Dspre prietenie

A avea un prieten este a avea un alt eu. A trai si-a iubi este acelasi lucru." (Cicero)

"Adevarata prietenie este o multumire sufleteasca ce n-o pot intelege oamenii de rand."
(La Bruyere)

"Aurul il cercam in foc, iar pe prieteni in vremi de restriste." (Socrate)

"Bucuria omului e omul. Intre ei se infiripa prietenia, care umple cel mai intins desert al
sufletului nostru. A iubi si-a fi iubit, iata taina fericirii!" (Bossuet)

"Bunavointa ne face mai multi prieteni decat bogatia si ne aduce mai multa incredere
decat puterea." (Fenelon)

"Cat despre mine, imi place mai mult un prieten adevarat decat toate onorurile lumii la un
loc." (Socrate)

"Ce nu vrei sa stie dusmanul, nu spune prietenului!" (proverb arab)

"Cel care n-a simtit niciodata farmecul unei prietenii sincere si dezinteresate, nu cunoaste
toata fericirea pe care un om o poate primi de la un om." (Young)

"Cine este erou? Acela care stie sa faca din dusman prieten!" (J. J. Rousseau)

"Cine isi face multi prieteni, ii face spre nenorocirea lui; dar este un prieten care tine la
tine mai mult decat un frate." (Prov. 18, 24)

"Cine primeste sincer pe prieten, respectuos pe rude, cu politete pe femei, cu daruri pe

saraci, cu smerenie pe cei mandri, cu sfaturi blande pe cei rataciti, iar pe cei intelepti
dupa felul lor de a fi, acela este un om cu adevarat prietenos." (Herder)

"Cred in binefacerile prieteniei cand ajunge pana la daruirea de sine." (Duhamel)

"Cum inveseleste untdelemnul si tamaia inima, asa de dulci sunt sfaturile pline de
dragoste ale unui prieten." (Prov. 27, 9)

"De mi-ai numi o mie de comori, acestea toate nu pretuiesc cat un adevarat prieten." (Sf
Ioan Gura de Aur)

"Du-te la prieteni mai curand cand sunt nefericiti decat cand sunt fericiti!" (Chillon)

"E bine sa te induiosezi de nenorocirea prietenilor tai, dar e mai bine sa le vii in ajutor."
(Voltaire)

1
"E mare mangaiere la vreme de restriste sa te afli langa cineva pe care sa-l doara inima
pentru tine." (Cervantes)

"E o eroare generala de a se socoti drept prieteni doua persoane care se tutuiesc."
(Renard)

"Eu am pe prietenul meu in mine si eu sunt in el." (Toma d'Aquino)

"Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului!" (N. Iorga)

"Ganditi-va mult cand voiti sa faceti din cineva un prieten; cand v-ati hotarat insa,
primiti-l cu inima deschisa si vorbiti-i cu aceeasi incredere ca in voi insiva!" (Seneca)

"Imi iubesc prietenul cel mai bun, dusmanul meu cel mai vajnic. Este omul care ma tine
treaz." (G. B. Shaw)

"Increderea este cel dintai element al prieteniei; s-ar putea spune chiar ca ea nu e decat
tinda, fiindca jertfa de sine este altarul." (Lacordaire)

"La nevoie se cunoaste adevaratul prieten!" (Ennius)

"Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata lui sa si-o puna pentru prieteni."
(Ioan 15,13)

"Nimic insa n-are sa-ti multumeasca intr-atata sufletul ca o prietenie sincera si

credincioasa. Ce bine este cand poti gasi o inima sincera, careia sa-i incredintezi in liniste
toate tainele tale, care sa fie mai ingaduitoare cu noi decat noi insine, care sa ne aline
grijile prin vorba ei placuta, al carei sfat sa te lamureasca, a carei veselie sa-ti imprastie
mahnirea si-a carei privire numai sa-ti poata insenina fata si sa-ti reverse in suflet
bucurie!" (Seneca)

"Nimic nu contribuie mai mult la dulceata vietii decat prietenia; si nimic nu ne tulbura
asa de mult pacea inimilor noastre decat prietenii, in caz ca n-am stiut sa-i alegem bine."
(Saint-Evremond)

"Nimic nu raneste un prieten ca lipsa de incredere; caci ce este prietenia decat unitatea a
doua suflete? si unde este unitate fara incredere?" (Lacordaire)

"Nu da prietenilor sfaturi frumoase, ci sfaturi folositoare!" (Solon)

"Nu necinsti numele sfant de prieten, dandu-l unui om lipsit de orice virtute!" (S. Pellico)

Nu se poate merge departe in prietenie daca nu suntem gata a ne ierta unii altora
inerentele noastre greseli. (La Bruyere)

"Nu trebuie sa-ti bati joc de prieteni; e inca ceea ce ai mai bun."(RENARD)

2
"Prieten ti-i cel care ghiceste totdeauna cand ai nevoie de el." (Renald)

"Prietenia adevarata indoieste bucuriile si injumatateste necazurile." (Bacon)

Prietenia desavarsita este aceea a oamenilor care sunt virtuosi si care se aseamana prin
virtutea lor." (Aristotel)

Prietenia desavarsita ne pune in necesitate (conditia) de-a fi virtuosi. Deoarece prietenia

nu poate dainui decat intre persoane onorabile, ea va sileste sa va asemanati lor. Gasiti in
prietenie siguranta sfatului bun, impartasirea durerilor voastre ajutor in nevoile voastre."
(M-me de Lambert)

Prietenia este ca un suflet in doua trupuri." (Aristotel)

Prietenia trainica e numai aceea care se intemeiaza pe faptul de a voi si a nu voi aceleasi
lucruri." (Sallustius)

"Prietenia unui om mare este o binefacere dumnezeiasca." (Voltaire)

"Prietenul adevarat iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate." (Prov. 17,17)

"Prietenul tuturora nu e prietenul nimanui." (Bourdaloue)

"Purtati-va cu dusmanii ca si cand ei va vor fi prieteni intr-o zi!" (M-me de Stael)

"Sa nu faci pe nimeni prieten pana nu vei cerceta felul cum s-a purtat cu fostii sai
prieteni!" (Isocrate)

Sa nu te grabesti a te imprieteni cu cineva, dar daca te-ai imprietenit, cauta sa-i ramai
credincios!" (Isocrate)

"Sunt o suta de chipuri cum sa marturisim prietenia noastra fara s-o spunem." (M-me de
Sevigne)

"Si unde este prea multa fericire, si unde este prea mult necaz, scade prietenia." (Carmen
Sylva)

"Unii oameni se simt atat de jigniti de-o vorba, de-o contrazicere, de un gest, incat nu ni
le iarta niciodata, schimband prietenia in dusmanie. Asta n-o pot intelege!"
(Schopenhauer)

"Vom castiga prietenia unui om cultivand in noi insusirile pe care le pretuim la el."
(Socrate)

