UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Prof. dr. ing. Oprea Ovidiu Bucur Florica- Felicia

BUCUREŞTI

2014
1
 UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR

LUCRARE DE DISERTAŢIE

LASERELE

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Prof. dr. ing. Oprea Ovidiu Bucur Florica- Felicia

2
 BUCUREŞTI

2014
CUPRINS

1. Principiile fizice ale efectului LASER.........................................................4

1.1 Proprietăţile radiaţiei laser..............................................................6
1.2 Clasificarea laserelor.....................................................................13
2. Tipuri de lasere.........................................................................................15
2.1 Lasere cu corp solid………………………………………………..15
2.2 Lasere cu gaz……………………………………………………….30
2.3. Lasere cu coloranţi ("dye lasers")…………………………………50
2.4 Laserele cu electroni liberi………………………………………….52
3. Tipuri de lasere şi măsuri de precauţie la utilizarea lor……………………53
4. Câteva aplicaţii ale laserelor……………………………………………….54
5. Concluzii…………………………………………………………………....54
Bibliografie……………………………………………………………………55

3
 LASERE
”Einstein a avut dreptate, lumina poate fi coerentă”

Th. Maiman
1. Principiile fizice ale efectului LASER

Acronimul LASER provine din limba engleză, de la cuvintele Light Amplification by the
Stimulated Emission of Radiation denumire construită pe modelul termenului maser, care
înseamnă un dispozitiv similar, funcţionând în domeniul microundelor.
În limba română, forma de plural recomandată de dicţionare este lasere; cercetătorii implicaţi în
acest domeniu preferă, însă, pluralul laseri.
Laserul este un dispozitiv care generează lumină (coerentă) prin emisie stimulată de radiaţie.
În prezent, se poate obţine efect laser (laserare) la orice lungime de undă (frecvenţă), în
domeniul 0,2-1mm şi, selectiv, la lungimi de undă mai mari de 1mm, zone de interes în infraroşu
fiind: 1,1-1,5 mm şi 9-10 mm.

Fig. 1 Lungimile de undă laser in domeniile vizibil şi IR

De asemenea, interesul extinderii domeniului de "laserare" la lungimi de undă caracteristice

radiaţiilor  sau X (GASER, XASER) face în prezent obiect de cercetare pentru unele colective,

4
dar rezultate concrete nu au fost încă publicate, probabil datorită interesului militar pe care îl
prezintă astfel de "lasere".
În componenţa unui laser există în mod uzual două oglinzi, un mediu activ şi un dispozitiv care
realizează pompajul energetic al mediului activ. Mediul activ poate fi solid (de exemplu un
cristal de rubin), gazos (amestec de heliu şi neon), dar şi din materiale semiconductoare. Spre
exemplu, un laser cu cristal de rubin este alcătuit dintr-un cristal cilindric de rubin, două oglinzi
paralele, argintate sau aurite, şi un tub de descărcare, în formă de spirală, umplut cu un gaz nobil
şi conectat la un condensator de mare capacitate.
Majoritatea laserelor sunt sisteme bazate pe 3 sau 4 nivele de energie. Aceasta înseamnă că
pentru a se realiza, în primă fază, inversiunea populaţiei şi, ulterior, emisia stimulată, este nevoie
ca atomii mediului activ să fie excitaţi astfel încât să ajungă cu 2 sau 3 nivele energetice peste
starea fundamentală.
Emisia spontană şi stimulată

Lumina este o formă de radiaţie electromagnetică emisă când unii dintre electronii care orbitează
in jurul nucleului unui atom cedează o parte din energia lor sub forma fotonilor. Electronii se pot
afla, conform modelelor atomice din mecanica cuantică, în anumite zone distincte localizate in
jurul nucleului atomic şi emit energie (fotoni) atunci când părăsesc o zonă (orbită) exterioară, de
energie mai mare, revenind astfel la starea naturală, de energie mai mică, pe o orbită inferioară.
În prealabil, atomii trebuie "excitaţi", adică trebuie să îşi modifice starea naturală de echilibru din
punct de vedere energetic, fenomen care presupune saltul unor electroni pe orbite superioare şi
care se întâmplă atunci când o substanţă este încălzită (primeşte energie sub formă de căldură),
când este străbătută de un câmp electric intens sau când este bombardată cu un curent de
electroni liberi.
Emisia de radiaţie poate fi: spontană şi stimulată.
Spontană, adică radiaţia are loc fără cauze externe. Electronii excitaţi din banda de conducţie
cad, fără nici un stimulent extern, în banda de valenţa, producând radiaţie spontană. [ 2]

5
 Fig. 2 Absorbţia şi emisia unui foton

Proprietăţile radiaţiei spontane sunt:

1. Saltul electronilor între diferite nivele energetice ale benzii de conducţie şi benzii de valenţă
determină producerea radiaţiei, ceea ce explică lăţimea spectrală aşa de mare a acestor surse.
2. Deoarece fotonii sunt radiaţi pe direcţii arbitrare, foarte puţini dintre ei participă la crearea
luminii pe direcţia dorită.
Aceasta înseamnă că conversia curent-lumină are loc cu eficienţă redusă.
3. Fotonii care contribuie la puterea de ieşire, nu se mişcă strict într-o singură direcţie. Prin
urmare, ei se propagă în interiorul unui con, ceea ce conduce la o împrăştiere spaţială a radiaţiei.
4. Tranziţia electronilor (deci, şi emisia fotonilor) are loc la momente aleatorii de timp, deci
fotonii sunt creaţi independent unul de altul. Asadar, nu există nicio corelare de fază între fotoni,
motiv pentru care radiaţia este numită necoerentă.
Atunci cînd un foton extern loveşte un electron excitat, are loc un alt proces (fig.2): interacţiunea
dintre ei include o tranziţie şi o radiaţie de nou foton. În acest caz, emisia indusă este stimulată
de fotonul extern. Prin urmare, această radiaţie este numită stimulată.
1.1 Radiaţia stimulată (laser) are următoarele proprietăţi:
a). Radiaţia laser este monocromatică. Un foton extern forţează emisia unui foton cu energie
similară (Ep ). Înseamnă că, fotonul extern stimulează radiaţia cu aceeaşi lungime de undă ca a
lui.

6
Această proprietate face ca lăţimea spectrală a luminii radiate să fie mai îngustă decât lărgimea
naturală, apropiindu-se de cazul ideal al unei radiaţii perfect monocromatice.
Această proprietate se datorează cavităţii rezonante care selectează dintre fotonii incidenţi numai
pe aceia care au aceeaşi frecvenţă (oscilaţia laser apare numai la frecvenţele de rezonanţă ale
cavităţii optice).

Fig. 3 Radiaţia laser este monocromatică

Factorul de calitate al laserului se exprimă ca raportul între frecvenţa ν0 corespunzătoare

w0 u
maximului intensităţii liniei laser şi lărgimea ΔνL a liniei laser: Q = = 0 (1)
DwL Du L

7
Fig. 4 Lăţimea spectrală a radiaţiei laser (mai îngustă) comparativ cu lărgimea naturală (cazul
ideal al unei radiaţii perfect monocromatice)
În cazul unui laser ce oscilează pe mai multe moduri, monocromaticitatea este legată de numărul
de moduri de oscilaţie. De exemplu, pentru un laser cu He-Ne domeniul de frecvenţă pentru care
emisia stimulată este posibilă este determinat de lărgimea Doppler a liniei de emisie (
Du D �1500MHz ). Dacă lungimea cavităţii de rezonanţă unidimensionale este L = 0,5 m atunci
modurile de oscilaţie succesive sunt separate printr-un interval de frecvenţă Δ u = 300 MHz ,
l nc c
determinat din condiţia ca în cavitate să se formeze unde staţionare ( L = n = ⇒u = n�
2 2u 2L
c c
Du = Dn = , deoarece Dn = 1 )
2L 2L
Rezultă că în banda de frecvenţe în care poate funcţiona laserul există Δ u D /Δ u =1500/300 = 5
moduri proprii de oscilaţie (în cazul în care se ţine seama şi de polarizare, rezultă 10 moduri de
oscilaţie).

Fig. 5 Moduri proprii de oscilaţie pentru laserul cu He-Ne

b). Deoarece toţi fotonii se propagă în aceeaşi direcţie, toţi contribuie la puterea
luminoasă. Prin urmare, eficienţa conversiei curent-lumină este mare şi, drept consecinţă, şi
puterea de ieşire va fi mare.
c). Fotonii stimulaţi se propagă în aceeaşi direcţie cu fotonii care i-au stimulat. Prin urmare,
lumina stimulată va fi bine direcţionată [ 1] .

8
 Fig. 6 Radiaţia laser este bine direcţionată

Direcţionalitatea: reprezintă proprietatea radiaţiei laser de a se propaga sub forma unor unde
foarte apropiate de undele plane. Această proprietate se datorează cavităţii de rezonanţă care
selectează numai undele ce se propagă paralel cu axa cavităţii. Există totuşi o împrăştiere
unghiulară a fasciculului laser (unghiul de împrăştiere fiind de 10 -3 -10-4 radiani) determinată de
difracţia care are loc la marginile oglinzilor cavităţii de rezonanţă. Un laser emite o radiaţie într-
un unghi solid de 10-6 -10-8 steradiani (unghiul solid de împrăştiere este proporţional cu pătratul
unghiului de împrăştiere). Fasciculul emis de un laser poate să fie focalizat într-un spot al cărui
diametru minim impus de limita de difracţie este egal cu lungimea de undă a radiaţiei. Ordinul de
mărime al unghiului de împrăştiere este determinat de lungimea de undă a radiaţiei şi de
diametrul aperturii D ( a : l / D ).

l2 l2
� DW : :
DW : a 2
D2 A
(2)
a : l/D D = 2l , A = p r = p
2 D2
: D2
4

Fig. 7 Unghiul de împrăştiere este determinat de lungimea de undă a radiaţiei şi de diametrul

aperturii, D

9
d). Coerenţa. Radiaţia emisă fiind în fază cu radiaţia stimulatoare, formează un fascicul coerent.
Considerăm un sistem atomic care are două nivele energetice E m, En (En >Em), în echilibru cu o
radiaţie exterioară având frecvenţa unm egală cu frecvenţa corespunzătoare tranziţiei dintre cele
En - Em
două nivele de energie unm = (3) şi densitatea de energie spectrală volumică wunm = w
h
Dacă un atom se află în starea energetică inferioară , atunci poate absorbi energie de la câmpul
exterior, trecând în starea energetică superioară , cu o probabilitate pe unitatea de timp dată de
relaţia:
dPm�n
= Bmn �
w (4), unde coeficientul de absorbţie al lui Einstein B n m depinde numai de
dt
proprietăţile celor două stări.
Numărul de tranziţii în unitatea de timp de pe nivelul m pe nivelul n , prin absorbţie de energie
dPm�n
radiantă, este proporţional cu probabilitatea de tranziţie în unitatea de timp şi cu numărul
dt
de atomi Nm de pe nivelul iniţial:
dN m�n
= Bmn �w� N m (5).
dt
Intensitatea (puterea) radiaţiei absorbite de cei N m atomi aflaţi în unitatea de volum este:
Iabs=BmnwNmh u nm (6)
Dacă atomul se află în starea energetică superioară E n , atunci el poate trece în starea energetică
inferioară Em prin emisie de radiaţie, în două moduri: în mod spontan (fără nicio cauză
�dPn�m �
exterioară) în 10 -7 – 10-8 s, cu o probabilitate în unitatea de timp: � � = Anm
� dt � sp

unde Anm este coeficientul de emisie spontană al lui Einstein şi în mod stimulat, datorită
acţiunii unui foton cu frecvenţa ν nm introdus ori existent în mediul cuantic, cu o probabilitate în
unitatea de timp:
�dPn�m �
� � = Bnm �w (7)
� dt � st

Se demonstrează că între coeficienţii Einstein Bmn şi Bnm există relaţia:

gm Bmn=gn Bnm (8 )
Unde gm şi gn reprezintă ponderile statistice care caracterizează stările energetice E m şi En, fiind o
măsură a degenerescenţei acestora. Dacă cele două nivele energetice nu prezintă degenerare,
atunci Bmn= Bnm.
Numărul de tranziţii în unitatea de timp de pe nivelul n pe nivelul m este:
�dN n �m �
� � = ( Anm + Bnm � w) �Nn
� dt � st (9) unde Nn este numărul de atomi de pe nivelul n.
Intensitatea (puterea) radiaţiei emise de cei Nn atomi aflaţi în unitatea de volum este:
I n�m = I st + I sp hunm (11) şi I sp = Anm � Nn �hu nm
(10) unde: I st = Bnm �
w�Nn � (12)

10
Evoluţia în timp a populaţiilor celor două nivele energetice este descrisă de relaţiile:
dN n
= Bmn � w�N m - ( Anm + Bnm �
w) �Nn
dt (13) sau:
dN m
= ( Anm + Bnm � N n - Bmn �
w) � w� Nm
dt (14)
În starea de echilibru termodinamic între radiaţie şi materie, populaţiile celor două nivele trebuie
să fie constant ( dNn/dt=0, dNm/dt=0). Din (13) şi (14) rezultă:
Nn Bmn �w
=
( Anm + Bnm � w) �N n = Bmn �
w� N m (15) sau: N m Anm + Bnm � w (16)
În statistica Maxwell-Boltzmann cu degenerescenţă, repartiţia la echilibru termodinamic este
N - Ei / kT
Ni 0 = gi e
determinată de relaţia: z (17), unde: N este numărul total de atomi, g i reprezintă
z = Sgi e - Ei / kT
degenerarea nivelului Ei , iar (18) este funcţia de partiţie (suma statistică). Din
N n g n - ( En - Em )/ kT
= �
e
(16), rezultă: N m g m (19). Egalând expresiile (16) cu (19), se obţine:
Anm
Bmn �w g n - hukTnm w= hu nm
= � e , En - Em = hunm � gm
e kT - Bnm
Bmn �
A + Bnm �
(20) nm
w gm gn (21)
8pu 2
( w ==� kT ) w
Din formula lui Rayleigh-Jeans 3 când T � � (22)
Relaţia (21) satisface această situaţie limită dacă îşi anulează numitorul. Rezultă:
hu
gm nm

e kT = Bnm
Bmn �
gn
hunm

Deoarece pentru T � � exponenţiala poate fi aproximată cu unitatea ( e �1), se obţine o

kT

relaţie simplificată între coeficienţii Bnm şi Bmn: gnBnm=gmBmn (23)

