bugetele
familiare.
Unele studii cu caracter medical publicate de revista Psychosomatic Medicine3
confirmă că din ce în ce mai mulţi americani de ambele sexe suferă de diverse maladii
datorită lipsei de odihnă sau a stressului la care sunt supuşi în timpul activităţii.
Studiile de specialitate dovedesc că foarte mulţi salariaţi şi în special cei din aparatul de
conducere de la diverse nivele administrative, din întreprinderile americane, chiar dacă îşi
iau scurtele vacanţe la care au dreptul, nu uită când pleacă în vacanţe să-şi ea cu ei
computerele şi telefoanele mobile pentru a fi permanent în contact cu salariaţii cu care
lucrează, cu colegii din departamentele de conducere a întreprinderilor sau cu diferiţi
clienţi pentru a rezolva multe din problemele ce se ivesc zi de zi.
Acest gen de vacanţe ei îl numesc „vacanţe active”.
Din categoria celor care îşi consumă vacanţele în mod „activ”, fac parte cei peste 32%
dintre bolnavii cărora li s-au descoperit în urma analizelor medicale tot felul de accidente
vasculare.
Acesta este încă unul din paradoxurile acestui secol în care chiar dacă unii salariaţi în
dorinţa de aş păstra locul de muncă şi aş menţine un standard de viaţă pentru el şi familia
lui, chiar cu preţul sănătăţii, întreprinderea unde lucrează nu ţine seama de aceste eforturi
şi în momentul în care se pune problema „consolidării”(adică a reducerii de personal, din
diverse cauze economice), asemenea salariaţi sunt eliminaţi fără nici o explicaţie
suplimentară.
3
Revistă ce apare sub auspiciile American Psychosomatic Society. Jounal of Biobehavioral Medicine.

12
13

În aceste condiţii ecuaţia salariat-întreprindere se goleşte de orice conţinut social-


economic şi ca atare nimic nu mai poate asigura sau garanta caracterul pe care l-au avut
întreprinderile mici sau mari în istoria economică a Statelor Unite.
Faţă de un secol în urmă când cel ce muncea într-o întreprindere era mândru de locul
unde lucra şi considera că „era cea mai bună întreprindere existentă”, astăzi nu mai este
nici o mirare pentru nimeni cînd află că întreprinderile americane sunt cumpărate de
întreprinderi europene sau din Asia.
Pentru nimeni nu a fost nici o surpriză şi nici un fapt şocant când gigantul auto german
Daimler-Benz a cumpărat compania americană Chrysler.
Nu a fost şi nici nu este nici în prezent şocantă informaţia prezentată de Associated
Press, după care în prezent 61 de întreprinderi din cele 140 dintre cele mai mari din lume
(după analiza făcută de Global Fortune 500) sunt întreprinderi europene, 50 erau
americane şi 29 asiatice. S-ar putea să asistăm nu peste mult timp ca numărul
întreprinderilor asiatice şi a celor europene să continue să crească în detrimentul celor
americane.
In domeniul finanţelor instituţiile financiare europene sunt în prezent alături de cele
chineze, bancherii lumii. 14 din cele 20 cele mai mari bănci comerciale din lume sunt
europene, incluzând 3 din cele 4 cele mai mari bănci din lume (Deutche Bank, Credit
Suisse şi BNP Paribas4.
În domeniul producţiei industriei alimentare, companiile europene Nestle (anglo-
elveţiană) şi Unilever (anglo-olandeză), sunt primele în lume.
În domeniul industriei asigurărilor 8 din cele 10 cele mai mari companii din lume sunt
europene. Dintre acestea fac parte: Munich RE şi Swiss RE care deţin locul unu şi
respectv al doilea.
În domeniul asiguărilor medicale şi de viaţă, primele 5 companii cele mai puternice din
lume sunt cele europene: ING, AXA, AVIVA, Assigurazioni General şi Prudential.
În domeniul ingineriei şi construcţiilor 3 din cele 5 cele mai mari şi mai puternice
companii sunt europene: Bouygues, Vinci, Skanska iar celelalte 2 sunt japoneze.