3
Sf. Nectarie de Eghina

Despre prietenie

Prietenia este iubirea sufletului sanatos fata de un alt suflet sanatos. Prietenia este
sfanta, curata, nevinovata, fidela, neschimbatoare, sincera, temerara, adevarata, vesnica.
Prietenia este o virtute, pentru ca isi are salasul in ethos si in buna educatie a
sufletului sanatos; caci nu se uneste decat cu virtutea si este iubitoare de virtute,
imbratisand-o si ramanand cu ea in veci. Prietenia, ca virtute, se lasa atrasa de ceea
ce-i este asemenea si isi afla odihna in virtutile care se inrudesc. Prietenia este
legatura dintre suflete asemanatoare. Este o patimire a sufletului drept-cugetator, care
se leaga printr-o iubire puternica de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinta, intr-o
singura realitate, sufletele care prin firea lor au tendinta sa fie despartite. Prietenia are
un ethos statornic, ce nu face concesii. Prietenia este un anume fel de placere morala
care indulceste sufletul. Prietenia indura orice, prin compasiune si solidaritate.
Aristotel a spus:

„Prietenia este un suflet care locuieste in doua trupuri“.

Prietenia este mai puternica decat iubirea nascuta din inru dire, fiindca iubirea din
inrudire este rodul necesitatii, pe cand prietenia apartine liberei alegeri. Prietenia
impune evlavia fata de cele pe care prietenii le considera a fi sfinte, curatie in modul
de vietuire, integritate in ceea ce priveste deprinderile morale, fidelitate in caracter,
statornicie in decizii, sinceritate in cuvinte, indrazneala in sustinerea a ceea ce este
corect si folositor si in a spune adevarul. Prietenia este sustinatoarea pe pamant a
bunastarii si fericirii a doi oameni buni, pentru ca prietenia nu poate sa se nasca prin
firea ei decat intre oameni buni. Platon spune:

„Prietenia este armonia in cuget, cat priveste rele bune si drepte, alegerea aceluiasi mod
de viata, a aceluiasi fel de gandire in ceea ce priveste optiunile [de viata] si faptele,
unirea in cuget in ceea ce priveste impreuna-vietuirea in respect, partasia atat la bine,
cat si la rau“.

Exista trei feluri de prietenie: in acord cu virtutea, din interes si din obisnuinta, dar
cea mai buna este cea in acord cu virtutea; pentru ca cea mai statornica iubire este
cea intemeiata pe virtute.

Chipul prietenului

Prietenul este un om bun, cu suflet sanatos, care cugeta cele drepte, fiind iubitor de
virtute, integru in ce priveste deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer in
cuvinte, statornic sufleteste, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevar si dreptate.
Prietenul, este asemenea [in toate] celui cu care se afla intr-o legatura de prietenie;
socoteste ca bucuria prietenului este si bucuria sa, iar tristetea acestuia este propria
sa tristete; avand o sensibilitate deosebita, simte starea de spirit a prietenului si

4
indura, la randul sau, ceea ce patimeste acesta; pricepe inainte ca prietenul sa-i faca
marturisirea si alearga in ajutorul lui inainte ca acesta sa-l roage; se ofera fara
preget spre a-l ajuta in lucrurile lui si-l sprijina atunci cand este in primejdie.
Prietenii prietenului sau sunt si prietenii lui, iar dusmanii acestuia sunt si dusmanii
lui; sare in apararea prietenului sau si se pune in pericol pentru el. In trupul lui se
afla salasluindu-se sufletul prietenului sau. Este un sfetnic bun, spune intotdeauna
ceea ce este folositor si se ingrijeste de cinstea si renumele prietenului; cele pe care
prietenul lui le socoteste sfinte sunt sfinte si pentru el si respecta cele pe care
prietenul sau le socoteste a fi vrednice de cinste. Prietenul adevarat este un
acoperamant puternic, si cel care-l afla, afla o comoara. Prietenul este cel mai de
pret dintre toate. Prietenul adevarat este bogatie nepretuita, mai de cinste decat oricare
dintre cele ce pot fi dobandite; nu exista masura pentru frumusetea lui. Prietenul, atat in
necazuri, cat si in imprejurarile fericite ale celui care-i este prieten, ramane acelasi.
Prietenul adevarat aduce lauda celor vrednice de lauda si le acuza cu indrazneala pe
cele de necinste.

Euripide spune:

„Prietenii nu au nimic exclusiv al lor – cei care au ajuns sa fie [prieteni] cu adevarat -,
ci toate lucrurile le sunt comune. Nimic nu este mai bun decat un prieten sincer. Sfatul
lui este mai puternic decat un medicament, vindecand sufletul ranit si inima intristata
a prietenului; cuivintele sale sunt remedii datatoare de viata. Prietenul cel bun poate
sa faca bine atat sufletului, cat si trupului prietenului sau. Prietenul bun si-a pus
sinele pentru toate cate lipsesc celui pe care-l socoteste prieten, si atunci cand i se face
bine, arata recunostinta, iar cand [celalalt] greseste, incearca sa indrepte deplin
[greseala]. Prietenul ajunge sa fie cugetul, simtirea si ochiul celui socotit prieten.
Prietenul este personificarea virtutii. Nu este cu putinta ca cel care este prieten sa fie
rau“.

Sfantul Grigorie Teologul spune:

„Prietenul credincios este o comoara insufletita o gradina imprejmuita, un izvor

pecetluit care se deschide din vreme in vreme pentru a te impartasi de el; nu pot sa-i
numesc prieteni decat pe cei care sunt buni cu adevarat si care s-au imprietenit cu noi
pe temeiul virtutii“.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2012/11/09/sfantul-nectarie-

virtutea-prieteniei-cunoaste-te-pe-tine-insuti-prietenul-nesincer-viclean-lingusire-eros-
indragostire/ )

5
Sf. Ioan Gura de Aur

Despre prietenie

(Migne,P. G. 62,403-406)

Aşa trebuie prietenul [adevărat] să iubească, încât şi sufletul dacă îi este cerut, să nu
refuze a-l da, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să
alerge [cu sârguinţă] să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste
şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu
adevărat prietenul credincios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă
dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori,
nimic nu se compară cu prietenul adevărat.

Să spunem mai întâi câtă dulceaţă aduce prietenia. Când [prietenul] vede pe prietenul
său, se luminează si se revarsă din sine [se topeşte]2, se împleteşte cu acela cu o
împletire care conţine o dulceaţă sufletească negrăită [şi tainică]. Şi chiar dacă numai
îşi aduce aminte [anamnesis] de el, îi învie si i se-ntraripează mintea [dianoia]3. Iar
acestea le spun despre prietenii cei adevăraţi care sunt de un suflet şi care aleg să şi
moară unul pentru altul şi care se iubesc cu căldură.