Înlocuind în (21) şi egalând cu formula lui Planck obţinem:
Anm 8p h unm 3 Anm 8p h
= � � = 3 �unm 3 (24)
(
Bnm �ehunm / kT - 1 ) c 3
(e hu nm / kT
)
-1 Bnm c
Aceasta este legătura între coeficienţii Anm şi Bnm. Relaţiile (23) şi (24) nu depind de alegerea
materialului din care este constituit sistemul cuantic şi nici de perechile de stări care se
analizează. Coeficientul Anm nu reprezintă altceva decât inversul timpului mediu de viaţă după
1
care populaţia nivelului superior scade de e ori: Anm = , t sp �10-8 - 10-7 s (25)
t sp

11
 t
-
t sp (26)
N n = N n (0) �
e
Radiaţia spontană se comportă ca o sursă de zgomot, datorită modului haotic (fără nici o corelare
de fază) în care au loc tranziţiile spontane. Condiţia necesară (dar nu şi suficientă) pentru
amplificarea radiaţiei, în cazul în care neglijăm emisia spontană, este aceea ca intensitatea
radiaţiei emise stimulat să o depăşească pe cea a radiaţiei absorbite:
hunm ��
( Bnm N n - Bmn N m )w � 0 Bnm N n �
Bmn N m (27)
Dacă se folosea relaţia (12), în care impunem ca dN /dt <0, se ajungea la acelaşi rezultat.
gm N N
Din relaţiile (22) şi (23) obţinem: Bmn N n �
Bmn N m � n � m (28)
gn gn gm
În cazul nivelelor nedegenerate ( gn=gm ) obţinem inegalitatea N n �
N m (29)
Pentru amplificarea undei electromagnetice care trece printr-un mediu, condiţia necesară este ca
numărul de atomi de pe nivelul superior să depăşească pe cel de pe nivelul inferior. Întrucât în
mod natural această condiţie nu este îndeplinită, se spune că inegalitatea (28) reprezintă condiţia
de inversie de populaţie.
Într-adevăr, considerând temperatura sistemului suficient de ridicată pentru ca distribuţia clasică
Maxwell-Boltzmann (17) să fie valabilă şi logaritmând relaţia (19) se obţine:
En - Em
T=
g N
k ln( m n ) (30)
gn Nm

Fig. 8 Repartiţia obişnuită a particulelor unui corp la echilibru termodinamic, caracterizat

printr-o temperatură T > 0

În cazul sistemelor obişnuite ( N n �

N m ) nedegenerate ( gn=gm ), , ansamblul de atomi este
caracterizat de o temperatură absolută pozitivă ( T > 0), deoarece En �
Em . Pentru un 12sistem
nedegenerat în care există o inversie de populaţie N n �N m , din relaţia (30) rezultă T < 0. Această
temperatură este definită numai în raport cu repartiţia atomilor pe cele două nivele de energie.

12
Un mediu în care există o inversie de populaţie între două nivele de energie se numeşte mediu
activ. Un mediu activ este capabil să amplifice radiaţia electromagnetică de frecvenţă u nm .
Mediul activ este situat într-o incintă specială numită cavitate de rezonanţă. Aceasta constă de
obicei din două oglinzi plane sau sferice, puternic reflectătoare (coeficient de reflexie ∼ 98%),
aşezate perpendicular pe axa mediului activ, la o distanţă de ordinul decimetrilor una faţă de alta.

Fig. 9 Componentele unui dispozitiv laser

Unda electromagnetică ce provine din mediul activ va fi reflectată de cele două oglinzi şi
amplificată la fiecare trecere prin mediul activ. Dacă una din oglinzi este parţial transmiţătoare,
atunci din cavitate se poate extrage un fascicul de radiaţie util. Inversia de populaţie poate fi
realizată prin „pompaj” optic, ciocniri electronice, reacţii chimice etc. Au fost obţinute linii laser
în vizibil, infraroşu, ultraviolet, în domeniul razelor X şi chiar în domeniul radiaţiilor γ (ultimul
tip de laser este obţinut folosind ca sursă de pompaj o bombă nucleară).
Fie o undă electromagnetică care se propagă într-un mediu activ, în lungul axei Oz. S-a notat cu
I(z) intensitatea undei în punctul de coordonată z . Într-un timp dt unda străbate volumul dV =
A⋅dz, unde A este aria secţiunii transversale. Din relaţiile (6) şi (11) se obţine:
dP d 2E d 2E dI
I st - I abs = ( Bnm N n - Bmn N m ) �
w�hunm = = = = (31)
dV dt � dV dt � A� dz dz
unde dP este elementul de putere corespunzător elementului de energie dE , iar dI reprezintă
creşterea intensităţii undei pe distanţa dz . Intensitatea undei electromagnetice I este egală cu
produsul dintre viteza luminii în vid c şi densitatea volumică de energie spectrală w :
dI I
I = c ⋅ w (32). Din relaţiile (31) şi (32) rezultă: = ( Bnm N n - Bmn N m ) �� hunm (33)
dz c
Separând variabilele şi apoi integrând relaţia obţinută, se obţine:
z
I dI 1 I 1
� = ( Bnm N n - Bmn N m ) hu nm � dz (34) � ln = ( Bnm N n - Bmn N m )hunm � z (35) �
I0 I c 0
I0 c

13
 1 gn
( Bnm N n - Bmn N m ) hunm �
z Bnm din (23) în (36) se obţine:
I = I0 �
e c (36). Dar, înlocuind Bmn=
gm
Bnm g
I = I0 �
e g �z (37), unde coeficientul de câştig g are expresia: g=
c
( N n - n N m )hunm
gm
(38).

1MW / cm 2 )
Această relaţie este valabilă numai pentru intensităţi mici. Pentru intensităţi mari (�
nivelul Nn ajunge la saturaţie ( N n : N / 2) , astfel că intensitatea radiaţiei laser are o creştere
limitată .
Având în vedere atât proprietăţile de amplificare ale mediului, cât şi pierderile care apar în el, se
( g - g p )�
z
poate exprima intensitatea undei care se propagă în acest mediu astfel: I = I0 �
e (39),
unde este gp coeficientul (factorul) de pierdere.
Condiţia necesară şi suficientă pentru ca mediul activ să amplifice radiaţia electromagnetică este
dată de inegalitatea: g � g p (40).
Pentru ca laserul să funcţioneze ca oscilator (generator) şi amplificator de radiaţie este necesară o
condiţie de prag (condiţia de autooscilaţie): N n - N m �N p (41), deoarece în cavitate se produc
pierderi de radiaţie prin difracţie la marginile oglinzilor, datorită neomogenităţii mediului etc
1.2 Clasificarea laserelor se poate face după criterii diferite:

1. Starea de agregare a materiei a mediului activ: solid, lichid, gaz sau plasmă.
2. Domeniul spectral a lungimii de undă laser: spectrul vizibil, spectrul infraroşu (IR), etc.
3. Metoda de excitare (pompaj) a mediului activ: pompaj optic, pompaj electric, etc.
Excitarea mediului activ pentru realizarea inversiei de populaţie peste nivelul de prag se poate
obţine prin diverse tehnici/mecanisme:
- excitarea prin ciocniri electronice - folosită în laserii cu gaz, în care în urma descărcării
electrice în mediu gazos în incintă apar ioni şi electroni care prin accelerare în câmp electric pot
excita constituenţii neutri.
- excitarea prin transfer rezonant de excitaţie - ciocniri între două specii de atomi, unii în stare
excitată, iar alţii în stare fundamentală, ciocniri în urma cărora se degajă energie.
- pompaj optic - excitare optică rezonantă a mediului utilizat.
- procese gaz-dinamice - crearea inversiei de populaţie pe cale termică.
- excitarea prin reacţii chimice - crearea inversiei de populaţie utilizând energia degajată în
reacţiile chimice.
- excitarea prin efect Penning - în cazul laserilor ionici prin ciocniri între atomi în stare
metastabilă .
- excitarea prin injecţie - specifică laserilor cu semiconductori.
- excitarea cu fascicule de electroni (bombardament electronic) - prin transferul energiei
electronilor din fascicul către electronii şi golurile reţelei criataline.
4. Caracteristicile radiaţiei emise de laser.
5. Numărul nivelelor de energie care participă la efectul laser.

14
6. Regimul de lucru: a) lasere cu regim de funcţionare în undă continuă (continuous wave
laser); b) lasere cu regim de funcţionare în undă pulsată (pulsed wave laser)
Din punct de vedere al energiei debitate în fasciculul laser, există o gamă largă de lasere care au
energii cuprinse între mJ respectiv kJ, randamentul de obţinere al efectului laser variind funcţie
de mediul activ între 0,1% (cazul laserilor ionici) şi 60% (cazul diodelor laser).

2. Tipuri de lasere
2.1. Lasere cu corp solid

Laserul cu rubin este format dintr-un mic cilindru de rubin sintetic (oxid de aluminiu
impurificat cu ioni de crom trivalent), ale cărui feţe terminale sunt prelucrate optic şi acoperie cu
un strat de argint, astfel încât una dintre feţe este complet opacă, iar cealaltă are o transparenţă de
4%. Culoarea rubinului este dependentă de concentraţia oxidului de crom (Cr 2O3) în oxidul de
aluminiu (Al2O3). În cazul rubinului sintetic folosit ca mediu activ concentraţia ionilor de Cr 3+ în
safir (Al2O3) este de 0,05%, iar culoarea roz a rubinului se datorează faptului că acesta absoarbe
radiaţiile corespunzătoare celorlalte culori (albastru, verde etc.). Inversia de populaţie se
realizează prin pompaj optic, cu ajutorul unui tub cu descărcare electrică în formă de spirală, care
înconjoară mediul activ şi care conţine xenon la o presiune de câteva sute de torr. În timpul
descărcării ( 10-3 secunde) xenonul emite radiaţii verzi (5700 Å) şi albastre (4000 Å) care sunt
4
absorbite de ionii de crom din rubin. Astfel ionii de crom trec din starea fundamentală ( A2 ) în
4 4
stările excitate ( F2 şi F1 ), care au un timp de viaţă mediu de aproximativ 10-3 s. Dezexcitarea
acestor stări are loc prin tranziţii neradiative, în care energia pierdută de ionii de crom este
transformată în energie termică a reţelei cristaline, astfel că are loc o încălzire puternică a
mediului activ. Pentru a evita supraîncălzirea rubinului se foloseşte un dispozitiv de răcire.
Nivelul laser superior ( 2 E ) este un nivel metastabil, deoarece are un timp de viaţă mediu foarte
mare (3 10-3 s). Tranziţia ionilor de crom de pe acest nivel pe nivelul fundamental are loc prin
emisie stimulată, rezultând o radiaţie roşie (6943 Å). Acest laser funcţionează în impulsuri.

Fig. 10 Schema laserului cu rubin şi a nivelelor

de energie implicate în emisia laser
Principalele trăsături ale laserului cu cristal de
rubin sunt:
• Laser cu corp solid.
• Emite radiaţie în domeniul roşu al spectrului
vizibil.
• Pompaj optic.

15
• Radiaţia este emisă în pulsuri.
• Laser cu trei nivele.
Dezavantajul principal al laserilor cu trei nivele constă în faptul că nivelul
inferior care participă la tranziţia laser este nivelul fundamental, ceea ce face
ca inversia de populaţie să se obţină greu. Acest neajuns este înlăturat în
cazul laserului cu patru nivele, unde prin emisie stimulată atomii trec pe un
nivel intermediar, care este în general foarte puţin populat, astfel încât inversia de populaţie se
realizează mai uşor.
Laserul cu rubin este folosit la măsurarea distanţei până la un satelit, la microsudura în puncte cu
acces dificil, în holografia ultrarapidă, la studiul efectului Raman stimulat etc. [ 1]
Laserele cu patru nivele reprezentative sunt: laserul cu ioni de neodim introduşi ca impurităţi în
cristalul de Y3Al5O12 şi laserul cu sticlă dopată cu neodim.
Utilizarea sticlei dopată cu neodim ca mediu laser activ a fost propusă de către Switzer în anul
1961.Diagrama nivelelor energetice ale unui laser de tip Nd:sticlă este prezentată în figura 11.
Tranziţia laser
Cea mai importantă având λ =1,06 µm se produce între subnivelele inferioare ale nivelelor 4F3/2
şi 4I11/2 (lungimea de undă de aproximativ 1,06 μm este funcţie de compoziţia sticlei). Întrucât la
temperatura camerei populaţia nivelului 4I11/2 este neglijabilă, inversia de populaţie se realizează
uşor, sistemul laser fiind tipic cu patru nivele. Ionii excitaţi ca urmare a absorbţiei în banda 0,5-
0,8µm se relaxeazå cu o eficienţă cuantică ridicată pe nivelul cu viaţă lungă 4F3/2 obţinându-se
astfel inversia de populaţie în raport cu nivelul 4I11/2.
Avantaje ale utilizării sticlelor ca “gazde” pentru realizarea mediilor laser
active : posibilitatea dopării uniforme cu concentraţii variabile, dimensiuni mari, preţ redus,
rezistenţă mecanică etc. Un dezavantaj al sticlelor îl constituie conductivitatea termică scăzută,
ceea ce limitează rata de repetiţie a impulsurilor şi diametrele maxime ale barelor active de Nd:
sticlă. Dintre sticlele utilizate (SiBaRb, Ba(PO3)2, LaBBa, SiPbK, LaAlSi) silicaţii sunt cei mai
indicaţi spre a fi utilizaţi ca gazde pentru ionii de Nd3+.