Diferenţele în domeniul calităţii vieţii între SUA şi UE

Locuinţa şi comfortul ei
Unul din elementele esenţiale care asigură un anumit standard al calităţii vieţi este dat
de locuinţă şi de comfortul ei.
Zeci de ani, imigranţii din Italia, Grecia, Germania şi Irlanda ajungând în America îşi
doreau în primul rând să-şi vadă un vis împlinit, de a deveni propietarii unei case.
Realizarea acestui vis le asigura un statut printre ceilalţi imigranţi şi o mândrie faţă de
familia şi prietenii rămaşi în ţara de unde au emigrat.
Aceste visuri s-au materializat pentru cei aproape 70% dintre imigranţii deveniţi
cetăţeni americani şi care ajunseseră să posede case.
Faţă de America, în Europa procentul posesorilor de case este mult mai mic.

Ţara % posesorii de case


Franţa 54
Olanda 44
4
BNP Paribas (Euronext:BNP) – cel mai mare grup bancar mondial cu două sedii centrale la Paris şi la
Londra. În octombrie 2010, firmele de analiză economică Bloomberg şi Forbes au apreciat BNP Paribas ca
pe cea mai mare companie financiară cu un volum financiar de peste 3.1 trilioane dolari.

13
14

Germania 43
Elveţia 30

Numai în Marea Britanie, Italia şi Spania procentul posesorilor de case este mai mare
ca cel al americanilor.
În general europenii sunt impresionaţi de suprafaţa locuinţelor americanilor care preferă
spaţii largi pentru toate camerele de locuit inclusiv pentru bucătării, băi şi diferite spaţii
destinate păstrării hainelor (Wack in Closet – în limba americană).

(square foot)5
Ţara Suprafaţa medie a locuinţei
SUA 2300
Franţa 946
Germania 932
Spania 917
Anglia 817

Marea majoritate a europenilor locuiesc în apartamente nu în case individuale, iar


guvenele ţărilor europene încurajează o asemenea concepţie prin diverse avantaje pe care
le acordă celor ce închirează faţă de proprietarii de case.
În Germania, Spania, Italia şi alte ţări peste 50 % dintre familii locuiesc în apartamente
iar în Franţa procentul chiriaşilor depăşeşte 40% din populaţie.
Vechiul vis al americanilor de a poseda o casă a fost un suport puternic şi o ambiţie a
fiecărui cap de familie de a asigura familiei lor condiţii optime de locuit şi de a lăsa ca
moştenire următoarelor generaţii o proprietate.
În acelaş timp casa reprezenta o investiţie a cărei valoare era în creştere.
Astăzi ideia posedării unei case nu mai este legată de creşterea valorii ei şi deci nu mai
poate fi socotită ca o investiţie rentabilă.
În condiţiile crizei economice declanşată în 2007/2008 din cauza marilor greşeli din
domeniul industriei creditelor, preţul caselor a scăzut în multe state din America cu 50, 60
şi chiar 70%.
Mai mult ca sigur că vor trece mulţi ani până preţul caselor va începe din nou să
crească, dar după aprecierea specialiştilor din domeniul imobiliar preţul caselor nu va mai
ajunge la valoarea care au avut-o înainte de declanşarea crizei economice.

Beneficiile destinate familiei


Un alt factor legat de calitatea vieţii este cel al asigurării unor beneficii de care să
beneficieze familia.
Statele Unite sunt considerate ca una din cele 3 ţări industrializate din lume unde încă
nu se manifestă un interes deosebit pentru acordarea timpului de maternitate.
Cele mai multe femei continuă să lucreze până în ziua când se duc la spitl pentru
naşterea copilului.
Au fost foarte multe cazri în care femeile au născut în maşină în drum spre spital.
Mai mult decât atâta în perioada de maternitate când o femeie rămâne acasă pentru a
avea grije de copilul nou născut, ea nu primeşte nici un fel de indemnizaţie.
În Europa situaţia este cu totul diferită.
Perioada materniăţii este plătită şi ea se poate prelungi între 3 ½ până la 6 luni.