Degeaba îmi mustraţi cuvântul gândindu-vă la cei care sunt prieteni numai aşa [de
formă], având părtăşie la mese şi fiind prieteni numai cu numele. Dacă cineva are un
prieten de felul celor despre care eu vorbesc, va cunoaşte ce spun4. Chiar dacă îl vede pe
acest [prieten] în flecare zi, nu se satură5. Aceleaşi le cere pentru acela în rugăciune ca
şi pentru sine. Iar eu ştiu pe cineva care, îndemnându-i pe bărbaţii cei sfinţi să se roage
pentru prietenul lui, îi îndemna să se roage mai întâi pentru prieten, şi abia după aceea
pentru sine.

Atât de mare lucru este un prieten bun, încât de dragul lui sunt iubite şi locurile şi vremile
[legate de el]6. Căci după cum corpurile strălucitoare îşi lasă lumina7 să cadă în locurile
din apropiere, aşa şi prietenii îşi lasă harul [farmecul] [charis] în locurile în care au fost
prezenţi8. Şi adeseori stând fără prieteni în locurile acelea, am lăcrimat şi am suspinat,
aducându-ne aminte de zilele în care eram [acolo] dimpreună cu ei.

Nu este cu putinţă să înfăţişăm cu cuvântul câtă dulceaţă este în prezenţa prietenilor.

Numai cei care au experienţa [acestor lucruri] ştiu. Iar de la un prieten este cu putinţă să
ceri şi să primeşti un har [favoare] [charis]9 fără nici o bănuială [şi împovărare]10. Când
prietenii ne poruncesc, ca un har [charis] privim [porunca] 11. Iar când ezită [să ne
poruncească] atunci ne mâhnim 12. Nimic nu avem care să nu fie şi a lor.

Adeseori, dispreţuind toate cele de aici, de dragul lor totuşi nu vrem să plecăm de aici. Şi
decât lumina ne sunt ei mai doriţi. Căci, cu adevărat, şi decât lumina este mai dorit
prietenul. Mă refer la cel adevărat. Şi nu te minuna!

6
Căci mai bine pentru noi este să se stingă soarele decât să ne lipsim de prieteni. Mai bine
este să petrecem în întuneric decât să fim tară prieteni. Cum vine asta? Vă spun.
Mulţi dintre cei care văd soarele sunt în întuneric13, pe când cei care sunt bogaţi în
prieteni nu au necaz14. Mă refer la prietenii duhovniceşti care nu cinstesc nimic mai mult
decât prietenia. Aşa era Pavel care şi-ar fi dat cu bucurie sufletul fără să ceară nimic şi l-
ar fi zvârlit cu bucurie în gheenă. Cu aşa dragoste aprinsă trebuie să iubim.

Vreau să vă dau o pildă de prietenie. Prietenii – desigur prietenii după Hristos – trec cu
vederea şi pe părinţi şi pe copii. Să nu-mi spui de cei de acum care, împreună cu celelalte,
au lepădat şi acest bun al [prieteniei adevărate]. Gândeşte-te la cei de pe vremea
apostolilor, nu zic la corifeii lor, ci la credincioşii [simpli]. „Sufletul şi inima tuturor”,
zice [Scriptura], „era una; şi nici unul nu zicea că ceva din cele ce le avea este al lui… Şi
se împărţea fiecăruia după cum avea fiecare nevoie” (Fapte 4, 32-35). Nu era atunci „al
meu” şi „al tău”.

Aceasta înseamnă prietenie: să nu socotească cineva cele ale lui ca ale sale, ci ca ale
aproapelui, şi cele ale sale să-i fie străine.15 Atâta grijire să aibă de sufletul aceluia ca
de al său, şi acela din partea sa să facă dovada aceleiaşi dragoste. „Şi cum e cu putinţă”,
ar zice [careva], „să afli pe unul ca acesta”? într-adevăr, nu e cu putinţă, pentru că nu
vrem, căci dacă am vrea, este foarte cu putinţă. Că dacă nu ar fi fost cu putinţă, nu ar fi
poruncit Hristos, nici nu ne-ar fi spus atâtea despre dragoste.

Mare [lucru] este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveţe [de la
altul], nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăţişeze, în afara trăirii ei16. Acest lucru a
produs ereziile, acest fapt îi face pe păgâniră fie încă păgâni? 17. Prietenul nu vrea să
poruncească, nici să conducă [archein], ci are bucurie [charis] mai degrabă dacă este
condus şi i se porunceşte18. El vrea mai degrabă sa dăruiască [charizomai] decât să
primească vreun dar [charis]19. Căci el iubeşte pe prieten şi nu se mai satură de dorirea
lui. Aşa de mult îl iubeşte. Nu se desfată aşa de mult când i se face lui bine, ca atunci
când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic.
Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic20. Şi vrea
să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruieşte, ci că de fapt îi este dator celuilalt.

Cred că mulţi dintre voi nu ştiu ce vorbesc. De aceea este de trebuinţă să spun iarăşi.
[Unul ca acesta] vrea să facă de la sine o binefacere, dar să nu pară că o face de la sine, ci
că de fapt [binefacerea] n-ar fi decât o răsplătire datorată celuilalt. Aşa a făcut şi
Dumnezeu cu oamenii. Urma să-L dăruiască pe Fiul Său pentru noi, însă, ca să nu pară că
ni-L dă în dar, ci că de fapt ne este dator, a poruncit lui Avraam să i-l dea pe fiul lui ca,
făcând Avraam ceva mare, să nu pară că El face ceva mare.21 Când nu există prietenie
[iubire] [filia], batjocorim binefacerile [primite], [iar cele pe care le facem], chiar când
sunt mici, le socotim mari şi ne lăudăm cu ele. Însă când există dragoste [prietenie],
[filia] ascundem binefacerile şi vrem ca şi cele mari să se arate mici ca să nu părem că îl
îndatorăm pe prieten, ci că noi de fapt suntem datori lui prin aceea că el ne este dator.

Ştiu că mulţi nu pricep ceea ce spun. Iar pricina este că vorbesc despre un lucru care
acum se află în cer22. După cum dacă vorbeam de vreo plantă ce se găseşte în India, cu

7
care nimeni nu a avut nici un contact, nu ar fi putut cuvântul [singur] să o înfăţişeze, chiar
dacă aş fi spus mii de vorbe, aşa şi câte le spun acum, le voi spune degeaba, căci nimeni
nu le va putea cunoaşte, în cer este sădită această plantă şi are ramuri încărcate nu cu
mărgăritare, ci cu vieţuirea virtuoasă cea cu mult mai dulce decât acestea23.

De ce fel de dulceaţă vrea să ne vorbească? De cea ruşinoasă? Sau de cea cuviincioasă?

