Cătălin Cozma

Mijloace de propagare Reformei protestante

Reforma este un concept inventat de istorici, folosit pentru a descrie succesiunea de

evenimente în urma cărora părți masive din populațiile Germaniei, Elveției, țărilor scandinave,
Olandei și Marii Britanii au întors spatele catolicismului și au devenit membrii ai bisericilor
protestante, independente1. Se disting două serii de evenimente legate între ele: prima, Reforma
timpurie, desfășurată aproape în întregime în Germania, centrată pe viața și activitatea lui Martin
Luther; a doua, Reforma târzie, cu centrul de greutate în Elveția, care a gravitat în jurul
învațaturilor lui Jean Calvin. Desigur pot fi amintite încercări de reformare din interior a bisericii
încă înaintea evenimentelor amintite, dar acestea au fost mai mult critici aduse clerului pe care
biserica i-a catalogat ca ,,eretici” reușind să-i ,,elimine” la timp încă înainte de-a face ca ideile lor
să se răspândească prea mult în țările de origine. Este vorba de John Wyclif în Anglia, și Jan
Huss în Boemia.
Vom începe cu descrierea primului mijloc de propagare a ideilor Reformei și anume cel
dogmatic. Luther afirmă pentru prima dată principiul ,,sola Scriptura”, în sensul că Biblia este
singura autoritate pe care o admitea în domeniul credinței și practicii religioase. Ca urmare el a
respins pretențiile papei de a fi recunoscut ca vicarul lui Dumnezeu pe pământ sau că i s-ar fi
încredințat cheile cerului și ale iadului, întrucât în Scriptură nu se găsea nici o justificare pentru
ele. Întreaga structură a autorității din cadrul bisericii era în consecință lipsită de valabilitate,
pentru că ea se baza pe această premisă. De asemenea afirmă și principiul ,,sola fide” (numai
prin credință), adică mântuirea se capătă prin credință și nu prin ceea ce face. Din momentul
acestei revelații Luther îl vede pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al dragostei care dăruiește
mântuirea necondiționat tuturor celor care cred în El. Prin această teză eficiența indulgențelor
propagată de Biserica Catolică este pusă la îndoială, creând o breșă puternică.
Un alt reformator timpuriu Ulrich Zwingli, care inspirat de-o traducere a Noului Testament în
limba greacă a lui Erasmus de Rotterdam, a căpătat convingerea că multe dintre doctrinele
bisericii erau fie incorecte, fie lipsite de o justificare biblică. A dovedit că biserica era pe o cale
greșită, aceasta fiind o chestiune extrem de importantă deoarece oamenii de rând care se bazau
pe călăuzirea din partea bisericii erau îndrumați greșit și se îndreptau spre osânda veșnică.. El era
sigur că Biblia conține o declaratie completă a intențiilor lui Dumnezeu pentru umanitate. De
aceea tot ce trebuia era ca oamenilor să li se explice ce spunea de fapt Biblia.
Marele reformator din Geneva, l-am numit pe Jean Calvin, aduce elemente noi de doctrină
care au dus la reformarea concepțiilor religioase tradiționale. La fel ca Luther sau Zwingli și el
considera că Biblia în întregul ei este unica și desăvârșita cale prin care Dumnezeu se adresează