5
100 square feet este echivalent cu 9.26 m.p.

14
15

În Suedia în perioada de maternitate, mamele au dreptul la un concediu de 64


săptămâni timp în care li se acordă 63% din salariu.
În Germania, Franţa, Norvegia, Danemarca, Olanda, Austria, Portugalia şi Spania plata
pentru perioada de maternitate este de 100% pentru cel puţin 3 luni.
Preocuparea pentru asigurarea unei calităţi ridicate a vieţii se poate aprecia şi prin
asigurarea condiţiilor medicale oferite populaţiei.
În acest sens, un loc important îl reprezintă numărul cadrelor medicale de care dispune
o ţară. În UE, după date oficiale, rezulă că sunt 325 doctori la 10.000 de pacienţi în timp
ce în Statele Unite sunt numai 280 doctori la acelaş număr de pacienţi.
De asemenea trebuie menţionat faptul că în anul 2000 şi în următorii ani, peste 46
milioane de americani nu aveau nici un fel de asigurări medicale şi foarte mulţi nu aveau
posibilitatea să-şi plătească asigurările medicale care grevau mult bugetul familiei.6
Paradoxul acestei situaţii este creat şi de faptul că S.U.A. afirmă cu orice ocazie că este
una dintre naţiunile lumii în care se cheltuieşte cel mai mult per capita, pentru asistenţa
medicală (după datele statistice ale OCDE în 2001 suma cheltuită era de 4.900
dolari/persoană).
Realitatea este că această sumă nu reflectă cheltuielile destinate asistenţei medicale
propriuzise ci include într-o mare proporţie costurile ridicate administrative şi regiile
unităţilor sanitare iar doctorii ajung să fie apreciaţi nu după calitatea tratamentelor
prescrise şi grija pentru pacienţi ci după volumul încasărilor şi a profitului pe care îl
asigură unităţii medicale în care lucrează.
În Statele Unite, media de viaţă a unei persoane de sex femenin este de 79.7 ani şi cea a
bărbaţilor este 74.2 ani.
Înainte ca ultimile 12 ţări7 să devină membre ale UE media de vârstă era pentru femei
81.4 ani şi pentru bărbaţi 75.1 ani.
După intrarea celor 12 ţări, media de viaţă a scăzut sub limitele existente comparativ cu
S.U.A.
Un alt fapt ce a reţinut atenţia conducerii Statelor Unite şi a ţărilor din UE este acela al
manifestrii creşterii ratelor de sinucideri.
Cauzele acestor acte finale se consideră că sunt de natură economică şi a enormului
stress la care sunt supuşi oamenii.
Între 1997 şi 2000 rata medie a sinuciderilor în S.U.A. a fost de 6.2% iar în UE a fost
de 1.7% la 100.000 de persoane.
Mass-media americană a prezentat nu cu mult timp în urmă ştirea după care într-un
oraş din statul Califonia un cadru de conducere al unei mari întreprinderi şi-a ucis toată
familia după ce a fost dat afară din slujbă, iar apoi s-a sinucis.
La asemenea ştiri s-au adaugat în ultimii ani altele din care unele au fost difuzate oficial
iar altele nu sunt încă date publicităţii (fiind încă după cum se spune „sub verificări” –
n.n.), referitoare la sinuciderile multor soldaţi americani trimişi să lupte în Irak şi
Afganistan.
Revista Time a prezentat unele date despre pierderile de vieţi omeneşti în cele două
războaie din Irak şi Afganistan în perioada dela invazia Afganistanului şi până în 2009. În
această perioadă au fost omorăţi peste 760 soldaţi şi peste 800 s-au sinucis.
Postul de televiziune CNN a prezentat informaţii din care rezulta că numai în luna
ianuarie 2009, 24 de soldaţi americani s-au sinucis, ceea ce era de şase ori mai mult decât
a fost în aceeaşi lună, cu un an în urmă.