24 Nu! Ci dulceaţa unei prietenii le covârşeşte pe toate, chiar dacă mi-ai vorbi şi de cea a
mierii. Căci dulceaţa mierii este trecătoare, prietenia însă niciodată. Fiindcă până rămâne
prieten, mai mult creşte dorirea, şi o astfel de dulceaţă nu are nicicând saţ. Chiar decât
viaţa aceasta de acum este mai dulce prietenul. Şi, de bună seamă, pentru că mulţi, după
sfârşitul prietenilor, nu au mai trăit prea mult. Împreună cu prietenul suferă cineva cu
bucurie înstrăinarea, pe când fără prieten nu ar vrea nici în ţara lui să locuiască,
împreună cu prietenul şi sărăcia o putem răbda, iar fără el până şi sănătatea şi bogăţia
sunt de nesuferit. Unul ca acesta pe altul [pe prieten] îl socoteşte ca pe sine însuşi. Mă
sufoc că nu pot să vă dau un exemplu, căci am înţeles că mult mai mici sunt cele grăite
decât realitatea25.

Iar acestea se întâmplă aici [pe lumea asta]. Dar la Dumnezeu atâta plată are prietenia, cât
nici nu se poate spune. Ne dă plată ca să ne iubim unii pe alţii. „Iubeşte”, zice
[Dumnezeu], „şi ia şi plată”, când de fapt noi am fi cei care am datora plată pentru acest
lucru [pentru şansa unei prietenii adevărate]. „Roagă-te”, zice [Dumnezeu], „şi primeşte
şi plată”, când de fapt noi am fi cei care am datora plată pentru că cerem cele bune.
„Pentru ceea ce ceri, ia şi plată”, ne zice. „Posteşte, şi ia şi plată! Fii virtuos, şi ia şi
plată”, deşi tu eşti dator cu plată. Dar după cum părinţii, când îi fac pe copii să fie
virtuoşi, atunci le dau şi plată – căci ei se simt datori [faţă de copii], căci aceştia le fac
bucurie [cu vieţuirea lor virtuoasă] -, aşa şi Dumnezeu zice: „Ia plată, de vreme ce ai
devenit virtuos. Căci [făcând aşa], tu veseleşti pe Tatăl şi îţi sunt dator cu plata acestei
veselii. Pe când dacă eşti rău, nu mai fac aşa, căci tu îl mânii pe Cel Ce te-a născut”.

Să nu mâniem pe Dumnezeu, ci să-L înveselim26, ca să avem parte de împărăţia cerurilor

întru Hristos Domnul nostru. Amin.

1Extras din Omilia a II-a a Comentariului la Epistola I către Tesalonicieni. Am tradus

acest extras pentru a arăta modul cum ar trebui să fie şi relaţia între un băiat şi o fată
înainte de căsătorie şi după. Soţul şi soţia trebuie să-şi fie reciproc prietenii cei mai
adânci.

2 Se revarsă din sine în celălalt, trăieşte prin el şi împreună cu el şi nu poate concepe să

existe fără el.

3 Iată şi efectul adevăratei pomeniri [anamnesis] în rugăciune: nu îl ajuţi doar tu pe cel

pomenit, ci, prin pomenirea lui, te înalţi şi tu. Iar harul, văzând această dăruire, îi înalţă
pe amândoi către vieţuirea cerească. Veşnicia va fi nu doar adâncire şi întrepătrundere la
infinit cu Dumnezeu, ci acest proces se va petrece şi cu oamenii. Într-o astfel de prietenie,
Duhul Sfânt descoperă fiecăruia starea celuilalt şi inima lor se face treptat una.

8
4 Ca să înţelegem vorbele, trebuie să avem experienţa realităţii lor, altfel le judecau din
închipuiri sau din experienţele asemănătoare pe care le avem.

s Faptul că ne plictisim unii de alţii – prietenii de prieteni, soţii între ei – arată că de fapt
între noi nu există relaţii adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-
l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse.
Dacă ne plictisim de om, înseamnă că îl privim doar la suprafaţă. Dar atunci suntem
superficiali şi ne plictisim şi de noi înşine. De aceea căutăm tot timpul noul de suprafaţă.
Omul modern, în general, habar nu are ce înseamnă adâncimea unei relaţii. El este învăţat
să fie superficial, din leagăn până la mormânt, prin modul de viaţă care i se impune.
Esenţa căderii Evei este superficialitatea. Diavolul a îndemnat-o să fie superficială,
promiţându-i cunoaşterea adevărată. Poate că a fost şi ea puţin superficială mai dinainte,
din libera ei voinţă. Era cu neputinţă să epuizeze de contemplat creaţia lui Dumnezeu.
Faptul că a dat atenţie şarpelui arată că încă poate nu se adâncise cu totul în ceea ce i se
oferise să contemple („tot pomul”). Dacă ar fi adâncit cu adevărat contemplarea creaţiei,
ar fi fost atât de uimită şi acaparată încât nu ar mai fi avut timp de nimic altceva. Poate
prima neascultare, mult mai subtilă, a fost că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu de a mânca
din tot pomul. Şi noi cădem, în general, pentru că nu ne ţinem cu tărie de cugetarea
necontenită la Dumnezeu. Ori de câte ori ne îngăduim să ne rupem de El, diavolul poate
avea intrare. Adevărata relaţie între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple
unul de altul. Şi totuşi, simţind că eşti plin de celălalt, voieşti să te umpli şi mai mult, şi
simţi că ai şi mai mult loc să-1 încapi. Deci, umplerea nesăturată de celălalt presupune
golirea nemărginită de sine, lărgirea la nesfârşit a inimii tale. Cum amândoi prietenii se
lărgesc necontenit, este nevoie ca fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult
decât lărgirea celuilalt, să crească mai mult decât creşterea celuilalt. Fiecare trebuie să
iasă de la sine în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este prietenia reală. Această lărgire este
de neînţeles omului lumii. Ea este taina Maici Domnului, al cărei pântece este „mai
desfătat, mai larg, decât cerurile, şi a tuturor sfinţilor care îl încap pe Iisus în inimile lor.
Este ceva ce nu se poate explica logic, ci care se trăieşte.

6 De remarcat că nu făptura neînsufleţită este cea care face iubit pe om, ci ea este iubită
pentru om. De aceea relaţiile care au la bază felurite contexte sau circumstanţe, iar nu
persoana în sine, nu sunt adevărate. Adesea, de pildă, iubim o persoană dacă este
îmbrăcată frumos, dacă arată bine, dacă locuieşte undeva, dacă are cutare lucru sau bani,
poziţie socială etc., iar când nu le mai are, încet-încet subţiem relaţia cu ea. Aceasta este
iubire şi relaţie pătimaşă şi egoistă. De acest gen sunt mai toate relaţiile din lumea de azi.
Aceasta este răcirea dragostei de care amintea Mântuitorul.

7 Literal: floarea, înţelesul este „îşi lasă rodul”. Dar „rodul” unui corp strălucitor nu este
decât reflectarea luminozităţii sale în jur.

