Sunteți pe pagina 1din 1

Ministerul Educaţiei Naţionale

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT


14 iulie 2014

Probă scrisă
Psihopedagogie specială
(pentru învățători/institutori/educatori din învățământul special)

Varianta 1

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de 4 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)


A. Analizaţi, în două-trei pagini, cadrul conceptual al asistenţei psihopedagogice şi educaţiei
speciale, având în vedere următoarele aspecte:
- explicarea conceptelor de deficiență, incapacitate, handicap, compensare;
- precizarea obiectului și a scopului psihopedagogiei speciale;
- prezentarea statutului interdisciplinar al psihopedagogiei speciale.
Notă: Se punctează utilizarea adecvată a limbajului de specialitate (1punct) și încadrarea analizei
în limita de spaţiu precizată (1 punct). 18 puncte

B. Integrarea semnifică faptul că relațiile dintre indivizi sunt bazate pe recunoașterea integrității,
valorilor și drepturilor acestora, astfel încât integrarea se referă la relația stabilă individ-societate și
implică principiul egalității de șanse în educație.
Pornind de la acest enunț, analizați ideea de modernitate în practicile psihopedagogiei speciale prin:
- evidențierea necesității educației timpurii și a educației integrate/incluzive;
- prezentarea rolului pe care echipa interdisciplinară îl are în reabilitarea și educația elevilor cu CES.
Notă: Tratarea subiectului se va realiza din perspectiva tipului / tipurilor de deficienţă / dizabilitate
ale elevilor din instituţia în care candidatul îşi desfăşoară activitatea sau în funcţie de domeniul de
specializare a candidatului. 12 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)


a) Prezentaţi specificul aplicării a trei metode, la alegere, în construirea unor situaţii de învăţare
pentru elevii cu CES. 15 puncte
b) Exemplificaţi folosirea uneia dintre metodele prezentate la punctul a) într-o activitate didactică /
de terapie corectiv-educațională.
Tratarea subiectului se va realiza din perspectiva tipului / tipurilor de deficienţă din instituţia în care
candidatul îşi desfăşoară activitatea sau în funcţie de domeniul de specializare a candidatului. În
consecință, tipul de deficienţă, clasa / nivelul, disciplina / activitatea și tema sunt la alegerea
candidatului.
Notă: Pentru calitatea organizării ideilor se acordă 3 puncte, iar pentru demonstrarea abilităţilor de
prezentare şi de argumentare se acordă 3 puncte. 15 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Redactați un eseu de 1-2 pagini în care să prezentați conceptul de motivație a învățării școlare.
În prezentare veţi avea în vedere următoarele:
- precizarea semnificației conceptelor de învățare școlară și de motivație;
- prezentarea succintă a două forme ale motivației învățării școlare;
- descrierea a doi factori ai succesului școlar, pornind de la definiția noțiunii de succes școlar;
- explicarea particularităților motivației învățării la vârsta școlară mică.
Notă: Se punctează utilizarea adecvată a limbajului de specialitate (2 puncte), organizarea
prezentării – introducere, cuprins, concluzie (3 puncte), precum şi încadrarea analizei în limita de
spaţiu precizată (1 punct).

Probă scrisă la psihopedagogie specială (pentru învățători/institutori/educatori din învățământul special) Varianta 1
Pagina 1 din 1

S-ar putea să vă placă și