16
 Fig.11 Nivele energetice ale Nd3+ încorporat în sticlă
Din punct de vedere constructiv, laserul Nd: sticlă ca şi alţi laseri cu corp solid este pompat optic.
Astfel se utilizează diferite sisteme de concentrare a excitaţiei optice furnizată de un tub flash
(fig. 12). [ 3]

Fig.12 Schema de principiu a unui laser cu sticlă dopată cu Nd

Tot un laser cu corp solid este cel cu YAG-Nd (YAG este un oxid de aluminiu şi ytriu: Y3Al5O12,
dopat cu neodim Nd3+). Este un laser cu patru niveluri, putând funcţiona şi în undă continuă la

17
puteri de până la 10 W. Pompajul se face cu lămpi pe bază de tungsten şi poate fi de bandă largă,
ca în cazul laserului cu rubin. Sunt posibile mai multe tranziţii între 940 şi 1400 nm. Când
funcţionează în impulsuri, se pot obţine puteri de vârf foarte mari (1014 W), randamentul fiind
cuprins între 2…5%. Laserul cu YAG-Nd este mult utilizat în comunicaţii. Alte exemple de
lasere cu corp solid sunt cei cu YAG-Ho 2100 nm şi YAG-Er 2940 nm care au aplicaţii în
medicină.
Ca ordin de mărime, laserele cu corp solid au un randament de 1…2%, un grad de
monocromaticitate de 104 şi un unghi de divergenţă de 10. Tensiunile de alimentare necesare sunt
de ordinul unui kV.
Laserul cu semiconductori

Laserul cu semiconductori este alcătuit din 3 straturi de semiconductori (tip sandwich) la care
se adaugă elementele sistemului de excitare. La acest tip de laser energia necesară excitării
sistemului de atomi din mediul activ cât şi factorul declanşator sunt date de curentul electric care
se aplică. Datorită faptului ca acest sandwich corespunde modelului clasic de diodă, se foloseşte
şi termenul de diodă.
Pentru a descrie funcţiuonarea unei diode laser homojoncţiune se consideră joncţiunea p-n având
grosimea zonei active d, prezentată în fig. 13. În zona activă de lăţime d (de aproximativ 1 μm)
se produce un număr suficient de mare de electroni şi respectiv goluri pentru ca dispozitivul să
aibă un căştig pozitiv. Dimensiunea zonei active este mai mică decăt cea corespunzătoare
modului cămpului ( D > d).

Fig. 13 Dioda laser homojoncţiune

Randamentul unei astfel de diode este aproximativ 30%, dar amplificarea este destul de mare.
Curentul necesar trebuie sa aibă o densitate de câteva mii de amperi pe centimetru, dar având în
vedere că o diodă laser are mărimi foarte mici, curentul necesar este adesea sub 100mA. Cât
priveşte stratul activ, lungimea lui nu depăşeşte 1 mm, iar grosimea sa este, în funcţie de model,
de la 200 până la 10 nm. În general, grosimea stratului activ variază între 200 si 100 nm. Datorită
faptului ca este atât de subţire, fascicului emis este foarte divergent (pentru un laser) şi astfel
laserul cu semiconductori se bazează foarte mult pe rezonatorul optic ce trebuie ales cu mare

18
grijă şi trebuie poziţionat foarte precis pentru a obţine performanţe maximale. De obicei, un
sistem format din două lentile plan-convexe poziţionate cu feţele convexe una spre cealaltă la
anumite distanţe, calculabile, este suficient pentru a obţine un fascicul destul de bine colimat cu
razele aproape perfect paralele.
Diodele laser sunt foarte sensibile la curenţi şi de aceea controlul strict asupra acestora este
absolut necesar. Uneori este necesară doar o variaţie mică a tensiunii sau a puterii şi dioda se va
distruge.
O diodă poate genera lumină cu o putere de, aproximativ, 3-5 mW. Diodele ce dezvoltă zeci de
mii de mW există şi se găsesc în inscriptoarele de CD şi în alte instrumente şi aparate de profil,
fiind mai rare şi mult mai scumpe. În prezent, majoritatea pointerelor reuşesc performanţa de a
păstra divergenţa la sub un mm la fiecare 5 metri. Spectrul de culori acoperit de laserele cu
semiconductori este în zona roşie 630-780 nm, dar nu este limitat numai aici.
Laserele verzi sau chiar albastre există şi sunt intens cercetate. Diodele de verde şi albastru au o
viaţă efemeră (cele mai performante ating doar cateva sute de ore) şi funcţionează la temperaturi
scăzute (apropiate de 0K). Faţă de clasicul GaAs (care emite în roşu-IR), pentru laserele albastre
se preferă ZnSe şi GaN. Primul a fost exclus treptat din cercetări datorită rezistivităţii mari,
consumului mare de energie, randamentului mic.
Laserele cele mai mai folosite sunt cele care funcţionează pe baza tranziţiilor între:
1) BV – BC, energia fotonilor emişi fiind hν ≅ Eg , cu Eg lărgimea energetică a benzii interzise;
2) nivele din aceeaşi bandă, pentru care hν << Eg ;
3) BV, BC şi nivele de impurităţi sau între nivele de impurităţi din banda interzisă. În acest caz
hν ≅ E , cu E diferenţa între energia nivelelor implicate în tranziţie ;
4) tranzitii cu formarea sau disocierea excitonilor.
Tranziţiile 1) – 4) pot fi directe sau indirecte, probabilitatea cea mai mare având-o tranziţiile
directe. Numărul tranziţiilor pe unitatea de timp este cel mai mare in 1) deoarece numărul
purtătorilor de sarcină implicaţi este (la temperaturi normale) mult mai mare ca în 3), 4).
Timpul de viaţă al stărilor excitate 2) este foarte mic în semiconductori omogeni (nu şi în
structuri mezoscopice!), de ordinul 10-13 s, neputându-se realiza un dezechilibru (inversie de
populaţie) un timp suficient de mare pentru a produce un efect măsurabil. Comparativ, timpul de
viaţă al stărilor excitate 1) este mult mai mare, de ordinul 10-3 – 10 -9 s. De aceea, cele mai
folosite lasere sunt cele care funcţionează pe baza tranziţiilor de tip 1).
Tranziţiile între două nivele de energie sunt, în general, de trei tipuri :

Fig.14 Tipuri de tranziţii între două nivele de energie

19
Pentru un semiconductor nedopat (sau puţin dopat) astfel încât nivelul Fermi este in interiorul
benzii interzise la 0 K (la temperaturi mici, in general) stările sub nivelul Fermi EF sunt ocupate
şi cele deasupra lui EF sunt libere.

Fig. 15 Poziţia nivelului Fermi într-un semiconductor nedopat, la temperaturi mici, respectiv,
structura unei diode laser
Pentru sursele de lumină cu semiconductori (lasere) se folosesc semiconductori puternic
degeneraţi.
Pentru laserele cu semiconductori, oglinzile sunt chiar feţele şlefuite ale structurii, radiaţia fiind
emisă în planul joncţiunii [ 4] .

20
 Principiul de funcţionare al diodei LASER

Radiaţia laser poate fi produsă şi în urma recombinării electronilor şi golurilor într-o joncţiune
semiconductoare p-n (diodă laser) dacă câştigul depăşeşte pierderile.
Într-un cristal semiconductor, nivelele energetice posibile ale electronilor în cristal sunt
distribuite în banda de valenţă şi în banda de conducţie, benzi energetice separate printr-o bandă
interzisă de până la 3 eV. Pentru creşterea artificială a conductivităţii electrice la temperatura
camerei, semiconductorul poate fi dopat cu impurităţi donoare de electroni, iar cristalul
semiconductor are electronii ca purtători de sarcină majoritari, sau cu impurităţi acceptoare de
electroni, iar semiconductorul are golurile (absenţele electronilor) ca purtători majoritari.
Se consideră cazul unui dopaj peste o anumită limită a concentraţiei de impurităţi, atât donoare
cât şi acceptoare, astfel încât, atât în banda de valenţă cât şi în banda de conducţie, electronii nu
pot avea energii decât până la anumite valori, denumite cvasiniveluri Fermi, W FC în banda de
conducţie şi respectiv, WFV în banda de valenţă. Acesta este cazul unui aşa-numit semiconductor
extrinsec degenerat.

Efectul laser şi caracteristica intrare-ieşire

O diodă semiconductoare funcţionează ca un laser dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

• Inversiunea de populaţie
• Emisia stimulată
• Reacţia pozitivă
Caracteristica intrare-ieşire a unei diode laser
Intrarea fiind curentul direct (I) şi ieşirea puterea luminoasă (P), se reprezintă caracteristica P-I.
Când este aplicat un curent direct mic, sunt excitaţi un anumit număr de electroni şi dioda
radiază ca un LED. Astfel este de aşteptat să obţinem aceeaşi dreaptă ca la un LED. Când
densitatea de curent devine suficientă pentru a creea inversiunea de populaţie şi se atinge
valoarea de prag (când cîştigul egalează pierderile), dioda începe să funcţioneze ca un laser.
Această creştere de pantă este prezentată în fig 16, care arată că dioda laser emite mult mai multă
putere. O dioda laser care emite 1 mW putere are în jur de 30 mA curent de prag şi 60 mA curent
de comandă.

21
 Fig. 16 Caracteristica intrare-ieşire a unei diode laser

Reacţia pozitivă

Pentru a radia lumină stimulată cu putere semnificativă, este nevoie de milioane de milioane de
fotoni. Pentru a stimula o astfel de radiaţie, se plasează o oglindă la un capăt al regiunii active, ca
în fig 17.

Fig. 17 Inversiunea de populaţie presupune mai mulţi electroni în banda de conducţie decât în
banda de valenţă

Doi fotoni, unul extern şi unul stimulat, sunt astfel reflectaţi înapoi, spre regiunea activă. Aceşti
doi fotoni vor funcţiona acum ca radiaţie externă şi vor stimula emisia altor doi fotoni. Aceşti
patru fotoni sunt reflectaţi de o a doua oglindă, poziţionată la celălalt capăt al regiunii active.

22
Când aceşti fotoni vor trece prin regiunea activă, ei vor stimula emisia altor patru fotoni. Aceşti
opt fotoni vor fi reflectaţi înapoi în regiunea activă de prima oglindă şi procesul continuă la
infinit. Prin urmare, cele două oglinzi realizează o reacţie optică pozitivă. Pozitivă, deoarece
reacţia adună ieşirea (fotonii stimulaţi) la intrare (fotonii externi). Aceste două oglinzi formează
un rezonator. Pentru a susţine acest proces, este nevoie de un număr mare de electroni excitaţi
disponibili în banda de conducţie. Ştim că folosind energie externă - curentul direct pentru un
LED - este posibil să excităm un număr de electroni. Însă în laser, golirea benzii de conducţie se
face mult mai repede decît într-un LED. Prin urmare, este nevoie să excităm electroni la o viteză
mult mai mare decât se întâmplă într-un LED. Pentru un proces laser trebuie să existe mai mulţi
electroni în banda de conducţie decât în banda de valenţă.
Această situaţie se numeşte inversiune de populaţie, deoarece, în mod normal, banda de valenţă
este mult mai populată decât banda de conducţie. Pentru a creea această inversiune de populaţie,
se trece o densitate mare de curent printr-o regiune activă îngustă.
Inversiunea de populaţie este o condiţie necesară pentru a crea efectul laser, deoarece cu cât este
mai mare numărul de electroni excitaţi, cu atât mai mare este numărul de fotoni stimulaţi care
pot fi radiaţi. Cu alte cuvinte, numărul de electroni excitaţi determină câştigul diodei laser. Pe de
altă parte, o dioda laser introduce şi anumite pierderi. Există două mecanisme principale:
absorbţia şi transmisia fotonilor stimulaţi. Astfel, o parte din fotonii stimulaţi sunt absorbiţi în
semiconductor înainte de a ajunge sa scape sub formă de radiaţie. În al doilea rînd, oglinzile nu
reflectă 100% fotonii incidenţi.
S-ar părea că numărul de fotoni stimulaţi continuă să crească infinit, ceea ce, evident, nu este
adevărat. Figura 18 nu prezintă şi pierderile de fotoni. La începutul procesului laser, numărul de
fotoni continuă sa crească, liniar, cu viteză explozivă dar, pe măsură ce procesul continuă, cu cât
sunt mai mulţi fotoni stimulaţi, cu atât sunt mai mulţi fotoni pierduţi. Pentru o diodă dată,
pierderea este constantă, în timp ce câştigul poate fi modificat, aşa cum se poate observa în
fig.18. Creşterea câştigului este obţinută prin creşterea curentului direct. La un moment dat,
câştigul devine egal cu pierderile, situaţie numită condiţie de prag (curentul corespunzător se
numeşte curent de prag).