8 Charis pentru vechii greci era farmecul, şarmul unei persoane, unui lucru, ceea ce te
atrăgea la acela. Fiind vorba de o relaţie duhovnicească, credem că sf. Ioan nu a folosit
degeaba cuvântul „har”. Harul pe care îl avea Adam la început strălumina şi creaţia din
jur. La fel se întâmplă şi cu prezenţa plină de har a sfinţilor: transformă calitativ făpturile
din jurul lor şi îşi lasă binecuvântarea în locul respectiv (de pildă, sunt multe izvoarele

9
făcătoare de minuni care curg în locuri de nevoinţă ale sfinţilor). Deşi textul ar putea fi
înţeles doar psihologic, credem că e vorba de acel har al Duhului care locuieşte în cei
care au o asemenea relaţie de prietenie. Acest har se îmbibă în lucrurile care au adăpostit
temporar prezenţa prietenilor.

9 Orice har conţine şi o favoare, dar nu orice favoare este un har. De la un prieten
adevărat, efectiv se primeşte har, căci prietenia adevărată poate fi întreţinută numai de
harul Duhului Sfânt. Aşadar, orice favoare primită de la el este plină de harul care îi
uneşte pe cei doi. Cel care cere, de asemenea, nu cere ceva în afara harului. Deci într-o
prietenie adevărată nici unul nu cere ceva care să-i satisfacă patimile. Relaţia nu e
utilitaristă. Harul cerut şi primit de fapt îi creşte pe amândoi în dragoste. Cel care cere a
cerut cu îndrăzneală, tocmai pentru că-l iubeşte pe cel de la care a cerut. Deci, deşi a
cerut, prin însăşi actul cererii mai înainte a dăruit dragostea şi încrederea sa celuilalt, şi
abia pe urmă a primit. Cel care dă favoarea cerută, prin însăşi faptul că a fost apelat a
primit dragostea şi încrederea celui care l-a apelat. După cum se vede, într-o relaţie
adevărată nu există delimitare clară între cine dă şi cine primeşte. Iar prieten cu sfinţii nu
poate să fie decât cel care are harul Duhului Sfânt. Accentuăm: o relaţie adevărată nu
poate avea loc decât în măsura în care ambii sunt părtaşi Duhului Sfânt.

10 Faptul că simţim că deranjăm pe cineva prin cererea noastră, stânjeneala în relaţiile

dintre noi, arată că nu ştim ce e prietenia şi nici nu prea vrem să trăim adevărul ei. Pentru
că nici noi nu vrem să fim deranjaţi, pentru că suntem închişi în noi înşine şi egoişti, şi nu
vrem să dăruim, pentru aceea nutrim aceleaşi sentimente atunci când trebuie, tot pentru
egoismul nostru, să întreţinem relaţii cu alţii (egoism care în termeni politicoşi se
numeşte „nevoi” sau „afaceri”).

11 Dragostea ne face să înţelegem că nu noi facem lor o favoare împlinindu-le

porunca, ci ei ne fac nouă o favoare poruncindu-ne. Tot aşa şi Dumnezeu, Se bucură
când îi cerem, nu când nu Îi cerem.

12 Literal: „nu ştim ce să facem”.

13 Întunericul minţii.

14 Bogăţia prietenilor- se referă la calitatea, şi nu la cantitatea lor – aduce bucurie şi

luminare în suflet, iar acestea ne ajută să trecem, ba chiar să nu mai simţim necazurile din
lumea aceasta (boli, sărăcie, pagube etc.)

15 Asta înseamnă că rugăciunile fratelui sunt şi ale mele, şi nevoia mea este şi a lui,
darul lui esle şi al meu, şi talantul meu este şi al lui. Bucuria şi suferinţa ne sunt
comune, într-un cuvânt, şi prietenia nu este decât o reflectare a tainei Bisericii, după
cum şi o celulă conţine în sine întreaga informaţie genetică a unui organism, fără nici
o lipsă. Tocmai acest lucru arată că acea celulă face parte din organism. Ciclul genetic
înscris în ea reflectă întregul.

10
16 Viaţa duhovnicească nu se discută, se trăieşte. Ea nu se poate pricepe în mod
academic, ci doar prin experienţa proprie. Teologie ar trebui să predea doar cel cu
experienţă duhovnicească, dublată sigur şi de cunoştinţă teologică academică.
Imperativul însă se referă la prima componentă.

17 Ereziile şi păgânismul nu sunt decât produsul pierderii harului şi faptului că nu-l

simţim concret. Eretic sau păgân – care rămâne de bună voie aşa – nu poate fi decât cel
care nu are experienţa harului. Ereticul sau păgânul doar îşi închipuie ce e harul Duhului
şi îşi imaginează despre el, discută despre el, pe când cel cu adevărat ortodox – în sensul
deplin al cuvântului, nu doar de formă – şi care este mădular viu al Bisericii – adică are în
sine în chip conştient pe Duhul Cel Dătător de viaţă – îl experimentează deplin şi real în
Biserică, şi el simte că despărţirea de Biserică e moarte veşnică. Doar acesta din urmă are
cuvânt cu putere ca să schimbe inimile spre pocăinţă adevărată. Nu există dragoste în
toată adâncimea ei – care e esenţa prieteniei -în afara Bisericii. Dumnezeieşte nu poţi iubi
făptura, oricare ar fi ea, decât din Biserică.

18 O traducere mai adâncă ar fi: „rămâne în har (deţine har), dacă este condus şi i se
porunceşte”. Esenţa ereziei este dorinţa de a stăpâni tu în locul lui Hristos. Atunci pierzi
harul.Harul şi bucuria nu se poate afla decât fiind supus Bisericii. În acest context, chiar
faptul de a conduce primeşte în Biserică înţelesul unei slujiri. Ţi se porunceşte să
conduci. Nu vrei tu să conduci, dar dacă Hristos îţi porunceşte o accepţi ca pe o supunere
şi ascultare. Deci în Biserică toate au alt conţinut, chiar dacă pe dinafară par
asemănătoare celor ale lumii. Antihristul nu poate imita decât forma lui Hristos, Duhul
nu-L poate avea. La fel şi lumea poate imita cele ale Bisericii, dar niciodată nu poate
primi Duhul Ei.

19 Pentru un astfel de prieten, bucuria lui este a suferi pentru ca altuia să-i fie bine.
Harul lui este să sufere Golgota pentru celălalt, în această lipsire de bucurie el simte
puterea harului învierii. Este taina lui Hristos pe cruce. Orice prietenie adevărată este
o răstignire pe cruce.Pentru un astfel de om, darul este însăşi existenţa prietenului. Şi îl
simte ca dar, pentru că prietenul îi dă prilejul să iubească. În absenţa prietenului nu-şi
poare revărsa iubirea şi cel care nu iubeşte nu există. Deci el îl crede pe prieten „sursa” şi
„pricina” existenţei sale, fiinţării sale (nu e vorba de aducerea şi menţinerea în fiinţă, care
ţine de Creator). Strigătul unui astfel de om către prietenul său este: „Lasă-mă să te
iubesc şi îmi e de-ajuns. Lasă-mă să-ţi dau dragostea mea, oricâte ar trebui să sufăr pentru
asta”. Aşa a făcut Domnul Hristos pentru noi.

