Obiectivul auditului a evoluat de la detectarea fraudelor şi erorilor, proces care presupunea o

verificare detaliată a tuturor operaţiunilor patrimoniale şi a înregistrării lor contabile, la exprimarea

unei opinii asupra imaginii fidele a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de
către societate. Se urmăreşte, în acest sens, măsura în care informaţiile înregistrate în contabilitate
reflectă evenimentele economice care au avut loc într-o anumită perioadă, iar eforturile auditorului
sunt intensificate pentru identificarea eventualelor manipulări ale informaţiilor furnizate de sistemul
financiar, pentru prevenirea cazurilor de contabilitate creativă sau fraudă. Informaţiile furnizate de
specialiştii în acest domeniu sunt necesare tuturor categoriilor de utilizatori: manageri, acţionari şi
asociaţi, organe fiscale, bancheri, organizaţii sindicale care au uneori interese contradictorii. Din
acest motiv rezultatele lucrărilor de audit trebuie să fie corecte şi întocmite pe baza documentelor
legale în vigoare. Ele trebuie să asigure calitatea şi coerenţa sistemului contabil şi sunt menite să
asigure reflectarea corectă, sinceră şi completă în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere a
patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor exerciţiului.
În prezent există mai multe tipuri de audit financiar:
a) auditul situaţiilor financiare este efectuat pentru a se determina dacă situaţiile financiare
în ansamblu (informaţiile verificate) sunt prezentate în acord cu anumite criterii care se referă în
special la principiile contabile general acceptate;
b) auditul operaţional reprezintă analiza oricărei porţiuni a procedurilor şi metodelor
operaţionale ale unei organizaţii, în scopul evaluării eficienţei şi eficacităţii lor;
c) auditul conformităţii trebuie să determine dacă entitatea examinată respectă anumite
proceduri, reguli sau reglementări definite de o autoritate supraordonată. Indiferent de tipul de audit
este necesară analiza riscului. În continuare sunt prezentate diferite modalităţi în care este abordată
această activitate.
Pe parcursul efectuării auditului financiar, auditorii se confruntă cu o serie de riscuri
intrinseci şi extrinseci atât în etapa de culegere, de prelucrare şi de tratare a informaţiei de audit.
Aceste riscuri trebuiesc evaluate permanent de către auditori şi diminuate.
Controlul obiectivelor în cadrul unui audit este planificat în funcție de factorii de risc şi de
importanta relativă a acestora, care diferă de la întreprindere la întreprindere.
Riscurile in audit - Controlul obiectivelor în audit este planificat în funcție de factorii de risc și
de importanța relativă a acestora.
Riscurile nu au toate aceeași posibilitate de a se realiza; din acest punct de vedere se disting,
în general, riscuri potențiale și riscuri posibile.
Riscurile potențiale, adică cele care sunt susceptibil teoretic de a se produce dacă niciun
control nu este exercitat pentru a le preveni sau pentru a detecta și corecta erorile care ar putea să
se producă; aceste riscuri sunt comune tuturor întreprinderilor.
Riscurile posibile, adică acele riscuri potențiale împotriva cărora întreprinderea nu dispune de
mijloace pentru a le limita; când astfel de mijloace lipsesc, există o mare probabilitate ca anumite
erori să se producă fără să fie detectate sau corectate de către întreprindere.
Pe parcursul exercitării misiunii sale, auditorul caută să identifice riscurile posibile în scopul
adaptării controlului şi evaluării incidentei erorilor asupra situațiilor financiare.
Într-o întreprindere, auditorul se confruntă, de regulă, cu următoarele categorii de riscuri:
a) Riscuri generale specifice întreprinderii - sunt riscuri de natură să influențeze ansamblul
operațiilor întreprinderii.
Pentru a controla o întreprindere, auditorul trebuie să identifice deci caracteristicile proprii
care o disting de celelalte; pentru aceasta sunt cercetate şi analizate informațiile următoare:
1. Activitatea întreprinderii şi sectorul din care face parte; este esențial să se știe:

Schlumberger-Private
 - obiectul de activitate al întreprinderii (producție, prestări, comerț etc.) deoarece problemele
de evaluare, de exemplu, nu sunt absolut identice;
- dacă întreprinderea face parte dintr-un sector în plină expansiune sau în declin (riscurile de
încetare a activității fiind diferite);
- dacă există reglementări speciale ale sectorului (aprovizionare, vânzări, finanțări, formare
preturi etc.).
2. Organizarea şi structura întreprinderii: problemele de control se pun diferit atunci când:
- o întreprindere face parte dintr-un grup, fată de una neintegrată;
- toate activitățile sunt concentrate sau sunt dispersate în mai multe localități;
- organigrama întreprinderii este bine stabilită sau responsabilitățile sunt defectuos stabilite
etc.;
3. Politicile generale ale întreprinderii:
- financiare;
- comerciale;
- sociale.
4.Perspectivele de dezvoltare ale întreprinderii: de exemplu, dacă întreprinderea prevede o
dezvoltare rapidă, auditorul trebuie să acorde atenție mijloacelor materiale şi financiare necesare
acestui program, iar dacă perspectivele întreprinderii sunt pesimiste, auditorul va acorda atenție
aspectelor legate de continuitatea activității;
5.Organizarea administrativă şi contabilă:
- existenta unui sistem informatic;
- existenta unei proceduri administrative şi contabile;
- existenta unui sistem de control bugetar;
- existenta unui sistem de control intern influențează modul de organizare şi eficienta
controlului propriu al auditorului.
6.Politicile contabile ale întreprinderii: chiar înainte de a aborda controlul său, auditorul
trebuie să se asigure de:
- principiile contabile aplicate;
- fundamentarea alegerii acestora, cel puțin pentru posturile principale sau punctele
caracteristice ale activității.
Informațiile de mai sus permit aprecieri cu privire la riscurile generale următoare:
- riscuri legate de situația economică a întreprinderii (elemente susceptibile de a pune în
discuție continuitatea activității, de exemplu);
- riscuri legate de organizarea generală (de exemplu, absenta unor proceduri sau excesul de
proceduri);
- riscuri legate de atitudinea conducerii (de exemplu, expertul va acorda o anumită atenție în
control atunci când conducerea manifestă preocupări cu predilecție pentru producție şi
comercializare şi altă atenție când conducerea e preocupată de problemele de control intern şi de
calitatea informației financiare).
b) Riscuri legate de natura operațiilor tratate.
Datele prezentate prin contabilitate pot fi împărțite în trei categorii, fiecare fiind purtătoare
de riscuri particulare:
-date repetitive - sunt cele care rezultă din activitatea obișnuită a întreprinderii: vânzări,
cumpărări, salarii etc.;
-date punctuale - sunt complementare celor repetitive, dar sunt puse în evidentă la intervale
de timp mai mult sau mai puțin regulate ca, de exemplu: inventare fizice, evaluare de sfârșit de
exercițiu etc. Acestea sunt purtătoare de riscuri semnificative atunci când descoperirea lor nu este

Schlumberger-Private
făcută la timp şi deci este necesar ca auditorul să le cunoască din timp pentru a-şi organiza
controalele care se impun;
-date excepționale - rezultă din operații sau decizii care derivă din activități curente:
reevaluări, fuziuni, restructurări.
c) Riscuri legate de concepția şi funcționarea sistemelor.
Conceperea sistemelor de descoperire şi de tratare a operațiilor trebuie să permită
prevenirea erorilor sau să detecteze pe cele care s-au produs pentru a le corecta.
d) Riscul de nedescoperire cu ocazia auditului; alegerea de către auditor a procedurilor, a
întinderii şi datei intervențiilor antrenează în mod obligatoriu un anumit nivel de risc, pe care
auditorul trebuie să-l diminueze tot mai mult.

