Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca, cunoscut drept Federico García Lorca, a

fost un poet spaniol, dramaturg, actor, pictor si director de teatru.

Garcia Lorca a dobandit recunoastere internationala ca un membru emblematic a grupului de
poeti Generatia celor 27, care au introdus dogmele miscarilor literare europene (cum ar fi
simbolismul, futurismul si suprarealismul) in literatura spaniola.
Garcia Lorca a fost nascut pe 5 iunie 1898 intr-un sat mic din sudul spaniei, la 17 km vest de
Granada. Tatal sau a fost mosier, iar mama sa profesoara, lucru care i-a stimulat lui Federico gustul
pentru literatura.
In adolescenta, acesta avea o afinitate mai mare asupra muzicii, incepand sa studieze pianul
de la varsta de 11 ani. Profesorul sau, Antonio Segura Mesa, a fost cel ce l-a sustinut pe Federico spre
a-si implini visul si a urma o cariera in muzica.
Garcia Lorca nu a inceput sa scrie decat dupa ce profesorul sau de pian a murit, in 1916,
publicand prima lui carte in 1918 , „Impresii si peisaje”, cu banii primiti de la tatal sau.
In 1919, pleaca sa studieze la Universitatea din Madrid, unde se imprieteneste cu Luis Buñuel
si Salvador Dali. Tot acolo se imprieteneste si cu directorul teatrului Eslava, Gregorio Martinez Sierra,
care il invita un an mai tarziu sa scrie si sa puna in scena, prima sa piesa Fluturele vrajit, care nu a fost
apreciata de public și a influențat atitudinea lui García Lorca față de publicul teatral pentru tot restul
carierei sale.
Pentru urmatorii cativa ani, Garcia Lorca devine din ce in ce mai implicat in curentul
avangardist spaniol, publica o carte de poeme numita „Canciones” ,iar in 1927 e invitat la Barcelona
pentru a-si prezenta picturile. În această perioadă comunică intens cu poeți din generația lui rămași
în Spania, în primul rând cu regizorul Luis Buñuel și cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost
îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decorațiunile pentru prima dramă a
lui Lorca, „Mariana Pineda”, care si-a avut premiera la Barcelona in 1927.
Odată cu succesul volumului „Baladele țigănești”, a apărut o înstrăinare de Dalí și
destrămarea unei relații de dragoste cu sculptorul Emilio Aladrén Perojo. Acestea au dus la o
depresie din ce în ce mai mare, o situație agravată de angoasa lui asupra homosexualității sale. A
simțit că este prins între persona autorului de succes, pe care a fost forțat să o mențină în public, și
sinele torturat, autentic, pe care nu-l putea recunoaște decât în particular.
La insistentele familliei sale, care era la curent cu problemele sale, Garcia Lorca pleaca intr-o
vacanta prelungita la New York, timp de un an. Acolo explorează alienarea și izolarea prin unele
tehnici poetice grafic experimentale, fiind influentat si de prabusirea bursei de pe Wall Street la care
a fost si martor.
Întoarcerea lui García Lorca în Spania în 1930 a coincis cu căderea dictaturii lui Primo de
Rivera și instaurarea a celei de a doua republici spaniole. In 1931 este numit director al companiei
studentesti de teatru La Barraca, companie ce avea drept scop vizitarea zonelor rurale ale Spaniei, si
punerea in scena a pieselor de teatru pentru oameni ce nu au vazut niciodata teatru. El a comentat:
"În afara Madridului, teatrul, care este în esența sa o parte din viața oamenilor, este aproape mort,
iar oamenii suferă în consecință, așa cum ar face dacă și-ar fi pierdut cei doi ochi sau urechile, sau
simțul gustului. Noi [La Barraca] o vom da înapoi ”. Experientele sale din zonele sarace ale Spaniei si
din New York l-au transformat intr-un pasionat sustinator al teatrului pentru actiuni sociale. El a scris
„Teatrul este o școală a plânsului și a râsului, un forum gratuit, unde oamenii pot pune la îndoială
norme care sunt depășite sau greșite și să explice cu exemplu viu normele eterne ale inimii umane”.
În timpul turneului cu La Barraca, García Lorca a scris piesele sale acum cele mai cunoscute,
trilogia rurală Nunta insângerata, Yerma și Casa Bernardei Alba, care s-au revoltat împotriva
normelor societății burgheze spaniole. García Lorca a scris puțină poezie în această ultimă perioadă a
vieții sale, declarând în 1936, „teatrul este poezie care se ridică din carte și devine suficient de uman
pentru a vorbi și striga, plânge și dispera”.
Subventia pentru La Barraca a fost redusa la jumatate de guvernul de dreapta ales in 1934, si
compania a jucat pentru ultima oara in Aprilie 1936.
Din 1926 pana in 1936, Lorca si-a petrecut fiecare vara in casa sa din Granada, unde a scris in
totalitate sau partial la lucrarile sale majore. Poetul a trait aici pana cand a fost arestat si asasinat in
1936.
Universul lorchian se caracterizează printr-o sistematizare palpabilă : poezia, drama, proza
sunt alimentate de obsesii și chei stilistice constante. Varietatea formelor și tonalităților nu atentează
niciodată împotriva acestei unități, a cărei chestiuni fundamentale este frustrarea personajelor.
Metafora este procedeul retoric central al stilului său. Influențat de Góngora, Lorca
„manevrează” metafore îndrăznețe : distanța dintre termenul real și cel imaginar este considerabilă.
Uneori este folosită chiar metafora pură. Cu toate acestea, spre deosebire de Góngora, Lorca este un
poet conceptist, în sensul că poezia sa se caracterizează prin condensarea expresivă și de conținut,
utilizând adesea elipsa. Metaforele lorchiene relaționează elemente opuse ale realității, transmițând
senzații amestecate.
Opera poetică a lui Lorca constituie una dintre culmile liricii Generației lui 27 și a literaturii
spaniole. Lirica lorchiană este rezultatul sentimentului tragic al vieții și este relaționată cu alți autori,
alte tradiții și curente literare. În ea se îmbină armonios tradiția populară cu cea cultă.
Teatrul lui Lorca este, alături de cel al lui Valle-Inclán, cel mai important teatru de expresie
castiliană din secolul XX. Ese vorba de un teatru poetic, în sensul că se dezvoltă în jurul unor
simboluri principale, cum ar fi sângele, cuțitul sau trandafirul, și în cadrul unr spații mitice sau de un
realism transcendentalizat, abordând problemele principale ale existenței. Lorca a fost de asemenea
influențat de drama modernistă (folosirea versului), de teatrul lui Lope de Vega (folosirea calculată a
cântecelor populare), de cel al lui Calderón (sfâșierea tragică, alegoria) și de tradiția spectacolelor de
păpuși.