20 Este o mare taină acest lucru. Cum să facem ca atunci când dăm altuia sau îi facem
bine să ne credem în adâncul inimii datornicii lui şi să-l socotim ca binefăcătorul
nostru? Faptul că el a acceptat să-l ajuti este pentru tine îndatorarea ta faţă de el, căci tu
creşti în dragoste prin faptul că el te acceptă. Dumnezeu se socoteşte îndatorat să ne
răsplătească, dacă vrem să-I acceptăm ajutorul – desigur în cazul lui Dumnezeu nu se
poate vorbi de o creştere a Lui în dragoste. De neînţeles e iubirea şi smerenia lui
Dumnezeu! Iar când ajutăm pe cineva, este esenţial să nu-i dau aceluia impresia că l-am
ajutat, ci că el m-a ajutat.

11
21 De vreme ce Avraam a fost în stare să-şi dea fiul, nu mai pare aşa de minunat că
Dumnezeu îşi dă Fiul. Dar Dumnezeu ascunde de la noi faptul că Avraam a avut
puterea să facă acest lucru tot de la El şi că Dumnezeu i-a insuflat de fapt acest mod
jertfelnic de a vieţui.

22 Adevărata prietenie nu se găseşte decât între sfinţi.

23 Ca să experimentăm o astfel de prietenie şi dragoste nu se poate în afara virtuţii.

Fiecare dintre prieteni trebuie să lucreze virtutea, altfel nu va fi o prietenie
dumnezeiească. Deci între oameni pătimaşi nu poate exista prietenie reală sau dragoste,
fie chiar şi între soţ şi soţie.

24 Cei neexperimentaţi în viaţa duhovnicească cred că plăcerea unei vieţuiri virtuoase îşi
găseşte termen de comparaţie – indiferent că e bun sau rău – în sentimentele legate de
lumea aceasta. Sfântul tocmai acest lucru îl avertizează: plăcerea duhovnicească nu are
echivalent lumea creată.

25 Literal: „decât ceea ce trebuie.”

26 Împărăţia Cerului nu este decât relaţia directă cu Sfanta Treime şi cu toţi sfinţii şi
îngerii. Este împreună-veselie, provocată de dragostea de a fi cu cei iubiţi.

12
21 Citate despre prietenie

1. Un prieten este cineva în fața căruia poți să scoți afară tot ce ai pe suflet, atât
pleava, cât și grâul, știind că cea mai gingașă mână va lua totul și-l va cerne,
păstrând ceea ce merită păstrat. Iar cu un suflu blând va risipi restul. – Autor
Anonim
2. Căci ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în
care adevărul se poate odihni. – Dan Puric

3. Multă lume își dorește să meargă cu tine când ești în limuzină, dar ceea ce îți
dorești este cineva care va lua autobuzul împreună cu tine când limuzina s-a
stricat. – Oprah Winfrey

4. Pot să am încredere în prietenii mei. Acești oameni mă forțează mereu să mă

examinez și să evoluez. – Cher

5. Iubești pe cineva pentru că iubești. Nu ai nevoie de un motiv ca să iubești sau să

ții la cineva. - Paulo Coelho

6. În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se

instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta
nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima
dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează
la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură. - Osho

7. Adevărata prietenie este asemeni unei bune sănătăți ; valoarea ei este adesea
recunoscută după ce este pierdută. – Charles Caleb Colton

8. Distruge-ți inamicii transformându-i în prieteni. – Abraham Lincoln, citate despre

prietenie

9. Urmează cursuri și cumpără casete audio și video. Investește în tine însuți.

Prietenii s-ar putea să-ți spună că irosești banii de pomană: nu-i crede. - Robert
Kiyosaki

10. Prietenia cu tine însuți este de o importanță vitală, pentru că fără ea nu poți fi
prieten cu nimeni din lume. – Eleanor Roosevelt

11. Există o adevărată magie în prietenia de la distanță. Ea îți permite să relaționezi

cu alte ființe umane într-un fel care merge dincolo de a fi în mod fizic împreună,
iar această legatură este adesea mai profundă. – Diana Cortes

12. Ne găsim prieteni adevăraţi printre câini. Ei ne iubesc fără să ne ceară nimic
împrumut. – Valeriu Butulescu

13
13. Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei. – Confucius (vezi
și Citate despre viață)

14. Prieteni vechi mor, noi prieteni apar. E ca şi cu zilele. O zi veche trece, una noua
soseşte. Lucrul important e să o faci să conteze: un prieten care contează, o zi care
contează. – Dalai Lama, citate despre prietenie. Citește și “Universul într-un
singur atom“, de Dalai Lama

15. Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină
te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten. – Paul Sweeney (vezi și citate și
proverbe despre carte)

16. Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia.- Mircea Eliade

17. …avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să
le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem. Avem timp
pentru toate. Nu e timp pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim. –
Octavian Paler

18. Uitându-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti, cu
atât eşti mai uitat după moarte. – Neagu Djuvara

19. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita

metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al
meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu
inseamna ca zeul meu e calea ferata. – Petre Țuțea

20. Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur
despre primul. – Albert Einstein (Citește “Cuvinte memorabile”, de Albert
Einstein)

21. În oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor.

Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii. – Emil Cioran

14
Costion Nicolescu

Prietenia "se leagă", şi o legi cam totdeauna cu gândul că o să te legi prin ea pe viaţă. Nici
o prietenie nu se leagă cu gândul că va fi dezlegată. Ea este, pe cât se pare, singura relaţie
care a fost ferită de orice instituţionalizare, şi nici Biserica nu s-a simţit datoare să-i
formalizeze inefabilitatea prin vreo Taină sau vreo ierurgie. Dacă ceva contează până la
urmă pe cerul fiinţei tale, apoi aceasta este constelaţia prietenilor, stele cu felurite
străluciri, aflate la distanţe diferite, dar toate limpezi şi devotate. În tine, prietenia
adevărată nu se împarte, ea rămâne mereu întreagă pentru fiecare prieten al tău, are ceva
euharistic în ea.

Prietenia reprezintă pentru relaţia umană ceea ce este poezia pentru exprimare: maximum
maximorum! Toate relaţiile importante mântuirii noastre conţin, potenţial, măcar o umbră
de prietenie. De aceea, oamenii tind spre ea ca împlinire întru veşnicie. De aceea,
sămânţa aceasta trebuie cultivată cu grijă şi gelozie apărătoare. Dacă Hristos a adus şi ne-
a lăsat porunca cea nouă a iubirii (Ioan 13, 34), apoi urmarea ei până la capăt va conduce
cu necesitate la prietenie. Prietenia este iubirea transfigurată, sublimată, paradiziacă. Ea
trece falnică şi fără păs barierele artificiale: vârsta, genul, timpul, spaţiul... Relaţiile
noastre de iubire sunt împlinite numai în măsura în care măcar ating umbra a toate
vindecătoare a prieteniei. Relaţia părinte - copil, frate - soră, soţ - soţie, maestru -
discipol, duhovnic - fiu duhovnicesc, iubit - iubită, toate sunt împlinite numai atunci când
sfârşesc în prietenie. Fiecare tip de prietenie are, pe lângă exprimările comune, generale,
şi manifestări specifice, căci infinite sunt nuanţele prieteniei, după cei ce se potrivesc
întru ea.