1
Keith Randell, Luther și Reforma în Germania 1517-1555, București, Ed. BIG ALL, 2002, p. 2
omenirii. În ceea ce privește relația dintre Dumnezeu și om, Calvin afirma că: ,, omul îl cunoaște
pe Dumnezeu numai prin renunțare la sine, întreaga existență a omului trebuie să fie dedicate
îndeplinirii voinței lui Dumnezeu și nicidecum satisfacerii propriilor dorințe”2. Pe teritoriul
englez în prima parte a sec. al XVI-lea un nou tip de gânditori reformați își fac apariția. Cel mai
cunoscut dintre aceștia William Tyndale era un adept convins al ideilor lutherane conform căreia
mântuirea poate fi dobândită doar prin credință și în consecință a atacat doctrina purgatoriului și
practica indulgențelor3.
Care au fost căile prin care aceste doctrine noi au ajuns să fie însușite de o mare masă de
oameni și să conducă la o ruptură în cadrul unității bisericii tradiționale? Iată câteva căi:
1. Simplitatea și claritatea învățăturilor lui Calvin au constituit un motiv de atracție.
Calvin, ca și Luther, a scris fără jenă lucrări destinate nivelului destul de modest al
auditoriului epocii sale.
2. Luther pe măsură ce înțelegea tot mai profund ceea ce el era sigur că este adevăratul
înțeles al Bibliei, scria un uriaș număr de broșuri care erau publicate și circulau pe arii
extinse. Varietatea lor era remarcabilă. Dată fiind tehnologia epocii, care presupunea că
fiecare pagină a fiecărui exemplar trebuia tipărită separat, volumul de lucrări ieșite de sub
tipar era enorm. Între 1517 și 1520 au fost tipărite aproximativ 300 000 de exemplare din
diversele lui scrieri și cu toate acestea oferta nu satisfăcea cererea. Exemplarele din
lucrările lui erau distribuite în toată Germania, mai cu seamă în târguri și orașe, unde
locuia majoritatea populației cu știință de carte. Și ar mai trebui adăugat că recenta
descoperire a tiparului care a facilitat creearea atâtor exemplare într-un timp scurt a
fost un factor de mare importanță.
3. Activitatea lui Luther se concentrase în Universitatea din Wittenberg. Sute de tineri erau
atrași aici din toate colțurile Germaniei sau chiar de mai departe. Mulți dintre ei se
întorceau în locul de origine după câțiva ani și acționau în mare măsură ca niște
misionari, fără a fi plătiți. Urmărirea răspândirii ideilor lui Luther este posibilă în parte
după traiectoria studenților care se întorceau de la Universitatea din Wittenberg.
Un alt mijloc important de răspândire a ideilor Reformei a fost interesul arătat de inițiatorii
ei pentru traducerea Bibliei în limbile vernaculare. Biblia juca un rol minor în modul de
închinare tradițional catolic. Slujbele conțineau câteva pasaje cheie, dar acestea erau citite în
latină, limbă care uneori nu era înțeleasă nici de către preot. Nimeni nu încerca să facă în așa
fel încât adunarea să înțeleagă cuvintele. Majoritatea nu considerau aceste lucruri nefirești,
întrucât rolul principal al congregației era de-a fi martora serviciului divin și nu de-a participa
la el. Nici studierea Bibliei de către laici nu era considerată recomandabilă, întrucât era
apropape sigur că aceștia ar fi înțeles-o greșit.
Desigur Luther dezaproba fundamental acest punct de vedere, el afirmând că rolul
preotului era de-a ajuta pe orice om să formeze o legătură directă cu Dumnezeu În acest scop
toți trebuiau să înțeleagă Biblia cât mai complet cu putință, ceea ce presupunea s-o aibă

