Sunteți pe pagina 1din 3

MIHAI EMINESCU

DE-AŞ AVEA...
CODRULE, MĂRIA TA
De-aş avea şi eu o floare
Codrule, Măria Ta, Mândră, dulce, răpitoare
Lasă-mă sub poala ta, Ca şi florile din Maiu,
Că nimica n-oi strica Fiice dulce a unui plaiu,
Fără num-o rămurea, Plaiu râzând cu iarbă ,verde,
Să-mi atârn armele-n ea. Ce se leagănă, se pierde,
Să le - atârn la capul meu, Undoind încetişor,
Unde mi-oi aşterne eu Soptind şoapte de amor;
Sub cel teiu bătut de vânt
Cu floarea pân-la pământ, De-aş avea o floricică
Să mă culc cu faţa-n sus Gingaşă şi tinerică,
Şi să dorm dormire-aş dus; Ca şi floarea crinului,
Dar s-aud şi-n visul meu, Alb ca neaua sânului,
Dragă codri, glasul tău, Amalgam de-o roz-albie
Din cea rarişte de fag, Şi de una purpurie,
Doina răsunând cu drag, Cântând vesel şi uşor
Cum jelind se tragănă Şoptind şoapte de amor;
Frunza de mi-o leagănă,
De-aş avea o porumbiţă
Iară vântul molcomit
Cu chip alb de copiliţă,
De-a vede c-am adormit,
Copiliţă blândişoară
El pin teiu va vicoli
Ca o zi de primăvară,
Şi cu flori m-a coperi.
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
ŞI DACĂ... I-aş cânta-o 'ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am LA MIJLOC DE CODRU ...
Şi 'ncet să te apropii. La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Şi dacă stele bat în lac
Din huceag de aluniş
Adâncu-i luminându-l,
La voiosul luminiş,
E ca durerea mea s'o 'mpac
Luminiş de lângă baltă,
Înseninându-mi gândul.
Care 'n trestia înaltă
Şi dacă norii deşi se duc Legănându-se din unde,
De iese 'n luciu luna, În adâncu-i se pătrunde
E ca aminte să-mi aduc Şi de lună şi de soare
De tine 'ntotdeauna. Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de sbor de rândurele
Şi de chipul dragei mele.
LA STEAUA
FIIND BĂIET PĂDURI CUTREERAM
La steaua care-a răsărit
E-o cale - atât de lungă, Fiind băiet păduri cutreeram
Că mii de ani i-au trebuit Şi mă culcam ades lângă isvor,
Luminii să ne-ajungă. Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S'aud cum apa sună 'ncetişor:
Poate de mult s'a stins în drum Un freamăt lin trecea din ram în ram
În depărtări albastre, Şi un miros venea adormitor.
Iar raza ei abia acum Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Luci vederii noastre. Blând îngânat de-al valurilor glas.

Icoana stelei ce-a murit Răsare luna, 'mi bate drept în faţă:
Încet pe cer se suie: Un rai din basme văd printre pleoape,
Era pe când nu s'a zărit, Pe câmpi un văl de argintie ceaţă,
Azi o vedem, şi nu e. Sclipiri pe cer, văpae preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Tot astfel când al nostru dor Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pieri în noapte-adâncă, Pe frunze - uscate sau prin naltul ierbii
Lumina stinsului amor Părea c'aud venind în cete cerbii.
Ne urmăreşte încă.
Alături teiul vechiu mi se deschise:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
SOMNOROASE PĂSĂRELE... Pluteau în lacrimi ochi-i plini de vise,
Cu fruntea ei într'o maramă deasă,
Somnoroase păsărele Cu ochii mari, cu gura - abia închisă;
Pe la cuiburi se adună, Ca 'n somn încet - încet pe frunze pasă,
Se ascund în rămurele — Călcând pe vârful micului picior,
Noapte bună! Veni alături, mă privi cu dor.
Doar izvoarele suspină, Şi ah, era atâta de frumoasă,
Pe când codrul negru tace; Cum numa 'n vis odată 'n viaţa ta
Dorm şi florile 'n grădină — Un înger blând cu faţa radioasă,
Dormi în pace! Venind din cer se poate arăta;
Trece lebăda pe ape Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Între trestii să se culce — Grumazul alb şi umeri-i vădea.
Fie-ţi îngerii aproape, Prin hainele de tort subţire, fin,
Somnul dulce! Se vede trupul ei cel alb deplin.

Peste-a nopţii feerie


Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie —
Noapte bună!
ŞTEFAN CEL MARE
ORI CÂTE STELE... — schiţe de imn —

Oricâte stele ard în înălţime, I


Ori câte unde - aruncă 'n faţă-i marea, Carpaţii arate
Cu-a lor lumină şi cu scânteiarea Seninele frunţi
Ce-or fi 'nsemnând, ce vor — nu ştie nime. Şi focuri pe - orişice
Culme de munţi.
Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea.
Să arză tulpine
Fii bun şi mare, ori pătat de crime,
Întrege de brazi,
Acelaşi praf, aceeaşi adâncime,
Căci astăzi ne vine
Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea.
Eroul viteaz,
Parcă mă văd murind... în umbra porţii Ne vine Ştefan cel Mare.
Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape...
Aud cântări şi văd lumini de torţii. Cum oare' o, ţară,
Tu n'o să-l cunoşti,
O, umbră dulce, vino mai aproape — Când sună fanfară
Să simt plutind de-asupră-mi geniul morţii Chemarea de oşti,
Cu aripi negre, umede pleoape. Când buciume sună
În văi şi pe plaiu
Şi oastea s'adună
ÎN ZADAR ÎN COLBUL ŞCOLII,
Călare pe cai —
În zădar în colbul şcolii, Pe steaguri cu semne de bouri?
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii II
Şi îndemnurile vieţii, Pe creştete nalte a munţilor suri
Şi pe foile lor unse Clădiţi de asupra de negre păduri
Cauţi taine nepătrunse Trupine de brazi la olaltă;
Şi cu slovele lor strîmbe Clădiţi-le falnic daţi-le foc
Ai vrea lumea să se schimbe. Şi lumea privească un semn de noroc
Nu e carte să înveţi Pe ori şi ce culme înaltă
Ca viaţa s'aibă preţ — Mânat de credinţă, mânat de profet,
Ci trăieşte, chinueşte Din negre pustiuri porni Mohamet
Şi de toate pătimeşte Stârnind mulgătorii de iepe;
Ş'ai s'auzi cum iarba creşte. Înneacă o lume în flăcări şi fum
Şi moartea-i netează al gloriei drum:
E moartea stăpână pe stepe.
DE-ATÂTEA ORI...
UN LUCEAFĂR. . .
De-atâtea ori am fost să mor,
De dragul dragii mele... Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
Ce s'au ales de-atât amor În viaţa-mi de 'ntuneric a făcut ca să se vază.
O stele, eternelor stele? Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Şi viaţa toată mi-am închis Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
Gonind la idealuri... E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Ce s'au ales de-atâta vis, Iar la faţă e bălae, părul galben cade 'n creţ,
O valuri, eternelor valuri ! Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.