Prietenia este reciprocă interioritate, perihoreză mistică. Prietenia este împreună -

suferinţă, dar, totuşi, parcă în mai mare măsură împreună - bucurare. Chiar şi suferinţa

15
cea mai mare se estompează, în parte, atunci când o trăieşti împreună cu prietenul. Dar
bucuria, în schimb, cum mai sporeşte ea! Pentru mine, prieten este persoana cu care aş
pleca fără nici o rezervă într-o călătorie nesfârşită. Încrederea în el este fără ţărmuri.

Relaţia cu prietenul este absolut personală, nimeni şi nimic nu se poate interpune, numai
Dumnezeu poate mărturisi, discret şi bucuros, cu un surâs de Părinte mulţumit, despre
abisul ei înalt. Nici o greutate nu este prea mare când o porţi pentru binele prietenului tău.
Oricât de penibilă ar fi o situaţie, pentru prieten o înduri cu sporită răbdare. Prietenul
maxim este liturgic şi euharistic. Orice prietenie adevărată se află în continuă căutare a
Prietenului, fără de care ea poate rămâne nedeplină. Iar Prietenul desăvârşit, după cum se
ştie, este numai Hristos. El vorbeşte cu noi, "de multe ori", ne asigură Sfântul Simeon
Noul Teolog (într-o rugăciune de înainte de împărtăşanie), "ca şi cu nişte prieteni
adevăraţi", "lucru străin de gândurile îngereşti şi omeneşti". Nici un timp nu este mai
preţios şi mai răscumpărat decât cel petrecut cu prietenul. Numai prietenia alungă cu
adevărat singurătatea şi tristeţea aferentă. Oricât de departe ar fi prietenul de tine, în
spaţiu sau în timp, el te locuieşte şi dă sens aşteptărilor tale.

Noi, creştinii, dorim mai ales să ajungem prietenii Mirelui. Îl ascultăm şi ne aflăm
bucuria cea mai mare în această ascultare (Ioan 3, 29). "Toate" ni le-a spus şi "toate" ni
le-a transmis Biserica noastră. A nu vedea prietenia lui Dumnezeu şi a nu o dori este, în
fond, un păcat sinucigaş. Când Iuda a venit cu trimişii arhiereilor pentru arestarea lui
Hristos, Acesta l-a întrebat: "Prietene, pentru ce ai venit?" (Matei 26, 50). Dacă Iuda ar fi
fost atent la acest "prietene", ar fi fost salvat. Dar simţirea şi trăirea deplină a acestei
Prietenii cu Fiul lui Dumnezeu trec prin îmbrăţişarea pură şi simplă, prelungă, cu
prietenul tău de aici, de lângă tine, al cărui zâmbet duios şi încurajator reprezintă şi el,
pentru tine, o probare a existenţei lui Dumnezeu.

Ganduri despre prietenie

Prietenia implică iubire. Nu este prietenie fără iubire. Iubirea implică jertfă: nu este iubire
fără jertfă. Și, implicit: nu este prietenie fără jertfă.

A-mi asuma prietenia înseamnă a-mi asuma starea de jertfă, de la gestul cel mai mărunt,
până la jertfa de sine. Starea de jertfă implică maxima sinceritate: nu mă pot jertfi pentru
cel în fața căruia umblu cu viclenie. Hristos a spus: “V-am numit pe voi prieteni, pentru
că toate câte am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute.” (In 15,15).

Domnul nostru Iisus Hristos este cel mai grăitor și mai tulburător exemplu de Prieten. În
El, prietenia a împlinit potențialul ei maxim prin jertfa pe cruce pe care Și-a asumat-o de
bună voie: “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca viața lui să și-o pună
pentru prietenii săi.”(In 15,13).

16
Exemplul cel mai comun (dar de o măreție hristică) este maternitatea, ca disponibilitate
de a acoperi toată făptura cu dăruire jertfelnică.

Sfinții sunt și ei prietenii noștri, ei se roagă lui Dumnezeu pentru noi, chiar dacă noi
suntem atât de mici sufletește, atât de fricoși și, adesea, atât de ticăloși.

Maica Domnului este prietena noastră a cărei iubire jertfelnică se aseamănă iubirii Fiului
ei și Dumnezeu. Am fost cândva de față la o mărturisire cutremurătoare, când o femeie
posedată a făcut o “criză” și diavolul din ea arunca Maicii Domnului cuvinte de ocară,
supărat fiind pe ea, fiindcă “a făcut sânge în genunchi de când se roagă pentru păcătoși.”

Ce ne lipsește nouă pentru a fi buni prieteni semenilor noștri? Fiecare, luând aminte la
sine, poate să își dea seama unde se află pe drumul spre prietenie, după câtă
disponibilitate jertfelnică află înlăuntru său.

Prietenia
In copilarie, imi erau prieteni toti copiii. Plecam de acasa cu o jucarie si ma intorceam cu
alta. Nu tineam seama ca cea pe care am daruit-o era mai scumpa sau mai noua. Si nu-mi
era data pentru o anumita perioada de timp. Dimpotriva, in urmatoarea zi o puteam darui
altuia fara rezerve. Eram incantat sa vad ca ni se alatura si alti copii jocului. Nu eram
deranjat de un al treilea sau al patrulea copil. E adevarat, conditia ca noul-venit sa ne
devina prieten, era sa se joace.

Pe masura ce inaintam in varsta, observam ca nu orice persoana pe care o intalneam imi

devenea prieten. Dar constatam ca indiferent de varsta si de loc, puteam sa intalnesc
persoane care sa-mi devina pentru totdeauna prieteni. Spun “totdeauna”, pentru ca iti faci
prieteni cu gandul ca niciodata nu te vei desparti de ei.

Iar din momentul in care ai legat prietenii, incepi sa-i porti cu tine si ei sa te poarte cu ei.
Tainic, prietenii mei cand se intalnesc cu mine, se intalnesc si cu ei, cu cei din sufletul
meu. Foarte graitor spunea cineva ca daca se intampla ca din trei prieteni (A,B,C), A ar
muri, B l-ar pierde nu numai pe A, ci si “partea A din C”, iar C il pierde nu doar pe A, ci
si “partea A din B”.

Exista o vorba potrivit careia fratii ne sunt dati de Dumnezeu, pe cand prietenii ii alegem
singuri. Eu sunt de parere ca prietenia este si un dar de la Dumnezeu. Prietenia se naste in
momentul in care gasesti persoane care au ceva in comun cu tine. Domnul Costion
Nicolescu spune ca “Nu poti fi prieten cu oricine, prietenia nu este un concurs pe baza de
grila, pe care daca ai completat-o corect, treci examenul si ai intrat.” Dar poti deveni
prietenul cuiva fara sa stii sau sa te intereseze daca persoana respectiva este casatorita,

17
care este statutul ei social, profesia, etc. Important este sa existe o cautare sau o viziune
comuna.