2
Keith Randell, Jean Calvin și Reforma târzie, București, Ed. BIG ALL, 1998, p. 48
3
D.G.Newcombe, Henric al VIII-lea și Reforma engleză, București, Ed. Artemis, 1995, p. 33
 disponibilă într-o limbă pe care să o poată înțelege. În consecință Luther a luat hotărârea de-a
face o traducere el însuși. Traducerea Vechiului Testament s-a materializat mai încet, lucrarea
văzând lumina tiparului în 1534. Rezultatul a fost o traducere cu care poporul german se
putea identifica. Sute de mii de exemplare au fost scose de sub tipar în timpul vieții lui,
putând fi găsite oriunde se vorbea germana.
În Anglia simbolul mișcării lollarde era reprezentat de traducerea Bibliei în limba engleză,
prin influența lui John Wyclif în 1382, numită și Biblia lollardă, în ciuda opziției absolute a
Bisericii Catolice și a lipsei unei tipografii. Cu toate acestea manuscrise ale acestei traduceri
au circulat peste tot. Un alt protestant, poate cel mai cunocut din prima parte a sec. al XVI-
lea, William Tyndale a tradus și el în limba engleză Noul Testament care s-a bucurat de un
mare succes deoarece a beneficiat de inventarea tiparului. Biblia în limba engleză, bazată pe
traducerea lui Erasmus din limba greacă, a contribuit la intensificarea sentimentelor
antipapale și anticlericale4.
În Transilvania pentru evanghelizarea românilor, sașii au recurs la forța literaturii scise. Ei
urmau principiile fundamentale ale Reformei. Astfel credința trebuia să fie întemeiată pe
cunoașterea nemijlocită a Scripturii. Reforma religioasă a avut o oarecare influență asupra
Bisericii românești. Din dorința de a-i câștiga pe români la lutheranism, sașii tipăresc la 1544
în Sibiu, un catehism românesc cu învățături lutherane. Aceasta a reprezentat prima carte
românească tipărită5.
Probabil una din cele mai importante căi de propagare a ideilor reformatoare a fost cea
legată de aspectul ei politic. Importanța ei este dată de faptul că teritoriile cele mai întinse și
numărul cel mai mare de aderenți la cauza Reformei este dată de evoluția politică a mișcării
protestante.
Au existat state în care impactul Reformei a fost minim, deoarece Biserica Catolică avea
un foarte mare ascendent în rândul populației prin intermediul culturii sau a politicii din
cadrul acestor state, exemplu: Spania, Italia. Pe lângă acestea în anumite state precum Franța,
Biserica franceză avea o foarte mare importanță în cadrul ierarhiei Bisericii Catolice, iar
efortul depus de către aceasta spre a stopa noile idei religioase a fost mult mai puternică și
înverșunată6.
În Germania exista în anul 1521 o masă numeroasă de susținători ai Reformei. În sute de
orașe și sate din toate colțurile Germaniei începuse o astfel de Reformă neoficială,
necoordonată și cu rezultate care difereau de la o zonă la alta. Mulți conducători se dovedeau
a fi cel puțini binevoitori sau neutri. Pe teritoriile lor nu se făcea nimic care să descurajeze
răspândirea practicilor reformate dacă asta era dorința populară. Forța entuziasmului popular
era suficientă spre a câștiga sprijin pentru a continua transformările. S-a pus fireasca întrebare
cum a fost posibil ca această adunare neorganizată de comunități reformate să se păstreze
intactă în fața ostilității împăratului. Răspunsul rezidă în parte în amploarea și profunzimea
4
Ibidem, p .27
5
Oltei Cristina, Reforma în Transilvania, Cercetați Scripturile, Cercetatiscripturile.intercer.net/resurse-
biblice/istoriearheologie/reforma-in-transilvania-autor-oltei-cristina/reforma-in-transilvania.html
6
Andrew Pettegree, Reformation Europe re-formed, History Today, vol. 49, nr. 12, 1999, 5
 susținerii populare față de Luther și față de Reformă. Un adevăr admis în Europa primei
jumătăți a secolului al XVI-lea spunea că într-un stat dacă se dorea menținerea ordinii publice
nu puteau exista decât un tip de reguli și practici religioase. De aceea a devenit necesar ca
principii teritoriilor în care locuia o majoritate a comunități reformate să ia în considerare
posibilitatea de a-i convinge pe toți supușii lor să treacă la lutheranism. Primul prinț care a
făcut acest pas a fost Albrecht de Hohenzollern, marele maestru al Ordinului cavalerilor
teutoni, care la recomandarea lui Luther devine conducătorul moștenitor al pământurilor
Ordinului sub titlul de duce al Prusiei.7 La fel Philip de Hessa devine conducătorul politic al
cauzei protestante pentru următorii 20 de ani. Johann, succesorul lui Frederick de Saxonia, era
de asemenea pregătit să se convertească, așa încăt până în 1527 Saxonia princiară era efectiv
lutherană. Existau aproximativ 85 de orașe recunoscute ca având statut de oraș imperial,
dintre care peste 50 dintre acestea se declaraseră în favoarea Reformei, dovedind astfel ca
orașele sunt ,,cel mai fertil pământ pentru răspândirea noilor învățături”8. Devenea limpede la
sfârșitul deceniului al treilea că având o bază de susținere politică atât de mare
protestantismul n-ar fi putut fi distrus decât cu prețul unui război civil.
Dacă ne referim la aspectul politic să ne amintim că mișcarea lui Calvin a avut un succes
important în afara Genevei, dacă privim întinderea teritorială și numărul populației ce a
îmbrățișat această mișcare. În timpul primei etape de extindere rapidă a Reformei regele
Franței era Francisc I (1515-1547). Deciziile sale în probleme de ordin religios erau în funcție
de rațiunile politice ale momentului respectiv. Astfel primii francezi care au îmbrățișat
argumentele lui Luther au fost uneori încurajați, alteori persecutați. Una din consecințele
acestor frecvente schimbări de atitudine a fost tendința accentuată către exilarea din Franța pe
motive religioase.9 Calea de scăpare ducea la început spre orașele-state protestante
Strassbourg și Basel ambele primindu-i cu brațele deschise. La un moment dat spre sfârșitul
domniei lui Francisc I, pe vremea când Calvin avea deja suficientă influență la Geneva pentru
a sugera că șederea lui acolo să devină permanentă, avantajele oferite de oraș refugiaților din
Franța erau atât de evidente încât numărul de ,,imigranți” a ajuns să capete proporțiile unei
invazii. În tot timpul refugiului lor ei sufereau influența învățăturilor lui Calvin. Când se
întorceau în locurile de baștină aveau deja o credință bine formată. Dar mai mult ca orice ei se
dedicau convertirii altor persoane din comunitățile în care se întorceau.
În Olanda (Provinciile Unite), la începutul secolului al XVII-lea, era un stat oficial
calvinist, în care nu era acceptată o altă formă de religie. Cum s-a ajuns ca religia calvină să
se bucure de mai mult succes în Olanda decât în Franța? Deosebirea consta în situația politică
diferită. În nord a existat un sprijin oficial acordat primilor convertiți, oferindu-li-se șansa să
prospere și să atragă noi adepți când aceștia erau foarte vulnerabili. Acest lucru mai însemna
și că bisericile reformate erau întemeiate sub auspiciile autorităților și în mare parte controlate
de acestea, de aceea ele nu reprezentau o amenințare pentru structurile predominante ale