23
 Fig. 18 Pentru o diodă dată, pierderea este constantă, în timp ce câştigul poate fi modificat

Peste această condiţie de prag, dioda începe să se comporte ca o diodă laser. Dacă continuăm să
creştem curentul direct, numărul de fotoni emişi stimulat continuă să crească, ceea ce induce şi o
creştere a puterii luminoase. Se obţine astfel o diodă semiconductoare care emite o limină
monocromatică, bine direcţionată, foarte intensă şi coerentă. De reţinut că, pentru a face o
diodă să genereze lumină laser, cîştigul trebuie să depăşească pierderile.
Excitaţia şi radiaţia sunt guvernate de legi statistice.
Albert Einstein este cel care a explicat diferenţa dintre emisia spontană şi cea stimulată,
introducînd parametrii ce-i poartă numele, pentru a calcula probabilităţile acestor două tipuri de
emisii.
Diodele laser constituie unicul sistem laser în care emisia stimulată a radiaţiei electromagnetice
poate fi modulată în amplitudine direct, prin modularea energiei de pompaj. Astfel, prin
modularea temporală a densităţii de curent electric de injecţie, se realizează modularea temporală
simultană a intensităţii radiante a undei laser, ceea ce permite transmiterea informaţiei pe cale
optică, cu ajutorul unui fascicul laser modulat pe baza unui procedeu care nu este foarte
complicat.
Cele mai importante caracteristici ale diodelor laser sunt determinate de dimensiunile foarte mici
(câţiva microni) ale acestor dispozitive precum şi de posibilitatea modulării radiaţiei prin
varierea curentului.
În cazul unei diode laser, câştigul la prag se poate exprima funcţie de curentul prin diodă.
Valoarea de prag a curentului electric pentru inversia de populaţie într-o diodă laser rezultă dintr-
un sistem de două ecuaţii cuplate, respectiv, aspectelor fizice: condiţia de prag la un parcurs
complet al radiaţiei în cavitate şi, respectiv, relaţia dintre amplificarea optică şi densitatea
curentului electric de pompaj. În general la construcţia diodelor laser nu se folosesc oglinzi
pentru a obţine efectul de reacţie pozitivă, întrucât indicele de refracţie al materialului este
suficient de mare pentru a determina fenomenul de reflexie totală la interfaţa semiconductor-aer.
Polizând două feţe opuse ale diodei şi lăsându-le pe celelaltă două rugoase (astfel încât
reflectivităţile acestora să fie mici) oscilaţia laser este favorizată de-a lungul axei care uneşte
feţele polizate (fig. 13).
O parte din puterea radiantă a undei electromagnetice rezultate din emisia stimulată se disipă în
cristalul semiconductor, iar restul constituie puterea radiantă laser efectiv emisă de dioda laser în
exterior, prin feţele cristaline de reflectanţe R1 şi respectiv, R2 , ce constituie rezonatorul laser.
Primul laser cu semiconductori a fost realizat în anul 1962 într-o joncţiune p-n cu GaAs. Nivelele
energetice implicate în tranziţiile laser fac parte din benzi energetice (nu mai sunt discrete),
inversia de populaţie făcându-se prin injecţie.
Densităţile curentului de prag pentru diferite tipuri de diode laser variază între 0,1÷10 kA / cm 2
pentru funcţionarea în regim continuu şi de 250 kA / cm 2 pentru funcţionarea în impulsuri.
Lungimea de undă a radiaţiei emisă de diodele laser este situată în domeniul infraroşu al
spectrului. De exemplu, în cazul diodei de tip InP radiaţia laser obţinută are λ = 0,907 μm, iar
pentru GaSb, λ =1,550 μm .
24
O îmbunătăţire a performanţelor diodelor laser s-a realizat prin fabricarea de medii active din
material semiconductor cu dublă heterostructură (de exemplu, de tip GaAlInP/GaInP).
Heterostructura reprezintă o joncţiune între două cristale semiconductoare cu compoziţie
chimică diferită şi cu dopaje de tip diferit. Dubla heterostructură este o structură formată din trei
straturi de material semiconductor, cele de la extremităţi având formulă chimică şi conductivitate
electrică (dopaj) diferite faţă de cel din mijloc, care conţine regiunea cu joncţiunea activă. De
asemenea, indicele de refracţie al materialului central este mai mare decât al straturilor laterale,
ceea ce mijloceşte ghidarea radiaţiei rezultate din emisia stimulată, prin zona activă a diodei.
Pentru a face acţiunea laser mai eficientă, se poate folosi o tehnică de fabricare care permite
realizarea unor regiuni active foarte înguste, de ordinul 4 la 20 nm grosime (vezi fig.19, pentru
definirea dimensiunilor).

Fig. 19 Eficientizarea acţiunii laser prin realizarea unor regiuni active foarte înguste

Această tehnică conduce la aşa numitul laser cu perete cuatic. Tehnica peretelui cuatic modifică
densitatea nivelelor energetice disponibile pentru electroni şi goluri. Rezultatul este un câştig
optic mult mai mare. Din punct de vedere al joncţiunii p-n, o diodă cu perete cuantic este
caracterizată printr-un potenţial de barieră mai redus, ceea ce face ca electronii şi golurile să se
poată recombina mai uşor. Cu alte cuvinte, va fi necesar un curent mai mic pentru a susţine
acţiunea laser în acest tip de diode laser. În fig.20 este prezentată structura unei diode laser cu
perete cuantic.

25
 Fig.20 Structura unei diode laser cu perete cuatic
Un rezonator poate să suporte doar o undă cu o anumită lungime de undă, şi anume unda care
prezintă o configuraţie de undă staţionară. Această condiţie fizică se poate exprima matematic
prin relaţia: 2l / l = N (41), unde L este lungimea dintre oglinzi şi N este un întreg. Toate
lungimile de undă care satisfac relaţia (41) pot exista în rezonator. Aceste lungimi de undă se
numesc moduri longitudinale. Când lungimea rezonatorului creşte sau scade, laserul comută de
la o lungime de undă la alta, fenomen numit salt modal.
Câte moduri poate radia un laser ? Rezonatorul poate suporta un număr infinit de moduri, însă
mediul activ oferă câştig doar pentru un interval redus de lungimi de undă (deoarece l �
hc / Eg ).
Deoarece un laser este format dintr-un rezonator si un mediu activ, iar radiaţia este rezultatul
interacţiunii dintre ele, doar câteva lungimi de undă, care cad în interiorul curbei de câştig, pot fi
radiate. Acest lucru este arătat în fig. 21.

Fig. 21 Posibilitatea emisiei de radiaţie, când lungimea de undă cade în interiorul curbei de
câştig

26
Radiaţia începe să aibă loc doar cînd cîştigul depăşeşte pierderile. Undele cu lN , lN �1 şi lN �2 pot
fi radiate, dar în realitate vor fi doar lN , lN �1 . Distanţa dintre două moduri longitudinale
adiacente este: lN - lN +1 . Din relaţia (41) se obţine: lN - lN +1 �2 L / N = l / 2L (42)
2 2

Este important de subliniat că câştigul depinde de frecvenţă, în timp ce pierderile nu. Prin
urmare, efectul laser poate fi obţinut doar într-un anumit interval de frecvenţă [ u1 ,u2 ] , în care
câştigul depăşeşte pierderile.
Un alt element ce trebuie considerat este lăţimea spectrală reală a diodei laser. Lăţimea spectrală
este măsurată între cele două moduri longitudinale extreme, la jumătate din puterea maximă de
ieşire, ca în fig 22. Cu cît un laser poate genera mai multe moduri longitudinale, cu atât lăţimea
spectrală este mai mare. Cu toate aceste moduri, lăţimea spectrală tipică a unui laser este în jur
de 1...2 nm. (Lăţimea spectrală a unui LED este între 60 şi 170 nm.)

Fig. 22 Măsurarea lăţimii spectrale

Există lasere la care radiaţia emisă este forţată să iasă într-o direcţie normală pe planul joncţiunii.
Acest tip de laser, la care mediul activ este de obicei format de obicei din gropi cuantice, se
numeşte laser cu emisie verticală sau VCSEL (vertical cavity surface-emitting laser). O groapă
cuantică este formată dintr-o succesiune de straturi subţiri din semiconductori diferiţi, astfel încât
la interfaţa a două astfel de straturi marginile BV, respectiv BC, suferă discontinuităţi
(semiconductorii au benzi interzise de lărgimi E g diferite). Diagrama energetică a BC, de
exemplu, într-o groapă cuantică, arată ca în figura 24.

Fig. 23 Diagrama energetică a BC într-o groapă cuantică

27
AlAs este, în acest caz, bariera pentru mişcarea electronilor şi GaAs este groapa de potenţial (pot
exista una sau mai multe gropi). Deoarece nivelele energetice ale electronilor într-o groapă
cuantică sunt discrete, datorită confinării spaţiale, tranziţiile au loc, în acest caz, între nivele
discrete din BC si nivele discrete din BV, astfel încât spectrul tranziţiei este mult mai îngust decât
la laserii cu joncţiuni p-n obişnuite. Nivelele discrete din BV şi BC între care au loc tranziţiile,
precum şi poziţia nivelelor Fermi în BV si BC, sunt reprezentate în figura de mai jos. [ 4]

Fig. 24 Nivele discrete din BV şi BC între care au loc tranziţiile, precum şi poziţia nivelelor
Fermi în BV si BC
Toate diodele laser care au fost prezentate pîna acum sunt diode cu emisie laterală. Ele sunt
caracterizate printr-o regiune activă de lungime semnificativă (de ordinul a sute de micrometri)
şi de o configuraţiei asimetrică a radiaţiei. Deoarece spaţiul dintr-un rezonator este numit şi
cavitate, cuvintele ”cavitate verticală” înseamnă că structura care oferă reacţia pozitivă este
plasată pe direcţia verticală. Cuvintele ”emisie de suprafaţă” înseamnă, în acest context, că
fasciculul laser este emis perpendicular pe substrat. O structură de bază a acestei diode este
prezentată în fig. 25.

28
 Fig. 25 Structura unui laser cu emisie verticală

Mai mulţi pereti cuantici sunt realizaţi în această structură pentru a îmbunătăţi câştigul de
lumină. Regiunea activă este plasată între reflectoare Bragg - realizate din straturi alternative de
materiale cu indice de refracţie mare şi mic, fiecare dintre aceste straturi avînd grosimea λ/4 şi
fiind realizate din GaAs (n = 3,6) şi AlAs (n = 2,9).
Alte avantaje ale acestei structuri de diodă sunt:
1. Dimensiunea regiunii active este foarte mică, de ordinul a 2 µm. Aceasta determină o distanţă
mare între modurile longitudinale adiacente. De exemplu, pentru λ = 850nm şi L = 2µm, avem λ N
−λN+1 = 72,25nm. Lăţimea spectrală a curbei de câştig este doar de cîţiva nm, prin urmare nu
poate exista decât un singur mod în interiorul curbei de câştig. Prin urmare o diodă VCSEL
operează în regim monomod (vezi fig.26).

Fig. 26 Mod laser pentru o diodă VCSEL

29
2. Diodele VCSEL au dimensiuni foarte mici. Regiunea activă are dimensiuni tipice între 1 şi 5
µm, iar grosimea stratului activ este în jur de 25 nm. Aceasta permite fabricanţilor să realizeze
mai multe diode pe acelasi substrat, realizând matrici mono sau bidimensionale de diode pentru
sisteme de comunicaţii multicanal.
3. Dimensiunile mici ale regiunii active conduc la două avantaje simultan: consum mic de putere
şi viteze mari de comutare. Astfel, o diodă VCSEL poate radia 3 mW la un curent de 10 mA şi
are o bandă de modulaţie de 200 GHz [ 5] . Diodele prezente pe piaţă fac parte din clasele a II-a şi
a III-a, ceea ce înseamnă că prezintă risc scăzut de vătămare la operarea în scopurile pentru care
au fost create şi la expunerea fugară, efemeră a ochiului în raza laser. Totuşi, trebuie avut în
vedere că orice expunere îndelungată produce vătămări punctiforme ale retinei şi nu este nevoie
de efecte imediate pentru a ne da seama că retina este vătămată. Ca regulă, în lucrul cu laserele
nu se priveşte direct în raza laser, chiar dacă nu se simte nici o durere sau chiar dacă raza este
palidă. Culoarea şi strălucirea razelor laser nu au nicio lagătură cu puterea radiaţiei. Aceste două
proprietăţi sunt date de lungimea de undă a radiaţiei, care nu influenţează în mod decisiv puterea
laserului.
Diodele sunt larg răspândite. Faptul ca sunt ieftin de produs şi uşor de folosit duce la producerea
lor în masă şi includerea lor in cele mai multe aparate electronice ce au nevoie de lasere.
Lecturatoarele de CD, fie ele CD-ROM-uri sau CD-playere, sunt toate prevăzute cu diode laser.
DVD playerele au, de asemenea, diode laser, doar ca acestea emit fascicule mult mai fine. CD-
Writer-ele si CD-ReWriter-ele folosesc diode ce emit lasere apropiate de IR (800 nm) şi puteri
de câţiva W. Aceleaşi diode, dar de puteri ceva mai mici, sunt prezente şi în imprimantele cu
laser. Alte produse care folosesc lasere emise de diode sunt cititoarele de coduri de bare (Bar-
Code Readers), unele Scannere, Pointerele etc. Cea mai importantă utilizare, după CD/DVD-
playere, este în comunicaţiile prin fibra optică. În cadrul fiecărui emiţător pe fibră optică se află o
diodă laser. Mai nou, s-a început folosirea diodelor şi în medicină şi în holografie. Diodele nu
sunt folosite în aplicaţiile militare (Radar, ghidare rachete, transmisiuni de date prin eter etc.),
aplicaţiile astronomice (distanţe cosmice şi determinări de compoziţii), efectele speciale de
anvergură şi holografia de mare întindere datorită puterii limitate relativ mici pe care o dezvoltă.
Concluzii
Laserul cu semiconductori este o alternativă ieftină şi fiabilă la laserele cu gaz. Mărimile reduse,
costurile mici de fabricaţie şi utilizare, cât şi longevitatea lor conferă diodelor atuuri importante
în “lupta” cu celelalte dispozitive de emisie laser. Singurele dezavantaje fiind puterile relativ
mici şi fragilitatea, diodele sunt şi vor fi cercetate extensiv pentru a fi îmbunătăţite.
2.2 Lasere cu gaz
Convenţional, laserele cu gaz se divid în 3 grupe:
1. Atomici – Mediul activ laser este compus din gaz atomic neutru precum Heliu-Neon sau
vapori metalici (de exemplu, vapori de cupru).
2. Ionici – Mediul activ laser este compus din gaz ionic precum argonul ionic sau He-Cd
3. Moleculari – Mediul activ laser este compus din gaz molecular precum dioxidul de carbon
(CO2), Azot (N2), laser cu excimeri, laser chimic (HF, DF), laseri în infraroşul îndepărtat (FIR).