Riscul de audit constă în faptul că erori semnificative există în situațiile financiare și că

auditorul, nedescoperindu-le, formulează o opinie eronată. Ele trebuie însă să conceapă programul
de lucru astfel încât să obțină o asigurare rezonabilă că nu există riscuri semnificative în situațiile
financiare și să limiteze astfel riscul de audit la un nivel minim acceptabil. Riscul de audit constă în
faptul că auditorul exprimă o opinie incorectă, datorită faptului că în situațiile financiare sunt
erori semnificative.
Riscul de audit se divide in 3 componente: riscul inerent, riscul legat de control și riscul de
nedescoperire.
Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau ca o categorie de operațiune să comporte
erori semnificative,
Riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de
operațiune izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operațiuni, nu este nici
prevenită, nici descoperită și corectată prin sistemul contabil și de control intern utilizate.
Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanșate de auditori nu reușesc să
descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operațiuni, izolată sau
împreună cu alte solduri sau categorii de operațiuni.
Un factor care permite auditorilor să aprecieze amploarea riscurilor amintite îl
constituie „importanța relativă ” care se definește în raport cu valoarea sau cu natura
unei iregularități sau inexactități figurând în informația financiară (inclusiv o omisiune), care, singură
sau adaugată altora, ar avea probabil drept consecință influențarea raționamentului sau deciziei unei
persoane rezonabile care se sprijină pe aceasta.
Pragul de semnificație – nivelul sau mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o
eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea și sinceritatea situațiilor financiare,
cât și imaginea fidelă a rezultatului, a situației financiare și a patrimoniului întreprinderii.
Pragul de semnificație reprezintă nivelul de eroare sub care întelegerea și înterpretarea
situațiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ.
OPINIA – CERTIFICARE
certificare cu rezerve. Această posibilitate presupune că auditorul este în masură să determine
rubricile și posturile din situațiile financiare la care face referire rezerva sa.
Raportul va indica deci, într-o modalitate care să precizeze elementele care fac obiectul rezervei sale
și cum aceste elemente pot fi corijate și, dacă este posibil, influența pe care această corecție o va
avea asupra conturilor anuale. Dacă rezervele sunt prea numeroase, auditorul va refuza certificarea
regularității și sincerității conturilor anuale;
refuzul de certificare. Apare în toate cazurile în care regularitatea și sinceritatea contabilitășii și a
conturilor anuale nu prezintă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare
și a rezultatelor.