Atunci cand un cerc de prieteni ajunge sa-i desconsidere, sa-i ironizeze, sa-i umileasca si
sa le faca rau celor care sunt straini de interesele lor, consider ca nu mai putem vorbi de
prietenie, ci de cardasie. Nu impartasesc ideea ca pe oamenii buni, prietenia ii face mai
buni, iar pe cei rai mai rai, pentru ca in ochii mei prietenia nu poate fi decat intru bine.
Parintele Teofil Paraian spunea ca prietenia este ceva din realitatea raiului: “daca vrei sa
stii in ce relatii sunt locuitorii cerului, in ce relatii sunt cei care sunt in rai, ma gandesc ca
sunt in relatii de prietenie”.

In Epistola catre Filimon, Sfantul Apostol Pavel il intalneste in inchisoare pe Onisim, un

sclav care plecase si furase pe ascuns din casa lui Filimon. Il converteste si il trimite catre
acesta cu o scrisoare. Printre cele scrise, Sfantul Apostol Pavel ii spune: “Ti-l trimit pe el,
chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine.” La aceasta stare trebuie sa
ajungem prin prietenie: inima altora.

Adrian Cocosila

Comentarii (8)

 raulea silvia alexandraPostat la 2010-10-05 21:06

oare mai exista astazi prietenie adevarata ??prea putini oameni mai cunosc sensul
acestui cuvant...majoritatea ne lasam condusi de propiile ambitii si cei din jurul
nostru nu mai conteaza; eu sunt de parere ca nu timpul petrecut cu o anumita
persoana daruieste acestei legaturi denumirea de prietenie adevarata ci "calitatea"
timpului petrecut!

 Rodica MurariuPostat la 2010-10-05 16:24

Parintele Teofil Paraian spunea ca prietenia este ceva din realitatea raiului: “daca
vrei sa stii in ce relatii sunt locuitorii cerului, in ce relatii sunt cei care sunt in rai,
ma gandesc ca sunt in relatii de prietenie”.Citind articolul m-am gandit la prietenii
copilariei mele, pe care chiar ieri i-am evocat-erau sinceri, curati si buni- intr-un
cuvant,frumosi.In devenirea sa omul trebuie sa se insoteasca cu Dumnezeu,
pentru a pastra nealterata aceasta stare de curatenie sufleteasca , proband astfel
calitatea de Om.Cat de mult inseamna sa fii prietenul cuiva, sa-ti fie cineva
prieten, sa fii o ancora pentru un suflet care are nevoie de tine la nevoie!

 chirila valentina Postat la 2010-05-23 16:34

18
 Sa invatam copii ce e prietenia , trebuie neaparat, credeti ca au nevoie de
psihologi in scoli copii nostri?Daca ar avea prieteni cu adevarat nu ar mai fi
nevoie de psihologi.Dar ca sa aibe copii prietenii frumoase trebuie ca si parintii sa
aibe la fel sa fim adevarate modele pentru copii nostri...

 Dana CroitoruPostat la 2010-05-20 15:20

prietenii adevarati isi vorbesc cu sufletul

 Larisa Borzos Postat la 2010-05-20 08:06

Prietenia este ceva maret, dar este si o munca ce trebuie depusa in mod constant.
Ea izvoraste din iubire numai ca, uneori iubirea noastra secatuieste, asa cum noi
nu ne-am astepta, uneori in prietenie incercam sa il transformam pe celalalt in
ceea ce suntem noi, pentur ca iubirea de sine este atat de naturala omului
contemporan incat ea devine un firesc nefiresc. Sunt multi oameni care nu au
prieteni, care au doar cunostinte, si asta pentur ca noi nu stim sa ne purtam unii pe
altii, sau pur si simplu nu mai consideram ca este important. Sfanta sciptura, legta
de prietenie, spune: "sa ne purtam neputintele unii altora". Asta pentru mine
inseamna mult, si anume faptul ca prietenia izvoraste din iubire, din inima, acolo
unde logica nu are nicio portita, dar ca este si o munca de o viata, ea presupune si
efort si multa iertare, multa intelegere. Dar datorira neputintelor noastre si a
neintelegerilor care intervin, noi mutila chipul lui Dumnezeu in oameni, mergem
pana acolo incat anulam fiintialitatae omului, alegem sa indepartam oamenii din
jurul noastru in mod constient sau inconstient, in mod debliberat sau egoist. Eu
cred ca pentru a avea prietenii, cu atat mai mult acum, cand traim acele vremuri in
care om de om se desparte si isi face o cale singur fara sa mai duca greul celuilalt,
neputinta lui, fara sa ne mai sprijinm unii pe altii, este necesar sa practicam
iubirea pe care o cere Dumnezeu de la noi! Multumesc bunului Dumnezeu pentru
prienteii pe care inca ii am si sa ma intareasca Dumnezeu in tot gandul bun pentru
ei si sa ne inmulteasca fiecaruia atat de mult iubirea incat sa putem iubi pe toti
fara sa masuram nimic din cele pe care le facem, ca si bine, si sa odihnim lumea si
prietenii nostri prin prezenta noastra, sa ii purtam in rugaciune! Prietenia este un
dar minunat de la bunul Dumnzeu, sa il pastram si sa luptam lupta cea buna
pentru ea.

 Marian GrajdanPostat la 2010-05-19 22:50

Bun articol. Felicitari! Din pacate astazi oamenii raman cu putini prieteni pentru
ca nu mai exista timp pentru pastrarea si dezvoltarea relatiilor de prietenie. Se
ajunge la un fel de prietenie platonica, in care "prietenii" se vad din "An in Pasti".
La fel sunt afectate si stabilirea de noi relatii de prietenie - "nu avem timp". Si nici
nu facem ceva pentru a avea mai mult timp.

 Gabi EstasPostat la 2010-05-19 17:02

19
 Da, si eu consider ca sunt prietena cu toti membrii acestei comunitati ortodoxe,
avind in comun legea crestina ,,si nu inteleg de ce cu unii trebuie sa fiu mai
prietena decit cu altii, pt. ca primesc cereri de prietenie si nu le inteleg
rostul....daca cineva stie sa-mi spuna si mie....sa ma lumineze.

 COSTESCU ROXANAPostat la 2010-05-19 15:27

Minunat articol ! Mi-a adus aminte de copilarie. Imi pare rau ca odata cu
inaintarea in varsta ne schimbam si nu ne mai iubim semenii, asa din toata inima ,
fara viclesug. Oare de ce nu ne mai putem pastra inocenta si iubirea pura ,
neconditionata, de copil nevinovat? Am ramane perfecti iar lumea ar fi minunata !
Cred ca depinde de fiecare dintre noi. Slava lui Dumnezeu ptr prietenii pe care-i
aduce in viata noastra !

20