30
2.2. 1 Laserele cu gaz atomic: Laserul cu He-Ne
Cel mai cunoscut laser cu gaz este cel cu He-Ne, care conţine un amestec al acestor gaze în
proporţie de 5 atomi de He la un atom de Ne, la presiunea de 0,6 torri. Excitarea atomilor de
heliu se realizează printr-o descărcare electrică după care, aceştia cedează energia atomilor de
neon, prin ciocniri. Lungimea tubului este cuprinsă între 0,5…1m, iar diametrul interior este de 3
mm.
Primul laser cu funcţionare in regim de undă continuă, laserul cu He-Ne, a fost realizat în anul
1961 de către A. Javan şi colaboratorii, acesta fiind totodată şi primul laser cu gaz din lume. În
anul 1962, a fost construit primul laser cu He-Ne şi în ţara noastră.
Cele mai importante linii spectrale pe care funcţionează laserul cu He-Ne sunt cele ale neonului
având λ=0,6328 μm, 1,15 μm şi 3,39 μm, numărul tranziţiilor laser cunoscute ale neonului fiind
mult mai mare.
Figura de mai jos înfăţişează o schemă simplificată a câtorva nivele de energie implicate în
efectul laser folosind acest dispozitiv.

31
 Fig. 27 Diagrama nivelelor energetice şi a tranziţiilor laserului cu He-Ne

Două nivele de energie metastabile acţionează deasupra nivelelor laser. Laserul cu He-Ne are
două nivele laser inferioare, în felul acesta toate lungimile de undă pot fi emise ca tranziţii între
aceste nivele. Cele mai importante lungimi de undă sunt:
λ1 = 632,8 nm, λ 2= 1152 nm, λ3 = 3391,3 nm, λ 4= 543,5 nm
Rolul He în laserul cu He-Ne este de a creşte eficienţa procesului laser. Heliul produce două
efecte particulare:
1. Excitarea directă a gazului de Neon este ineficientă, dar excitarea directă a gazului atomic de
Heliu este foarte eficientă.
2. O stare excitată a atomului de Heliu (nivelul de energie E5) are un nivel de energie care
este foarte similar cu energia unei stări excitate a atomului de Neon (de asemenea nivelul de
energie E5).
Procesul de excitare a atomilor de Ne este un proces cu două etape:
• Tensiunea înaltă aplicată provoacă accelerarea electronilor de la catod spre anod. Aceşti
electroni ciocnesc atomii de He şi le transferă energie cinetică.
• Atomii de He excitaţi se ciocnesc cu atomii de Ne şi îşi transfer energia de excitare. Astfel
gazul de He nu participă în procesul laser, dar creşte eficienţa excitării în aşa fel încât eficienţa
laser creşte cu un factor de aproximativ 200.
Datorită numărului mare de ciocniri dintre electroni şi atomi, inversiunea de populaţie se
menţine şi în timpul tranziţiei laser şi, ca urmare, laserul poate funcţiona în mod continuu, dar cu
putere nu prea mare.
Laserul cu He-Ne este un laser cu 4 nivele de energie, în felul acesta timpul de viaţă al nivelului
de energie laser inferior trebuie să fie foarte scurt. În gazul de neon, care este gazul activ laser,

32
tranziţia (dezexcitarea) de pe nivelul de energie laser inferior nu este suficient de rapidă, dar
aceasta este accelerată de ciocnirile cu pereţii tubului.
Deoarece numărul ciocnirilor cu pereţii tubului creşte cu cât tubul este mai îngust, câştigul laser
este invers proporţional cu raza tubului. Deci, diametrul tubului laserului cu He-Ne trebuie să fie
cât mai mic posibil.
Câştigul scăzut al mediului activ în laserul cu He-Ne limitează puterea de ieşire la o putere
scăzută. Laserele comerciale sunt disponibile numai cu puteri de ieşire de ordinul a 0,5 ÷ 50 mW.
Laserul are trei tranziţii, dintre care, doar una este în vizibil: 632,8 nm (roşu). Puterea este, în
mod obişnuit, între 0,5…5 mW, dar există şi laseri care dau 100 mW.
Linia laser corespunzătoare lungimii de undă λ=1,152 μm este cea mai puternică din cele 30 de
tranziţii 2s−2 p permise în neon in domeniul 0,88 � 1,71 μm. În cazul tranziţiilor între nivelele
3s−2 p, pot să apară 9 linii diferite situate între 0,5433 μm şi 0,7305 μm, în timp ce pentru
tranziţiile între nivelele 3s−3p sunt cunoscute 12 linii situate între 2,78 μm şi 3,98 μm. Din punct
de vedere constructiv, laserul cu He-Ne este realizat sub forma unui tub din sticlă pyrex umplut
cu un amestec de heliu şi neon aflate in raportul He:Ne = (7÷10):1, la o presiune totală de câţiva
torri. Tubul laser are încorporaţi doi electrozi, un anod din nichel şi un catod din aluminiu,
trecerile prin sticlă fiind făcute cu ajutorul unor bare de wolfram. Un astfel de tub de descărcare
are lungimea cuprinsă între 0,1 m şi 2 m şi diametrul cuprins între 0,8 cm÷1,4 cm, extremităţile
fiind prevăzute cu ferestre din cuarţ optic, lipite la unghi Brewster (fig. 28).
Pompajul unui astfel de laser se face cu ajutorul unei descărcări în curent continuu care produce
electroni şi ioni liberi în gaz, tensiunea de alimentare fiind de ordinul a 2÷3 kV, iar curentul
descărcării fiind de ordinul a 5÷10 mA. Electronii liberi ciocnesc atomii de heliu pe care-i excită
pe nivelele metastabile 23S1 şi 23S0 , popularea nivelelor 3s şi 2s ale Ne făcându-se, mai ales, prin
transfer rezonant de excitaţie. De asemenea, excitarea laserelor cu He-Ne se poate face şi în
radiofrecvenţă.
În cazul laserilor cu He – Ne, pompajul se realizează prin obţinerea unei descărcări îın He în
care predomină procesele de ionizare: He + e - � He + + 2e - şi de excitare: He + e - � He* + e - .
Atomul de Ne este adus în stare excitată prin ciocniri cu atomii de He* : Ne + He* � Ne* + He .
Laserul cu He-Ne se utilizează în medicină, în tratamentul diferitelor afecţiuni ORL datorită
efectelor fotochimice pe care le induce. Acest tip de laser mai este utilizat şi îın tratamentul
artritelor [ 6] .
Rezonatorul optic pentru laserul cu He-Ne este realizat cu ajutorul a două oglinzi, situate axial
la capetele tubului laser, reflectivitatea ridicată a acestor oglinzi (99 %) asigurând un câştig
ridicat al cavităţii optice al cărei cuplaj cu exteriorul se face prin una sau ambele oglinzi sub
forma fasciculului transmis. Pentru ca laserul să oscileze pe una dintre liniile prezentate mai sus,
se utilizează cavităţi rezonante selective pentru diferite domenii spectrale. Laserele cu He-Ne
emit puteri cuprinse între 0,5÷50 mW, limitarea acestor puteri datorându-se diferitelor procese
care determină saturarea inversiei de populaţie şi deci a puterii emise stimulat cu creşterea
curentului de descărcare. Cele mai importante procese care determină lărgirea liniei laser sunt:

33
lărgirea naturală (≅20 Mz), lărgirea Doppler (≅2GHz) şi lărgirea colizională (0,7 MHz la 0,5
torr).
Parametrii tipici care caracterizează laserul cu He-Ne sunt următorii:
w @ 3� 109 rad / s, t c @ 10 -7 s [ 7 ] .
1015 rad / s, Dwc @ 5 �

Fig. 28 Structura cavităţii laserului cu He-Ne

Laserul cu He-Ne este folosit în spectroscopie, telecomunicaţii, holografie, în dispozitive de

aliniere, în metrologie, pentru obţinerea unor etaloane de lungime şi timp, în transporturi aeriene
şi maritime (utilizarea giroscoapelor laser), în medicină, în tratamentul diferitelor afecţiuni ORL
datorită efectelor fotochimice pe care le induce. Acest tip de laser mai este utilizat şi în
tratamentul artritelor.
Alte exemple de lasere cu gaz sunt:
Laserul cu vapori metalici:
a. Lasere cu vapori metalici neutri, care includ:
1. Laserul cu vapori de cupru (CVL)
2. Laserul cu vapori de aur (GVL)
b. Lasere cu vapori metalici ionizaţi. Exemplu: Laserul cu Heliu-Cadmiu (He-Cd).
Laserul cu vapori de cupru (CVL)
Laserul cu vapori ce cupru a fost prezentat şi funcţionat, pentru prima oară, în 1966.
Primul laser comercial cu vapori de cupru a apărut în jurul anului 1980.
Acest laser era atractiv deoarece acesta are eficienţa relativă ridicată (peste 1%) faţă de laserii cu
domeniul spectral vizibil şi se pot realiza pulsuri cu puteri ridicate.
Structura laserului cu vapori de cupru
Laserul cu vapori de cupru este un laser cu gaz, construit ca un tub cu ferestre la capete.
Tubul este umplut cu gaz inert şi o cantitate mică de cupru pur.

34
Pentru a avea vapori de cupru, metalul trebuie să aibe o temperatură ridicată, deci tubul este
construit din alumină sau zirconiu, care au temperatura materialelor de rezistenţă, superioară
metalelor.
Diametrul tubului este de 10 �80mm şi conţine gaz de Neon la presiunea de 25 �50torri .
Funcţionarea laserului cu vapori de cupru
Temperatura de topire a cuprului este 1083 (0C). La temperaturi mai mari decât punctul de topire,
sunt generaţi vapori de cupru la o concentraţie suficient de ridicată pentru ca aceasta să servească
drept mediu activ pentru laser.
Un volum solid de cupru metalic pur se introduce în interiorul tubului înainte de umplerea
tubului cu gaz de neon.
Descărcarea electrică este produsă de tensiunea înaltă de pe electrozii de la capetele tubului.
Aceasta are ca efect, creşterea temperaturii în interiorul cavităţii tubului, necesară evaporării
cuprului, iar presiunea vaporilor de cupru este în jur de 0,1 torri.
Temperatura măsurată la ieşirea tubului poate atinge 1500÷1400 (0C).
În timpul efectului laser numai o mică fracţiune de atomi de cupru sunt ionizaţi şi aceştia sunt
deplasaţi (atracţie electrostatică) către capetele tubului. Acolo, vaporii se răcesc, şi se transformă
în metal solid. Drept consecinţă, se reduce cantitatea de vapori de cupru din tub. După câteva
sute de ore de funcţionare trebuie să se introducă din nou cupru în tub.
Pulsurile de înaltă tensiune aplicate pe electrozi produc accelerarea electronilor care se ciocnesc
cu moleculele de vapori de cupru, excitându-le pe unul sau două nivele de energie laser
superioare disponibile, cum se observă în figura 29.
Lungimile de undă ale radiaţiilor emise de laserii cu vapori de cupru sunt:
l1 = 510, 6nm (verde),
l2 = 578, 2nm (galben).

Fig. 29 Diagrama nivelelor de energie a laserului cu vapori de cupru

35
Din păcate, ambele tranziţii laser se termină pe nivele de energie laser inferioare care sunt
metastabile (cu timp de viaţă de sute de microsecunde).
Deoarece popularea acestor nivele de energie creşte rapid, condiţia inversiei de populaţie este
nesatisfăcută şi efectul laser este întrerupt.
După oprirea efectului laser, nivelele de energie inferioare se depopulează pe nivelul
fundamental prin ciocniri cu moleculele excitate întâlnite în tub.
Apoi, se poate forma alt puls laser. Timpul fiecărui puls laser este mai mic decât 100 ns (0,1μs).
Laserul cu vapori de cupru este un laser cu trei nivele:
1. Starea fundamentală a atomului de cupru.
2. Nivelul de energie laser superior.
3. Nivelul de energie laser inferior.
Aplicaţiile laserelor cu vapori de cupru:
1. Surse de pompaj pentru laserele cu colorant, pentru pulsuri scurte.
2. Iluminarea obiectelor în fotografierea la viteză ridicată.
Ieşirea laserului cu vapori de cupru este o radiaţie laser în domeniul vizibil cu pulsuri foarte
scurte, la o frecvenţă a pulsurilor foarte mare. Aşadar, această radiaţie poate fi utilizată ca o sursă
de iluminare pentru fotografierea flash la viteze mari. De exemplu, fotografierea gloanţelor de
puşcă cu viteze de 300 - 1500 m/s.
3. În justiţie: identificarea amprentelor digitale şi urmele elementelor speciale în criminalistică.
Radiaţia laser este utilizată la iluminarea probelor şi este examinată fluorescenţa la lungimi de
undă ridicate. Deoarece puterea peak-ului laser este ridicată, pot fi identificate urme reziduale
care nu pot fi identificate utilizând surse de lumină spectrale înguste convenţionale.
4. Terapia fotodinamică (PDT).
Distrugerea selectivă a celulelor canceroase prin iradierea laser la o lungime de undă specifică,
după injectarea unui medicament special pacientului.
5. Îmbogăţirea uraniului (U235).
Pentru fotoionizarea selectivă a U235 în vaporizarea uraniului natural. Cantitatea de U235 din
uraniul natural este foarte mică şi foarte dificil de separat.
Utilizând lasere cu vapori de cupru, este posibilă ionizarea selectivă numai a U235 şi colectarea
materialului ionizat pe discuri încărcate electric.
Laserele cu vapori de aur
Laserul cu vapori de aur este similar cu laserul cu vapori de cupru ca structură şi principii de
funcţionare. Uneori, acelaşi sistem (tub laser şi sursa de putere) este utilizat pentru ambele
lasere. Singura schimbare este înlocuirea cuprului solid cu o sârmă de aur pur.
Lungimea de undă a laserului cu vapori de aur este roşie: λ = 628 nm.
Principalele aplicaţii ale laserelor cu vapori de aur sunt în tratamentele experimentale de cancer
prin terapie fotodinamică (PDT).
2. 2. 2 Laserele cu gaz ionizat: Laserul cu ioni de Ar
Printre cele mai utilizate lasere cu gaz ionizat sunt cele cu gaze nobile: Ar (Ar+) şi Kr (Kr+).
A fost iventat în 1964 de William Bridges şi Hughes.