Schlumberger-Private
imposibilitatea certificării. Dacă auditorul consideră că întreprinderea nu i-a pus la dispoziție sau nu
i-a putut furniza elemente suficiente pentru a-i permite să stabilească concluziile sale, el va
consemna în raportul său că nu este în masura să emită o opinie.
NORMELE DE REFERINȚĂ ÎN AUDIT- În auditul situațiilor financiare ale unei entități sunt
folosite două categorii de norme de referință: norme contabile si norme de audit.
Normele contabile
Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul
contabilității care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome sunt comune și obligatorii
pentru toți cei care stabilesc, controlează și utilizează situațiile financiare .
Acestea pot fi : standarde internaționale de raportare financiară; standarde sau norme
contabile naționale; alte referințe contabile bine precizate și recunoscute, aplicate pentru elaborarea
și prezentarea situațiilor financiare.
Normele de audit
Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate
profesională la care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi: Standardele
Internaționale de Audit (ISA), Practicile Internaționale de Audit (IAPS), Standardele
Internaționale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaționale privind
Angajamentele de Asigurare (IS AE),
Standardele Internaționale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de
Audit și Asigurari (IAASB) din cadrul Federației Internaționale a Contabililor (IFAC);norme naționale
emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
1. Codul etic național al profesioniștilor contabili- Codul este obligatoriu tuturor
profesioniștilor contabili indiferent de activitățile pe care le desfășoară (contabilitate, audit, con-
sultană) și indiferent cum își desfășoară activitatea: ca liber-profesionist sau ca angajat; cele 3 părți
care compun Codul se aplică după cum urmează:
Partea A - tuturor profesioniștilor contabili;
Partea B - numai profesioniștilor contabili liber-profesioniști;
Partea C - numai profesioniștilor contabili angajați.
Necesitatea Codului constă în:
- necesitatea garantării unei calități optime a serviciilor;
- conservarea încrederii publicului în profesie;
- asigurarea protecției, atât a profitului contabil cât și a terților beneficiari sau utilizatori ai
serviciilor acestuia;
- confirmarea de autoritate a lucrărilor efectuate de profesioniștii contabili;
- necesitatea asigurării apărării onoarei și independenței profesionistului contabil și a organismului
din care face parte.
Obiectivele profesiei contabile constau în îndeplinirea celor mai înalte standarde de
profesionalism, atragerea celor mai înalte nivele de performanță și satisfacerea exigențelor
interesului public, iar cerințele de bază pentru îndeplinirea acestor obiective sunt legate de
profesionalismul, încrederea, credibilitatea și cel mai înalt standard de calitate în activitatea
profesioniștilor contabili.
2. Principii fundamentale
a) Integritatea și obiectivitatea
Integritatea presupune ca profilul contabil trebuie să fie drept și cinstit atunci când
efectuează serviciile profilului. Integritatea nu presupune numai cinste dar și echitate și sin-
ceritate. Profesioniștii contabili trebuie, în orice, să garanteze integritatea lucrărilor lor și să rămână
obiectivi în judecată și raționamentul lor, oricare ar fi natura activității lor.

Schlumberger-Private
 Obiectivitatea presupune că profilul contabil trebuie să fie imparțial, fără prejudicii, să nu se
afle în situații de incompatibilitate, de conflict de interese sau în alte situații de natură a determina
un terț să pună la îndoială obiectivitatea acestuia. Principiul obiectivității impune fiecărui profesionist
contabil obligația de a fi just, cinstit în plan intelectual și neimplicat în conflicte de interese.
Competența profesională, grija și sârguința Acest principiu presupune că profesionistul
contabil trebuie să furnizeze servicii profesionale cu competență, grijă și sârguință și este obligat să
mențină în permanență un nivel de cunoștiințe și de competență, care să justifice așteptările unui
client sau al angajatorului; aceasta presupune ca el să fie la curent cu ultimele evoluții și noutăți din
practică, din legislație și tehnici de lucru. Profilul contabil nu trebuie să pretindă că are competențe
sau experiențe pe care acesta nu le are. Competența profilului se divide în doua componente:
a) Achiziționarea (obținerea) competenței: studii, vechime, examen de acces, stagiu, examen
de aptitudini.
b)Menținerea competenței, ținerea la curent cu evoluțiile în profit, cu deosebire normele
naționale și internaționale în domeniul contabil, audit, legislație; adoptarea unui program de control
de calitate a serviciilor în concordanță cu normele naționale și internaționale în materie.
Confidențialitate - Acest principiu presupune ca profesionistul contabil trebuie să respecte
confidențialitatea informațiilor obținute în timpul misiunilor sale și nu trebuie să le utilizeze sau să le
divulge fără autorizare scrisă, în afară de cazurile când obligația divulgării e prevăzută prin lege sau
norme regulamentare.
Profesioniștii contabili trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor referitoare la
afacerile unui client sau ale angajatorului, obținute în cursul prestației serviciilor sale; această
obligație se aplică și după terminarea relațiilor între profesionist și clientul sau angajatorul său.
Profesioniștii contabili trebuie să se asigure că persoanele angajate sub orice formă -
subalterni sau colaboratori - respectă aceleași reguli de confidențialitate. Confidențialitatea nu se
referă numai la divulgarea informațiilor; ea implică, de asemenea, faptul că informațiile primite nu
sunt folosite de profesionistul contabil în beneficiul său personal sau al unui terț.
Principiul confidențialității nu se aplică divulgării informațiilor care permit profesionistului
contabil să îndeplinească obligațiile sale, stabilite prin normele profesionale. În interesul public și al
profesiunii, normele profesionale trebuie să definească conceptul de confidențialitate și să
furnizeze o orientare asupra naturii și întinderii obligațiilor legate de confidențialitate și asupra
circumstanțelor în care divulgarea de informații primite în cursul exercitării unei misiuni trebuie
autorizată sau cerută.
Profesionalism - Presupune că profesionistul contabil nu trebuie să facă ceva care ar aduce
atingere reputației profesiunii contabile sau ar putea conduce la discreditarea ei; aceasta obligă
institutele membre IFAC ca, la elaborarea regulilor de etică, să prevadă responsabilități clare ale
profesionistului contabil vis-a-vis de clienți, terți, angajatori, alți membri ai profesiei, public în
general.
Respectul față de normele tehnice și profesionale - Acest principiu presupune că profesionistul
contabil trebuie să realizeze serviciile profesionale conform normelor tehnice și profesionale
aplicabile și este obligat să urmarească cu grijă și competență instrucțiunile clientului său sau
angajatorului său, în măsura în care acestea sunt compatibile cu exigențele de
integritate, obiectivitate, iar în cazul profesioniștilor liberali, de independență. Între altele,
profesionistul contabil trebuie să respecte normele tehnice și profesionale publicate de: IFAC
Standardele Internaționale de Audit; IASCF (Standardele Internaționale de Raportare Finan-
ciară); organismul profesional membru IFAC ;legislația în vigoare.
Independența în audit - Principiul independenței se aplică tuturor profesioniștilor contabili în
practica liberă (liber-profesioniștii contabili) indiferent de natura serviciului profesional prestat. În
cazul executării, însă, a unor misiuni de audit prin care se furnizează o asigurare (certitudine) în ce