6
Rhoades, A. Jeffrey – Statistical Brief # 19; The Uninsured in America, 2002, Medical Expenditure Panel
Survey. Agency for Healthcare and Research Quality, July 2003
7
Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Rep. Cehă, Slovacia, Sloenia, Ungaria, România şi
Bulgaria

15
16

Alarmaţi de această proporţie a sinuciderilor, conducerea Pentagonului a făcut apel la


specialişti psihologi pentru a explica cauzele şi a da unele soluţii împotriva acestei grave
probleme.
După lungi investigaţii opinia experţilor s-a concluzionat în faptul că cei mai mulţi
dintre soldaţi sunt trimişi prea des în misiuni de mare risc, în câmpurile de luptă care sunt
minate şi acest lucru avea un enorm efect devastator asupra psihicului acestor soldaţi.
Sunt cazuri în care unii dintre soldaţii care s-au întors acasă şi au rămas cu enorme
tulburări psihologice, şi-au omorât familiile.
Datele statistice prezentate de către Centers for Disease Control (CDC), confirmă
creşterea ratei sinuciderilor şi în rândurile tineretului american care este cu mult mai mare
decât în cele mai bogate 25 de ţări din lume incluzând 14 din cele 27 d ţări memebre ale
UE.

Diferenţele în spiritul religios şi în viaţa socială între SUA şi UE


Spiritul religios
Americanii şi în special cei din generaţiile mai în vârstă sunt reecunoscuţi pentru
profundul lor spirit religios.
O serie de sondaje de opinie care au stat la baza unor cercetări privind rolul religiei în
viaţa fiecărei persoane, au evidenţiat următoarle puncte de vedere (apreciate în %):
- Lumea se va sfârşi prin lupta dintre Jesus şi Anticrist.... 40%
- Credinţa în Armageddon şi faptul că Anticrist este pe
Pământ ........................................................................... 47%
- Isus se va reîntoarce în timpul vieţii lor ........................ 45%
- Credinţa în existenţa Paradisului .................................. 82%
- Credinţa că se vor duce în Paradis ................................ 68%
- Credinţa în existenţa Iadului ......................................... 1%

Spre deosebire de americani, în Europa procentul credincioşilor este mult mai mic.
Nu trebuie uitat nici faptul, de tristă amintire, că timp de câteva decenii, ţările care au
fost sub dictatura comunistă au fost supuse unei intense politici antireligioase.
Biserica era considrată ca o sursă de opium spiritual a poporului şi se ducea o puternică
campanie împotriva clericului. Se ajunsese chiar la demolarea unora dintre locaşurile
sfinte.
Pentru a supravieţuii şi a scăpa de întemniţări, unii dintre preoţi au fost forţaţi să
devină informatori ai serviciilor de securitate şi li se cerea periodic date şi informaţii
despre credincioşii care erau afiliaţi la o anumită biserică.
În general în Europa numărul credincioşilor a fost întotdeauna mult mai mic decât al
celor din Statele Unite.
Ţara % de credincioşi
Germania 21
Anglia 16
Rep. Cehă 11
Suedia 10
Danemarca 9

Spre deosebire de America unde jumătate din populaţie merge cu regularitate


Duminica la biserică, în Europa, numai circa 10% dintre olandezi, englezi, germani,
suedezi şi cei din Danemarca merg la biserică odată pe lună sau în majoritatea cazurilor
de sărbătorile religioase (Crăciun şi Paşte).

16
17

Mai mult de jumătate din populaţia Europei şi în special cei tineri nu merg la biserică
nici odată, iar în ţările din fosta lume comunistă de abea în ultimile decade a reînceput cât
de cât o revitalizare a spiritului religios dar încă este destul de timid.