36
Laserul cu argon ionizat conţine un tub umplut cu argon gaz ce se transformă în plasmă într-o
stare excitată .
O diagramă schematică a nivelelor de energie pentru laserul cu argon este ilustrată în figura
următoare:

Fig. 30 Diagrama schematică a nivelelor de energie pentru laserul cu argon ionizat

Deoarece gazele nobile sunt dificil de ionizat direct, pe cale electrică, se foloseşte ionizarea prin
ciocniri. Puterile de ieşire sunt între 10 mWşi 3W. Sunt disponibile mai multe lungimi de undă
(488,514nm, ...); de exemplu, laserul cu argon ionizat are nouă tranziţii posibile în spectrul vizibil, care
pot fi separate cu prisme, reţele de difracţie ş.a.
Cele mai importante două tranziţii laser au lungimile de undă în vizibil: albastru 488 nm şi
verde 514,5 nm, dar laserul cu argon ionizat emite, de asemenea, şi în spectrul UV: 351,1 nm şi
363,8 nm.
Aplicaţiile laserului cu argon ionizat:
1. Sursă pentru pompajul optic al laserului cu colorant.
2. Distractiv – show cu lumină laser, discoteci, şi afişaje laser.
3. Chirurgie generală – pentru aplicaţii ce utilizează absorbţia la lungimi de undă specifice. A
fost utilizat şi în dermatologie la tratamentul leziunilor pielii, în zonele puternic vascularizate
pentru coagulare, dar a fost înlocuit de lasere cu vapori de cupru sau de lasere cu colorant.
4. Oftalmologic în desprinderile de retină. Laserul cu Ar este utilizat în primul rând în
oftalmologie pentru fotocoagulare.
5. Medicina juridică – pentru determinări de fluorescenţă.
6. Holografie – Deoarece au putere mare în spectrul vizibil.

37
 Fiind un laser cu emisie în domeniul vizibil al spectrului electromagnetic se pot utiliza cu succes
fibrele optice pentru dirijarea fasciculului către zona de interes în diverse aplicaţii. Puterea
maximă emisiei laser pe 514nm este de aproximativ 10 W. Ionizarea şi pompajul se realizează
într-o descărcare continuă în gaz la o presiune mică (1 – 10 torr). Un asemenea sistem are un
randament scăzut, de aproximativ 0, 05%. Pentru a creşte eficienţa emisiei laser se aplică un
câmp magnetic axial de 500 - 1000 Gs ceea ce duce implicit la creşterea densităţii de curent pe
descărcare.
Majoritatea laserelor cu gaz au un randament mic, de 10-1…10-2 %, dar au un grad de
monocromaticitate foarte bun şi un unghi de divergenţă a fasciculului de 0,03...0,15 0. Aceste
avantaje apar, pe de-o parte, deoarece gazul se află la o presiune mică în tubul de descărcare,
ceea ce face ca atomii să interacţioneze foarte slab între ei şi să emită fotoni de frecvenţe foarte
apropiate iar, pe de altă parte, pentru că tubul de descărcare este lung, fapt care asigură coerenţa
fasciculului.
Când se consideră puterea de ieşire a laserului cu argon ionizat, este importantă starea
când puterea de ieşire are toate liniile laser împreună, sau pentru o lungime de undă specifică.
Multe aplicaţii necesită lungimi de undă specifice care pot fi separate cu o reţea de difracţie sau
cu o prismă la ieşirea din cavitatea optică.
Laserele cu gaz ionizat sunt lasere numai în vizibil ce produc multe culori cu puteri comparative
mari (mai mari de câţiva W).
Radiaţia laserului cu Argon ionizat este periculoasă pentru vedere (clasa 3b şi mai mare), şi
lucrul cu aceasta necesită ochelari de protecţie pentru toţi cei din cameră [ 8] .
Laserul cu kripton este foarte asemănător cu laserul cu argon, dar eficienţa lui este mai mică.
Acest laser are multe linii în spectrul vizibil, în special în domeniul spectral de la galben la roşu.
Puterea maximă de ieşire în fiecare linie este de aproximativ 100 mW.
Aplicaţiile cele mai importante ale acestui laser sunt în domeniile de artă şi distracţii, la
realizarea de efecte vizuale fantastice.
2.2.3 Lasere cu gaz molecular
Toţi laserii descrişi anterior se bazează pe tranziţiile electronice dintre diferite nivelele de energie
principale.
Într-o moleculă, nivelele de energie principale sunt subdivizate în nivele de energie vibraţionale.
Fiecare nivel de energie vibraţional poate fi subdivizat în nivele de energie rotaţionale:
1. Nivelele de energie vibraţionale – nivele de energie asociate fiecăror oscilaţii de atomi din
moleculă.
2. Nivelele de energie rotaţionale – nivelele de energie asociate rotaţiei moleculei.
Din aceste nivele de energie sunt subdivizate nivelele de energie principale, diferenţa dintre două
nivele de energie vibraţionale între care se produce efect laser, este mult mai mică decât diferenţa
dintre nivelele de energie principale electronice. Astfel, lungimile de undă asociate acestor
tranziţii de energie dintre aceste nivele sunt mari şi, usual, sunt în spectrul de infraroşu (IR).
Laserele din natură
Laserele cu CO2 există în natură, fără intervenţia umană.

38
Se cunoaşte că echilibrul termodinamic este starea standard în natură, şi acea „inversie de
populaţie”, care este o condiţie pentru efectul laser, nu este o situaţie de echilibru. În anumite
cazuri, inversia de populaţie există în natură. Norii fierbinţi de gaz apropiaţi stelelor crează
maseri naturali. Lumina acestor stele determină excitarea moleculelor de gaz pe nivele de
energie ridicate, iar de pe acestea, moleculele se dezexcită pe stări metastabile. Cantitatea de
radiaţie emisă de aceşti nori fierbinţi este enormă, dar radiaţia nu este emisă ca un fascicul
colimat, precum într-un laser standard. Radiaţia este emisă în toate direcţiile în spaţiu cum se
vede în figura următoare.

Fig. 31 Efectul laser în atmosfera de pe Marte

Identificarea efectului laser în stele a fost determinată prin examinare spectroscopică a

lungimilor de undă recepţionate de la stele. Gazul fierbinte normal este în echilibru
termodinamic. Acesta emite un spectru continuu de lungimi de undă ce depinde de temperatura
gazului. De asemenea, acesta emite lungimi de undă caracteristice gazului.
Laserele emit numai lungimi de undă specifice ce corespund tranziţiilor energetice dintre
anumite nivele de energie.
Comparând intensităţile lungimilor de undă recepţionate de la stea, cu intensităţile lungimilor de
undă de la un gaz fierbinte, normal, se dovedeşte că există inversie de populaţie în aceste stele.
Alte proprietăţi de recepţie a radiaţiei, precum: direcţionalitatea, polarizarea şi lăţimea spectrală a
fiecărei linii spectrale confirmă această idee.
Mediul activ este, în acest caz, în stare gazoasă. Există lasere cu gaz atomic care utilizează o
tranziţie între două nivele ale unui atom neutru şi lasere cu gaz ionizat, plasmă. Pompajul se
realizează printr-o descărcare electrică continuă [ 2] .
Un laser cu gaz este constituit dintr un tub de descărcare plasat între două oglinzi plane. Uneori,
reglajul celor două oglinzi este dificil şi atunci se utilizează două oglinzi sferici concave, în care
centrele de curbură şi focarele coincid.
Pentru stabilitatea laserului, este necesar ca lumina să fie liniar polarizată. Această condiţie se
obţine închizând tubul cu gaz cu lame de sticlă, înclinate după unghiul Brewster. În urma
reflexiilor multiple, se selectează undele polarizate în planul de incidenţă .

39
Laserul cu dioxid de carbon
Efectul laser în molecula de CO 2 a fost demonstrat prima oară de C. Patel, în
1964.
Laserul cu dioxid de carbon conţine un amestec de CO2, He şi N2. Proporţiile optime ale celor
trei gaze în acest amestec depind de sistemul laser şi de mecanismul de excitare. În general,
pentru un laser în undă continuă, proporţiile sunt: CO 2:N2:He – 1:1:8. CO2 este o moleculă liniară
şi cei trei atomi sunt situaţi pe o linie dreaptă cu atomul de Carbon în mijloc. În figura 32 se
ilustrează cele trei moduri vibraţionale ale moleculei de CO2:
1. Modul de întindere simetrică (ν1).
2. Modul de încovoiere (ν2).
3. Modul de întindere asimetrică (ν3).

Fig. 32 Modurile de oscilaţie a moleculei de CO2

Azotul are rol de pompare pe nivelul superior, iar He la depopularea nivelului inferior. Are mai
multe tranziţii laser, dar cea mai important ă câştig maxim se situează pe 10,6 m m , în infraroşu.
Laserul cu CO2 este unul din cei mai eficienţi laseri care emit în infraroşu.
Acest tip de laser lucrează în mod continuu şi poate ajunge la o putere maximă în fascicul de
100W.
În laserul cu CO2 (şi, în general, în cazul laserelor al căror mediu activ este un gaz poliatomic:
N2, CO, HCl etc.) tranziţiile laser au loc între diverse nivele energetic de vibraţie (Fig. 33)
caracterizate de numerele cuantice de vibraţie corespunzătoare notate aici (q1, q2, q3)
corespunzătoare modului simetric şi antisimetric de vibraţie, dar şi unei mişcări de vibraţie tip

40
”îndoire” (lb. engleză, bend). Inversiunea de populaţie este realizată prin ciocniri ale moleculei
*
de CO2 cu moleculele excitate de N 2 (obţinute într-o descărcare în atmosferă de azot).

Fig. 33 Nivelele energetice de vibraţie a moleculei de CO2 utilizate în tranziţiile laser

Tranziţiile laser în laserul cu CO2

Tranziţiile laser în laserul cu CO 2 se produc când molecula va trece de pe un nivel de energie
superior al unui mod asimetric pe unul din celelalte două, aşa cum se poate vedea în figura 34.
1. Tranziţia pe modul de întindere simetric corespunde lungimii de undă λ=10,6 μm.
2. Tranziţia pe modul de încovoiere corespunde lungimii de undă λ=9,6 μm.
Fiecare nivel de energie vibraţional este subdivizat în multe nivele de energie rotaţionale.
Tranziţiile pot avea loc între nivele de energie vibraţionale cu diferite nivele de energie
rotaţionale, deci sunt multe linii laser în jurul principalelor tranziţii vibraţionale.
Funcţionarea laserului cu CO2
Descărcarea electrică este produsă în tubul laser. Energia electronilor acceleraţi este transferată
prin ciocniri moleculelor de azot (N2) şi moleculelor de dioxid de carbon (CO2).
Moleculele de Azot ajută în procesul de excitare a moleculelor de CO 2. Primul nivel de energie
vibraţional al moleculei de azot este foarte similar cu cel ai modului de comprimare asimetrică a
moleculei de CO2 (vezi figura 34), deci energia poate fi uşor transferată de la moleculele de azot
excitate la moleculele de CO2.

41
Atomii de Heliu sunt adăugaţi la amestecul de gaz pentru:
1. Depopularea nivelului de energie laser inferior ca să se păstreze inversia de populaţie.
2. Stabilizarea descărcării electrice prin disiparea căldurii din zona efectului laser.
(Căldura specifică (ce determină conductivitatea termică) pentru He (1,24 cal/gram K) este de
cinci ori decât cea a Azotului (0,249 cal/gram K).
Presiunea gazului din interiorul tubului laser cu CO2 este 5÷30 torri, din care 10% CO2 gaz , 10%
N2 şi restul este He.

Fig. 34 Diagrama nivelelor de energie pentru laserul cu CO2

În medicină, laserul cu CO2 este un dispozitiv care nu ar trebui să lipsească din orice sală de
operaţii chirurgicale (indiferent de specialitatea medicală), fiind cunoscut prin efectele termice,
de tăiere şi de evaporare ceea ce permite şi o cauterizare rapidă a zonei afectate. În chirurgia
modern, laserul cu CO2 este perfect adaptat unei metode moderne: laparoscopia, ceea ce permite
obţinerea unor rezultate maxime fără distrugeri prea mari a ţesuturilor sănătoase învecinate.
Randamentul este destul de bun (30%) şi poate produce puteri medii de ordinul kW sau chiar
MW. Puterea de ieşire este proporţională cu lungimea tubului de descărcare (100 W/m de tub),
dar necesită o tensiune înaltă de polarizare (12 kW/m de tub, când gazul este la presiune
atmosferică) [ 8] .