7
Keith Randell, Luther și Reforma în Germania 1517-1555, București, Ed. BIG ALL, 2002, p. 115
8
Andrew Pettegree, Reformation Europe re-formed, History Today, vol. 49, nr. 12, 1999, 4
9
Keith Randell, Jean Calvin și Reforma târzie, București, Ed. BIG ALL, 1998, p. 88
 puterii. Reprezentanții calviniștilor erau conduși de unul dintre puținele grupuri care
spijiniseră permanent, din toate punctele de vedere, cauza rebelilor împotriva spaniolilor.
Dacă Wilhelm de Orania ar fi pierdut sprijinul lor activ ar fi putut asista la un eșec definitiv al
revoltei, iar acesta nu era de acord să își asume un asemenea risc. Totuși în ciuda sprijinului
de la un nivel foarte înalt și a creșterii numărului de refugiați calviniști care veneau din sud,
calvinismului i-a trebuit mai mult de o generație pentru a deveni religie majoritară în oricare
din teritoriile Provinciilor Unite. În Scoția virtuala natură revoluționară a calvinismului a fost
demonstrată într-un mod convingător. Între anii 1559-1560, chiar înainte de izbucnirea
războaielor religioase în Franța și a rebeliunii religioase din Olanda, în Scoția s-a desfășurat o
reformă calvinistă care a comportat și o preluare a puterii politice. Cum s-a ajuns ca
propagarea ideilor protestante să ducă la preluarea puterii?
Protestanții au transformat în capital politic sentimentele de ură față de străini ale
scoțienilor, iar în urma războiului civil ce a urmat în mai puțin de doi ani nobilii protestanți s-
au instalat la putere ca reprezentanți ai reginei după alungarea francezilor. Pe parcurs ei au
introdus reforma calvină. Reformatorul Scoției este considerat John Knox, care a fost atras la
calvinism după o experiență personală la Geneva, în 1554.
Dacă religia calvină s-a extins mai mult în alte țări decât în cea de origine, lutheranismul
pare că s-a închistat în spațiul german, fiind o religie naționalistă germană. Extinderea ei în
alte țări s-a realizat mai mult prin acceptarea ei de minoritățile naționale germane din țările
respective. Dar aspectele politice ale secolului al XVI-lea crează condițiile de răspândire a
protestantismului și în afara spațiului german.
Lutheranismul a câștigat adepți în aproape toate statele creștine ale Europei dar a devenit
biserică oficială numai în Suedia și Danemarca, așa cum se întâmplase în atâtea state
germane. În Suedia regele Gustav Vasa, care încerca să-și consolideze poziția, avea o nevoie
stringentă de surse de venit suplimentar. Prin acceptarea Reformei lutherane în 1527, el a
putut acapara toate întinsele domenii ale bisericii. Ca și în Anglia protestantismul a constituit
marele instrument al politicii regale, protestantismul îi conferea monarhului suveranitatea
spirituală asupra supușilor săi, iar confiscarea averilor Bisericii Catolice îi conferea atât o
bază economică extinsă cât și mijlocul de-a satisface poftele marilor seniori. Christian al III-
lea, regele Danemarcei al cărui drept la tron era în mare primejdie, a câștigat sprijin larg în
1530 prin adoptarea lutheranismului și înlăturarea membrilor clerului, care erau bogați,
puternici și foarte urâți.
Declanșarea Reformei în Anglia s-a datorat unui pretext legat de refuzul papei Clement
al VII-lea de a-și da acordul pentru rupera căsătoriei regelui Hencric al VIII-lea de Caterina
de Aragon. La excomunicarea din partea papei, Henric al VIII-lea răspunde prin proclamarea
independenței de Roma a Bisericii anglicane (1537). Pe plan intern, în anul 1536, adunarea
episcopilor stabilește articolele de credință, care vor fi aprobate și de Parlament. În acestea
ideile lutherane apar alături de cele calviniste10.