Securitatea persoanală
Nimic nu este mai îngrijorător decât faptul că în multe dintre oraşele americane nu se
poate asigura o deplină siguranţă a locuitorilor sau a vizitatorilor acestor oraşe.
Sondajele de opinie luate la întâmplare în diverse oraşe, au evidenţiat grija populaţiei
pentru totala insecuritate în general şi cea din timpul nopţii în mod special şi mai ales
cînd este vorba de femei care sunt singure.
Cu mai mulţi ani în urmă, Europa era recunoscută pentru faptul că putea asigura o
deplină securitate a populaţiei, indiferent la ce oră din zi sau noapte era vorba.
Mai recent şi Europa se confruntă cu problemele insecurităţii şi aceasta datorită
numărului mare al imigranţilor din diverse colţuri ale lumii şi care nu întotdeauna sunt
dispuşi să respecte legile şi securitatea populaţiei din oraşele respective.
După date prezentate de Eurostar în anul 2007 privitor la problemele sociale cele mai
dificile cu care se confruntă populaţiile celor 27 ţări membre ale UE, au rezultat
următoarele:

Problele esenţiale ale grijii populaţiei UE %


Şomajul 27
Criminalitatea 24
Situaţia economică generală 17
Imigrarea 15
Creşterea preţurilor/Inflaţia 26
Terorismul 10
Asigurarea pensiilor 14
Fiscalitatea 9
Sistemul educaţional 9
Sursa: Eurobarometru, 2008
Comparativ cu informaţii similare culese în Statele Unite, cele din UE sunt cu mult
mai reduse.
După opinia specialiştilor în domeniul televiziunii, până nu cu mult timp în urmă, o
diferenţă substanţială între televiziunea europeană şi cea americană consta în faptul că
americanii se bucurau de un număr colosal de canale tv, care erau recepţionate pe tot
întinsul SUA, graţie omogenităţii şi limbii comune, în timp ce în Europa, oamenii din
diferitele ţări aveau acces numai la câteva posturi ale tv naţionale sau locale. Nu cu mult
timp în urmă, şi în Europa aceasta tendinţă de izolare a glisat usor spre moda pachetelor
cu sute de programe, majoritatea străine, atât graţie unei comunicări şi colaborări mai
mari între naţiuni, cât şi tehnologiei tot mai avansate din acest domeniu.

Tehnologia informaţională, televiziunea şi filmele


Ceea ce a deosebit la un anumit moment dat S.U.A de UE era accesul la sistemul
informaţional. În special în ultimile două decade, progresul tehnologiei informaţioanle şi
preţul diferitelor mijloace de comunicare a devenit atât de accesibil încât astăzi sunt
puţine familii care să nu aibă acces la internet şi să nu posede cel puţin un computer
personal.

17
18

Acesta a fost momentul în care s-a ajuns la o societate informaţională şi în mod firesc la
o societate a cunoaşterii.
În Franţa compania de comunicaţii France Telecom a introdus încă din 1982, pentru
prima oară, nu numai servicii de telecomunicaţii, şi de conţinut prin răspândirea
sistemului Minitel bazat pe terminale prin care se puteau obţine informaţii online pe
ecran de către milioane de oameni privind diferite servicii.
De asemenea, un rol deosebit l-a avut pentru utilizarea reţelelor de calculatoare al
Centrului European pentru Cercetări Nucleare (CERN) cu sediul la Geneva, care şi-a
dezvoltat o reţea locală de date (1980) la Geneva, dar şi de legături de tip Internet cu
NSFNET (reţeaua: National Science Foundation din SUA).
În1988 Franţa şi Canada s-au conectat la această reţea. În acelaş an Danemarca,
Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia iar în1989 Germania, Australia, Israel, Italia,
Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Porto Rico şi Marea Britanie s-au conenctat şi
ele..
După doi ani, în1990 Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Cile, Grecia, India, Irlanda,
Coreea de Sud, Spania şi Elveţia s-au racordat şi ele la acest sistem mondial de
comunicare informaţională.
Toate aceste conecţii au dus în ultiile decade la o adevărată explozie informaţională, iar
numărul celor ce aveau acces la internet prin extinderea netului a luat proporţii uriaşe.