42
Laserul cu excimeri

Primul efect laser în gaz nobil cu halogen (XeBr) a fost raportat în 1975 de Searl şi Hart.
Aceştia sunt lasere în care condiţiile necesare pentru efectul laser sunt obţinute în moduri
„exotice”.
Laserii cu excimeri (din punct de vedere chimic, denumirea corectă ar fi laseri cu exciplex) se
bazează pe combinaţii între doi atomi care pot exista doar în stare excitată şi care se disociază de
îndată ce energia de excitare este descărcată. Numele de ”excimer” provine de la combinaţia a
două cuvinte: excitat dimer (dimer excitat), ce înseamnă că molecula este compusă din doi atomi
şi există numai în stare excitată.
Acest tip de lasere emit în ultraviolet (lungimea de undă pentru ArF este λ = 193 nm iar pentru
KrF are valoarea λ = 248nm) şi folosesc drept mediu activ molecule excimere. Aceste molecule
sunt fluoruri de gaze nobile (exemplu KrF) care nu pot exista decât în stări electronice excitate
deoarece starea fundamentală este o stare repulsivă (de aici şi denumirea de excimer).
Un exemplu de astfel de laser are ca mediu activ un amestec de Xe, Cl şi Ne. O descărcare
electrică în mediu duce la excitarea atomilor de Cl, care formează cu atomii de Xe exciplexul
XeCl*. Acest complex există doar un timp de 10 ns, suficient ca să participe la o acţiune laser pe
308 nm (în ultraviolet). Imediat după emisia unui foton, exciplexul XeCl* se separă.
Alte exemple de combinaţii exciplex care pot participa la acţiuni laser sunt KrF*, pe 249 nm şi
ArF* pe 193 nm..
La aceste lasere, radiaţia este emisă de molecule care există numai pentru o durată foarte scurtă.
Această moleculă este compusă dintr-un atom de gaz nobil: Argon, Kripton sau Xenon şi un
atom de halogen: F, Cl, Br sau I.
Un excimer este o moleculă care are o stare legată numai într-o stare excitată.
În starea fundamental, această moleculă nu poate exista şi atomii sunt separaţi.
Starea excitată există pentru o durată foarte scurtă, mai mică de 10 ns.
Laserii cu excimeri cei mai uzuali sunt listaţi în tabel, fiecare cu lungimea de undă caracteristică:

43
 Nivelele de energie ale laserului cu excimeri
O combinaţie de gaze nobile este o contradicţie, deoarece gazele nobile sunt inerte. Atomii
crează o stare legată numai după ce creşte foarte mult energia lor de intrare într-o stare excitată
ionizată. Această stare legată este nivelul laser superior, de pe care molecula revine pe o stare
fundamentală neexcitată. Condiţia de inversie de populaţie este îndeplinită la momentul când
aceasta este în stare excitată, deci populaţia de pe nivelul laser inferior este întotdeauna zero [ 8] .
Tranziţia laser (Fig. 35) are loc între nivelul excitat şi nivelul fundamental, între care există o
inversiune de populaţie naturală (nu există molecule în starea fundamentală). Halogenurile
gazelor rare se formează rapid în stare excitată deoarece gazul nobil în stare excitată are aceeaşi
afinitate pentru halogeni ca şi metalele alcaline.

Fig. 35 Tranziţia laser la un laser cu excimer (KrF)

Laserul cu excimer lucrează în regim pulsat cu o energie maximă pe puls de aproximativ 500 mJ.
Datorită faptului că radiaţia laserului cu excimer este în domeniul ultraviolet principalele efecte
asupra ţesuturilor vii sunt efectele fotochimice şi ablaţia laser prin fotodescompunere. Datorită
acestor efecte, laserul cu excimer se utilizează atât în microchirurgie (ideal pentru operaţii la
nivelul ochiului sau în stomatologie), dar şi în terapia fotodinamică sau în tratamentele
dermatologice.
Una din caracteristicile laserului cu excimer, ceea ce îl face un instrument ideal în
microchirurgie, este: laserul cu excimer îndepărtează, prin acţiunea directă asupra ţesuturilor,
doar 0,25 microni din ţesut pe puls, adică 1/200 din grosimea unui fir de păr [ 6] .

44
 Funcţionarea laserului cu excimeri
Compoziţia amestecului de gaz din interiorul tubului unui laser cu excimeri este: halogen
(0,1÷0,2%); puţin gaz nobil (Ar, Kr sau Xe); aproximativ 90% Ne sau He.
Atomii de halogen pot provenii din molecule precum: F 2, Cl2, Br2 sau din alte molecule ce conţin
halogeni precum: HCl, NF3.
Avantajul utilizării unui compus molecular de halogen, este activitatea chimică puternică a
moleculei de halogen (în special Fluorul).
Excitarea laserului cu excimeri
Excitarea laserului cu excimeri este realizată prin trecerea unui puls electric puternic prin
amestecul de gaz. Excitarea trebuie să fie realizată într-un timp foarte scurt şi cu o putere foarte
mare, plecând de la aproximativ 100 kW/cm3 şi poate ajunge la câţiva MW/cm3.
Electronii în gaz sunt acceleraţi datorită potenţialului înalt şi energia lor cinetică este transferată
moleculelor de gaz prin ciocniri.
Moleculele de gaz nobil şi de halogen sunt rupte şi formează complexul legat excitat.
Este posibilă îmbunătăţirea eficienţei de pompaj prin ionizarea amestecului de gaz utilizând
iradierea cu raze X.
Rata de pompaj este de ordinul a 1GW de putere / litru de gaz.
Timpul de viaţă a stării excitate este de ordinul a 10 ns.
Deoarece mediul activ al laserului cu excimeri are câştigul ridicat, laserul poate funcţiona fără
oglinzi. În practică, la un capăt este oglinda cu 100% reflectivitate şi la cealaltă parte este
utilizată o fereastră transparentă. Un procent foarte mic ce se întoarce prin reflexie Fresnel pe
fereastră este suficient să menţină procesul laser.
Deoarece se cere un pompaj puternic şi rapid, este utilizată, în general, o descărcare transversală
(la unghi drept pe axa laserului).
Trebuie avută grijă să se etanşeze corect materialele în interiorul cavităţii, datorită reactivităţii
ridicate a gazului.
Pentru că gazele din interiorul laserului cu excimeri sunt foarte toxice, laserul trebuie să fie
etanşat înainte de reumplerea cu gaz. Laserul este utilizat la câteva milioane de pulsuri şi apoi
este necesară reumplerea cu gaz.
Proprietăţile laserilor cu excimeri:
• Laserii cu excimeri emit în domeniul spectral UV.
• Radiaţia este emisă numai în pulsuri scurte.
• Durata fiecărui puls este de la picosecunde până la microsecunde (10-12 ÷10-6s).
• Presiunea gazului din interiorul tubului laser este ridicată: 1÷5 (atm).
• Eficienţa laserilor comerciali cu excimeri este mai mare de câteva procente.
Aplicaţiile laserului cu excimeri:
Laserele cu excimeri pot emite radiaţie UV cu puteri mai mari de 100 W.
Deoarece lungimile de undă emise sunt foarte scurte, fiecare foton emis individual transportă o
cantitate mare de energie, care este suficientă să rupă legăturile din molecule în materialul ce
absoarbe radiaţia. Fiecare puls de radiaţie a laserului cu excimeri conţine un număr mare de
fotoni, deci acesta are o putere de peak foarte ridicată.

45
Aceasta înseamnă că, laserul cu excimeri este un instrument perfect de tăiere pentru aproape
orice material.
Aplicaţii speciale:
• Fotolitografiere - Procesarea materialelor la un grad foarte înalt de acurateţe (de ordinul
fracţiunilor de microni !).
• Tăierea ţesuturilor biologice fără să afecteze împrejur.
• Corectarea defectelor de vedere – Tăierea foarte delicată a straturilor pentru orice suprafaţă a
corneei, astfel se elimină necesitatea folosirii ochelarilor.
• Marcarea produselor – deoarece lungimea de undă a radiaţiei laserului cu excimeri este
absorbită de orice material, este posibil să se marcheze cu un singur puls toate tipurile de
materiale, precum plastice, sticlă, metal, etc.
Laserul chimic

Primul laser chimic, ce a funcţionat în mod pulsat, a fost construit în 1965 de J.V.V. Kasper, şi
G.C. Pimental.
Laserul chimic este un exemplu de laser a cărei energie de pompaj provine din reacţia chimică
dintre doi atomi.
Laserul chimic este un laser din familia laserelor cu gaz dinamic:
Laserele cu gaz dinamic sunt bazaţi pe expansiunea rapidă de căldură, presiunea gazului ridicată,
prin duze mici în vid înaintat. Această expansiune rapidă reduce temperatura gazului.
Ca rezultat, avem transferul moleculelor luate de pe starea fundamentală mai mult decât timpul
de expansiune, obţinem multe molecule cu o temperatură scăzută pe nivele excitate. Deci,
„inversie de populaţie”.
În general, gazul circulă prin duze într-o curgere transversală (perpendicular pe axa optică a
laserului), astfel multe duze pot fi funcţionale în acelaşi timp, producând putere mare pentru
laser.
Efectul laser al laserului chimic este bazat în general pe tranziţiile vibraţionale ale moleculelor
biatomice.
Amestecul de gaz care constituie mediul laser curge printr-o conductă ce prezintă pe traseul său o
duză prin care se produce o expansiune puternică a gazului. În interiorul conductei gazul este
încălzit astfel că în regiunea duzei temperatura şi presiunea ating valori ridicate (T d= 1000K
÷1500K, pd =10÷ 20atm). La ieşirea din duză parametrii gazului care suferă destinderea se
modifică substanţial, obţinându-se valori scăzute ale presiunii şi temperaturii, viteza gazului
crescând foarte mult (Te= 300K ÷400 K , pe =0,1 atm). În regiunea I (fig. 36), 0,1÷0,2 din energie
este constituită din energia de vibraţie a moleculelor, iar restul din energia de translaţie şi rotaţie
a acestora. După destindere, în regiunea II, energiile de translaţie şi rotaţie se transformă în
energie cinetică, pe când energia de vibraţie rămâne practic neschimbată, deoarece timpii de
relaxare vibraţională sunt mult mai mari decât cei de relaxare rotaţională.

46
 Fig. 36 Schema excitării prin procese gaz-dinamice
Reacţia chimică
Reacţia dintre Hidrogen şi Fluor poate fi iniţiată printr-o descărcare electrică sau printr-o
modalitate chimică.
În reacţia dintre moleculele de Hidrogen şi atomii de Fluor, reacţia puternică a Fluorului activ cu
molecula de Hidrogen (H2) crează Hidrogenul liber plus o moleculă de HF +. Apoi Hidrogenul
liber reacţionează cu molecula de Fluor:
H 2 + F � HF + + H
H + F2 � HF + + H
Reacţia va continua mult, cât există molecule de Fluor şi Hidrogen. Astfel, curgerea gazului în
interiorul cavităţii crează emisia laser în continuu.
Moleculele de HF şi DF au o serie de nivele de energie de vibraţie.
Aşa cum se cunoaşte de la modelul atomic al lui Bohr, diferenţa de energie dintre nivelele de
energie succesive descreşte la nivelele superioare. Aceste mijloace pentru care tranziţia este între
două nivele de energie superioare (cum ar fi E7-E6), fotonul emis va avea o energie mai mică
(lungime de undă mare) decât fotonul emis prin tranziţia dintre nivelele de energie joase (cum ar
fi E2-E1). Cum fiecare nivel vibraţional are câteva subnivele rotaţionale, avem explicaţia pentru
seria lungimilor de undă emise de aceşti laseri chimici.
Structura laserului chimic
Desenul schematic al unei structuri de laser chimic este arătat în figura 37.
Gazele sunt injectate în interiorul laserului prin pipete cu pinhol-uri la capete. Forma pinhol-
urilor este critică pentru a evita echilibrul termodinamic al gazului.
Gazul curge rapid a la ieşirea prin pinhol-uri şi crează o curgere turbulentă.
Aceste rezultate conduc la excitarea moleculelor de Hidrogen.
Avantajele laserilor chimici:
• Sursa de energie este depozitată comod (baloane cu gaz).
• Putere de ieşire foarte mare.
Atmosfera este mai transparentă la spectrul de emisie al laserilor cu DF decât pentru laserele cu
HF, deci laserul cu DF este mai dezvoltat, cu toate că eficienţa lor este scăzută şi preţul
izotopului de Deuteriu este ridicat.

47
Dezavantajele laserilor chimici:
• Florul este un gaz foarte reactiv.
• Gazul de hidrogen poate exploda uşor.
Funcţionarea laserilor chimici:
În laserii chimici comerciali, tensiunea înaltă de aproximativ 8.000 V este aplicată pe electrozii
tubului laser.
Unii laseri utilizează radiaţie Ultravioletă (UV) pentru preionizarea descărcării electrice a
gazului şi creşte eficienţa reacţiei chimice.
Reacţia chimică dintre Fluorul liber şi Hidrogen eliberează o cantitate mare de molecule generate
de HF*, care sunt într-o stare excitată.
Dacă se compară eficienţa intrării electrice raportată la ieşirea laser, obţinem mai mult de 100%,
datorită energiei chimice realizată de reacţia dintre Fluorul liber şi Hidrogen.
În laserele chimice comerciale, eficienţa electrică este mai mică decât 1%, deşi eficienţa chimică
este în jur de 20%.
Aplicaţiile laserului chimic:
Cele mai multe aplicaţii ale laserului chimic sunt aplicaţii militare, deci numărul articolelor
publicate în literatura cu acces liber este limitat.

Fig. 37 Structura de bază a laserului chimic

Laserele de Infraroşu Îndepărtat (FIR: Far Infra-Red)

Laserele de Infra-Roşu Îndepărtat (FIR) emit radiaţie în domeniul IR Îndepărtat (domeniul
lungimilor de undă 12÷1000 μm).
Laserele FIR sunt lasere cu gaz, iar efectul laser se produce între nivelele de rotaţie ale
moleculelor de gaz din mediul activ. În mod normal aceste tranziţii se produc în acelaşi nivel
vibraţional.
Mediul activ al laserelor FIR este, în general, un gaz cu molecule organice simple cum ar fi:
C2H4, CF4, NH3.

