Politica de produs reprezintă principala componentă a mixului de marketing a

întreprinderii. Fără a avea produse competitive, adaptate cerinţelor pieţei-ţintă,

nimeni nu are nici o şansă în competiţia pentru atragerea unui cât mai mare număr
de clienţi.

Politica de produs are în vedere ”conduita pe care o adoptă o întreprindere

referitor la dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de bunuri materiale şi
servicii ce fac obiectul propriei activităţi”. Comportamentul întreprinderii faţă
de elementele mai sus menţionate, trebuie să aibă în permanenţă drept
obiectiv principal adaptarea acestora la condiţiile pieţei-ţintă.

Principalele componente ale politicii de produs sunt:

 Cercetarea produsului, care are în vedere atât analiza situaţiei

produselor, întreprinderii, prezente pe piaţă cât şi a celor noi, ce
urmează a fi lansate într-un anumit moment pe piaţă. Fără această
componentă (corespunzătoare funcţiei premisă a marketingului) politica
de produs nu poate corespunde aşteptărilor.
 Proiectarea şi realizarea produselor noi, presupune realizarea noilor
produse, în concordanţă cu nevoile consumatorilor, pentru a pute fi
testate (testare tehnică şi de acceptabilitate) în vederea lansării lor pe
piaţă.
 Asigurarea legală a produsului, în vederea protejării acestuia
împotriva concurenţei neloiale căruia i-ar putea cădea victimă acesta.
 Analiza portofoliului produselor, pe care întreprinderea le are deja
prezente pe piaţă. Prin utilizarea unor metode precum BCG, Matricea
McKinsey, SWOT etc. întreprinderea îşi poziţionează produsele pe piaţă
şi poate decide care sunt cele care vor rămâne în continuare şi care
sunt cele care vor fi înlocuite sau eliminate definitiv.
 Philips
În 2013, compania a anunțat vânzarea celei mai mari părți a produselor
sale electronice de consum către firma Funai Electric Co din Japonia, dar în
octombrie 2013, înțelegerea cu Funai Electric Co a fost ruptă, iar
produsele electronice de consum au revenit firmei Philips. Philips a
anunțat că va cere despăgubiri pentru încălcarea contractului în vânzarea
produselor care valorau 200 de milioane de dolari.

Care sunt cerinţele generale faţă de o etichetă?

Textul etichetei trebuie să fie redactat în limba de stat a RM. Eticheta
trebuie să fie amplasată astfel încât să nu poată fi separată de recipient şi
informaţia de pe ea să nu poată fi ştearsă.
Inscripţiile de pe etichetă trebuie să fie clare, vizibile, inteligibile aşezate
într-un loc vizibil pentru consumator în condiţiile normale de cumpărare şi
utilizare. Acestea nu trebuie să fie acoperite sau separate prin alte
indicaţii, inscripţii sau desene.
Informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare
consumatorii în privinţa caracteristicilor alimentului şi, în special, a naturii,
identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau
provenienţei lui, precum şi a metodelor de fabricaţie sau de producţie.
Etichetarea şi metodele prin care aceasta se expune nu trebuie să atribuie
alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să
facă referiri la astfel de proprietăţi. Această interdicţie nu se referă la
apele minerale naturale, precum şi la orice alimente cu destinaţie
nutriţională specială, avizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii.
Ce trebuie să conţină o etichetă?
Eticheta trebuie să conţină aşa informaţii ca:
 denumirea sub care este comercializat produsul alimentar
 lista ingredientelor (lista cu ingrediente trebuie să fie specificată pe
etichetă)
 cantitatea netă, volumul
 data fabricării și termenul de valabilitate – data până la care
produsul îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de
depozitare corespunzătoare
 condițiile de păstrare;
 instrucţiunile de folosire (instrucţiunile de utilizare a alimentelor,
inclusiv de reconstituire, se înscriu în aşa fel încât să permită
utilizarea corectă a acestora)
 denumirea și adresa producătorului și/sau a importatorului,
distribuitorului
 date privind identificarea lotului
 denumirea ţării de origine
 alte informaţii specifice.