Procentul consumatorilor casnici


care aveau acces la internet în 2007
%
Ţara
S.U.A. 84
Ţările de Jos 83
Suedia 79
Danemarca 78
Luxemburg 75
Finlanda 69
Marea Britanie 67
Germania 61
Austria 60
Belgia 60
Slovenia 58
Irlanda 57
Malta 54
Estonia 53
Letonia 51
Franţa 49
Slovacia 46
Spania 45
Italia 43
Polonia 41
Portugalia 40
Sursa: Eurostar şi CNN, 2008

O altă diferenţă majoră între SUA şi UE este cea din domeniul televiziunii. În Europa,
un succes deosebit l-a constituit adoptarea, de către BBC (una dintre cele mai puternice

18
19

companii de televiziune din lume, de origine britanica, finanțata din bani publici), a
sistemului de televiziune de tipul free-to-air, (care presupune accesul gratuit, prin unde,
la semnale tv si vizionarea diferitelor posturi, printe-un mecanism similar cu interceptarea
posturilor de radio). Totodata, majoritatea serialelor şi filmelor de succes televizate în
Europa sunt de origine americană, în timp ce puţinele producţii europene preluate în
SUA, sunt în cele mai multe cazuri modificate şi adaptate, astfel încăt să fie mai
seducătoare pentru privitorii americani. În aceste condiţii originalul ajunge de cele mai
multe ori să fie alterat prin adecvarea după anumite „reţete” specifice filmelor americane,
mediului cărora li se prezintă.

Obiceiurile gastronomice
Viaţa de familie şi în general obiceiurile sociale se regăsesc şi în pregătirea şi servirea
celor trei mese obişnuite de fiecare zi.
Din acest punct de vedere, europeni sunt obişnuiţi în special masa principală, să o ia în
familie, aşezaţi ceremonios, dar relaxat, în jurul mesei, faţă de majoritatea americanilor,
pentru care ritualul meselor obişnuite din timpul zilei nu este, să-i spunem, cel mai
„sacru” obicei pe care îl practică din generaţie în generaţie.
Marea majoritate a americanilor şi în special tinerele generaţii, îşi consumă în general
această parte a zilei pe fugă, la un restaurant cu produse „fast-food”, sau dacă sunt acasă
prerferă să stea comod, într-un fotoliu, cu tava cu mâncare în braţe, în faţa televizorului.
Tocmai de aceea, lanţurile restaurantelor de fast-food nu sunt la fel de populare în
Europa, aşa cum sunt în State Unite.
În ultimii ani, în unele ţări europene, puţinul timp liber pe care îl au oamenii si
comoditatea au început să-i îndrepte şi pe europeni, în special tănâra generaţie, spre fast-
food-uri, spre mâncaree semi preparată sau cea care trebuie numai încălzită.
O altă diferenţă între Europa şi America, legată de obiceiurile culinare, este aceea că la
o masa normală americanii au obiceiul de a servi ca pe un fel de mâncare distinct salata,
în timp ce aceasta, fie că lipseşte de pe masa europenilor, fie este considerată ca o
garnitură a felului principal al mesei în special cînd acesta include preparate cu carne.

*
Cu toate acestea şi cu toată viaţa în Europa care este mai simplă şi mai uşoară decât
cea din Statele Unite, nu toţi cetăţenii UE sunt la fel de mulţumiţi de viaţa lor.
Eurobarometru a prezentat opiniile unor persoane care au participat la un larg sondaj
de opinie în 25 de ţări ale UE în 2006 (înainte de intrarea României şi Bulgariei în UE).
Rezultatele acestui sondaj de opinie au fost următoarele:

Opinii rezultate din sondaj %


Foarte mulţumiţi 21
Destul de mulţumiţi 60
Nu prea mulţumiţi 15
Complet nemulţumiţi 4

19