Schlumberger-Private
privește credibilitatea situațiilor sau în fața publicului, independența devine cea mai sigură garanție
că profesionistul contabil și-a îndeplinit misiunea în condiții de integritate și cu
obiectivitate. Independența are doua componente fundamentale:
Independența de spirit (raționamentului profesional): Este caracterizată prin starea de spirit
care înlesnește obținerea unei opinii neafectate de influențe, permițând să acționeze cu integritate,
cu obiectivitate și cu prudența profesională.
Independența în aparența (comportamentală): evitarea faptelor și circumstanțelor care pot
fi atât de semnificative, încât o terță persoană, ar putea ajunge la concluzia normală că integritatea,
obiectivitatea si prudența cabinetului/societății sau grupului sau ale unui membru al acestora au fost
compromise.
Amenințări la adresa independenței - Independența este potențial amenințată în următoarele situa-
ții: interes propriu, slăbirea autocontrolului, renunțării la propriile convingeri, manifestări de
familiarism și acțiuni de intimidare.
Măsuri de protejare a independenței - Membrii echipei de profesioniști contabili în audit, servicii
conexe și alte servicii profesionale contabile au responsabilitatea de a rămâne independenți, luând în
considerare condițiile în care își exercită profesia și amenințările și să ia toate măsurile de prevedere
disponibile pentru a elimina aceste amenințări sau a le reduce la un nivel acceptabil.

Schlumberger-Private
 BIBLIOGRAFIE
1. Note de curs: Auditul Financiar Contabil, Mirea Mariana
2. Auditul intern, autor M.Ghita, Editura Economica, Bucuresti, 2004, ISBN 973-709-051-9
3. Audit intern, autori Marcel Ghiţă, Sorin Briciu şi colaboratorii, Editura ULISE, Alba Iulia, 2005, ISBN
973-87453-1-4
4. Auditul intern în sistemul public, autori Marcel Ghiţă, Mihai Sprânceană, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2006

Schlumberger-Private