10
Orice.info/istorie/reforma-in anglia
 Rezumând, putem afirma că există o strânsă legătură între propagarea ideilor protestante
și cauzele care au provocat apariția Reformei. Astfel cauzele religioase, legate de criza morală
prin care trecea Biserica Catolică (averile mari și luxul, corupția și comportamentul inadecvat
al multor clerici catolici), vânzarea funcțiilor bisericești și vânzarea de indulgențe către
credincioși, toate acestea au slăbit mult încrederea în biserică a credincioșilor. Amintim de
cauze economico-sociale ca bogățiile mari ale Bisericii Catolice (în Germania ea deținea o
treime din pământuri), imunitatea și scutirile de taxe care au creat nemulțumirea altor
categorii sociale. Nu mai puțin importante au fost cauzele politice, adică dorința unor monarhi
sau mari nobili europeni de a-și subordona Biserica și de a prelua averile (Anglia, Germania).
Și dezbaterile ideologice în care umaniștii criticau dur aspectele negative ale Bisericii
Catolice și militau pentru reducerea rolului acesteia în societate, pot fi privite ca și cauze
(Erasmus de Rotterdam, în cartea ,,Elogiul nebuniei”)11.
Reforma a însemnat triumful individualismului, confirmat prin interiorizarea pietății,
raportul direct al credinciosului cu divinitatea, meditația aprofundată asupra mântuirii și
modalităților prin care putea fi obținută, dar și modificarea semnificativă a unor intregi spații
cultural-politice.

11
www.scribd.com/doc/95067908/12-Reforma /19-05
 Bibliografie:

1. Newcombe, D.G., Henric al VIII-lea și Reforma engleză, București, Ed.

Artemis, 1995
2. Pettegree, Andrew, Reformation Europe re-formed, History Today, vol.
49, nr. 12, 1999
3. Randell, Keith, Luther și Reforma în Germania 1517-1555, București, Ed.
BIG ALL, 2002
4. Randell, Keith, Jean Calvin și Reforma târzie, București, Ed. BIG ALL,
1998
5. Cercetatiscripturile.intercer.net/resurse-biblice/istoriearheologie/reforma-in-
transilvania-autor-oltei-cristina/reforma-in-transilvania.html, 16.05.2015
6. Orice.info/istorie/reforma-in Anglia, 17.05.2015
7. www.scribd.com/doc/95067908/12-Reforma /19-05, 26.04.2015