48
Datorită lăţimii foarte înguste a fiecărui nivel de energie a acestor materiale, acesta este ineficient
la pompajul optic precum surse optice convenţionale.
Cea mai bună metodă de a produce inversia de populaţie în aceste lasere este pompajul cu un alt
laser la lungime de undă scurtă. În general, pentru pompaj se utilizează laserul cu CO2 .
Proprietăţile laserilor FIR
Figura 38 înfăţisează o reprezentare schematică a unui laser FIR.

Fig. 38 Reprezentarea schematică a laserului FIR

În laborator au fost măsurate mii de linii ale laserelor FIR. Totuşi, sunt disponibile puţine lasere
FIR comerciale şi acestea sunt, în special, utilizate pentru scopuri ştiinţifice.
Puterea de ieşire a laserelor FIR este de ordinul a câţiva mW până la sute de mW.
Principala utilizare a laserelor FIR este în măsurătorile spectroscopice.
Structura laserelor din Infraroşu Îndepărtat (FIR)
Gazul laser este confinat într-un tub (similar laserelor cu CO2 sau He-Ne).
Gazul poate ori să curgă prin tub, sau tubul poate fi închis etanş.
Presiunea gazului din tub este 30÷300 torri.
În general, pompajul optic este realizat pe direcţia axei optice a laserului. Oglinda prin care este
realizat pompajul este depusă astfel încât lungimea de undă de pompaj să treacă prin ea şi
lungimea de undă laser să nu treacă. Astfel radiaţia laser este menţinută în interiorul tubului,
parcurgând mult timp prin mediul activ şi rezultând amplificarea.
Deoarece pompajul optic este realizat cu un laser, lungimea de undă de pompaj este determinată
precis, astfel încât să poată fi excitate nivelele de energie specifice.

49
Problema principală în utilizarea laserelor FIR este de a găsi componentele optice care sunt
transparente la aceste lungimi de undă lungi, deoarece cele mai multe materiale optice nu sunt
transparente la lungimi de undă mai mari de 40 μm.
2.3. Lasere cu coloranţi ("dye lasers")

Aceste lasere utilizează ca mediu activ moleculele unui colorant organic fluorescent, în soluţie
într-un lichid. Există multe tranziţii laser posibile, iar amplificarea mediului este de bandă largă.
Cu un solvent ca rodamina 6G, amplificarea are loc în tot spectrul vizibil şi se poate construi un
laser acordabil. Se poate ajunge şi în infraroşul apropiat şi în ultravioletul apropiat.
Este necesară însă o putere de pompaj mare, furnizată de obicei de un alt laser cu gaz ionizat,
argon sau azot.
Laserele cu coloranţi funcţionează în undă continuă dacă mediul activ este reînnoit continuu.
Moleculele coloranţilor organici sunt molecule mari şi foarte complexe. Ca orice moleculă
complexă şi molecula de colorant are stări energetice de vibraţie şi rotaţie atât în starea de singlet
(S) cât şi în starea de triplet (T) ( Figura 39).
Stările de singlet au un electron cu spinul antiparalel cu ceilalţi electroni în timp ce în starea de
triplet electronii au spinii orientaţi paralel.
Tranziţiile laser au loc între diferite nivele energetice astfel încât laserul cu colorant este un laser
acordabil (lungimea de undă a radiaţiei fotonilor laser variază funcţie de nivelele energetice între
care are loc tranziţia). De exemplu: laserul cu rodamin-6G este acordabil în mod continuu într-un
domeniu de lungimi de undă cuprins între 560nm şi 640nm. Pompajul la acest laser se realizează,
de obicei, prin utilizarea radiaţiei provenite de la un alt laser (de obicei cu Ar+). Laserul cu
rodamină funcţionează în regim continuu şi are o putere maximă în fascicule de 100mW.
Laserul cu colorant este utilizat în medicină mai ales în tratamentele dermatologice şi cosmetice
în care, spre exemplu, se îndepărtează semne din naştere (aşa numitele ”pete de vin”) cu un laser
acordabil pe o lungime de undă de 585 nm.
Schema de principiu a unui laser acordabil cu colorant este prezentată în figura 40 [ 6] .

50
Fig. 39 Nivele energetice şi tranziţia laser în cazul unui laserului cu colorant

Fig. 40 Schema de principiu a unui laser acordabil cu colorant

51
Pompajul moleculelor de colorant se face sau cu o lampă flash sau cu un alt laser având o
lungime de undă mai mică decât cea a laserului cu colorant. Reţeaua de difracţie, împreună cu
oglinda rotativă sunt folosite pentru selectarea radiaţiei având lungimea de undă dorită. Este
difractată spre sistemul de lentile doar radiaţia perpendiculară pe oglindă. Acesta din urmă are
rolul de a desfăşura fascicululul pentru funcţionarea corespunzătoare a reţelei de difracţie.
Laserele cu coloranţi sunt folosiţi în spectroscopie, fototerapie, dermatologie, fotochimioterapie
şi pentru producerea impulsurilor foarte scurte (femptosecunde) [ 6] .
2.4 Laserele cu electroni liberi
Aceste lasere folosesc electroni neataşaţi de atomi ce sunt excitaţi prin unde magnetice. Studiul
acestui tip de laser a fost dezvoltat încă din 1977 și a devenit un important instrument de
cercetare. Teoretic astfel de lasere, pot acoperi întreg spectrul, de la infraroşu la raze X și sunt
capabile să producă raze de putere foarte mare.

Fig. 41 Fotografia şi schema de bază a unui laser cu electroni liberi

Laserul cu electroni liberi, prescurtat FEL (Free Electron Laser) utilizează un câmp magnetic
variabil produs de un ansamblu de magneţi aşezaţi periodic cu polarităţi alternante.
Mediul activ este format dintr-un fascicul de electroni relativişti care se mişcă în acest câmp
magnetic variabil. Aceşti electroni nu sunt legaţi în atomi (de aici şi denumirea de laser cu
electroni liberi), dar nici nu sunt electroni cu adevărat liberi deoarece mişcarea acestora este
guvernată de câmpul magnetic variabil. Prin dirijarea mişcării în câmpul magnetic variabil
electronii pot fi acceleraţi (în cazul acesta are loc echivalentul ”inversiunii de populaţie”) şi apoi
toţi aceşti electroni sunt frânaţi puternic când are loc emisia stimulată.

Fig. 42 Emisia radiaţiei de sincrotron în câmpul magnetic variabil

52
 Prin modul în care are loc emisia laser în cazul laserului cu electroni liberi (în funcţie de energia
fasciculului de electroni şi de perioada câmpului magnetic) fotonii emişi pot avea lungimi de
undă de la ultraviolet până la infraroşu îndepărtat.
Laserul cu electroni liberi este utilizat în cercetare, deoarece pentru realizarea acestuia este
nevoie de obţinerea unor fascicule de electroni relativiste cu o energie foarte bine controlată.
Legat de aplicaţiile în medicină, laserul cu electroni liberi a fost utilizat de exemplu la studiul
ablaţiei laser pe diferite materiale de interes medical. În lume sunt în derulare o serie întreagă de
cercetări privind aplicaţiile medicale ale laserului cu electroni liberi încât se propune înlocuirea
altor tipuri de laser cu acest tip. Marele avantaj al laserului cu electroni liberi constă în faptul că
se poate controla foarte bine energia fasciculului laser, modul de aplicare a pulsurilor laser şi, nu
în ultimul rând, lungimea de undă a radiaţiei laser [ 6] .
3. TIPURI DE LASERE ŞI MĂSURI DE PRECAUŢIE LA UTILIZAREA LOR

Clasa I (1) = Este specifică echipamentelor industriale care au zona de acţionare a fascicolului
laser acoperită în totalitate, deci nu există posibilitatea apariţiei unor reflexii nedorite.
Ex: Laserii pentru cititoare CD/DVD. Această clasă de laseri este cea mai sigură. Nu necesită din
partea operatorilor umani purtarea unui echipament de protecţie optică (ochelari speciali sau
mască).
Clasa II (2) = Este specifică echipamentelor laser de măsură şi control cu puteri mici ≤ 1mW.
Ex : pointeri laser, telemetre, laseri de constructii.
Nu necesită echipament de protecţie optică ochelari speciali sau mască).
Clasa IIIa (3R) = Este specifică echipamentelor laser de măsură şi control puternice (laserilor cu
puterea ≤ 5mW). Poate provoca accidental arsuri ale retinei ! Este necesară o instruire specială
de protecţie a muncii.
Necesită purtarea unor ochelari de protecţie speciali!
Clasa III b (3B) = Este specifică laserilor cu puteri ≤ 500 mW. Poate provoca arsuri ale pielii
sau retinei!
Atenţie! Laserii pentru CD/DVD writer aparţin acestei categorii!
Necesită o instruire specială de protecţie a muncii.
Necesită purtarea unor ochelari de protecţie speciali!
Clasa IV (4) = Este specifică laserilor cu puteri ≥ 500 mw (laserii militari, industriali şi
ştiinţifici).
Poate provoca arsuri ale pielii, chiar şi în lumină reflectată! Necesită o instruire specială de
protecţie a muncii.
Necesită purtarea unor ochelari de protecţie şi a unor măşti şi mănuşi de protecţtie.

4. Câteva aplicaţii ale laserelor

Laserele şi calculatoarele
Cu ajutorul laserelor s-ar putea realiza pe cale optică transmiterea semnalelor între diferitele
componente ale calculatorului, fără ca între acestea să existe vreun contact.

53
Se conturează apariţia unei noi generaţii de calculatoare, calculatoarele optice, căror construcţie
şi principiu de funcţionare diferă mult de cele ale calculatoarelor electronice.
Calculatoarele optice vor avea o memorie imensă, capabilă să cuprindă o cantitate de informaţii
echivalentă cu cea conţinută într-o bibliotecă cu milioane de volume, precum şi o viteză
fantastică, de circa 1013 – 1014 operaţii pe secundă!
Laserele tehnologice
Laserul cu impulsuri este folosit în geodezie şi construcţia de case, pentru măsurarea distanţelor
pe teren după timpul de parcurgere de către impulsul de lumină a distanţei dintre două puncte.
Laserele de mare putere cu acţiune continuă sunt utilizate pentru tăierea, sudarea şi lipirea
pieselor din diferite materiale. Temperatura înaltă în fasciculul laser permite sudarea unor
material de natură foarte diferită, lucru imposibil de realizat prin alte tehnologii (de exemplu,
metal şi ceramică).
Laserul în cercetarea ştiinţifică
Laserele oferă chimiştilor noi posibilităţi în studiul şi cercetarea reacţiilor fotochimice, cu
multiple aplicaţii în tehnologiile chimice moderne. De pildă, prin activarea clorofilei cu ajutorul
luminii laser se poate accelera şi controla procesul de fotosinteză, ceea ce deschide noi
perspective în obţinerea pe cale industrială de carbonaţi şi, eventual, proteine sintetice.
Temperatura şi intensitatea extrem de înalte ale radiaţiei laser oferă posibilitatea de a studia
materia în stări extreme, existente adâncurile stelelor fierbinţi. Un rol deosebit de important îl
joacă laserele în fizica nucleară, la declanşarea reacţiilor termonucleare. În căutarea de noi surse
de energie care să satisfacă cerinţele mereu crescânde ale omenirii, fizicienii au ajuns la ideea
utilizării în acest scop a reacţiilor termonucleare controlate. Una dintre aceste reacţii constă în
fuziunea, în anumite condiţii, a unor nuclee atomice mai uşoare şi formarea unuia mai greu,
însoţită de degajarea unei cantităţi imense de energie [ 9] .
Dintre aplicaţiile dispozitivelor LASER se pot menţiona: producerea de plasmă, diagnosticarea
plasmei, separarea izotopilor, aplicaţii în biologie, aplicaţii în metereologie, alinieri şi controlul
maşinilor unelte, telemetrie şi măsurarea vitezelor, standarde de timp şi de lungime, uzinaj
fotonic, măsurători tehnologice nedistructive, fotografia ultrarapidă, optica integrată,
comunicaţii, în medicină, spectrometrie atomică şi moleculară neliniară. [ 2]

Concluzii
Domeniile vaste de utilizare a laserului, care au fost doar “punctate” în această lucrare, ilustrează
acea imensă influenţă pe care o exercită laserul în dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, precum şi în
viaţa societăţii moderne. Fără să se exagereze, se poate afirma că laserul, apărut la mijlocul
secolului XX, a produs un impact asupra omenirii, asemănător cu cel pe care l-a avut energia
electrică şi radioul acum mai bine de o jumătate de secol.

54
 BIBLIOGRAFIE

1. http://www.physics.pub.ro/Cursuri/Vasile_Popescu_-_Fizica_2_2008/curs13.pdf
2. file:///C:/Documents%20and%20Settings/Owner/My%20Documents/Downloads/Laserul-
3. http://www.scribd.com/doc/152238592/3-Laserul-Cu-Sticla-Dopata-Cu-Neodim#download
4. http://solid.fizica.unibuc.ro/cursuri/opto/surse.pdf
5. http://rf-opto.etc.tuiasi.ro/docs/opto/LASER.pdf
6. 85858437-Curs-Laser pdf
7. http://www.physics.pub.ro/Cursuri/Niculae_Puscas_Fizica_Anul_IA_Inginerie_Electrica/CAP
7.pdf
8. 46197284-Laser –Cu-Gaz.pdf
9. file:///C:/Documents%20and%20Settings/Owner/My%20Documents/Downloads/Laserul-
10. http://cadredidactice.ub.ro/mihaelalazar/files/2011/05/curs-11-fizica-sem-2.pdf
11. pbpl.physics.ucla.edu/Education/Text/oe_fel.pdf
12. www-ssrl.slac.stanford.edu/lcls/cdr/lcls_cdr-ch04.pdf
13. Studii asupra laserului Nd: YAG

55